Articles by Cristina Stoenescu

Postcomunismul românesc se defineşte în raport cu tranziţia spre democraţie. In acest sens sunt d... more Postcomunismul românesc se defineşte în raport cu tranziţia spre democraţie. In acest sens sunt de acord cu Alexandra Ionescu în definirea acestor concepte drept o "convenţie de limbaj"1. Diferenţa dintre cele două este reprezentată de raportarea la un viitor deja proiectat în cazul tranziţiei, respectiv raportarea la un trecut definitoriu în cazul postcomunismului. Intervalul de timp din perioada regimului comunist relevant pentru cercetarea de faţă este reprezentat de perioada anilor 1971-1989, ultima etapă a regimului Ceauşescu. Această perioadă este comparată cu cea de instituire a statului democratic, anii 1989-2007; câteva referinţe la evoluţiile actuale din domeniul artistic fiind de asemenea evocate. Studiul de faţă se încadrează din punct de vedere teoretic în cadrul domeniului conturat de "artă şi politică", care s-a dezvoltat în cadrul ştiinţelor politice începând cu anii 1980, mai ales în spaţiul nord-american mai întâi în literatură, şi apoi şi în artele vizuale2. Pentru definirea unui cadru teoretic am selectat ca referinţă conceptualizarea artei totalitare propusă de Igor Golomstock, prin care se demonstrează existenţa unei arte totalitare, fie că este o formă de artă oficială, "art o f the dictatorship", sau o formă de artă alternativă, "art under dictatorship"3. Mai ales în ceea ce priveşte atitudinea regimului faţă de creatorii de artă, lucrarea lui Golomstock este utilă pentru intervalul anilor 1970-1980, în care artiştii explorează noi curente în spaţiul cultural. Ne propunem să demonstrăm că modificările survenite în politicile culturale privind arta plastică în perioada postcomunistă au fost predominant de factură normativă permiţând perpetuarea practicilor instalate în regimul anterior. Pentru a susţine aceste ipoteze, mărturii şi interviuri cu membrii ai conducerii Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) de la nivel naţional, dar şi ale artiştilor care s-au remarcat în această perioadă, reprezintă sursele primare ale acestui studiu. O atenţie sporită este dedicată studiului de caz al artistului Dan Perjovschi. Documente din Arhiva UAP completează sursele privitoare la statutul instituţiei şi a comisiilor de specialitate abilitate în acceptarea noilor membri, dar şi asupra lucrărilor de artă promovate. Analiza acestei perioade recente este tributară raportării sale faţă de trecutul comu nist, de aceea privilegiez investigarea elementelor de continuitate, de discontinuitate, dar şi contextuale ce descriu relaţia dintre caracteristicile vechiului regim şi cele apar ţinând actualului sistem politic.
Books & chapters in books by Cristina Stoenescu
Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România a fost înființată de autoritățile comuniste în 1950... more Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România a fost înființată de autoritățile comuniste în 1950 prin preluarea patrimoniului Sindicatului de Arte Frumoase (1921) și beneficiind de sprijinul Fondului Plastic fondat în 1949. Această instituție a jucat un rol central în articularea unui model cultural bazat pe implicarea statului în creația artistică. Cu toate acestea, ea nu a beneficiat aproape deloc de atenția cercetătorilor din științele sociale.
Acest volum are menirea să servească drept instrument de lucru cercetătorilor preoocupați de problematica artelor plastice în general, și a UAP în particular, propunându-și să le ofere acestora documentele necesare înțelegerii cât mai complete a dinamicii ideologice și instituționale a acesteia.
Papers by Cristina Stoenescu
Uploads
Articles by Cristina Stoenescu
Books & chapters in books by Cristina Stoenescu
Acest volum are menirea să servească drept instrument de lucru cercetătorilor preoocupați de problematica artelor plastice în general, și a UAP în particular, propunându-și să le ofere acestora documentele necesare înțelegerii cât mai complete a dinamicii ideologice și instituționale a acesteia.
Papers by Cristina Stoenescu
Acest volum are menirea să servească drept instrument de lucru cercetătorilor preoocupați de problematica artelor plastice în general, și a UAP în particular, propunându-și să le ofere acestora documentele necesare înțelegerii cât mai complete a dinamicii ideologice și instituționale a acesteia.