Anthropological Incursions International Conference History, Spirituality, Culture, 2019, pp. 11-26, Galati University Press, 978-606-696-164-6. PhD Univ. Prof. ", 2019
Thinking has been from the outset functional, maintaining continuously this orientation towards b... more Thinking has been from the outset functional, maintaining continuously this orientation towards being in favour of man, serving him for survival. But thinking contains its "great problem" from the beginnings, which is the need for Sense. It is the need of thinking to have an explanation of the whole as a form of assurance of the context necessary for understanding. Sense (meaning) is a form of "food of thought," a prerequisite for it. An argument for the need of the thinking of Sense: when the existence of sense is based on a network of references to other senses/meanings, there is the risk of reference to the infinite. Meta-senses (as the foundation of metanarratives) have the purpose of closing this circuit of references, stopping an endless sliding of thinking from one sense to another. Metanarratives and meta-senses are integrative explanations, which do not bring along with them the need for further explanations. One way to talk about meta-senses is to consider them useful illusions: they seem to correspond to a fundamental cognitive need, and their status must be thought from the perspective of the consequences they have on thinking. The generation of useful illusions is part of the functional purpose of thinking. Meta-senses have a functional role in terms of thinking, ensuring its conditions of opportunity. The metaphysical orientation (including the religious one) is functional second-degree thinking, a thought oriented towards its own foundations, in the horizon of which the meta-senses are born. The purpose of second-degree functional thinking is to identify sense contexts that enable a thinking with good pragmatic results. Reality is a construction that pragmatically solves the theoretical confusion: for reality the truth matters less than the practical consequences of different beliefs.
Uploads
Books by Rotila Viorel
Critica societăţii de consum pe care o tentez, a cărei practică constituie un model de atitudine preluat în special de la reprezentanţii Școlii de la Frankfurt şi de la câţiva din so-ciologii francezi, nu are drept miză impunerea unui alt tip de societate. Intenţia ei este de a arăta marile deficienţe presupuse de controlul social realizat pe calea consumului, dorind a lăsa să se întrevadă posibilităţile de reaşezare ale acestei societăţi. Sunt animat în acest sens de o iluzie iluministă: conştientizarea unui fenomen negativ atrage diminuarea posibilităţilor sale de existenţă. Nu am de propus mari valori pe care omenirea ar trebui să le adopte, ci doar o deschidere către posibilitatea analizei (dacă se poate critice) valorilor dominante în societatea contemporană. Încerc astfel să fac vizibilă marea diferenţă care există între valori-le vehiculate pe calea discursurilor oficiale şi cele sub semnul cărora ne ducem existenţa cotidiană. În același timp însă orice critică asumă un fundament, o perspectivă din care ea poate fi întreprinsă. Deci, orice critică este cumva ideologică, afirmând în mod implicit ceva odată cu desființarea a ceea ce atacă. Rămâne așadar de stabilit, eventual de către cititor, punctul de pornire al criticii desfășurată această lucrare. Personal vreau să cred că ea trimite către noul ce-și așteaptă venirea.
În mod evident a trebuit să asum o definire a umanului pentru a avea argumentele necesare criticii unora din „căderile” sale. Nu e vorba însă de o definiție tare, ce vine să des-ființeze practic multe din formele de existență actuale, dorind să le „ridice” la înălțimea a ceea ce și-a propus. Nu cred în utilitatea unor astfel de definiții în plan social. Pot spune chiar că marea lipsă a acestor rânduri o constituie absenţa unei definiţii tari a umanului por-nind de la care să fie posibilă orice critică şi care, la rândul ei, să suporte o perspectivă criti-că. E o lipsă asumată, în condițiile în care toate definirile de până acum au fost absorbite în ideologii, dimensiunile umanului pe care ele le-au postulat devenind din posibilități (adică libertăți), obligații. Cred că este momentul unei dezbateri asupra noului umanism, care să pună bazele unei noi orientări a politicului.
Este realizata o introducere a volumului, urmata de o introducere in lumea fiintei, introducere in „atmosfera fiintei”.
In capitolul Cautari este schitat modul in care au fost initiate si s-au consolidat cateva din temele importante ale gandirii lui Heidegger: sensul, istoria, timpul, facticitatea s.a., teme care apar frecvent in incercarea de rostire a fiintei. Aceste teme sunt abordate oarecum disparat, legatura dintre ele urmand a fi dezvaluita odata cu adancirea autorului in cautarile heideggeriene.
Capitolul Sensul fiintei este bazat pe problematica din cartea Fiinta si timp in cadrul careia Heidegger incearca sa ajunga la fiinta pe doua cai care converg: prin descoperirea fiintei unei fiintari si, pentru ca fiintarea analizata este omul, prin descoperirea fiintei celui care se intreaba despre fiinta. In desfasurarea acestei cercetari porneste de la faptul ca omul,daca se intreaba asupra fiintei, trebuie sa aiba cel putin o preintelegere a fiintei.
Capitolul Fiinta si Nimicul trateaza Nimicul,care in intelesul lucrarii de fata, desemneaza nefiinta, neantul, inexistenta. Nefiinta sugereaza Nimicul, este sinonima cu acesta, dar pare-se ca nu-i epuizeaza intelesul. La toate acestea se adauga si faptul ca Heidegger, in conferinta Ce este metafizica?, folose?te acelasi termen, in cauza fiind si dorinta unei unitati de abordare a denumirilor folosite.
In capitolul Kehre autorul face referire la kehre care semnifica totodata un moment limita prin intermediul caruia gandirea lui Heidegger a fost impartita in doua perioade, actiune creatoare cel putin din punct de vedere didactic: „…gandirea se intoarce, printr-o rasturnare (Kehre), asupra ei insesi si descopera «neintemeiatul» cuprins in propria-i «intemeiere»” (Nietzsche, vol. I, Pfullingen, 1961).
Capitolul Intelesul fiintei dezbate intelegerea fiintei care constituie unul din existentialii Dasein-ului autentic, pentru ca urmatorul capitol Problema temeiului care dezvolta faptul ca abordarea fiintei metafizicii ii este caracteristic criteriul intemeierii, adoptat pentru a explica atat fiinta cat si raportul fiintei cu fiintarea.
In capitolul Fiinta ca adevar sunt tratate aspecte precum modificarea intelesului notiunii de adevar, adevarul ca aletheia si relatia sa cu Dasein-ul, esenta adevarului si adevarul esentei, pentru ca in capitolul Cai catre fiinta autorul sa trateze calea lumii si artistului catre fiinta prin arta si tehnica drept calea metafizicii catre fiinta.
Volumul se incheie prin capitolele Rostirea fiintei si incheierea, in care autorul finalizeaza abordarea sa a fiintei in conceptia lui Heidegger.
Volumul reprezinta o radiografiere ampla si substantiala a diferitelor ipostaze pe care tragicul le poate lua in viata umana si mai ales a transformarilor pe care le produce asupra existentei fiinte umane. Parcurgerea acestei lucrari prezinta tragicul ca o stare necesesara a constiintei umane pentru smulgerea sa din multe proiecte inadecvate parcurse la un moment dat. Trairea tragicului determina un feed-back ce impulsioneaza constiinta sa-si reajusteze proiectele in interiorul limitei ce si-a aratat chipul. „Cantitatea” de tragic traita de-a lungul unei vietii da intr-un fel particular seama de gradul de autenticitate al acelei vieti, aratand care a fost raportul persoanei cu limitele sale.
Papers by Rotila Viorel
Critica societăţii de consum pe care o tentez, a cărei practică constituie un model de atitudine preluat în special de la reprezentanţii Școlii de la Frankfurt şi de la câţiva din so-ciologii francezi, nu are drept miză impunerea unui alt tip de societate. Intenţia ei este de a arăta marile deficienţe presupuse de controlul social realizat pe calea consumului, dorind a lăsa să se întrevadă posibilităţile de reaşezare ale acestei societăţi. Sunt animat în acest sens de o iluzie iluministă: conştientizarea unui fenomen negativ atrage diminuarea posibilităţilor sale de existenţă. Nu am de propus mari valori pe care omenirea ar trebui să le adopte, ci doar o deschidere către posibilitatea analizei (dacă se poate critice) valorilor dominante în societatea contemporană. Încerc astfel să fac vizibilă marea diferenţă care există între valori-le vehiculate pe calea discursurilor oficiale şi cele sub semnul cărora ne ducem existenţa cotidiană. În același timp însă orice critică asumă un fundament, o perspectivă din care ea poate fi întreprinsă. Deci, orice critică este cumva ideologică, afirmând în mod implicit ceva odată cu desființarea a ceea ce atacă. Rămâne așadar de stabilit, eventual de către cititor, punctul de pornire al criticii desfășurată această lucrare. Personal vreau să cred că ea trimite către noul ce-și așteaptă venirea.
În mod evident a trebuit să asum o definire a umanului pentru a avea argumentele necesare criticii unora din „căderile” sale. Nu e vorba însă de o definiție tare, ce vine să des-ființeze practic multe din formele de existență actuale, dorind să le „ridice” la înălțimea a ceea ce și-a propus. Nu cred în utilitatea unor astfel de definiții în plan social. Pot spune chiar că marea lipsă a acestor rânduri o constituie absenţa unei definiţii tari a umanului por-nind de la care să fie posibilă orice critică şi care, la rândul ei, să suporte o perspectivă criti-că. E o lipsă asumată, în condițiile în care toate definirile de până acum au fost absorbite în ideologii, dimensiunile umanului pe care ele le-au postulat devenind din posibilități (adică libertăți), obligații. Cred că este momentul unei dezbateri asupra noului umanism, care să pună bazele unei noi orientări a politicului.
Este realizata o introducere a volumului, urmata de o introducere in lumea fiintei, introducere in „atmosfera fiintei”.
In capitolul Cautari este schitat modul in care au fost initiate si s-au consolidat cateva din temele importante ale gandirii lui Heidegger: sensul, istoria, timpul, facticitatea s.a., teme care apar frecvent in incercarea de rostire a fiintei. Aceste teme sunt abordate oarecum disparat, legatura dintre ele urmand a fi dezvaluita odata cu adancirea autorului in cautarile heideggeriene.
Capitolul Sensul fiintei este bazat pe problematica din cartea Fiinta si timp in cadrul careia Heidegger incearca sa ajunga la fiinta pe doua cai care converg: prin descoperirea fiintei unei fiintari si, pentru ca fiintarea analizata este omul, prin descoperirea fiintei celui care se intreaba despre fiinta. In desfasurarea acestei cercetari porneste de la faptul ca omul,daca se intreaba asupra fiintei, trebuie sa aiba cel putin o preintelegere a fiintei.
Capitolul Fiinta si Nimicul trateaza Nimicul,care in intelesul lucrarii de fata, desemneaza nefiinta, neantul, inexistenta. Nefiinta sugereaza Nimicul, este sinonima cu acesta, dar pare-se ca nu-i epuizeaza intelesul. La toate acestea se adauga si faptul ca Heidegger, in conferinta Ce este metafizica?, folose?te acelasi termen, in cauza fiind si dorinta unei unitati de abordare a denumirilor folosite.
In capitolul Kehre autorul face referire la kehre care semnifica totodata un moment limita prin intermediul caruia gandirea lui Heidegger a fost impartita in doua perioade, actiune creatoare cel putin din punct de vedere didactic: „…gandirea se intoarce, printr-o rasturnare (Kehre), asupra ei insesi si descopera «neintemeiatul» cuprins in propria-i «intemeiere»” (Nietzsche, vol. I, Pfullingen, 1961).
Capitolul Intelesul fiintei dezbate intelegerea fiintei care constituie unul din existentialii Dasein-ului autentic, pentru ca urmatorul capitol Problema temeiului care dezvolta faptul ca abordarea fiintei metafizicii ii este caracteristic criteriul intemeierii, adoptat pentru a explica atat fiinta cat si raportul fiintei cu fiintarea.
In capitolul Fiinta ca adevar sunt tratate aspecte precum modificarea intelesului notiunii de adevar, adevarul ca aletheia si relatia sa cu Dasein-ul, esenta adevarului si adevarul esentei, pentru ca in capitolul Cai catre fiinta autorul sa trateze calea lumii si artistului catre fiinta prin arta si tehnica drept calea metafizicii catre fiinta.
Volumul se incheie prin capitolele Rostirea fiintei si incheierea, in care autorul finalizeaza abordarea sa a fiintei in conceptia lui Heidegger.
Volumul reprezinta o radiografiere ampla si substantiala a diferitelor ipostaze pe care tragicul le poate lua in viata umana si mai ales a transformarilor pe care le produce asupra existentei fiinte umane. Parcurgerea acestei lucrari prezinta tragicul ca o stare necesesara a constiintei umane pentru smulgerea sa din multe proiecte inadecvate parcurse la un moment dat. Trairea tragicului determina un feed-back ce impulsioneaza constiinta sa-si reajusteze proiectele in interiorul limitei ce si-a aratat chipul. „Cantitatea” de tragic traita de-a lungul unei vietii da intr-un fel particular seama de gradul de autenticitate al acelei vieti, aratand care a fost raportul persoanei cu limitele sale.