Sari la conținut

Premiul Nobel pentru Chimie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Premiul Nobel pentru chimie

Aversul unei medalii Nobel
Acordat pentruDescoperiri și contribuții remarcabile în domeniul chimiei
Prezentat deAcademia Regală Suedeză de Științe  Modificați la Wikidata
LocStockholm, Suedia
ȚaraSuedia
Premiu12 milioane de coroane suedeze (2026)
Prima decernare1901
Deținut actual deHenri B. Kagan și Kenso Soai (2026)
Site oficialhttps://www.nobelprize.org/prizes/chemistry/

Premiul Nobel pentru chimie (în suedeză Nobelpriset i kemi) este o distincție științifică internațională decernată de Academia Regală de Științe a Suediei pentru descoperiri și contribuții remarcabile în domeniul chimiei.[1] Este unul dintre cele cinci premii Nobel instituite prin testamentul inventatorului și industriașului suedez Alfred Nobel, semnat la 27 noiembrie 1895.[2] Potrivit testamentului, premiul pentru chimie trebuie să recompenseze persoana care a realizat cea mai importantă descoperire sau îmbunătățire în acest domeniu.[3]

Administrarea financiară a premiului este asigurată de Fundația Nobel, iar laureații sunt desemnați de Academia Regală de Științe a Suediei, în urma evaluării candidaturilor de către Comitetul Nobel pentru Chimie.[4][5] Distincția constă într-o medalie de aur, o diplomă individuală și o recompensă financiară.[6] Ceremonia de decernare are loc la Stockholm, în mod tradițional la 10 decembrie, data comemorării morții lui Alfred Nobel.[7]

Primul laureat a fost chimistul neerlandez Jacobus Henricus van 't Hoff, recompensat în 1901 pentru descoperirea legilor dinamicii chimice și ale presiunii osmotice în soluții.[8] De-a lungul timpului, premiul a recunoscut contribuții din numeroase ramuri ale chimiei, precum chimia organică, chimia fizică, biochimia, chimia structurală și chimia materialelor, inclusiv cercetări aflate la intersecția chimiei cu biologia moleculară și informatica.[1][9][10][8]

La 27 noiembrie 1895, Alfred Nobel a semnat ultimul său testament, prin care a dispus ca cea mai mare parte a averii sale să fie destinată recompensării unor realizări considerate deosebit de importante pentru omenire. Chimia a fost al doilea domeniu menționat în testament, după fizică.[11] Nobel, care desfășurase el însuși cercetări chimice și dezvoltase explozivi,[12] a încredințat alegerea laureaților Academiei Regale Suedeze de Științe.[11]

După moartea lui Nobel, în 1896, punerea în aplicare a testamentului a necesitat constituirea unui cadru juridic și administrativ. Fundația Nobel a fost înființată în 1900, iar prima ceremonie de decernare a premiilor a avut loc în 1901. Academia Regală Suedeză de Științe, fondată în 1739, a devenit responsabilă de acordarea premiilor pentru chimie și fizică.[13]

În primele decenii, distincția a recompensat în special cercetări fundamentale privind proprietățile materiei, reacțiile chimice și structura compușilor. În 1902, Emil Fischer a fost premiat pentru studiile asupra zaharurilor și purinelor, în 1903 Svante Arrhenius pentru teoria disocierii electrolitice, iar în 1909 Wilhelm Ostwald pentru contribuțiile la studiul catalizei, echilibrelor chimice și vitezelor de reacție.[14]

În cursul secolului al XX-lea, evoluția metodelor experimentale și a teoriilor moleculare a extins considerabil domeniile cercetării chimice recunoscute prin premiu. Au fost recompensate descoperiri privind structura atomilor și moleculelor, legăturile chimice, reacțiile catalitice, polimerii, proteinele și acizii nucleici. Premiile au reflectat astfel dezvoltarea chimiei ca disciplină aflată în legătură tot mai strânsă cu fizica și biologia.[15][16]

Premiul Nobel pentru chimie nu a fost acordat în opt ani: 1916, 1917, 1919, 1924, 1933, 1940, 1941 și 1942. Statutul Fundației Nobel permite neacordarea premiului atunci când niciuna dintre lucrările luate în considerare nu este apreciată ca având importanța prevăzută de testament. Cele două războaie mondiale au afectat, de asemenea, acordarea premiilor.[17]

Evoluția domeniilor premiate

[modificare | modificare sursă]

Chimia fizică și chimia organică

[modificare | modificare sursă]

Primele premii au reflectat dezvoltarea chimiei moderne, în special a cercetărilor privind reacțiile chimice și proprietățile substanțelor. Lucrările lui Jacobus Henricus van 't Hoff, Svante Arrhenius și Wilhelm Ostwald au contribuit la consolidarea chimiei fizice, prin explicarea comportamentului soluțiilor, a disocierii electrolitice și a fenomenelor de cataliză.[18][19]

În chimia organică, cercetările asupra structurii și sintezei compușilor au ocupat un loc important. Emil Fischer a fost recompensat în 1902 pentru lucrările asupra zaharurilor și purinelor,[20] iar Otto Diels și Kurt Alder au primit premiul în 1950 pentru descoperirea și dezvoltarea unei reacții de sinteză a dienelor, cunoscută ulterior sub numele de reacția Diels–Alder.[21]

În 1953, Hermann Staudinger a fost premiat pentru descoperirile sale din domeniul chimiei macromoleculare. Cercetările sale au contribuit la înțelegerea structurii polimerilor, compuși alcătuiți din molecule de mari dimensiuni, fundamentali pentru dezvoltarea materialelor sintetice moderne.[22]

Metodele de analiză și determinarea structurii moleculare

[modificare | modificare sursă]

Dezvoltarea instrumentelor și tehnicilor analitice a constituit o altă direcție importantă a cercetărilor premiate. În 1952, Archer John Porter Martin și Richard Laurence Millington Synge au primit Premiul Nobel pentru inventarea cromatografiei de partiție, metodă care a permis separarea unor amestecuri complexe de substanțe și a dobândit numeroase aplicații în chimie și biochimie.[23][24]

În 1962, Max Perutz și John Kendrew au fost recompensați pentru studiile asupra structurii proteinelor globulare, realizate prin metode cristalografice.[25] Doi ani mai târziu, Dorothy Hodgkin a primit premiul pentru determinarea prin difracție de raze X a structurii unor substanțe biochimice importante, printre care vitamina B12 și penicilina.[26]

În 1987, Donald Cram, Jean-Marie Lehn și Charles Pedersen au fost recompensați pentru dezvoltarea și utilizarea unor molecule capabile să interacționeze selectiv cu alte specii chimice. Lucrările lor au reprezentat contribuții importante la dezvoltarea chimiei supramoleculare, domeniu care studiază interacțiunile și organizarea ansamblurilor moleculare.[27]

Biochimia și biologia moleculară

[modificare | modificare sursă]

Numeroase premii pentru chimie au recunoscut cercetări asupra proceselor moleculare din organismele vii. În 1958, Frederick Sanger a primit premiul pentru determinarea structurii proteinelor, în special a insulinei. În 1980, Sanger a împărțit cu Walter Gilbert jumătate din premiu pentru contribuțiile la determinarea secvențelor de baze ale acizilor nucleici. Cealaltă jumătate i-a revenit lui Paul Berg, pentru cercetările asupra biochimiei acizilor nucleici, îndeosebi asupra ADN-ului recombinant.[28]

În 2006, Roger D. Kornberg a fost premiat pentru cercetările asupra bazei moleculare a transcripției la organismele eucariote. Acestea au clarificat mecanismele prin care informația genetică din ADN este transcrisă în ARN, etapă necesară exprimării genelor și sintezei proteinelor.[29]

În 2020, Emmanuelle Charpentier și Jennifer Doudna au primit premiul pentru dezvoltarea unei metode de editare a genomului bazate pe sistemul CRISPR-Cas9, care permite modificarea țintită a secvențelor de ADN. Distincția ilustrează legătura dintre cercetarea chimică, biochimie și biologia moleculară.[30]

Chimia materialelor și metodele computaționale

[modificare | modificare sursă]

Premiul a recompensat și descoperiri privind structura și proprietățile materialelor. În 1996, Robert Curl, Harold Kroto și Richard Smalley au fost premiați pentru descoperirea fulerenelor, forme ale carbonului constituite din molecule cu structuri închise, asemănătoare unor cuști.[31]

În 2019, John B. Goodenough, M. Stanley Whittingham și Akira Yoshino au primit Premiul Nobel pentru dezvoltarea acumulatorilor litiu-ion, utilizați în echipamente electronice portabile, vehicule electrice și sisteme de stocare a energiei.[32]

În 2022, premiul a fost acordat cercetătorilor Carolyn Bertozzi, Morten Meldal și Karl Barry Sharpless pentru dezvoltarea chimiei click și a chimiei bioortogonale, care permit construirea și modificarea moleculelor prin reacții selective. În 2023, Moungi Bawendi, Louis Brus și Aleksei Ekimov au fost recompensați pentru descoperirea și sinteza punctelor cuantice, nanocristale semiconductoare ale căror proprietăți optice depind de dimensiune.[33][34]

În 2024, David Baker a primit jumătate din premiu pentru proiectarea computațională a proteinelor, iar cealaltă jumătate a fost împărțită între Demis Hassabis și John M. Jumper pentru predicția structurii proteinelor. Aceste cercetări au demonstrat aplicabilitatea metodelor computaționale și a inteligenței artificiale în studiul structurilor moleculare complexe.[35]

În 2025, distincția a fost acordată cercetătorilor Susumu Kitagawa, Richard Robson și Omar M. Yaghi pentru dezvoltarea rețelelor metal-organice (MOF), materiale cristaline poroase constituite din ioni metalici și molecule organice. Structurile lor pot fi proiectate pentru captarea, stocarea și separarea unor substanțe, având aplicații investigate în domenii precum captarea dioxidului de carbon, extragerea apei din atmosferă și cataliza chimică.[36][37]

Nominalizarea și alegerea laureaților

[modificare | modificare sursă]

Alegerea laureaților Premiului Nobel pentru Chimie este responsabilitatea Academiei Regale Suedeze de Științe. Pregătirea deciziei este încredințată Comitetului Nobel pentru Chimie, ai cărui membri sunt numiți de Academie.[38]

Nominalizările se fac numai pe bază de invitație, de către persoane îndreptățite potrivit regulamentului. Printre acestea se numără membri ai Academiei Regale Suedeze de Științe, membri ai comitetelor Nobel pentru chimie și fizică, laureați ai acestor premii și anumite categorii de profesori universitari și cercetători. Autonominalizarea nu este permisă.[38][39]

Procesul de selecție începe în anul anterior acordării premiului, prin trimiterea invitațiilor de nominalizare. După încheierea perioadei de depunere a propunerilor, comitetul examinează candidaturile și poate solicita evaluări suplimentare unor specialiști. Pe baza analizelor, comitetul înaintează o recomandare Academiei, care adoptă decizia finală. Laureații sunt anunțați, de regulă, în luna octombrie.[38]

Procedura este confidențială. Informațiile privind persoanele nominalizate, autorii nominalizărilor și deliberările sunt păstrate secrete timp de 50 de ani, după care documentele istorice pot deveni accesibile cercetării.[39]

Analize istorice ale procesului de selecție

[modificare | modificare sursă]

Procesul de desemnare a laureaților Premiului Nobel pentru Chimie a constituit subiectul unor cercetări privind criteriile de evaluare și influența comitetelor Nobel asupra dezvoltării și recunoașterii științifice. Istoricul Gustav Källstrand a analizat documentele primelor comitete Nobel pentru fizică și chimie, arătând că, în primii ani ai premiilor, membrii acestora acordau prioritate importanței științifice a descoperirilor, în timp ce aplicațiile practice reprezentau un criteriu secundar. Cercetarea, publicată în 2022 în The British Journal for the History of Science, examinează și modul în care comitetele diferențiau cercetarea fundamentală de activitatea inventatorilor.[40]

Într-un studiu publicat în 2023 în Chemistry – A European Journal, Jeffrey I. Seeman și Guillermo Restrepo au examinat nominalizările pentru Premiul Nobel pentru chimie din perioada 1901–1970. Autorii au constatat că numărul nominalizărilor nu reprezenta un factor determinant pentru acordarea premiului, existând cercetători care au primit numeroase nominalizări fără să fie recompensați și laureați care au fost aleși după un număr redus de propuneri. Studiul discută, de asemenea, influența relațiilor profesionale, a rivalităților și a apartenenței naționale asupra procesului istoric de selecție.[41]

O analiză ulterioară, realizată de Jeffrey I. Seeman, Juan Amaya și Guillermo Restrepo și publicată în 2025 în ACS Omega, a examinat influența Comitetului Nobel pentru Chimie asupra desemnării laureaților, folosind aceeași arhivă istorică, pentru anii 1901–1970. Autorii au concluzionat că preferințele personale și profesionale ale membrilor comitetului au influențat selecțiile, alături de mecanismele oficiale de nominalizare și evaluare. Cercetarea evidențiază rolul comitetului în configurarea istorică a premiului și discută necesitatea adaptării procedurilor la diversificarea domeniilor chimiei.[42]

Premiul Nobel pentru chimie constă într-o medalie de aur, o diplomă individuală și o recompensă financiară. Medalia și diploma sunt înmânate în cadrul ceremoniei oficiale de la Stockholm, împreună cu documentul care confirmă valoarea premiului în bani.[43]

Medalia Premiului Nobel pentru Chimie a fost concepută de sculptorul și gravorul suedez Erik Lindberg.[44] Pe avers este reprezentat portretul lui Alfred Nobel, orientat spre stânga, împreună cu numele și anii vieții sale, 1833–1896.[45] Acest avers este comun medaliilor pentru fizică, chimie, fiziologie sau medicină și literatură.[44][45]

Reversul medaliei pentru chimie prezintă o alegorie a Naturii, sub forma unei zeițe asemănătoare cu Isis, care apare dintre nori și ține în brațe un corn al abundenței. Voalul care îi acoperă chipul este ridicat de Geniul Științei, reprezentare simbolică a descoperirii secretelor naturii prin cercetare.[17]

Medaliile Nobel sunt realizate în prezent din aur reciclat de 18 carate. Designul reversului diferă în funcție de categoria premiului și de instituția responsabilă de acordarea acestuia.[43]

Fiecare laureat primește o diplomă individuală, realizată de artiști și caligrafi. Diplomele acordate pentru chimie sunt pregătite sub responsabilitatea Academiei Regale Suedeze de Științe și cuprind numele laureatului, instituția care acordă distincția și motivarea premiului.[46]

Diplomele sunt realizate pe hârtie specială, confecționată manual, iar decorațiunile lor artistice pot urma o temă comună pentru laureații aceluiași an. Diploma Premiului Nobel pentru Chimie este montată într-o copertă de piele roșie, decorată cu o monogramă aurie individuală. Dimensiunea documentului este de aproximativ 23 × 35 cm.[46]

Premiul în bani

[modificare | modificare sursă]

Recompensa financiară este stabilită de Fundația Nobel și poate varia de la un an la altul, în funcție de resursele și administrarea patrimoniului fundației.[47]

În 2025, valoarea unui premiu Nobel integral era de 11 milioane de coroane suedeze. În 2026, Fundația Nobel a majorat suma la 12 milioane de coroane suedeze pentru fiecare categorie.[48]

Premiul poate fi împărțit între cel mult trei laureați. Potrivit statutului Fundației Nobel, dacă două lucrări distincte sunt considerate demne de recompensă, suma poate fi împărțită în două părți egale, fiecare fiind atribuită autorului sau autorilor lucrării respective.[39]

În 2026, premiul pentru chimie, în valoare de 12 milioane de coroane suedeze, a fost împărțit în mod egal între Henri B. Kagan și Kenso Soai, fiecare primind jumătate din valoarea totală.[49]

Ceremonia și banchetul

[modificare | modificare sursă]

Ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Chimie are loc anual la 10 decembrie, împreună cu ceremoniile pentru premiile Nobel pentru fizică, fiziologie sau medicină, literatură și științe economice. Premiul Nobel pentru Pace este decernat separat, la Oslo, în Norvegia.[50]

Din 1926, ceremonia de la Stockholm se desfășoară, cu câteva excepții, la Sala de Concerte din Stockholm (Konserthuset Stockholm). În timpul evenimentului sunt prezentate realizările pentru care au fost recompensați laureații, după care regele Suediei le înmânează medaliile și diplomele Nobel.[50]

Ceremonia este urmată de Banchetul Nobel, organizat la Primăria din Stockholm (Stockholms stadshus), în Sala Albastră (Blå hallen). Evenimentul reunește aproximativ 1.300 de invitați, printre care laureații și familiile acestora, membri ai familiei regale suedeze, reprezentanți ai instituțiilor academice, oficialități și studenți.[50]

În cadrul Săptămânii Nobel, laureații susțin și conferințe dedicate cercetărilor premiate. Statutul Fundației Nobel prevede ca acestea să aibă loc înaintea ceremoniei sau în termen de cel mult șase luni de la acordarea distincției.[39]

Laureați și repere istorice

[modificare | modificare sursă]

Între 1901 și 2025, Premiul Nobel pentru chimie a fost acordat de 117 ori, fiind înregistrate 200 de atribuiri individuale. Deoarece Frederick Sanger și Karl Barry Sharpless au primit premiul de câte două ori, numărul persoanelor distincte recompensate în această perioadă a fost de 198. În 2026 au fost desemnați încă doi laureați.[17][49]

În perioada 1901–2025, 63 de premii au fost acordate unui singur laureat, 25 au fost împărțite între doi laureați, iar 29 între trei laureați.[51]

Laureați multipli

[modificare | modificare sursă]

Frederick Sanger a primit Premiul Nobel pentru chimie de două ori: în 1958, pentru cercetările asupra structurii proteinelor, în special a insulinei, și în 1980, pentru contribuțiile la determinarea secvențelor de baze ale acizilor nucleici.[52]

Karl Barry Sharpless a primit prima distincție în 2001, pentru cercetările privind reacțiile de oxidare catalizate chiral, și a doua în 2022, pentru dezvoltarea chimiei click și a chimiei bioortogonale.[53]

Alți laureați ai Premiului Nobel pentru Chimie au fost recompensați și în alte categorii. Marie Curie a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1903 și pe cel pentru Chimie în 1911,[54] iar Linus Pauling a fost laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1954 și al Premiului Nobel pentru Pace în 1962.[55]

Femei laureate

[modificare | modificare sursă]

Prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru chimie a fost Marie Curie, recompensată în 1911 pentru cercetările privind radiul și poloniul, izolarea radiului și studiul proprietăților sale chimice.[54]

Fiica sa, Irène Joliot-Curie, a primit premiul în 1935, împreună cu soțul său, Frédéric Joliot-Curie, pentru obținerea artificială a unor izotopi radioactivi.[56] În 1964, Dorothy Hodgkin a devenit a treia femeie recompensată cu această distincție, pentru determinarea structurii unor substanțe biochimice importante prin metode cristalografice.[57]

Până în 2026, inclusiv, opt femei au primit Premiul Nobel pentru chimie: Marie Curie (1911), Irène Joliot-Curie (1935), Dorothy Hodgkin (1964), Ada Yonath (2009), Frances Arnold (2018), Emmanuelle Charpentier și Jennifer Doudna (2020), precum și Carolyn R. Bertozzi (2022).[51] Marie Curie și Dorothy Hodgkin au fost singurele două femei care au primit individual, fără împărțirea distincției cu alți laureați, premiul pentru chimie.[58][59]

Recorduri de vârstă

[modificare | modificare sursă]

Cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Chimie a fost Frédéric Joliot-Curie, care avea 35 de ani la momentul premierii, în 1935. Cel mai vârstnic laureat a fost John B. Goodenough, recompensat în 2019, la vârsta de 97 de ani, pentru contribuțiile la dezvoltarea acumulatorilor litiu-ion.[51]

Refuzuri impuse de autorități

[modificare | modificare sursă]

În istoria premiului au existat cazuri în care laureații au fost împiedicați de autoritățile politice să accepte distincția. În Germania nazistă, Adolf Hitler a interzis acceptarea Premiului Nobel de către trei cercetători germani, dintre care doi erau laureați ai premiului pentru chimie: Richard Kuhn, premiat în 1938, și Adolf Butenandt, premiat în 1939.[60][61]

Cei doi au putut primi ulterior, în 1949, medaliile și diplomele, dar nu și recompensele financiare aferente premiilor.[61]

  1. 1 2 Jensen, William B. (). The Nobel Prize: A Very Brief Overview. ACS Symposium Series. American Chemical Society. doi:10.1021/bk-2017-1262.ch001.
  2. ↑ Carl Gustaf Bernhard. „The Nobel Prizes and Nobel Institutions” (PDF). H. W. Wilson.
  3. ↑ Eriksson, Magdalena (). „A Great Prize Ages with Grace”. Chemical & Engineering News (în engleză). American Chemical Society. 80 (4): 62. doi:10.1021/cen-v080n004.p062.
  4. ↑ Howes, Laura (). „How to win the Chem Nobel”. Chemical & Engineering News (în engleză). American Chemical Society.
  5. ↑ Oldach, Laurel (). „Leak sheds light on secretive Nobel selection process”. Chemical & Engineering News (în engleză). American Chemical Society.
  6. ↑ „Henri Kagan and Kenso Soai win 2026 Chemistry Nobel Prize”. Royal Society of Chemistry (în engleză). .
  7. ↑ „A Nobel Adventure”. Science History Institute (în engleză).
  8. 1 2 Boyd, Russell J. (). „The Nobel history of computational chemistry. A personal perspective”. Journal of Computational Chemistry. 45 (22): 1921–1935. doi:10.1002/jcc.27383.
  9. ↑ Jaskolski, Mariusz; Dauter, Zbigniew; Wlodawer, Alexander (). „A brief history of macromolecular crystallography, illustrated by a family tree and its Nobel fruits”. The FEBS Journal (în engleză). 281 (18): 3985–4009. doi:10.1111/febs.12796. PMC 6309182 Accesibil gratuit.
  10. ↑ Patel, Prachi (). „The 2025 chemistry Nobel goes to MOFs”. Chemical & Engineering News (în engleză). American Chemical Society.
  11. 1 2 Neuenschwander, Dwight E. (). „The Legacy of Alfred Nobel”. Radiations (în engleză). Society of Physics Students.
  12. ↑ „Alfred Nobel”. Science History Institute (în engleză).
  13. ↑ „The Royal Swedish Academy of Sciences”. NobelPrize.org (în engleză). Accesat în .
  14. ↑ „All Nobel Prizes in Chemistry”. NobelPrize.org (în engleză). Accesat în .
  15. ↑ Bo G. Malmström; Bertil Andersson. „The Nobel Prize in Chemistry: The Development of Modern Chemistry”. NobelPrize.org (în engleză). Accesat în .
  16. ↑ Seeman, Jeffrey I.; Restrepo, Guillermo (). „The Mutation of the "Nobel Prize in Chemistry" into the "Nobel Prize in Chemistry or Life Sciences": Several Decades of Transparent and Opaque Evidence of Change within the Nobel Prize Program”. Angewandte Chemie International Edition (în engleză). 59 (8): 2942–2961. doi:10.1002/anie.201906266.
  17. 1 2 3 „Facts on the Nobel Prize in Chemistry”. NobelPrize.org (în engleză). Nobel Prize Outreach. Accesat în .
  18. ↑ Friedrich, Bretislav (). „How Did the Tree of Knowledge Get Its Blossom? The Rise of Physical and Theoretical Chemistry, with an Eye on Berlin and Leipzig”. Angewandte Chemie International Edition (în engleză). 55 (18): 5378–5392. doi:10.1002/anie.201509260.
  19. ↑ „Ostwald, Friedrich Wilhelm”. EuChemS (în engleză). European Chemical Society.
  20. ↑ „Emil Fischer”. Science History Institute (în engleză).
  21. ↑ „Diels, Otto Paul Hermann”. EuChemS (în engleză). European Chemical Society.
  22. ↑ Percec, Virgil; Xiao, Qi (). „The Legacy of Hermann Staudinger: Covalently Linked Macromolecules”. Chem (în engleză). 6 (11): 2855–2861. doi:10.1016/j.chempr.2020.10.007.
  23. ↑ „The Nobel Prize in Chemistry 1952”. NobelPrize.org (în engleză). Accesat în .
  24. ↑ Hall, Kersten (). „"In Praise of Wool": The development of partition chromatography and its under-appreciated impact on molecular biology”. Endeavour (în engleză). 43 (4): 100708. doi:10.1016/j.endeavour.2020.100708.
  25. ↑ de Chadarevian, Soraya (). „John Kendrew and myoglobin: Protein structure determination in the 1950s”. Protein Science (în engleză). 27 (6): 1136–1143. doi:10.1002/pro.3417. PMC 5980623 Accesibil gratuit.
  26. ↑ „Dorothy Crowfoot Hodgkin”. Science History Institute (în engleză).
  27. ↑ Gale, Philip A. (). „Supramolecular chemistry anniversary”. Chemical Society Reviews (în engleză). 36 (2): 141–142. doi:10.1039/B617780H.
  28. ↑ Kauffman, George B.; Adloff, Jean-Pierre (). „Frederick Sanger (1918–2013), Founder of Genomics and the Only Two-Time Nobel Chemistry Laureate: An Obituary-Tribute”. The Chemical Educator (în engleză). 19 (1): 116–124.
  29. ↑ Sanderson, Katharine (). „Crystallography grabs chemistry Nobel”. Nature (în engleză). doi:10.1038/news061002-7.
  30. ↑ Ledford, Heidi; Callaway, Ewen (). „Pioneers of revolutionary CRISPR gene editing win chemistry Nobel”. Nature (în engleză). 586: 346–347. doi:10.1038/d41586-020-02765-9.
  31. ↑ Schwarzschild, Bertram M. (). „Nobel Chemistry Prize Goes to Curl, Kroto and Smalley for Discovering Fullerenes”. Physics Today (în engleză). 49 (12). doi:10.1063/1.881572.
  32. ↑ Castelvecchi, Davide; Stoye, Emma (). „Chemistry Nobel honours world-changing batteries”. Nature (în engleză). 574: 308. doi:10.1038/d41586-019-02965-y.
  33. ↑ Zaia, Joseph (). „The 2022 Nobel Prize in Chemistry for the development of click chemistry and bioorthogonal chemistry”. Analytical and Bioanalytical Chemistry (în engleză). 415 (4): 527–532. doi:10.1007/s00216-022-04483-9.
  34. ↑ Sanderson, Katharine; Castelvecchi, Davide (). „Tiny 'quantum dot' particles win chemistry Nobel”. Nature (în engleză). 622: 227–228. doi:10.1038/d41586-023-03048-9.
  35. ↑ Callaway, Ewen (). „Chemistry Nobel goes to developers of AlphaFold AI that predicts protein structures”. Nature (în engleză). 634: 525–526. doi:10.1038/d41586-024-03214-7.
  36. ↑ Castelvecchi, Davide; Naddaf, Miryam (). „Chemistry Nobel for scientists who developed massively porous 'super sponge' materials”. Nature (în engleză). 646: 522–523. doi:10.1038/d41586-025-03195-1.
  37. ↑ Gagliardi, Laura (). „Profile of Richard Robson, Susumu Kitagawa, and Omar M. Yaghi: 2025 Nobel laureates in Chemistry”. Proceedings of the National Academy of Sciences (în engleză). 123 (20): e2605022123. doi:10.1073/pnas.2605022123.
  38. 1 2 3 „The nomination and decision process”. The Royal Swedish Academy of Sciences (în engleză). Accesat în .
  39. 1 2 3 4 „Statutes of the Nobel Foundation”. NobelPrize.org (în engleză). Accesat în .
  40. ↑ Källstrand, Gustav (). „Science by Nobel committee: decision making and norms of scientific practice in the early physics and chemistry prizes”. The British Journal for the History of Science (în engleză). 55 (2): 187–205. doi:10.1017/S0007087422000176.
  41. ↑ Seeman, Jeffrey I.; Restrepo, Guillermo (). „The Uncertain Role of Nominations for the Nobel Prize in Chemistry”. Chemistry – A European Journal (în engleză). 29 (36): e202203985. doi:10.1002/chem.202203985.
  42. ↑ Seeman, Jeffrey I.; Amaya, Juan; Restrepo, Guillermo (). „How the Nobel Committee for Chemistry Has Shaped the Nobel Prize: Historical Trends Based on the Nobel Prize Nomination Archive”. ACS Omega (în engleză). 10 (20): 20078–20094. doi:10.1021/acsomega.4c08461.
  43. 1 2 „Nobel Prize facts”. NobelPrize.org (în engleză). Accesat în .
  44. 1 2 „Erik Lindberg”. Science Museum Group Collection (în engleză). Science Museum Group.
  45. 1 2 „Nobel Prize for Physics and Chemistry Medal – Royal Swedish Academy of Sciences – Sweden”. Numista (în engleză).
  46. 1 2 „A work of art in the form of a diploma”. NobelPrize.org (în engleză). Accesat în .
  47. ↑ „The Nobel Prize money”. NobelPrize.org (în engleză). Accesat în .
  48. ↑ „The Nobel Prize is increased by SEK 1 million”. Norwegian Nobel Institute (în engleză). . Accesat în .
  49. 1 2 „The Nobel Prize in Chemistry 2026: They made chemistry choose a mirror image”. The Royal Swedish Academy of Sciences (în engleză). The Royal Swedish Academy of Sciences. . Accesat în .
  50. 1 2 3 „The Nobel Prize award ceremonies and banquets”. NobelPrize.org (în engleză). Accesat în .
  51. 1 2 3 „The Nobel prize in chemistry 2026 as it happens – Live”. Chemistry World (în engleză). Royal Society of Chemistry. .
  52. ↑ Kollipara, Puneet (). „Frederick Sanger, Genomics Pioneer, Dies At 95”. Chemical & Engineering News (în engleză). American Chemical Society.
  53. ↑ Ashe, Kathryn (). „Chemistry just a click away”. Nature Chemistry. 14: 1341. doi:10.1038/s41557-022-01108-7.
  54. 1 2 „Marie Sklodowska Curie”. Science History Institute (în engleză).
  55. ↑ „Linus Carl Pauling”. Science History Institute (în engleză).
  56. ↑ „Irène Joliot-Curie and Frédéric Joliot”. Science History Institute (în engleză).
  57. ↑ „Nobel Prize Given for Vitamin B Studies”. Chemical & Engineering News (în engleză). 42 (45): 54–55. . doi:10.1021/cen-v042n045.p054.
  58. ↑ „Marie Curie, the migrant chemist”. Chemistry World (în engleză). Royal Society of Chemistry.
  59. ↑ „Dorothy Hodgkin FRS”. Royal Society (în engleză).
  60. ↑ „Germany and the Nobel Prizes”. Nature. 139: 228. . doi:10.1038/139228c0.
  61. 1 2 „Nobel Laureates”. Max-Planck-Gesellschaft (în engleză).

Legături externe

[modificare | modificare sursă]