Poveste de Moș Nicolae
A fost odată ca niciodată (si cate astfel de cazuri nu mai
sunt si azi?), o familie de oameni săraci. Trăiau undeva,
izolați, intr-o căscioara saracacioasa, intr-o poiana. Erau:
tatal, mama si o fetita de vreo 5 anisori. Erau saraci, si
parintii isi faceau reprosuri multe, fiecare in gand, pentru
faptul ca nu-i pot oferi fetitei o bunastare si stabilitate
materiala.
Era in miez de iarna. Afara ninsese si o patura alba de nea
acoperea valea si dealurile din jur. Peste vale se vedea
satul alaturat, cu casele acoperite de aceeasi zapada, dar
pe cosurile carora iesea un fum care lasa de inteles ca
acolo e cald… Parintii acestei fetite nu puteau sa-i ofere
decat un minim de caldura, cat sa nu inghete de frig, dar o
inconjurau cu toata dragostea de care erau in stare. O
iubeau mult.
Intr-o zi, fetita vine imbujorata acasa si o intreaba pe mama ei:
“Mama, cine e mos Nicolae?”. Mamei i s-a pus un nod in gat. Stia
ca de raspunsul ei atarna deceptia fetitei. I-a spus ca acest ”mos
Nicolae” e un batran, care vine la copiii cuminti, in seara de 5
decembrie, asta seara, si le lasa acestora in cizmulite cate un
cadou. “Dar, continua mama, pentru ca noi stam departe de sat,
e posibil ca mosul sa nu vina la noi”. I-a spus aceste lucruri si a
intors fata in alta parte, pentru ca fetita sa nu zareasca lacrimile
de neputinta care izvorasera in ochii mamei la gandul ca nici
macar o bomboana nu poate pune in ghetutele fetitei ei…
Fetita nu a asteptat alte explicatii. A izbucnit in aplauze si a zis:
“A! Cu siguranta va veni si la noi. Si ca sa fiu sigura ca nu o sa
treaca pe langa casa, o sa las ghetutele afara in seara asta!”
Mama nu a mai continuat. Ce putea sa ii spuna fetitei? Stia ca, a
doua zi, copila va fi atat de dezamagita, si in discutiile cu copiii
de varsta ei va fi cu atat mai deceptionata cand va afla ca la altii
“mosul” a venit…
In seara aceea fetita s-a culcat fericita, in asteptarea cadoului de
a doua zi, iar parintii au adormit tristi si plansi…
Noaptea a trecut ca oricare alta. S-a facut
dimineata. Primul gand al fetitei, cand s-a
trezit, a fost sa sara din pat si sa alerge afara,
la ghetute, sa vada ce i-a adus “mosul”, in
timp ce mama ii incalzea lapticul - sursa de
hrana datorata unei caprite care era una din
putinele averi materiale ale familiei. Parintii
s-au pregatit sufleteste cu cuvinte de
dragoste, sa-si linisteasca copila care va veni
dezamagita cu cizmulitele goale, dar…
Stupoare!
Fetita a venit imbujorata, fericita, dansand de
fericire in piciorusele desculte si strangand la
piept cizmele pline de zapada. S-a apropiat de
parinti si le-a zis: “Mami, tati, uite, vezi, mosul nu
m-a uitat! Uite ce mi-a adus!” Si parintii s-au
privit consternati unul pe celalalt, apoi amandoi
s-au uitat la cizmulitele din care a iesit ceea ce
initial parea doar zapada: un capsor mic de pisoi,
un ghem alb de blana, care peste noapte gasise
putina caldura in cizmulitele fetitei, si se
adapostise acolo pana catre dimineata. Si acum a
iesit de acolo cu un mieunat slab, simtind mirosul
de lapte cald din odaie.