CARACTERIZARE GENERALĂ
Oceania este o grupare de insule și
arhipelaguri, despărțite de întinderile Oceanului Pacific,
cuprinse în cea mai mare parte între cele două tropice.
În Oceania nici o țară nu are granițe terestre
(cu excepția Papuei Noua Guinee, care are frontieră cu
Indonezia).
Deși insulele Oceaniei nu formează un
continent în adevăratul sens al cuvântului, Oceania este
uneori asociată cu continentul Australia, din tendința de
a împărți tot Pământul în grupări continentale. Astfel,
este cel mai mic "continent" în suprafață și al doilea cel
mai mic, după Antarctica în populație.
Această denumire se referă la Polinezia (inclusiv Noua Zeelandă), Melanezia
(inclusiv Papua Noua Guinee) și Micronezia. Uneori, Oceania este considerată a include și
țări ca Australia sau Malaezia.
Insulele Oceaniei sunt de diferite feluri:
Insule continentale, relativ întinse (Noua Guinee,
Noua Zeelandă);
Insule vulcanice, formate prin ieșirea la suprafața
oceanului a conurilor vulcanice submarine
(Arhipelagul Hawaii);
Insule coraligene, foarte numeroase, formate din
corali dezvoltați în jurul insulelor vulcanice
submarine.
Clima:
Este caldă tot anul, cu precipitații bogate – tropicală
și subtropicală;
Noua Zeelandă are o climă temperată;
Munții din Noua Guinee și Hawaii au o climă etajată.
Vegetația și fauna:
Oceania este una dintre cele opt ecozone terestre, zone care
contituie cele mai mai mari regiuni ecologice de pe planetă;
Speciile de plante și animale sunt endemice și s-au adaptat la
viața de pe insule: nanism (încetinire sau oprire din creștere a
plantelor), gigantism, pierderea capacității de a zbura la păsări;
Pădure tropicală umedă (palmieri, mangrove), pădure tropicală
uscată, pajiști subtropicale, terenuri acoperite cu arbuști.
Păsări, rozătoare, animale marsupiale, broaște-țestoase,
delfini, balene, varietăți de pești, etc.
Populația Oceaniei
mai mult de jumătate din numărul populației sunt:
polinezieni, micronezieni, melanezieni, maori;
alți locuitori: japonezi, chinezi, filipinezi, europeni;
aproximativ 10 milioane locuitori.
Țări independente:
Australia · Fiji · Kiribati · Papua Noua Guinee · Statele Federate ale Microneziei ·
Insulele Marshall · Nauru · Noua Zeelandă · Palau · Samoa · Insulele Solomon ·
Timorul de Est · Tonga · Tuvalu · Vanuatu
Teritorii și regiuni nesuverane :
Australia - Insulele Ashmore și Cartier · Insulele Cocos · Insula Crăciunului ·
Insulele Mării de Coral · Insula Norfolk
Chile - Insula Paștelui
Franța - Polinezia Franceză · Noua Caledonie · Wallis și Futuna
Japonia - Insulele Bonin
Noua Zeelandă - Insulele Cook · Niue · Tokelau
Regatul Unit - Insulele Pitcairn
Statele Unite - Samoa Americană · Guam · Hawaii · Insulele Mariane de Nord ·
Insulele Minore Îndepărtate ale Statelor Unite (cu Insula Baker · Insula
Howland · Insula Jarvis · Atolul Johnston · Reciful Kingman · Atolul Midway ·
Atolul Palmyra și Insula Wake)
Noua Zeelandă
Capitala: Wellington
Alte orașe: Auckland, Hutt, Dunedin, Blenheim
Limba oficială: Engleză, Māori
Suprafață: 268.680 km²
Populație: 4.089.228 loc.
Densitate: 15 loc./km²
Monedă: Dolar neozeelandez
Auckland
Wellington
Palat din Blenheim
Papua – Noua Guinee
Capitala: Port Moresby
Alte orașe: Wewak, Madang, Goroka, Lae, Daru
Limba oficială: engleză, tok pisin, hiri motu
Suprafață:462.840 km²
Populație: 5.887.000 loc
Densitate: 13 loc/km²
Monedă: Kina (PGK)
Port Moresby
Piața din Goroka
Fiji
Capitala: Suva
Alte orașe: Labasa, Savusavu, Levuca, Lautoca
Limba oficială: fijiană, engleză, hindi
Suprafață: 18.270 km²
Populație: 848.000 loc
Densitate: 49 loc/km²
Monedă: Dolarul fijian (FJD)
Cabane din satul Navala
Dolarul fijian
Casa Parlamentului - Suva
Bibliografie:
Mândruț O., Geografia continentelor extraeuropene,
manual de clasa a VII a, Editura Corint;
[Link]
[Link]