Evaluarea finanțţelor personale în perspectiva dezvoltării sustenabile

- Sinteză -
Din multitudinea de probleme legate de integrarea conceptelor de dezvoltare sustenabilă,
finanţe personale şi comportament financiar al populaţiei, au fost dezvoltate următoarele aspecte: 1.
Relațţia finanțţţelor personale cu dezvoltarea sustenabilă; 2. Mecanisme financiar-monetare la
nivelul societăţii românesti în perspectiva dezvoltării sustenabile; 3. Integrarea finanţelor personale
în derularea procesului sustenabil de dezvoltare macroeconomică; 4. Caracteristici şi factori de
influenţă ai deciziei financiare; 5. Influenţa presiunii fiscale asupra comportamentului financiar al
populaţiei; 6. Elemente de psihologie a comportamentului economic al deţinătorului de capital; 7.
Vulnerabilităţi în dezvoltarea sustenabilă a societăţii româneşti şi potenţialul financiar al populaţiei;
8. Aspecte de natură juridică privind finanţele personale în perspectiva dezvoltării sustenabile.
Prin intermediul proiectului de cercetare ne-am Proiectul de cercetare șşi-a propus să
analizămeze influenţa finanţelor personale asupra realizării obiectivelor de dezvoltare sustenabilă la
nivel micro, mezo şi macroeconomic. Implementarea propunerilor şi soluţiilor oferite prin proiectul
de cercetare poate conduce la perfecţionarea mecanismului de intervenţie a statului în economie şi
sprijinirea populaţiei pentru contracararea efectelor negative ale crizei economico – financiare
actuale şi dezvoltarea sustenabilă a societăţii româneşti.
Manifestarea crizei economico-financiare actuale a demonstrat că teoria şi practica economică
nu sunt pregătite cu un instrumentar adecvat de intervenţie pentru contracararea unor şocuri altele
decât cele din mediul natural, datorate în principal efectelor crizei economico-financiare.
Deşi în plan teoretic sunt destul de bine dezvoltate cConceptele de finanţe personale şi
comportament financiar al populaţiei, deşi în plan teoretic sunt destul de bine dezvoltate, problema
corelaţiilor şi interferenţelor cu dezvoltarea sustenabilă şi şocurile din mediul natural, economic sau
social nu este abordată încă în teoria şi practica economică. În plus, pe termen lung, orice strategie
de dezvoltare sustenabilă a economiei Româneştie trebuie să surprindă şi aspectele legate de mediul
de afaceri şi comportamentul financiar al populaţiei. În această direcţie, este evident că schimbarea
comportamentului financiar al populaţiei ca urmare a efectelor şocurilor din mediul naturale,
economic sau social pot să facă inoperabilă orice strategie macroeconomică adoptată. Mai mult,
intervenţionismul statului poate avea un efect de amplificare a acestor efecte negative, în loc să le
diminueze şi în acest sens schimbarea modului de acţionare a decidenţilor apare ca o necesitate
imediată.
1. Finanțţele personale șşi dezvoltarea sustenabilă,
În prezent, mai mult ca oricând, trebuie găsite căile șşi mijloacele pentru rezolvarea
conflictului între nevoile în creştere ale populaţiei şi limitele impuse de resursele planetei precum şi
degradarea continuă a mediului. Individul, pentru a exista, este nevoit să-şi satisfacă trebuinţele şi,

1
pentru că natura îi oferă „de-a gata” numai câteva dintre cele necesare, acesta este nevoit să şi le
asigure pe toate celelalte. Diferitele activităţi prin care indivizii reuşesc să-şi realizeze, efectiv,
bunurile necesare (ceea ce cunoaştem prin activitatea economică sau economia) presupun relaţii din
ce în ce mai numeroase şi mai complexe, atât între individ şi natură, cât şi între indivizi. Generaţiile
coexistă şi se succed, iar acest fapt face ca foarte multe dintre nevoile care se satisfac să nu dispară
pentru totdeauna, ci să se regenereze, satisfacerea unora antrenând apariţia altora, ca în general
nevoile să aibă tendinţa să devină mai multe şi mai diferite, determinând, într-un final, existenţa
permanentă a societăţii într-o stare de fapt caracterizată prin creşterea volumului şi diversificarea
nevoilor.
ȘŞi la nivel de gospodărie, nevoile specifice sunt nelimitate, iar resursele (inclusiv financiare)
sunt limitate, ele trebuie corelate astfel încât, cu minimum de resurse consumate, să se obţină o cât
mai bună satisfacere a nevoilor. Prin urmare, problema fundamentală a economiei, raţionalitatea,
eficienţa se reformulează şi la nivelul gospodăriilor. Se poate vorbi, în acest context de „spirit
gospodăresc" – compararea rezultatelor activităţilor economice casnice (destinate acoperirii
nevoilor) cu eforturile depuse (resursele/bunurile consumate), astfel încât să se obţină maximum de
efecte cu minimum de efort în raport cu un anumit obiectiv.
2. Mecanisme financiar – monetare în perspectiva dezvoltării sustenabile
Mecanismele financiar – monetare, atunci când sunt concepute, utilizate şi evaluate adecvat,
contribuie semnificativ la îmbunătăţirea calităţii vieţii în societate, la creşterea economică
sustenabilă. Permanenta lor perfecţionare constituie elementul cheie, influenţând pozitiv, benefic,
calitatea vieţii pentru generaţia actuală, dar, mai ales pentru generaţiile viitoare. Din această
perspectivă, ar trebui concetrate eforturile în următoarele direcţii:
- conjugarea suportului financiar – monetare în direcţia utilizării resurselor pentru dezvoltarea
investiţională în acord (reglaj) fin cu cele de susţinere a potenţialului productiv al naţiunii;
- armonizyarea resurselor financiar – monetare din mai multe sectoare, în direcţia dezvoltării
integrate a spaţiului rural şi mai ales a zonelor declarate defavorizate (zonele miniere);
- monitorizarea tuturor obiectivelor de investiţii, indiferent de sursele de finanţare (alocaţii
bugetare, cofinanţări externe, credite comerciale, surse proprii etc.) în vederea rentabilizării
utilizării resurselor consumate;
- introducerea unui management adecvat politicii investiţionale asumate şi acceptate de
societate;
- crearea unor surse suplimentare pentru bugetul de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de
stat, prin dezvoltarea, în general, a afacerilor şi atragerea în circuitul economic a unei pături cât mai
largi de populaţiei.

2
 Condiţia, poate cea mai importantă, este dată de perfecţionarea continuă a mecanismelor
financiar-monetare folosite în susţinerea realizării programelor şi proiectelor de modernizare a
societăţii româneşti, în perspectiva dezvoltării sustenabile. Abordarea sistemică a realităţii
financiare poate fi validă în perspectiva practicii, oferind posibilitatea construirii, organizării unui
spaţiu al realităţii financiare, însă înţelegerea mişcării acesteia, a devenirii şi transformării sale
presupune abordarea prin reţea, adică reconsiderarea abordării explicative, reducţioniste. Din
această perspectivă, se consideră toate componentele realităţii financiare, indiferent de natura lor,
entităţi, fluxuri sau câmpuri, echipotenţial distribuite, având atribute specifice în cadrul reţelei. În
acest sens, de exemplu, banca centrală, considerată în abordarea sistemică ca având un rol
conducător, în abordarea prin reţea are un anumit rol distinct, acela de a emite fluxuri de informaţii,
reglementări şi instrumente care să asigure orientarea reţelei, rol care se difuzează în reţea prin
fluxuri diferite care pot contribui la evoluţia, adaptarea, transformarea sau, de ce nu, la
reconfigurarea ( schimbarea la faţă) a reţelei, oricum nu la dispariţia acesteia.
3. Necesitatea integrării resurselor financiare personale în derularea optimă a
procesului sustenabil al dezvoltării macroeconomice
Pornind de la starea actuală a economiilor naţionale, respectiv de la acea stare caracterizată de
dezechilibre macroeconomice profunde, rezultate ale unor greşeli de sistem macroeconomic
perpetuate de-a lungul unei înregi perioade, problema sustenabilităţii se pune prin ţintirea
obiectivului principal de redresare a sistemului administrativ al politicilor macroeconomice în
direcţia eliminării disfuncţionalităţilor create şi perpetuate în timp.
Problema posibilităţii integrării resurselor financiare personale în derularea optimă a
procesului sustenabil al dezvoltării macroeconomice are două direcţii de abordare:
- asigurarea, prin măsuri de politică macroeconomică, a posibilităţii actorilor pieţei de găsire a
propriilor surse financiare;
- alegerea de către actorii pieţei a uneia dintre variantele de utilizare (în sens larg – plasament)
a resurselor financiare - alegere care, pe baza comportamentului propriu, poate conduce la
integrarea sau nu a respectivelor resurse în derularea optimă a procesului sustenabil al dezvoltării
macroeconomice,
O abordarea administrativă macroeconomică a integrării resurselor financiare personale în
derularea proceselor de dezvoltare macroeconomica, mai ales în condiţiile modelului
macroeconomic de administrare a economiei reale ar trebui să excludă orice fel de politică
macroeconomică de constrângere a deţinătorului de finanţe personale, acesta având, ca suport
comportamental de pregătire a procesului decizional aferent plasării finanţelor personale, doar
libera alegere.

3
 Pentru a găsi soluţiile aplicabile în vederea reglării stării de dezechilibru dintre nevoi şi
resurse la nivelul resurselor financiare personale potenţial de atras în circuitul proiectelor
macroeconomice, este necesar de pornit de la condiţiile obligatoriu de îndeplinit în direcţia
facilitării alocării unor astfel de măsuri:
- conştientizarea, atât la nivelul factorului coordonator al dezvoltării macroeconomice cât şi la
nivelul factorului motor, a importanţei reglării acestui dezechilibru, prin apelarea la resurse interne;
- consolidarea, la nivel conceptual, instituţional şi metodologic, a capacităţii administrative la
nivel macroeconomic în vederea limitării menţinerii situaţiei de devansare a capacităţii
administrative a sistemului macroeconomic de către capacitatea de dezvoltare a sistemului
economiei reale - situaţie produsă pe fondul lipsei de acţiune, în direcţia actualizării, la nivelul
organizării sistemului administrativ macroeconomic;
- implementarea, la nivel conceptual, instituţional, metodologic şi procedural, a unui astfel de
sistem administrativ la nivel macroeconomic încât să fie respectată condiţia impusă prin însuşi rolul
final al activităţii economice şi anume acela de creare a resurselor necesare dezvoltării societăţii;
Principalele valenţe ale procesului de integrare a resurselor financiare personale în derularea
proceselor macroeconomice în vederea creşterii gradului de susţinere a programelor de dezvoltare
sunt următoarele:
- conduc la o creştere a masei monetare, pe baza componentelor M1, M2 şi M3, ceea ce, pe
cale de consecinţă, conduce la necesitatea promovării unor politici macroeconomice în direcţia
creşterii producţiei şi a consumului, cu următoarea specificaţie: nivelul de creştere a producţiei şi
consumului corespunde necesarului de echilibru macroeconomic dat de ecuaţia lui Fischer – necesar
ajustat (în minus) cu necesarul de integrare al resurselor financiare personale în derularea proceselor
macroeconomice; cu alte cuvinte, procesul de integrare a resurselor financiare personale în
derularea proceselor macroeconomice devine, în acest fel un mecanism de echilibrare la nivel
macroeconomic pe baza ecuaţiei lui Fischer, contribuind la creşterea gradului de monitorizare şi
intervenţie asupra masei monetare;
- contribuie la asigurarea unui grad superior de administrare a masei monetare şi astfel la
diminuarea necesarului de atragere a finanţărilor necesare la nivelul proceselor macroeconomice,
implicit la reducerea costurilor de derulare a acestor procese;
- asigură o resursă financiară stabilă, sigură şi predictibilă la nivel macroeconomic;
- constituie un foarte eficient instrument de administrare a întregului sistem de politici
macroeconomice – sistem strict necesar a fi abordat în această variantă şi anume a unui mix de
politici macroeconomice;
Pentru a putea vorbi despre un sistem al politicilor macroeconomice, este necesar ca
funcţionarea acestora să fie proprie unui astfel de sistem, respectiv toate componentele sistemului să

4
aibă acţiunile coordonate în direcţia îndeplinirii aceloraşi obiective şi corelate în direcţia stabilirii
momentelor necesare de intervenţie prin măsuri specifice.
În vederea asigurării sustenabilităţii procesului de integrare a resurselor financiare personale
în derularea proceselor macroeconomice, este esenţial ca politicile macroeconomice să stimuleze
economia reală în direcţia consolidării resurselor financiare personale şi în acelaşi timp să creeze
facilităţi de plasamente pentru derularea, în continuare, a procesului – abordări necesar a fi aplicate
în mod sustenabil.
4. Caracteristici şi factori de influenţă ai deciziei financiare
La fel cum la nivelul firmelor, avem de-a face cu deciziile financiare, cu instrumentele şi
analizele necesare pentru luarea acestor decizii, finanţele personale aplică noţiuni specifice la nivel
de individ sau gospodărie. Considerăm insuficientă împărţirea domeniului general al finanţelor în
finanţe publice şi finanţe private, în condiţiile în care prin noţiunea de finanţe private sunt înţelese
doar finanţele firmelor.
Procesul decizional în domeniul financiar este diferit în cazul gospodăriilor îăn raport cu cel
desfăşurat la nivelul firmelor. Această situaţie se datorează unui cumul de factori, între care putem
menţiona: tipologia diferită a obiectivelor celor două tipuri de entităţi, gradul de deţinere a
cunoştinţelor specifice necesare fundamentării deciziilor financiare sau diferenţele dintre vehiculele
financiare disponibile.
Pentru un cardruul simplu de analiză este necesară o tipologie a factorilor de influenţă ai
deciziei financiare. În primul rând, considerăm că este utilă împărţirea acestor factori de influenţă în
două mari categorii: factori interni, ce ţin de individ sau gospodărie şi factori externi, ce ţin de
mediul în care activează aceştia. Desigur, există un mare grad de interdependenţă între factorii
menţionaţi şi pot exista interpretări multiple cu privire la elementele propuse. Trebuie menţionat
faptul că uneori aceşti factori se suprapun parţial unii cu alţii, lăsând posibilitatea unei viitoare
îmbunătăţiri a acestei tipologii.
Se pot identifica următorii factori interni de influențţă ai deciziei financiare:
- Poziţionarea individului sau gospodăriei în cadrul ciclului de viaţă;
- Atitudinile şi abilităţile personale;
- Limitele individuale;
- Educaţia financiară individuală;
- Sexul indivizilor;
- Religia;
- Starea de sănătate;
- Structura şi caracteristicile gospodăriei;
- Cultura individuală.

5
 Dintre factorii externi, putem menţiona:
- Cultura națţională;
- Situațţia demografică;
- Caracteristici ale mediului economic;
- Dezvoltarea infrastructurii financiare;
- Cadrul legislative;
- Mediul geographic;
- Contextul istoric.
Fiecare dintre factorii de influenţă prezentaţi anterior influenţează afectează în mod diferit
decizia financiară personală. În unele cazuri o parte dintre aceşti factori pot să nu aibă nici o
influenţă, uneori unii factori pot fi foarte importanţi iar alteori relativ neimportanţi. Poate fi realizat
şi un model care să surprindă felul în care diferiţi factori de influenţă interacţionează cu variatele
forme de manifestare a finanţelor personale, scopul acestui demers fiind acela de a identifica unele
zone de interes major, în care ar fi necesare analize aprofundate ulterioare.
5. Influenţa presiunii fiscale asupra comportamentului financiar al populaţiei
Comportamentul contribuabililor, care depinde atât de individ, cât şi de mediul economic,
corespunde căutării unei situaţii “optime” care să satisfacă trebuinţele individului; comportamentul
desemnează ceea ce este obiectiv, observabil în reacţia globală a individului, independent de ceea ce
acesta declară, de gândurile şi atitudinile sale.
Pregătirea profesională, educaţia, tradiţiile, mentalitatea şi accesibilitatea informaţiilor
influenţează asupra comportamentului contribuabilului. Acest comportament poate fi diferit, însă,
chiar de la individ la individ, deoarece comportamentele umane nu sunt întotdeauna raţionale. În
realitate există o mare incertitudine cu privire la reacţiile factorului uman.
O presiune fiscală ridicată, ce depăşeşte un anumit „prag”, începe să apese asupra economiei
şi are consecinţe negative economice, sociale şi psihologice în societate, fără a aduce resurse
suplimentare bugetelor publice. Fiscalitatea exagerată determină încetinirea activităţii economice,
atrăgând diminuarea bazei impozabile şi, în consecinţă, a veniturilor publice. În acelaşi timp,
stimulează munca la negru şi dezvoltarea economiei subterane.
Principala formă de rezistenţă a contribuabililor la creşterea impozitelor o reprezintă
evaziunea fiscală, a cărei amploare este proporţională cu mărimea sarcinii fiscale. Încercând să
scape de constrângerile unei presiuni fiscale ridicate, o parte din plătitorii de impozite se vor
îndrepta spre economia subterană, sau vor intra în greva fiscală sau îşi vor micşora volumul de
activitate. Există o psihologie a contribuabililor, amplificată de lipsa de educaţie fiscală, la care se
adaugă dimensiunea presiunii fiscale, deficienţele legislative şi administrative ale gestionării
impozitelor, care determină apariţia şi manifestarea evaziunii fiscale.

6
 Evaziunea fiscală a fost întotdeauna activă şi ingenioasă deoarece statul, prin sistemul de
impozite şi taxe afectează indivizii în propriile venituri, le influenţează cel mai sensibil interes:
interesul bănesc.
Există câteva soluţii privind fiscalizarea veniturilor din muncă şi reducerea muncii informale:
- Eliminarea cotei unice, reintroducerea impozitării progresive în două sau trei trepte stabilite
pe baza venitului mediu lunar;
- Pentru eficientizarea şi lărgirea sferei de aplicare a deductibilităţilor este nevoie de tandemul
impozit progresiv – deductibilităţi;
- Reintroducerea globalizării veniturilor;
- Creşterea substanţială a impozitelor pe proprietate, pentru a echilibra raportul dintre taxarea
muncii şi taxarea averii;
- Alinierea impozitului pe venitul din tranzacţii imobiliare la nivelul maxim al impozitului pe
venit;
- Alinierea impozitului pe venit plătit de lucrătorii pe cont propriu neagricoli la nivelul celui
plătit de salariaţi;
- O reducere a CAS care poate duce la crearea de noi locuri de muncă.
Un grup semnificativ de măsuri trebuie să vizeze segmentul de populaţie implicat involuntar
în munca informală, care nu are altă alternativă şi pentru care această activitate reprezintă o cale de
subzistenţă – persoanele cu nivel scăzut de educaţie şi calificare, persoanele devenite vulnerabile pe
piaţa muncii din cauza vârstei (fie prea tineri, fie aflaţi spre limita superioară a vârstei active) etc.
Un alt grup de măsuri trebuie să se adreseze categoriei de persoane care a ales sectorul
informal în mod voluntar, în scopul evazionării taxelor şi contribuţiilor sociale obligatorii conform
reglementărilor legislaţiei în vigoare. În această categorie se regăsesc patronii întreprinderilor
neînregistrate, dar şi angajatorii din sectorul formal care angajează forţă de muncă nedeclarată (fără
contracte de muncă), cei care îşi sub-declară profiturile, dar şi lucrătorii care, în înţelegere mutuală
cu angajatorul, sunt părtaşi la evaziunea fiscală, acceptând ca remunerarea reglementată să fie
substanţial mai mică decât cea reală.
6. Elemente de psihologie a comportamentului economic al individului în conjunctura
actuală
Comportamentul economic, ca formă specifică a comportamentului uman, reflectă modul de
manifestare a indivizilor în deciziile (alegerile) economice pe care şi le asumă sub influenţa unor
factori obiectivi (nevoi, trebuinţe, interese, motivaţii, idealuri, aspiraţii) dar şi subiectivi (dorinţe,
plăceri, emoţii, satisfacţii), la nivel individual sau de grup, cu consecinţe asupra pieţei, alocării
resurselor şi investiţiilor.

7
 Primul comportament uman este cel de consumator care începe din prima zi de viaţă a
individului. El este o noţiune de bază în psihologia economică, şi în special a consumului,
reprezentând decizia consumatorului privind utilizarea veniturilor proprii pentru diferite
cumpărături curente, bunuri de uz îndelungat şi servicii.
La baza comportamentului de consum stă necesitatea, nevoia de satisfacere a cerinţelor vitale
şi a altor dorinţe, plăceri. Nevoile se multiplică în proporţie exponenţială, datorită progresului tehnic
şi ştiinţific apar noi nevoi ce se cer satisfăcute. Orice nevoie (motiv) satisfăcută nu duce la
stingerea, ci la amplificarea ei şi chiar la apariţia altora noi, ceea ce dovedeşte modelarea
comportamentului consumatorului care evoluează odată cu noile produse şi servicii apărute.
Repertoriul comportamental provine exclusiv din satisfacerea “trebuinţelor” care-l determină spre
consum, din obişnuinţă, din deprinderile de cumpărare şi consum, din atitudinea faţă de consum-
produse-servicii. Chiar şi limitarea la trebuinţele de bază asigură un minim de confort.
Comportamentul de consum a suferit distorsiuni importante din cauza crizei economico-
financiare actuale – de la supravieţuirea determinată de sărăcie, lipsa locurilor de muncă, insuficiente
resurse de hrană, apă, spaţiu, etc. - la aspecte foarte puţin numeroase ale celor care îşi permit
cumpărături de lux.
Problema esenţială a comportamentului consumatorului este determinată de standardul de
viaţă al individului. Comportamentul consumatorului individual este influenţat de:
- factori ai individului (nevoile şi motivaţiile, stilul cognitiv, vârsta, ciclu de viaţă, sex,
personalitatea, educaţia, ocupaţia, atitudinea faţă de consum, preferinţele);
- factori familiali (obiceiuri, tradiţii, religie);
- factori sociali (mediul social, grupuri etnice, roluri şi statute, grupuri de referinţă şi
apartenenţă, moda);
- factori economici (venit, clase sociale, stil de viaţă);
- factori culturali.
Comportamentul consumatorului şi nevoia de cumpărare se poate modifica oricând în funcţie
de modificarea numărului de membri al familiei sau de veniturile crescute sau scăzute realizate.
Familiile de tinerii consumă mai mult şi fac credite pentru locuinţa, maşină, cumpără bunuri de uz
îndelungat, alte bunuri, etc. Comportamentul tinerilor tinde spre consum chiar şi prin credit, iar la
vârstnicii spre economisire.
Analiza datelor a demonstrat că cea mai problematică situaţie este a familiilor cu doi sau mai
mult mulţi copii, a familiilor de ţărani, lipsite de loturi agricole şi a celor în care există şomeri.
În ceea ce priveșşte comportamentul de investire al populațţiei, se pot identifica mai multe
categorii de investitori:

8
 - investitorii conservatori care urmăresc cu prioritate protejarea capitalului investit, acceptând
randamente modeste;
- investitorii moderaţi care au ca obiectiv sporirea valorii portofoliului, dar nu cu orice preţ
sau risc;
- investitorii agresivi care caută permanent acţiunile cu cel mai mare potenţial de creştere, fiind
dispuşi să-şi asume riscul de a pierde o mare parte din capitalul investit;
- investitori „negativişti” care sunt persoanele ce cumpără acţiuni cărora nimeni nu le acordă
atenţie (obiectivul lor este de a căuta acţiuni subevaluate la preţuri foarte mici, în speranţa că ele vor
reveni în timp la adevărata lor valoare).
In domeniul deciziilor financiare şi al investiţiilor se întâlneşte tot mai des “raţionamentul
afectiv” care-i determină pe investitori să investească în firme care au o imagine pozitivă şi nu
neapărat performantă șşi mai puțţin în firme performante dar care au o imagine negativă (colectarea
deşeurilor, armament, industria tutunului, industria alcoolului, etc.).
Riscul este un concept folosit foarte des de economişti, sociologi, politicieni dar şi de
psihologi. Riscul este explicat ca un comportamentul decizional asumat într-o situaţie incertă ce
poate implica primejdie sau eşec. Asumarea riscului ţine de personalitatea individului dar şi de
gradul său educaţie. Comportamentul oamenilor, în momentul unei situaţii decizionale cu acelaşi
rezultat, prezentă modalităţi diferite de evaluare şi implicare. In funcţie de modalitatea de
prezentare a situaţiei decizionale, oamenii au un comportament de aversiune la risc (comportament
prudenţial) sau o atitudine de risc. În faţa evenimentelor riscante oamenii adoptă diferite tipuri de
comportament. Individul care este atras de risc, face o investiţie mai mică, dar un risc mai mare
chiar dacă ar fi de preferat o investiţie de risc mic când este vorba de pierderi. Individul cu aversiune
la risc sau prudent, când este vorba de câştiguri mari dar şi de riscuri mari.
7. Vulnerabilităţi în dezvoltarea sustenabilă a societăţii româneşti şi potenţialul
financiar al populaţiei
Efectele crizei economico-financiară actuale șşi nevoia de predictibilitate pe un orizont cât
mai lung la nivel de individ șşi gospodărie pun probleme deosebite în planul vulnerabilitățţii
imediate sau pe termen lung. Abordarea acestui concept este necesară doar în măsura în care mixul
de politici macroeconomice țţine seamă de particularitățţile șşi dinamica grupurilor sociale.
Persoanele, ca şi grupurile, se comportă inerţial într-un mediu inerţial; într-un mediu în
schimbare, prin selectivitate şi adaptabilitate, nu se mai comportă inerţial şi în această ipostază
pot fi vulnerabile în măsura în care nu sunt compatibile cu sistemul de relaţii în care trebuie să
interacţioneze. În acest sens, procesul de schimbare al mediului, în general, şi al mediului
financiar, în particular, va trebui să ofere persoanei fizice sau gospodăriei un alt "câmp
relaţional", în cadrul căruia aceasta să perceapă, accepte şi asimileze corect schimbarea

9
propriului comportament financiar. În caz contrar vor apărea inerţialităţi financiare, manifestate
între altele, printr-o calitate scăzută a serviciilor financiare şi blocaje financiare, ca expresie a
vulnerabilităţii ridicate în faţa schimbărilor.
Soluţiile pentru reducerea gradului de vulnerabilitate în politica financiară la nivel de individ
sau gospodărie sunt limitate în prezent:
- una se situează într-o perspectivă de creştere şi constă în alegerea unei capacităţi financiare
excedentare pentru a răspunde creşterii în volumul de output-uri;
- cealaltă, în plan mai general, caută să elimine riscul şi să se evite într-o măsură mai
mare sau mai mică investiţiile.
Vulnerabilitatea este elementul ce poate împiedica atingerea obiectivelor personale sau ale
gospodăriei. Sunt doua aspecte care o definesc: factori interni ce distrug valorile, pe de-o parte, respectiv
condiţii interne insuficient de bine focalizate pentru a putea să creeze valori competitive în condiţiile
globalizării.
Slăbiciunea gospodăriei sau a persoanei este un aspect negativ atât pentru ea însăşi, cât şi pentru
mediul economic în care îşi desfăşoară activitatea, fiind necesar a se remedia în cel mai scurt timp
posibil, întrucât aceasta poate degenera foarte uşor în ameninţare, ulterior în stare de degradare a activităţii.
Vulnerabilitatea poate fi temporară sau permanentă, funcţie de gradul de dificultate al problemei
de depăşit, respectiv internă şi externă, funcţie de factorii ce determină această sensibilitate.
Un alt element de care trebuie să se țţină seamă într/o strategie de dezvoltare sustenabilă șşi
un mix de politici macroeconomice adecvat îl reprezintă potențţialul financiar al populațţiei.
Considerăm că diagnosticul potenţialului economico-financiar trebuie să răspundă la întrebări de
tipul: are sau nu posibilitate subiectul să-şi plătească obligaţiile pe termen foarte scurt?; poate să-şi
plătească obligaţiile pe termen lung?; reuşeşte din propria activitate să-şi acopere necesităţile de
exploatare?; este adecvată structura mijloacelor materiale, energetice, informaţionale şi financiare
necesare activităţii?; este corespunzătoare gestiunea resurselor disponibile? etc. Pentru a răspunde la
aceste întrebări diagnosticul necesită studiul următoarelor aspecte:
a) Capacitatea de plată a subiectului reflectă dacă persoana îşi poate satisface la termen
obligaţiile de plată cu mijloacele băneşti proprii;
b) Solvabilitatea reprezintă aptitudinea de a face faţă scadenţelor. În funcţie de perioada de
timp la care se referă se analizează: lichiditatea (capacitatea de a-şi onora obligaţiile pe termen
scurt); solvabilitatea (obligaţiile pe termen mediu şi lung);
c) Capacitatea de autofinanţare reprezintă ansamblul resurselor financiare obţinute din
activitatea desfăşurată şi care ar putea fi folosite pentru acoperirea nevoilor financiare pentru
continuarea activităţii şi dezvoltarea proprie;
d) Structura capitalului reflectă ponderea capitalului împrumutat în total capital permanent din
care rezultă gradul de autonomie faţă de creditori;
10
 e) Gestiunea resurselor oferă informaţii despre calitatea deciziilor în folosirea resurselor
disponibile. Gestiunea resurselor este determinată de viteza de rotaţie a stocurilor, viteza de rotaţie a
creanţelor şi viteza de rotaţie a datoriilor pe termen scurt şi mediu;
f) Randamentul resurselor utilizate poate fi urmărit cu doi indicatori: rata rentabilităţii
economice şi rata rentabilităţii financiare.
Diagnosticul potenţialului economico-financiar trebuie să fie abordat ca un instrument eficient
pentru monitorizarea continuă a activităţii, cu scopul de a determina tendinţele de bază în activitatea
proprie. Odată cu apropierea de situaţia de criză, determinată de tendinţa de descreştere (reducere) a
indicatorilor profitabilităţii şi rentabilităţii, în etapa premergătoare crizei trebuie să se adopte decizii
capabile care să prevină şi să diminueze influenţa factorilor negativi. Succesul şi eşecul strategiilor
anticriză depind în cea mai mare măsură de oportunitatea şi obiectivitatea sistemului de diagnoză în
constatarea pericolului până la apariţia situaţiei efective de criză.
Pot fi delimitaţi patru tipuri de indicatori ai stării financiare a populaţiei, care contribuie la
evaluarea potenţialului şi performanţelor sociale ale populaţiei:
 Indicatori care măsoară schimbările, efectele şi impactul diverselor schimbări
(exemple de indicatori de impact fiind veniturile, cheltuielile);
 Indicatori de exprimare a factorilor care afectează potenţialul şi performanţele
financiare ale populaţiei, precum şi de înţelegere a modului cum impactul poate fi afectat de factori,
precum averea, instrumentele financiare, numărul de împrumuturi primite etc.,
 Indicatori direcţi şi indirecţi. Indicatorii indirecţi sau substitutivi sunt “scurtături” care
permit simplificarea fenomenelor şi proceselor financiare complexe, fiind utilizaţi atunci când
utilizarea unor indicatori direcţi este dificilă, datorită costului, timpului consumat pentru construirea
şi evaluarea acestora;
 Indicatori numerici, de exemplu mărimea împrumutului, şi indicatori categoriali, de
exemplu starea de sărăcie. Indicatorii pot arăta direcţiile, modelul schimbărilor, utilizându-se
indicatori categoriali, şi dimensiunea schimbărilor, prin indicatori numerici, evaluarea stării
financiare a populaţiei, cu implicaţii sociale implicând însă un mix de indicatori.
8. Aspecte de natură juridică privind finanţele personale în perspectiva dezvoltării
sustenabile
Este evident că finanțţele personale, din perspectiva dezvoltării sustenabile, sunt influențţate
major de consistențţa șşi dinamica reglementărilor juridice. Atunci când aceste reglementări sunt
stimulative printr-o legislaţie permisivă, influenţa finanţelor personale în perspectiva dezvoltării
durabile este evidentă. În acest sens, trebuie să se ţină seamă de următoarele aspecte:

11
 - finanțţele personale, nivelul șşi dinamica acestora sunt în corelațţie cu modificările aduse
cadrului legal – un cadrul legal lipsit de predictibilitate poate conduce pe termen lung la un control
inadecvat al finanţelor personale;
- reglementările juridice referitoare la unele din elementele constitutive ale finanţelor
personale (sistem de salarizare, sistemul de pensii publice din România, rolul instituțţiilor de credit)
pot afecta nu numai starea financiară la nivelul gospodăriei sau individului ci şi întregul sistem
economic.

12