FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL DE FINANȚE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

Programul de studii universitare de masterat: Audit și control public și privat

Denumirea disciplinei: Audit public și control intern

TEMĂ SUPLIMENTARĂ

Subiectul nr.1 Auditul intern – funcție cheie a guvernanței corporative

Auditul intern ajută organizația în îndeplinirea obiectivelor sale prin abordare sistematică
și disciplinată în cadrul evaluării și îmbunătățirii eficacității proceselor de management al
riscurilor, control si guvernare.

Auditul intern în cadrul unei întreprinderi exercită functii,astfel:

 Auditul de exploatare se referă la funcțiile de achiziție, producție, logistică și vânzări;

 Auditul resurselor umane sau auditul social are în vedere relațiile dintre întreprindere și
salariați;
 Auditul de mediu implică depistarea principalelor riscuri de mediu ale zonei.
Auditul intern ajuta întreprinderea la realizarea unui management performant prin
implementarea unor proceduri de analiză a riscurilor, evaluare, control și consiliere.
Auditul intern poate sa prezinte unele deficiențe, deoarece managementul entității are o
influență majoră, ceea ce conduce la neîndeplinirea obiectivelor stabilite.

Inexistența auditului intern sau aplicarea defectuoasă poate conduce la eșecuri

financiare.

Subiectul nr.2 Paralela intre auditul intern și controlul intern

CONTROLUL INTERN:
NR.
CRT CRITERII CONTROLUL INTERN AUDITUL INTERN
.
Integrat entităţii publice. Se Integrat societăţii comerciale
constituie în cadrul sau poate fi o firmă
organizației sub forma unui specializată externă. Auditul
1. Statutul sistem de management și intern face parte din sistemul
control intern, care se mai de management și control
numește si Sistem de control intern, dar este componenta
managerial - SCM de evaluare a acestuia.
Angajații, managementul de
Managementul general si
2. Beneficiarii linie și managementul
managementul de linie.
general.
Stabilite de echipa de

Stabilite prin planul anual de auditori și supervizate de

control aprobat de șeful compartimentului de
management cu scopul audit intern.
realizării unui control de Supravegherea gestiunii

3. Obiectivele asigurare. societăţii şi verificarea dacă

Elaborează politici, norme şi situaţiile financiare sunt legal

proceduri pentru buna întocmite
funcţionare a entităţilor şi Evaluează şi face
eliminarea riscurilor recomandări pentru
îmbunătăţirea guvernanţei.
In conformitate cu planul
Domeniul de Toate domeniile entității sunt
4. anual de control și
aplicare activități auditabile.
necesitățile managementului.
5. Periodicitatea Activitate periodică, în Activitate permanentă și
funcție de evoluția riscurilor. planificată, respectiv toate
NR.
CRT CRITERII CONTROLUL INTERN AUDITUL INTERN
.
domeniile sau activitățile
sunt auditate cel puțin o dată
la 3 ani.
Raportează şefului ierarhic şi
Adunării generale sau
6. Cui raportează nu la cel mai înalt nivel al
Consiliului de administraţie
conducerii
Instrumentează o neregulă,
abatere, disfuncțiune sau Asigurare rezonabilă a
Scopul acțiunii chiar iregularitate prin conformității activităților
7.
/misiunii verificarea respectării auditate și/sau a eficacității
cadrului normativ și derulării acestora.
procedural în vigoare.
Realizează o evaluare a
Activitățile de control se conformității pe obiectivele
structurează pe obiectivele misiunii, în baza verificării
8. Modul de abordare
acțiunii stabilite de unor eșantioane de 2-5% din
management. totalul populației, stabilite
statistic.
Se organizează sub forma
Activitățile de control se unui compartiment de audit
Modul de
9. disipează pe fluxul intern constituit din minim 2-
organizare
proceselor. 3 persoane pentru a fi
funcțional.
10. Modul de lucru Tehnicile și instrumentele de Metodologie specifică
control diferă de la o acțiune la standardizată, comună
alta în funcție de tuturor misiunilor de audit
particularitățile activităților intern.
NR.
CRT CRITERII CONTROLUL INTERN AUDITUL INTERN
.
controlate.

Constatările și recomandările
auditorilor interni se
Controlorul stabilește
materializează într-un Raport
dimensiunile abaterilor
de audit intern, care se
constatate și chiar ale
11. Modul de finalizare completează cu un Plan de
iregularităților și persoanele
acțiune, stabilit conform
răspunzătoare, în baza unui
Calendarului de
proces verbal de control.
implementare practică a
recomandărilor.
Recomandările și concluziile
Constatările și concluziile auditorilor interni sunt
Constatările,
controlului, conform legii, opționale pentru
recomandările și
12. trebuie acceptate, dacă nu management, dar buna
concluziile
sunt contestate sau după caz, practica cere explicații
misiunii
dacă rămân definitive. pentru neimplementarea
acestora.
Comparația cu Total opus activității de
13. Asemănător cu inspecția.
inspecția inspecție.
Stabilește dimensiunea Oferă o asigurare rezonabilă
neregulilor sau disfuncțiunilor managementului general
14. Rezultatele și responsabilitățile privind asupra funcționalității
nerespectarea cadrului sistemelor de control
normativ și procedural. managerial.
15. Personalul Controlorul trebuie să aibă Auditorul intern are studii
studii superioare de superioare și, în timp, va
specialitate. trebui să aibă și o certificare
NR.
CRT CRITERII CONTROLUL INTERN AUDITUL INTERN
.
în domeniu.
Funcția de audit intern
trebuie să se întărească tot
Activitate care va evolua în mai mult și să ajungă să
funcție de evoluția riscurilor ofere managementului
16. Perspectiva și actualizarea sistematică a general o asigurare
procedurilor operaționale de rezonabilă pentru toate
lucru. domeniile auditabile, ceea ce
va reprezenta o valoare
adăugată pentru organizație.

Subiectul nr.3 Normele metodologice specifice privind exercitarea activității de audit public

Compartimentul de audit public intern elaborează norme metodologice specifice

entităţii publice cu privire la exercitarea activităţii de audit public intern în baza cărora îşi
desfăşoară activitatea.

Normele metodologice specifice entităţii publice se elaborează în conformitate cu

prezentele norme, Codul privind conduita etică a auditorului intern şi buna practică în
domeniul auditului intern.

Codul privind conduita etică a auditorului intern are scopul de a crea cadrul etic
necesar desfăşurării profesiei de auditor intern, astfel încât acesta să îşi îndeplinească cu
profesionalism, loialitate, corectitudine şi în mod conştiincios îndatoririle de serviciu şi să se
abţină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii instituţiei sau autorităţii publice în
care îşi desfăşoară activitatea.

Subiectul nr.4 Normele de funcționare a auditului public intern

 Compartimentul de audit public intern se organizează în mod obligatoriu la nivelul
fiecărei entităţi publice, prin decizia persoanelor responsabile, în conformitate cu prevederile
art. 11 din Legea nr. 672/2002. Excepţie fac următoarele:

a) entităţile publice centrale la nivelul cărora se exercită funcţia de ordonator principal

de credite şi se gestionează anual un buget de până la 5 milioane lei şi care nu au constituit
compartiment de audit public intern. La aceste entităţi publice activitatea de audit intern este
realizată de Ministerul Finanțelor Publice, prin UCAAPI, pe bază de protocol. Misiunile de
audit public intern planificate la aceste entităţi publice, aprobate în prealabil de conducătorii
acestora, sunt incluse în planurile de activitate ale UCAAPI și sunt realizate în baza normelor
metodologice privind exercitarea activităţii de audit public intern specifice elaborate de către
aceasta;

b) instituţiile publice mici, care nu sunt subordonate altor entităţi publice. La aceste
entităţi publice auditul intern este efectuat de către compartimentele de audit public intern ale
Ministerului Finanţelor Publice;

c) entităţile publice aflate în subordinea/în coordonarea/sub autoritatea altei entităţi

publice pentru care conducerea de la nivelul organului ierarhic superior nu şi-a dat acordul
pentru înfiinţarea compartimentului de audit public intern. La aceste entităţi publice
activitatea de audit public intern este efectuată de către compartimentul de audit public intern
de la nivelul organului ierarhic superior;

d) entităţile publice locale care cooperează pentru asigurarea funcţiei de audit intern.
La aceste entităţi publice auditul intern este efectuat de către compartimentul de audit public
intern constituit la nivelul entităţii publice/structurii asociative organizatoare.

Entităţile publice care derulează anual bugete în echivalent lei mai mari de 100.000 euro îşi
asigură activitatea de audit public intern prin una dintre modalităţile prevăzute de Legea nr.
672/2002

Subiectul nr.5 Etapa pregătirii misiunii de audit intern

 1. Pregătirea misiunii de audit intern

Etapa pregătirii misiunii de audit intern conform cadrului normativ comportă

următoarele proceduri:

• 1.1. Iniţierea auditului;

• 1.2. Şedinţa de deschidere;

• 1.3. Colectarea şi prelucrarea informaţiilor;

• 1.4. Analiza riscurilor;

• 1.5. Elaborarea programului misiunii de audit public intern

Subiectul nr.6 Etapa intervenției la fața locului

Etapa intervenției la fața locului conform cadrului normativ comportă următoarele

proceduri:

• 2.1. Colectarea și analiza probelor de audit

Tehnici utilizate pentru colectarea probelor de audit public intern

Verificarea - asigură validarea, confirmarea, acurateţea înregistrărilor, documentelor,

declaraţiilor, concordanţa cu legile şi regulamentele, precum şi eficacitatea controalelor
interne. Principalele tehnici de verificare sunt:

a) confirmarea: solicitarea informaţiei din două sau mai multe surse independente în
scopul validării acesteia;

b) examinarea: constă în obţinerea informaţiilor din texte ori din alte surse materiale
în vederea detectării erorilor sau a iregularităţilor;

c) calculul: efectuarea unor calcule independente pentru a verifica corectitudinea

operaţiilor.
 d) comparaţia: confirmă identitatea unei informaţii după obţinerea acesteia din două
sau mai multe surse diferite;

e) punerea de acord: procesul de potrivire a două categorii diferite de înregistrări;

f) urmărirea: reprezintă verificarea procedurilor de la documentele justificative spre

articolul înregistrat. Scopul urmăririi este de a verifica dacă toate tranzacţiile reale au fost
înregistrate;

g) garantarea: verificarea realităţii tranzacţiilor înregistrate, prin examinarea

documentelor, de la articolul înregistrat spre documentele justificative.

• 2.2. Revizuirea documentelor și constituirea dosarului de audit

Revizuirea documentelor se efectuează de către auditorii interni pentru a se asigura că

documentele elaborate pe timpul derulării misiunii de audit public intern sunt pregătite în
mod corespunzător şi adecvat.

Auditorii interni, prin revizuirea documentelor, se asigură că dovezile colectate pentru

susţinerea constatărilor sunt suficiente, concludente şi relevante.

• 2.3. Ședința de închidere

Şedinţa de închidere a misiunii de audit public intern are scopul de a prezenta

constatările, concluziile şi recomandările preliminare ale auditorilor interni, rezultate în urma
efectuării testărilor.

În cadrul şedinţei de închidere, auditorii interni prezintă structurii auditate

constatările, recomandările şi concluziile.

Rezultatele şedinţei se consemnează în minuta şedinţei de închidere.

Subiectul nr.7 Etapa raportării rezultatelor misiunii de audit public intern

Şedinţa de închidere

DGFP a Judeţului X

Serviciul de Audit Intern

MINUTA ŞEDINŢEI DE ÎNCHIDERE

A. Menţiuni generale:

Misiunea de audit: Constituirea şi gestionarea dosarelor fiscale

Întocmit:__ Data:___

Avizat:_____ Data:____

Lista participanţilor:

Numele Funcţia Entitatea/Structura Semnătura

auditată

Auditor SAI

Auditor SAI

Auditor SAI

Coordonator Compartiment Dosare

compartiment fiscale

Inspector Compartiment Dosare

fiscale
 Inspector Compartiment Dosare
fiscale

Inspector Compartiment Dosare

fiscale

B. Concluzii:

În cadrul şedinţei s-a prezentat fiecare obiectiv care a fost supus auditării

Constatările efectuate au fost discutate pentru fiecare obiect auditat şi susţinute cu

dovezi.

Problemele identificate în funcţionalitatea activităţilor au fost discutate în detaliu,

insistându-se asupra consecinţelor pe care acestea le produc în cazul în care nu sunt
soluţionate, s-a insistat asupra cauzelor care au dus la apariţia acestor probleme şi acelor
care le-au menţinut.

Recomandările care urmează a fi implementate pentru eliminarea deficienţelor

constatate au fost prezentate părţii auditate şi care ar putea fi rezultatele în cazul în care
sunt implementate corect şi în termen.

Referitor la constatările efectuate nu au fost formulate obiecţii majore asupra

constatărilor efectuate.

Prin semnarea prezentei, salariaţii din cadrul Compartimentului Gestionare dosare

fiscale recunosc că le-au fost înapoiate toate documentele puse la dispoziţia echipei de
auditori.

În acelaşi timp, entitatea auditată a prezentat Planul de acţiune şi Calendarul de

implementare a recomandărilor prin care au stabilit acţiunile ce le vor avea în vedere pentru
soluţionarea lor, termenele şi persoanele responsabile, care au fost discutate cu echipa de
auditori şi acceptate.

Subiectul nr.8 Organizarea controlului intern

Principiile pe care trebuie să le respecte o organizare de calitate sunt:

a) Adaptarea

- organizarea echivocă, care poate seamănă cu o lipsă de organizare, este aceea în

care nu cunoaştem exact ce sarcini are fiecare, nu sunt atribuite competente adecvate pentru
realizarea sarcinilor, iar responsabilităţile nu sunt clar definite;

- organizarea excesivă, care determină costuri exagerate şi conduce la depăşirea

termenelor şi chiar la blocaje, întrucât, în acest caz, deşi coerentă este totală, organizarea este
atât de minuţioasă şi regulile sunt atât de detaliate încât nimic nu scapă, efectele menţionate
agravându-se şi mai mult când posibilii contravenienţi sunt ameninţaţi cu sancţiuni;

- organizarea imobilă, care, prin neadaptarea permanenta la schimbări, pune

conducerea în situaţia de a nu mai deţine un bun control asupra funcţionării entităţii publice.

b) Obiectivitatea

Acest principiu constă în respectarea acelor reguli care pot asigura caracterul obiectiv
al organizării entităţii publice, şi anume:

- componentele procesuale şi structurale ale unei organizări obiective nu pot fi

construite în funcţie de anumite interese personale sau private de grup;

- organizarea trebuie să fie subordonată exigenţelor obiective, interne şi externe

entităţii, de care depinde îndeplinirea obiectivelor generale, derivate, specifice şi individuale,
stabilite de conducători;

- asigurarea practica a coerentei de sistem, obiectiv necesara, între organizare şi

celelalte funcţii manageriale: previziune, coordonare, antrenare şi evaluare - control.
 c) Separarea atribuţiilor

Legitimitatea aplicării riguroase a acestui principiu decurge din cerinţa elementară că

nicio persoană sau verigă organizatorică din entitatea publică să nu deţină controlul exclusiv
asupra tuturor etapelor importante ale unei tranzacţii, activităţi sau operaţiuni. Scopul constă
în diminuarea riscurilor de orice natură (eroare, neregularitate, ilegalitate etc.) în gestionarea
activelor şi pasivelor entităţii.

Trei funcţii fundamentale sunt incompatibile în cadrul entităţii publice; a le atribui pe

toate unei singure persoane, sau doar pe două dintre ele, înseamnă asumarea unor riscuri
importante privind securitatea activelor. Aceste trei funcţii sunt:

- funcţia de autorizare

- funcţia de înregistrare contabilă

- funcţia financiară

Pe lângă aceste trei funcţii permanente şi incompatibile, există alte două, pe care le
întâlnim în mod sistematic:

- funcţia de control

- funcţia de deţinere

În cadrul entităţilor publice mici şi mijlocii, unde personalul nu este prea numeros,
stabilirea unei separări a sarcinilor poate pune, uneori, probleme dificil de soluţionat, în astfel
de împrejurări, se recomandă utilizarea a două metode:

a) rotirea sarcinilor, prin crearea unei polivalente a persoanelor şi prin permutarea

activităţilor unora cu activităţile altora; acest lucru se poate face în cadrul unei echipe reduse
ca număr (contabilitatea sau salarizarea, de exemplu), tară a modifica poziţionările ierarhice;

b) rotirea persoanelor, caz în care recurgem la o mutare a persoanelor pe alte posturi;

aceasta metoda pretinde mai puţina polivalenta decât formula precedentă, deoarece rotirea are
loc după o perioada mai îndelungată, dar ea permite respectarea unei reguli importante:
aceeaşi persoana nu rămâne niciodată prea mult timp pe un post sensibil.

Prin respectarea acestor trei principii, componentele procesuale şi structurale ale

organizării entităţii publice pot dobândi rigoare, coerenţă, funcţionalitate şi viabilitate.

d) Analiza şi reproiectarea componentelor procesuale şi structurale ale

organizării entităţii publice

Pentru a proiecta o organizare eficientă, este necesară, mai întâi, o buna cunoaştere a
elementelor sale componente, care, în majoritatea lor, constituie, în acelaşi timp, şi
instrumente de control intern cu care operează aceasta funcţie managerială.

Componentele procesuale şi structurale ale organizării

Orice sistem de organizare are două forme de concretizare, strâns interdependente, şi

anume:

- una procesuală, care constă în delimitarea funcţiunilor entităţii publice, precum şi în

stabilirea, separarea, ordonarea şi gruparea activităţilor, atribuţiilor şi sarcinilor, potrivit
cerinţelor de realizare a fiecărei funcţiuni în parte, în vederea atingerii obiectivelor
prestabilite, şi - una structurală, care, preluând rezultatele organizării procesuale şi utilizând
anumite criterii obiective, le transpune în structuri organizatorice de tipul departamentelor,
direcţiilor, secţiilor, serviciilor şi birourilor, stabilind, totodată, funcţiile şi posturile din
cadrul acestora, precum şi relaţiile ierarhice, funcţionale, de control şi de reprezentare între
/în interiorul structurilor organizatorice şi în raport cu terţe persoane juridice sau, după caz,
fizice.

Având în vedere importanta utilizării în acest domeniu a unui limbaj comun,

considerăm utilă adoptarea unei terminologii unitare de caracterizare a componentelor
procesuale şi structurale ale organizării, după cum urmează:

- sarcina este cea mai mica unitate de munca individuală şi reprezintă acţiunea ce
trebuie efectuată pentru realizarea unui obiectiv primar asociat acesteia; realizarea unei
sarcini fără atribuirea de competente adecvate nu este posibilă; de asemenea, atribuirea de
sarcini presupune fixarea de responsabilităţi;

- atribuţia este ansamblul de sarcini de acelaşi tip, necesare pentru realizarea unei
anumite activităţi bine definite, care se execută periodic sau continuu şi care implica
cunoştinţe specializate pentru realizarea unui obiectiv specific;

- activitatea consta în totalitatea atribuţiilor de o anumita natură, care determină

procese de muncă cu un grad de omogenitate şi similaritate ridicat, cunoştinţele necesare
realizării activităţii sunt din domenii limitate, personalul utilizat putând avea astfel, o
pregătire profesionala sensibil unitară; activitatea cuprinde atribuţii omogene ce revin
compartimentelor entităţii;

- funcţiunea reprezintă ansamblul activităţilor de acelaşi gen sau complementare,

vizând realizarea unor obiective precis stabilite;

- postul este elementul primar al structurii organizatorice şi reprezintă ansamblul

sarcinilor, obiectivelor, competentelor, responsabilităţilor şi procedurilor ce sunt atribuite şi
trebuie îndeplinite la nivelul unui loc de munca;

Competenta este capacitatea de a lua decizii, în limite definite, pentru realizarea

sarcinii. Responsabilitatea este obligaţia de a îndeplini sarcina atribuita. Prin urmare,
responsabilitatea defineşte un raport juridic de obligaţie, a cărui neîndeplinire atrage
sancţiunea corespunzătoare tipului de răspundere juridică.

Procedura poate fi definită ca paşii ce trebuie urmaţi în exercitarea competentei,

efectuarea sarcinii şi angajarea responsabilităţii.

- funcţia este formată din totalitatea posturilor care au caracteristici asemănătoare din
punctul de vedere al sarcinilor, obiectivelor, competentelor, responsabilităţilor şi
procedurilor;

- compartimentul constituie o subdiviziune organizatorică formată prin gruparea, pe

baza unor criterii obiective, a unui număr raţional de posturi aflate sub o autoritate unică, în
cadrul căreia se realizează, în mod permanent, un ansamblu relativ omogen de sarcini,
necesitând cunoştinţe specializate de un anumit tip şi utilizarea unor metode şi tehnici
adecvate;

- relaţiile organizatorice, formate din: relaţiile ierarhice (între posturile de conducere

şi cele de execuţie sau între posturile de conducere situate la nivele ierarhice diferite); relaţiile
funcţionale (între compartimentele ce au atribuţii integrate în fluxul procesual al unor
activităţi sau între compartimentele funcţionale care au autoritatea de a transmite celorlalte
compartimente precizări, îndrumări metodologice, prescripţii de specialitate etc.); relaţiile de
cooperare (între posturile situate pe acelaşi nivel de subordonare, în acelaşi compartiment sau
în compartimente diferite, în vederea realizării unor acţiuni comune); relaţiile de control
(între persoanele /compartimentele cu atribuţii de control şi celelalte persoane
/compartimente); relaţiile de reprezentare (între posturile de conducere de nivel superior şi
terţe persoane juridice sau fizice);

- nivelele ierarhice reprezintă ansamblul posturilor sau compartimentelor care dispun

de aceeaşi autoritate.

Etapele şi instrumentele de analiza şi reproiectare a componentelor sistemului de

organizare

În realizarea acestui proces este necesara parcurgerea, într-o succesiune logică şi

cronologică, a următoarelor etape:

- analiza obiectivelor entităţii publice;

- definirea activităţilor necesare şi stabilirea conţinutului acestora;

- crearea compartimentelor;

- stabilirea propriu-zisă a structurii organizatorice şi evaluarea funcţionalităţii

acesteia.

Principalele documenteîn care se reflectă organizarea formală a entităţii publice sunt:

organigramele, regulamentul de organizare şi funcţionare şi fisele posturilor.
 Organigrama structurală (ierarhică) constituie documentul prin care poate fi
reprezentată grafic structura organizatorică a întregii entităţi publice, sau numai aceea a unui
unor compartimente ale acesteia.

Stabilirea organigramei structurii organizatorice generale a entităţii publice presupune

precizarea prealabilă a relaţiilor între compartimente /posturi şi întocmirea diagramelor de
relaţii aferente; fluxurilor decizionale şi informaţionale

Între compartimente /posturi; nivelelor ierarhice, normelor de conducere şi

competentelor decizionale; numărului posturilor de conducere şi de execuţie pentru fiecare
compartiment. Pe baza acestor elemente, compartimentele /posturile sunt dispuse, sub forma
grafică, într-o anumită ordine în organigramă, iar relaţiile dintre ele sunt configurate prin
trasarea de linii continue sau întrerupte.

Operaţiunea de evaluare a funcţionalităţii structurii organizatorice astfel stabilite îşi

propune evidenţierea eventualelor omisiuni sau erori în sistemul reproiectat şi, mai ales, dacă
acesta corespunde cu obiectivele acţiunii de perfecţionare a organizării.

Regulamentul de organizare şi funcţionare este documentul cu caracter normativ prin

care se reglementează structura organizatorica a entităţii publice şi a subdiviziunilor sale, se
stabilesc şi se repartizează activităţile, atribuţiile, competentele şi responsabilităţile ce revin
posturilor de conducere şi compartimentelor, precum şi relaţiile dintre ele. Acest document
este structurat în mai multe capitole, cuprinzând:

- dispoziţii generale referitoare la actul de înfiinţare al entităţii, denumirea, sediul,

statutul juridic, obiectul de activitate, regimul de proprietate;

- structura organizatorică: funcţiunile şi activităţile entităţii, compartimente şi posturi,

unităţi subordonate, organigrama generală şi organigrame parţiale;

- atribuţiile, pe ansamblul entităţii şi pe fiecare compartiment în parte, diagramele de

relaţii între compartimente, între entităţile /compartimente şi unităţile subordonate, precum şi
între entităţi şi terţe persoane juridice; fisele posturilor, grupate pe compartimente;
 - conducerea entităţii: organe colective şi posturi, atribuţii, competente, delegările de
competente;

- dispoziţii finale, privind: aplicarea regulamentului, modalităţile de completare sau

modificare a prevederilor acestuia; corelarea prevederilor regulamentului de organizare şi
funcţionare cu cele din regulamentul de ordine interioara, modul de aprobare şi data intrării în
vigoare a regulamentului.

Fişa postului este documentul care conţine toate caracteristicile esenţiale, formale ,ale
unui post. în general, fisa postului cuprinde: denumirea postului, obiectivele individuale,
sarcinile, competentele, responsabilităţile, relaţii cu alte posturi, cerinţele specifice privind
pregătirea, calităţile, aptitudinile şi deprinderile necesare realizării obiectivelor individuale
stabilite pentru postul respectiv.

Subiectul nr.9 Controlul intern și responsabilitatea managerială

Controlul intern cuprinde 5 elemente strâns interdependente care decurg din maniera
în care sunt administrate activităţile şi care sunt integrate în aceste activităţi. Deşi toate cele 5
componente ale controlului intern sunt aplicabile oricărei entităţi, punerea lor în practică se
realizează în mod diferit în conformitate cu particularităţile proprii fiecărei entităţi în parte.

Cele 5 elemente componente ale controlului intern sunt:

1. Mediul de control. Este un element foarte important al culturii unei organizaţii, întrucât el
determină gradul de sensibilizare a personalului entităţii la nevoia dezvoltării controlului
intern.

2. Evaluarea riscurilor. Orice entitate se confruntă cu un ansamblu de riscuri interne şi

externe care trebuie să fie evaluate, înainte de a se face evaluarea este necesar să fie stabilite
obiectivele compatibile şi coerente.

3. Activităţi de control. Sunt definite ca operaţiuni de aplicare a normelor şi procedurilor

care contribuie la realizarea politicilor stabilite de conducere.
4. Informare şi comunicare. Informaţia pertinentă trebuie să fie identificată, transmisă şi
recepţionată sub o formă şi într-un termen care să permită fiecăruia îndeplinirea sarcinilor
atribuite.

5. Evaluare. Sistemele de control intern trebuie ele însele controlate /evaluate pentru a se
constata dacă funcţionează în mod eficace.

Subiectul nr.10 Sfera de aplicare și forme de control intern

Prin OG nr. 119/1999 se reglementează controlul intern şi controlul financiar

preventiv la entităţile publice şi cu privire la utilizarea fondurilor publice şi administrarea
patrimoniului public. Entitatea publică este definită, potrivit aceleaşi ordonanţe, ca:
"autoritate publică, instituţie publică, companie /societate naţională, regie autonomă, societate
comercială la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar, cu
personalitate juridică, care utilizează /administrează fonduri publice şi /sau patrimoniu public;
Strategiile de control sunt cu atât mai complexe şi mai laborioase cu cât
fundamentarea şi realizarea obiectivelor entităţii publice sunt mai complexe şi mai dificile.

Strategiile de control se supun conceptului de strategie, în general, acestea necesitând

studii, în vederea stabilirii obiectivelor de control, a resurselor necesare, a pregătirii
personalului de control, a îmbunătăţirii metodelor şi procedurilor de control, a modului de
evaluare a controalelor etc.;

- Strategiile de control se referă şi la tipurile de control aplicabile situaţiei, în paleta

larga a modalităţilor de control şi a criteriilor de clasificare a acestora, regăsim:

• activităţi de control: observaţia; compararea; aprobarea; comunicarea rapoartelor;

coordonarea; verificarea; analiza; autorizarea; supervizarea; examinarea; monitorizarea etc.;

• clasificarea controlului în funcţie de modul de cuprindere a obiectivelor: control

total; control selectiv (prin sondaj);
 • clasificarea controlului în funcţie de scopul urmărit: control de conformitate; control
de perfecţionare; control de adaptare etc.;

• clasificarea controlului în funcţie de apartenenţa organelor de control: control

propriu; control exterior;

• clasificarea controlului în funcţie de executanţi: autocontrol; control mutual; control

ierarhic; control de specialitate;

• clasificarea controlului în funcţie de modul de execuţie; control direct; control

indirect; control încrucişat;

• clasificarea controlului în funcţie de baza normativă: control normativ; control

practic; control teoretic;

• clasificarea controlului în funcţie de interesul entităţii: control pentru sine; control

pentru alţii;

• clasificarea controlului în funcţie de orientarea sa: control tematic; control nedirijat;

• clasificarea controlului în funcţie de momentul efectuării acestuia: control ex-ante;

control concomitent; control ex-post.