Subiectul : „Suflet din sufletul neamului meu”

Pe fundalul melodiei „Casa mea” o pereche de dansatori dansează grațios un vals.

CASA MEA

G. Vieru
Tu mă iartă, o, ma iartă,
Casa mea de humă, tu,
Despre toate-am scris pe lume,
Numai despre tine nu.

Să-ţi trag radio şi lumina

Ţi-am făgăduit cîndva
Şi că fi-vom împreună
Pieptul meu cât va sufla.

Dar prin alte case, iată,

Eu lumina o presor,
Alte case mă ascultă
Cînd vorbesc la difuzor.
Ţi-am luat-o şi pe mama
Şi-aţi rămas acuma, ia,
Vai, nici tu în rând cu lumea
Şi nici orăşeanca ea.
Las - că vin eu cu bătrâna
Şi nepotul o să-l iau,
Care pe neprins de veste
Speria-va-ţi bezna: „Hau!“

Şi vei râde cu băiatul

Ca doi prunci prea mititei
Şi vei plânge cu bătrâna
De dor, ca doua femei.
Şi vei tace lung cu mine
Cu văz tulbur şi durut,
Casă văduvă şi tristă
De pe margine de Prut.

( după cântec spun versurile )

De la străbunele izvoare,
Poetul vine către noi
Ca râul, plinul înspre mare,
Ca fulgerul scăldat în ploi.
Cât zbucium, dragoste, durere,
Ascunde-n brazda stihului …,
și stand de vorbă cu tăcerea,
Înfiorată-i fruntea lui …

El iese din aceste spații

Atât de-al nostrum și de clar
Cum din pământ răsar carpații,
Cum urcă pacea din altar.
Cum iese paloșul din teacă
Și pâinea albă din cuptor …
Măriți îi sunt de gânduri ochii,
Iar sufletul mărit de dor.

Prezentatorul 1:
Azi, 14 februarie, în acest mijloc de făurar, ne-am adunat să parcurgem cu suflet
înviorat filele almanahului literar „Eu sunt poetul acestui neam”, consacrat
„Poetului cu lira-n lacrimi”, bardului de la Pererâta – Grigore Vieru.
Prezentatorul 2:
Vom omagia astăzi Poetul Lacrimii și Durerii, dar și al Curajului, al Bărbăției
neângenuncheate, pe unul din cei mai sensibili condeieri ai neamului.

Prezentatorul 1:
Opera lui ne adună mereu sub semnul Maternei, sub semnul Luceafărului.

Prezentatorul 2:
Sub semnul Nemuririi valorilor perene.

Un elev:
Pe fruntea poetului roua-I fierbinte
Ca albumul pâinii albind pe ștergar,
Ca glasul măicuței, duios și cuminte,
Ca basmul bunicii-ndulcit cu nectar.

El este pomu-nflorit cu cuvinte,

Iar inima-i flamură de tricolor.
El e și crucea de peste morminte
Și ciocârlia-avântată în zbor.

Un elev:
Înalță-ntre oameni doar poduri de flori,
Iar Prutul suspină în sfântă tăcere:
-Cum, Doamne, să mori de o mie de ori
Și iar să răsari din durere? …

Agheasmă sorbind din fântâni de cleștar,

O rugă-nălțăm către lume:
-Păziți-l de răi, de blestem, de amar
Și nu-i pângăriți sacrul nume.
Lăsați-l să cânte cu neamu-ntregit,
Pe hume ușor să pășească …
Vieru-I simbol, e un Crist răstignit,
El e demnitatea noastră.

( urmează un interviu imaginat cu poetul, un Formular autobiografic )

1. Numele și prenumele Dumneavoastră?

- Noros, ori clar că o amiază,
Eu sunt poetu-acestui neam
Și-atunci când lira mea vibrează,
Și-atunci când cântece nu am …

2. Data și locul nașterii?

- Când m-am născut, pe frunte eu
Aveam coroană-mpărătească:
A mamei mână părintească …

3. Părinții Dumneavoastră?
- Mama mea viața-ntreagă
A trăit fără bărbat.
Singuri prea eram în casă
Ploi cu grindină când bat …

4. Care-s cele mai frumoase jocuri ale copilăriei?

- Cele mai frumoase și mai tulburătoare sunt jucăriile vii, adică cele care nu se
uită până la adânci bătrâneți:
Brațele mamei,
Genunchii tatei,
Pomul din fața casei,
Caruselul, calul, melcul, cățelușul, mieluțul …
Cine le uită își uită Patria!
 5. Sunteți un om bogat?
- Da.

Cântecul „Am o casă printre ramuri” ( cântă toți )

Am un sat întreg de neamuri,
Am un codru, o câmpie,
Am un plai ce-mi place mie.
Am un plai ca din poveste,
Altul mai frumos nu este.
El mi-i drag până la stele
Și pân-dincolo de ele.

Prezentatorul 1:
Poezia lui Grigore Vieru e un lung și nesfârșit dor: dor de mamă, de baștină, dor de
neam românesc întregit, un dor nemărginit de toate.

Prezentatorul 2:
O singură sărbătoare continuă a avut Grigore Vieru. Ea s-a numit Mama.

Un elev:
Cine n-are dor de mamă-
Alte doruri care-l cheamă?!
Dor de cântec? De prieteni?
Dor de văi? Și dor de cetini?
Dor de văi? Și dor de stele?
Dor de gândurile mele?

Să nu-l crezi tu, cântec, nu!

Să nu-l crezi femeie, tu!
Să nu-l credeți, văi și ceteni!
Să nu-l credeți, voi prieteni!
Cine n-are dor de mamă,
Vântu-l poartă ca pe-o seamă,
Azi aici și mâini departe,
Ușor de plai se desparte!

Prezentatorul 1:
Nici războiul cu urgiile sale, nici foamea necruțătoare n-au putut întuneca această
neasemuită sărbătoare. În preajma mamei s-a simțit întotdeauna copil. Abia la 47
de ani, când mama s-a stins din viață, când ea a plecat, cum se spune la strămoși,
abia atunci a pierdut această dulce și irepetabilă stare.

Prezentatorul 2:
„Starea de copil” i-a fost protejată de Mama-icoană a statorniciei, stăpână a
universului, care menținea respirația întregului cosmos.

Un elev:
Pe fac dulce-amărât
Arde, mama, alba-ți stea.
Te uitași la ea atât
Încât semeni azi cu ea.
Un elev:
Grigore Vieru a devenit „un poet prin excelență al Mamei și al maternității:
Nu-mi mai e dor de nimic, mamă,
Numai de tine mi-e dor”.
Cântecul ,,Mi-e dor de tine, mama”.
Mi-e dor de tine, mamă
Vers. Gr. Vieru
Muz .A. Chiriac
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o seamă.
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.
Vînt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Refren:
Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci, cu mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!
Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cîntec fără moarte!
Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.
O stea-mi atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrîn aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.
Prenzentatorul 2 : Vîrstele omului sunt ca o săptămână cu zilele ei.
7 fetiţe sunt îmbrăcate în rochii: luni- verde crud; marţi – verde copt; miercuri –
albă cu maci; joi- oranj; vineri – galbenă; sîmbătă- albastră; duminică- albă.Sub
fonul unei melodii iese pe rînd cînd un băieţel declamă poezia, apar în scenă
corespunzător versurilor.

„Steaua de vineri a lui Grigore Vieru”

de Argentina Gribincea
Un elev :
“Ala–bala, prin aluni,
Unde ești, copile-luni ?!
Și tu, copilandre-marți ?!
Cu mari ochii tăi mirați?!
Și tu, miercure, ah, floare -
Adolescență visătoare ?!
Și tu, joie mohorîtă-
Tinerețea mea pierdută ?!
Nu pleca, vinere, încă,
Stea matură şi adîncă!
C-o să vină sîmbăta
Cu rece suflarea sa !
Și-o să-mi lase geana stinsă
Și-n duminici gura ninsă! “
(Fetiţele îmbrăcate în rochiţele de culoare verde copt şi verde crud dansează pe
fonul melodiei pînă vorbeşte prezentatorul 1, 2.)

Prezentatorul 1:
În fiecare dintre vîrste trebuie neapărat să ai în adîncul ființei tale un copil, pentru
că anume ea, copilăria, ne ține vii și frumoși.
Prezentatorul 2 :
“Omul nu îmbătrînește atîta timp, cît nu moare copilul din el”.
( o pereche de dansatori dansează la refren )

http://www.youtube.com/watch?v=-6etQleqAzI
„Fuga – fuga”
Vers: G. Vieru
Muzica: I. Aldea-Teodorovici
Îmi amintesc ades de lunca ce-nverzea,
Prin care alergam cu surioara mea.
Mult mi-e dor de ea, de pruncia mea,
Şi de sora mea cea dulce,
Şi de sora mea.
Tu cred că m-ai uitat, copilăria mea,
Ci eu cât voi trăi, nicicând te voi uita.

Refren:
Fuga,
Fuga-fuga, prin câmpii,
Fuga-fuga, doi copii:
Două păsări fără de griji!
Fuga,
Fuga-fuga, la bunei,
Fuga-fuga, mititei,

Două păsări aripi de vis!

Îmi amintesc ades de dragii mei bunici
Care ne îndulceau cu miere şi cu nuci.
Mult mi-e dor de ea ...
Prezentatorul 1:
Copilul - Poet s-a întîlnit cu Poetul - Copil. E în această întîlnire o taină, deoarece
un poet, ce se naște în copilărie, păstrează în el copilul, sensibilitatea și psihologia
acestuia.

Prezentatorul 2 :
În pofida imaginilor sumbre ale copilăriei, poetul nu și-a pierdut darul de a privi
lumea și cosmosul cu ochi de copil-ochii mirării.
Poezia „Pui golași”
-Pui golași, cum stați în cuib voi
Fără plăpumioare?
Toți: - Ne-nvelim cu ale mamei
Calde airpioare!
-Dar când mama nu-i acasă
Și ploița cerne?
Toți: - Ne-nvelim atunci cu frunza
Ramuri materne ...
-Dacă n-o să vină mama
Și-o să cadă frunza?
Puișorii: - Cum nu o să vină mama?!
Cum să cadă frunza?!
Cum? ... Cum? ... Cum? ...

Pe fonul unei melodii unde se aude ploaia iesie 3 băieţi cu umbrele; culoarea
albastră – ploaia bate în umbrelă; culoarea neagră – asfalt; culoare verde – cîmpie.
O fetiţă îmbrăcată în ploaie dansează imitând ploaia, iar băieţii cu umbrele execută
mişcările corespunzătoare.
Baiat - declamator Boc-boc-boc!
Ploaia în umbrelă bate:
Ploaia -Pot să intru?
C. albastră -Nu se poate!
Baiat - declamator Boc-boc-boc!
Ploaia în asfalturi bate:
Ploaia -Pot să intru?
C. neagră -Nu se poate!
Baiat - declamator Boc-boc-boc!
Ploaia în câmpie bate:
Ploaia -Pot să intru?
C. verde -Da, se poate!

(Ploaia se apucă de mînă cu băiatul cu umbrelă de culoare verde, fac diferite mişcări
din dans.)

Prezentatorul 1:
“Deși pământul se învârte mereu, m-am născut acasă”.

Prezentatorul 2 :
Căsuța cu ochii mici și înlăcrimați e locul sacru.

( la ecran o casă bătrânească )

(Recită un elev fără a nominaliza numele poeziei)

 CASA MEA

Tu mă iartă, o, ma iartă,
Casa mea de humă, tu,
Despre toate-am scris pe lume,
Numai despre tine nu.

Să-ţi trag radio şi lumina

Ţi-am făgăduit cîndva
Şi că fi-vom împreună
Pieptul meu cît va sufla.

Dar prin alte case, iată,

Eu lumina o presor,
Alte case mă ascultă
Cînd vorbesc la difuzor.
Ţi-am luat-o şi pe mama
Şi-aţi rămas acuma, ia,
Vai, nici tu în rînd cu lumea
Şi nici orăşeanca ea.

Las - că vin eu cu bătrîna

Şi nepotul o să-l iau,
Care pe neprins de veste
Speria-va-ţi bezna: „Hau!“

Şi vei rîde cu băiatul

Ca doi prunci prea mititei
Şi vei plînge cu bătrîna
De dor, ca doua femei.
Şi vei tace lung cu mine
Cu văz tulbur şi durut,
Casă văduvă şi tristă
De pe margine de Prut.

Cântecul „Casa părintească” http://www.youtube.com/watch?v=TsRidio_RgI

(Strofa cîntă învăţătoarea de muzică, iar refrenul elevii)
Casa părintească
Mihai Ciobanu

Ascultați-mă, surori, pe mine,

Şi voi, frații mei, ce vă sfădiți:
E păcat, nu-i drept şi nu e bine
Să vinzi casa care te-a-ncălzit.
Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toți avem copii şi vremea-i grea.
Însa cum să vinzi fereastra oare,
Cea la care maica te-aștepta?!
Casa părinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfînt.
Din atîtea lucruri dragi şi sfinte
Ochii mamei încă ne privesc.
O vom da şi vor schimba lăcata
Şi vor pune şi ferestre noi.
Şi trecînd pe lîngă ea vreodată,
Va privi ca la străini la noi.
Casa părintească nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfînt.
Din atîtea lucruri dragi şi sfinte
Ochii mamei încă ne privesc.
Vom pleca şi noi cîndva din viață
Şi părinții sus ne-or întreba
Ce mai face casa lor cea dragă,
Cine are grijă azi de ea.

Prezentatorul 1:
Limba este pentru Grigore Vieru ,,un grai cu ochii verzi de dor şi istorie…

Prezentatorul 2 :
Limba este focul veghetor al patriei, suflarea ei caldă, sănătoasă și liber ziditoare
de frumos.

(Recită un elev fără a nominaliza numele poeziei)

În limba ta

Un elev : În aceeaşi limbă

Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.
În limba ta
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin,
Şi prnzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.
Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
 Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atunce
Tot în limba ta.

Prezentatorul 1:
,,Din mila, din dragostea şi dărnicia Limbii Române a răsărit Vieru ca poet. Limba
Română i-a fost destinul agitat.”

Prezentatorul 2 :
,,Limba este cea mai mare dreptate pe care poporul şi-a făcut-o sieși.”

Pentru ea la Putna clopot bate

Pentru ea la Putna clopot bate
Pentru ea mi-i teamă de păcate,
Pentru ea e bolta mai albastră-
Pentru limba, pentru limba noastră.

Pentru ea ninsori se cern din spații

Pentru ea puternici sunt Carpații
Pentru ea e caldă vatra poamei-
Pentru limba, pentru limba mamei.
Refren:
Dumnezeu prima oară
Când a plâns printre aster,
El a plâns peste țară
Cu lacrima limbii noastre.
Pentru ea noi văruim pereții,
Pentru ea mai sunt răniți poeții,
Pentru ea cresc florile visării-
Pentru limba, pentru limba țării.
Refren:
(Cîntă toţi elevii, la ecran se perindă fotografii perioada 1991 de la Ziua limbii)
Limba mamei
Versuri : Anatol Ciocanu
Muzica : Daria Radu
Limba sfântă-a mamei mele
E-n cuvinte ca de must,
În cuvinte ca de miere
Şi la vorbă şi la gust.

Refren :
Limba mamei peste leagăn
Sună-a cântec de izvoare
Şi-are glas de pici ce-aleargă
Pînă la apus de soare!

Limba mamei e poiană

Ce-i atât de dragă nouă,
Unde buna cosânzeana
Strânge flori şi soarbe rouă.
Refren :

Prezentatorul 1 :
(La ecran apare imaginea lui M. Eminescu)
Eminescu a ajuns târziu la Grigore Vieru.

- Dialog improvizat. În scenă este în rolul lui Vieru un părinte.

Un elev : Domnule Grigore Vieru, când l-aţi cunoscut pe Mihai Eminescu?

G. Vieru – părinte : Eu fac parte din cea mai nenorocită generaţie de români
basarabeni. O generaţie care l-a cunoscut pe Eminescu abia la facultate. Am
cunoscut istoria românilor în mare taină abia în 1957. Eu ştiam o istorie străină, nu
ştiam nimic din istoria neamului meu. În manuale, în filme, în spectacole, românul
este duşmanul neamului nostru, un ocupant al Basarabiei. Aşa ştiam noi de la
şcoală şi abia la facultate am cunoscut publicistica lui Eminescu. Atunci mi-am dat
seama că vorbim aceeaşi limbă. Limba română. Iar poezia genialului poet -
nepereche, cum spunea Calinescu, a rămas manualul meu fundamental de limbă
română.

Cântecul „Eminescu” - prima strofă şi refrenul. (toţi elevii cîntă cîntecul)

http://www.youtube.com/watch?v=yikbbUJrx_0

„Eminescu”
Acum am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ți carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi mi-eşti părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule, tu floarea mea albastră
Eminescu.
Refren:
Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice.
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.

(Recită un elev fără a nominaliza numele poeziei)

Un elev :
Scrisoare din Basarabia

Cu vorba-mi strîmbă şi pripită

Eu ştiu că te-am rănit spunînd
Că mi-ai luat şi grai şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pamînt.
În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.
Din Basarabia vă scriu, Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea tîrziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
Credeam că un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluţit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga
Ce tare, Doamne,-am fost minţit!
Cu pocăinţă nesfîrşită
Mă rog iubitului Isus Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate,-am spus.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea tîrziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
Aflînd că frate-mi eşti,
odată Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnă la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei Ocnaşii scot şi astăzi sare
Şi nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia vă scriu, Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea tîrziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

(Recită un elev fără a nominaliza numele poeziei; la ecran apare imaginea lui
M. Eminescu şi G. Vieru unde este scrisă poezia)

Un elev :
Legămînt
Ştiu: cîndva la miez de noapte
Ori la răsărit de soare
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot de-asupra cărţii Sale.
Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci să nu închideţi cartea
Ca pe recile-mi pleoape.
S-o lăsaţi aşa, deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a reuşit nici tata.
Iar de n-au s-auză dînșii
Al străvechii slove bucium,
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.

„Moartea poetului”
2 elevi îmbrăcaţi în îngeraşi şi încă 4 elevi sunt aranjaţi în formă de stea

1) Lumina se stinge. La ecran – accidentul, scrîşnet de roţi. Salvarea – gerofar.

„Moartea lui Grigore Vieru” de N. Dabija
 Se recită pe fonul unei melodii Dumnezeieşti (la proiector apare imaginea
lui Dumnezeu, îngerii)

Îngerul 1 : Spitalul de urgenţă s-a trezit

Şi-i bîntuit de-o veste tot mai grea :
Vieru zace, undeva, strivit,
Căci s-a găsit şi pentru dînsul o şosea
E scos poetul pe fragmente, dintre şine ...

Îngerul 2: Sunteţi Vieru ?

Vieru : Da ...

Îngerul 2 : Şi ce vă doare ?

Vieru : Doar Basarabia ...

Ea ... suferă mai tare ...
Pe ea salvaţi-o întîi
Şi-apoi pe mine ...

Îngerul 1 : I-i sîngele cu fiare-amestecat

Ca Prutul lui cu sîrmă ucigaşă

Îngerul 2 : Unde vă doare cel mai mult ?

Vieru : Nu sub cămaşă ...

Ci neamul meu ... că-i cel mai dezbinat ...

Un elev : Lui-medici voi, cu harul vostru sfînt! –

Scos de sub roţi ca de pe răstignire,
Mai daţi-i viaţă, ca să mai respire
Şi să mai scrie încă-un „Legămînt”
Un elev : Viaţa, încet din trupul lui se scurge,
La el spitalului i-i greu s-ajungă,
Şi Prutul tot e–o lacrimă prelungă
Pe faţa Europei care curge

Un elev : Şi c-an povestea cea cu lupi ţi iezi

Singurătatea s-a făcut mai mare
Iar ţara seamănă c-o lumînare
Ce pîlpîie uitată în zăpezi.

Un elev : Cu mersul lui tăcut, de heruvim

El s-a-nălţat la Ceruri: şi învie,
Şi numai noi, rămaşi în străinie
Nici nu ne naştem şi nici nu murim ...
Pe ecran „Bătăile de inimă încetează” – Bătăi de clopot ...

Prezentatorul 1 :
A încetat să bată inima poetului.
Grigore Vieru, omul şi poetul, a fost un ales a lui Dumnezeu.

Prezentatorul 2 :
A căzut o stea?

Prezentatorul 1:
Nu, a urcat la cer un Luceafăr, ce va dăinui în eternitate.

Un elev:
E vinovat și el că tu te-ai dus,
Spre ceruri gândul dacă mi-l ridic
Parcă aud dojana ta de sus-
„Nu am, moarte, cu tine nimic”.

Audiţie – recital de poet Nu am, moarte, cu tine nimic :

http://www.youtube.com/watch?v=5KAI6pcKJ2M

Nu am, moarte, cu tine nimic

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pîrăsc.
Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.
Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.

Prezentatorul 1 :
O astfel de întruchipare excepțională a fost acest poet, acest om cît o lacrimă în
rostogol pe obrazul planetei.

Prezentatorul 2 :
Un asemenea poet rămîne-va ,,suflet din sufletul neamului său”.
Creația sa va rămîne mereu o creșă pentru prunci,
Un elev : o școală pentru copii,

Un elev : o călăuză pentru tineret,

Un elev : îndemnuri spre mai bine pentru maturi

Un elev : şi o alinare pentru cei bătrîni.

Prezentatorul 1 :,,Este mai mult decît un poet, el este un destin.”

Prezentatorul 2 :
El este mai mult decît un destin omenesc.

Ambii prezentatori în cor :

Pentru toți Vieru este simbolul neamului nostru.

Rugă pentru poet de Raisa Tâbârnă (pe fondalul unei melodii Dumnezeieşti
apar 4 fetiţe îmbrăcate în îngeraşi)

Îngeraşul 1 :
Doamne, nu usca lacrima pe faţa Poetului,
Ci las-o să curgă curăţătoare,
Să ne pătrundem de măreţia Profetului
Şi de taina simţurilor înălţătoare.

Îngeraşul 2 :
Doamne, nu şterge culorile acestui
Frumos Curcubeu,
Ci lasă-l aşa proptit în ceruri,
Să ne pătrundem de strălucirea Poetului-zeu
Şi a slovelor pline de adevăruri.
Îngeraşul 3 :
Doamne, nu arunca pe umerii mamei
cămaşa uitării,
Ci las-o să stea lângă noi iubitoare,
Să-nvăţăm de la ea rugăciunea-nchinării
În faţa a tot, ce trăieşte sub Soare.

Îngeraşul 4 :
Doamne, nu-nchide cartea Poetului cu nepăsare,
Ci las-o deschisă pentru Copiii mei,
Să se pătrundă de-nţelepciunea atotştiutoare
Şi de Iubirea din ochii tăi.

Legămînt (dedicată lui G. Vieru 8 februarie 2009 – un elev se aranjează lîngă cei 2
îngeraşi aranjaţi pe o linie oblică, al II-lea elev se aranjează lîngă ceilalţi 2 îngeraşi
tot aranjaţi în linie oblică – pe fonul unei melodii)

Legămînt
Un elev :
Ţi s-au stins de-asupra cărţii,
Într-un miez de noapte trist,
Ochii tăi plini de durere
Astfel, cum ţi-ai fi prescris.

Un elev :
Ai citit ultima filă
Din mijlocul ei aproape ...
Noi nu vom închide cartea,
Ca pe recile-ţi pleoape.

Prezentatorul 1 :
Vom lăsa-o aşa, deschisă,
După cum ne-ai poruncit,
Vom citi din ea cu lacrimi,
Cu un gînd de dor rănit.

Prezentatorul 2 :
Dormi în linişte, Maiestre,
Versul tău rămîne-a fi,
Legămînt pentru o ţară
Legămînt cît vom trăi.
 Hulubul Păcii

S-a deschis fereastra, ca o rană veche

Mama ne aşteaptă, nopţi întregi de veghe,
Să venim acasă şi măcar odată
Să mai stăm la masă aşezaţi grămadă.
Pe deasupra porţii, înfloresc salcîmii
Şi în miezul nopţii, amiroase-a pine,
Rumenă şi caldă, mama noastră coace
Din făină albă, un hulub de pace.
Şi îi zice dute, prin străini departe,
De-mi păzeşte puii, de război şi moarte
Să le meargă-n toate, toate să le iasă
Şi de-o fi să poată, să mai vină acasă.
Şi hulubul zboară, alb ca dorul mamei
Pe la toţi coboară şi pe toţi ne cheamă
Poate că s-o face pace-n toată lumea,
Dacă mama-și coace, sîmbăta hulubii.

Cuvîntul de încheiere al învăţătoarei :

Iubiţi-l pe Vieru oştean al limbii mamei,
Nu rugeneşte fierul în vălvăiala dramei.
Iubiţi-l pe Vieru topit în nemurire,
Învăluit de gerul ce n-are contenire.
Iubiţi-l pe Vieru plecat la Dumnezeu,
Ce s-a-ndurat de dînsul în ceasul cel mai greu.
Iubiţi-l pe Vieru, basarabean român
El a fost mesagerul moldav, atunci şi-acum
Iubiţi-l pe Vieru ...