PLUMB

GEORGE BACOVIA

George Bacovia s-a născut la Bacău in septembrie 1881 si se numara printre marii poeti români
din prima jumatate a secolului al XX-lea. A creat in lirica româneasca un univers incomfundabil, definit
de o tristețe sfâșietoare / profundă. Printre volumele de versuri scrise de Bacovia, se numara: “Plumb”,
“Scântei galbene”, “Cu voi…”, “Comedii in fond” și “Stanțe burgheze”. Poezia “Plumb” scrisă de
Bacovia, este o artă poetică simbolistă, ce deschide volumul cu același titlu, publicat in 1916.

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta la sfârșitul secolului al XIX-lea, extinzându-se
ulterior in celelalte țări europene. Teoreticianul simbolismului este scriitorul francez Jean Moreas.
Simbolismul are ca principale trăsături: utilizarea sugestiei pentru a pune in evidenta stari interioare,
precum: tristetea, frica, plictisul existential, nevroza etc; cromatica; muzicalitatea; dezvoltarea unor
teme, precum: conditia poetului nefericit si moartea sufleteasca, prin intermediul motivelor literare
simboliste: solitudinea / însingurarea, toamna, amurgul, orașul, cimitirul.

Poezia “Plumb” se încadrează în simbolism prin stările interioare exprimate (melancolie, tristețe,
însingurare), de asemenea se încadrează în simbolism prin muzicalitate, aceasta fiind realizată prin
diverse mijloace, mai ales prin elemente de recurență (este reluat de 6 ori cuvântul simbol “plumb”, este
repetata sinctama “stam singur”). Se incadreaza in simbolism si prin sinestezii, universal este perceput
sinestezic, astfel regasim in text imagini vizuale (“flori de plumb”), auditive (“scârțâiau coroanele”) și
tactile (“era vânt”).

Tema poeziei este moartea sufletească, dar și condiția poetului care trăiește într-o societate
mediocră. Poezia emblematică pentru universal liric bacovian este alcătuită din două catrene ce
corespund celor doua planuri existențiale: exterior sau macro-cosmic si interior sau micro-cosmic.

O idee poetică pentru tema poeziei „Plumb” este exprimata in prima strofa care schițează reperele
realității exterioare. Prima secvență poetică își bazează semnificațiile pe metafora simbol “cavou” ce
dezvolta multiple semnificatii. Cavoul poate reprezenta universul închis al orașului de provincie sau
trupul uman limitat, efemer, o temniță a sufletului poetului. Toate cuvintele primului vers sunt
simboluri ale morții, ale căderii: “Dormeau adânc sicriele de plumb”.

Florile, in general simbol al frumuseții, sunt alăturate constant (oximoronic) plumbului, prevestind
moartea. Elementele care compun cadrul exterior sunt: sicriile, “funerar vestmânt”, coroanele, care
conturează un spațiu al morții, al prăbușirii sub apăsarea plumbului.

Eul poetic apare în ipostaza însinguratului, într-o lume pustie si moartă “Stam singur in cavou… si
era vant…”. Apariția vântului în spațiul macavru al cavoului afectează omul și creează o imagine tactilă,
resimțită la nivel organic, la întregul corp. Aceasta este dublată de imaginea auditivă “scârțâiau
coroanele”, care sugerează suferința și moartea.
 O altă idee poetică relevantă pentru tema poeziei este exprimată in strofa a doua, ce corespunde
planului interior sau sufletesc. Amorul, plasat in simetriile cu sicriele de plumb din prima strofă, doarme
un somn veșnic, deoarece este “întors cu fața spre moarte”. “Amorul de plumb” exprimă pierderea
ultimei speranțe de salvare a ființei umane. Este reluat motivul solitudinii (“stam singur”), iar motivul
frigului (“era frig”) care creează și o imagine tactilă, sugerează fenomenul morții care este ireversibil și
amplifică oboaseala sfârșitului. “Aripele de plumb” ale amorului prefațează o cădere, o prăbușire
definitivă a sentimentelor.

În strofa a doua, sentimentul însingurării devine atât de copleșitor, încât eul poetic își exprimă
spaima de neant, de moarte prin strigăt, un strigăt zadarnic, fără ecou, într-o lume in care iubirea,
principiul fundamental al vieții, a murit.

Titlul poeziei este o metaforă simbol, în jurul căreia este concentrat întregul mesaj al textului.
Sonoritatea închisă a cuvântului (corpul fonetic este alcătuit din patru consoane si o vocală), sugerează
izolarea, închiderea sufletului într-un spațiu al morții. Caracteristicile metalului sugerează stări
sufletești specifice liricii bacoviene. Greutatea plumbului sugerează apăsarea sufletească, culoarea
cenușie subliniază monotonia, plictisul existențial, plumbul ars este galben, iar această culoare
sugerează deznădejdea. Maleabilitatea metalului sugerează labilitatea psihică, starea de angoasă, de
nevroză. Toxicitatea metalului susține tema morții care domină lirica bacoviană. Titlul este semnificativ
pentru textul poetic, prin capacitatea de a sugera stări interioare prezente pe parcursul întregii poezii,
prin intermediul limbajului artistic variat.

Versul incipit “Dormeau adânc sicriele de plumb” care înfățișează lumea ca pe un imens cimitir,
cuprinde 2 simboluri obsedante ale liricii lui Bacovia: “sicrie” si “plumb”. Personificarea “dormeau
sicriele” si epitetul verbului “dormeau adânc”, sugerează idea morții ca un somn profund. Motivul
somnului, redat prin verbul la imperfect “dormeau”, cu sens durativ, exprimă împietrirea, moartea
sufletească. Așezarea cuvântului “plumb” la finalul versului, exprimă închiderea în spațiul pecetluit de
plumb, din care este imposibilă evadarea. Incipitul este semnificativ pentru textul poetic, prin
capacitatea cuvintelor care compun primul vers, de a sugera tema principală a poeziei, moartea
sufletească.

La nivel prozodic, textul bacovian este alcătuit din două catrene, cu rima imbrățișată, măsura
versurilor de zece silabe și ritm iambic. Poezia aparține lirismului subiectiv prin prezența in text a
mărcilor subiectivității: verbe la persoana I (“stam”, “am inceput”, “sa strig”).

În concluzie, poezia “Plumb” este reprezentativă în universul bacovian, prin atmosfera creată,
muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondențelor, prin stările sufletești exprimate:
însingurare, angoasă, apăsare sufletească etc.