PLUMB

de G. Bacovia

- eseu cu privire la tema și viziunea despre lume –

1.Definirea curentului literar în care se încadrează poezia

Simbolismul este un curent literar apărut în Franța în a doua jumătate a secolului al XIX-
lea, iar, în plan european, odată cu simbolismul începe poezia modernă.
În literatura română, cel dintâi teoretician al simbolismului a fost poetul Alexandru
Macedonski, ale cărui idei sunt expuse în câteva articole, în care teoretizează poetica simbolistă.
Trăsăturile generale ale simbolismului sunt: teme specifice (condiția nefericită a poetului
într-o societate superficială, natura ca stare de spirit, orașul de provincie sufocant, moartea, iubirea
neîmpărtășită), motive literare tipice (anotimpurile generatoare de stări nevrotice, ploaia/ apa ca
substanță erozivă, solitudinea, instrumentele muzicale etc.), corespondențele dintre culoare și stări
sufletești, dintre instrumente muzicale și trăirile eului poetic, cultivarea simbolului, a sugestiei și
a sinesteziei, versul liber și tehnica repetiției / a simetriei, cultivarea stărilor poetice confuze
(tristețea, monotonia, singurătatea, spleen- ul, angoasa, disperarea, obsesia morții, nevroza) și a
olfactivului, muzicalitatea versurilor.
2.Încadrarea poeziei în curentul literar corespunzător, într-o tipologie
Poezia ,,Plumb” de G. Bacovia deschide volumul cu același titlu, apărut în anul 1916,
definindu-l în totalitate.
Textul poetic se încadrează în lirica simbolistă prin teme și motive literare, prin cultivarea
simbolului ,,plumb”, prin corespondențe, decorul trist, sumbru, prin cromatică, tehnica repetițiilor
și prin sugestie, olfactiv și prin muzicalitatea versurilor.
Motivele lirice cu valoare de simbol aparțin câmpului semantic al morții: plumbul,
cimitirul, sicriele, cavoul, somnul, vântul, frigul și conturează decorul funerar. Ele se asociază cu
stări sufletești confuze: izolarea, spaima de moarte, angoasa, spleen-ul, inadaptarea, disperarea,
înstrăinarea de sine.
3.Tema poeziei o constituie condiția poetului izolat într-o societate lipsită de aspirații,
condiție marcată de singurătate, de imposibilitatea comunicării și a evadării dintr-un univers
claustrant, dar și de moartea iubirii.
Ilustrativ pentru temă este imaginarul poetic din cele două catrene ce înfățișează lumea ca
pe un imens cimitir, iar eul fantomatic rătăcește fără sens printr-un univers – închisoare ce se
degradează. Laitmotivul ,,stam singur” ilustrează senzația de pustietate sufletească și condiția
eului poetic.
Viziunea despre lume este una sumbră, fără speranța de salvare și de un tragism asumat cu
luciditate.
4.Titlul poeziei este simbolul ,,plumb”, reluat obsesiv de 6 ori în cele opt versuri. În sens
denotativ, titlul este un substantiv ce denumește un metal greu, de culoare gri, toxic pentru
organismul uman. În sens conotativ, plumbul este simbolul fundamental din lirica bacoviană,
semnificativ pentru că sintetizează complexitatea sufletească a eului simbolist. Se creează
corespondența între trăsăturile metalului și stările eului poetic. Astfel, culoarea gri redă cenușiul
existențial al eului poetic, greutatea metalului ilustrează apăsarea sufletească, închiderea definitivă
a spațiului existențial, iar toxicitatea trimite la moarte.
5.Structura textului poetic se axează pe principiul simetriei, poezia fiind alcătuită din
două catrene, în care simbolul ,,plumb” asigură legătura de substanță.
 Cele două strofe/ secvențe poetice corespund celor două planuri ale realității: realitatea
exterioară/ obiectivă, simbolizată de cimitir și de cavou și realitatea interioară/ subiectivă ilustrată
de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare, fiind și el condiționat de natura
mediului.
Lirismul subiectiv este redat prin mărcile subiectivității eului liric: verbe de persoana I
(,,stam”, ,,am început”, ,,să strig”), adjectivul posesiv ,,(amorul) meu”, poezia având caracter
confesiv și formă de monolog liric.
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spațial închis, sufocant, în care eul poetic se simte
claustrat, însingurat.
Versul – incipit ,,Dormeau adânc sicriele de plumb”, care înfățișează lumea ca pe un imens
cimitir, cuprinde două simboluri obsedante ale liricii lui Bacovia și sugerează ideea morții ca un
somn profund, arătând imposibilitatea comunicării și lipsa de sensibilitate a contemporanilor
poetului.
Elementele decorului funerar sunt: ,,sicriele de plumb”, ,,vestmânt funerar”, ,,flori de
plumb”, ,,coroanele de plumb”, iar lumea obiectuală, ,,florile”, este marcată de împietrire. Vântul
este singurul element care sugerează mișcarea, însă produce efecte reci, ale morții, surprinse prin
imaginea auditivă ,,Și scârțâiau coroanele de plumb”.
Verbele la imperfect (,,dormeau”, ,,stam”, ,,scârțâiau”, ,,atârnau”) permanentizează
stările eului poetic: claustrarea, veghea poetului, angoasa.
Strofa a doua debutează sub semnului tragicului existențial, generat de moartea/ dispariția
afectivității: ,,Dormea întors amorul meu de plumb”. Epitetul ,,întors” constituie misterul poeziei,
fiind vorba, probabil, cum va spune Blaga, de întoarcerea cu fața spre apus (,,a fi întors înseamnă
a fi cu fața spre moarte”). Metafora ,,amorul meu de plumb” ilustrează ideea că efectul toxic al
plumbului a cuprins și lumea interioară. Zadarnică este chemarea poetului (,,și-am început să-l
strig”), căci invazia plumbului și frigul pătrunzător spulberă orice speranță de salvare a eului liric
și produc disoluția materiei.
Starea de solitudine a eului liric este sugerată de repetarea sintagmei ,,stam singur”, ce
devine laitmotivul poeziei, în timp ce metafora ,,aripile de plumb” presupune zborul în jos,
căderea, imposibilitatea evadării, moartea iubirii.
Ambiguitatea, o caracteristică a limbajului poetic modern, este produsă de multiplele
semnificații pe care le pot primi sintagme precum epitetul ,,(dormea) întors” sau versul ,,Stam
singur lângă mort” (înstrăinarea de sine, alienarea).
Elementele prozodiei clasice produc muzicalitatea exterioară, prin rima îmbrățișată,
măsura de 10 silabe, alternanța iambului cu amfibrahul.
6.În opinia mea, poetul G. Bacovia apelează la tehnicile simboliste pentru a exprima tema
solitudinii și o viziune tragică despre lume, viziunea descompunerii universale.
În concluzie, ,,Plumb” se încadrează în simbolism prin temă, motive literare, prin
zugrăvirea stărilor sufletești ale eului poetic, prin folosirea sugestiei, a simbolului și a
corespondenței, dar și prin atmosferă, muzicalitate și tehnica repetiției.