Capitolul I.

ASPECTE GENERALE PRIVIND AUDITUL INTERN

1.1. Definirea și caracteristica auditului intern
1.2. Cadrul normativ aferent auditului intern
1.3. Genurile de audit. Deosebiri între auditul intern şi auditul extern

1.1. Definirea și caracteristica auditului intern

Cuvîntul „audit” provine de la latinescul „audio” care în traducere semnifică „a asculta”.
Pentru început, în secolul XVIII auditul a fost practicat pentru utilizatorii externi, numindu-se audit extern.
Ulterior, spre sfîrşitul secolului XIX serviciile de audit au început să fie folosite şi de utilizatorii interni, în
special de conducătorii întreprinderii, care au înţeles beneficiile auditului pentru a afla situaţia reală a
entității şi a obţine consultanţă şi recomandări pentru îmbunătăţirea situaţiei acesteea.

Auditul intern este considerat o profesie relativ nouă bine organizată, cu influenţă crescândă, care
răspunde necesităţilor organizaţiilor, începînd cu probleme contabile pînă la depistarea principalelor riscuri
ale entităţilor. Profesia de audit intern se bazează pe un cadru de referinţă recunoscut în lume, chiar dacă,
datorită varietăţii mediilor în care este practicat, acesta trebuie să se adapteze pentru a lua în calcul
particularităţile legislative şi de reglementare ale fiecărei ţări, regulile specifice care guvernează anumite
sectoare de activitate, mărimea şi cultura entităţii. Acest cadru de referinţă serveşte drept bază pentru
pregătirea unei diplome profesionale recunoscute pe plan mondial, eliberată în baza unui examen de
specialitate.

Auditul intern a apărut după criza economică mondială din anul 1929 din Statele Unite ale Americii.
Întreprinderile afectate de recesiunea economică căutau căi de reducere a cheltuielilor şi taxelor. Aceste
entități foloseau deja serviciile de audit extern, organisme independente care aveau misiunea de a certifica
situaţiile financiare. La efectuarea activităţii de certificare, auditorii externi trebuiau să efectueze numeroase
activităţi pregătitoare: inventarieri, analize de conturi, sondaje etc.

Astfel, pentru reducerea cheltuielilor unele lucrări pregătitoare erau efectuate de personalul unităţii,
care participau la lucrările curente ale auditorilor externi fără a efectua sinteze şi concluzii. Auditorii
externi au acceptat aceste servicii cu condiţia unei supervizări. În aşa fel au apărut aceşti „auditori”, care
efectuau activităţi de audit, dar „interni” deoarece făceau parte din întreprinderi. Odată ce a trecut criza, ei
au fost folosiţi în continuare, deoarece dobândiseră cunoştinţele necesare şi utilizau metodele şi
instrumentele aplicate domeniului contabil. Ulterior, auditorii interni au lărgit domeniul de aplicare a
activităţii lor şi au modificat unele obiective.

Un rol important în promovarea activităţii de audit intern pe plan internaţional îi revine Institutului
Auditorilor Interni din Statele Unite ale Americii. Institutul în cauză defineşte

1
activitatea de audit intern în modul următor: „Auditul intern este o activitate independentă, obiectivă,
de asigurare şi consultanţă, menită să adauge valoare şi să îmbunătăţească operaţiunile unei organizaţii.
Ajută o organizaţie să-şi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică, disciplinată în vederea
evaluării şi îmbunătăţirii eficienţei proceselor de management al riscurilor, control şi guvernanţă”.

Ţinînd cont de această definiţie şi de tendinţele actuale de dezvoltare auditul intern, în prezent,
reprezintă o activitate independentă şi obiectivă, care oferă entităţii asigurarea unui grad de control
asupra operaţiunilor, o îndrumează în ceea ce priveşte îmbunătăţirea operaţiunilor şi contribuie la
adăugarea unui plus de valoare acestora, ajută entitatea în atingerea obiectivelor, evaluînd, printr-o
abordare sistematică şi metodică, procesele de management al riscurilor, de control şi de guvernare a
instituţiei, cu propuneri de consolidare a eficacităţii lor.

Misiunea unităţii de audit intern este de a realiza o activitate obiectivă şi independentă prin oferirea
serviciilor de asigurare şi consultanţă, pentru a îmbunătăţi operaţiunile entităţii şi a contribui la adăugarea
unui plus de valoare.

Auditul intern, deşi există astăzi în entități, este o funcţie nouă cu particularităţi singulare, care nu
poate fi confundate cu altele. Auditul intern are funcţii de analizare, consultare şi recomandare, prezintă
rapoarte de audit intern care reflectă situaţia reală a unei instituţii sub toate aspectele de activitate şi care
includ propuneri de soluţionare a lacunelor depistate în activitatea acesteia. Astfel, auditul intern se aplică
tuturor entităţilor şi tuturor tipurilor de activităţi, ceea ce inevitabil conduce la furnizarea unor informaţii
obiective şi veridice utilizatorilor de informaţie, necesare luării deciziilor.
Auditul intern este o activitate independentă și obiectivă, care:
a) oferă entității asigurarea unui grad de control asupra operațiunilor, o îndrumă în ceea ce
privește îmbunătățirea operațiunilor și contribuie la adăugarea unui plus de valoare acestora;
b) ajută entitatea în atingerea obiectivelor, evaluînd, printr-o abordare sistematică și metodică,
procesele de management al riscurilor, de control și de guvernare a entității, oferind propuneri de
consolidare a eficacității lor.
Deosebim următoarele tipuri de audit intern:
a) auditul de sistem, care reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere şi control
intern, cu scopul de a stabili dacă acestea funcţionează economic, eficace şi eficient, pentru identificarea
deficienţelor şi formularea de recomandări pentru corectarea acestora;
b) auditul performanţei, care examinează dacă criteriile stabilite pentru implementarea
obiectivelor şi sarcinilor entităţii sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor şi apreciază dacă rezultatele
sunt conforme cu obiectivele;

2
 c) auditul de regularitate, care reprezintă examinarea acţiunilor asupra efectelor financiare
pe seama fondurilor sau a patrimoniului, sub aspectul respectării ansamblului principiilor,
regulilor procedurale şi metodologice care le sunt aplicabile.

Auditul intern este o activitate care se bazează pe anumite etape realizate într-o anumită
consecutivitate, după finisarea cărora de fiecare dată revine la faza iniţială. Din aceste considerente
activitatea de audit intern este asociată cu conceptul de ciclul auditului intern.
Ciclul auditului intern constă din patru etape:
 stabilirea strategiei de audit intern,
 exercitarea lucrărilor misiunii de audit intern,
 elaborarea şi prezentarea rapoartelor de audit intern,
 evaluarea acțiunilor conducerii privind implementarea rezultatelor auditului.
Etapele auditului intern constau din subetapele respective prezentate în tabelul 1.1.
Tabelul 1.1.
Etapele și subetapele ciclului auditului intern

Etape Subetape

Elaborarea strategiei şi - evaluarea riscurilor semnificative

planului activităţii unităţii de - stabilirea necesităților de resurse
audit intern - determinarea priorităților anuale
- planificarea misiunilor de audit intern
Realizarea misiunii de audit - notificarea privind declanşarea auditului
intern - efectuarea ședinței de deschidere
- exercitarea lucrărilor de audit în teren
- documentarea probelor obţinute la audit
- organizarea ședinței de închidere a lucrărilor de audit în teren
Raportarea constatărilor şi - revizuirea constatărilor şi recomandărilor de audit
recomandărilor de audit, - comunicarea iregularităţilor depistate la audit
monitorizarea implementării - elaborarea şi prezentarea raportului de audit intern
acestora - monitorizarea implementării recomandărilor
Supravegherea şi evaluarea - evaluarea calităţii lucrărilor misiunii
rezultatelor activităţii unităţii - evaluarea externă a activităţii de audit intern
de audit intern

Activitatea de audit intern începe cu o strategie, ce constă în elaborarea planului strategic și

planului anual al activității de audit intern. La această etapă se identifică scopurile și obiectivele
entității, precum și riscurile inerente care ar putea împiedica realizarea acestora.

Misiunile de audit sînt planificate cu atenție pentru a identifica obiectivele de audit și

testele necesare pentru colectarea probelor privind eficacitatea sistemului de control intern.

3
Activitățile în teren trebuie bine structurate și gestionate pentru a asigura justificarea deplină a
constatărilor și recomandărilor misiunii prin probe de audit de calitate înaltă.

Rezultatele auditului intern sunt prezentate în rapoartele de audit, care dezvăluie contextul
activității de audit, constatările de audit și recomandările privind înlăturarea punctelor slabe.
Rapoartele de audit sînt distribuite tuturor persoanelor responsabile de implementarea
recomandărilor.

Eficacitatea auditului intern depinde de capacitatea conducerii de a modifica corespunzător

sistemele și procedurile pentru a minimiza riscurile operațiunilor organizaționale. Conducătorul
entității trebuie să creeze condiții necesare, care permit implementarea recomandărilor. Scopul
general este de a atinge un echilibru optim între costul controlului intern și riscurile prevenite de
controlul respectiv.
Activitatea de audit intern este bazată pe următoarele principii:
a) planificarea adecvată;
b) raţionamentul profesional;
c) axarea pe client.
Planificarea adecvată și pregătirea activității de audit intern necesită timp. În general,
pregătirea misiunii de audit intern reprezintă aproximativ a treia parte din întregul volum de muncă
necesar pentru realizarea unei misiuni, iar pregătirea calitativă a acestora contribuie cu şaizeci la sută
la reușita atingerii obiectivelor de audit.

Raţionamentul profesional presupune că auditul constituie o activitate profesională, care este

realizată de către angajații instruiți în mod corespunzător în baza standardelor profesionale.
Metodologia oferită de normele pentru implementarea auditului intern în sectorul public este
interpretată, utilizînd raționamentul de audit. Spre exemplu, este imposibil ca două misiuni diferite
de audit să fie exact identice. Abordarea profesională, descrisă în normele profesionale, oferă o
modalitate structurată de acumulare a probelor și constatărilor de audit pentru a formula recomandări
conducerii în finalul misiunii de audit.

În cadrul realizării misiunilor de audit intern auditorii evită presupunerile, deoarece:

a) dacă auditorii nu cunosc de la bun început ce caută, este foarte puțin probabil ca ei să
găsească ceva din întîmplare;
b) dacă un document sau probă de audit nu este colectată la fața locului și nu este
îndosariată și înregistrată corect, echipa de audit nu o va putea recupera la etapa de elaborare a
raportului de audit, neaflîndu-se în sediul entității auditate;
c) dacă un eșantion statistic nu a fost selectat corect, rezultatele obținute nu vor putea fi
utilizate.

4
 Organizarea activităților realizate în cadrul misiunilor de audit reprezintă o dovadă evidentă
a profesionalismului activității de audit intern. Auditul intern este o parte integrantă a organizației și
activează împreună cu conducerea întru realizarea obiectivelor acesteia.

Conform prevederilor standardelor profesionale există un anumit nivel credibil de

independență și obiectivitate a funcției de audit intern. Aceasta rezultă dintr-o relație de lucru axată
pe client, bazată pe respect reciproc. Pe durata întregului proces de audit auditorii stabilesc și
mențin legături durabile de comunicare cu conducerea și personalul entității auditate. Aceasta
permite auditorilor să obțină mai multe informații și să înțeleagă mai bine ce stă la baza fiecărei
operațiuni din cadrul entităţii.

1.2. Cadrul normativ aferent auditului intern

Auditul intern este o activitate care a prins contur de-a lungul anilor, căutând să răspundă
mereu necesităţilor în continuă schimbare pe care le au entitățile. În Republica Moldova auditul
intern se implementează în baza programului naţional de realizare a planului de acţiuni convenit de
Uniunea Europeană. Programul în cauză stabileşte obiectivele strategice de cooperare între părţi, cu
scopul de a ajusta sistemul de guvernare al Republicii Moldova în crearea unui sistem de control
financiar public intern. În prezent, sistemul nominalizat se conduce de metodologiile şi
standardele recunoscute la nivel internaţional, precum şi de cele mai bune practici europene.

Controlul financiar public intern reprezintă o concepţie necesară creării răspunderii

manageriale pentru funcţionarea sistemului de management financiar şi control, precum şi auditului
intern. Concepţia se axează pe abordarea contemporană internaţională acceptată a rolului şi poziţiei
controlului financiar public intern la asigurarea utilizării eficiente a mijloacelor publice.

Conform celor mai bune practici europene, noţiunea de control financiar public intern poate
fi definită ca un sistem general consolidat al Guvernului şi organelor subordonate acestuia,
instituit cu scopul de a garanta în sectorul public managementul financiar şi controlul utilizării
fondurilor publice, conform principiilor bunei gestionări financiare. Modelul controlului financiar
public intern a fost elaborat de către Comisia Europeană pentru propriile necesităţi, după care a
devenit parte a acquiss-ului comunitar, care urmează a fi transpus în cadrul legal al tuturor noilor
state-membre ale Uniunii Europene.

Ca rezultat sistemul de control financiar şi revizie, care a existat în republică, a fost reformat
într-un sistem de control intern şi audit intern public modern, compatibil cu standardele şi cerinţele
recunoscute în lume. Astfel, în cadrul aparatului central al Ministerului Finanţelor a fost creată
Direcţia de armonizare a controlului financiar public intern cu două servicii în subordine: Serviciul
de armonizare a auditului intern în sectorul public şi Serviciul de

5
armonizare a managementului financiar şi controlului în sectorul public. Serviciile în cauză
exercită funcţii de ordin metodologic, instructiv şi coordonare privind asigurarea aplicării
standardelor de audit de către unităţile de audit intern din cadrul instituţiilor publice.

Unitatea de audit intern are sarcina de a verifica aplicarea procedurilor de management

financiar şi control potrivit cerinţelor de gestionare prudentă şi diligentă a instituţiei publice în
raport cu funcţiile acesteia şi resursele necesare pentru realizarea lor. Funcţia auditului intern este
una ce ţine de analiză, consultare şi recomandare în mod independent, iar rapoartele de audit intern
reflectă situaţia reală a unei instituţii sub toate aspectele de activitate şi includ propuneri de
soluţionare a lacunelor depistate în activitatea acesteia.

Anumite cerinţe privind sistemul de control intern şi audit intern sunt stipulate de Legea
contabilităţii. Conform prevederilor legii în cauză, entitatea este obligată să organizeze un sistem de
control intern, răspunderea pentru organizare o poartă conducerea. Auditul intern este obligatoriu
pentru instituţiile financiare şi poate fi efectuat de auditori interni sau auditori externi independenţi.
În cazul entităţilor, pentru care auditul intern nu este obligatoriu, acestea pot crea o structură de
audit intern sau implica în acest scop auditori independenţi.

În activitatea sa auditorii interni se bazează pe următoarele acte normative specifice

domeniului: Standardele Naționale de Audit Intern; Codul etic al auditorilor interni; Carta de audit
intern; Normele metodologice pentru auditul intern; Instrucţiuni proprii de aplicare a normelor
metodologice de audit intern ţinînd cont de specificul entităţii.

Standardele Naţionale de Audit Intern aprobate de Ministrul Finanţelor prin Ordinul

nr.153 din 12.09.2018 au fost elaborate în baza Standardelor Internaţionale ale Practicii
Profesionale de Audit Intern şi sunt aplicabile sectorului public, dar se recomandă spre utilizare și
sectorului privat. Aceste standarde prezintă declaraţii dezvoltate la cel mai înalt nivel de
conceptualizare, care stau la baza îndeplinirii unei misiuni de audit, asigură criteriile de realizare şi
de evaluare a activităţii de audit, constituind fundamentul unui înalt nivel profesional în practica
auditării. Importanţa acestor standarde constă în crearea premiselor comportamentului profesional
al auditorilor, planificării şi desfăşurării auditului, precum şi raportării rezultatelor obţinute.

Standardele în cauză au ca obiectiv definirea principiilor de bază pe care practica auditului

intern le urmează, furnizarea unui cadru de referinţă în vederea realizării şi promovării activităţilor
de audit intern, care să aducă un plus de valoare, stabilirea criteriilor de apreciere a funcţionării
auditului intern, favorizarea îmbunătăţirii proceselor şi operaţiunilor organizaţionale. Ele ajută la
asigurarea calităţii raportului de audit, susţinînd în acelaşi timp credibilitatea auditorului în faţa
utilizatorilor rapoartelor de audit.

6
 Codul etic aprobat de Ministrul Finanţelor prin Ordinul nr.74 din 10.06.2014 a fost elaborat
în concordanţă cu codul de etică al Institutului Auditorilor Interni din SUA. Prevederile codului
sunt obligatorii pentru activitatea auditorilor interni din sectorul public şi recomandabil pentru
sectorul privat. Codul etic al auditorilor interni este un act normativ, care include principiile
relevante pentru profesia şi practica de audit intern, precum şi regulile de conduită a auditorilor
interni, avînd ca scop promovarea unei culturi etice în cadrul profesiei de auditor intern. Scopul
codului etic este crearea cadrului etic necesar desfăşurării profesiei de auditor intern, astfel încît
acesta să-şi îndeplinească cu profesionalism, loialitate, corectitudine şi în mod conştiincios
obligaţiunile de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea prejudicia entitatea auditată.

Codul etic urmăreşte asigurarea următoarelor cerinţe în activitatea auditorului intern:

performanţa, profesionalismul, calitatea serviciilor, încrederea, conduita adecvată, credibilitatea. În
desfăşurarea activităţii auditorul intern este obligat să respecte următoarele principii fundamentale:
integritatea, obiectivitatea, competenţa, confidenţialitatea. Pentru a asigura respectarea deplină a
acestui cod, conducerea unităţii de audit intern solicită auditorului intern semnarea anuală a
declaraţiei privind respectarea prevederilor codului de etică. În scopul asigurării independenţei
auditorului intern, înaintea începerii fiecărei misiuni de audit intern, acesta completează o
declaraţie de interese, care oferă informaţii despre funcţiile sau interesele deţinute de către
auditorul intern în afara entităţii şi pot avea un impact asupra activităţii lui.

Carta de audit intern a fost aprobată de Ministrul Finanţelor prin Ordinul nr.74 din
10.06.2014 şi reprezintă un model al regulamentului de funcţionare a unităţilor de audit intern din
cadrul instituţiilor, care este elaborată în baza Standardelor Naţionale de Audit Intern, Codului etic
al auditorilor interni şi cadrului normativ relevant. Carta de audit intern este un document oficial,
care defineşte misiunea, competenţele, responsabilităţile şi aria de aplicabilitate a activităţii de
audit intern, stabileşte poziţia auditului intern în cadrul entităţii, autorizează accesul la
documentele, bunurile şi persoanele relevante pentru îndeplinirea corespunzătoare a misiunii de
audit intern.

Prin intermediul Cartei de audit intern se precizează sfera de activitate a auditului intern, se
stabileşte poziţia unităţii de audit intern în structura organizaţională a instituţiei, se stipulează
drepturile şi obligaţiile angajaţilor unităţii de audit intern, autorizează accesul la personal,
documente şi bunuri fizice, necesare îndeplinirii corespunzătoare a misiunii de audit intern. Carta
de audit intern este elaborată de către conducătorul unităţii de audit intern şi aprobată de
conducătorul entităţii.
Normele metodologice de audit intern în sectorul public (NMAISP), aprobate de
Ministrul Finanţelor prin Ordinul nr.105 din 15.07.2013, oferă îndrumarea metodologică

7
 necesară pentru aplicarea Standardelor Naţionale de Audit Intern. Există următoarele norme care
dezvăluie şi explică metodologia de organizare şi exercitare a auditului intern (tab. 1.2.):
Tabelul 1.2.
Normele metodologice de audit intern

Numărul Denumirea
NMAISP 1 Standardele profesionale şi cadrul normativ
NMAISP 2 Ciclul auditului intern
NMAISP 3 Planificarea activităţii unităţii de audit intern
NMAISP 4 Planificarea misiunii de audit intern
NMAISP 5 Lucrul în teren
NMAISP 6 Raportul de audit
NMAISP 7 Urmărirea implementării recomandărilor de audit
NMAISP 8 Gestionarea şi evaluarea calităţii activităţii de audit intern
NMAISP 9 Documentarea activităţii şi arhivarea
NMAISP 10 Riscurile
NMAISP 11 Evaluarea controalelor şi guvernării
NMAISP 12 Eşantionarea în auditul intern
NMAISP 13 Roluri şi responsabilităţi ale auditorilor interni
NMAISP 14 Tratarea cazurilor de fraudă şi corupţie
NMAISP 15 Relaţii de lucru
NMAISP 16 Auditul tehnologiilor informaţionale
NMAISP 17 Auditul performanţei

Cu ajutorul Normelor metodologice se comentează şi se explică aplicarea prevederilor standardelor de

audit intern şi se recomandă beneficierea de cele mai bune practici în domeniu. De asemenea, se analizează
acţunile necesare pentru a asigura realizarea activităţilor de audit intern în conformitate cu cele mai înalte
standarde de calitate şi se prezintă premisele principale pentru generarea valorii adăugate în activitatea de
audit intern. Reglementările oferite sunt obligatorii, cît şi cu caracter facultativ privind aplicarea formularelor
documentelor de lucru şi exemplelor convenţionale.

8
 1.3. Genurile de audit. Deosebiri între auditul intern şi auditul extern
Genurile de audit.
De regulă bazele teoretice ale auditului în occident se limitează la examinarea următoarelor genuri de
audit: auditul operaţional, auditul de corespundere şi auditul rapoartelor financiare.
Auditul operaţional - reprezintă controlul procedeelor şi metodelor de funcţionare a unei
organizaţii cu scopul evaluării productive şi eficiente. După finisarea acestui audit, managerul
întreprinderii controlate primeşte recomandări referitoare la perfecţionarea operţiunilor. În auditul
operaţional controlul nu se limitează doar la contabilitate. El poate include evaluarea structurii
organizaţionale, operaţiunile computerizate, metodele de producţie şi marketing.

Auditul de corespundere - determină dacă la întreprindere se respectă procedurile şi regulele

speciale care au fost prescrise personalului de către administraţie. Rezultatul auditului de corespundere se
anunţă unei persoane din subdiviziunea controlată şi nicidecum utilizatorilor externi. Administraţia
subiectului economic reprezintă principala grupă de persoane preocupate de corespunderea procedurilor şi
regulelor prescrise. De aceea majoritatea lucrărilor de acest tip este efectuată de auditorii angajaţi la
subdiviziunea economică.

Auditul rapoartelor financiare se efectuează pentru a controla dacă rapoartele financiare corespund
criteriilor stabilite. Auditul rapoartelor financiare presupune că informaţia va fi utilizată de diferite grupe
şi pentru scopuri diferite, de aceea, cea mai efectivă variantă este cînd auditorul efectuează verificarea şi
prezintă raportul de audit care poate fi folosit de către toţi utilizatorii. Dacă utilizatorii consideră că
auditorul general nu-i asigură informaţia necesară, el are posibiliatea de a obţine în mod individual datele
cerute. Pentru acesta el poate utiliza auditori personali la primirea informaţiei adăugătoare.

Între auditul operaţional şi auditul rapoartelor financiare există trei deosebiri:

Destinaţia auditului: la verificarea rapoartelor financiare auditorul acordă atenţie corectitudinii,

reflectării operaţiunii economice în contabilitate şi în rapoarte, pe cînd, auditul operaţional pune accentul
pe eficienţă şi productivitate. Auditul rapoartelor financiare este orientat la perioadele trecute, iar auditul
operaţional se referă la viitorul activităţii economice.

Prezentarea rapoartelor: la auditul rapoartelor financiare raportul de audit este folosit de mulţi
utilizatori printre care acţionari şi bănci, iar la auditul operaţional rapoartele se prezintă în primul rînd
administraţiei întreprinderii controlate.

Includerea datelor de ordin nefinanciar: auditul operaţional atinge multe aspecte ale eficienţei şi
productivităţii din diferite sisteme economice şi deci se utilizează pe o traectorie mai mare, pe cînd
traectoria auditului rapoartelor financiare este limitată la probleme ce influenţează nemijlocit
autentificarea dărilor de seamă.

Deosebiri între auditul intern şi auditul extern

9
 Auditul intern, axat la început pe probleme contabile, a devenit astăzi un instrument puternic de
depistare a principalelor riscuri ale organizaţiilor. Pentru conturarea definiţiei atribuite auditului intern
este necesar să fie evidențiate următoarele funcţii specifice acestei activităţi:
1) oferirea de consultaţii conducătorului entităţii;
2) acordarea asistenţei personalului cu sarcini manageriale.
Prin aceste funcţii, auditul intern se distinge de celelalte activităţi de control, precum şi faţă de
auditul extern. Auditorul intern oferă consultaţii managerului privind administrarea activităţilor de care
este responsabil. De aceea, auditorul intern se consideră un consilier, care ajută conducerea la soluţionarea
problemelor legate de activitatea economico-financiară, astfel ca decizia aprobată de manager să asigure
pe viitor un control mai eficient. În calitate de consilier, auditorul intern se manifestă prin arta şi maniera
de a acţiona în mod profesional şi prin abilitatea de a aplica anumite instrumente şi tehnici.

Auditorul oferă asistenţă nu doar conducerii, dar şi personalului entităţii. Interesul faţă de auditul
intern se manifestă de către orice angajat al entităţii, în mod mai deosebit personalul este interesat de
minimizarea riscurilor aferente conformităţii cu reglementările de bază sau legate de eficacitatea
activităţilor entităţii. Necesitatea de asistenţă este mai evidentă în cazul riscurilor legate de deturnări de
mijloace, fraude sau de dispariţie a activelor.

În acest context, auditul intern este o activitate din cadrul entităţii menită să ofere soluţii de
perfecţionare a sistemului de management a riscurilor şi de control intern. Caracteristicile de bază ale
activităţii de audit intern sunt următoarele:
 universalitatea activităţii de audit intern;
 independenţa auditorului intern;
 periodicitatea de exercitare a misiunilor de audit intern.
Universalitatea activităţii de audit intern se manifestă în baza ariei de aplicabilitate, scopului
urmărit şi profesionalismului auditorilor interni. Astfel, aria de aplicabilitate constituie toate entităţile în
cadrul cărora există activitate de audit intern. În prezent, auditorul intern funcţionează atît în sectorul
privat, cît şi în sectorul public, contribuind la ameliorarea controlului intern aferent tuturor activităţilor
desfăşurate în cadrul entităţii, inclusiv şi a celora de natură financiară şi contabilă. Auditul intern ajută
managerii să stăpînească mai bine activitatea entităţii. Pentru realizarea acestui scop auditul intern trebuie
să aibă posibilitatea de a audita fiecare activitate din cadrul entităţii. Prin urmare, activitatea de audit
intern este exercitată de specialişti din diverse domenii profesionale. În caz dacă entitatea nu-şi permite să
angajeze specialiştii necesari, va recurge la contractarea experţilor din exterior.

10
 Independenţa auditorului intern presupune:
- neimplicarea în elaborarea şi implementarea controlului intern al entităţii;
- lipsa relaţiilor personale, financiare şi oficiale cu persoanele auditate;
- absenţa intereselor financiare şi politice faţă de activităţile auditate;
- neexistența responsabilităților în activităţile sectorului auditat.
Auditorii interni sunt angajaţi de entitate pentru a efectua controlul activităţii acesteea. Ei se
raportează direct consiliului de administrare a entității. Responsabilităţile lor sunt diferite şi depind de
cerinţele angajatului, de la un control de rutină a conformităţii evidenţei până la auditul sau controlul
situaţiilor financiare. Auditorii interni sunt subordonaţi organelor superioare de conducere ale unităţii.
Utilizatorii externi de informaţie nu prea acceptă informaţia acestora şi nu se bazează pe datele verificate
numai de auditorii interni, din cauza lipsei de independenţă a acestora.

Periodicitatea de exercitare a auditului intern este determinată de frecvenţa auditării activităţilor şi

operaţiunilor entităţii. Auditul intern există şi funcţionează permanent în cadrul entităţii, însă anumite obiecte
sunt auditate mai frecvent sau mai rar în dependenţă de problemele şi riscurile cu care se confruntă. Graficul
de auditare a structurilor, activităţilor şi operaţiunilor din cadrul entităţii este stabilit în planul strategic, planul
anual şi programul de audit intern.

Actualmente termenul de audit este asociat activităţii de control financiar, în special activităţii de audit
a situaţiilor financiare. Din cauza costurilor mari caracteristice auditului extern unele entităţi au creat
structuri interne de audit, care activau cu costuri mai mici. Aceste costuri, chiar dacă erau însoţite de plăţi
suplimentare de certificare a situaţiilor financiare de către auditorul extern, însumate nu depăşeau preţul unui
serviciu complex de audit extern. În acest caz, auditorul extern nu începea lucrările de la zero, dar se baza pe
rezultatele auditului intern. În prezent, unităţile cu servicii de audit intern sunt vizitate de auditorii externi cu
scopul de a realiza comparaţii şi diverse analize, dar nu pentru verificări detaliate a operaţiunilor şi
proceselor.

Auditorul extern este solicitat, de regulă, să certifice situaţiile financiare, iar auditorul intern este
angajat să ofere consultaţii şi propuneri pentru managerul entităţii în privinţa minimizării riscurilor legate de
utilizarea economă a mijloacelor sau să identifice punctele slabe în gestionarea acestora. Activitatea de audit
intern constă în efectuarea permanentă de verificări, inspecții și analize ale sistemului de control intern în
scopul evaluării obiective a măsurii în care acesta asigură îndeplinirea obiectivelor entităţii și utilizarea
resurselor în mod economic, eficace și eficient, pentru a raporta conducerii constatările făcute, slăbiciunile
identificate și măsurile propuse de ameliorare a performanțelor entității.

Auditul intern se află în corelaţie cu auditul extern, întrucît obiectul ambelor activităţi constituie
controlul intern al unităţii. Auditorul intern examinează dacă controlul intern se aplică pentru fiecare
activitate şi operaţiune realizată de entitate şi dacă controlul intern existent funcţionează eficient. Iar în baza
aprecierilor aferente eficienţei controlului intern, auditul intern formulează soluţii de perfecţionare a

11
controlului intern sub formă de recomandări

12
 .

Auditorul extern, de asemenea, examinează existenţa şi funcţionarea controlului intern.

Însă scopul urmărit este de a se încredinţa că controlul intern contribuie la asigurarea contabilităţii cu
informaţia autentică. Constatările şi recomandările auditorului intern sunt utilizate de auditorul extern
pentru a înţelege mai bine dificultăţile cu care se confruntă controlul intern şi în ce măsură ele pot
asigura serviciul contabil cu informaţie veridică.

Auditul intern este exercitat de persoane angajate, care se subordonează administraţiei entităţii, iar
auditul extern este efectuat de auditori independenţi. Independenţa auditorului este reglementată de
actele legislative şi normative. Auditul extern este exercitat în baza contractului încheiat de către firma
de audit cu entitatea auditată, pe cînd auditul intern este efectuat în interesul conducerii de una sau mai
multe persoane angajate în baza contractelor individuale de muncă. Auditorii interni nu au puterea de
decizie, care rămâne şi aparţine administraţiei entităţii.

Întrebări pentru recapitularea cunoştinţelor:

1. Definiţi auditul intern.
2. Descrieţi esenţa și caracteristicile de bază ale auditului intern.
3. Explicaţi ce reprezintă misiunea unității de audit intern.
4. Enumeraţi tipurile de audit intern și caracteristicile distinctive ale acestora.
5. Numiţi tipurile de misiuni de audit intern.
6. Ce reprezintă ciclul auditului intern.
7. Care sunt etapele și subetapele ciclului auditului intern.
8. Dezvăluiţi principiile esenţiale ale activităţii de audit intern.
9. Dați noțiunea controlului financiar public intern.
10. Enumerați actele normative care reglementează auditul intern.
11. Care este rolul normelor metodologice în exercitarea auditului intern.
12. Comentaţi deosebirile între auditul intern și auditul extern.

13