Plumb

de George Bacovia

*Poezie simbolistă
*Tema și viziunea despre lume într-un text poetic aparținând
simbolismului

Poezia simbolistă este dominată de ambiguitate, de nostalgie, de melancolie, exprimă inefabilul,

așa cum propunea poetul francez Arthur Rimbaud, urmărește stabilirea unor corespondențe intime între
eul liric și lumea exterioară, simboliștii considerând că nimic nu trebuie explicat în poezie, ci doar
sugerat.
În literatura română, simbolismul cunoaște patru momente importante, de la cea a experiențelor
teoretizată de Alexandru Macedonski în revista Literatorul până la ultimul moment reprezentat de George
Bacovia. Volumele sale de versuri Plumb, Scântei galbene, Cu voi ilustrează propria concepție despre
poezie, preferința acestuia pentru simbolurile culorilor, pentru motivele muzicale, pentru singurătate,
melancolie, spleen.
Poezia Plumb de George Bacovia, publicată în 1916, în volumul cu același titlu, reflectă direcția
simbolistă prin intermediul motivelor și atitudinii poetice. De asemenea, se înscrie în curentul literar
simbolism prin utilizarea simbolurilor, a sugestiei, a corespondențelor, prin muzicalitatea interioară
realizată cu ajutorul tehnicii repetițiilor, prin cromatica și dramatismul trăirilor eului liric.
Tema poeziei o constituie, în manieră simbolistă, moartea, exprimându-se starea de melancolie,
tristețea, solitudinea eului liric care se simte încătușat, sufocat spiritual într-o lume care-l apasă, în care
pare închis definitiv, fără nicio soluție de evadare. Motivele literare specific simboliste ce se regăsesc pe
parcursul discursului liric sunt somnul și singurătatea. Corespondența între materie și spirit este
evidențiată prin elementul de recurență stam singur, iar imaginarul simbolist este realizat cu ajutorul
cuvintelor cheie: plumb, cavou, singur. Elementele primordiale ale naturii, frigul și vântul, produc
disoluția materiei și sunt sugestii ale sfârșitului continuu bacovian.
Titlul poeziei este alcătuit din substantivul nearticulat plumb, simbol care are drept corespondent
în natură metalul greu, sugerând apăsarea sufletească. Cenușiul induce starea de angoasă, iar sonoritatea
surdă a cuvântului relevă închiderea definitivă a spațiului existențial, fără soluții de ieșire.
Relația de simetrie este evidențiată de prezența simbolului plumb, așezat în poziții simetrice în
cele două strofe și de sintagma flori de plumb aflată la începutul versului al doilea în fiecare strofă.
Lirismul subiectiv este redat, la nivelul expresiei poetice, prin mărcile subiectivității, verbe la persoana I,
singular stam, am început și adjectivul posesiv (amorul) meu.
 Compozițional, se disting două secvențe poetice, care corespund celor două planuri ale realității:
realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir și de cavou, și realitatea interioară, subiectivă,
simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare.
Prima secvență poetică, strofa I, surprinde elemente ale cadrului spațial închis, apăsător,
sufocant, cavoul simbolizând mediul universului interior, și elemente ale decorului funerar: sicriele de
plumb, veșmântul funerar, florile de plumb, coroanele de plumb. Versul-incipit Dormeau adânc sicriele
de plumb cuprinde cele două simboluri regăsite în creația bacoviană, și anume sicriul și plumbul. Astfel,
prin verbul la imperfect dormeau se evidențiază motivul somnului care sugerează continuitatea
fenomenului, transferând totul în planul eternității. Cadrul spațial descris este unul apăsător evidențiat
prin metafora sicrie de plumb, oximoronul flori de plumb și epitetul antepus funerar veșmânt. Mediul
capătă astfel greutatea apăsătoare a plumbului, iar eul poetic se retrage în spațiul închis al cavoului,
simbol al izolării de lumea exterioară. Vântul este singurul element care sugerează mișcarea, însă relevă
auditiv efectele reci ale morții: Și scârțâiau coroanele de plumb.
Cea de-a doua secvență poetică, strofa a II-a, debutează sub semnul tragicului existențial,
generat de dispariția afectivității: dormea întors amorul meu de plumb. Reluarea motivului somnului prin
verbul la imperfect poartă sugestia morții, iar epitetul întors sugerează imaginea mortului întors cu fața
înspre apus. Metafora amorul meu de plumb evidențiază transformarea sentimentului de iubire în
profundă suferință. Totodată, metafora aripile de plumb accentuează acest sentiment de apăsare
sufletească, sugerând lipsa oricărei speranțe, imposibilitatea înălțării, căderea surdă și grea, moartea.
Muzicalitatea interioară a versurilor se realizează, în manieră simbolistă, prin paralelismul
sintactic al strofelor, plasarea sintagmei de plumb în poziții simetrice, eufonia cuvintelor repetate obsesiv,
versul refren devenit laitmotiv și punctuație expresivă. La nivel prozodic, rima este îmbrățișată, măsura
versurilor este de 10 silabe, iar construcția catrenelor este riguroasă, primul și ultimul vers se închid prin
cuvântul plumb.
Creația bacoviană Plumb evidențiază un eu liric solitar și prizonier al unei conștiințe
înspăimântate de sine, de neant și de lumea în care trăiește și în care nu se poate integra. Imaginarul
poetic relevă o lume cu adevărat cimitir, iar elementele care sugerează viața flori, amor, apar împietrite
sub efectul metalului toxic, greu, apăsător – plumbul. Prin urmare eului poetic nu-i rămâne decât să
rătăcească printr-o lume construită ca o închisoare, trăind sentimentul solitudinii și al angoasei.
Așadar, prin tema și motivele abordate de George Bacovia, poezia Plumb exprimă transformarea
realității obiective, receptată de o sensibilitate aflată sub imperiul unei stări depresive, într-o realitate
interioară. Astfel, lumea materială este asimilată stărilor sufletești, reducându-se la culoare, stare,
mișcare, prefăcând realitatea în mister.

(782)