Lecţia 4 – Limbajul de manipulare a datelor (LMD)

4.1 Introducere
Limbajul de manipulare a datelor conţine comenzile de actualizare a datelor în interiorul tabelelor
dintr-o bază de date, precum şi comanda de regăsire a datelor.
Cele trei comenzi de actualizare a datelor dintr-o tabelă sunt: INSERT, UPDATE şi DELETE.
Iată în continuare prezentată sintaxa MySQL a acestor comezi:
Comanda pentru inserarea (adăugarea/introducerea) datelor într-o tabelă a bazei de date este INSERT şi
are următoarea sintaxa:
INSERT INTO nume_tabelă (câmp1, câmp2, ..., câmpn) VALUES (valoare1, valoare2, ...,
valoaren);
Instrucţiunea INSERT mai are şi alte forme în care poate fi utilizată:
INSERT INTO nume_tabelă VALUES (valoare1, valoare2, ..., valoaren);
Această formă poate fi folosită pentru a insera valori în toate câmpurile.
INSERT INTO nume_tabelă VALUES ();
Această formă a instrucţiunii de introducere date va insera valorile default (implicite) în toate câmpurile.
INSERT INTO nume_tabelă (câmp1, câmp3) VALUES (valoare1, valoare3);
Această formă inserează valori doar în câmpurile specificate.
INSERT INTO nume_tabelă SET nume_câmp1 = valoare1, ..., nume_câmpn = valoaren;
INSERT INTO nume_tabelă VALUES (valoare1, valoare2, ..., valoaren), (valoare1, valoare2, ...,
valoaren),... (valoare1, valoare2, ..., valoaren);
Această formă permite inserearea mai multor înregistrări printr-o singură instrucţiune INSERT.
Comanda pentru actualizarea sau modificarea unei înregistrări este UPDATE.
Sintaxa comenzii de actualizare a datelor este următoarea:
UPDATE nume_tabelă SET nume_câmp = valoare [WHERE condiţie];
Dacă lipseşte clauza WHERE înseamnă că se vor actualiza toate înregistrările din tabelă.
Comanda pentru ştergerea datelor dintr-o tabelă este DELETE.
Sintaxa comenzii de ştergere a datelor este următoarea:
DELETE FROM nume_tabelă [WHERE condiţie];
Dacă lipseşte clauza WHERE se vor şterge toate înregistrările din tabelă.
Comanda de regăsire a datelor este SELECT.
Sintaxa comenzii SELECT este următoarea:
SELECT câmp1, câmp2,...,câmpn [FROM nume_tabelă] [WHERE condiţie] [GROUP BY
câmp] [HAVING condiţie] [ORDER BY câmp] [LIMIT nr_rânduri];

1
 Aşadar, acestea sunt cele 4 instrucţiuni ce compun limbajul de manipulare a datelor. Ele au o
sintaxă relativ simplă şi uşor de înţeles. În continuare vom explica fiecare comandă în parte şi vom
prezenta câteva exemple de utilizare practică.
4.2 Instrucţiunea INSERT
Reluăm aici sintaxa instrucţiunii INSERT:
INSERT INTO nume_tabelă (câmp1, câmp2, ..., câmpn) VALUES (valoare1, valoare2, ...,
valoaren);
De asemenea, instrucţiunea de adăugare de informaţii în baza de date mai are următoarele forme:
INSERT INTO nume_tabelă VALUES (valoare1, valoare2, ..., valoaren);
INSERT INTO nume_tabelă SET nume_câmp1 = valoare1, ..., nume_câmpn = valoaren;
Prezentăm în continuare câteva exemple concrete de utilizare a acestei comenzi.
După ce am creat o tabelă într-o bază de date, următorul pas pe care îl facem este să populăm
tabela respectivă cu date, deci vom insera înregistrări în tabelă. Aşa cum am prezentat mai sus, comanda
INSERT este folosită pentru acastă operaţie.
Considerăm tabela angajaţi ce conţine informaţii despre angajaţii unei companii (nume, prenume,
data naşterii, data angajării, salariul).
Comanda pentru crearea acestei tabele este următoarea:
CREATE TABLE angajati (
id int(11) not null auto_increment primary key,
nume varchar(70),
prenume varchar(100),
data_nasterii date,
data_angajarii date,
salariu double(5,2)
);
În continuare vom introduce date în această tabelă.
INSERT INTO angajati (id, nume, prenume, data_nasterii, data_angajarii, salariu)
VALUES (null, 'Popescu', 'Maria' , '1981-06-08, '2010-02-15', 2000);
Se observă că în câmpul id care este definit cu restricţia auto_increment nu este introdusă nici o valoare,
deoarece se va insera automat un id întreg care creşte la fiecare înregistrare.
În cazul în care una din înregistrări este ştearsă nu se va aloca id-ul ei unei înregistrări nou
introdusă în tabelă.
În câmpul nume şi în câmpul prenume se introduc şiruri de caractere, în câmpurile data_nasterii şi
data_angajarii se introduc valori de tip date, iar în câmpul salariu valori de tip double.
Însă, nu este obligatoriu ca toate câmpurile să fie prezente în instrucţiunea INSERT de introducere a
datelor în tabelă, mai ales că nu am aplicat restricţia NOT NULL pe câmpurile tabelei (doar cîmpul id,

2
care este cheie primară are această restricţie, dar acest câmp se şi auto incrementează şi atunci nu trebuie
specificat în comanda INSERT).
În continuare avem un exemplu în care introducem o înregistrare doar cu numele şi prenumele
unui angajat:
INSERT INTO angajati (nume, prenume) VALUES ('Ionescu', 'George');
Iată şi o instrucţiune care inserează mai multe înregistră în tabelă:
INSERT INTO angajati VALUES (null, 'Cristescu', 'Ionut' , '1991-11-28, '2014-01-10',
1500), (null, 'Georgescu', 'Elena' , '1987-01-21', '2015-02-01', 1700), (null, 'Popescu',
'Florin' , '1986-04-16', '2014-07-01', 2000);
Această instrucţiune va introduce 3 înregistrări în tabelă. Observăm faptul că lipseşte partea instrucţiunii
în care sunt specificate câmpurile în care se introduc date. Acest lucru este posibil deoarece sunt inserate
date în toate câmpurile tabelei. Atenţie, însă, în momentul în care sunt completate valorile care se
introduc, trebuie păstrată ordinea în care avem definite câmpurile (coloanele) în tabelă. În caz contrar,
putem să avem erori la execuţia comenzii (de exemplu, dacă încercăm să introducem un şir de caractere
într-un câmp de tip int, sau o dată într-un câmp de tip double).
Dacă execuţia instrucţiunii va genera o eroare, datele nu sunt inserate în tabelă, chiar dacă o parte
din ele sunt date care corespund tipurilor specificate. Instrucţiunea este evaluată în întregime, dacă ea
generează o eroare atunci nu se inserează nimic.
4.3 Instrucţiunea UPDATE
Modificarea datelor stocate într-o tabelă a unei baze de date se realizează folosind instrucţiunea
UPDATE.
Sintaxa unei instrucţiuni UPDATE este următoarea:
UPDATE nume_tabelă SET nume_câmp = valoare [WHERE condiţie];
În continuare explicăm această instrucţiune folosită pentru actualizarea/modificarea datelor dintr-o tabelă
a unei baze de date, precum şi câteva exemple concrete de utilizare.
Considerând tabela angajati pe care am utilizat-o şi la exemplul precedent, pentru actualizarea
salariului angajatului cu id-ul 2 se va folosi comanda:
UPDATE angajati SET salariu = 2000 WHERE id = 2;
În cazul în care, într-o instrucţiune de actualizare (modificare), lipseşte clauza WHERE se vor modifica
informaţiile din toate înregistrările tabelei. Deci, trebuie să fim atenţi atunci când folosim această
instrucţiune de actualizare deoarece, în cele mai multe din cazuri, nu se doreşte actualizarea tuturor
înregistrărilor dintr-o tabelă.
Pot fi actualizate valorile din mai multe câmpuri printr-o singură instrucţiune UPDATE. De asemenea,
pot exista mai multe condiţii care se doresc a fi îndeplinite pentru a realiza actualizarea (deci, clauza
WHERE va avea mai multe condiţii).

3
 În comanda de actualizare UPDATE mai poate să apară clauza LIMIT care determină aplicarea
instrucţiunii de modificare la un număr limitat de înregistrări specificat în clauza LIMIT.
Astfel, considerând că tabela angajati conţine câteva sute de înregistrări, dacă dorim actualizarea
salariului la valoarea 2500 pentru primii 10 de angajaţi înregistraţi vom folosi în instrucţiunea UPDATE
clauza LIMIT, după cum urmează:
UPDATE angajati SET salariu = 2500 LIMIT 10;
Observăm că în instrucţiunea UPDATE nu mai există clauza WHERE, dar, totuşi actualizarea nu se face
pentru toate înregistrările tabelei, ci doar pentru primele 10 întrucât s-a specificat această limită prin
clauza LIMIT.
Cu toate că avem şi această variantă de limitare la un anumit număr de înregistrări, totuşi cea mai
folosită formă a instrucţiunii UPDATE, este cea care conţine una sau mai multe condiţii care trebuie să
fie îndeplinite pentru a realiza actualizarea datelor. În acest mod vom şti cu certitudine că nu au fost
actualizate înregistrări care nu îndeplinesc condiţiile dorite pentru a se realiza modificarea.
4.4 Instrucţiunea DELETE
Instrucţiunea folosită pentru ştergerea înregistrărilor din baza de date este DELETE.
Sintaxa instrucţiunii de ştergere a înregistrărilor dintr-o tabelă este următoarea:
DELETE FROM nume_tabelă [WHERE condiţie];
Iată un exemplu de folosire a acestei comenzi, considerăm că avem aceeaşi tabelă pe care am utilizat-o
mai înainte, angajati, ştergerea înregstrării cu id-ul 3 se face prin următoarea comandă:
DELETE FROM angajati WHERE id = 3;
La fel ca în cazul instrucţiunii UPDATE şi, într-o instrucţiunea DELETE, dacă lipseşte clauza
WHERE, care stabileşte condiţia ce trebuie să fie îndeplinită pentru a se executa ştergerea înregistrărilor,
se vor şterge toate înregistrările din tabelă. Deci, trebuie folosită cu atenţie această instrucţiune, astfel
încât să fim siguri că am stabilit condiţiile necesare a fi îndeplinite pentru a şterge anumite înregistrări.
În general, se evită folosirea instrucţiunii de ştergere din tabelele unei baze de date a unei aplicaţii
aflată în utilizare. Comanda DELETE va fi utilizată atunci când ştim sigur că datele respective nu ne mai
sunt necesare în baza de date.
În concluzie, acestea sunt cele 3 instrucţiuni folosite pentru actualizarea datelor din tabelele unei
baze de date. Sunt instrucţiuni cu sintaxă destul de simplă şi cu o logică uşor de înţeles. Dacă
instrucţiunea INSERT are mai multe forme, în schimb, instrucţiunile UPDATE şi DELETE au o singură
formă asemănătoare şi uşor de înţeles şi de utilizat.
4.5 Ștergerea tuturor datelor dintr-o tabelă şi resetarea auto incrementului
Comanda care se foloseşte pentru a şterge toate datele dintr-o tabelă este următoarea:
TRUNCATE TABLE nume_tabelă;
Această comandă va reseta şi valorile din câmpul unei tabele care se incrementează automat. Astfel, în
momentul în care se vor adăuga din nou informații, câmpul care are definită proprietatea de auto

4
incrementare va începe să ia valori de la 1. Această instrucțiune poate fi utilă pentru curățarea datelor de
test introduse într-o tabelă, înainte de a porni aplicația cu date reale în tabelele bazei de date.
4.6 Instrucţiunea SELECT
Cea de-a patra comandă care aparţine limbajului de manipulare a datelor este comanda de regăsire
a datelor din tabelele unei baze de date. Aceasta este comanda SELECT care realizează o selecţie
(regăsire) a datelor care îndeplinesc anumite condiţii.
Sintaxa acestei comenzi a fost prezentată în prima parte a lecţiei, dar o vom relua şi aici, urmând
ca apoi să explicăm fiecare clauză care poate să apară într-o astfel de instrucţiune de interogare a tabelelor
dintr-o bază de date. Aşadar, sintaxa instrucţiunii de regăsire a datelor este următoarea:
SELECT câmp1, câmp2,...,câmpn [FROM nume_tabelă] [WHERE condiţie] [GROUP BY
câmp] [HAVING condiţie] [ORDER BY câmp] [LIMIT nr_rânduri];
După cum se observă din prezentarea completă a sintaxei, instrucţiunea SELECT are mai multe
clauze pe care le vom explica în continuare.
Clauzele care sunt plasate între paranteze drepte „[]” sunt opționale, pot sa lipsească din
instrucțiunea SELECT. Dacă aceste clauze sunt folosite ele sunt scrise fără paranteze drepte. Deci,
parantezele sunt folosite doar în prezentarea sintaxei instrucțiunii cu înțelesul că acele clauze sunt
opționale.
Pentru a utiliza comanda de regăsire a datelor, SELECT, trebuie să precizăm cel puţin două
informaţii: ce anume dorim să selectăm şi locaţia de unde dorim să selectăm. Deci, imediat după cuvântul
cheie SELECT urmează enumerarea câmpurilor (coloanelor) din tabela din care dorim să le extragem. În
cazul în care se doreşte extragerea datelor din toate câmpurile unei tabele se foloseşte caracterul asterisc
„*” care reprezintă selectarea tuturor câmpurilor dintr-o tabelă.
Instrucţiunea următoare va extrage şi va afişa toate înregistrările din tabela angajati:
SELECT * FROM angajati;
Continuăm cu o instrucţiune simplă în care este selectat un singur câmp dintr-o tabelă:
SELECT nume FROM angajati;
Această instrucţiune selectează din tabela angajaţi doar numele angajaţilor stocaţi în această tabelă.
Specificarea mai multor coloane ale unei tabele într-o instrucţiune SELECT se face prin separarea
câmpurilor (coloanelor) tabelelor prin virgulă. Pentru a selecta numele, prenumele şi salariul angajaţilor
stocate în tabela angajati se va utiliza următoarea instrucţiune SELECT:
SELECT nume, prenume, salariu FROM angajati;
4.7 Clauza WHERE
Prezentăm în continuare clauza WHERE a instrucţiunii SELECT. Este o clauză opţională, dar
este foarte des folosită şi foarte importantă. În cazul în care lipseşte clauza WHERE dintr-o interogare,
atunci se vor afişa toate înregistrările din coloanele specificate în instrucţiunea SELECT din tabela
respectivă.

5
 În cele mai multe situaţii însă nu avem nevoie de extragerea tuturor înregistrărilor din tabelă, ci
doar de acele înregistrări care îndeplinesc anumite condiţii. Aceste condiţii sunt specificate în clauza
WHERE în cadrul instrucţiunii de regăsire a datelor. După clauza WHERE, într-o interogare sunt
specficate diverse condiții ce se cer îndeplinite pentru a extrage anumite date.
4.8 Operatori folosiţi în clauza WHERE
În interiorul clauzei WHERE putem folosi următorii operatori:
• = este operatorul de egalitate, poate fi egalitate între două coloane sau între valoarea
dintr-o coloană şi o valoare specificată;
• != sau < > este operatorul diferit de, deci verifică dacă două coloane sunt diferite sau o
valoarea dintr-o coloană este diferită de o anumită valoare specificată;
• < este operatorul mai mic, acest operator compară dacă valoarea dintr-o coloană este
strict mai mică decât o valoare din altă coloană sau decât o valoare specificată;
• <= este operatorul mai mic sau egal, acest operator compară dacă valoarea dintr-o
coloană este mai mică sau egală cu o valoare din altă coloană sau cu o valoare specificată;
• > este operatorul mai mare, acest operator compară dacă valoarea dintr-o coloană este
strict mai mare decât o valoare din altă coloană sau decât o valoare specificată;
• >= este operatorul mai mare sau egal, acest operator compară dacă valoarea dintr-o
coloană este mai mare au egală cu o valoare din altă coloană sau cu o valoare specificată;
• BETWEEN – compară dacă valoarea dintr-o coloană se află în intervalul specificat în
operatorul BETWEEN, practic, verifică dacă acea valoare din coloană se află între
valorile specificate în BETWEEN; forma în care se foloseşte este BETWEEN
valoare_minimă AND valoare_maximă;
• IN – acest operator testează dacă operandul se regăseşte printre lista de valori care este
specificată între paranteze; acest operator este folosit în forma următoare: IN(valoare1,
valoare2,...,valoaren); valorile testate cu operatorul IN pot fi obţinute şi printr-o
instrucţiune SELECT, deci poate fi folosit în subinterogări;
• IS NULL – verifică dacă valoarea dintr-o coloană a tabelei este NULL;
• IS NOT NULL – verifică dacă valoarea dintr-o coloană a tabelei nu este NULL;
De asemenea, atunci când punem condiţii pe anumite câmpuri (coloane) ce conţin date de tip şir
de caractere, mai apare un operator, LIKE.
Acest operator este folosit pentru a verifica dacă valoarea de tip şir de caractere dintr-o coloană
corpespunde cu un şir de caractere specificat sau, putem folosi aici şi caractere de înlocuire. Astfel avem
caracterul de înlocuire „%” care are semnificaţia că găseşte orice caracter, indiferent de câte ori apare. De
exemplu pentru a găsi toţi angajaţii al căror nume începe cu litera A se poate scrie următoarea frază
SELECT:
SELECT * FROM angajati WHERE nume LIKE ‘A%’;
6
 Mai există un caracter de înlocuire a unui singur caracter de această dată. Este vorba de caracterul
„_”. Este mai rar folosit şi acest caracter înlocuieşte un singur caracter, nici mai mult, nici mai puţin. În
schimb caracterul de înlocuire „%” poate să substituie un caracter, nici un caracter (zero caractere) sau
oricât de multe caractere.
În continuare vom prezenta şi alţi operatori folosiţi în clauze WHERE mai complexe în care
punem mai multe condiţii, deci combinăm mai multe condiţii simple. Astfel, intervin operatorii logici:
• AND (&&) – operatorul „şi” logic, va returna adevărat (1) dacă toţi operanzii sunt
adevăraţi, respectiv fals (0) dacă cel puţin unul dintre operanzii este fals;
• OR (||) – operatorul „sau” logic, va returna adevărat (1) dacă cel puţin unul dintre
operanzi este adevărat, respectiv fals (0) dacă toţi operanzii sunt falşi;
• NOT (!) – operatorul de negare, va returna adevărat (1) dacă expresia negată este falsă,
respectiv fals (0) dacă expresia negată este adevărată;
• XOR – operatorul „sau exclusiv” logic, dacă este folosit pentru compararea a doi
operanzi va returna adevărat (1) dacă unul şi numai unul din aceşti operanzi este adevărat iar celălalt
fals, dacă ambii operatori sunt la fel rezultatul returnat va fi fals (0); dacă avem mai mulţi operanzi
rezultatul returnat va fi adevărat (1) dacă avem un număr impar de operanzi a căror valoare de adevăr
este adevărat (1); în caz contrar rezultatul returnat va fi fals (0).
4.9 Clauza GROUP BY
Clauza GROUP BY se foloseşte pentru a grupa datele din una sau mai multe coloane pe baza
unor criterii. Scopul grupării datelor este calcularea de valori statistice pentru fiecare grup în parte. În
acest caz rezultatul cererii va conţine câte o linie pentru fiecare grup identificat. În cazul în care în clauza
GROUP BY apar mai multe coloane, un grup va fi construit din toate înregistrările care au valori comune
pe toate coloanele specificate.
Datele dintr-o tabelă pot fi grupate în funcţie de valorile dintr-o anumită coloană. Astfel, toate
valorile egale dintr-o anumită coloană vor forma un grup. Prelucrările datelor din cadrul unui grup se pot
face cu ajutorul funcţiilor agregate (funcţii de grup), acestea acţionând asupra datelor din fiecare grup.
Gruparea efectivă se realizează cu clauza GROUP BY, aplicată comenzii SELECT. În cazul în
care dorim filtrarea interogării rezultate în urma unei grupări, nu se mai foloseşte clauza WHERE, ci
există o nouă clauză, HAVING.
Datele din tabela rezultată în urma grupării vor fi sortate după coloana care realizează gruparea.
Într-o instrucţiune SELECT putem avea:
- nume de câmpuri (sau expresii în funcţie de acestea): în acest caz se va folosi valoarea primei linii din
fiecare grup;
- funcţii agregate: acestea vor acţiona asupra tuturor valorilor coloanei din grup asupra cărora sunt
aplicate;

7
În exemplul anterior, dacă vrem să obţinem numărul de angajaţi din fiecare departament vom executa
următoarea instrucţiune SELECT:
SELECT id_dept, COUNT(id_angajat) FROM angajati GROUP BY id_dept;
În acest exemplu am folosit şi funcţia COUNT() care numără toate înregistrările nenule din coloana
id_dept, coloană ce conţine id-ul fiecărui departament din baza de date.
4.10 Clauza HAVING
Dacă într-o instrucţiune SELECT folosim funcţii de agregare şi avem nevoie să punem condiţii
pe rezultatul obţinut în urma utilizării acestor funcţii, atunci vom folosi clauza HAVING. Mai simplu de
reţinut, clauza HAVING se foloseşte când avem funcţii de grup.
Principalele funcţii de grup sunt:
• COUNT() – funcţie de numărare;
• SUM() – funcţie care returnează suma valorilor din coloana trecută ca argument;
• MIN() – funcţie care returnează valoarea minimă din coloana trecută ca argument;
• MAX() – funcţie care returnează valoarea maximă din coloana trecută ca argument;
• AVG() – funcţie care întoarce media aritmetică a valorilor din coloana primită ca argument.
Funcţia COUNT() are mai multe forme:
• COUNT(*) – întoarce numărul total de înregistrări din tabelă;
• COUNT(expr) – întoarce numărul de valori nenule pentru expresia primită ca argument;
• COUNT(DISTINCT expr) – întoarce numărul de valori distincte pentru expresia primită ca
argument.
Funcţia SUM() întoarce suma valorilor unor expresii care sunt primite ca argument de către funcţie.
Valorile nule nu sunt luate în considerare la calculul sumei. Dacă grupul pentru care se calculează suma
este vid atunci rezultatul funcţiei SUM() va fi NULL.
Funcţia AVG() întoarce media aritmetică a valorilor din expresia primită ca argument şi poate primi ca
argument o coloană a unei tabele sau o expresie.
Funcţia MIN() întoarce valoarea minimă dintr-o expresie primită ca argument.
Funcţia MAX() întoarce valoarea maximă dintr-o expresie primită ca argument.
Funcţiie de grup MIN() şi MAX() se pot aplica atât expresiilor numerice, cât şi şirurilor de caractere. În
cazul în care se aplică şirurilor de caractere se va folosi ordinea lexicografică pentru determinarea valorii
minime, respectiv valorii maxime din expresie.
Dacă instrucţiunea SELECT, în care au fost utilizate funcţii de agregare, nu conţine clauza
GROUP BY, atunci valoarea funcţiilor de agregare va fi calculată pentru întreaga tabelă specificată în
clauza FROM a instrucţiunii de interogare a bazei de date.
Pentru exemplul anterior, dacă vrem doar afişarea departamentelor cu cel puţin 2 angajaţi
instrucţiunea SELECT prezentată anterior se transformă astfel:

8
 SELECT id_dept, COUNT(id_angajat) FROM angajati GROUP BY id_dept HAVING
COUNT(id_angajat) > 1;
De asemenea, un câmp, o expresie sau o tabelă poate primi un alias. Un alias reprezintă o denumire prin
care acea expresie poate fi utilizată în cadrul interogării. De exemplu, în instrucţiunea SELECT de mai
sus, expresia COUNT(id_angajat) poate primi un alias, adică îi putem asocia un nume pe care să-l
folosim mai departe în comanda de regăsire a datelor.
Pentru a defini un alias unei expresii se foloseşte cuvântul cheie AS urmat de numele asociat
acelei expresii, în cazul nostru putem asocia alias-ul număr_angajati expresiei COUNT(id_angajat).
Prin urmare, instrucţiunea SELECT anterioară poate fi rescrisă astfel:
SELECT id_dept, COUNT(id_angajat) AS nr_angajati FROM angajati GROUP BY id_dept
HAVING nr_ angajati > 1;
Astfel, putem folosi mai uşor o expresie în cadrul clauzei HAVING. În plus, rezultatul acestei interogări,
care este o tabelă, va avea ca antet (cap de tabel) sau câmpuri ale tabelei rezultat coloanele id_dept şi
nr_angajati. Dacă nu asociem un alias expresiei de numărare, coloanele rezultate ar fi id_dept şi
COUNT(id_angajat)
4.11 Clauza ORDER BY
Rezultatele obţinute în urma unei instrucţiuni SELECT pot fi ordonate în funcţie de anumite
câmpuri. Ordonarea acestor rezultate poate fi crescătoare sau descrescătoare. În cazul în care câmpurile
folosite pentru ordonare sunt de tip şir de caractere, atunci ordonarea este alfabetică sau în ordine inversă
a alfabetului.
Clauza utilizată pentru ordonarea datelor rezultate în urma unei selecţii este ORDER BY, după
această clauză se specifică numele câmpului după care se face ordonarea şi tipul de sortare (crescător sau
descrescător). Pentru sortare în ordine crescătoare avem cuvâtnul cheie ASC, iar pentru sortare
descrescătoare avem cuvântul cheie DESC. De asemenea, se poate face sortare după mai multe câmpuri.
În cazul în care, în clauza ORDER BY, sunt specificate mai multe câmpuri sortarea se realizează astfel:
se sortează datele după valorile din primul câmp, iar în cazul în care în acest câmp avem valori egale
(identice) se trece la sortare după următorul câmp specificat în clauza ORDER BY, şi aşa mai departe
pentru toate câmpurile din clauză. De asemenea, sortarea se poate face crescător după anumite câmpuri şi
descrescător după alte câmpuri.
Sortarea implicită a unei interogări este crescătoare, deci, dacă dorim o sortare crescătoare nu este
necesar să mai specificăm cuvântul cheie ASC după numele coloanei stabilită drept criteriu de sortare.
Dacă vrem să selectăm toţi angajaţii din baza de date sortaţi după nume şi prenume vom realiza
următoarea interogare:
SELECT * FROM angajati ORDER BY nume, prenume;
După cum se observă lipseşte specificarea ordinii de sortare, deci, implicit, se consideră sortare în ordine
crescătoare. Interogarea următoare este echivalentă cu cea anterioară, va returna aceleaşi rezultate:

9
 SELECT * FROM angajati ORDER BY nume ASC, prenume ASC;
În cazul în care se doreşte o sortare descrescătoare a valorilor returnate de interogare, specificarea ordinii
de sortare este obligatorie. Avem astfel, următorul exemplu:
SELECT * FROM angajati ORDER BY nume DESC;
Următoarea interogare realizează o ordonare combinată, descrescătoare după nume şi crescătoare după
prenume, adică angajaţii sunt sortaţi după nume în ordine inversă, iar dacă există mai mulţi angajaţi cu
acelaşi nume se va realiza o ordonare a acestora după prenume, în ordine alfabetică:
SELECT * FROM angajati ORDER BY nume DESC, prenume ASC;
4.12 Clauza LIMIT
Ultima clauză a unei instrucţiuni SELECT este LIMIT. Această clauză, dacă este folosită
limitează numărul de înregistrări returnate de interogarea SELECT. În clauza LIMIT se poate specifica
fie un singur număr, care reprezintă numărul de înregistrări pe care instrucţiunea SELECT le va întoarce,
în acest caz fiind returnate primele n înregistrări din totalul de înregistrări returnate, unde n este numărul
specificat în cadrul clauzei LIMIT, fie se pot specifica 2 numere, în acest caz primul reprezintă poziţia de
la care va începe returnarea înregistrărilor rezultate în urma interogării, iar cel de-al doilea număr
reprezintă numărul de înregistrări care vor fi returnate (cu alte cuvinte poziţia de unde începe şi câte
înregistrări vor fi returnate de interogare).
Clauza LIMIT, atunci când este utilizată, este ultima în cadrul unei instrucţiuni SELECT.
Afişarea primilor 10 angajaţi din tabela în care sunt salvaţi, ordonaţi alfabetic se realizează cu următoarea
instrucţiune:
SELECT * FROM angajati ORDER BY nume LIMIT 10;
Sintaxa acesteia are una dintre următoarele două forme, aşa cum am precizat şi anterior:
- LIMIT n – din ceea ce s-ar afişa în mod normal, se afişează doar primele n linii (înregistrări);
- LIMIT m,n – din ceea ce s-ar afişa în mod normal, se afişează doar începând de la a m+1-a
linie (înregistrare) un număr de n linii (înregistrări).
Important de reţinut este faptul că prima linie este numerotată cu 0. Aşadar, instrucţiunea exemplu
prezentată mai sus ar putea fi rescrisă astfel:
SELECT * FROM angajati ORDER BY nume LIMIT 0,10;
Din tabela angajati vor fi selectate 10 înregistrări, începând de la poziţia 0. Deci, prima înregistrare
rezultată în urma unei selecţii se află pe poziţia 0.
Dacă am fi scris următoarea instrucţiune:
SELECT * FROM angajati ORDER BY nume LIMIT 1,10;
Rezultatul întors ar fi tot 10 înregistrări, însă nu va fi afişat primul angajat, ci vor fi afişaţi angajaţii,
începând cu al doilea în ordine alfabetică până la al 11-lea.
Dacă în tabela noastră presupunem că am avea 100 de înregistrări, afişarea ultimilor 10 angajaţi sortaţi în
ordine alfabetică după nume s-ar realiza cu instrucţiunea:

10
 SELECT * FROM angajati ORDER BY nume LIMIT 90,10;
Întrucât prima poziţie este 0, dacă avem 100 de linii în tabela rezultat, atunci ultima înregistrare, cea de-a
100, se află la linia 99. Deci, forma corectă a clauzei LIMIT pentru cerinţa anterioară este LIMIT 90,10,
iar nu LIMIT 91,10. A doua variantă ar fi afişat doar 9 înregistrări, întrucât începând cu linia 91 nu mai
există 10 înregistrări ăn tabelă. Deci, atunci când numărul de înregistrări care ar trebui afişate, specificat
în clauza LIMIT este mai mare decât numrăul de înregistrări care există în tabelă, de la poziţia (linia)
dată, atunci se afişează toate înregistrările rămase. Nu va fi generată nici o eroare din faptul că nu mai
sunt în tabelă atâtea înregistrări câte au fost specificate în clauza LIMIT pentru afişare, ci vor fi afişate
atâtea câte există.
4.13 Clauza DISTINCT
Într-o tabelă, unele coloane pot conţine valori duplicate. Adică, pentru mai multe înregistrări, pe
acelaşi câmp, vom avea aceeaşi valoare. Aceasta nu este o problemă, dar uneori vrem să extragem dintr-o
tabelă doar valorile diferite (distincte) din tabelă. În acest caz se va folosi clauza DISTINCT în cadrul
unei interogări SELECT. Astfel, în instrucţiunea SELECT mai apare un cuvânt cheie, şi anume
DISTINCT plasat imediat după SELECT, după care trebuie specificat câmpul pentru care valorile
returnate trebuie să fie distincte (diferite).
Sintaxa este următoarea:
SELECT DISTINCT nume_câmp FROM nume_tabelă;
De asemenea, trebuie reţinut că această clauză DISTINCT poate fi utilzată şi în cadrul funcţiilor de
agregare. În acest caz, cuvântul cheie DISTINCT este utilizat ca argument al funcţiei de agregare. De
exemplu, pentru a număra doar valorile distincte dintr-o coloană.
Un exemplu în acest sens ar fi următoarea instrucţiune SELECT, care afişează localităţile de
domiciliu ale angajaţilor salvaţi în baza de date a unei companii, în tabela angajati. Este evident faptul că,
există posibilitatea ca mai mulţi angajaţi să aibă aceeaşi localitate de domiciliu. Deci, pentru a extrage
toate localităţile din care avem angajaţi, vom folosi o instrucţiune SELECT în care vom avea specificată
o clauză DISTINCT pentru câmpul localitate:
SELECT DISTINCT localitate FROM angajati;
Fără utilizarea clauzei DISTINCT, interogarea ar fi returnat un număr de rezultate egal cu
numărul înregistrărilor din tabelă, iar localităţile care se regăsesc de mai multe ori în tabelă ar fi fost
afişate de fiecare dată.
Următoarea instrucţiune va returna toate localităţile de domiciliu, la fel ca mai sus, dar va returna
şi judeţul pentru fiecare localitate în parte (în acest caz vor exista judeţe care se repetă):
SELECT DISTINCT localitate,judet FROM angajati;
Iată şi un exemplu de folosire a clauzei DISTINCT ca argument într-o funcţie de agregare. De
exemplu, dacă într-o tabelă în care sunt salvate spre evidenţă facturile unor clienţi ai unei companii, vrem

11
să știm câţi clienţi au facturi emise de companie, avem nevoie de folosirea acestui argument, DISTINCT,
în cadrul funcţiei COUNT:
SELECT COUNT(DISTINCT cod_client) FROM facturi;
Observăm foarte limpede că absenţa argumentului DISTINCT din cadrul funcţiei COUNT ar
duce la numărarea tuturor înregistrărilor din tabela facturi unde câmpul cod_client este nenul. Dar dacă
am fi avut mai multe facturi emise aceluiaşi client, ceea ce este foarte posibil, rezultatul obţinut ar fi fost
alterat, adică nu ar fi corespuns cerinţei noastre de a afla numărul de clienţi unici pentru care există facturi
emise de către companie.
În această lecţie am tratat pe larg comenzile aparţinând Limbajului de Manipulare a Datelor, iar
accentul a fost pus pe instrucţiunea de regăsire a datelor pentru care au fost precizate şi explicate toate
clauzele posibile. În continuare vor fi tratate aspecte legate de operatorii întâlniţi în MySQL, o parte din
ei au fost prezentaţi şi în cadrul acestei lecţii, precum şi de funcţiile predefinte pe care MySQL le pune la
dispoziţia utilizatorilor.

12