Programa Curs Baze de Date

Lecţia 1 – Noţiuni teoretice

Dată, Informaţie, Bază de date, Sistem de gestiune a bazelor de date, Exemple de SGBD-uri,
Tabelă, Entitate, Atribut, Cheie, Constrângeri de integritate
Elemente generale de algebră relaţională (noţiuni de bază de teoria mulţimilor: reunine, intersecţie,
diferenţă, produs cartezian, etc.)
Normalizarea bazelor de date, Definiţie, Prezentarea formelor normale
Lecţia 2 – Design-ul bazei de date
Proiectarea unei baze de date; Relaţii între tabele; Tipuri de relaţii între tabele; Exemple;
Prezentarea mediului de lucru pentru utilizarea MySQL (HeidiSQL); Limbajul SQL - Introducere
Lecţia 3 – Limbajul de descriere a datelor (LDD)
Crearea şi ştergerea unei baze de date
Crearea şi ştergerea unei tabele; Modificarea structurii tabelelor
Tipuri de date MySQL; Modificarea câmpurilor; Chei primare, chei externe
Lecţia 4 – Limbajul de manipulare a datelor (LMD)
Introducerea înregistrărilor în tabele (instrucţiunea INSERT)
Modificarea înregistrărilor din tabele (instrucţiunea UPDATE)
Ştergerea înregistrărilor din tabele (instrucţiunea DELETE)
Extragerea informaţiilor din tabele (instrucţiunea SELECT)
Clauzele instrucţiunii SELECT (WHERE, GROUP BY, HAVING, ORDER BY, LIMIT)
Lecţia 5 – Operatori şi funcţii MySQL
Operatori: aritmetici, logici, de comparare;
Funcţii predefinite MySQL: matematice, de compararare, pentru date calendaristice, pentru şiruri de
caractere, etc.
Lecţia 6 – Join-uri şi Reuniuni
Noţiuni teoretice; Tipuri de join-uri; Reuniuni
Lecţia 7 – Subinterogări, View-uri
Tipuri de subinterogări; Definirea şi utilizarea view-urilor
Lecţia 8 – Proceduri şi funcţii, Triggere, Tranzacţii
Definire, apelare, parametrii unei proceduri
Conceptul de trigger; Definire și referirea la valorile stocate de un trigger
Tranzacţii

1
 Introducere
Aplicaţiile informatice utilizate în prezent lucrează cu un număr foarte mare de date care
trebuie stocate în aşa fel încât să le putem accesa rapid şi uşor. Astfel, majoritatea aplicaţiilor, de la
site-uri şi alte aplicaţii web până la aplicaţii bancare sau de gestiune a clienţilor, folosesc baze de
date relaţionale.
În acest curs de Fundamente Baze de date MySQL ne propunem să parcurgem câteva
noţiuni teoretice fundamentale pentru înţelegerea conceptelor folosite în lucrul cu baze de date
relaţionale, concepte tot mai des întâlnite în limbajul informatic curent (informaţie, date, baze de
date, etc.) dar şi să trecem în revistă etapele care sunt parcurse în realizarea aplicaţiilor informatice
care folosesc baze de date (de la proiectarea unei baze de date până la interogări avansate asupra
bazei de date).
Cursul se adresează persoanelor fără experienţă şi cunoştinţe în domeniul bazelor de date,
dar şi persoanelor care au cunoştinţe şi o minimă experienţă în lucrul cu baze de date.
Noţiunile teoretice fundamentale despre bazele de date relaţionale, precum şi elementele
limbajului de interogare SQL, sunt introduse pas cu pas şi sunt însoţite de exemplificări şi utilizări
practice.
Am ales ca mediu de dezvoltare a aplicaţiilor ce vor fi realizate în acest curs sistemul de
gestiune a bazelor de date MySQL.
Acest sistem de gestiune a bazelor de date (SGBD), MySQL, este foarte cunoscut datortiă
utilizării sale în aplicaţiile şi site-urile web împreună cu limbajul de programare PHP.
Aplicaţii ale bazelor de date pe Web
Orice site care are un modul de creare cont şi login, orice magazin online, site de ştiri, blog,
etc. are o bază de date în care este ţinută informaţia în mod structurat. Cea mai mare parte a site-
urilor de pe Internet care trec de nivelul de site de prezentare folosesc baze de date.
Astfel o persoană care doreşte să lucreze în domeniul programării web, pe lângă cunoştinţele
de HTML şi CSS folosite în partea de dezvoltare a aplicaţiei ce interacţionează cu utilizatorul, şi
cele de programare PHP, are nevoie şi de cunoştinţe de baze de date relaţionale, întrucât aproape
toate site-urile şi toate aplicaţiile web conţin informaţia în baze de date relaţionale.
Jobul de programator web este unul foarte interesant şi există o cerere mare pe piaţă pentru
persoane care au cunoştinţe de programare web. Este un job provocator, pentru că fiecare proiect
aduce ceva nou, la fiecare proiect se pot învăţa lucruri suplimentare şi aduce şi satisfacţia că
produsul realizat este vizualizat de foarte mulţi oameni (ne referim aici la site-urile web).
Tipologia site-urilor web porneşte de la site-uri de prezentare şi continuă cu magazine
online, bloguri, ajungând până la site-uri complexe (portaluri).

2
 În cadrul acestor tipologii avem site-uri web statice, realizate doar în HTML sau site-uri web
dinamice cu informaţia introdusă dintr-o secţiune de administrare, în acest sens folosindu-se un
limbaj de programare şi baze de date relaţionale.
Iată modul de funcţionare şi de interacţiune cu serverul web şi cu serverul de baze de date
MySQL la realizarea unui site web:
Browser-ul web interpretează doar cod HTML. Astfel că, dacă avem un site cu pagini
statice, unde nu folosim nici un limbaj de programare, ci doar limbajul de marcare HTML, iar
fişierele ce conţin aceste pagini au extensia .html sau .htm nu avem nevoie să instalăm altceva pe
calculatorul nostru pentru a putea deschide acele pagini.
În schimb, dacă vom realiza un site web dinamic folosind limabjul PHP şi baze de date
MySQL, avem nevoie de instalarea pe calculator a unui server.
PHP este un limbaj care funcţionează pe partea de server, în timp ce HTML este un limbaj
pe partea de client.
Codul PHP este transmis către serverul de Apache, acesta interpretează codul primit şi
generează cod HTML pe care îl transmite către browser astfel că browserul web primeşte tot cod
HTML, singurul pe care ştie să îl interpreteze şi să îl afişeze.
De aceea, dacă vizualizăm codul sursă al unui site realizat în PHP vom vedea că el este
transformat în cod HTML şi astfel este afişat în sursa paginii. Deci, acces la codul PHP nu putem
avea, pentru a vedea cum a fost readactat codul, decât dacă accesăm fişierele .php de pe server.
În schema de mai jos vom reprezenta modul în care interacţionează PHP-ul cu serverul
Apache şi cu browserul web:

Client (browser)

1 3
6 2 PHP MySQL
Server Apache 5 4

Primul pas (1) este reprezentat de cererea pe care clientul (browser-ul web) o adresează
serverului în momentul în care se accesează o pagină PHP printr-un URL.
Severul trimite pagina spre procesare interpretorului PHP (2).
Dacă avem şi instrucţiuni MySQL, din PHP se face conectarea la baza de date MySQL şi se
trimite cererea către serverul MySQL (3).
Serverul MySQL execută instrucţiunile specifice şi returnează rezultatele către PHP (4).
Interpretorul PHP returnează aceste rezultate către serverul Apache (5).
Serverul Apache returnează clientului cod HTML pe care acesta ştie să îl interpreteze şi să îl
afişeze (6).

3
 Cursul nu se ocupă de realizarea site-urilor web dar am prezentat acest mod de interacţiune
dintre client – server – PHP – server MySQL pentru a înţelege modul în care sunt folosite bazele de
date şi în realizarea site-urilor web.
Aplicaţii ale bazelor de date în alte domenii
O marte parte din aplicaţiile software existente folosesc baze de date pentru stocarea şi
extragerea informaţiilor. Aceste baze de date se interoghează ulterior pentru obţinerea de diverse
statistici. De exemplu, informaţiile despre clienţii şi facturile unei companii se ţin într-o bază de
date.
Obiective
Pe parcursul acestui curs de iniţiere în baze de date vom parcurge noţiunile fundamentale
teoretice şi vom învăţa cum se creează/şterg tabele în MySQL, cum se inserează/modifică/şterg
înregistrări într-o tabelă din baza de date, precum şi diverse interogări de regăsire a datelor din
tabele pornind de la cele simple şi ajungând la cele mai complexe. De asemenea, vom învăţa să
lucrăm cu vederi (view-uri), join-uri, reuniuni, proceduri şi funcţii (rutine), triggere şi
tranzacţii.
Obiectivele cursului Fundamente Baze de Date MySQL sunt următoarele:
• să înţelegeţi ce noţiunile teoretice folosite în domeniul bazelor de date (dată, informaţie, bază
de date, sistem de gestiune a bazelor de date, tabelă, atribut, înregistrare, etc.);
• să înţelegeţi principiile generale ale algebrei relaţionale, să cunoaşteţi operaţiile de reuniune,
intersecţie, diferenţă, produs cartezian folosite în teoria mulţimilor;
• să înţelegeţi principiul normalizării bazelor de date;
• să cunoaşteţi şi să puteţi instala mediile de lucru folosite pentru lucrul cu baze de date MySQL
(serverul WAMP şi HeidiSQ/MySQL Workbench);
• să înţelegeţi noţiunea de relaţie între tabele şi să cunoaşteţi tipurile de relaţii între tabele;
• să puteţi proiecta o bază de date;
• să cunoaşteţi sintaxa SQL şi instrucţiunile de bază (INSERT, UPDATE, DELETE,
SELECT);
• să cunoaşteţi limbajul de descriere a datelor (LDD), limbajul de manipulare a datelor (LMD),
precum şi tipuri de date şi operatori MySQL;
• să cunoaşteţi câteva funcţii predefinite MySQL (pentru lucrul cu şiruri de caractere, cu date
calendaristice, funcţii matematice, etc.);
• să înţelegeţi noţiunile de join, union şi subinterogări şi să le folosiţi în interogări complexe;
• să înţelegeţi utilizarea vederilor (tabele virtuale) şi modul de folosire precum şi noţiunile de
trigger şi tranzacţie;
• să cunoaşteţi cum se creează procedurile şi funcţiile în MySQL;
4
• să puteţi realiza aplicaţii de complexitate medie cu baze de date MySQL (de la proiectarea
bazei de date până la proceduri şi funcţii aplicate pe baza de date).
Pe parcursul acestui curs, pe măsură ce învăţăm noţiunile MySQL, vom lucra şi la realizarea
unui proiect mai complex, este vorba despre o bază de date care asigură gestiunea unui anumit
domeniu (de exemplu o bază de date pentru gestiunea cărţilor dintr-o bibliotecă sau o bază de date
folosită la gestiunea angajaţilor unei companii, o bază de date folsoită la gestiunea pacienţilor şi
medicilor dintr-un spital, etc.).
La finalul cursului, pentru a obţine diploma finală, înainte de a susţine testul final ce va
conţine întrebări de tip grilă, trebuie să prezentaţi o aplicaţie complexă în care să fie folosite
noţiunile învăţate.
Prezentare lecţii
Iată în continuare o descriere succintă a lecţiilor ce vor fi parcurse în cadrul cursului de
Fundamente Baze de Date MySQL.
În prima parte a cursului sunt prezentate pe larg noţiuni teoretice precum şi câteva noţiuni
fundamentale de algebră relaţională. Înţelegerea conceptului de normalizare precum şi prezentarea
formelor normale reprezintă următorul subiect abordat în partea de început.
Cea de-a doua lecţie se axează pe prezentarea concretă a mediului de lucru
(HeidiSQL/MySQL Workbench) şi pe prezentarea modului în care este proiectată o bază de date.
De asemenea, vom aborda subiectul relaţionării – concept fundamental în bazele de date relaţionale
– şi vom explica şi exemplifica tipurile de relaţii ce pot exista între tabelele unei baze de date.
Continuăm această lecţie cu o introducere în limbajul SQL (Structured Query Language).
În lecţia numărul trei, Limbajul de Descriere a Datelor (LDD) sau, în limba engleză Data
Description Language (DDL), vom prezenta şi vom exemplifica instrucţiunile de creare şi ştergere
a unei baze de date, creare şi ştergere a unei tabele dintr-o bază de date precum şi instrucţiunile de
modificare a structurii tabelelor.
În cea de-a patra lecţie prezentăm Limbajul de Manipulare a Datelor (LMD), în limba engleză
Data Manipulation Language (DML). Limbajul de Manipulare a Datelor se referă la cele 4
instrucţiuni fundamentale ale limbajului SQL:
- INSERT – pentru introducerea înregistrărilor într-o tabelă;
- UPDATE – pentru modificarea înregistrărilor din tabele;
- DELETE – pentru ştergerea înregistrărilor din tabele;
- SELECT – instrucţiunea de regăsire a informaţiilor din baza de date.
Este prezentată sintaxa fiecărei instrucţiuni în parte. De asemenea, în cazul instrucţiunii
SELECT sunt prezentate şi explicate clauzele ce pot să apară în cadrul instrucţiunii.

5
 Lecţia următoare prezintă noţiuni despre operatorii şi funcţiile predefinite ale MySQL. Este
vorba de operatorii aritmetici, logici şi de comparare şi de funcţii matematice, funcţii pentru lucrul
cu şiruri de caractere, cu date calendaristice, etc.
Cursul continuă cu noţiuni teoretice despre JOIN-uri, tipuri de JOIN-uri şi reuniuni.
Un alt capitol important al acestui curs este cel în care sunt prezentate subinterogările şi
vederile (view-uri sau tabele virtuale).
În final avem capitolul dedicat Procedurilor şi Funcţiilor în MySQL. Procedurile şi
funcţiile mai poartă şi numele de rutine MySQL sau de proceduri stocate. Această ultimă
denumire provine de la faptul că aceste rutine sunt stocate pe server după ce au fost create. De
asemenea, introducem conceptul de trigger şi prezentăm noţiuni generale despre rolul tranzacţiilor
şi modul de folosire al acestora.

6
 Lecţia 1 – Noţiuni teoretice

1.1 Date, informaţii, cunoştinţe

Auzim adesea folosindu-se termenii „societate informaţională”, „tehnologia informaţiei”
însă de multe ori cuvântul „informaţie” este folosit fără a înţelege clar sensul acestui cuvânt şi faptul
că este o diferenţă între date, informaţii, cunoştinţe şi obiecte.
În general, conţinutul gândirii umane operează cu următoarele concepte:
Date – constau în material brut, fapte, simboluri, numere, cuvinte, poze fără un înţeles de
sine stătător, neintegrate într-un context, fără relaţii cu alte date sau obiecte. Ele se pot obţine în
urma unor experimente, sondaje etc.
Informaţii – prin prelucrarea datelor şi găsirea relaţiilor dintre acestea se obţin informaţii
care au un înţeles şi sunt integrate într-un context. Datele organizate şi prezentate într-un mod
sistematic pentru a sublinia sensul acestor date devin informaţii. Pe scurt informaţiile sunt date
prelucrate. Informaţiile se prezintă sub formă de rapoarte, statistici, diagrame etc.
Cunoştinţele sunt colecţii de date, informaţii, adevăruri şi principii învăţate, acumulate de-a
lungul timpului. Informaţiile despre un subiect reţinute şi înţelese şi care pot fi folosite în luarea de
decizii devin cunoştinţe. Cu alte cuvinte, cunoştinţele apar în momentul utilizării informaţiei.
Obiectele reprezintă cunoştinţe pentru care se ştie comportamentul şi proprietăţile,
referitoare la o entitate din lumea reală.
1.2 Bază de date
O bază de date (BD) conţine toate informaţiile necesare despre obiectele ce intervin într-o
mulţime de aplicaţii, relaţiile logice între aceste informaţii şi tehnicile de prelucrare
corespunzătoare.
O bază de date reprezintă o colecţie de date organizate ce pot fi accesate simultan de mai
mulţi utilizatori. Prelucrarea datelor se referă la operaţiile de introducere, ştergere, actualizare şi
interogare a datelor. O bază de date este o colecţie de înregistrări sau de informaţii introduse şi
stocate într-un calculator într-un mod sistematic (structurat).
O bază de date poate fi interogată (întrebată) de către noi sau de către un program prin
intermediul unui limbaj relativ simplu (în general SQL) şi răspunde cu informaţie, în funcţie de care
se iau decizii. Pentru valorificarea informaţiei ce poate fi extrasă dintr-o bază de date, este esenţial
modul în care organizăm şi stocăm datele într-o bază de date.
1.3 Sistem de gestiune a bazelor de date (Database Management System)
Un sistem de gestiune a bazelor de date (SGBD) reprezintă un sistem de programe care
permite construirea unor baze de date, introducerea informaţiilor în bazele de date şi dezvoltarea de
aplicaţii privind bazele de date.

7
 Cu alte cuvinte, aplicaţia care este folosită pentru a realiza, a administra şi a interoga o bază
de date este numită sistemul de gestiune sau de management al bazei de date (SGBD). În limba
engleză denumirea pentru sistemul de management al bazei de date este Database Management
System (DBMS).
Printr-un SGBD se realizează interacţiunea utilizatorului cu baza de date.
Orice SGBD conţine, printre alte componente un limbaj de descriere a datelor (LDD) care
permite descrierea structurii bazei de date, a fiecărei componente a ei, a relaţiilor dintre
componente, a drepturilor de acces ale utilizatorilor la baza de date, a restricţiilor în reprezentarea
informaţiilor.
O altă componentă a unui SGBD este limbajul de manipulare a datelor (LMD) ce permite
operaţii asupra datelor aflate în baza de date, cum ar fi: inserarea unui element, ştergerea unui
element, modificarea unui element, căutarea (regăsirea) unor elemente.
Teoria relaţională, foarte bine pusă la punct într-un domeniu de cercetare distinct, a dat o
fundamentare solidă realizării de SGBD-uri performante.
La sfârşitul anilor ‘80 şi apoi în anii ‘90 au apărut, în special o dată cu pătrunderea în masă a
microcalculatoarelor, numeroase sisteme de gestiune bazelor de date relaţionale (SGBDR-uri).
Aceasta a însemnat o evoluţie de la SGBD-urile de generaţia întâi (arborescente şi reţea)
spre cele de generaţia a doua (relaţionale). Această evoluţie s-a materializat, în principal în: oferirea
de limbaje de interogare neprocedurale, îmbunătăţirea integrităţii şi securităţii datelor, optimizarea
şi simplificarea acceselor.
Teoria relaţională este un ansamblu de concepte, metode şi instrumente care a dat o
fundamentare riguroasă realizării de SGBDR performante.
SGBD relaţional este un ansamblu de produse software complex şi complet, care
implementează modelul logic de date relaţional, precum şi cel puţin un limbaj de programare
relaţional.
Elementele necesare evaluării unui SGBDR sunt prezentate prin regulile lui Codd.
1.4 Regulile lui Codd
Edgar F. Codd (cercetător la IBM) a formulat 13 reguli care exprimă cerinţele maximale
pentru ca un SGBD să fie relaţional.
Regulile sunt utile pentru evoluarea performanţelor unui SGBDR. Acestea sunt:
R0. Gestionarea datelor se face la nivel de relaţie: limbajele utilizate trebuie să lucreze cu
relaţii (tabele). Relaţia trebuie să fie unitatea de informaţie pentru operaţii.
R1. Reprezentarea logică a datelor: toate informaţiile din BDR trebuie stocate şi prelucrate
ca relaţii (tabele).

8
 R2. Garantarea accesului la date: LMD trebuie să permită accesul la fiecare valoare
atomică din BDR (tabelă, coloană, cheile de diferite tipuri).
R3. Valoarea NULL: trebuie să se permită mai întâi declararea şi apoi prelucrarea valorii de
tip NULL ca date lipsă sau inaplicabile. Deoarece valoarea NULL înseamnă date lipsă ea nu poate
fi prelucrată în expresii aritmetice, dar se pot face alte prelucrări, se pot aplica alţi operatori (de
exemplu, operatorul existenţial IS şi operatorul logic NOT).
R4. Metadatele: informaţiile despre descrierea BDR se stochează în dicţionar ca tabele, la fel
ca datele propiu-zise.
R5. Limbajele utilizate: SGBDR trebuie să permită utilizarea mai multor limbaje, dintre care
cel puţin unul să permită definirea tabelelor (de bază şi virtuale), definirea restricţiilor de integritate
(constrângeri), manipularea datelor, autorizarea accesului, tratarea tranzacţiilor.
R6. Actualizarea tabelelor virtuale: trebuie să se permită ca tabelele virtuale (view-uri) să fie
şi efectiv actualizabile, nu numai teoretic actualizabile.
R7. Actualizările în baza de date: manipularea unei tabele trebuie să se facă prin operaţii de
regăsire (interogare) dar şi de actualizare.
R8. Independenţa fizică a datelor: schimbarea stucturii fizice a datelor (modul de
reprezentare (organizare) şi modul de acces) nu afectează programele.
R9. Independenţa logică a datelor: schimbarea structurii de date (logice) a tabelelor nu
afectează programele.
R10. Restricţiile de integritate: acestea trebuie să fie definite prin LDD şi stocate în
dicţionarul (catalogul) BDR.
R11. Distribuirea geografică a datelor: LMD trebuie să permită ca programele de aplicaţie
să fie aceleaşi atât pentru date distribuite cât şi petru date centralizate (alocarea şi localizarea datelor
vor fi în sarcina SGBDR-ului).
R12. Prelucrarea datelor la nivel de bază (scăzut): dacă SGBDR posedă un limbaj de nivel
scăzut (prelucrarea datelor se face la nivel de înregistrare), acesta nu trebuie utilizat pentru a evita
restricţiile de integritate.
Regulile lui Codd sunt greu de indeplinit în totalitate de către SGBDR. Pornind de la cele 13
reguli de mai sus, au fost formulate o serie de criterii (cerinţe) pe care trebuie să le îndeplinească un
SGBD pentru a putea fi considerat relaţional într-un anumit grad. S-a ajuns astfel, la mai multe
grade de relaţional pentru SGBDR: cu interfaţă relaţională (toate datele se reprezintă în tabele,
există operatorii de selecţie, proiecţie şi joncţiune doar pentru interogare), pseudorelaţional (toate
datele se reprezintă în tabele, există operatorii de selecţie, proiecţie şi joncţiune fără limitări),
minimal relaţional (este pseudorelaţional şi în plus, operaţiile cu tabele nu fac apel la pointeri
observabili de utilizatori), complet relaţional (este minimal relaţional şi în plus, există operatorii de

9
reuniune, intersecţie şi diferenţă, precum şi restricţiile de integritate privind unicitatea cheii şi
restricţia referenţială).
Cele 13 reguli ale lui Codd pot fi grupate în cinci categorii:
- reguli de bază (fundamentale): R0 şi R12;
- reguli structurale: R1 şi R6;
- reguli pentru integritatea datelor: R3 şi R10;
- reguli pentru manipularea datelor: R2, R4, R5 şi R7;
- reguli pentru independenţa datelor: R8, R9 şi R11.
În concluzie, SGBDR este un sistem software complet care implementeză modelul de date
relaţional şi respectă cerinţele impuse de acest model. El este o interfaţă între utilizatori şi baza de
date.
1.5 Exemple de SGBD-uri
Oracle. Este realizat de firma Oracle Corporation USA. Sistemul este complet relaţional,
robust, se bazează pe SQL standard extins. Arhitectura sistemului este client/server, permţând
lucrul, cu obiecte şi distribuit. Sistemul respectă teoria relaţională, este robust şi se bazează pe SQL
standard. Permite lucrul distribuit şi are modul de optimizare a regăsirii.
SQL Server. Este realizat de firma Microsoft. Se bazează pe SQL şi rulează în arhitectura
client/server.
MySQL. Este un SGBD produs de compania suedeză MySQL AB şi distribuit sub Licenţa
Publică Generală GNU (în engleză GNU General Public License, prescurtat GNU GPL – este o
licenţă software care are scopul de a da dreptul oricărui utilizator de a copia, modifica şi redistribui
programe şi coduri sursă ae programatorilor care îşi licenţiază operele sub tutela GPL). Este cel mai
popular SGBD open-source la ora actuală. Se bazează pe SQL.
Visual FoxPro. Este realizat de firma Microsoft. Are un limbaj procedural propiu foarte
puternic, o extensie orientată obiect, programare vizuală şi nucleu extins de SQL.
Access. Este realizat de firma Microsoft. Se bazează pe SQL, are limbajul procedural gazdă
(Basic Access) şi instrumente de dezvoltare.
Modelul unei baze de date este o specificaţie tehnică acceptată de mai mulţi furnizori de
programe de baze de date (DBMS) ce se referă la modul în care sunt stocate informaţiile în baza de
date şi modul în care sunt folosite.
Exemple de modele sunt: modelul relaţional, modelul orientat-obiect, modelul ierarhic, etc.
Cel mai răspândit în prezent este modelul relaţional. Bazele de date relaţionale au
informaţiile organizate în tabele, iar între informaţiile din aceste tabele pot fi stabilite legături.

10
1.6 Colectarea şi analizarea datelor. Modelul conceptual
Primul pas în realizarea unei aplicaţii de baze de date este analiza datelor şi realizarea unei
scheme conceptuale (model conceptual) a acestor date.
Modelul conceptual al datelor este o reprezentare vizuală clară şi corectă a activităţii unei
organizaţii.
Modelul conceptual al datelor include entităţile (informaţiile) majore şi relaţiile dintre
acestea şi nu conţine informaţii detaliate privind atributele (caracteristicile) entităţilor. Este generat
prin identificarea cerinţelor afacerii modelate, aşa cum rezultă din documente, discuţii cu personalul
implicat, cu analişti şi experţi ai domeniului studiat, cu beneficiarii finali. Modelul conceptual
realizat va fi prezentat echipelor funcţionale în vederea revizuirii.
În această etapă sunt analizate natura şi modul de utilizare a datelor. Sunt identificate datele
care vor trebui memorate şi procesate, se împart aceste date în grupuri logice şi se identifică relaţiile care
există între aceste grupuri.
Analiza datelor este un proces uneori dificil, care necesită mult timp, însă este o etapă
absolut obligatorie. Fără o analiză atentă a datelor şi a modului de utilizare a acestora, vom realiza o
bază de date care putem constata în final că nu întruneşte cerinţele beneficiarului. Costurile
modificării acestei baze de date sunt mult mai mari decât costurile pe care le-ar fi implicat etapa de
analiză şi realizare a modelului conceptual. Modificarea modelului conceptual este mult mai uşoară
decât modificarea unor tabele deja existente, care eventual conţin şi o mulţime de date.
Informaţiile obţinute în etapa documentării vor fi reprezentate într-o formă convenţională
care să poată fi uşor înţeleasă de toată lumea. O astfel de reprezentare este diagrama entităţi-relaţii
numită şi harta relaţiilor ERD (Entity Relationship Diagram).
Aceste scheme sunt un instrument util care uşurează comunicarea dintre specialiştii care
proiectează bazele de date şi programatori, pe de o parte, şi beneficiari, pe de altă parte. Aceştia din
urmă pot înţelege cu uşurinţă o astfel de schemă, chiar dacă nu sunt cunoscători în domeniul IT.
Diagramele ERD sunt uşor de creat şi de actualizat, însă, avantajul major al lor este dat de
simplitatea reprezentărilor ce facilitează înţelegerea şi de către nespecialişti.
În concluzie, putem sublinia câteva caracteristici ale ERD-urilor:
• sunt un instrument eficient de proiectare;
• sunt o reprezentare grafică a unui sistem de date;
• oferă un model conceptual de înalt nivel al bazelor de date;
• sprijină înţelegerea de către utilizatori a datelor şi a relaţiilor dintre acestea;
• sunt independente de implementare.
Iată în continuare principalele elemente care intră în componenţa unui ERD precum şi convenţiile
de reprezentare a acestora.

11
1.7 Entităţi. Instanţe. Atribute. Identificator unic.
O entitate este un lucru, obiect, persoană sau eveniment care are semnificaţie pentru
afacerea modelată, despre care trebuie să colectăm şi să memorăm date. O entitate poate fi un lucru
real, tangibil precum o clădire, o persoană, poate fi o activitate precum o programare sau o
operaţie, sau poate fi o noţiune abstractă.
O entitate este reprezentată în ERD printr-un dreptunghi cu colţurile rotunjite. Numele
entităţii este întotdeauna un substantiv la singular şi se scrie în partea de sus a dreptunghiului cu
majuscule, ca în figura de mai jos:

Fig.1.1
Entităţile sunt clase de obiecte de acelaşi tip, un obiect al clasei reprezentând o instanţă a
entităţii.
O instanţă a unei entităţi este un obiect, persoană, eveniment, particular din clasa de obiecte
care formează entitatea. De exemplu, elevul X din clasa a IX-a A de la Liceul de Informatică din
localitatea Y este o instanţă a entităţii ELEV.
După cum se vede pentru a preciza o instanţă a unei entităţi, trebuie să specificăm unele
caracteristici ale acestui obiect, să-l descriem (în cazul entităţii ELEV precizăm de exemplu numele,
clasa, şcoala etc).
Aşadar, după ce am identificat entităţile trebuie să descriem aceste entităţi în termeni reali,
adică să le stabilim atributele.
Entităţile sunt descrise folosind atribute, fiecare atribut având fie o singură valoare, fie
niciuna. Valorile atributelor pot fi de tip numeric (ex. 100; -5; 14.3), şir de caractere (ex. Popescu,
XII A), dată calendaristică (ex. 12/02/2010) etc.
Un atribut este orice detaliu care serveşte la identificarea, clasificarea, cuantificarea, sau
exprimarea stării unei instanţe a unei entităţi. Atributele sunt informaţii specifice ce trebuie
cunoscute şi memorate.
În cadrul unui ERD, atributele se vor scrie imediat sub numele entităţii, cu litere mici. Un
atribut este un substantiv la singular.
Atributele cărora le poate lipsi valoarea se numesc atribute opţionale, iar cele cărora trebuie
să le atribuim o valoare se numesc atribute obligatorii. Dacă un atribut este obligatoriu, pentru
fiecare instanţă a entităţii respective trebuie să avem o valoare pentru acel atribut, de exemplu este
obligatoriu să cunoaştem numele elevilor.

12
 Pentru un atribut opţional putem avea instanţe pentru care nu cunoaştem valoarea
atributului respectiv. De exemplu atributul email al entităţii ELEV este opţional, un elev putând să
nu aibă adresă de email. Un atribut obligatoriu este precedat în ERD de un asterisc „*”, iar un
atribut opţional va fi precedat de un cerculeţ „o”.

Fig. 1.2
De exemplu atributele entităţii ELEV sunt nume, prenume, adresa, număr de telefon, adresa
de email, data naşterii etc.
Atributele care definesc în mod unic instanţele unei entităţi se numesc identificator unic
(UID). UID-ul unei entităţi poate fi compus dintr-un singur atribut, de exemplu codul numeric
personal poate fi un identificator unic pentru entitatea ELEV. În alte situaţii, identificatorul unic
este compus dintr-o combinaţie de două sau mai multe atribute. De exemplu combinaţia dintre titlu,
numele autorului şi data apariţiei poate forma unicul identificator al entităţii CARTE. Oare
combinaţia titlu şi nume autor nu era suficientă? Răspunsul este nu, deoarece pot exista de exemplu
mai multe volume scrise de Mihai Eminescu având toate titlul Poezii, dar apărute la date diferite.

Fig. 1.3
Atributele care fac parte din identificatorul unic al unei entităţi vor fi precedate de semnul
diez „#”. Atributele din UID sunt întotdeauna obligatorii, însă semnul „#” este suficient, nu mai
trebuie pus şi un semn asterisc în faţa acestor atribute.
Valorile unor atribute se pot modifica foarte des, ca de exemplu atributul vârstă. Spunem în
acest caz că avem de a face cu un atribut volatil. Dacă valoarea unui atribut însă se modifică foarte
rar sau deloc (de exemplu data naşterii) acesta este un atribut non-volatil. Evident este de preferat să
folosim atribute non-volatile atunci când acest lucru este posibil.
Atributul sau ansamblul de atribute ce identifică în mod unic o instanţă a entităţii (valoarea
sau combinaţia de valori ale atributelor este unică pentru fiecare instanţă) se numeşte identificator
unic (Unique IDentifier - UID).

13
 Identificatorii unici sunt obligatorii şi sunt precedaţi de caracterul # (diez). Se pot folosi
identificatori unici naturali (atribute ce au o semnificaţie concretă pentru entitatea respectivă) sau
artificiali (atribute create şi menţinute în mod artificial, arbitrar de noi).
Entitatea CANDIDAT este descrisă de unsprezece atribute: id_candidat, nume, initiala,
prenume, cnp, mediul, serii_anterioare, taxa, adresa, telefon, data_inscriere. Identificatorul unic al
entităţii este id_candidat, un UID de tip artificial. Un UID natural al entităţii poate fi stabilit
atributul cnp, întrucât nu există două persoane cu acelaşi cod numeric personal, sau o pereche de
atribute ce ar asigura unicitatea : perechea (nume, iniţiala, prenume, adresa).
În continuare aveţi reprezentarea grafică a entităţii CANDIDAT

CANDIDAT
# id_candidat
* nume
* initiala
* prenume
* cnp
o mediul
o serii_anterioare
o taxa
o adresa
o telefon
o data_inscriere

Fig 1.4 Entitatea CANDIDAT

Atributele obligatorii sunt nume, initiala, prenume, cnp, mediul, iar cele opţionale
serii_anterioare, taxa, adresa, telefon, data_inscriere.
Se recomandă evitarea folosirii atributelor ale căror valori se modifică frecvent (de exemplu
vârsta unei persoane), aşa-numitele atribute volatile. Acestea pot fi înlocuite cu atribute non-volatile
(de ex. data naşterii, ce este o constantă pentru fiecare persoană).
De asemenea sunt de evitat atributele ale căror valori pot fi deduse prin diferite prelucrări
din atribute definite anterior. În entitatea CANDIDAT nu are sens să adăugăm atributele data
naşterii, sex, vârstă, întrucât ele pot fi obţinute prin prelucrări elementare din atributul cnp.
1.8 Etapele realizării unei aplicaţii informatice
Realizarea unei aplicaţii informatice ce utilizează baze de date necesită parcurgerea unei
succesiuni de etape: analiza sistemului, proiectarea bazei de date, realizarea componentelor logice,
punerea în funcţiune, dezvoltarea şi întreţinerea (mentenanţa).
1.9 Analiza sistemului informatizat
Scopul analizei sistemului este de a evidenţia cerinţele aplicaţiei şi resursele utilizate,
precum şi de a evalua aceste cerinţe prin modelare (analiza). Studiul situaţiei existente se realizează
prin: identificarea caracteristicilor generale ale unităţii, identificarea activităţilor desfăşurate,

14
identificarea resurselor existente (informaţionale, umane, echipamente), identificarea necesităţilor
de prelucrare.
Analiza este o activitate de modelare (conceptuală) şi se realizează sub trei aspecte:
structural, dinamic şi funcţional.
a) Analiza structurală evidenţiază, la nivel conceptual, modul de structurare a datelor şi a legăturilor
dintre ele. Cea mai utilizată tehnică este entitate-asociere. Aceasta conţine:
• Identificarea entităţilor: fenomene, procese, obiecte concrete sau abstracte;
• Identificarea asocierilor dintre entităţi ca fiind legăturile semnificative de un anumit tip;
• Identificarea atributelor ce caracterizează fiecare entitate în parte;
• Stabilirea atributelor de identificare unică a instanţelor entităţilor;
• Identificarea şi eliminarea anomaliilor de date şi minimizarea redundanţei datelor prin
procesul de normalizare a entităţilor.
Rezultatul analizei structurale este modelul conceptual static al datelor, numit şi diagrama
ERD – Entity Relationship Diagram. Pornind de la o astfel de diagramă, se pot construi, în
activitatea de proiectare, schemele relaţiilor (tabelelor).
b) Analiza dinamică evidenţiază comportamentul elementelor sistemului la anumite evenimente.
Una din tehnicile utilizate este diagrama stare-tranziţie. Aceasta presupune:
• Identificarea stărilor în care se pot afla componentele sistemului;
• Identificarea evenimentelor care determină trecerea unei componente dintr-o stare în alta;
• Stabilirea tranziţiilor admise între stări;
• Construirea diagramei stare-tranziţie.
Rezultatul analizei dinamice este modelul dinamic.
c) Analiza funcţională evidenţiază modul de asigurare a cerinţelor informaţionale (fluxul
prelucrărilor) din cadrul sistemului, prin care intrările sunt transformate în ieşiri. Prin analiza
funcţională se delimitează:
• Aria de cuprindere a aplicaţiei informatice;
• Se identifică sursele de date;
• Se identifică modul de circulaţie şi prelucrare a datelor;
• Se identifică apoi rezultatele obţinute.
Rezultatul analizei funcţionale este modelul funcţional.
1.10 Modelul relaţional
Modelul relaţional a fost propus de către IBM şi a revoluţionat reprezentarea datelor făcând
trecerea la generaţia a doua de baze de date. Modelul este simplu, are o solidă fundamentare

15
teoretică fiind bazat pe teoria seturilor (ansamblurilor) şi pe logica matematică. Pot fi reprezentate
toate tipurile de structuri de date de mare complexitate, din diferite domenii de activitate.
Modelul relaţional este definit prin: structura de date, operatorii care acţionează asupra
structurii şi restricţiile de integritate.
Conceptele utilizate pentru definirea structurii de date sunt: domeniul, tabela (relaţia),
atributul, tuplul, cheia şi schema tabelei.
Domeniul este un ansamblu de valori caracterizat printr-un nume. El poate fi explicit sau
implicit.
Tabela/relaţia este un subansamblu al produsului cartezian al mai multor domenii,
caracterizat printr-un nume, prin care se definesc atributele ce aparţin aceleaşi clase de entităţi.
Atributul este coloana unei tabele, caracterizată printr-un nume.
Cheia este un atribut sau un ansamblu de atribute care au rolul de a identifica un tuplu dintr-
o tabelă. Tipuri de chei: primare, externe.
Tuplul este linia dintr-o tabelă şi nu are nume. Ordinea liniilor (tupluri) şi coloanelor
(atribute) dintr-o tabelă nu trebuie să prezinte nici o importanţă.
Schema tabelei este formată din numele tabelei, urmat între paranteze rotunde de lista
atributelor, iar pentru fiecare atribut se precizează domeniul asociat.
Schema bazei de date poate fi reprezentată printr-o diagramă de structură în care sunt puse
în evidenţă şi legăturile dintre tabele. Definirea legăturilor dintre tabele sau a relaţiilor dintre tabele
se face logic construind asocieri între tabele cu ajutorul unor atribute de legătură.
Cardinalitatea relaţiei este egală cu numărul de linii sau tupluri conţinute de un tabel.
Cheia primară a unei tabele reprezintă un atribut sau un ansamblu de atribute care
identifică în mod unic o înregistrare dintr-o tabelă a unei baze de date.
Cheia primară formată dintr-un singur atribut este o cheie simplă, iar cea formată dintr-un
ansamblu de atribute se numeşte cheie compusă.
Orice tabelă are o cheie primară care trebuie să aibă valori unice şi nenule.
Deci, două înregistrări (linii) nu pot avea aceaşi valoare a cheii primare, fiecare înregistrare
trebuie să aibă o valoare în câmpul (coloana) care este cheie primară. Coloana care conţine valorile
cheilor primare nu poate di modificată sau actualizată. Valorile cheilor primare nu pot fi refolosite,
dacă o înregistrare este ştearsă din tabelă cheia ei nu va fi atribuită altor înregistrări noi.
Dacă avem o cheie primară compusă atunci regulile enunţate mai sus se aplică asupra
ansamblului de atribute ce alcătuiesc cheia primară luate laolaltă.
Un atribut ce îndeplineşte condiţiile necesare cheii primare se numeşte cheie candidat. Într-
o entitate pot exista mai multe atribute ce pot fi cheie primară. Dintre aceste chei candidat se va
alege, de fapt, cheia primară.

16
 Atributele implicate în realizarea legăturilor se găsesc fie în tabelele asociate, fie în tabele
distincte construite special pentru legături.
Atributul din tabela iniţială se numeşte cheie externă iar cel din tabela finală este cheie
primară.
Cheia externă (foreign key) este atributul sau ansamblul de atribute ce serveşte la realizarea
legăturii cu o altă tabelă în care acest atribut sau ansamblu de atribute este cheie primară. Valorile
asociate atributului cu rol de cheie externă pot fi duplicate sau nule.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cheile externe sunt următoarele:
- fiecare valoare a unei chei externe trebuie să se regăsească printre mulţimea valorilor cheii
primare corespondente, reciproca nu este valabilă;
- o cheie externă este simplă dacă şi numai dacă cheia primară corespondentă este simplă şi
este compusă dacă şi numai dacă cheia primară corespondentă este compusă;
- fiecare atribut component al unei chei externe trebuie să fie definit pe acelaşi domeniu al
componentei corespondente din cheia primară;
- o valoare a unei chei externe reprezintă o referinţă către o înregistrare care conţine aceeaşi
valoare pentru cheia primară corespondentă, deci această valoare trebuie să existe.
Această ultimă condiţie este cea a integrităţii referinţei, deci, dacă avem o cheie externă A
care face referire la o cheie primară B, atunci B trebuie să existe.
Constrângerile de integritate reprezintă reguli pe care valorile conţinute într-o tabelă trebuie
să le respecte. Aceste constrângeri previn introducerea de date eronate în tabele.
Deci cheia externă este o constrângere, prin aplicarea acestei constrângeri valorile unei
coloane sunt forţate să fie doar dintre cele ale cheii primare corespondente. Aceasta poartă numele
de constrângere de integritate referenţială.
Constrângerile de integritate sunt verificate automat de SGBD atunci când au loc operaţii
de modificare a conţinutului unei tabele (introducere, modificare sau ştergere de înregistrări). În
cazul în care valorile nu sunt valide operaţia nu se efectuează şi se generează o eroare.
Fiecare constrângere de integritate poate avea asociat un nume, în cazul în care nu se
asociază un nume, sistemul generează automat unul.
O constrângere poate fi definită în descrierea unei coloane dacă se referă doar la acea
coloană sau la finalul listei de descrieri a coloanelor.
Tipuri de constrângeri:
- NOT NULL – valorile nu pot fi nule;
- PRIMARY KEY – defineşte cheia primară;
- UNIQUE – defineşte uncitatea;
- FOREIGN KEY – defineşte o cheie externă;

17
 - CHECK – introduce o condiţie (expresie logică).
Avem următoarele legături posibile între tabele:
- unu-la-unu (one-to-one, 1:1);
- unu-la-mai mulţi (one-to-many, 1:m);
- mai-mulţi-la-mai-mulţi (many-to-many, m:n).
Potenţial, orice tabelă se poate lega cu orice tabelă, după orice atribute. Legăturile se
stabilesc la momentul descrierii datelor prin limbaje de descriere a datelor (LDD), cu ajutorul
restricţiilor de integritate. Practic, se stabilesc şi legături dinamice la momentul execuţiei.
1.11 Operatorii modelului relaţional
Operatorii modelului relaţional sunt operatorii din algebra relaţională şi operatorii din
calculul relaţional.
Algebra relaţională este o colecţie de operaţii formale aplicate asupra tabelelor (relaţiilor),
şi a fost concepută de E.F.Codd.
Operaţiile sunt aplicate în expresiile algebrice relaţionale care sunt cereri de regăsire.
Acestea sunt compuse din operatorii relaţionali şi operanzi.
Operanzii sunt întotdeauna tabele (una sau mai multe). Rezultatul evaluării unei expresii
relaţionale este format dintr-o singură tabelă.
Algebra relaţională are cel puţin puterea de regăsire a calcului relaţional. O expresie din
calculul relaţional se poate transforma într-una echivalentă din algebra relaţională şi invers. Codd a
introdus şase operatori de bază (reuniunea, diferenţa, produsul cartezian, selecţia, proiecţia,
joncţiunea) şi doi operatori derivaţi (intersecţia şi diviziunea). Ulterior au fost introduşi şi alţi
operatori derivaţi (speciali).
În acest context, operatorii din algebra relaţională pot fi grupaţi în două categorii: pe
mulţimi şi speciali.
Operatori pe mulţimi (R1, R2, R3 sunt relaţii (tabele)) sunt:
• Reuniunea. R3 = R1 U R2, unde R3 va conţine tupluri din R1 sau R2 luate o singură dată;
• Diferenţa. R3 = R1 \ R2, unde R3 va conţine tupluri din R1 care nu se regăsesc în R2;
• Produsul cartezian. R3 = R1 × R2, unde R3 va conţine tupluri construite din perechi
(x1,x2), cu x1 aparţine R1 şi x2 aparţine R2;
• Intersecţia. R3 = R1 ∩ R2, unde R3 va conţine tupluri care se găsesc în R1 şi R2 în
acelaşi timp;
Operatori relaţionali speciali sunt:
• Selecţia. Din R1 se obţine o subtabelă R2, care va conţine o submulţime din tuplurile
iniţiale din R1 ce satisfac o condiţie. Numărul de atribute din R2 este egal cu numărul de atribute
din R1. Numărul de tupluri din R2 este mai mic decât numărul de tupluri din R1.

18
 • Proiecţia. Din R1 se obţine o subtabelă R2, care va conţine o submulţime din atributele
iniţiale din R1 şi fără tupluri duplicate. Numărul de atribute din R2 este mai mic decât numărul de
atribute din R1.
• Joncţiunea este o derivaţie a produsului cartezian, ce presupune utilizarea unui calificator
care să permită compararea valorilor unor atribute din R1 şi R2, iar rezultatul în R3. R1 şi R2
trebuie să aibă unul sau mai multe atribute comune care au valori comune.
Proiectarea schemei conceptuale porneşte de la identificarea setului de date necesar
sistemului. Aceste date sunt apoi integrate şi structurate într-o schemă (exemplu: pentru BDR
relaţionale cea mai utilizată tehnică este normalizarea).
1.12 Normalizarea
Tehnica de normalizare este utilizată în activitatea de proiectare a structurii BDR şi constă
în eliminarea unor anomalii (neajunsuri) de actualizare din structură.
Anomaliile de actualizare sunt situaţii nedorite care pot fi generate de anumite tabele în
procesul proiectării lor:
• Anomalia de ştergere semnifică faptul că ştergând un tuplu dintr-o tabelă, pe lângă
informaţiile care trebuie şterse, se pierd şi informaţiile utile existente în tuplul respectiv;
• Anomaliile de adăugare semnifică faptul că nu pot fi incluse noi informaţii necesare într-o
tabelă, deoarece nu se cunosc şi alte informaţii utile (de exemplu valorile pentru cheie);
• Anomalia de modificare semnifică faptul că este dificil de modificat o valoare a unui
atribut atunci când ea apare în mai multe tupluri.
Normalizarea este o teorie construită în jurul conceptului de forme normale (FN), care
ameliorează structura BDR prin înlăturarea treptată a unor neajunsuri şi prin imprimarea unor
facilităţi sporite privind manipularea datelor.
Normalizarea utilizează ca metodă descompunerea (top-down) unei tabele în două sau mai
multe tabele, păstrând informaţii (atribute) de legătură.
FN1. O tabelă este în FN1 dacă toate atributele ei conţin valori elementare
(nedecompozabile), adică fiecare tuplu nu trebuie să aibă date la nivel de grup sau repetitiv.
Structurile de tip arborescent şi reţea se transformă în tabele cu atribute elemntare. O tabelă în FN1
prezintă încă o serie de anomalii de actualizare datorită eventualelor dependenţe funcţionale
incomplete. Fiecare structură repetitivă generează (prin descompunere) o nouă tabelă, iar atributele
la nivel de grup se înlătură, rămânând doar cele elemntare.
FN2. O tabelă este în FN2 dacă şi numai dacă este în FN1 şi fiecare atribut noncheie al
tabelei este dependent funcţional complet de cheie. Un atribut B al unei tabele depinde funcţional de
atributul A al aceleiaşi tabele, dacă fiecărei valori a lui A îi corespunde o singură valoare a lui B,
care îi este asociată în tabelă. Un atribut B este dependent funcţional complet de un ansamblu de

19
atribute A în cadrul aceleiaşi tabele, dacă B este dependent funcţional de întreg ansamblul A (nu
numai de un atribut din ansamblu). O tabelă în FN2 prezintă încă o serie de anomalii de actualizare,
datorită eventualelor dependenţe tranzitive. Eliminarea dependenţelor incomplete se face prin
descompunerea tabelei iniţiale în două tabele, ambele conţinând atributul intermediar (B).
FN3. O tabelă este în FN3 dacă şi numai dacă este în FN2 şi fiecare atribut noncheie
depinde în mod netranzitiv de cheia tabelei. Într-o tabelă T, fie A,B,C trei atribute cu A cheie. Dacă
B depinde de A (A → B) şi C depinde de B (B → C) atunci C depinde de A în mod tranzitiv.
Eliminarea dependenţelor tranzitive se face prin descompunerea tabelei iniţiale în două tabele,
ambele conţinând atributul intermediar (B). O tabelă în FN3 prezintă încă o serie de anomalii de
actualizare, datorate eventualelor dependenţe multivaloare.
O definiţie mai riguroasă pentru FN3 a fost dată prin forma intermediară BCNF (Boyce
Codd Normal Form): o tabelă este în BCNF dacă fiecare determinant este un candidat cheie.
Determinantul este un atribut elementar sau compus faţă de care alte atribute sunt complet
dependente funcţional.
FN4. O tabelă este în FN4 dacă şi numai dacă este în FN3 şi nu conţine două sau mai multe
dependenţe multivaloare. Într-o tabelă T, fie A,B,C trei atribute. În tabela T se menţine dependenţa
multivaloare A dacă şi numai dacă mulţimea valorilor lui B ce corespunde unei perechi de date
(A,C), depinde numai de o valoare a lui A şi este independentă de valorile lui C.
FN5. O tabelă este în FN5 dacă şi numai dacă este în FN4 şi fiecare dependenţă joncţiune
este generată printr-un candidat cheie al tabelei. În tabela T (A,B,C) se menţine dependenţa
joncţiune (AB, AC) dacă şi numai dacă T menţine dependenţa multivaloare A -->> B sau C.
Dependenţa multivaloare este caz particular al dependenţei joncţiune. Dependenţa
funcţională este caz particular al dependenţei multivaloare.
În concluzie, în această primă lecţie au fost prezentate şi explicate mai multe noţiuni
teoretice fundamentale pentru a înţelege de ce folosim baze de date relaţionale şi ce noţiuni sunt
întâlnite frecvent în lucrul cu baze de date relaţionale. Pe lângă definirea unor noţiuni de bază, a fost
abordat şi subiectul normalizării unei baze de date, precum şi prezentarea modelului relaţional.
Lecţia următoare se va axa în continuare pe prezentarea unor noţiuni teoretice legate de
tipurile de relaţii întâlnite între tabele, dar va conţine şi exemple concrete de proiectare a bazelor de
date, precum şi o prezentare a mediilor de lucru folosite pentru a avea instalat un server de baze de
date MySQL şi pentru conectarea la baza de date, respectiv efectuarea de comenzi SQL.

20