COMPONENTELE COMPRIMATELOR

În formulele comprimatelor pe lângă substanţele medicamentoase figurează

diferite substanţe auxiliare care fac posibilă aplicarea procesului tehnologic,
contribuie la stabilitatea produselor şi uşurează punerea în libertate a
medicamentelor.

1. Substanţele medicamentoase

Substanţele medicamentoase solide pot fi transformate în comprimate fie

direct, fie după aplicarea unor tratamente prealabile.
În afară de o serie de probleme cu caracter mai general, unele dificultăţi pot
fi întâlnite la prepararea comprimatelor cu săruri higroscopice sau delicvescente,
substanţe eflorescente, produse volatile sau care sublimă, substanţe alterabile în
prezenţa agenţilor atmosferici, anumite proporţii de substanţe lichide.
Prepararea comprimatelor devine o problemă destul de complexă mai ales
când este vorba de formule care conţin mai multe substanţe medicamentoase.
Asocierea mai multor substanţe active poate să ducă la apariţia unor reacţii nedorite
între componente, care însă pot fi evitate prin adoptarea unor tehnici de lucru
corespunzătoare.

2. Substanţele auxiliare

Pentru a putea fi trasformate în comprimate, cele mai multe substanţe active

necesită prezenţa unor substanţe auxiliare şi efectuarea unor operaţii pregătitoare.
 Cunoaşterea proprietăţilor fizico-chimice ale substanţelor active determină
alegerea substanţelor auxiliare potrivite şi a procedeelor tehnologice adecvate.
Aditivii folosiţi la obţinerea comprimatelor se clasifică după funcţia
principală pe care o îndeplinesc în: diluanţi, aglutinanţi, hidrofilizatori, antistatici,
adsorbanţi, dezagreganţi, lubrifianţi. În afara acestora se pot folosi şi alte substanţe
care nu au rol esenţial: coloranţi, edulcoranţi, aromatizanţi, adsorbanţi, stabilizanţi.

2.1. Diluanţi

Diluanţii, numiţi şi substanţe de umplutură, sunt substanţe solide care se

adaugă pentru a se putea da comprimatelor o anumită greutate. Când în formulă
figurează o substanţă puternic activă prevăzută în cantităţi mici pentru a se ajunge
la mărimea obişnuită şi a se uşura prepararea se adaugă diluanţi (de exemplu
comprimate cu: rezerpină, clonidină). Evident că proporţiile în care sunt utilizaţi
diluanţii depind de doza substanţelor active şi de greutatea finală dorită.
Se utilizează substanţe inerte din punct de vedere chimic şi farmacodinamic,
de culoare albă şi convenabile din punct de vedere economic.
În general, se preferă substanţe care prin prezenţa lor facilitează operaţiile de
preparare şi satisfac exigenţele de calitate a comprimatelor. Dat fiind faptul că
diluanţii constituie de multe ori partea predominantă a comprimatelor, evaluarea
proprietăţilor farmacologice, a purităţii, a capacităţii de a influenţa disponibilitatea
biologică se face în condiţii cât mai riguroase.
Diluanţii pot avea alte caracteristici utile, îndeplinind roluri de aglutinanţi,
dezagreganţi, absorbanţi.

a. Lactoza
 Lactoza este o substanţă solubilă în apă şi destul de stabilă, care se prezintă
sub formă de pulbere granulară sau cristale. Este cel mai folosit diluant având un
preţ de cost scăzut. Are totodată şi proprietăţi aglutinante şi de aceea necesită
adaosul de dezagreganţi. Nu este higroscopică şi se usucă uşor după o granulare
umedă. Punctul de topire de 202 grade este destul de ridicat şi de aceea nu este
afectată fricţiunea suferită în timpul comprimării.
Se foloseşte sub formă de pulbere groscioară sau de pulbere obişnuită.
Aceste tipuri de lactoză se obţin prin centrifugare după uscare şi măcinare. Există şi
un tip de lactoză rezultată prin spray precum şi o lactoză anhidră. Forma uscată prin
spray are particule sferice care curg uşor. Această proprietate se menţine chiar dacă
se aplică granularea umedă cu condiţia ca lactoza să nu fie pulverizată prin
măcinare avansată.
Cristalele de lactoză de dimensiuni de 120-240 micrometri sunt plastice şi se
deformează la presare. Totuşi cristalele de lactoză sunt relativ dure de aceea când
proporţia este mare comprimatele devin dure mai ales după stocare. Din acest
motiv lactoza este folosită ca diluant pentru sâmburii de drajeuri.
Lactoza sub formă de pulbere groscioară poate duce la comprimate dure care
nu se mai dezagregă în timp util, se preferă asocierile cu amidon care funcţionează
şi ca agent de dezagregare. Prezenţa amidonului alături de lactoză măreşte
porozitatea comprimatelor cu formarea de pori şi capilare ceea ce favorizează
penetrarea lichidului intestinal. Se mai asociază cu fosfat de calciu şi în ultimul
timp cu celuloza microcristalină. Lactoza poate fi utilă şi în prezenţa unor substanţe
higroscopice. Asocierea cu substanţe hogroscopice trebuie făcută cu atenţie
deoarece, datorită funcţiei aldehidice pot apărea reacţii chimice. Substanţe cu grupa
amină sau amidă se pot colora în brun în prezenţa lactozei, mai ales dacă este
prezent şi stearatul de magneziu.
b. Amidonul
Amidonul este adesea folosit ca diluant. Poate fi în acelaşi timp aglutinant,
dezagregant şi chiar lubrifiant. Ca diluant se foloseşte în proporţii de până la 30%
faţă de greutatea comprimatelor, adaosul de proportii mai mari ducând la
comprimate moi, puţin rezistente.
Se foloseşte amidon de grâu, de porumb sau de cartofi, acestea fiind
varietăţile oficinale în F.R. IX. Amidonul oficinal conţine până la 15% umiditate,
dar amidonul comercial are o umiditate mai mare. Proporţia ridicată de umiditate
nu este de dorit. Dacă pregătirea materialului de comprimat se face prin granulare
uscată, un conţinut ridicat de umiditate a amidonului poate îngreuna procesul
tehnologic sau poate influenţa negativ stabilitatea produselor. În cazul granulării pe
cale umedă se poate ajunge la o umectare suplimentară a amestecului, ceea ce
atrage după sine o uscare prelungită care nu este recomandabilă.
În general nu este indicat să se folosească un amidon a cărui umiditate
depăşeşte 10% şi de aceea se pune deseori problema îndepărtării parţiale a
umidităţii prin uscare. Temperatura prin uscare este de 45-50 de grade timp de 3-4
ore.
Asocierea amidonului sub formă de pulbere cu cocă de amidon dă comprimatelor o
structură mai puţin rigidă.
Amidonul se asociază adesea cu lactoza. Utilizarea lactozei care este solubilă
în apă rece, alături de amidon asigură pătrunderea apei în comprimat şi o
dezagregare rapidă. Amestecul de amidon cu lactoză 7:3 serveşte la prepararea
unui granulat simplu (granulatum simplex). În alte formule de granulat inert
proporţiile de amidon şi lactoză sunt modificate. Acest tip de granulat inert poate
servi ca umplutură pentru diferite comprimate cu substanţe puternic active. Se
asociază granulatul simplu uscat cu substanţele medicamentoase şi apoi amestecul
se comprimă. Prin aceasta se evită contactul umidităţii cu unele substanţe
medicamentoase care se pot descompune în prezenţa apei. Se foloseşte asociat şi cu
un fosfat de calciu şi celuloză microcristalină.

c. Zahărul
Zahărul poate fi utilizat ca diluant în cantităţi moderate. Este uşor
higroscopic şi poate da dificultăţi la comprimare. Totodată are proprietăţi adezive
marcate, aderă de matriţă şi poate da comprimate prea dure care se dezagregă greu.
În prezenţa unor substanţe cu caracter acid sau alcalin se produc colorări.
Pentru comprimatele obişnuite se recurge la amestecuri de zahăr şi lactoză.
Este recomandat pentru comprimatele pentru supt sau cele sublinguale la
care se cere o dizolvare lentă.

d. Glucoza
Solubilă în apă, este mai puţin higroscopică şi dă comprimate mai puţin dure
decât lactoza. Este folosită ca diluant pentru comprimatele de supt deoarece se
dizolvă lent şi are gust plăcut. Este indicată şi pentru obţinerea unor comprimate
vaginale deoarece are o influenţă favorabilă asupra pH- ului şi florei vaginale.

e. Manitolul
Este un diluant solubil recomandat adesea. Prezintă însemnate avantaje faţă
de zahăr, lactoză sau glucoză.
Manitolul nu conţine apă legată şi cedează uşor apa adăugată. Este stabil la
acţiunea umidităţii şi a căldurii. Are un gust dulce, răcoritor. Este rezistent la
căldură, putând fi încălzit până la 250 grade fără să se descompună. Este compatibil
cu majoritatea medicamentelor. Este recomandat în asociere cu substanţe
medicamentoase sensibile faţă de apă, pentru obţinerea comprimatelor pentru supt
şi a celor pentru soluţii injectabile deoarece poate fi aplicată sterilizarea prin
caldură.

f. Sorbitolul
Sorbitolul cristalizat este utilizat ca diluant pentru comprimatele de supt
administrate la diabetici. Are o aplicare destul de limitată deoarece este o substanţă
foarte higroscopică. De aceea, poate deveni util când se asociază cu medicamente
care au tendinţa să piardă apa de cristalizare şi prin aceasta se întăresc.

g. Acidul boric
Este un diluant solubil în apă, cu proprietăţi lubrifiante şi cu acţiune
antiseptică. Se pretează la comprimare directă fără adaos de alţi agenţi ajutători.
Este utilizat numai la prepararea comprimatelor din care se obţin soluţii de uz
extern (comprimate vaginale cărora le asigură un pH acid, comprimate pentru băi
oculare).

h. Clorura de sodiu
Este solubilă în apă de aceea se utilizează în special pentru comprimatele din
care se obţin soluţii injectabile sau alte soluţii care se administrează extern.
Cristalele de clorură de sodiu pot fi comprimate direct fără tratamente prealabile şi
fără adaos de lubrifianţi şi dezagreganţi. La prelucrarea comprimatelor hipodermice
cantitatea de clorură adăugată poate servi şi la izotonizarea soluţiei care se obţine
din comprimatul respectiv. Este recomandată ca diluant pentru comprimate de uz
extern (exemplu: comprimate cu biclorură de mercur, cu oxicianură de mercur, cu
hipoclorit de sodiu cărora le măreşte solubilitatea).
 Clorura de sodiu este higroscopică, de aceea comprimatele vor fi păstrate în
recipiente închise ermetic. Un alt dezavantaj este uzarea rapidă a pieselor maşinii.

i. Celuloza microcristalină
Celuloza purificată şi depolimerizată sub formă microcristalină (Avicel) mai
recent introdusă în practică, este o celuloză specială cu structură fibroasă ale cărei
particule au diametrul mediu de 20 micrometri care se pretează atât la comprimarea
directă care acţionează şi ca liant, cât şi după granulare uscată sau umedă.
Comprimatele au o rezistenţă mecanică ridicată obţinută cu presiuni reduse şi se
dezagregă uşor.
Adaosul de celuloză microcristalină necesită uneori prezenţa lubrifianţilor.
Are proprietăţi apreciabile şi ca dezagregant glisant, lubrifiant şi aglutinant. Este
absorbant pentru lichide lipofile. Se asociază cu lactoză, amidon, fosfat de calciu,
sulfat de calciu. Se foloseşte în concentraţii de 5-20%.
Deşi este un material scump are o utilizare din ce în ce mai largă.

j. Fosfatul de calciu
Este insolubil în apă, nehigroscopic. Conţinutul în calciu sau alcalinitatea
poate da reacţii cu anumite componente. Dă comprimate dure care se sfărâmă uşor
şi de aceea se asociază cu dezagreganţi şi lubrifianţi. Fosfatul de calciu tribazic
reduce tendinţa de întărire a comprimatelor în timpul stocării. Este absorbant
pentru uleiuri şi ceruri.