Subiecte de examen DIUE

Anul universitar 2020-2021

1. Consiliul Europei (pag. 11-13)

Statutul Consiliului Europei a fost semnat la 5 mai 1949 la Londra de 10 state

(Belgia, Olanda, Luxemburg, Franța, Danemarca, Irlanda, Italia, Anglia, Norvegia, Suedia) și
a intrat în vigoare la 3 august 1949.
Consiliul Europei este o organizație internațională interguvernamentală, regională,
care grupează statele democratice ale Europei. Scopul acestei organizații internaționale este
realizarea unei mai mari unități între membrii săi, pentru salvgardarea și realizarea idealurilor
și principiilor care sunt moștenirea lor comună și pentru facilitarea progresului lor social și
economic.
În concret, Consiliul Europei acționează pentru:
● apărarea drepturilor omului și democrației pluraliste (1950 a adoptat Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care până în anul
2018 a fost completată cu 16 protocoale)
● favorizarea conștientizării și valorizării identității culturale europene, luptând
împotriva oricărei forme de intoleranță;
● căutarea de soluții pentru problemele societății (minorități, xenofobie, intoleranță,
protecția mediului înconjurător, bioetică, SIDA, droguri);
● sprijinirea țărilor din Estul și Centrul Europei, în vederea punerii în practică și
consolidării reformelor politice, legislative și constituționale, cu ajutorul unor
importante programe de cooperare.
Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg și din 2011 are 47 de state membre.
România a aderat la această organizație la 7 octombrie 1993 și a ratificat Convenția
europeană a drepturilor omului în 1994. Pot adera doar statele care acceptă
moștenirea comună europeană privind ,,domnia legii”, ,,respectarea drepturilor
omului” și ,,democrația pluralistă”.
INSTITUȚII:
Comitetul Miniștrilor este organul competent să acționeze în numele organizației.
Este format din miniștrii de externe din fiecare stat membru și are ca atribuții principale:
încheierea de convenții, emiterea de recomandări către guvernele statelor membre; decide cu
efect obligatoriu în problemele interne și de organizare și contribuie la executarea hotărârilor

1
judecătorești ale Curții Europene a Drepturilor Omului. Deciziile cu caracter definitiv ale
Consiliului Europei îmbracă deseori forma unor rezoluții.
Adunarea Parlamentară este organul deliberativ (denumit până în 1974 Adunarea
Consultativă) și este format din reprezentanții parlamentelor naționale ale statelor membre,
mărimea delegației fiecărui parlament variind în funcție de dimensiunea teritoriului, ale
populației și ale contribuției statului respectiv la bugetul organizației internaționale. România
are 10 membri și 10 membri supleanți în acest for.
Adunarea adoptă patru categorii de texte: recomandări, rezoluții, avize, și directive.
Recomandările conțin propuneri adresate Comitetului Miniștrilor, a căror aplicare intră în
competența guvernelor. Rezoluțiile conțin hotărârile Adunării asupra problemelor pe care
este împuternicită să le reglementeze sau în privința cărora exprimă opinii care angajează
doar responsabilitatea ei. Avizele sunt în cea mai mare parte exprimate de Adunare asupra
problemelor care îi sunt supuse de Comitetul Miniștrilor, cum ar fi admiterea de noi state
membre în Consiliul Europei, dar pot viza și proiecte de convenții, bugetul, aplicarea Cartei
Sociale europene sau activitățile Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa.
Directivele sunt de regulă instrucțiuni adresate de Adunare comisiilor sale.
Congresul Puterilor Locale și Regionale din Europa există din 14 ianuarie 1994,
funcționează cu 2 camere în sesiunea anuală de o săptămână la Strasbourg ca organism
consultativ, reprezentativ pentru colectivitățile locale și regionale.
Conferința Organizațiilor Internaționale Nonguvernamentale din anul 2005
reprezintă mai mult de 400 de organizații ale societăților civile, formând pilonul ,,civil” într-
un ,,quadrilogue” cu primele 3 instituții amintite mai sus, fiind recunoscută ca instituție.
Se reunește de 3-4 ori pe an, pe perioada sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare.
Secretariatul, în frunte cu un Secretar general și un Secretar general adjunct numiți
de Adunarea Parlamentară, funcționează ca organ de asistentă, esențialmente de natură
tehnică și administarativă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) este un organ înființat prin
Convenția europeană a drepturilor omului și a dobândit statutul de organ jurisdicțional
independent prin Protocolul nr. 11 din 1994 la Convenție. Protocolul a intrat în vigoare la 1
noiembrie 1998, iar instanța și-a început activitatea din 1 noiembrie 1999.
Comisarul pentru drepturile omului funcționează din 1999, având ca misiune
monitorizarea respectării drepturilor fundamentale ale omului, promovarea informațiilor și
educației, asistarea statelor membre în acest domeniu, facilitarea activității ombudsmanilor
naționali. Comisarul își exercită funcția independent și nepărtinitor, fără a avea posibilitatea
de a introduce plângeri la CEDO. După intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14 la Convenția
europeană, are posibilitatea de a depune opinii scrise și de a participa la procedura orală din
cadrul CEDO.
La 10 mai 1990 a fost creată la Veneția Comisia Europeană pentru Democrație
prin Drept sau Comisia de la Veneția (denumirea primită după cele 4 sesiuni anuale
organizate la Veneția), cu statut de organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din

2
experți în drept internațional și constituțional, menit să contribuie la dezvoltarea instituțiilor
democratice prin recomandări de îmbunătățire a constituțiilor naționale și a legilor de bază.

2. NATO pg 9

· Tratatul Atlanticului de Nord a fost semnat la 4 aprilie 1949 la Washington de 12 state și a

intrat în vigoare la 24 august 1949.

· este o organizație militară și are ca scop acționarea individuală și colectivă a statelor membre
împotriva unui atac armat, în exercitarea dreptului la autoapărare.

· România aderă la 26 martie 2003; nr. statelor membre fiind de 29.

· în 1996 Franța s-a retras din partea militară dar a revenit în 2009.

· sediul la Luxembourg.

· doctrina „Out of Area” presupune faptul că statele membre nu au obligația de a participa la apărarea
în afara teritoriului statelor membre , dar fiecare stat membru poate decide în fiecare caz în parte să ia
parte în mod voluntar și la acțiuni care depășesc teritoriul sus-amintit.

· organe (nu intra la examen) pg.10

3. Pregătirea înființării Comunităților Europene (1945-1949, 7 evenimente) pg 18

· 9 mai 1945- capitulează Wehrmacht-ul și are loc împărțirea Europei într-o zonă estică comunistă,
care se dezvoltă pe baza economiei planificate și o zonă vestică a democrației pluraliste și a
economiei de piață.

· 25 martie 1945- Altiero Spinelli a depus, în cadrul Comitetului Francez pt. Federalizarea
Europei, proiectul unei Europe Unite.

· 19 septembrie 1946- Winston Churchill, solicită crearea „Statelor Unite ale Europei”, dar exclude
participarea Angliei.

· 12 martie 1947 are loc lansarea „Doctrinei Truman”, prin care se promitea ajutor militar și economic
popoarelor dornice să își apere libertatea și independența.

· 29 octombrie 1947- Olanda, Belgia și Luxembourg se constituie într-o uniune vamală numită
„Benelux”.

· 4 martie 1947- Franța și Anglia au semnat un tratat de apărare comună împotriva unui atac din
partea Germaniei.

· 1949- se înființează NATO și Consiliul Europei.

4. Înființarea Comunităților Europene (195o-196o, 10 evenimente) (pg 19-23)

3
 -9 mai 1950-Robert Schuman elaboreaza impreuna cu consilierul lui , Jean Monnet in plan privind
infintarea ,,Uniunii Montane ‘’ cu scopul prevenirii unui nou razboi intre Franta si Germania prin
crearea unei autoritati care sa controleze productia de carbune si otel dintre cele doua state .Pe baza
acestui plan sefii de state si de guverne din Germania , Franta ,Olanda ,Italia , Belgia, Luxemburg
dupa un an de negocieri au parafat planul si in 1951 au semnat la ParisTtratatul de infintare a CECO
( Europa celor 6)

-Tarile CECO au semnat la 27 mai 1952 un tratat de infimtare a unei Comunitati Europene de
aparare , care insa nu a fost ratificat de Franta si astfel nu a intrat in vigoare

-Uniunea de Vest ( Westunion ) infintata in 1948 pein Pactul de la Bruxelles ( Franta , Anglia si
Tarile Benelux ) , in 1955 adera Germania si Italia si se tranforma in Uniunea Europei Occidentale ,
care pana la desfintarea sa din 30.iunie.2011 a functionat in paralel cu NATO

- La 5 decembrie 1951 Suedia , Danemarca si Norvegia au infintat Consiliul Nordic (organizatie de

cooperare econimica )

- In 1953 a fost deschisa Piata Comuna pentru produsele CECO

-In 1955 se semneaza Pactul de la Varsovia ( intre tarile socialiste ) -tratat de prietenie , cooperare si
sprijin reciproc - prin care initiaza o cooperare in domeniul militar

- In data de 1-2 iunie 1955, a avut loc Conferința de la Messina a miniştrilor de externe CECO, unde,
pe baza Memorandumului tărilor Benelux, a fost elaborat un program cu 6 puncte şi a fost format un
comitet sub preşedintia lui Paul-Henri Spaak pentru elaborarea unui plan privind crearea unei
comunități economice şi a uneia nucleare. Comitetul a depus un raport pe această temă la 27 aprilie
1956, pe baza căruia un alt comitet format din reprezentanții guvernelor infiintat la Conferința
miniştrilor de externe CECO din Veneția (29-30 mai 1956) a fost chemat să elaboreze textul concret
al tratatelor de înființare.

-25 martie 1957, in Capitoliul din Roma are loc semnarea tratatelor de infiintare a Comunității
Economice Europene (CEE) şi a Comunități Europene a Energiel Atomice (CEEA sau EURATOM)
(intrate în vigoare la 1 ianuarie 1958) de către cele 6 state fondatoare ale CECO.

-Tot in 1957, prin Convenția privind organele comunitare comune, cele trei comunități au dobândit
două organe comune: Curtea de Justice şi Parlamentul. In rest, CECO şi-a păstrat inalta Autoritate şi
Consiliul Ministerial, iar CEE si EURATOM au beneficiat de serviciile a cate unei Comisii, Consiliu
Ministerial, respectiv de un Comitet Economic şi Social comun.

-La inceputul anului 1958 a avut loc şi înființarea Băncii Europene de Investiții (BEI), ca instituție
comunitară autonomă cu sediul la Luxembourg.

5. Criza și consolidarea integrării europene (1961-1969, 10 evenimente) (pag. 23-25)

1. Octombrie 1961 OECE (Organizația Europeană pentru Cooperare Economică) se

transformă în OECD (Organizația Europeană de Cooperare și Dezvoltare)
2. 1963 Franța și Germania incheie Tratatul Elysee de cooperare în domeniul politicii
externe

4
3. 1965 organele comunităților semneaza Tratatul de fuziune- unificarea organelor principale
ale comunităților - Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Ministerial și
Curtea de Justiție
4. 1965 criza scaunului gol timp de 7 luni miniștrii francezi nu participă la ședințele
Consiliului Ministerial, presedintele francez sa pastreze dr de veto al statelor membre si se
opunea aderarii Angliei
5. Ianuarie 1966 Sfârșitul crizei Compromisul de la Luxemburg în cazul afectării intereselor
vitale ale unei țări se poate reveni la votul cu unanimitate
6. Iulie 1968 produse industriale și meșteșugărești Se realizează uniunea vamală
7. 1963 CEE incheie cu 17 state africane și Madagascar Tratatul de la Yaounde Tratat de
asociere
8. 1968 CEE incheie cu Tanzania, Uganda, Kenia Tratatul de la Arusha
9. În 1969 are loc semnarea Tratatului de la Yaounde II
10. 1969 Haga Acordul șefilor de state și de guvern privind primirea de noi membri și
realizarea treptată a unei uniuni economice și monetare până în anul 1980.

6. Avântul integrării europene (197o-1989, 10 evenimente) (pag. 25-30)

1. ianuarie 1973 primul val de extindere CE prin aderarea Anglia, Danemarca și Irlanda
2. decembrie 1974 la Paris Valerie Giscard D Estaing - Propunere privind înființarea
Consiliului European
3. 1975 Sunt înființate Curtea de Conturi, Comitetul pentru Politica Regională, Fondul
Regional European
4. ianuarie 1979 în Parlamentul European au loc primele alegeri directe
5. 1981 Grecia devine a 10a tara membra a Comunitatilor
6. 1985 Groenlanda paraseste Comunitatea- Primul act de ieșire din Comunitate
7. 1985 Tarile Benelux, Germania si Franta semneaza Acordul de la Schengen prin care se
prevede desfiintarea treptata a controalelor la granitele interne comune pt circulatia
pers
8. 1986 extinderea Comuntatii prin aderarea Spania și Portugalia
9. februarie 1986 (intrat in vigoare1987) primul tratat de reformă - Actul Unic European
ce a adus o revizuire generala a dr comunitar primar si e extins cooperarea statelor
membre in domeniul politic
10. 1989 crearea Tribunalului de primă Instanță

7. Înființare UE și extinderea sa spre est (199o-2oo9, 10 evenimente) (pag. 30-47)

1. 1990 Se înființează Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare

5
 2. Martie 1990 extinderea de tip sui generis a Comunitatii Europene prin reunificarea
Germaniei
3. octombrie 1990 România și Comunitatea Europeana încheie un Tratat de Cooperare
4. Noiembrie 1993 (tratat de reformă) Intră în vigoare Tratatul de la Maastricht privind
crearea UE
5. ianuarie 1994 State comunitare și statele AELS li se aplica intr-un spatiu de liber
schimb tratatul Spațiul Economic European
6. 1995 intra in vigoare Tratatul de la Schengen
7. 1998 Crearea instituției: Banca Centrală Europeană

8. mai 1999 Intră în vigoare Tratatul de la Amsterdam

9. februarie 2003 Intră în vigoare Tratatul de la Nisa prin care s-au adus modificari
Tratatului UE si Tratatului instituind Comunitatea Europeana
10. 2006 Rusia si UE au semnat un document commun privind intarirea activitatii comune de
cercetare in spatiului cosmic
11. 2007 Romania si Bulgaria adera la UE nr stateloe membre crescand la 27
8. Căutarea identității UE într-o lume globalizată (2oo9-2021, 10 evenimente) (pag. 47-51)

1. 2010 Strategia multinațională Europa 2020 (strategie de zece ani pentru o creștere
economică inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii)
2. 2012 Devine operabila *inițiativa legislativă cetățenească* prin care cetatenii au
posibilitatea directa de a propune Comisiei sa elaboreze noi acte legislative
3. 2012 UE primeste Premiului Nobel pentru pace
4. 22.01.2013 Miniștrii de finanțe ajung la un acord de principiu cu privire la
introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare în 11 țări din zona euro
5. 2013 Se deschid negocierile de aderare cu Serbia la UE
6. iulie 2013 Croatia adera la UE
7. 28-29.11.2013 La summitul Parteneriatului estic de la Vilnius, Georgia și Republica
Moldova au semnat acorduri cu UE
8. La 1 ianuarie 2014, Letonia a devenit cel de-al 18-lea stat membru care a introdus ca
mijloc de plată moneda euro.
9. La 1 ianuarie 2015, Lituania a devenit cel de-al 19-lea stat membru care a introdus ca
mijloc de plată moneda euro.
10. 2016 referendum Populația Regatului Unit, cu o majoritate de 51,9% din voturi,
votează în favoarea ieșirii din UE
11. martie 2017 Regatul Unit Informează Consiliul Europei privind ieșirea din UE

9. Condițiile de aderare la UE (pag.51-53)

Potrivit art. 49 TUE care sunt cele două precondiții esențiale pentru aderarea statelor
membre?

6
 Orice stat european care respectă valorile prevăzute la art 2 și care se angajează să le
promoveze poate solicita să devină membru al Uniunii
Respectarea demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept,
respectarea drepturilor omului, inclusiv minorități.
Societate caracterizată de pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate
între femei și bărbați.
Consiliul European de la Copenhaga din 21-22 iunie 1993, unde s-a arătat că statele Europei
Centrale și de Est pot deveni state membre, dar pentru aderare trebuie să urmeze următoarele
criterii:
1. Criteriul geografic, să se situeze din punct de vedere geografic pe teritoriul european
2. Criteriul politic cere ca statul candidat:
a. să fie stat de drept, mai precis în statul respectiv să fie asigurată separația
puterilor în stat
b. să aibă o ordine democratică, adică cei care conduc țara să fie aleși în mod
periodic pe bază de vot egal, direct, secret
c. să fie respectate drepturile omului
d. să fie respectate drepturile minorităților
3. Criteriul economic
a. economie de piață funcțională
b. să aibă capacitatea de a face față forțelor de piață și presiunii concurenței din
Comunitate
4. Să poată îndeplinii următoarele obligații ce degurg din calitatea de membru:
a. preluarea scopurilor uniunii politice și ale uniunii economice și monetare
b. preluarea ,,acquis-ului comunitar” (ctitoriilor, moștenirii, achizițiilor,
cunoștințelor comunitare)
5. La Consiliul European de la Madrid din 1995 s-a introdus ca un ultim criteriu cerința
ca administrația și justiția să aibă capacitatea de a aplica creația comunitară.
Reprezentanții statelor membre au instituit la Copenhaga un criteriu de îndeplinit și
Comunităților, acela de a crea capacitatea necesară (mai ales instituțională) primirii noilor
state membre, pentru a evita scăderea nivelului calității integrării europene.
Îndeplinirea cerințelor sus-amintite se verifică de către instituțiile unionale în cursul
negocierilor de aderare.
Parlamentul European și parlamentele naționale sunt informate cu privire la depunerea
cererii de aderare. Statul solicitant adresează cererea sa Consiliului, care se pronunță în
unanimitate după consultarea Comisiei și după aprobarea Parlamentului European, care
se pronunță cu majoritatea membrilor din care este constituit. Condițiile admiterii și
adaptările impuse de aceasta tratatelor pe care se întemeiază Uniunea fac obiectul unui
acord între statele membre și solicitant. Acest acord se supune ratificării de către toate
statele contractante, în conformitate cu normele lor constituționale.

7
10. Structura și caracteristicile Tratatului de aderare a României la UE (pg 57-59)

Structura: Tratatul de aderare al României la UE este comun cu cel de aderare al Bulgariei.

Acesta are o structura unitară, cele 31 de capitole de negociere dar și condițiile de aderare fiind
cuprinse într-o singura Convenție, un singur instrument împărțit în 4 părți, 18 anexe, 7 declarații și
schimb de scrisori.

Caracteristici: are 4 părți principale: Tratatul de aderare, Protocolul privind condițiile și

aranjamentele referitoare la admitere, Actul privind condițiile de aderare și adaptările tratatelor pe
care se întemeiază UE, Actul final.

-În acest tratat, spre deosebire de celelalte tratate de aderare unde sunt incluse dreptul
primar unional și tratatele de aderare precedente, apare textul constituție UE, deoarece menirea
acestui document era sa înlocuiască o mare parte a dreptului primar

-tratatul de aderare presupunea respectarea următoarelor obligații: respectarea

tratatelor de înființare a CE și UE, a dreptului comunitar potrivit interpretării CJUE, sa întreprindă
toate masurile generale și speciale pt îndeplinirea obligațiilor ce decurg din dreptul primar, abținerea
de la orice acțiune care ar periclita realizarea scopurilor fixate de tratatele fundamentale

- tratatul cuprinde 6 articole art 2 alin 3 aduce o soluție tranzitorie privind aplicarea
succesiva a Protocolului și a actului de aderare:în cazul în care constituția UE ar fi intrat în vigoare
după aderare, protocolul ar fi înlocuit actul final de la data întrării în vig a constituției UE.

-partea a 2 și 3 din tratat sunt protocolul și actul de aderare care au fiecare 5

capitole:principii,elemente privind ajustarea Constitutiei/Tratatelor de infiintare, prevederi
permanente (adoptarea acquis-ului) prevederi temporale (perioadele de tranziție), adaptări
instituționale. Protocolul nu a devenit niciodată aplicabil României, eșecul ratificării constituției nu
era in vigoare nici la data aderarii si nici ulterior, aplicându-se partea 3 (actul privind condițiile de
aderare și adaptările tratatelor pe care se întemeiază UE)

- in tratat sunt adăugate norme de tip soft law(recomandările, declarațiile consiliului

european), pe lângă normele dreptului comunitar primar, secundar și complementar.

- prevederile tratatului sunt în mare parte copiate după cele de la nisa, creând o
situație nefavorabila pt ro in privinta reprezentării tarii în instituțiile unional: 35 loc în Parlamentul
European, 14 vot ponderate în consiliul UE, 15 loc în Comitetul Economic și Social, comitetul
regiunilor.

-pt ca intre data semnarii si cea a aderarii au trecut aproape 2 ani, tratatul nu include o
lista a modificărilor efectuate în acquis-ul comunitar dar a fost stipulat
un mecanism menit sa realizeze adaptarea acquis-ul adoptat după metoda cut off date, și presupune
adoptarea modificărilor necesare de către consiliu sau comisie la solicitarea ro sau a Bu, realizata cel
târziu la data aderării.

- anexele la protocol și actul de aderare au prevederi aproape identice, deosebirea

8
fiind ca protocolul face referiri la Constituția UE iar actul la vechiul drept comunitar bazat pe tratatele
de înființare a CEE, EURATOM, UE, 8 anexe se refera la ro(anexele 1-5 7-9) iar 7 la Bulgaria, 6
comune.

-actul final enumera elementele Tratatului de aderare producătoare de consecințe

juridice, specifica cele 2 limbi oficiale și obliga părțile sa desfășoare pana la aderare un schimb real
de informații între ele

-in Tratatul de aderare se mai adaugă 7 declarații unilaterale și multilaterale,

schimburi informative și consultative de scrisori, dintre care declarația cu nr 7, este cea mai
importanta, care ridica limba bulgara la nivel de limba oficiala, conduce alfabetul chirilic la al treilea
alfabet obicial al UE.

11. Ieșirea din UE (articolul 50 din TUE) și excluderea din UE (pag. 63-67)

Scop suprem al UE e integrarea, aderarea inseamnand atingerea unui point of no

return
Tratatele de infiintare CE și UE nu prevedeau clauze de dezicere, de ieșire din aceste
forme de organizare supranațională.
Tratatul de la Lisabona, art.50 TUE, a prevăzut că orice stat membru poate hotărî,
în conformitate cu normele sale constituționale, să se retragă din Uniune. Statul membru
care hotărăște retragerea trebuie să notifice intenția sa Consiliului European. În baza
orientărilor Consiliul European, Uniunea negociază și încheie cu acest stat un acord care
stabilește condițiile de retragere. ținând seamă de cadrul viitoarelor sale relații cu
Uniunea. Acest acord se negociaza în conformitate cu art. 218 alin 3 TFUE. Acesta se
încheie în numele Uniunii de către Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată, după
aprobarea Parlamentului European. Tratatele încetează să se aplice statului în cauză la
data intrării în vigoare a acordului de retragere sau, în absența lui, după doi ani de la
notificarea statului care să părăsească UE, cu excepția cazului în care Consiliului
European, în acord cu statul membru în cauză, hotărăște în unanimitate să amâne acest
termen.
Reprezentanții statului membru care se retrage nu participă nici la dezbateri și nici la
adoptarea deciziilor Consiliului European și ale Consiliului care privesc statul în cauză.
Ieșirea nu exclude o nouă aderare a statului, cu condiția parcurgerii procesului de
negocieri și de aderare.
Excluderea pentru nerespectarea obligațiilor asumate.
-În primul rând, potrivit art 260 TFUE, în cazul în care un stat membru nu și-a
îndeplinit vreuna dintre obligații care îi incumbă în virtutea tratatului și nu duce la
îndeplinire nici hotărârea CJUE prin care este obligat să înceteze încălcarea și să ia
măsuri pentru înlăturarea efectelor acesteia, la propunerea Comisiei, CJUE îi poate
impune plata unei sume forfetare sau a unei penalități.
-Potrivit art 7 TUE la propunerea motivată a ⅓ din statele membre, a Parlamentului
European sau a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul,

9
 hotărând cu o majoritate de ⅘ din membrii săi, poate să constate existența unui risc clar
de încălcare gravă a valorilor prevăzute la art 2 de un stat membru.
-Consiliul European, hotarand in unanimitate la propunerea a 1/3 din state sau
Comisie si cu aprobarea Parlamentului E, poate constata existenta unei incalcari grave si
persistente a valorilor de catre un stat membru, dupa ce acel stat si-a prezentat
observatiile.
-În cazul în care a fost făcută constatarea încălcării grave și persistente a valorilor,
Consiliul, hotărând cu majoritate calificată poate decide suspendarea anumitor drepturi
(inclusiv votul în Consiliu).
-Consiliul poate decide ulterior sa modifice sau sa revoce masurile ca raspuns la
modificarea situatiei ce l-a determinat sa impuna respectivele masuri. ART 354 TFUE
membrul Consiliul European si Consiliul care reprez statul nu participa la vot si statul nu
e luat in considerare la calculareea treimii sau a patru cincimi din statele membre.
-La acordarea aprobării cerute de această procedură, Parlamentul European
hotărăște cu majoritate de ⅔ din voturile exprimate, reprezentând majoritatea
membrilor care îl compun.

12. Care este definiția dreptului UE și cum se diferențiează de dreptul național și cel
internațional public? (pag. 71-72)

Dreptul unional reprezintă totalitatea normelor juridice care formează o ramură de

drept autonomă și supranațională, care are o valabilitate unitară în și între toate statele
membre ale UE, care se disting de normele dreptului național, față de care au prioritate,
și care, în marea lor majoritate, sunt de aplicabilitate directă.
Dreptul unional se deosebește de dreptul internațional public, prin următoarele:
● are aplicabilitate directă, aplicându-se nu numai statelor sau organizațiilor
internaționale, dar și resortisanților statelor membre, adică persoanelor fizice
și juridice care nu au calitatea de subiect de drept internațional.
● dispune de un sistem coercitiv-execuțional mixt, internațional și național
● dispune de un sistem jurisdictional permanent și cu competența obligatorie
● normele juridice unionale devin aplicabile, de cele mai multe ori fără a fi
ratificate (self-executing)
● normele juridice unionale sunt preponderent de drept derivat (cele mai multe
fiind adoptate de instituțiile unionale) și nu convenționale
● are funcția de integrare, și nu doar de cooperare
Față de dreptul național, dreptul unional se deosebește prin următoarele:
● se aplică și relațiilor interstatale
● nu reglementează toate domeniile vieții sociale

10
13. Competența exclusivă a Uniunii (articolul 3 din TFUE)

Potrivit articolului 3 din TFUE art.3, competenta Uniunii este exclusiva in urmatoarele domenii:

•Uniunea vamala

•Stabilirea normelor privind concurenta necesara functionarii pietei interne

•Politica monetara pentru statele membre a caror moneda este euro

•Conservarea resurselor biologice ale marii in cadrul politicii comune privind pescuitul

•Politica commerciale comuna

•In privinta incheierii unui acord international in cazul in care aceasta incheiere este prevazuta de un
act legislativ a Uniunii, ori este necesara pentru a permite Uniunii sa isi exercite competenta interna,
sau in masura in care aceasta ar putea aduce atingere normelor comune sau ar putea modifica
domeniul de aplicare al acestora

14. Competența partajată a Uniunii (articolul 4 din TFUE)

Potrivit art.2 alin.(2) TFUE, în cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competență partajată cu statele
membre într-un domeniu determinat, Uniunea și statele membre pot legifera și adopta acte obligatorii
din punct de vedere juridic în acest domeniu. Statele membre își exercită competența în măsura în
care Uniunea nu și-a exercitat competența, respectiv își exercită din nou competența în măsura în care
Uniunea a hotărât să înceteze să și-o mai exercite.

Competențele partajate între Uniune și statele membre (art. 4 TFUE) se aplică în următoarele domenii
principale:

a) piața internă;
b) politica socială, pentru aspectele definite în tratat;
c) coeziunea economică, socială și teritorială;
d) agricultura și pescuitul, cu excepția conservării resurselor biologice ale mării;
e) mediul;
f) protecția consumatorului;
g) transporturile;
h) rețelele transeuropene;
i) energia;
j) spațiul de libertate, securitate și justiție;

k) obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică, pentru aspectele definite în

tratat.

Totodată, în domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice și spațiului, Uniunea dispune de

competență pentru a desfășura acțiuni și, în special, pentru definirea și punerea în aplicare a
programelor, respectiv, în domeniile cooperării pentru dezvoltare și ajutorul umanitar, Uniunea
dispune de competență pentru a întreprinde acțiuni și pentru a duce o politică comună fără ca

11
exercitarea acestei competențe să poată avea ca efect împiedicarea statelor membre de a-și exercita
propria competență.

15. Principiul împuternicirii implicite (articolul 352 TFUE)-pag 77

Principiul ne spune ca in ipoteza in care este nevoie de o actiune a UE pt realizarea pt unui obiectiv
unionial aceasta actiune poate fi intreprinsa cu conditia sa nu fie extinse compententele unioniale in
vederea realizarii unor obiective care nu s-ar mentiona in tratatele unioniale sau care nu ar urmari
activitati si intreprinderi mentionate in acele tratatele- aceasta e si limita principiului.

Conditiile sunt :

EXISTENTA UNUI OBIECTIV AL UNIUNII

REALIZAREA OBIECTIVULUL SA FIE CERUTA IN CADRUL TRATATULUI

INSUFICIENTA ATRIBUTIILOR/COMPETENTELOR

INEXISTENTA PUTERILOR DE ACTIUNI

MASURILE LUATE SA FIE ADECVATE REALIZARII OBIECTIVULUI

16. Condițiile de aplicare ale principiului subsidiarității și controlul parlamentar al respectării

acestuia.
(pg 80)

Unde competenta de legiferare apartine UE si statelor, UE legifereaza doar daca statele

membre nu se descurca satisfacator in realizarea obiectivului

Prin tratatul de ls mastrich si perfectionst prin tratatul de la amsterdam si cel de la lisabona l-a
mentionat

Condițiile de aplicare ale principiului subsidiarității sunt:

-să nu existe competența exclusivă a UE: agricultură, pescuit;

-să existe competențe paralele sau concurente

-obiectivul să nu poată fi realizat de statele membre într-o manieră satisfăcătoare

-obiectivul, datorită dimensiunilor sau efectelor acțiunii proiectate, poate fi realizat la nivel unional

Ultimele 2 condiții trebuie întrunite în mod cumulativ, deoarece principiul subsidiarității nu se aplică
în condițiile în care ambele acțiuni ar fi ineficiente sau când statul obține un rezultat bun, dar
Uniunea ar obține un rezultat și mai bun.

Implicarea parlamentelor statelor membre.

12
Instituțiile unionale transmit parlamentelor naționale proiectele de acte legislative și proiectele
modificate, indiferent cine este inițiatorul acestora, în același timp în care le transmit organului
legislativ al Uniunii.

În termen de 8 săptămâni de la data transmiterii unui proiect de act legislativ în limbile oficiale ale
Uniunii, orice parlament național sau orice cameră a unui parlament național poate adresa
președintelui Parlamentului European, al Consiliului și, respectiv, al Comisiei un aviz motivat în care
,să expună motivele pentru care consideră că proiectul în cauză nu este conform cu principiul
subsidiarității. După caz, fiecărui parlament național sau fiecărei camere a unui parlament național îi
revine sarcina de a consulta parlamentele regionale cu competențe legislative.

Fiecare parlament național dispune de 2 voturi, repartizate în funcție de sistemul parlamentar național.
În cadrul unui sistem parlamentar național bicameral, fiecare dintre cele 2 camere dispune de 1 vot.

În cazul în care avizele motivate privind nerespectarea de către un proiect legislativ a principiului
subsidiarității reprezintă cel puțin o treime din totalul voturilor (⅓ ) atribuite parlamentelor naționale,
proiectul trebuie reexaminat. Acest prag este de o pătrime (¼ ) în cazul unui proiect de act legislativ
prezentat în temeiul art 76 TFUE referitor la spațiul de libertate, securitate și justiție.

În urma acestei reexaminări, inițiatorul va hotărî fie să mențină proiectul, fie să îl modifice sau să îl
retragă. Această decizie trebuie motivată.

De asemenea, în cadrul procedurii legislative ordinare, în cazul în care avizele motivate privind
nerespectarea de către un proiect de act legislativ a principiului subsidiarității reprezintă cel puțin o
majoritate simplă din voturile atribuite parlamentelor naționale, proiectul trebuie reexaminat. Ca
urmarea a unei astfel de reevaluări, Comisia poate hotărî fie să mențină propunerea, fie să o modifice
sau să o retragă, În cazul în care Comisia decide menținerea propunerii, va trebuie să justifice, printr-
un aviz motivat, motivele pentru care consideră că propunerea este conformă cu proncipiul
subsidiarității. Acest aviz motivat, precum și avizele motivate ale parlamentelor naționale vor trebui
prezentate organului legislativ al Uniunii, pentru a putea fi luate în considerare în cadrul procedurii.

Înainte de încheierea primei proceduri, organele legislative (Parlamentul European și Consiliul)

examinează compatibilitatea propunerii legislative cu principiul subsidiarității, ținând seama în
special de motivele invocate și împărtășite de majoritatea parlamentelor naționale, precum și de
avizul motivat al Comisiei. În cazul în care, cu o majoritate de 55% a membrilor Consiliul sau cu o
majoritate a voturilor exprimate în Parlamentul European, organul legislativ consideră că propunerea
legislativă nu este compatibilă cu principiul subsidiarității, aceasta nu va mai fi examinată.

Ca noutate absolută, potrivit Tratatului de la Lisabona, CJUE este competentă să se pronunțe cu

privire la acțiunile referitoare la încălcarea principiului subsidiarității de către un act legislativ,
formulate în conformitate cu normele prevăzute la art 263 TFUE, de un stat membru sau transmise de
acesta în conformitate cu dreptul său intern în numele parlamentului său național sau al unei camere a
acestuia. Astfel de acțiuni pot fi formulate și de Comitetul Regiunilor împotriva actelor legislative în
vederea adoptării cărora TFUE prevede consultarea respectivului comitet. Respectarea acestui
principiu anterior intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona era verificată, controlată doar ulterior
adoptării actului normativ.

17. Principiul primordialității dreptului UE în lumina hotărârii adoptate în cauza Flaminio

Costa/ENEL.(pag 75-83)

13
Avocatul Flaminio Costa, cetățean italian, acționar al societății producătoare de energie electrică
Edison Volta, a acționat în judecată compania națională de electricitate Ente Nazionale Energie
Elettrica, pentru naționalizarea unităților de producție și distribuție a energiei electrice de statul
italian, prin Legea 1643 din 6 decembrie 1962 și mai multe decrete subsecvente ale președintelui
republicii bazate pe această lege în vederea înființării societății naționale de electricitate, E.N.E.L.
Ulterior intrării în vigoare a legii de naționalizare, în semn de protest, avocatul Costa a încetat să își
mai achite facturile de electricitate către compania E.N.E.L. Ca urmare a acumulării unor datorii, în
cuantum de 1 925 de lire italienești, acesta s fost chemat în judecată pentru achitarea datoriei față de
E.N.E.L. În fața instanței naționale, dl Costa a invocat faptul că legea de naționalizare contravine mai
multor dispoziții ale Tratatului de la Roma, precum și Constituției italiene.

Jurisprudența Costa/ENEL a rămas celebră pentru crearea bazelor principiului rangului prioritare al
dreptului UE față de cel național, precizând că, spre deosebire de tratatele obișnuite, cele unionale au
creat o ordine care, odată cu intrarea sa în vigoare, s-a integrat în ordinea juridică a statelor membre și
care se impune jurisdicțiilor naționale. La aderare, statele au renunțat la o parte dintre drepturile lor
suverane, transferându-le pe acestea în favoarea Uniunii, conform unor tratate încheiate pe bază de
reciprocitate, acestora le este imposibilă luarea unor măsuri unilaterale care să contravină tratatelor
UE și care nu ar fi opozabile față de Uniune. În caz contrar, dreptul unional ar fi aplicat în vederea
realizării obiectivelor, după interpretarea proprie a fiecărui stat membru, ceea ce ar duce la
inaplicabilitea lui. Transferul de suveranitate care a avut loc odată cu aderarea statelor membre
implică o permanentă limitare a drepturilor lor suverane, față de care un act unilateral ulterior,
incompatibil cu dreptul UE, nu poate să prevaleze. Curtea s-a pronunțat clar în favoarea rangului
prioritar al dreptului unional originar sau primar față de actele normative naționale, respectiv a întărit
jurisprudența sa anterioară referitoare la principiul efectului direct al dreptului unional.

18. Principiul primordialității dreptului UE în lumina hotărârii adoptate în cauza

Internationale Handelsgesellschaft. (Pg 85)

Societatea comercială Internationale Handelsgesellschaft a obținut o licența de export pentru 20 000

tone mălai, cu termen pana la 31 decembrie 1967. Societățile comerciale exportatoare trebuiau sa
obțină o licența de export, condiționata de plata unei cauțiuni de 0,50 unități de decontare/tona. In
ipoteza neexportarii cantității de marfa prevăzută in licența acordată, exportatorul suporta pierderea
integrala a cauțiunii, alături de pierderea dreptului de a exporta cantitatea de marfa rămasă
neexportata. Singura ipoteza in care nu opera pierderea integrala a cauțiunii era ea in care exporturile
nu ar fi avut loc datorită unei cauze de forța majora. Pana la 31 decembrie 1967, societatea germana
nu a exportat întreaga cantitate de făina de porumb, motiv pentru care a fost declarată pierdută
cauțiunea in suma de 17.026,47 mărci germane. Decizia a fost contestata in instanța de către
societatea comercială pe motiv ca regulamentele europene care ar sta la baza emiterii acestei decizii
ar contraveni in mod vădit dispozițiilor Constituției germane privind garantarea dreptului fundamental
de a desfășura activități economice. Instanța naționala a adresat Curții de Justiție a Comunităților
Europene întrebări, iar Curtea a arătat ca reglementarea cauțiunii pentru operațiunile de import-export
nu contravine drepturilor fundamentale ale omului. Curtea a precizat ca nu poate fi vorba despre o
amenda in cazul sancțiuni menționate, întrucât aceasta reprezintă doar o garanție pentru îndeplinirea
unei obligații asumate in mod voluntar. In consecință, Curtea a constatat inaplicabilitatea dispozițiilor
constituționale naționale in raport cu reglementarile unionale aplicabile in speța.

14
19. Principiul primordialității dreptului UE în lumina hotărârii adoptate în cauza
Amministrazione delle Finanze dello Stato ”/ S.P.a. Simmenthal.

Societatea Simmenthal care a importat din Franta in Italia o cantitate de carne de vita destinata
consumului uman a înaintat o actiune in restituirea taxei plătite in cadrul procedurii de inspectare a
cărnii cerând totodată și daune interese. Aceasta a considerat că taxă cerută ar fi un obstacol în calea
liberei circulației a mărfurilor și ar fi contrară dispozițiilor unionale care interziceau taxele vamale și
taxele cu efect echivalent acestora. Instanța națională competentă a formulat o acțiune preliminară în
fața Curții solicitând interpretarea dispozițiilor unionale privind restricțiile cantitative și măsurile cu
efect echivalent taxelor vamale. Dispozițiile naționale italiene legale care încalcă prevederile
dreptului unional erau considerate neconstituționale , dar până la pronunțarea Curții Constituționale
aplicarea dreptului unional era împiedicată . Curtea a hotărât că instanțele naționale au obligația de a
asigura aplicarea normelor unionale. Astfel că judecătorul național trebuie prin propria putere de
decizie, fără a aștepta sau a solicita orice fel de eliminare a normelor naționale contrare ,să asigure
realizarea efectului deplin al normelor unionale ignorând reglementările naționale care reprezintă un
obstacol in calea aplicării reglementărilor UE.

Acest principiu are ca efect atat inaplicabilitatea dispozitiilor nationale contrare dreptului unional cat
si impiedicarea adoptarii unor acte legislative naționale incompatibile cu normele UE in domenii care
sunt strict rezervate dreptului comunitar . De asemenea trebuie precizat ca o norma națională aflata in
coliziune cu una unionala poate fi aplicata in relatiile cu statele terte in domeniile nereglementate de
UE. In plus aplicarea principiul rangului prioritar al dreptului unional nu este absoluta in cazul in care
sunt afectate interesele vitale ale statelor membre. ( pag 92 jurisprudență)

20. Principiul primordialității dreptului UE în lumina hotărârii adoptate în cauza

Factortame. (pag. 88-89)

Curtea, în cauza Factortame, a arătat că ,,Trebuie adăugat că aplicarea totală

primordială a dreptului comunitar ar fi împiedicată și în acel caz când dreptul intern ar
împiedica adoptarea unei ordonanțe președințiale de către o instanță națională, împiedicând
astfel executarea deplină a hotărârii bazate pe dreptul comunitar, motiv pentru care norma
procedurală internă contrară nu poate fi aplicată”(s.n). În acest caz, firma Factortame și alți
pârâți aveau în proprietate 95 de vase de pescuit înregistrate după anul 1980 în Registrul
Naval Britanic, care datează din 1894. Dintre acestea, 42 de vase au figurat întotdeauna în
evidențele britanice, iar 53 dintre ele inițial au fost înregistrate în Spania. Pentru acest motiv,
autoritățile engleze au considerat că de fapt se dorește participarea frauduloasă a unei firme
spaniole la împărțirea cotelor de pescuit britanice. În 1988, Anglia a adoptat o nouă lege, care
prevedea că pot fi trecute în evidențe numai acele nave care corespund condițiilor Legii
navigației comerciale din 1988, adică nava este în proprietate britanică, este condusă,
controlată din Anglia și este exploatată de o persoană adecvată (75% interes britanic). Față de
această stare de fapt, Comisia a introdus o acțiune în constatarea încălcării tratatelor contra
Regatului Unit și a câștigat în fața CJE (cauza C-246/89, Ordonanța din 10 octombrie 1989).
În martie 1989, instanța Queen Bench Division, Divisional Court, a adresat Curții o acțiune
preliminară și a dispus ca măsură de atenuare a pagubelor suspendarea Legii navigației din
1988. Ministerul Transporturilor a făcut apel la Court Appeal, care a casat hotărârea

15
Divisional Court pe motiv că prima instanță nu are competența de a suspenda legislația
internă ca măsură de despăgubire provizorie. În recurs cauza a ajuns la House of Lords, care
a sesizat CJE cu întrebarea dacă instanța națională poate acorda despăgubiri provizorii, din
moment ce acest lucru este interzis prin cutuma care nu permite luarea măsurilor provizorii
împotriva ,,Reginei”.
Răspunsul CJE a fost că dreptul comunitar trebuie interpretat în așa fel încât, dacă o
instanță națională consideră că singurul obstacol în acordarea unei astfel de despăgubiri este
o normă juridică de drept intern, are obligația de a o ignora, de a nu ține cont de aceasta.

21. Principiul primordialității dreptului UE în lumina hotărârilor adoptate în cauzele Ciola

și Kühne și Heitz

În anul 1990 ,Erich Ciola, directorul unei societați din Austria, a luat decizia concesionării unui teren
în schimbul a 200 de locuri de ancorare pentru bărci.

Acesta avea dreptul să închirieze maxim 60 de locuri (din efectivul de 200) către cetățeni nerezidenți,
proveniți din alte state membre.

În iulie 1996, Senatul Administrativ Independent al Landului Voralberg , l-a amendat pe Erich Ciola
cu suma de 75.000 șilingi austrieci pentru depășirea numărului maxim de închirieri către cetățeni
nerezidenți. Ciola a formulat apel împotriva deciziei autorității.

În mai 1997, Instanța administrativă din Austria a formulat o acțiune preliminară în fața Curții de
Justiție a Comunităților Europene, având ca obiect interpretarea art. 59-66 TCEE privind libera
circulație a serviciilor, în vederea determinării compatibilității cu dreptul comunitar a deciziei
administrative individuale adoptate împotriva domnului Ciola.

Hotărârea Curții:

(1) Articolul 59 din Tratatul CE trebuie interpretat în sensul că interzice statelor membre
adoptarea unor dispoziții naționale care interzic concesionarului unui port, sub sancțiune, închirierea
nelimitată a locurilor de ancorare pentru bărci pentru particularii care își au reședința pe teritoriul
altor state membre.

(2) Interdicția care este contrară libertății de furnizare a serviciilor, adoptată anterior aderării
statului membru la Uniunea Europeană printr-o decizie administrativă devenită definitivă trebuie
lăsată la o parte la stabilirea validității amenzii impuse pentru nerespectarea respectivei interdicții
după data aderării.

În cauza Kuhne & Heitz NV aflăm că societatea olandeză a exportat carne de pasăre către țări terțe în
perioada decembrie 1986- decembrie 1987. În declarațiile vamale depuse, marfa a fost clasificată în
categoria de produse “pulpe și bucăți de pulpe de alte păsări”, categorie pentru care s-a acordat
societății o reducere din tariful de export de către Consiliul de produse pentru păsări de curte și a
ouălelor, cu titlu de premiu acordat societăților exportatoare. Ulterior, Consiliul menționat a
reclasificat mărfurile exportate de către societate, considerând că acestea nu se încadrau în categoria
de produse în care au fost clasificate inițial. Societatea a formulat o obiecție în fața Productschap
împotriva deciziei Consiliului și, ca urmare a respingerii acesteia de către organul emitent, a formulat
acțiune în fața College von Beroep voor het bedrijfsleven, însă acțiunea a fost respinsă pe motiv că

16
produsele respective nu puteau fi considerate “pulpe” în sensul dispozițiilor nomenclatorului vamal
unional. După adoptarea deciziei de respingere, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prin
jurisprundența Voogd Vleesimport en export, a procedat la interpretarea dispozițiilor. În urma
adoptării hotărârii Curții în cauza amintită, societatea a solicitat în fața Productschap plata sumelor de
restituirea cărora ar fi beneficiat în ipoteza clasificării corecte a produselor exportate de către ea.
Ținând cont de respingerea solicitării sale, societatea a formulat o nouă cerere în fața College van
Beroep voor het bedrijfsleven.

Principiul cooperării care decurge din articolul 10 TCE impune ca un organ administrativ, sesizat cu o
cerere în acest sens, să reexamineze o decizie administrativă definitivă pentru a tine cont de
interpretarea dispoziției relevante adoptate între timp de Curte în cazul în care:

- acesta dispune, potrivit dreptului naţional, de puterea de a reveni asupra deciziei respective;

- decizia în cauză a devenit definitivă, ca urmare a unei hotărâri a el instante naţionale care se
pronunţă în ultimă instanţă;

- hotărârea respectivă este, în lumina unei jurisprudenţe a Curţii

moare hotărârii naţionale în cauză, întemeiată pe o interpretare eronată a dreptului comunitar,

adoptată fără să fi fost sezizată Curtea cu titlul preliminar in condițiile prevăzute de articolul 234
alineatul(3) TCE, și

-partea interesată s-a adresat organului administrativ imediat după ce a luat cunostință de
jurisprudența respectivă.

22. Principiul primordialității dreptului UE în lumina hotărârilor adoptate în cauzele Lucchini

și Filipiak

In cauza Lucchini ni se prezinta situatia unei societăți siderurgice cu același nume care solicita
statului italian ajutor de stat pentru demararea unor lucrări de reabilitare în scopul reducerii poluării
cauzate de societate. Comisia Europeană e notificata privind acest ajutor de stat, neraspunzand,
guvernul italian oferă jumătate din ajutorul cerut provizoriu, după Comisia oferă un aviz negativ,
ajutoarele de stat acordate fără acesta în prealabil sunt ilegale, statul avea nevoie de un aviz favorabil
din partea Comisiei. Societatea reuseste sa obtina si cealalta parte din ajutor în urma unui proces,
guvernul trebuie sa recupereze suma data. Instanța administrativă trebuie sa clarifice modului de
soluţionare a conflictului între principiul aplicării prioritare a dreptului UE şi principiul autorităţii de
lucru judecat.

hotararea

-dreptul UE se va aplica cu prioritate faţă de reglementările naţionale care consacră principiul

autorităţii de lucru judecat; hotărârile judecătoreşti neconforme cu dreptul UE nu îşi vor găsi
aplicabilitate faţă de reglementările unionale, instanţele naţionale având obligaţia anulării acestora;

-instanţele naţionale nu au competenţa să se pronunţe privitor la compatibilitatea măsurilor de ajutor

de stat cu reglementările unionale în locul CJUE şi nu pot invalida deciziile Comisiei privind
incompatibilitatea unui ajutor cu dreptul UE;

17
-instanţa naţională are obligaţia ignorării reglementărilor naţionale contrare dreptului UE; autorităţile
naţionale trebuie să asigure existenţa căilor procedurale extraordinare de atac pentru anularea
hotărârilor judecătoreşti neconforme cu dreptul unional

Cauza Filipiak

La nivelul UE se recunoaște vechimea în munca si activitatea profesională din punct de vedere al

vechimii și al fiscalizarii. În cazul domnului Filipiak, cetățean unional, nu i s-au recunoscut
contribuțiile pe care le-a achitat pe teritoriul unui alt stat membru -măsură discriminatorie care
contravine dreptului primar al UE. Nededucerea acestor contribuții plătite vine in urma unei decizii a
Curtii Constitutionale care constata legalitatea reglementărilor naționale -conflict de reglementări
naționale vs. unionale.

-s-a constatat că nici deciziile Curții Constituționale nu pot prevala față de reglementările din dreptul
UE.

23. Receptarea principiului primordialității dreptului UE în sistemul juridic românesc.

Primordialitatea dreptului comunitar fata de cel național este consacrată expres în Constituția
României (art. 148 alin. (2): “Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii
Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de
dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”).

Problema ratificării tratatelor internaționale și implicit a dreptului unional este reglementată

în art. 11 alin. (3) din Constituție (“În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte
cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea
Constituţiei.”)

Așadar, dreptul unional se situează, în ierarhia normelor juridice, imediat subordonat

Constituției și supraordonat tuturor celorlalte acte normative. Parlamentul, Președintele României,
Guvernul și autoritatea judecătorească garantează îndeplinirea obligațiilor rezultate din actul aderării
și din principiul supremației dreptului unional.

24. Principiul protecției drepturilor fundamentale ale omului pg. 102

Drepturile fundamentale sunt acele drepturi prin care cetățeanul se apără, printre altele, față de
puterea de stat, asigurându-și sfera privată.

-in prima faza, UE a lasat problema reglemantarii dr fundamentale pe baza consti

fundamentale si a tratatelor incheiate in domeniu si a negat expres aplicabilitatea dispozitiilor
constitutionale nationale

-in cauza NOLD a recunoscut pt prima data ca dispozitiile consti nationale si cele din
tratatele intern pot constitui sursa de inspiratie pt UE iar in cauza HAUER Curtea a citat din

18
 mai multe consti nationale pt a justifica ca exercitarea dr de prop poate fi restrans in cazuri
justificate de autoritatea publica

-in tratatul de la Mastrich s-a introdus prevederea conform careia UE respecta dr

fundamentale prevazute in CONVENTIA EUROPEANA A DR OMULUI SI A
LIBERALITATILOR FUNDAMENTALE

-2000 s-a adoptat CARTA UE A DR FUNDAMENTALE care reprezinta un catalog al dr

fundamentale similar cu cele din CONVENTIA EUROPEANA A OMULUI SI AL
LIBERAL FUNDAMENTALE care a inceput sa aiba efect obligatoriu din 2009 cand a intrat
in vig TRATATUL DE LA LISABONA, tratatul a prevazut ca carta va avea aceeasi f
juridica cu cea a tratatelor

-dr consacrate in carta: dr la viata, dr la demnitate umana, dr la libertatea de gandire,

libertatea religioasa, libertatea de exprimare si informare, dreptul la educatie etc

25. Izvoarele de drept primar (enumerare 10 exemple) pg 110

· Tratatul de la Nisa

· Tratatul de la Lisabona

· Tratatul privin înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului din 1951

· Tratatul privind înființarea CEE din 1957 (1958)

· Tratatul privind înființarea EURATOM din 1957 (1958)

· Statutul Curții de Justiție a Comunității Europene

· Tratatul de fuziune din 8 aprilie 1965

· Actul Unic European din 1986 (1987)

· Tratatul privind UE, semnat la Maastrich la 7 februarie 1992 (1 noiembrie 1993)

· Tratatul de la Amsterdam privind completarea Tratatului privind UE din 17 iulie 1997 (1 mai 1999)

26. Principalele modificări introduse prin Actul Unic European (7 noutăți) -

se fixează ca obiectiv pentru CE realizarea unei piete interne pánä in 1992

-crearea fundamentului conventional pentru Cooperarea Politicà Europeană

-consacrarea juridică a Consiliului European;-

- introducerea procedurii legislative a cooperării intre Parlament şi Consiliu

19
-Parlamentul a dobândit drept de codecizie la aprobarea aderarilor şi asocierilor cu state terte

-reglementarea adoptării unor decizii in Consiliul Ministerial cu majoritate calificată

-crearea unor perspective pentru infiintarea unui Tribunal de Prima Instanță

27. Principalele modificări introduse prin Tratatul de la Maastricht (10 noutăți)

Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la Maastricht la 7 februarie 1992, a intrat

în vigoare la 1 noiembrie 1993. De la această dată:

· Consiliul Ministerial își schimbă denumirea în Consiliu al UE

· Comisia devine Comisia Europeană

· Tratatul de la Maastricht a modificat tratatele europene precedente și a creat o

Uniune Europeană fondată pe trei piloni: Comunitățile Europene, politica externă

și de securitate comună (PESC) și cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor

interne (JAI).

· UE după Maastricht a fost o formă de cooperare interguvernamentală

· Tratatul a instituit un Comitet economic și social și un Comitet al regiunilor, ambele

exercitând funcții consultative.

· Un Sistem European al Băncilor Centrale și o Bancă Centrală Europeană au fost înființate

conform procedurilor prevăzute în tratat și s-au adăugat instituțiilor financiare
preexistente din grupul BEI, care sunt Banca Europeană de Investiții și Fondul European
de Investiții.

· Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice și Monetare în trei etape.
Conform tratatului moneda unică europeană urmează să fie introdusă cel mai devreme la
1 ianuarie 1997 și cel mai târziu la 1 ianuarie 1999. Pentru ca o țară să participe la
Uniunea monetară trebuie să îndeplinească anumite criterii economice (criteriile de
convergență), prin care trebuie asigurată stabilitatea monedei unice.

· O altă noutate a tratatului a fost introducerea procedeului codecizional. În felul acesta

Parlamentul European are în anumite domenii aceleași drepturi ca și Consiliul de
Miniștri. În afară de aceasta s-a hotărât constituirea Comitetului Regiunilor, cu rolul de a
asigura reprezentarea adecvată a intereselor tuturor regiunilor europene.

20
 · În tratat s-a hotărât îmbunătățirea colaborării în domeniul juridic și al afacerilor interne.
Pentru o mai bună coordonare a colaborării polițienești a fost înființat Oficiul European
de Poliție Europol, cu sediul la Haga.

· Nu înlocuiește cetățenia națională, ci o completează. Cetățenia europeană o deține orice

persoană care are cetățenia unuia din statele membre ale UE. Aceasta acordă printre altele
dreptul de ședere pe întreg teritoriul UE, dreptul de vot pasiv și activ la alegerile locale
precum și dreptul de a alege deputații din Parlamentul European, indiferent de domiciliul
avut pe teritoriul UE.

· Vechea Politică Europeană de Colaborare a fost înlocuită prin Tratatul de la Maastricht de

Politica Externă și de Securitate Comună (PESC). Cu toate că PESC este un pilon al UE,
deciziile sunt luate în cele din urmă de statele membre. Pentru cele mai multe din hotărâri
este nevoie de aceea de un vot în unanimitate.

28. Principalele modificări introduse prin Tratatul de la Amsterdam (10 noutăți)

1. renumerotarea articolelor tratatelor de baza

2. instituirea functiei de Inalt Reprezentant pentru politica externa in persoana secretarului

Consiliului UE

3. trecerea a tot mai numeroase domenii incluse pana acum in pilonii II si III in cadrul
pilonului I, adica se observa trecerea a cat mai multor domenii de sub incidenta
regulilor de cooperare politica in sfera integrarii juridice

4. Introducerea “abtinerii constructive”(consta in faptul ca statele member care s-au

abtinut dre la vot nu pot fi obligate la executarea hotararilor, insa le este interzis sa
impiedice executarea acestora de catre statele member care au votat)

5. Noi dispozitii privind dreptul cetatenilor la folosirea limbilor oficiale ale tratatelor in
corespondentele lor scrise cu institutiile sau organele CE si de a primi raspuns in aceeasi
limba la petitie

6. Noi dispozitii privind transparenta, in special in sensul liberalizarii accesului cetatenilor

la documentele si bancile de date ale Parlamentului European, Consiliului si Comisiei

7. Includerea Cartei Sociale in textul Tratatului CEE

8. Rolul Consiliului European a fost intarit, in sensul ca putea elabora si adopta strategii
comune

9. Dreptul Schengen a fost preluat de Tratatul de la Amsterdam printr-un protocol(sistemul

Schengen s-a dezvoltat pana atunci in afara Tratatului UE

21
 10. In domeniul politicii externe si de Securitate, UE v-a prelua ca atributii proprii “sarcinile
Petersberg” referitoare la actiuni umanitare, interventii de salvare si sarcini de
mentinere a pacii, infiintare de unitati de lupta in cazul crizelor si alte masuri de
restabilire a pacii.

29. Principalele modificări introduse prin Tratatul de la Nisa (10 noutăți)

1. Comitetul politic existent se va transforma intr-un comitet politic si de securitate care va exercita
un control politic si va asigura gesionarea strategica a crizelor, sub supravegherea Consiliului UE.
2. Au fost detaliate conditiile declansarii unei cooperari intensificate intre anumite state membre si
in domeniul politicii externe si de securitate comuna.
3. In domeniul cooperarii politienesti si judiciare in materie penala are loc intarirea pozitiei
EUROJUST.
4. O alta noutate a fost veto demografic care presupunea adoptarea actelor normative comunitare cu
un vot care reprezinta cel putin 62% din populatia UE.
5. Votul cu majoritate calificate a fost introdus in mai multe domenii (30 de articole modificate in
acest sens) cum ar fi: in domeniul masurilor luate impotriva discriminarii, cu privire la regulile
generale privind libera circulatie a cetatenilor unionali, in domeniul cooperari judiciare in materie
civila, etc.
6. S-a incercat reimpartirea locurilor de parlamentari in asa fel incat sa se realizeze o reprezentare
proportionala si sa se extinda competentele legislative ale parlamentului.
7. Germania a devenit stat ,,gigant” cu 99 de mandate primite in compensarea mentinerii votului
ponderat la egalitate cu statele ,,mari” traditionale.
8. O alta noutate privind comisia a fost introdusa in privinta procedurii desemnarii membrilor
comisiei
9. Caile de atac impotriva hotararilor adoptate de Camerele de Judecata vor fi judecate de
Tribunalul de Prima Instanta.
10. Tribunalul a primit competenta de a judeca actiuni preliminare in anumite domenii, insa aceste
hotarari vor putea fi controlate de CJE.

30. Principalele modificări introduse prin Tratatul de la Lisabona (10 noutăți)

-Uniunia Europeana a dobandit personalitate juridica

-Consiliul European apare pentru prima data , enumerat printre institutiile fundamentale ( e important
deoarece doar institutiile inscrise acolo au capcaitate juridica si posibilitatea sa angajeze rapunderea )
-a fost introdus principiul democratiei si transparentei

-UE adera la CEDO

- au fost renumerotate articolele din tratatul CE si si-a schimbat si denumirea in ,, Tratatul privind
functionarea UE )

22
-Cetatenii primesc dreptul la initiativa legislativa cetateneasca

-Se limiteaza numarul parlamentarilor europeni la 750 , cresc nr locurilor acordate Germaniei in
parlament de la 96 la 99 , se micsoreaza nr parlamentarilor europeni romani de la 35 la 33

-statele membre care doresc , au posibilitatea de a parasi UE

-procedura legislativa a codeciziei devine ordinara

-parlamentele nationale au fost implicate in controlul respectarii principiului subsidiaritatii

31. Obiectivele Uniunii după Lisabona (articolul 3 din TUE)

(1) promovarea păcii, valorile sale şi bunăstarea popoarelor sale.

(2) oferă cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne, în
interiorul căruia este asigurată libera circulaţie a persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate
privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, precum şi prevenirea
criminalităţii şi combaterea acestui fenomen.

(3) instituie o piaţă internă - pentru dezvoltarea durabilă a Europei, întemeiată pe o creştere
economică echilibrată şi pe stabilitatea preţurilor, pe o economie socială de piaţă cu grad
ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forţei de muncă şi spre progres
social, precum şi pe un nivel înalt de protecţie şi de îmbunătăţire a calităţii mediului. Uniunea
promovează progresul ştiinţific şi tehnic.

Uniunea combate excluziunea socială şi discriminările şi promovează justiţia şi protecţia sociale,

egalitatea între femei şi bărbaţi, solidaritatea între generaţii şi protecţia drepturilor copilului.

Aceasta promovează coeziunea economică, socială şi teritorială, precum şi solidaritatea între

statele membre.

Uniunea respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice şi veghează la protejarea şi

dezvoltarea patrimoniului cultural european.

(4) Uniunea instituie o uniune economică şi monetară a cărei monedă este euro.

(5) În relaţiile sale cu restul comunităţii internaţionale, Uniunea îşi afirmă şi promovează valorile şi
interesele şi contribuie la protecţia cetăţenilor săi. Aceasta contribuie la pacea, securitatea,
dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea şi respectul reciproc între popoare, comerţul
liber şi echitabil, eliminarea sărăciei şi protecţia drepturilor omului şi, în special, a
drepturilor copilului, precum şi la respectarea strictă şi dezvoltarea dreptului internaţional,
inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite.

(6) Uniunea îşi urmăreşte obiectivele prin mijloace corespunzătoare, în funcţie de competenţele
care îi sunt atribuite prin tratate.

23
32. Care este diferența dintre uniunea vamală, piața interna, piața unică, uniunea economică și
monetară?

Diferențe- Uniunea vamală și piața internă, prima este un obiectiv menționat în TCEE în 1968
pe când a doua în Actul unic european în 1986.

Uniunea vamală presupune eliminarea frontierelor dintre statele membre în ceea ce privește
comerțul cu toate categoriile de bunuri, lipsirea de taxe vamale și taxe cu efect echivalent acestora,
eliminarea restricțiilor cantitative la import și export mărfuri precum și un tarif vamal comun, pe când
piața internă urmărește o unui e vamală dar și elimina frontierele în ceea ce privește libera circulație a
persoanelor, serviciilor și a capitalurilor, precum piața unică c, dar aceasta aduce un nou concept acela
de piață unica digitala (înlătură barierele naționale din calea tranzacțiilor care se desfășoară online) și
noi beneficii europenilor(dreptul de a studia în UE, drept la pensie, oportunități pentru firme) iar
uniunea economică și monetară fiind o extensie a pieței unice implica același libertăți doar ca se
adaugă și o politica monetara unica, norme fiscale armonizate și reglementează diferite grade de
coordonare a politicilor economice

UNIUNEA PIATA INTERNA PIATA UNICA UNNIUNEA ECON

VAMALA/PIATA SI MONETARA
COMUNA

-obiectiv mentionat in -obiectiv mentionat in -Piața internă + noi -Extensie a pieței

TCEE AUE beneficii (dreptul de a unice
studia în UE, dreptul
-lipsa taxe vamale si -uniune vamal + cele 4 la pensie, oportunități -Politică monetară
taxe cu efect libertati (lbera pentru firme, protecția unică
echivalent acestora circulatie a marfurilor, sporită a
a pers, a serviciilor si consumatorilor, -Norme fiscal
-eliminare restrictii a capitalurilor) comerț electronic, armonizate
cantitative la import uniune econimă și
export si masuri monetară, piața unică -Diferite grade de
echivalente acestora digitală) coordonare a
politicilor economice
-tarif vamal comun

33. Caracteristicile regulamentului:

-general: contine prescriptii generale si impersonale, statuand in mod abstract ca si legea in dreptul
national.

-forta obligatorie: este obligatoriu in toate elementele sale, in privinta tuturor statelor membre ale UE
si organelor unionale, nerespectarea lui atragand dupa sine incalcarea obligatiilor asumate de state
prin tratate.

Aplicabilitate directa(efect direct): regulamentul are o validitate automata in Uniune, fara

interpunerea puterii normative nationale si este ca atare, apt sa confere drepturi si impuna obligatii
statelor membre, organelor lor si particularilor, cum o face legea nationala

24
-destinat statelor si particularilor: regula este ca se adreseaza tuturor statelor membre); in mod
exceptional, regulamentul poate sa contureze cercul destinatarilor.

-putere normativa completa: prin regulament autoritatea legislativa unionala poate nu numai sa
prescrie un rezultat ci si sa impuna toate modalitatile de aplicare si de executare considerate oportune.

34. Caracteristicile directivei (pag. 18-23)

-obligatorie in scopul pe care il desemneaza

-are caracter general

-destinata unui stat sau mai multor state membre

-are caracter normativ incomplet, alegerea mijloacelor si formelor pt atingerea directivei e la libera
apreciere a sratului

-este indirect aplicabila

35. Caracteristicile deciziei-pag 128

Este un act normativ unional obligatoriu în toate elementele sale pt destinatarii pe care îi desemnează.
a) caracter individual: se adresează unor destinatari individualizați sau individualizabili,
determinabili și se referă la o anumită stare de fapt concretă (ex. decizia prin care statul membru
este obligat să ceară restituirea subvențiilor acordate unor întreprinderi naționale sau să ia
anumite măsuri sanitare); în mod excepțional, poate viza și toate statele membre. b) are caracter
obligatoriu
c) are caracter normativ complet
d) are efect direct : creează drepturi în beneficiul particularilor, în măsura în care nu lasă
destinatarului nicio marjă de apreciere discreționară în ceea ce privește executarea sa.
e) este destinată statelor și particularilor.

Decizia intră în vigoare la 20 de zile de la publicarea sa în JOUE sau prin notificarea destinatarilor.

36. Principiul aplicabilității directe în lumina hotărârilor adoptate în cauzele Van Gend en
Loos, Alfons Lütticke

Potrivit acestui principiu, elaborat tot pe cale jurisdicțională, cetățenii statelor membre au posibilitatea
de a invoca normele juridice de drept unional, chiar dacă nu sunt destinatarii direcți ai acestora, fără
ca normele să fi fost preluate de legislativul național în dreptul intern. Astfel, particularii dobândesc
în mod direct drepturi și obligații, ceea ce înseamnă că dreptul unional are ,,efect direct”.

Noțiunea de ,,efect direct” înseamnă că normele unionale dotate cu un asemenea efect creează
imediat, pentru particulari, drepturi de care aceștia se pot prevala direct, nemijlocit în fața organelor
de jurisdicție naționale. La rândul lor, acestea din urmă sunt ținute să asigure protecția juridică ce
decurge, pentru justițiabili, din efectul direct al dreptului unional.

25
Primul caz în soluționarea căruia CJE s-a ocupat de această problemă a fost cauza Van Gend en Loos.
În fapt, la data de 9 septembrie 1960, firma N.V. Algemene Transport- en Expeditie Onderneming
Van Gend en Loos a importat din Germania în Olanda substanțe chimice (formaldehidă). Deși potrivit
art.25 (12) TCEE a fost instituit un moratoriu privind neintroducerea de noi taxe vamale, Olanda, la 1
martie 1960, a adoptat un nou Cod vamal, care prevedea o taxă vamală de 8% pentru produsul
importat. Întrebarea era dacă firma care funcționa ca persoană juridică de drept intern poate să invoce
prevederile art. 25 TCEE, în pofida faptului că destinatarii acestei prevederi sunt doar statele membre.

CJE, fiind la începutul activității sale, și-a motivat hotărârea pe temeiul dreptului internațional public,
arătând că privații pot avea drepturi și obligații care să decurgă direct din tratatele de înființare,
deoarece, din moment ce statele membre au renunțat la unele atribute de suveranitate, au renunțat și la
competența lor exclusivă asupra participanților la piața comună. Totodată, instanța comunitară a
spus ,,da” aplicabilității directe a dreptului comunitar, arătând că ,, (...) formularea art.25 conține o
interdicție neechivocă și necondiționată, care este o obligație negativă. În același timp, statele
membre nu au formulat nicio rezervă la această obligație, care ar condiționa executarea obligației de
introducerea acesteia în dreptul intern prin acțiuni legislative pozitive. Interdicția prin natura sa este
ideală (aptă) să aibă efect direct asupra statelor membre și cetățenia lor.”

Astfel, în prima fază, CJE a spus că doar acele norme care sunt neechivoce, necondiționate, autonome
și au un conținut negativ pot fi aplicate în mod direct, pot produce efect direct.

Cu privire la conținutul negativ al normei, CJE a revenit în cazul Lütticke, spunând că persoanele
fizice și juridice pot invoca prevederile dreptului comunitar în mod direct în fața instanțelor naționale
în proces cu un stat membru, chiar dacă aceste norme prevăd o obligație de a face ceva (obligație
pozitivă), dacă termenul în care statul membru trebuia să execute obligația ce îi revenea a trecut fără
rezultat.

Primele două exemple se referă la un conflict între un particular și un stat membru, unde aplicarea
directă a normelor se face pe plan vertical, în mod ascendent, adică de la particular către stat.

37. Efectul direct al legislației primare a UE în lumina hotărârii adoptate în cauza Walrave și
Koch/Association Cycliste

Efectul direct orizontal al normelor de drept primar intervine în relațiile între persoanele fizice.
Aceasta înseamnă că o persoană fizică poate să se prevaleze de o normă europeană față de o altă
persoană fizică.

Jurisprudența Walrave se numără printre hotărârile de importanță fundamentală ale Curții de Justiție a
Comunităților Europene, constituind prima cauză în care Curtea a dispus privitor la efectul direct
orizontal al normelor de drept primar. Cauza a vizat constatarea aplicabilității directe a prevederilor
din Tratat privind obligația de nediscriminare între cetățenii UE pe criterii legate de naționalitate în
domeniul angajării și prestării de servicii.

În fapt, Walrave și Koch, doi resortisanți olandezi de profesie antrenori sportivi, își ofereau serviciile
în cadrul curselor de ciclism (inclusiv a curselor organizate în cadrul campionatelor mondiale), în
baza unui contract încheiat fie cu un concurent, fie cu o organizație ciclistă, fie cu organizatori
extrasportivi.

26
Cei doi antrenori au formulat o acțiune în anulare împotriva unei prevederi din regulamentul Uniunii
Cicliste Internaționale care, începând cu anul 1973, antrenorul trebuia să aibă aceeași naționalitate cu
cea a concurentului care participa la concursurile de ciclism.

Conform Curții, obligația de nediscriminare între cetățenii comunitari pe considerente legate de

naționalitate în contextul exercitării dreptului la liberă circulație a forței de muncă și a serviciilor îi
revine și privaților (persoane fizice sau juridice), nu numai autorităților publice. Astfel, calificarea
meseriei de antrenor ca meserie care implică un raport de tip angajator-angajat sau ca profesie liberală
nu a avut relevanță, obligați de nediscriminare prevăzută de art. 7 TCEE fiind în egală măsură
aplicabilă în contextul exercitării libertății de prestare a serviciilor sau a dreptului la liberă circulație a
forței de muncă.

Concluzia Curții a fost în sensul că prevederile din dreptul unional își găsesc aplicabilitatea în măsura
în care putem clasifica activitățile sportive în categoria activităților de natură economică.

38. Efectul direct vertical ascendent al directivelor în lumina hotărârii adoptate în cauzele
reunite C-6 și C-9/1990, Andrea Francovich și alții/Republica Italia.(pg 242)

Efectul direct vertical intervine în relațiile dintre persoane fizice și țară. Aceasta înseamnă că
persoanele fizice pot să se prevaleze de o normă europeană față de țară.

Importanța cauzei din perspectiva dreptului UE. Jurisprudența Francovich constată existența
răspunderii materiale a statului pentru nepreluarea la termen a directivelor, în ipoteza în care acest
lucru ar fi dat naștere la prejudicii față de particulari, ca urmare a imposibilității particularului de a se
bucura de drepturile consacrate de directivă.

În ambele cazuri, reclamanții (Andrea Francovich și Danila Bonifaci) introduc o acțiune în instanțele
de judecată (Pretura di Vicenza și Pretura di Bassano del Grappa) cerând să fie despăgubiți deoarece
nu li s-au acordat remunerația stabilită de Directiva 80/987/CEE ce reglementa protecția salariaților la
nivel unional în cazul insolvenței angajatorului.

Cetățeanul italian Andrea Francovich, în cauza C-6/90, a fost angajatul întreprinderii CDN Elettronica
SnC din Vicenza și, în această calitate, nu primit decât plăți ocazionale, în avans, din sumele ce i se
cuveneau cu titlu de salariu. În consecință, acesta a formulat o acțiune care a obligat întreprinderea
pârâtă la plata unei sume de aproximativ 6 mil de lire italiene. Tribunale di Vicenza a întocmit un
proces-verbal de constatare a insolvabilității debitorului. Ulterior, AF a invocat împotriva statului
italian garanțiile acordate angajațiilor în cazul falimentului întreprinderii, prin dispozițiile Directivei
80/987/CEE. În subsidiar, reclamantul a solicitat acordarea de daune-interese pentru pierderea suferită
ca urmare a netranspunerii în timp a directivei.

Danila Bonifaci, în cauza C-9/90, introduce, împreună cu alte 33 de salariate, o acțiune în instanță
arătând că au lucrat ca salariate la întreprinderea Gaia Confezioni SRL, care a intrat în faliment la 5
aprilie 1985. În momentul încetării raportului de muncă, reclamantelor li se datora o sumă de peste
253 mil de lire italiene. La peste 5 ani de la faliment, reclamantelor nu le fusese plătită nicio sumă, iar
judecătorul-sindic le-a adus la cunoștință că acoperirea, chiar și parțială, a creanțelor lor din sumele
rezultate din valorificarea bunurilor întreprinderii este absolut improbabilă. În consecință, având în
vedere obligația care îi revenea Republicii Italiene de a aplica Directiva 80/987/CEE începând cu 23
octombrie 1983, reclamantele au acționat în justiție Republica Italiană, solicitând ca aceasta să fie
condamnată la plata creanțelor care li se cuvin cu titlu de plăți restante din salarii, cel puțin pentru

27
 ultimele 3 luni, sau, în caz contrar, să li se plătească daune-interese pentru imposibilitatea obținerii
sumelor în cauză.

Statele membre erau obligate să implementeze directiva în dreptul lor intern până la 2 octombrie
1983. Întrucât Republica Italiană nu a respectat această obligație, Curtea a constat prin hotărârea sa
din 2 februarie 1989 nerespectarea dreptului UE, în urma înaintării unei acțiuni în constatarea
încălcării tratatelor.

Curtea a arătat că potrivit unei jurisprudențe constante, statul membru care nu a adoptat, în termenul
stabilit, măsurile de transpunere cerute de o directivă nu poate invoca împotriva particularilor
neîndeplinirea, de către el însuși, a obligațiilor care decurg din această directivă.

Astfel, în toate cazurile în care dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului
lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate - în absența unor
măsuri de transpunere adoptate în termenul stabilit - împotriva oricărei dispoziții de drept intern
neconforme cu directiva, dacă prevederile acesteia sunt de natură să stabilească drepturi pe care
particularii le pot valorifica împotriva statului.

Raportat la datele cauzei, Curtea a stabilit că dispozițiile directivei sunt suficient de precise și
necondiționate pentru ca judecătorul național să poată stabili că salariații sunt beneficiarii
prevederilor acesteia.

39. Negarea efectului direct vertical descendent al directivelor (pg 123-128)

Directiva este un act normativ unional obligatoriu pentru fiecare stat membru destinatar în ceea ce
privește rezultatul care urmează să fie atins, dar care lasă autorităților naționale competența în privința
formei și mijloacelor.

De la obligația de transpunere a directivei statul nu se poate eschiva nici prin invocarea legislației
proprii, nici prin invocarea faptulu că nici alte state membre nu au preluat directiva la termen. Un stat
membru nu va putea invoca prevederile unei directive împotriva unei persoane, concept denumit în
literatura de specialitate efect direct vertical invers al directivelor. Mai precis, directivele pot avea
efect direct vertical ascendent de la resortisant către stat, dar nu și invers, adică efect direct vertical
descendent de la stat către resortisant.

40. Problema efectului direct orizontal al directivelor

Principiul efectului direct permite persoanelor fizice să invoce în mod direct o prevedere europeană în
fața unei instanțe naționale sau europene. Principiul efectului direct garantează astfel aplicabilitatea și
eficacitatea dreptului european în țările UE. Cu toate acestea, CJUE a definit mai multe condiții care
trebuie îndeplinite pentru ca un act juridic european să se poată aplica în mod direct. În plus, efectul
direct al unui act poate să privească numai relațiile între o persoană fizică și o țară a UE sau să fie
extins la relațiile între toate persoanele fizice.

Efectul direct orizontal intervine în relațiile între persoanele fizice. Aceasta înseamnă că o persoană
fizică poate să se prevaleze de o normă europeană față de o altă persoană fizică. Curtea a refuzat sa
recunoască un astfel de efect al directivelor. In cauza Marshall, Curtea a statuat ca o directiva nu

28
 poate prin ea însăși sa creeze obligații in sarcina unui particular si nu poate, deci, sa fie invocata
împotriva acestuia. Mai mult, Curtea a precizat ca efectul direct vertical al unei directive a fost creat
pentru a sancționa statele care nu si-au îndeplinit obligația de transpunere a directivei. Din aceasta
perspectiva, absenta transpunerii rămâne neutra in litigiile dintre particulari. Deși directivele nu
produc niciun efect int litigiile dintre particulari, Curtea a compensat acest refuz ferm prin acceptarea
invocabilitatii de interpretare in acest tip de litigiu. Caracterul orizontal al litigiului nu exclude însă
posibilitatea justițiabililor de a se prevala de dispozițiile unei directive. Judecătorul național va fi ținut
sa interpreteze dreptul național in conformitate cu exigentele directivei. Nu este vorba de aplicarea
directivei, ci de a aplica dreptul național interpretat prin prisma directivei.

41. Efectul mijlocit al directivelor

Conform efectului mijlocit directivele netranspuse în legislația națională în termenul de transpunere

pot fi folosite la interpretarea prevederilor dreptului național . În concret judecătorul național are
obligația de a interpreta dispozițiile dreptului național în lumina dispozițiilor directivei netranspuse.
Unii autori consideră că efectul mijlocit al directivelor creează un efect direct al directivei în relația
dintre particulari , cu ajutorul instanței naționale , acesta reprezentând singura modalitate prin care
prevederile directivei pot fi invocate în relațiile dintre particulari , în lipsa transpunerii lor în dreptul
național . ( pag 150 jurisprudență )

42. Izvoarele de drept unional nescris (pag. 131-132)

a)Cutuma. Dreptul cutumiar unional se bazează pe un obicei (o acțiune sau inacțiune)

constant și general al subiecților de drept (consuetudo), care acționează în acest fel din
convingerea că la acest comportament sunt obligați pe baza unei norme juridice (opinio iuris
sive necessitatis).
Normele cutumiare nu trebuie confundate cu regulile simple de politețe sau de
curtoazie.
Potrivit teoreticienilor, există, pe de o parte, un drept cutumiar primar, care s-a
manifestat, printre altele, în următoarele domenii: reprezentarea unui stat la nivelul
Consiliului de către un secretar de stat care nu are rang de ministru sau respectarea
drepturilor fundamentale ale omului ori comunicarea către părți de către Grefă, din oficiu, a
concluziilor avocaților generali, deși normele scrise nu prevăd această obligație. Pe de altă
parte, se distinge și între un drept cutumiar de completare, cum ar fi constituirea forului
,,reprezentanții guvernelor statelor membre reuniți în Consiliul UE, și între un drept cutumiar
de modificare, cum ar fi încetățenirea regulii potrivit căreia în Consiliul UE un stat poate fi
reprezentat și de către o persoană care nu face parte din guvern, ci doar dintr-un guvern
regional sau de land.
b)Principiile generale de drept sunt extrase din normele juridice ale statelor membre, dar
nu sunt preluate din dreptul național în mod direct, ci CJUE, ținând cont de ordinea juridică
internă a tuturor statelor membre, extrage acele principii care sunt comune tuturor și care
corespund structurii și scopurilor unionale, deci sunt compatibile cu dreptul unional.

29
 În acest sens, art. 340 teza a II-a TFUE prevede următoarele:,,În materie de
răspundere extracontractuală, Uniunea este obligată să repare, în conformitate cu principiile
generale comune ordinilor juridice ale statelor membre (s.n.), prejudiciile cauzate de
instituțiile sale sau de agenții săi în exercițiul funcțiilor lor”.
Articolul 6 alin. (3) TUE se referă, de asemenea, la aceste principii, spunând
următoarele:,,Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția europeană
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și astfel cum rezultă din
tradițiile constituționale comune statelor membre (s.n.), constituie principii generale ale
dreptului Uniunii”.
Astfel de principii generale sunt considerate următoarele:
❖ principiul egalității persoanelor în fața unei autorități administrative;
❖ principiul respectării drepturilor dobândite;
❖ principiul revocabilității actelor administrative ilegale;
❖ principiul securității juridice;
❖ principiul proporționalității;
❖ principiul forței majore;
❖ principiul dreptului la apărare;
❖ principiul legitimei apărări;
❖ principiul încrederii legitime;
❖ principiul neretroactivității;
❖ principiul controlului judiciar eficient.
c)Jurisprudența. Hotărârile judecătorești în general au efecte numai ,,inter partes”, dar
hotărârile de interpretare a normelor juridice unionale sunt obligatorii în general. CJUE nu și-
a revendicat niciodată pentru sine o competență de dezvoltar sau de creare a dreptului
unional, dar, cu toate acestea, prin activitatea sa de astupare a golurilor legislative, a creat
câteva principii de bază ale dreptului unional, pe baza dreptului existent.

43. Izvoarele de drept unional complementar

În această categorie intră convențiile internaționale încheiate cu statele membre ale UE, respectiv de
UE cu state terțe. În concret:

a) Acordurile încheiate de statele membre cu state terțe anterior creării Comunităților sau
anterior aderării la aceasta. (În măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu
tratatele, statul sau statele membre în cauză recurg la toate mijloacele corespunzătoare pentru
a elimina incompatibilitățile constatate. La nevoie, statele membre își acordă reciproc sprijin
în vederea atingerii acestui scop și adoptă, dacă este cazul, o poziție comună.)
b) Acordurile complementare tratatelor de înființare. În această categorie intră acele
convenții încheiate de statele membre al căror obiect este accesoriu competențelor unionale și
se situează în prelungirea obiectelor definite de tratate. Sunt considerate, de asemenea,
acorduri complementare deciziile reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în
cadrul Consiliului.
c) Acordurile încheiate de Uniune cu state terțe sau cu organizații internaționale. Uniunea
Europeană, având personalitate juridică, poate acționa în acest sens în limitele competențelor

30
 ce îi sunt rezervate prin tratate, având o capacitate de “contractare” funcțională, ceea ce
înseamnă că are îndreptățirea de a încheia tratate doar în vederea realizării scopurile
prevăzute de tratate.

44. Cetățenia unională (definiție, statut) pg 142-150)

Este cetățean al UE orice persoana care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia națională e o
condiție a dobandirii celei unionale care nu înlocuiește sau desfiinteaza cetățenia națională, ci o
completeaza. nu exista obligatii in legatura cu cetatenia unionala. Dacă o persoana pierde cetățenia
națională(prin retragere de ex.) o va pierde și pe cea unionala .

Statut

1) drept la liberă circulatie si sedere- pe teritoriul statelor membre fără condiția dovedirii unor
mijloace de trai decent. restrictii: mentinerea ordini publice, a securitatii si a sanatatii publice
2) drept de vot în alegerile locale- pentru cei cu reședința într-un stat membru si care nu sunt
resortisanți ai acelui stat. UE respecta egalitatea statelor membre in raport cu tratatele,
identitatea națională, autonomia locală si regională , integritate teritorială, menținerea ordinii
publice, apărarea securității naționale
3) drept de vot în alegerile pentru Parlamentul European- pentru cei cu reședința într-un stat
membru si care nu sunt resortisanți ai acelui stat
4) dreptul la protecție diplomatică și consulară-numai cu acordul statului tert
5) dreptul de petiționare
6) dreptul la informare- dupa modificarea tratatului de la Amsterdam, orice PF/PJ rezidenta/ cu
sediul statutar intr-un stat membru are drept de acces la documentele Parlamentului
European, Consiliului si Comisiei, instituții, organe, agenții ale UE

45. Componența Consiliului European și a COREPER (pag 152; pag 158)

Consiliul European este compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum și
din președintele său și președintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politică de securitate participă la lucrările Consiliului European. (Președintele Consiliului European
este ales cu o majoritate calificată, pe o durată de 2 ani și jumătate - cu posibilitatea reînnoirii o
singură dată).

În cadrul Consiliului Uniunii Europene funcționează COREPER, un Comitet compus din

reprezentanții permanenți ai statelor membre. Acești reprezentanți sunt funcționari înalți cu rang de
ambasador și adjuncții lor. Cei cu rang de ambasador se reunesc în COREPER 2 și se ocupă de
probleme politice importante, iar adjuncții se întrunesc în COREPER 1 și dezbat probleme tehnice.

46. Competența și luarea deciziilor în Consiliul European pg. 152

Consiliul European a devenit instituție a Uniunii Europene prin Tratatul de la Lisabona, anterior fiind
calificat o conferință interguvernamentală de drept internațional public. Ideea înființării acestei
entități datează din 30 iulie 1960 când la întâlnirea de Gaulle - Adenauer de la Palatul Rambouillet,

31
primul a propus înființarea unei Conferințe permanente a șefilor de guvern. Sub actuala denumire
există din 10 decembrie 1974, iar prima întrunire a avut la Dubin în 1975. Și-a găsit ancorarea în
dreptul comunitar primar prin AUE în 1986.

Consiliul European este compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum și din
președintele său și președintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitatea participă la lucrările Consiliului European.

Atribuțiile:

a) oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi definește orientările și proritățile

politice generale fără a exercita funcții legislative
b) conduce derularea procedurilor de revizuirea ordinară și de revizuire simplificată privind
tratatele de înființare și funcționare ale UE
c) numește cu majoritate calificată Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate
d) ținând seama de alegerile pentru Parlamentul European și după ce a procedat la consultările
necesare, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată propune Parlamentului
European un candidat la funcția de președinte al Comisiei, iar pe baza aprobării date de
Parlament, Comisia este numită de Consiliul European cu majoritate calificată
e) adoptă cu majorită calificată o decizie de stabilire a listei formațiunilor Consiliului, altele
decât cea de Afaceri Generale și Afaceri Externe, o decizie cu privire la președinția
formațiunilor Consiliului cu excepția celei de Afaceri Externe
f) Consiliul European identifică interesele strategice ale Uniunii, stabilește obiectivele și
definește orientările generale ale politicii externe și de securitatea comună, înclusiv în ceea ce
privește chestiunile având implicații în materie de apărare. Acesta adoptă deciziile necesare.
Dacă este necesar, președintele Consiliului European convoacă o reuniune extraordinară
pentru a defini liniile strategice ale politicii Uniunii în raport cu această evoluție.
g) Consiliul European definește orientările strategice ale planificării legislative și operaționale în
cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție
h) Consiliul European hotărând în unanimitate la propunerea unei treimi din statele memebre
sau a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European poate să constate existența
unei încălcări grave și persistente a valorilor de către un stat membru, după a ce a invitat acel
stat să își prezinte observațiile
i) președintele, vicepreședintele și ceilalți membri ai Comitetului executiv al BCE sunt numiți
de Consiliul European care hotărăște cu majoritate calificată la recomandarea Consiliului și
după consultarea Parlamentului European și guvernatorilor Băncii Centrale Europene dintre
persoanele ale călor autoritate și experiență în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute

Modul de luare a deciziilor:

● se întrunește de cel puțin două ori pe semestru la convocarea președintelui său. Consiliul
European are obligația de a ține cel puțin două ședințe anual la Bruxelles, iar după ce
numărul statelor membre a depășit 18, are obligația de a ține toate ședințele la Bruxelles
● atunci cînd ordinea de zi o impune, fiecare membru al Consiliului European poate să decidă
să fie asistat de un ministru și, în ceea ce îl privește pe președintele Comisiei, de un membru
al Comisiei. Atunci când situația o impune, președintele convoacă o reuniune extraordinară a
consiliului European

32
 ● Consiliul europea se pronunță prin consens, cu excepția cazului în care tratatele dispun altfel.
În caz de vot, fiecare membru al Consiliului European poate primi delegare din partea unui
singur alt membru. Președintele acestuia și președintele Comisiei nu participă la vot
● Consiliul European adoptă de cele mai multe ori decizii

● abținerile membrilor prezenți sau reprezentați nu împiedică adoptarea deliberărilor

Consiliului European pentru care este necesară unanimitatea
● Președintele Parlamentului European poate fi invitat de Consiliul European pentru a fi audiat
● Consiliul European înainte de a începe lucrările ascultă un discurs ținut de președintele
Parlamentului European. După ședința plenară, șefii de stat și de guvern, îmmpreună cu
Președintele Comsiei, poartă discuții separate de miniștrii de externe cu care negociază
împreună cu acel membru al Comisiei care participă la lucrări. După aceste discuții, urmează
o ședință plenară unde vor fi dezbătute problemele ridicate, respectiv propunerile de soluții
adoptate de ministrii de externă împreună cu membrul din Comisie. Întrunirea se încheie de
regulă cu alocuțiunea președintelui Consiliului European
● Consiliul European hotărăște cu majoritate simplă în chestiuni de procedură precum și pentru
adoptarea regulamentului de procedură. În cazurile când votează cu majoritatea calificată se
aplică regulile din cadrul Consiliului. De exemplu, în procedura de revizuire ordinară,
Consiliul European poate decide cu o majoritate simplă, cu aprobarea Parlamentului
European să nu convoace Convenția în cazul în care amploarea modificărilor o justifică,
respectiv procedura de revizuire simplificată decide în unanimitate, după consultarea
Parlamentului European și a Comisiei, precum și a Băncii Centrale Europene, în cazul unor
modificări instituționale în domeniul monetar. Cu majoritate calificată, cu acordul
președintelui Comisiei, numește Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate.

47. Componența Consiliului Uniunii Europene pg 158

· consiliul este format din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru, abilitat să
angajeze guvernul acelui stat. Statele membre își trimit miniștrii care în momentul respectiv dețin
această funcție în guvern, asigurându-se o „actualitate politică”.

· conform cutumei, în locul miniștrilor pot fi trimiși și secretarii de stat, iar mai nou nu este
nevoie ca reprezentatul statului membru să facă parte din guvern, acesta putând veni și din partea unui
guvern de land sau regional.

· consiliul reunit la nivelul miniștrilor de externe => Consiliu General (atribuția principală-
asigură coordonarea activității Consiliilor Speciale)

· consiliul reunit la nivelul miniștrilor de resort => Consiliu Special (poate lucra în același timp în
diferite competențe în mod paralel, în funcție de natura problemelor discutate)

Consiliul Euro-X/ Eurogroup- întâlnirile miniștrilor de finanțte și ale economiei din țările
care au adoptat moneda unică

48. Înaltul reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (Pg 161-162)

33
 Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, inaltul Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe şi politica de securitate (in continuare IRUAEPS) este numit de Consiliul
European, care hotărăşte cu majoritate calificată, cu acordul preşedintelui Comisiei .Consiliul
European poate pune capat mandatului acestuia in conformitate cu aceeaşi procedură.

Atributile IRUAEPS sunt următoarele:

a) conduce politica externă şi de securitate a Uniunii;

b) contribuie prin propuneri la elaborarea acestei politici

c) o aduce la indeplinire in calitate de imputernicit al Consiliului;

d) prezidează Consiliul Afaceri Externe:

e) este unul dintre vicepreşedinții Comisiei, asigurând coerenţa acțiuni externe a Uniunil.

In exercitarea mandatului său, IRUAEPS este susținut de un serviciu european pentru acțiunea
externa. Acest serviciu lucrează în colaborare cu serviciile diplomatice ale statelor membre şi este
format din functionani serviciilor competente ale Secretariatului General al Consiliului şi ale
Comisiei, precum şi din personalul detaşat al serviciilor diplomatice nationale [art. 27 alin. (3) TUEJ
Organizarea şi funcționarea serviciului european pentru acțiunea exterá se stabilesc prin decizie a
Consiliului.

49. Atribuțiile Consiliului Uniunii Europene

a) este principalul organ legislativ al UE, adoptând acte normative de drept unional secundar,
și conferă Comisiei atribuțiile de executare a normelor stabilite de consiliu.
b) este organul legislativ executiv în domeniul PESC.
c) are posibilitatea de a solicita Comisiei să inițieze anumite acte normative.
d) asigură coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre.
e) are atribuții de control, putând exercita acțiuni în anulare și în constatarea abținerii
nejustificate (recursul în carență)
f) în domeniul relațiilor externe, încheie în numele UE convenții, tratate internaționale cu statele
terțe sau organizații internaționale, inclusiv tratate de asociere și în domeniul PESC.
g) numește membrii Comitetului Economic și Social
h) are atribuții în domeniul personalului, în sensul că adoptă Statutul funcționarilor unionali și
stabilește remunerațiile membrilor Comisiei și ai CJE
i) elaborează proiectul de buget și adoptă și adoptă bugetul împreună cu Parlamentul European.
j) are atribuții constituționale, deoarece, potrivit principiului ,, implied powers”, are competența
de a completa prevederile tratatelor de înființare, cu respectarea strictă a limitelor prevăzute
de tratate, are competența de a aproba aderarea de noi state, respectiv în modificarea tratatelor
potrivit art. 48 TUE.
k) are funcții de execuție, în temeiul art. 26, art. 28, art. 33 TUE, în domeniul PESC

50. Luarea deciziilor în Consiliul Uniunii Europene

34
● Consiliul se intruneste la convocarea presedintelui saun din initiativa acesuia, a unuia dintre
membri sai sau a Comisiei.
● La intruniri este invitat un reprezentant al Comisiei,
● iar in masura in care se dezbat probleme privind activitatea BCE, e invitat si presedintele
BCE.
● Membri Consiliului si reprezentantul Comisiei vor fi ajutati de max 6 functionari.

● Fiecare sesiune a Consiliului este divizata in doua parti, considerate deliberarilor privind
actele legislative ale Uniunii, respectiv activitatilor fara caracter legislativ.
● Cvorumul ,intrunit daca sunt prezenti majoritatea membrilor consiliului, se verifica inainte
de exprimare unui vot. Daca un vo va fi adoptat cu majoritate calificata, se verfica intrunirea
majoritatii populatiei (65%) ● Regulile de votare:
○ unanimitatea(abtinerile membrilor prezenti nu impiedica adoptarea actului normativ)
○ majoritatea simpla(50%+1)=votul majoritatii dtatelor membre;fiecare stat are 1 vot;la
luare deciziilor de procedura/regulamentul de ordine interioara ○ vot majoritar calificat
■ majoritatea calificata=min 55% din membrii Consiliului=min 15 dintre
membri=min 65% din populatia Uniunii
■ minoritatea de blocare= min 4 membri ai Consiliului= mai mult de 35% din
populatia UE
○ daca nu toti membri participa la vgot(in temeiul tratatelor), majoritatea calificata=min
55% din membri Consiliului(state membre participante), care reunesc min 65%din
populatia acestor state; minoritatea de blocare=maimult de 35% din populatia statelor
membre participante+1membru. In caz contrar, e considerata intrunita maj. calificata.
○ in cazul in care Consiliul nu decide la propunerea Comisiei/a IRUAEPS, majoritatea
calificata=min 72% din membrii Consiliului(statele membre participante) care
reunesc min 65%din populatia Uniunii.
○ Compromisul de la Louxemburg: daca intr-o situatie, in care decizia se ia cu majoritate
simpla/calificata, un stat membru arata ca ii sunt afectate “interesele vitale”,
negocierile continua pana cand si acest stat voteaza in unanimitate noul act normativ
○ Compromisul de la Ioanina:

- dupa Maasstricht:23-25 voturi puteau constitui o minoritate calificata, caz in care

negocierile continuau pana cand se ajungea la consens

-dupa Lisabona: daca min 55% din populatie SAU daca min 55% din nr statelor
membre necesar pentru a constitui o minoritate de blocare isi exprima opozitia fata
de adoptarea unui act de catre Consiliu cu majoritate calificata, Consiliul delibereaza
asupra chestiunii in cauza.

35
51. Numirea comisarilor (art.17 din TUE)

a) tinand seama de alegerile pentru Parlamentul European, Consiliul European, hotarand cu

majoritate calificata, propune Parlamentului European un candidat la functia de presedinte al
Comisiei.
b) Candidatul este ales de Parlament cu majoritatea membrilor care il compun dupa ce prezinta
intr-o declaratie in fata acestui for obiectivele sale politice. Daca candidatul nu intruneste
majoritatea Consiliul European ,hotarand cu maj calificata propune in termen de o luna un
nou candidat.
c) Consiliul, de comun acord cu presedintele ales, adopta lista celorlalte personalitati pe care le
propune pentru a fi numiti membri ai Comisiei. Alegerea acestora se efectueaza pe baza
sugestilor facute de statele membre in conformitate cu criteriile cerute de TUE.
d) Presedintele, Intaltul Reprezentant al Uniunii pentru afacwri externe si politica de securitate
ai ceilalti membri ai comisiei sunt supusi unui vot de aprobare al Parlamentului European.
Inainte de supunerea la vot ,fiecare candidat pentru functia de comisar va fi ascultat de catte
comisiile de specialitate ale Parlamentului.
e) Pe baza aprobarii date de Parlament, Comisia este numita de Consiliul European, hotarand cu
majoritate calificata.

52. Atribuțiile comisarilor și modul încetării mandatului lor

a)Atribuțiile(obligațiile) comisarilor:

● sa își exercite funcțiile în deplină independențtă, în interesul general al Uniunii

● să nu solicite și să nu accepte instrucțiuni de la vreun guvern sau alt organism
● să nu desfășoare pe durata exercitării funcției nicio altă activitate profesională renumerată sau
nerenumerată
● să se abțină de la orice act incompatibil cu îndatoririle lor
● să dea dovadă de onestitate și circumspecție în acceptarea anumitor poziții sau avantaje după
încetarea funcției lor
● să depună jurământul de serviciu în fața CJUE

=> Nerespectarea acestor functii duce la demitere si decadere din dreptul la pensie

=> Garanția fundamentală a independenței comisarilor este faptul că nu pot fi demiși de autoritatea de
numire

b)Modul încetării mandatului unui comisar:

● la expirarea mandatului
● demisie colectivă-demiși de Parlament
● demisie individuală-demiși de CJUE
● în caz de deces
● prin destituiere de către CJUE
● prin acordarea unui vor de neîncredere de către Parlamentul European

36
53. Atribuțiile Comisiei (p 172-173)

a) detine monopol de inițiativă legislativă, acest monopol permite sa modifice sau sa retraga
proiecte de acte normative, in cazul actelor nelegislative, Comisia are inițiativă doar daca
aceasta este prevazuta de tratate

b) competențe ”legislative” prin delegare - un act legislativ poate delega Comisiei competența
de a adopta acte fără caracter legislativ și cu domeniu de aplicare general, care
completează sau modifică anumite elemente nesențiale ale actului legislativ. Actele
legislative definesc în mod expres obiectivele, conținutul, domeniul de aplicare și durata
delegării de competențe.

c) competențe ”legislative” de executare

d) Comisia îndeplinește următoarele funcții administrative:

- administrarea bugetului UE

- administrarea fondului de dotare și garantare pentru agricultură - cheltuirea fondurilor

pentru administrație

- reprezintă Uniunea în raporturile juridice de drept privat

e) funcții de control - Comisia poate sesiza CJUE ( art 258 TFUE) în vederea constatării
încălcării tratatelor de către statele membre. Comisia are și posibilitatea de a stabili sancțiuni
directe în domeniul dreptului concurenței, sau, în măsura în care primește împuterniciri din
partea normelor de drept comunitar secundar, poate aplica sancțiuni pecuniare privaților,
desfășurând inclusiv proceduri contradictorii între persoanele interesate și având acces la
informațiile necesare derulării controlului.

f) funcții de reprezentare - Comisia participă la negocierea tratatelor ce urmează să fie

încheiate cu state terțe și alte organizații internaționale.

g) Comisia elaborează în fiecare an un program de acțiune din care face parte și

programul legislativ. Pe lângă acest program, Comisia elaborează și strategii pe termen lung.

h) Comisia elaborează de 10 ori pe an în toate limbile oficiale ”Buletinul UE”- um raport

general privind activitatea UE, include informații privind activitatea instituțiilor unionale.

54. Componența Parlamentului European (pg 175-178)

Membrii parlamentului sunt reprezentanții popoarelor din Statele membre. Pana la primele
alegeri directe din 1979 membrii parlamentului erau aleși din membrii parlamentelor naționale.
Alegerile sunt generale, directe, libere, egale și secrete, fiecare stat hotărăște cu privire la modul de
desfășurare a alegerilor însă cu respectarea regulilor democratice(drept de vot la 18 ani, egalitatea
între sexe și votul secret) și stabilirea pragului electoral, în ro este 5%, Austria 4%. Au dreptul de a fii
aleși cetățenii români și persoanele eligibile unional, cu excepția judecătorilor Curții constituționale,
avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei , funcționarii publici(polițiști) care nu pot fi

37
aleși în parlamentul european. Parlamentarii europeni nu au voie sa fie membri ai guvernului și nu au
voie sa exercite activități în cadrul organelor comunitare dar pot fi simultan și parlamentari în Statele
de proveniență. Durata unui mandat este de 5 ani, din 1995 corespunde cu mandatul membrilor
comisiei. Numărul total al deputaților, pana la 1 mai 2014, a fost de 626. După Amsterdam acest
număr s a preconizat sa nu treacă de 700,avand in vedere capacitatea sălii parlamentului, dar Tratatul
de la Nisa stabilește numărul de 732. Femeile reprezentau 16,8% din totalul membrilor în 1979, 20%
in 1989, 30% in 1999, 35% 2009, iar în 2014 de 37%. Alegerile asigura o reprezentare degresiva-la
repartizarea locurilor în parlament se folosesc integral nr minim și cel maxim stabilite în TUE, astfel
încât sa reflecte cât mai fidel dimensiunile populațiilor statelor membre. Raportul dintre populație și
nr de locuri pt fiecare stat membru variază în funcție de populația statului respectiv, astfel un membru
în parlamentul european dintr-un stat mai populat reprezinta mai mulți cetățeni decât în membru
dintre stat mai puțin populat, cu cât populația unui stat membru e mai mare cu atât statul va avea
dreptul la mai multe locuri în parlamentul european. Tratatul de la Lisabona a stabilit nr
parlamentarilor europeni la 750, plus președintele, ro are 32 de locuri în prezent, prin Tratatul de la
Nisa aveam 33 mandate, apoi prin Tratatul de aderare 35, legislatura 2009-2014 a stabilit 33 iar în
urma aderării Croației am pierdut un loc prinnrerepartizarea locurilor. Numărul minim de locuri
alocat este de 6 iar cel maxim de 96.

55. Grupurile politice (fracțiunile)

a) Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) - PPE (219 deputați):

b) Grupul Alianței Progresiste a Socialiştilor şi Democraților-S&D (188);

c) Grupul Conservatorilor și Reformiştilor Europeni – ECR (72):

d) Grupul Alianței Liberalilor şi Democraților pentru Europa - ALDE (68);

e) Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică - (52);

f) Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană - (51); g) Grupul Europa Libertății și

Democrației Directe - EFD (44):

h) Grupul Europa Națiunilor și Libertății – ENF (34);

i) cei care nu intră în nicio fracțiune (de regulă reprezentanții partidelor de extremă
dreapta) – NI (23).

56. Atribuțiile Parlamentului European (pag. 191-193)

● Competențe normative:

-nu are drept de inițiativa directă;

-acordă aviz consultativ la adoptarea unor acte normative de către consiliu;

-acordă aviz conform la aderarea, asocierea unor state terțe sau la încheierea unor tratate
internaționale cu state terțe și organizații internaționale;

38
-adoptă bugetul împreună cu Consiliul UE;

-votul negativ al acestuia duce la neadoptarea actului normativ în cauză;

● Parlamentul are atribuții în numirea Comisiei, Ombudsmanului, organului însărcinat

cu protecția datelor personale, membrilor Comitetului Director al Băncii Centrale
Europene, etc.
● Atribuțiile de control care asigură Parlamentului posibilitatea exercitării moțiunii de
cenzură împotriva Comisiei.
● Atribuții în soluționarea petițiilor depuse de cetățenii unionali.

-are loc prin Comisia parlamentară pentru petiții, respectiv prin intermediul Ombudsmanului
European.

-de asemenea, Parlamentul are competența de a numi

Comisii de anchetă care să investigheze cazurile de încălcare sau aplicare defectuoasă a dreptului
unional de către statele membre.

● Dezbate rapoartele și dările de seamă ale altor instituții sau organe unionale;
● PE este consultat în anumite probleme ale PESC;
● Are atribuții în legătură cu activitatea Consiliului European;

57. Procedura de consultare și de informare

Procedura de consultare (sau a ascultării)- pag. 201: divizată în 3 părți:

-Inițiativa: aparține Comisiei de regulă, în mod excepțional Consiliul sau Parlamentul European pot
solicita Comisiei elaborarea unor proiecte de acte normative.

-Consultarea: trimiterea proiectului la Parlamentul European, Comitetul Economic și Social sau

Comitetul Regiunilor (dacă este cazul). Organele menșionate emit o opinie facultativă pt Consiliu, dar
nerespectarea acestei obligații (neconsultarea organelor) constituie viciu de formă, care poate duce la
anularea actului normativ adoptat.

-Decizia: aparține Consiliului Actul normativ este adoptat de către acesta, care va ține/nu va ține cont
de propuneri sau avizele facultative. Consiliul poate devia de la o propunere legislativă a Comisiei
numai prin votul unanim al membrilor săi.

Procedura informării (information proceduree)-pag 203.

-Este o creație a Tratatului de la Maastricht, prin care se asigură consultarea Parlamentului European
în probleme politice importante, în soluționarea cărora acesta nu deține competențe materiale.
Consiliul UE va decide singur, fără a cere părerea, avizul sau opinia altor organe, dar de rezultatul
deciziei Parlamentul ia cunoștință pe calea acestei proceduri.

-Parlamentul poate avea parte în procedura decizională și în cazurile în care nu există temei de drept
primar unional, dar Comisia și Consiliul s-au obligat să recurgă la informarea PE. Această formă de
cooperare se relizează pe baza unor ”acorduri inter-instituționale”.

39
-Domeniile în care Consiliul informează Parlamentul: politica economică și monetară;politica externă
si de securitate comună; tariful vamal comun (art. 31 TUE); luarea unor măsuri extraordinare în
domeniul politicii industriale ( art. 173 al. 3 TFUE); gestionarea fondurilor structurale (art. 175 al
doilea paragraf TFUE); întreruperea sau modif. relațiilor economice cu statele terțe (art. 215 al. 1
TFUE); definirea măsurilor destinate menținerii intereselor fundamentale de securitate ale statelor
membre care nu cad sub incidența TFUE ( art. 346).

58. Procedura codeciziei

În cadrul acestei proceduri are loc reevaluarea poziției Parlamentului European din instituție
legislativă secundară în instituție legislativă principală, la egalitate cu Consiliul, deoarece PE a
dobândit în această procedură un drept de veto în adoptarea actelor normative unionale care nu mai
poate fi înlăturat sau ,,dejucat” de Consiliu în mod unilateral. După Amsterdam, această procedură
este cea mai des folosită, însă, deși a fost modificată în sensul simplificării sale, rămâne cea mai
complicată dintre procedurile legislative unionale. În cazul în care în tratate se face trimitere la
procedura legislativă ordinară pentru adoptarea unui act, se aplică procedura codeciziei, cu
respectarea treptelor de mai jos:

a)Inițiativa: Comisia prezintă o propunere Parlamnetului European și Consiliului;

b)Prima lectură:

-Parlamentul European adoptă poziția sa în primă lectură și o transmite Consiliului;

-în cazul în care poziția Parlamentului European este aprobată de Consiliu, actul respectiv se adoptă
cu formularea care corespunde poziției PE;

-în cazul în care poziția Parlamentului European nu este aprobată de Consiliu, acesta adoptă poziția sa
în primă lectură și o transmite PE. Consiliul informează pe deplin Parlamentul asupra motivelor care
l-au condus la adoptarea poziției sale în primă lectură.

-Comisia informează pe deplin Parlamentul European cu privire la poziția sa.

c) A doua lectură:

⚫ în cazul în care, în termen de trei luni de la data transmiterii, Parlamentul European:

- aprobă poziția Consiliului din prima lectură sau nu s-a pronunțat, actul respectiv se consideră
adoptat cu formularea care corespunde poziției Consiliului;

- respinge, cu majoritatea membrilor care îl compun, poziția Consiliului din prima lectură, actul
propus este considerat ca nefiind adoptat;

- propune, cu majoritatea membrilor care îl compun, modificări la poziția Consiliului din prima
lectură, textul astfel modificat se transmite Consiliului și Comisiei, care emite un aviz cu privire
la aceste modificări;

40
⚫ în cazul în care, în termen de trei luni de la primirea modificărilor Parlamentului European,
Consiliul, hotărând cu majoritate calificată:

- aprobă toate aceste modificări, actul respectiv este considerat aprobat;

- nu aprobă toate modificările, președintele Consiliului, în consens cu președintele

Parlamentului European, convoacă comitetul de conciliere, într-un termen de șase săptămâni.
Consiliul hotărăște în unanimitate cu privire la modificările care au făcut obiectul unui aviz
negativ din partea Comisiei.

d) Concilierea:

⚫ Comitetul de conciliere, care reușește membrii Consiliului sau reprezentanții lor și tot atâția membri
care reprezintă Parlamentul European (28+28), are misiunea de a ajunge la un acord asupra unui
proiect comun, cu majoritatea calificată a membrilor Consiliului sau a reprezentanților acestora și cu
majoritatea membrilor care reprezintă Parlamentul European, în termen de șase săptămâni de la data
convocării, pe baza pozițiilor Parlamentului și ale Consiliului din a doua lectură.

Comisia participă la lucrările comitetului de conciliere și ia toate inițiativele necesare pentru

promovarea unei apropieri între pozițiile Parlamentului European și ale Consiliului;

⚫ Comisia participă la lucrările comitetului de conciliere și ia toate inițiativele necesare pentru

promovarea unei apropieri între pozițiile Parlamentului European și ale Consiliului;

⚫ în cazul în care, în termen de șase săptămâni de la convocare, comitetul de conciliere nu aprobă

niciun proiect comun, actul propus este considerat neadoptat.

e) A treia lectură:

În cazul în care, în acest termen, comitetul de conciliere aprobă un proiect comun, Parlamentul
European și Consiliul dispun fiecare de un termen de șase săptămâni de la această aprobare, pentru a
adopta actul respectiv în conformitate cu acest proiect, Parlamentul European hotărând cu majoritatea
voturilor exprimate, iar Consiliul cu majoritate calificată. În caz contrar, actul propus este considerat
neadoptat.

Termenele de trei luni și șase săptămâni prevăzute la această procedură sunt prelungite cu cel mult o
lună, respectiv două săptămâni, la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Această procedură a fost introdusă în mod preponderent în acele domenii care afectează în mod direct
interesele cetățenilor, pentru că implicarea PE în acest caz ducea la întărirea legitimării democratice a
acestuia. În ciuda faptului că la prima vedere pare o procedură complicată, are ca avantaj că nu este
necesară parcurgerea tuturor etapelor, nefiind necesar ca fiecare proiect de act normativ să ajungă în
fața unui Comitet de conciliere. De exemplu, în perioada 1993-1999, în numai 40% dintre cazuri s-a
ajuns la Comitet, care numai în 1% dintre cazuri nu a reușit să ajungă la un acord, în timp ce, după
Amsterdam, Comitetul de Conciliere a fost convocat în doar 26% dintre cazurile de codecizie. Dacă la
început o astfel de procedură avea o durată medie de doi ani, după 1997 ea s-a redus la 1 an, iar după

41
Tratatul de la Amsterdam au fost introduse termene concrete privind timpul alocat pentru fiecare
etapă în parte.

Potrivit art. 295 TFUE, Parlamentul European, Consiliul și Comisia se consultă reciproc și
organizează, de comun acord, condițiile cooperării lor. În acest scop, ele pot, cu respectarea tratatelor,
să încheie acorduri interinstituționale, care pot avea un caracter obligatoriu.

După Lisabona, procedura codeciziei se aplică în mai mult de ¾ din totalul domeniilor de legiferare,
de exemplu, Parlamentul a devenit instituție colegislativă în domenii cum ar fi agricultura sau
cooperarea judiciară în materie penală.

59. Atribuțiile Curții de Conturi Europene

Atributiile Curtii de Conturi Europene sunt:

•Verificarea totalitatii conturilor de venituri si cheltuielilor Uniunii si ale oricarui organism creat de
UE, in masura in care actul constitutiv nu exclude acest control

•Prezinta Parlamentului si Consiliului o declaratie care atesta fiabilitatea conturilor, precum si

legalitatea si regularitatea operatiilor subiacente(DAS), care este publicata in JOUE

•Examineaza legalitatea si regularitatea veniturilor si cheltuielilor si asigura buna gestiune financiara,

avand obligatia de a semnala orice neregula

•Dupa incheierea fiecarui exercitiu financiar, Curtea de Conturi intocmeste un raport anual care se
transmite celorlalte institutii ale Uniunii si se publica in JOUE impreuna cu raspunsurile formulate de
aceste institutii la observatiile Curtii. Rapoartele pot fi: Raportul anual care se refera la un an bugetar
concret, Raportul anual special privind rezultatele controalelor efectuate la agentiile si oficiile UE cu
sediul in diferite state membre, Rapoarte speciale

•Poate prezenta in orice moment observatiile, mai ales sub forma rapoartelor speciale, asupra unor
chestiuni specifice si poate emite avize la cererea uneia dintre celelalte institutii ale UE

•Sprijina Parlamentul European si Consiliul in exercitarea functiei acestora de control al executiei

bugetare si avizeaza regulamentele financiare legate de executarea bugetului unional, care sunt
adoptate de Consiliul UE

•In privinta Bancii Centrale Europene, competentele in materie de audit ale Curtii se limiteaza la
examinarea eficientei administrarii BCE

60. Atribuțiile BCE (pg 215)

Atribuțiile BCE sunt:

-stabilirea și conducerea politicii monetare a UE

-executarea, realizarea afacerilor în domeniul devizelor

-administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor și menținerea acestora(art 19 din Statutul BCE)

42
-promovarea funcționării optime a sistemelor de plăți și de decontare

-are competența exclusivă în aprobarea emisiunii monetare euro în întreaga UE(art 128 TFUE)

- asigurarea stabilității prețurilor (creșteri de maxim 2% ale prețurilor) prin controlul emisiunii
cantității monetare și evaluarea perspectivelor în domeniul prețurilor și al riscurilor pe baza unei
palete largi de indicatori

-procurarea datelor statistice necesare funcționării băncii

-monitorizarea progreselor din sistemul bancar

61. Componența Comitetului Economic și Social (pag 220)

Este compus din reprezentanți ai diferitelor categorii ale vieții economice și sociale, mai ales ai
producătorilor, agricultorilor, transportatorilor, muncitorilor (lucrătorilor), comercianților,
meșteșugarilor, ai profesiunilor liberale și ai reprezentanților interesului general. Candidații sunt
propuși pe o listă de către statele membre, iar membrii sunt numiți de Consiliu, care hotărăște cu
unanimitate. Fiecare stat propune un număr dublu de candidați raportat la numărul de membrii
rezervat statului. Potrivit modificărilor operate prin Tratatul de la Lisabona, membrii ECOSOC vor fi
desemnați pentru o perioadă de 5 ani și numărul lor total este de 350. Membrii Comitetului aleg dintre
ei un președinte și un birou format din președinte, 2 vicepreședinți și 36 de membrii, pentru o
perioadă de 2 ani și jumătate.

62. Atribuțiile Comitetului Regiunilor

Potrivit propriei sale declarații de misiune, CoR este o adunare politică alcătuită din aleși regionali
sau locali în slujba integrării europene. CoR asigură reprezentarea instituțională a tuturor teritoriilor,
regiunilor, orașelor și comunelor din Uniunea Europeană.

Misiunea sa este de a implica autoritățile regionale și locale în procesul decizional european și de a

încuraja astfel o mai mare implicare a cetățenilor. Acesta este un organism politic care reunește și
capacitează reprezentanți aleși la nivel local din Uniunea Europeană

Atribuțiile sale sunt asemănătoare cu cele ale Comitetului Economic si Social in problemele specifice
cu care se ocupa.

Comisia Europeană, Consiliul UE și Parlamentul European trebuie să consulte CoR atunci când
elaborează acte legislative în domenii care intră în competența autorităților locale și regionale precum
sănătatea, educația, ocuparea forței de muncă, politica socială, coeziunea economică și socială,
transportul, energia și combaterea schimbărilor climatice.

Dacă nu este consultat, CoR poate sesiza Curtea de Justiție.

Din momentul în care primește o propunere legislativă, Comitetul pregătește și adoptă un aviz pe care
îl transmite apoi tuturor instituțiilor europene relevante.

De asemenea, CoR poate emite avize și din proprie inițiativă.

43
63. Structura și competențele EPPO

(EPPO are competența de a investiga , de a urmări penal și de a-i trimite în judecată pe autorii
infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii și pe complicii acestora )

Competenţa EPPO : directiva 2017/1371 INFRACȚIUNILE PRIVIND FRAUDELE CARE ADUC

ATINGERE INTERESELOR FINANCIARE ALE UNIUNII

Articolul 3 Frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii

(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că frauda care aduce atingere
intereselor financiare ale Uniunii constituie o infracțiune atunci când este săvârșită cu intenție.

(2) În sensul prezentei directive, sunt considerate fraudă care aduce atingere intereselor financiare
ale Uniunii următoarele:

(a) în legătură cu cheltuielile care nu sunt aferente achizițiilor, orice acțiune sau inacțiune cu privire
la:

(i) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, având
ca efect deturnarea sau reținerea necuvenită de fonduri sau active de la bugetul Uniunii ori de la
bugetele gestionate de Uniune sau în numele acesteia;

(ii) nedivulgarea de informații, cu încălcarea unei obligații specifice, având același efect; sau

(iii) utilizarea necorespunzătoare a unor astfel de fonduri sau active în alte scopuri decât cele
pentru care au fost acordate inițial;

(b) în legătură cu cheltuielile aferente achizițiilor, cel puțin dacă este săvârșită pentru a obține un
profit ilegal pentru autor sau pentru altă persoană, prin cauzarea unei pierderi în ceea ce privește
interesele financiare ale Uniunii, orice acțiune sau inacțiune cu privire la:

(i) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, având ca
efect deturnarea sau reținerea necuvenită de fonduri sau active de la bugetul Uniunii ori de la
bugetele gestionate de Uniune sau în numele acesteia;

(ii) nedivulgarea de informații, cu încălcarea unei obligații specifice, având același efect; sau

(iii) utilizarea necorespunzătoare a unor astfel de fonduri sau active în alte scopuri decât cele
pentru care au fost acordate inițial, care prejudiciază interesele financiare ale Uniunii;

(c) în legătură cu alte venituri decât cele obținute din propriile resurse de TVA menționate la litera
(d), orice acțiune sau inacțiune cu privire la:

(i) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, având
ca efect diminuarea ilegală a resurselor bugetului Uniunii sau ale bugetelor gestionate de Uniune ori
în numele acesteia;

(ii) nedivulgarea de informații, cu încălcarea unei obligații specifice, având același efect; sau

44
 (iii) utilizarea necorespunzătoare a unui beneficiu obținut în mod legal, având același efect;

(d) în ceea ce privește veniturile obținute din propriile resurse de TVA, orice acțiune sau inacțiune
comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier în ceea ce privește:

(i) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete privind
TVA, având ca efect diminuarea resurselor bugetului Uniunii;

(ii) nedivulgarea de informații privind TVA, încălcându-se astfel o obligație specifică, având
același efect; sau

(iii) prezentarea unor declarații corecte privind TVA pentru a masca în mod fraudulos neplata sau
constituirea unor drepturi necuvenite la rambursări de TVA.

Articolul 4 Alte infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii

(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că spălarea banilor astfel cum este
descrisă la articolului 1 alineatul (3) din Directiva (UE) 2015/849, în care sunt implicate bunuri
provenite din săvârșirea unor infracțiuni reglementate de prezenta directivă, constituie infracțiune.

(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că corupția pasivă și activă
constituie infracțiuni atunci când sunt săvârșite cu intenție.

(a) În sensul prezentei directive, „corupție pasivă” înseamnă acțiunea unui funcționar public care,
în mod direct sau printr-un intermediar, solicită sau primește avantaje de orice fel, pentru sine sau
pentru o terță parte, ori acceptă o promisiune referitoare la un astfel de avantaj pentru a acționa sau a
se abține de la a acționa în conformitate cu sarcinile sale sau în exercitarea atribuțiilor sale, într-un
mod care prejudiciază sau este susceptibil să prejudicieze interesele financiare ale Uniunii.

(b) În sensul prezentei directive, „corupție activă” înseamnă acțiunea unei persoane care, în mod
direct sau printr-un intermediar, promite, oferă sau acordă avantaje de orice fel unui funcționar public,
pentru sine sau pentru o terță parte, pentru a acționa sau a se abține de la a acționa în conformitate cu
sarcinile sale sau în exercitarea atribuțiilor sale, într-un mod care prejudiciază sau este susceptibil să
prejudicieze interesele financiare ale Uniunii.

(3) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că deturnarea de fonduri constituie
infracțiune, atunci când este săvârșită cu intenție.

În sensul prezentei directive, „deturnare de fonduri” înseamnă acțiunea unui funcționar public căruia
îi este încredințată în mod direct sau indirect gestionarea de fonduri sau de active, în sensul angajării
sau plății fondurilor ori al însușirii sau utilizării activelor contrar scopului preconizat în orice mod
care prejudiciază interesele financiare ale Uniunii.

(4) În sensul prezentei directive, „funcționar public” înseamnă:

(a) funcționar al Uniunii sau funcționar național, inclusiv orice funcționar național al altui stat
membru și orice funcționar național al unei țări terțe;

(i) „funcționar al Uniunii” înseamnă o persoană care

45
: — este funcționar sau alt agent angajat de Uniune în temeiul unui contract, în înțelesul Statutului
funcționarilor și Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene prevăzute de Regulamentul
(CEE, Euratom, CECA) nr. 259/68 al Consiliului ( 1 ) (denumit în continuare „Statutul
funcționarilor”); sau

— este detașată la Uniune de către un stat membru sau de către orice organism public sau privat, care
îndeplinește atribuții echivalente celor îndeplinite de funcționari sau de alți agenți ai Uniunii.

Fără a aduce atingere dispozițiilor referitoare la privilegii și imunități din Protocoalele nr. 3 și nr. 7,
membrii instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, instituite în conformitate cu tratatele,
precum și personalul acestora sunt asimilați funcționarilor Uniunii, în măsura în care nu li se aplică
Statutul funcționarilor;

(ii) „funcționar național” este înțeles prin trimitere la definiția „funcționarului” sau a unui
„funcționar public” din dreptul intern al statului membru sau a țării terțe în care își îndeplinește
funcțiile.

Cu toate acestea, în cazul procedurilor care implică un funcționar național al unui stat membru sau un
funcționar național al unei țări terțe și sunt inițiate de un alt stat membru, acesta din urmă nu este
obligat să aplice definiția „funcționarului național” decât în măsura în care definiția respectivă este
compatibilă cu dreptul intern.

Termenul de „funcționar național” include orice persoană care deține o funcție executivă,
administrativă sau judecătorească la nivel național, regional sau local. Orice persoană care deține o
funcție legislativă la nivel național, regional sau local este asimilată unui funcționar național;

(b) orice altă persoană căreia i s-a încredințat și exercită o funcție de serviciu public care implică
gestionarea intereselor financiare ale Uniunii în state membre sau în țări terțe sau luarea de decizii
referitoare la acestea

Structura EPPO este următoarea procurorul-șef european ( numit de Parlamentul European și Consiliu
de comun acord pentru un mandat de 7 ani ce nu poate fi reînnoit ) procurorii-șefi europeni adjuncți
( numiți de Colegiu pt un mandat de 3 ani ) procurorii europeni ( au mandat de 6 ani fără posibilitate
de reînnoire) procurorii europeni delegați ( numiți de colegiu la propunerea procurorului-șef pentru un
mandat de 5 ani care poate fi reînnoit ) colegiul EPPO ( format din procurorul șef european și din câte
un procuror european din fiecare stat membru ) camerele permanente ( formate din 3 membri și vor fi
prezidate de procurorul-șef european sau de unul dintre procurorii-șefi europeni adjuncți ori de către
un procuror european numit în calitate de președinte.) ( pag 233-235 manual )

64. Natura juridică a CJUE (pag. 243-246)

Curtea de Justiție Europeană este o instituție unională comună Uniunii Europene și

EURATOM, care are ca atribuție asigurarea respectării dreptului unional în aplicarea și
interpretarea actelor normative unionale.
Potrivit Tratatului de la Lisabona, din Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)
fac parte Curtea de Justiție, Tribunalul și tribunalele specializate. Aceasta asigură respectarea

46
dreptului în interpretarea și aplicarea tratatelor. Statele membre stabilesc căile de atac
necesare pentru asigurarea protecției jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de
dreptul Uniunii (art.19 TUE).
CJUE are un rol foarte important în asigurarea echilibrului instituțional, dar și
asigurarea unor relații armonioase dintre Uniune și statele membre.
CJUE este o instituție supranațională (suprastatală) menită să asigure respectarea
dreptului în aplicarea și interpretarea tratatelor unionale, al cărui scop fundamental este
integrarea europeană.
Supranaționalitatea, în raport cu dreptul internațional public, se distinge în mod
pozitiv, însemnând totalitatea împuternicirilor, drepturilor, competențelor care țin de
suveranitate transferate de la state în favoarea Uniunii, iar raportat cu statele membre, se
diferențiază din punct de vedere negativ, însemnând totalitatea acelor competențe care nu au
fost încă transferate Uniunii.
În acest context, CJUE apare ca singurul for jurisdicțional competent al UE și
EURATOM cu caracter supranațional și ,,sui-generis”.
Are caracter supranațional, deoarece are competență obligatorie pentru statele
membre și este înzestrată cu unele prerogative care în mod normal revin numai organelor
puterii judecătorești statale, și are caracter ,,sui-generis”, deoarece combină caracterele mai
multor tipuri de organe jurisdicționale interne, internaționale și ad-hoc, la care până în
prezent nu a existat precedent, cum de altfel nu există precedent nici pentru forma de
integrare simetrică ce se realizează în cadrul UE.
Datorită paletei largi a competențelor cu care este înzestrată, CJUE apare în ipostaza
mai multor feluri de instanțe judecătorești, întrunind caracteristicile acestora:
❖ Instanță internațională în sens clasic, dacă o privim din prisma acțiunilor înaintate
de Comisie sau de statele membre împotriva unui alt stat membru (art. 258, art. 259
TFUE);
❖ Curte constituțional, în situațiile în care CJUE este sesizată printr-o acțiune
preliminară privind interpretarea și stabilirea valabilității unor norme juridice (art. 267
TFUE);
❖ Instanță de contencios administrativ, dacă avem în vedere acțiunile îndreptate
împotriva acțiunilor sau inacțiunilor organelor unionale (art. 263 TFUE);
❖ Instanță de muncă, pentru funcționarii unionali care aduc litigiile lor izvorâte din
raporturile juridice de muncă în fața CJUE (Tribunal)
❖ Instanță civilă, pentru cel care solicită despăgubiri pentru pagubele cauzate de
funcționarii unionali în lipsa unor obligații contractuale;
❖ Instanță de dreptul proprietății intelectuale, raportat la acțiunile exercitate în
domeniul mărcilor unionale și standardizării europene;
❖ Instanță de arbitraj, pe baza clauzelor compromisorii dintr-un contract sau pe baza
unor convenții de arbitraj;
❖ Instanță de recurs, dacă privim întregul sistem jurisdictional unional;

47
 ❖ Instanță supremă, calitate care nu este specifică instanțelor internaționale, care de
regulă sunt concepute cu un singur grad de jurisdicție, asigurând numai posibilitatea
exercitării unor căi de atac extraordinare.
Ca instanță constituțională și supremă, CJUE are obligația de a asigura existența
unei jurisprudențe unionale unitare și de a contribui la acoperirea carențelor
legislative și la dezvoltarea Uniunii Europene ca o uniune a dreptului.

65. Principiile de funcționare ale CJUE

Curtea de Justiţie este compusă din 27 de judecători şi 11 avocaţi generali. Judecătorii şi avocaţii
generali sunt desemnaţi de comun acord de guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet
al cărui rol este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita funcţiile
respective. Mandatul acestora este de şase ani și poate fi reînnoit. Aceştia sunt aleşi din rândul
personalităților care oferă toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru
exercitarea, în ţările lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale sau a căror competenţă este
recunoscută.

Judecătorii Curţii de Justiție îl desemnează din rândul lor pe preşedinte și pe vicepreședinte, pentru o
perioadă de trei ani care poate fi reînnoită. Preşedintele conduce lucrările Curții de Justiție şi
prezidează şedinţele şi deliberările în cazul celor mai mari complete de judecată. Vicepreședintele îl
asistă pe președinte în exercitarea funcțiilor sale și îl înlocuiește în caz de împiedicare.

Avocaţii generali asistă Curtea. Aceştia au rolul de a prezenta, cu deplină imparţialitate şi în deplină
independenţă, opinie juridică numită „concluzii" în cauzele care le sunt repartizate.

Grefierul este secretarul general al instituţiei, ale cărei servicii le conduce sub autoritatea preşedintelui
Curţii.

Curtea poate judeca în şedinţă plenară, în Marea Cameră (cincisprezece judecători) sau în camere de
cinci sau de trei judecători.

Curtea se întruneşte în şedinţă plenară în cazurile speciale prevăzute de Statutul Curţii (printre altele,
atunci când trebuie să pronunţe destituirea Ombudsmanului sau să dispună din oficiu demiterea unui
comisar european care nu a respectat obligaţiile ce îi revin) şi atunci când apreciază că o cauză
prezintă o importanţă excepţională.

Curtea se întruneşte în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau a unei instituţii care este parte
într-un proces, precum şi în cauzele deosebit de complexe sau de importante.

Celelalte cauze sunt soluţionate în camere de cinci sau de trei judecători. Preşedinţii camerelor de
cinci judecători sunt aleşi pentru perioadă de trei ani, iar cei ai camerelor de trei judecători pentru
perioadă de un an.

66. Sedes materiae - Curtea de Justiție (10 exemple) pg 248

1) Tratatul de instituire a EURATOM-1957

48
 2) tratatul privind UE-2009
3) Tratatul privind funcționarea UE-2009
4) Protocolul nr 7 privind privilegiile si imunitatile UE
5) Conventia de la Porto-1992(1994) privind crearea Spațiului Economic European
6) Statutul Curții de Justitie a UE. tratatul de la Nisa -2003 unifica cele 3 statute pt fiecare
Comunitate
7) Regulamentul de procedura al Cutii de Justitie
8) Regulamentul adițional
9) protocolul asupra Statutului Băncii Centrale Europene-Tratatul de la Amsterdam
10) Decizia Curții de Justitie -2011 referitoare la depunerea si comunicarea actelor de procedura
prin intermediul aplicatiei e-Curia 67. Sedes materie- Tribunalul (10 exemple)

a.Decizia 88/591/CECO, CEE, Euratom a Consiliului de instituire a Curtii de Prima Instanta a

Comunitatilor Europene

b.Regulamentul de procedura a Tribunalului

c.Dispozitii practice de punere in aplicare a Regulamentului de procedura al Tribunalului

d.Protocolul privind Statutul Curtii de Justitie

e.Decizia Tribunalului referitoare la depunerea si la comunicarea de acte de procedura prin

intermediul aplicatiei e-Curia

f.Conditiile d utilizare a aplicatiei e-Curia aplicabile reprezentantilor partilor, adoptate la Luxembourg

g.Conditiile de utiliare a aplicatiei e-Curia aplicabile asistentilor

h.Acordarea anonimatului in procedurile jurisdictionale derulate in fata Tribunalului

i.Decizia 2016/2386 a Curtii deJustitie privind normele de securitate aplicabile informatiilor sau
inscrisurilor ori mijloacelor materiale de proba prezentate in fata Tribunalului

68. Numirea, numărul și statutul judecătorilor

Curtea este compusă din 28 de judecatori, fiecare stat membru având dreptul de a trimite un judecător.
Numărul poate fi mărit la cererea Curții sau de către Condiliu prin vot unanim.

Judecătorii sunt numiți în baza acordului reciproc al guvernelor membre pentru o perioada de 4 ani,
iar din 3 în 3 ani are loc o reîmprospătare a corpului de judecători fiind înlocuiți 14 dintre ei.

Judecătorii pot fi aleși din fiecare guvern din rândul personalităților care oferă garanția unei
independențe și obiectivități în luarea deciziilor și care în statele lor de proveniență îndeplinesc toate
condițiile recunoscute pentru ocuparea celei mai înalte funcții de judecator ori sunt juriști de o
capacitate excepțională recunoscută.

49
Nu este necesar ca persoana aleasă să fi fost judecător în țara de proveniență, totodată nu au
importanță naționalitatea și cetățenia

69. Președintele Curții de Justiție și completele

Judecătorii aleg din rândul lor Președintele Curții și vicepreședintele care il înlocuiește pe președinte
în exercitarea anumitor funcții jurisdicționale pentru o perioada de 3 ani. Președintele conduce
activitatea jurisdicțională și administrația CJUE. În virtutea acestei funcții președintele conduce
procedura orală sau dezbaterile, resoectiv deliberările plenului, numește” judecătorul raportor” pentru
fiecare caz, fără ca el să exercite această funcție.

Presedinele decide singur cand se solicita eliberarea unor ordonanțe de urgenta, este competent pentru
administrarea generala a CJUE și lui ii revine sarcina de a fixa termenele de judecată. Poate fi suplinit
de cel mai inalt in rang dintre presedintii de complet

In ceea ce priveste completele de judecata, instanta judeca in plen- in prezenta tuturor membrilor, ca
exceptie pot fi formate complete/camera cu trei, cinci judecatori. In prezent, plenul poate fi judeca in
prezenta a minim 17 judecatori

70. Competența Curții de Justiție a UE

Competenta este absoluta, deoarece normele de competenta unionale sunt obligatorii atat pentru parti
cat si pt instanta si este o si o competenta personala determinata de o anjmita calitate a reclamantului.

CJUE, din punct de vedere al competentei materiale functionale este o instanta care judeca: in prima
instanta, in recurs si in caile extraordinare de atac.

In prezent Curtea are urmatoarele competente jurisdictionale materiale:

a) actiunea preliminara
b) Actiunea in constatarea neindeplinirii obligatiilor
c) Actiunea in anulare
d) Actiunea in constatarea abtinerii nejustificate de a actiona
e) Actiunea de arbitraj
f) CJUE are competente de control
g) Competenta de a învesti cu titlu executoriu acele hotarari adoptate de instantele nationale prin
care pot fi urmarote silit bunurile proprietate UE
h) Are anumite competente jurisdictionale de natura dreptului international public in domeniul
spatiului Economic European
i) Competenta de a verifica legalitatea actelor adoptate in domeniul spatiului de libertate,
securitate si justitie
j) Competenta se extinde si asupra cooperarii politienesti si judiciare in materie penala.

Competentele jurisdictionale functionale:

a) recursul-daca recursul este admisibil si fondat CJUE anuleaza decizia Tribunalului

50
 b) Reexaminarea decizilor Tribunalului
c) Cai extraordinare de atac: contestatia tertilor si revizuirea
d) Pseudo cai de atac

71. Competența Tribunalului (pag 270-272)

Tribunalul este o instanță cu grad inferior CJUE, care inițial era format din câte un judecător
din fiecare stat membru. Ulterior, numărul judecătorilor a fost suplimentat treptat. Judecătorii erau
aleși dintre persoanele care au toate garanțiile de independență și care au capacitatea cerută pentru
exercitarea funcțiilor jurisdicționale în țara din care provin.

Competența jurisdicțională materială:

- acțiunile în anulare introduse de persoane fizice sau juridice

- acțiunile în constatarea abținerii nejustificate promovate de persoane fizice sau juridice
- acțiunile în despăgubire promovate de persoane fizice sau juridice pentru repararea daunelor
în raspunderea extracontractuala a UE
- acțiunile introduse de persoane fizice sau juridice pe baza unor clauze compromisorii inserate
într-un contract de drept public sau de drept privat încheiat de Uniune sau în numele Uniunii
- acțiunile exercitate în domeniul proprietății intelectuale îndreptate împotriva Oficiului
Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (mărci, desene şi modele) şi împotriva
Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante, pe scurt, acțiuni în domeniul mărcilor şi
standardelor unionale;
- acțiuni introduse de state membre împotriva Comisiei
- acțiunile introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în
domeniul ajutoarelor acordate de stat, măsurile de protecție comercială (dumping) şi actele
prin care Consiliul exercită competențe de execuție
- litigiile dintre Uniunea Europeană și agenții săi
- litigiile dintre organe, oficii sau agenții şi personalul lor, pentru care competența este atribuită
Curții de Justiție a Uniunii Europene
- teoretic, în viitor există posibilitatea ca la Tribunal să fie introduse acțiuni preliminare în
anumite domenii specifice determinate de statut, unde coerența și unitatea dreptului Uniunii
nu sunt periclitate

Competentele jurisdicționale funcționale:

- recursurile formulate împotriva deciziilor Tribunalului Funcției Publica: - căi

extraordinare de atac: contestația terților şi revizuirea;
- pseudo căi de atac: cererea în caz de omisiune de pronunțare şi opoziția.

Prin Tratatul de la Nisa, respectiv Tratatul de la Lisabona, Tribunalul a primit consacrarea

statutului său de organ jurisdicțional şi prin dreptul originar, deoarece art. 19 alin. (1) TUE prevede:
Curtea de Justiție a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiție, Tribunalul şi tribunale specializate.
Această prevedere nu acordă însă Tribunalului separat statutul unei instituții unionale.

72. Acțiunea de infringement

51
Procedura de infringement, este principalul mijloc pe care îl are la dispoziţie Executivul european
(Comisia Europeană) împotriva si pentru a sancţiona state care nu respectă dreptul european.

Procedura urmează etape foarte precise, iar statul vizat va fi deferit Curţii Europene de Justiţie (CEJ),
cu sediul la Luxemburg, care are posibilitatea să decidă sancţiuni.

Prima etapă a procedurii constă în transmiterea unei notificări.

Comisia Europeană cere unui stat vizat să-i prezinte, într-o perioadă determinată, observaţiile sale
asupra unei probleme de aplicare a dreptului Uniunii.

În acest stadiu, obiectivul este conformarea voluntară a statului vizat, care are dreptul de a-şi prezenta
observaţiile şi argumentele.

În cazul în care Comisia consideră că aceste observaţii nu sunt suficiente, cea de a doua etapă constă
în trimiterea unui aviz motivat (opinie motivată), în care Comisia constată existenţa unei infracţiuni şi
cere statului respectiv să pună capăt încălcării, stabilind un termen-limită în acest sens.

Opinia motivată prezintă în mod detaliat motivele care au condus Comisia la convingerea că statul
respectiv nu a respectat una dintre obligaţiile care-i revin în conformitate cu Tratatul.

În lipsa unui răspuns la opinia motivată sau dacă acesta este considerat nesatisfăcător, Comisia poate
sesiza Curtea Europeană de Justiţie. Comisia nu are obligaţia să facă acest lucru, însă, în practică,
aceasta consideră că un stat care nu dă curs unui aviz motivat şi nu îşi aliniază legislaţia internă la
dreptul european trebuie să compară în faţa Curţii.

Procedura poate dura mai mulţi ani.

73. Acțiunea de anulare

Actiunea in anulare se numara printre actiunile unionale cele mai importante, avand
diferite variante in functie de legitimarea activa si pasiva, respectiv de varietatea scopurilor
urmarite.Pe calea acestei actiuni pot fi atacate toate actele “care produc efecte juridice
obligatorii, care printr-o incalcare a poitiei juridice a reclamantului afecteaza interesele
acestuia”. Prin exercitarea actiunii in anulare pot fi examinate actiunile institutiilor sau
organelor unionale sub aspectul legalitatii lor. Exista mai multe tipuri ale actiunii in anulare, a
carro clasificare are loc in functie de conditiile de indeplinit cerute pentru pentru legitimarea
procesuala:
-actiunea in anulare a statelor(introdusa de un stat membru) si actiunea in anulare a
Comisiei, Parlamentului European si Consiliului
-actiunile in anulare introduse de Comitetul Regiunilor, Curtea de Conturi si Banca Centrala
Europeana(BCE)
-actiunile in anulare individuale introduse de persoane fizice si juridice
-actiunile referitoarela incalcarea principiului subsidiaritatii de catre un act legislativ,
formulate de Comitetul Regiunilor sau de un stat membru ori transmise de acesta in
conformitate cu dreptul sau intern in numele parlamentului sau national ori al unei camere a
acestuia

52
-actiunile in anulare privind actul adoptat de Consiliul European sau de Consiliu in temeiul
art 7 TUE introduse numai la solicitarea statului membru care face obiectul unei constatari a
Consiliului European sau Consiliului si numai in privinta respectarii dispozitiilor de
procedura prevazute de respectivul articol.
Calitatea procesuala activa in procedura de soultionare a actiunii in anulare poseda
statele membre, Comisia, Consiliul, Parlamentul European, Curtea de Conturi, BCE,
Comitetul Regiunilor, repsectiv orice persoana fizica si juridica.
Calitatea procesuala pasiva detin Consiliul, Comisia, Parlamentul European, BCE si
Consiliul European, respectiv organele, oficiile sau agentiile Uniunii care adopta acte
destinate sa produca efecte juridice fata de tert.
Printr-o actiune in anulare pot fi controlate legalitatea actelor legislative a actelor
Consiliului, ale Comisiei si ale Bancii Europene de Investitii, altele decat recomandarile si
avizile, si a actelor Parlamentului European si ale Consiliului European. Pot fi atacate
toate actele legislative si administrative UE. Motivele de anulare:
-lipsa de competenta
-incalcarea unor norme fundamentale de procedura
-incalcarea tratatelor de infiintare sau a oricarei norme de drept privind aplicarea
acestora
-abuzul de putere
Actiunea in anulare trebuie introdusa intr-un termen de 2 luni socotot dupa caz, de la
publicarea actului, de la comunicarea reclamantului sau, in lipsa, de la data de la care
reclamantul a luat la cunostinta de actul respectiv. In cazul publicarii in JOUE, si termenul se
prelungeste cu 15 zile.
Temeiurile de anulare pot fi impartite in doua
grupe: -ilegalitati materiale -ilegalitati formale.

74. Acțiunea preliminară. Instanța națională. (428-432)

Procedura acțiunilor preliminare este concepută ca o procedură între instanțe. Subiectul

acestei acțiuni este instanța judecătorească a unui stat membru care exercită acțiunea sus-
amintită pentru a folosi hotărârea astfel obținută la rezolvarea unui litigiu.

Instanța în general trebuie să fie o instituție statală independentă și imparțială, chemată să

soluționeze diferite litigii.

Condițiile de bază care pot să defini o instanță din punct de vedere material și formal sunt:

a) independența forului decizional b)instituția în cauză să poată fi arondată organelor care

fac parte din puterea de stat

c)să aibă caracter permanent

d)să aibă competență obligatorie

e) să tranșeze litigii în procedură contencioasă

f)decizia, sentința să fie luată pe baza unor norme juridice cuprinse în acte normative

53
naționale

75. Acțiunea preliminară în lumina cauzei Köbler (pag.438-440)

Dacă instanţa aplică incorect dreptul unional, atunci poate fi introdusă o acţiune în anulare împotriva
hotărârii CJE. Starea de fapt pe scurt: o instanţă de contencios administrativ nu ţine cont de
interpretarea dată dreptului comunitar printr-o hotărâre preliminară anterioară a CJE într-un litigiu
privind determinarea corectă a vechimiii de muncă în vederea acordării unui spor la pensie. Concluzia
Curţii: în ipoteza în care din actul de nesesizare a CJE i se naşte particularului un prejudiciu, acesta
are dreptul să solicite despăgubiri de la stat. Statul răspunde pentru prejudiciile provocate prin
acţiunile sau inacţiunile organelor de stat, cu condiţia ca această acţiune sau inacţiune să dea naştere
la o încălcare vădită a prevederilor dreptului comunitar.

76. Acțiunea de despăgubire (408-420)

-este o actiune independentă de o actiune in anulare ,astfel ca atiunea in despagubire este o actiune de
sine statatoare datorita scopului ei

-nu urmareste desfintarea actelor nelegale ,ci inlaturarea prejudicilor cauzate de acesta

-aceasta actiune este una subsidiara acelor actiuni care sunt intrroduse la instantele nationale
impotriva acelor organe administrative care in activitatea lor trebuia sa aplice dreptul unional

-are calitate procesoala activa orice persoana fizica sau juridica care a suferit un prejudiciu in urma
actiunii Uniunii sau a functionarilor acesteia

-reclamantul poate formula pretentii doar daca a suferit personal un prejudiciu

-calitate procesoala pasiva are doar Uniunea Europeana dar conform jurisprudentei Curtii aceasta
calitate procesoala a fost ,,recunoscuta’’ tuturor organelor unionale carora le este imputabila acea
actiune sau inactiune ce constituie temeiul ceconstituie temeiul actiunii in raspundere
extracontractuala

-Deoarece UE nu poate fi in calitate de parat ,calitatea procesoala efectiva revine organului unional
care a cauzat prejudiciul

-Carta nu se opune ca Comisia sa intenteze in numele Uniunii , in fata unei instante nationale , o
actiune in repararea prejudiciului suferit de Uniune ca urmare aunei intelegeri sau practici contrare
dreptului Uniunii

- termenul de prescriptie este de 5 ani si se calculeaza din momentul producerii faptului generator de
prejudicii

-reclamantul trebuie sa dovedeasca un interes procesual

54
-CJUE stabileste prejudicul si se orienteaza dupa principiile generale de drept care sunt comune
tuturor statelor membre

-prejudiciul trebuie sa fie cer si efectiv dar estede ajuns dacaa prejudiciul este iminent si producerea
sa fie previzibila cu certitudine

-Uniunia poate fi obligata la despagubiri chiar de catre instantele nationale

-pot fi cerute si daune morale sau dabonzi

-Dacă acțiunea în despăgubire este admisibilă şi intemeiată, instanța unională, fie ea CJUE sau
Tribunalul, va adopta o hotărâre de ,,condamnare", adică de obligare la plata unor despăgubiri, o
hotărâre de rezultat. Această hotáráre, spre deosebire de hotărârea interlocutorie privind stabilirea
răspunderii instituțiilor unionale, are valoare de titlu executoriu. O acţiune in despăgubire admisă nu
duce în mod automat la anularea actului llegal care a declanşat răspunderea şi actul a cărei ilegalitate
a fost constată nu îşi pierde valabilitatea ,,erga omnes"

77. Restricții admise la libera circulație a mărfurilor (pg 469-470, 475-sus )

Cauzele care justificà impiedicarea liberel circulații a mărfurilor. In mod exceptional este permisă
instituirea anumitor limitări, obstrucționări in calea liberei circulații a mărfurilor de către statele
membre.

Astfel de măsuri sunt luate:

-din motive de ordine şi securitate publică (asigurarea capacități de

functionare a organelor de stat; descoperirea şi urmărirea faptelor penale)

- din motive de moralitate publică, pentru a impiedica incalcarea regulilor morale care domină intr-un
anumit spațiu la un anumit timp, de exemplu, răspândirea materialelor pornografice. CJE a aprobat
interdicția de introducere a unor reviste şi filme cu continut pornografic in Marea Britanie potrivit art.
30 TCE (actualmente art. 36 TFUE), constatând că în statul respectiv nu este permis comertul cu
astfel de produse. Intr-o altă cauză insa, Curtea a concluzionat că un stat membru nu poate invoca
aceleaşi prevederi pentru a impiedica importul de păpuşi gonflabile cu un pronunțat caracter sexual,
in condițiile in care producerea şi comercializarea unor astfel de obiecte sunt permise in tara
respectivă. Intr-o cauză mai recentă. Tribunalul a considerat că cererea de inregistrare a unei marci
trebuie respinsă in cazul in care marca este contrara ordinii publice sau bunelor moravuri intr-o parte
a
Uniunii, aceasta parte putand fi constituită, eventual, dintr-un singur stat membru

-pentru protecția sănătății şi vieții oamenilor (de exemplu, interzicerea introducerii unor medicamente
ale căror efecte secundare incă nu sunt suficient de testate). CJUE a arătat, de exemplu, că prin

55
adoptarea unei interdicții sec toriale de circulație (in funcție de tonaj, viteză, incadrare in norme de
poluare), fara a fi examinat indeajuns posibilitatea de a recurge la alte măsuri mai putin restrictive in
vederea protejării mediului inconjurător, se restrânge in mod dis proportionat libera circulație a
mărfurilor". In jurisprudența CJUE s-a stabilit totuşi că statele membre nu pot adopta măsuri de
urgență privind produsele alimentare şi furajele modificate genetic fără să fie evident că există un risc
grav pentru sănătate sau pentru mediu.

-pentru protecția plantelor şi animalelor (interzicerea introducerii intr-un anumit teritoriu a unor rase
de animale, pentru a asigura acuratetea raselor sau soiurilor autohtone):

--pentru protecţia patrimoniului național de valoare istorică, artistică sau arheologică (in toate statele
civilizate este interzis exportul obiectelor de patrimoniu național și se instituie drept de preemțiune in
favoarea statului la cumpărarea acestora).

-pentru protecţia proprietății industriale şi comerciale.

Aceste interdicții sau restricții nu trebuie să constituie nici mijloc de discriminare arbitrară, nici
restricție deghizată în comertul interstatal. În viitor însă, pentru protejarea interesului public, nu este
exclusă nici admiterea unor masun discriminatorii, dacă in caz contrar nu ar putea fi păstrate tradițiile,
moştenirea culturală dintr-o anumită ţară.

Prin urmare , restricționările importului sau exportului sunt permise în situația în care:

a) în domeniu lipsesc reglementările unionale;

b) restricțiile sunt necesare pentru asigurarea supravegherii fiscale, pentru asigurarea corectitudinii în
relațiile comerciale, pentru asigurarea protecției consumatorilor, pentru protecția valorilor social-
culturale naționale, locale;

c) reglementările sunt valabile in mod nediscriminativ pentru toate mărfurile din producția internă sau
externă.

78. Restricții admise la libera circulație a persoanelor

''Orice cetățean al Uniunii are dreptul de circulație şi de şedere liberă pe teritoriul statelor membre"

Noutatea in acest domeniu constă în faptul că libera circulație nu este legată de o activitate
profesională, de muncă şi nu se referă doar la circulația forței de muncă.

56
Restricții există însă şi în acest domeniu, în caz de menținere a ordinii publice, a securităţii şi pentru
motive de mentinere a sănătății publice.

Jurisprudenta relevanta examen :

1. Cauza Burgoa

Starea de fapt:

- Pescarul spaniol Burgoa este prins în 1979 pescuind fără autorizație și cu plase de pescuit
interzise în zona de pescuit exclusivă a Irlandei *(pescarul e prins la 20 de mile marine de la
linia de bază);
- Fapta lui Burgoa contravine unui regulament european din 1978 care a instituit
obligativitatea obținerii prealabile a autorizației și interzicea folosirea anumitor tipuri de
plase de pescuit;
- Burgoa invocă în apărarea sa o convenție internațională privind pescuitul semnată în 1964
la Londra, atât de către Irlanda, cât și de Spania *(convenția permitea pescuitul navelor
aflate sub pavilionul statelor semnatare în zona situată între 6 și 12 mile marine de la linia
de bază). Conform convenției, Burgoa nu avea nevoie de autorizație și nu era interzisă
folosirea plasei utilizate de către el.
- Împotriva lui Burgoa se pornește acțiunea penală, iar instanța națională competentă
sesizează CJCE cu o acțiune preliminară unde întrebările formulate de instanță vizau
regimul aplicabil zonei exclusive de pescuit a Irlandei în contextul conflictului existent între
reglementările europene și conținutul Convenției de la Londra privind pescuitul.

Hotărâre/Comentariu

- drepturile statelor terțe (în speță, Spania) obținute în urma tratatelor încheiate de statele
membre anterior aderării acestora la CEE/UE, nu vor fi afectate de aderare;
- instituțiile CEE/UE nu vor împiedica respectarea acestor obligații de către statele membre
semnatare ale acestor convenții și nici nu vor afecta drepturile persoanelor private câștigate
în urma acestor convenții;
- în cazul în care vor exista incompatibilități între tratatele încheiate de statele membre cu
state terțe anterior aderării, statele trebuie să depună toate diligențele pentru înlăturarea
incompatibilităților (renegocierea tratatelor sau renunțarea la calitatea de stat semnatar) cu
promptitudine - în caz contrar se poate porni împotriva statului acțiune în constatarea
încălcării tratatelor unionale;
- semnarea tratatelor internaționale contrare dreptului UE, ulterior aderării statului la UE, nu
poate avea loc.

2. Cauza Kupferberg

Starea de fapt:

57
 - Import de vinuri lichioroase (vin de Porto) realizat de societatea germană Kupferberg în
1976;
- Conform reglementării naționale în vigoare societatea a fost obligată să plătească o sumă
de cca. 18.000 de mărci, reprezentând contravaloarea suprataxei pe alcool percepută în
cazul băuturilor alcoolice sau alcoolizate importate cu un conținut de alcool mai mare de
14%;
- O taxă similară (denumită drept compensatoriu de monopol) a fost percepută și în cazul
băuturilor alcoolice sau alcoolizate de origine națională care aveau un conținut de alcool mai
mare de 14%, cu mențiunea că distileriile cooperativelor fructifere care produceau maxim 3
hectolictri de vin pe an primeau o reducere de 21% din valoare taxei datorate;
- Decizia de impozitare a fost atacată de Kupferberg în fața instanței naționale, pe
considerente legate de o presupusă discriminare fiscală existentă între importatorii de
băuturi alcoolice sau alcoolizate și producătorii autohtoni, măsură interzisă de un acord
internațional încheiat între CEE și Portugalia (ca stat terț, la acel moment);
- Instanța națională competentă a formulat o acțiune preliminară în care întrebările
formulate au vizat intepretarea acordului internațional invocat de societate și a prevederilor
incidente din tratatele UE.

Hotărâre/Comentariu

- Acordurile încheiate de CEE/UE cu state terțe pot produce efect direct (se pot invoca de către
particulari în fața instanțelor și autorităților naționale), în funcție de prevederile și conținutul
acestora;

58
-

Statele membre nu pot ridica piedici în calea executării acestor tratate, pentru că acestea
vor obliga atât Uniunea, cât și statele membre;
- Tratatele încheiate de CEE/UE cu state terțe nu pot contraveni dreptului primar (verificarea
conformității lor cu dreptul UE se efectuează de către Curtea de Justiție, anterior semnării
lor);
- Acordul încheiat de CEE cu Portugalia produce efect direct, dar Curtea nu a constatat
existența unei discriminări fiscale în cauză, având în vedere că vinurile de Porto și cele
pentru care se acorda reducerea în dreptul intern erau diferite ca și mod de producție și
caracteristici.

3. Cauza Demirel

Starea de fapt:

- În 1979 doamna Demirel își vizitează soțul care lucrează în Germania cu o viză de turist și se
stabilește acolo;
- Pe timpul șederii doamnei Demirel în Germania se înăspresc condițiile în care muncitorii
străini pot câștiga dreptul la reîntregirea familiei (se mărește perioada obligatorie de
reședință neîntreruptă și legală de la 3 la 8 ani);
- Doamna Demirel este descoperită de autorități fără drepturi legale de ședere și pentru că
soțul ei nu îndeplinea condițiile pentru a beneficia de dreptul la reîntregirea familiei, este
expulzată și trimisă înapoi în Turcia;
- Doamna Demirel atacă decizia de expulzare și invocă o prevedere cu conținut general din
Acordul de asociere dintre Turcia și CEE (1963), privind realizarea treptată a liberei circulații
a cetățenilor turci pe teritoriul CEE;
- Instanța națională sesizează Curtea cu o acțiune preliminară având ca obiect clarificarea
existenței efectului direct în cazul dispozițiilor acordului de asociere dintre Turcia și CEE.

Hotărâre/Comentariu

- dispozițiile acordului de asociere dintre Turcia și CEE nu au efect direct, pentru că nu sunt
suficient de clare, precise și necondiționate, având nevoie de intervenția ulterioară a
autorităților europene pentru clarificarea condițiilor în care se poate exercita dreptul la
liberă circulație a cetățenilor turci;
- tratatele internaționale semnate de CEE/UE se încorporează automat în dreptul UE, dar nu
produc efect direct, decât dacă îndeplinesc condițiile legate de claritate și caracterul
necondiționat al prevederilor;
- acordurile de asociere, de regulă, conțin dispoziții cu caracter general și programatic, prin
care se trasează scopurile asocierii și acțiunile destinate realizării lor.

4. Cauza Regatul Unit vs. Consiliul UE

59
Starea de fapt

- în 1994 Regatul Unit formulează o acțiune în anulare împotriva unei directive a Consiliului
UE privind organizarea timpului de lucru din 1993 pe motiv că temeiul juridic ales de Consiliu
este inadecvat, pentru că CEE ar avea competențe doar în ceea ce privește adoptarea
reglementărilor privind asigurarea securității și sănătății la locul de muncă;
- directiva avea ca scop armonizarea legislațiilor naționale privind condițiile de muncă, în
special privind durata zilei de muncă, odihna zilnică, săptămânală, concediu anual etc.)

Hotărâre/Comentariu

- acțiunea Regatului Unit se admite doar parțial, referitor la art. 5 din conținutul
regulamentului care stabilea zilele de duminică ca zile libere (nu s-a putut constata existența
unei legături cu asigurarea securității și sănătății la locul de muncă);
- potrivit principiului atribuirii, acțiunile UE trebuie să aibă un temei legal expres indicat, UE
având doar competențele expres și limitativ atribuite de statele membre;
- temeiul juridic al reglementării trebuie ales în funcție de scopul acesteia, iar măsurile
trebuie să fie proporționale cu obiectivul avut în vedere (să reprezinte acțiunea minim-
invazivă, necesară pentru realizarea scopului);
- sancțiunea pentru alegerea greșită a temeiului juridic constă în anulabilitatea actului;
- noutățile aduse de Tratatul de la Lisabona în materie (împărțirea competențelor UE în 3
categorii – exclusive, partajate și de sprijinire a statelor membre – cu exemple).

5.Cauza Germania c. Parlamentului European și Consiliului UE

Starea de fapt

- în 1998 Germania formulează o acțiune în anulare împotriva unei directive a Parlamentului

și Consiliului privind armonizarea legislațiilor naționale în materia publicității și sponsorizării
produselor din tutun, prin care se interzice publicitatea în CEE pentru aceste produse, cu
excepția publicității la locurile special destinate vânzării acestora;
- motivul formulării a constituit alegerea greșită a temeiului juridic al directivei (funcționarea
adecvată a pieței interne), precum și încălcarea principiului subsidiarității și
proporționalității, scopul real al adoptării reglementării fiind considerat protejarea sănătății
publice;
- potrivit Germaniei, publicitatea pentru produsele din tutun este individualizată și se
pretează caracteristicilor și tradițiilor specifice fiecărui stat membru.

Hotărâre/Comentariu

- definiția principiului atribuirii (vedeți cauza anterioară);

- adoptarea actelor legislative ale UE nu poate avea loc fără indicarea unui temei juridic;
- alegerea greșită a temeiului juridic va duce la anularea integrală a actului, ceea ce s-a
întâmplat și în speță;
- Curtea, după constatarea lipsei temeiului juridic al actului, nu a mai analizat respectarea
principiului subsidiarității, având în vedere că acest principiu se referă la modul exercitării

60
 -

competențelor UE, or în această situație era clară lipsa atribuirii competențelor de către
statele membre în favoarea UE.

8. Cauza Vodafone și alții

Starea de fapt

În 2008, Vodafone și alte societăți de telecomunicații din statele membre formulează o

acțiune în anulare împotriva reglementării naționale care permitea aplicarea la nivel național
a dispozițiilor unui regulament unional din 2007 privind serviciile de roaming care stabilea
plafoane tarifare pentru serivciile de roaming furnizate de operatorii de telefonie mobilă;
- Reclamanții au contestat validitatea regulamentului în cauză, iar instanța națională a formulat
o acțiune preliminară în fața Curții, având ca obiect stabilirea validității regulamentului.

Hotărâre/Comentariu

- Curtea a constatat validitatea regulamentului contestat de reclamanți;

- Adoptarea reglementărilor privind armonizarea legislațiilor naționale poate fi justificată de
necesitatea înlăturării obstacolelor actuale sau potențiale în calea bunei funcționări a pieței
interne, în interesul consumatorilor europeni;
- În speță, adoptarea regulamentului privind armonizarea prețurilor pentru serviciile de
roaming a fost justificată de riscul apariției reglementărilor divergente la nivel național care
ar fi dăunat intereselor consumatorilor și de presiunea exercitată asupra instituțiilor
unionale în vederea adoptării acestor măsuri de armonizare;
- Legiuitorul unional dispune de o discreție pronunțată în privința alegerii mijloacelor
adecvate pentru realizarea armonizării necesare pentru buna funcționare a pieței interne;
- Forma acțiunii alese de UE trebuie să fie proporțională cu obiectivul urmărit, adică atât de
simplă pe cât o permite realizarea obiectivului avut în vedere;
- Având în vedere că statele membre singure nu ar fi putut adopta măsuri de armonizare în
domeniu, intervenția UE a respectat principiul subsidiarității și cel al proporționalității; -
Orice măsură care nu e vădit neadecvată va fi considerată proporțională.

22. Cauza Nold

Starea de fapt

- în 1969, Comisia autorizează fuziunea mai multor societăți miniere din regiunea Ruhr și ia
astfel ființă societatea Ruhrcole AG;
- societatea era obligată să supună spre aprobarea Comisiei strategiile sale comerciale;
- în 1972 Comisia aprobă strategia societății prin care aceasta conditionează vânzarea angro
de cărbune de încheierea unor contracte pe 2 ani cu prag minim pentru achiziții de 6000 de
tone pe an;

61
 - în 1973 societatea Nold contestă autorizația Comisiei în ceea ce privește strategia
comercială a societății Ruhrcole AG ca fiind contrară intereselor sale comerciale și respectiv,
prevederilor Constitutiei germane privind libera exercitare a activităților profesionale.

Hotărâre/Comentariu

instanța respinge acțiunea societății Nold;

62
 -

Autorizația Comisiei privind strategia comercială a fost considerată justificată în contextul

necesității prevenirii falimentului industriei cărbunelui din regiunea Ruhr.
- Curtea recunoaște faptul că prevederile constituțiilor nationale pot prezenta o sursă de
inspirație în materia protejării drepturilor omului;
- instrumentele internaționale de protejare a drepturilor omului pot oferi indicații în materie
în privința aplicării acestor drepturi;
- competențele institutiilor UE se pot limita în caz de necesitate a protejării drepturilor
fundamentale;
- Curtea recunoaște că drepturile fundamentale menționate în constituțiile naționale fac
parte din principiile generale de drept ale UE;
- exercitarea drepturilor fundamentale poate fi limitată de necesitatea protejării unor
interese publice unionale sau de necesitatea realizării unor obiective unionale
fundamentale.

23. Cauza Hauer

Starea de fapt

- în 1975 doamna Hauer solicită o autorizație pentru plantarea viței de vie pe un teren care îi
aparținea;
- în 1977 autoritățile refuză acordarea autorizației, facând trimitere la prevederile unei legi
naționale adoptate în 1977 conform căreia terenul doamnei Hauer era nepotrivit pentru
cultivarea viței de vie, respectiv la un regulament unional din 1976 care interzicea plantarea
viței de vie pe orice teren pe o perioadă de trei ani;
- în fața instantei naționale doamna Hauer a invocat vătămarea drepturilor sale
constituționale și a contestat aplicabilitatea dispozițiilor legii naționale și a regulamentului,
pe motiv că cererea ei trebuia soluționată anterior apariției reglementărilor invocate de
autorități;
- instanța națională formulează o acțiune preliminară având ca obiect interpretarea
prevederilor regulamentului.

Hotărâre/Comentariu

- curtea a decis că regulamentul este aplicabil, indiferent de prevederile legii naționale,

respectiv indiferent de calitatea terenului deținut;
- curtea recunoaște constituțiile naționale ca fiind izvoare de drept în materia protejării
drepturilor omului, având în vedere că în motivarea hotărârii a făcut trimitere la prevederile
mai multor constituții naționale;
- deși dreptul de proprietate este un drept fundamental, limitarea acestuia se permite de
către constituțiile mai multor state membre în cazul necesității protejării unui interes public
superior, cu condiția ca restrângerea să fie necesară și proporțională.

25. Cauza Roquette Freres

63
Starea de fapt

în 1979 societatea R.F. a formulat o acțiune în anulare împotriva regulamentului unional

care prevedea cotele de producție pentru producția de izoglucoza pentru faptul că acesta a
fost adoptat fără consultarea prealabilă a Parlamentului și pentru incălcarea principiului
proportionalității;
- în cadrul procedurii de adoptare a regulamentului Consiliul a solicitat avizul Parlamentului
asupra propunerii de regulament în aprilie, regulamentul trebuind să fie adoptat înainte de
data de 1 iulie, data inceperii anului de comercializare a zahărului, însă din cauza necesității
reexaminării propunerii în Comisia pentru agricultură, proiectul nu a fost avizat în termen în
Parlament;

Hotărâre/Comentariu

- regulamentul a fost anulat;

- curtea a consacrat prin această hotărâre principiul democrației reprezentative ca principiu
fundamental al UE, înrădăcinat în tradițiile constituționale comune ale statelor membre;
- principiul presupune asigurarea participarii populației ( în speță, a organului reprezentând
popoarele UE în procesul de legiferare);
- reformele legislative ale UE au avut ca și scop creșterea rolului Parlamentului European în
procesul decizional;
- din 2009 principiul este expres reglementat în tratatele unionale, ca urmare a modificărilor
aduse prin Tratatul de la Lisabona.

26. Cauza Schecke și Eifert

Starea de fapt

- societatea agricolă S. și domnul E. formulează o acțiune în fața instanței administrative

împotriva autorităților locale ale landul Hessen pentru încălcarea protecției datelor cu
caracter personal prin publicarea pe site-ul instituției a datelor de identificare și a sumelor
de care au beneficiat din diverse fonduri europene reclamanții;
- autoritățile naționale au invocat faptul că obligația de publicare este prevazută într-un
regulament european privind finanțarea politicii agricole comune;
- instanța națională a solicitat interpretarea dispozițiilor regulamentului UE incident în speță.

Hotarare\Comentariu

- Curtea consideră ca fiind nejustificată publicarea datelor cu caracter personal în cazul

beneficiarilor persoane fizice dar mentionează că listele publicate anterior adoptării
hotărârii nu vor fi afectate;
- chiar dacă principiul transparenței impune publicarea anumitor date de interes public,
acest principiu nu este unul absolut, putând fi limitat, de exemplu de necesitatea protejării
unor drepturi fundamentale, cum ar fi în speță, protecția datelor cu caracter personal și

64
 -

protejarea vieții private; publicarea datelor de identificare a beneficiarilor persoane fizice

este o măsură care nu poate fi justificată de principiul transparenței, situația fiind însă
diferită la persoanele
juridice în cazul cărora nu se poate pune în discuție vătămarea unor drepturi fundamentale
și in cazul cărora există obligația publicării datelor cu caracter financiar.

27. Cauza Defrenne II

Starea de fapt

- doamna Defrenne formulează o acțiune în despăgubiri împotriva companiei aeriene Sabena

la care lucra în calitate de însoțitoare de bord pentru discriminarea suferită la locul de
munca din perspectiva salarizării inegale a angajaților de sex masculin față de cei de sex
feminin;
- doamna Defrenne a inovcat in fața instanței naționale dispozițiile din tratatele unionale care
interzic discriminarea între sexe;
- instanta natională a formulat o acțiune preliminară având ca obiect stabilirea existenței
efectului direct al prevederilor invocate.

Hotarâre\comentariu

- instanța a stabilit existența efectului direct al prevederilor invocate;

- Curtea constată existența efectului direct orizontal în cazul normelor de drept primar;
- hotărârea consacră expres principiul nediscriminării în privința remunerării, pe lângă
principiul general al nediscriminării între sexe;
- statele membre nu pot deroga unilateral de la obligațiile prevăzute în dreptul primar prin
adoptarea legislației naționale contrare sau după caz, prin practica instanțelor sau
instituțiilor naționale;
- asigurarea egalității de remunerare este o obligație de rezultat, care se impune și
angajatorilor din sectorul public și celor din sectorul privat;
- dispozițiile tratatelor unionale devin obligatorii față de statele membre din momentul
aderării lor la UE (adică a intrării în vigoare a tratatului de aderare), motiv pentru care se pot
formula acțiuni în despăgubire doar pentru discriminările care ar fi avut loc după acest
moment.

28. Cauza Variola

65
Starea de fapt

- în 1965 societatea V. importă cereale în Italia prin portul Trieste, fiind obligată să achite o
taxa de debarcare percepută pentru marfurile importate din străinătate;
- potrivit unui regulament privind piața cerealelor era interzisă aplicarea taxelor vamale și a
taxelor cu efect echivalent pe improtul și exportul de cereale;
- legiuitorul italian a adoptat o reglementare în domeniu prin care a reținut interdicția aplicării
acestor taxe nu din 1962 (anul intrării in vigoare a regulamentului), ci din 1971;
- instanta națională competentă să soluționeze contestația formulată de societate împotriva
taxei de debarcare a sesizat Curtea cu o acțiune preliminară având ca obiect interpretarea
dispozițiilor regulamentului unional.

66
Hotărâre\Comentariu

- având în vedere că taxa se percepea doar asupra bunurilor importate aceasta putea fi
considerată o taxă cu efect echivalent taxelor vamale, interzisă prin regulamentul din 1962;
- dispozițiile regulamentului care interzic aplicarea taxelor vamale și a taxelor cu efect
echivalent acestora sunt direct aplicabile, iar drepturile pe care acestea le conferă
particularilor trebuie garantate de instanțele naționale;
- reglementările naționale care reproduc conținutul regulamentelor nu pot aduce modificări
reglementării unionale, cu atât mai mult în ipoteza în care aceste modificări ar viza data de
la care conținutul regulamentelor devine aplicabil în statele membre;
- cauza confirmă caracterul inutil al transpunerii regulamentelor în dreptul intern;
- regulamentele sunt acte normative cu valabilitate generală, cu aplicabilitate directă și cu
efect direct față de statele membre și particulari;
- dispozițiile regulamentelor se integrează în ordinea de drept național a statelor membre prin
mecanismul aplicabilității directe, statele membre nefiind obligate să adopte măsuri de
transpunere, în special atunci când acestea ar duce la periclitarea realizării obiectivelor
unionale;
- în cazul preluării, regulamentele ar dobândi un conâinut incert și ar exista pericolul aplicării
divergente a dispozițiilor acestora în dreptul național al statelor membre.

29. Cauza Tachograph

Starea de fapt

- În 1978 Comisia formulează o acțiune în constatarea încălcării dreptului unional împotriva

Regatului Unit pentru încălcarea dispozițiilor unui regulament unional care prevedea
eliminarea foilor de parcurs și obligativitatea instalării tahografelor pe autocamioane care
transportau substanțe periculoase sau care erau proaspăt achiziționate;
- Statele membre erau obligate să consulte Comisia la adoptarea măsurilor administrative
care aveau ca scop asigurarea aplicării dispozițiilor regulamentului la nivel național;
- Regatul Unit nu s-a consultat cu Comisia anterior adoptării unei legi naționale de
transpunere a prevederilor regulamentului, nu a procedat la eliminarea foilor de parcurs și a
prevăzut caracterul facultativ al instalării tahografelor pe autocamioane în scopul evitării
eventualelor greve care ar fi fost organizate de către deținătorii de autocamioane.

Hotărâre/Comentariu

- Curtea constată încălcarea dispozițiilor regulamentului de către Regatul Unit;

- Hotărârea clarifică obligațiile pe care statele le au în legătură cu asigurarea aplicării
regulamentelor în dreptul național;
- Regulamentele se aplică direct în statele membre, ele neavând nevoie de existența unor
dispoziții de transpunere;

67
 Statele membre nu pot respecta selectiv dispozițiile regulamentelor, în caz contrar fiind
considerată încălcată obligația de loialitate a statului față de UE, potrivit căreia statele sunt
obligate să depună toate eforturile necesare asigurării realizării obiectivelor unionale și
trebuie să se abțină de la adoptarea măsurilor care ar putea să pericliteze realizarea acestor
obiective;
- Măsurile legislative naționale prin care se transpun regulamentele în dreptul intern nu sunt
necesare și pot fi ilegale dacă modifică conținutul regulamentelor.

DIRECTIVELE

30. Cauza Tullio Ratti

Starea de fapt

- Italianul T.R., administratorul unei firme care producea solvenți chimici a fost trimis în
judecată de către instanțele naționale pentru nerespectarea legislației naționale privind
utilizarea și menționarea pe etichetă a unor substanțe chimice periculoase, precum și a unei
legi naționale privind comerțul cu lacuri;
- Ambele reglementări naționale încălcate de T.R. urmau să fie modificate în viitor în urma
obligației Italiei privind transpunerea unor directive care dezincriminau (nu mai sancționau)
faptele de care a fost învinuit Ratti;
- Având în vedere faptul că termenele de transpunere al directivei privind substanțele
periculoase era expirat (fără ca Italia să ca Italia să fi efectuat demersurile de transpunere),
iar termenul de transpunere al directivei privind comerțul cu lacurile nu expirase încă,
instanța națională competentă cu soluționarea cauzei a adresat Curții o acțiune preliminară
având ca obiect interpretarea dispozițiilor directivelor unionale.

Hotărâre/Comentariu

- O persoană care s-a conformat dispozițiilor unei directive netranspuse în termenul de

transpunere în legislația națională (directivă privind comercializarea substanțelor
periculoase) nu poate să fie sancționată conform legislației interne contrare reglementărilor
directivei;
- În privința comercializării substanțelor periculoase, statele membre nu aveau dreptul să
introducă reglementări mai restrictive față de prevederile directivei;
- T.R. nu putea fi sancționat conform dreptului național dacă acele reglementări trebuiau
modificate în lumina dispozițiilor unei directive unionale netranspuse în termen de către
legiuitorul național;
- În ceea ce privește directiva privind comercializarea lacurilor și a cărei termen de
transpunere nu a expirat la momentul trimiterii în judecată a lui T.R. trebuie reținut că
prevederile acesteia nu vor produce efecte față de particulari până la expirarea termenului
de transpunere, având în vedere că directivele sunt destinate statelor membre și faptul că
efectul direct vertical ascendent al acestora există doar după expirarea termenului de
transpunere și doar dacă statul se află în culpă (datorită lipsei de transpunere, a

68
 transpunerii parțiale sau după caz greșite a reglementărilor din directivă);
- În concluzie, lui T.R. erau aplicabile reglementările naționale privind comercializarea
lacurilor, pentru că nu expirase încă termenul de transpunere al directive adoptate în acel
domeniu.
34. Cauza Franz Grad

Starea de fapt

- o decizie a Comisiei din 1965 a interzis cumularea sistemului comun de impozit pe cifra de
afaceri cu regimurile de impozitare specifice, percepute în locul impozitului pe cifra de
afaceri;
- prin mai multe directive adoptate s-a stabilit un termen limită până la care statele membre
au trebuit să realizeze obiectivul prevăzut în decizie (termenul limită final stabilit era 1
ianuarie 1972);
- în 1967 Germania a introdus TVA-ul, iar în 1969 a adoptat o taxă specială pe transportul
rutier de mărfuri care se aplica tuturor persoanelor care transportau marfă pe teritoriul
Germaniei, sumele încasate fiind folosite pentru reparația drumurilor;
- în 1969 domnul F.Grad a fost obligat să achite o taxă de transport de cca. 180 de mărci în
contextul importării mai multor tone de conserve de fructe din Germania ;
- F. Grad a introdus o acțiune în fața instanțelor naționale prin care a susținut lipsa
conformității taxei de transport cu dispozițiile directivei, iar instanța națională competentă a
formulat o acțiune preliminară având ca obiect interpretarea deciziei Comisiei, respectiv a
directivelor menționate.

Hotărâre/Comentariu

- Taxa de transport nu a fost considerată o taxă specială pe cifra de afaceri, având în vedere
că nu afectează tranzacțiile comerciale, ci doar transportul rutier, motiv pentru care
reglementările invocate nu erau incidente;
- Cauza este importantă pentru că se recunoaște existența efectului direct în cazul
reglementărilor conținute de decizii;
- Aplicabilitatea directă (lipsa necesității transpunerii în dreptul național) a regulamentelor și
deciziilor era recunoscută până atunci, însă existența efectului direct (al posibilității
invocării conținutului normei în fața instanței și autorităților naționale) al deciziilor nu era
cert până la adoptarea acestei hotărâri a Curții;
- Tipul de efect direct de care dispun deciziile depinde de identitatea destinatarilor deciziei,
astfel: deciziile ale căror destinatari sunt particularii au atât efect direct orizontal (între
particulari), cât și efect direct vertical (în relația stat membru – particular), în timp ce
deciziile destinate statelor membre au doar efect direct vertical, fiind acte destinate doar
statelor membre;
- Curtea în hotărârea sa a reiterat și caracteristicile deciziilor (aplicabilitate directă, efect
direct, destinatari state membre sau particulari, character special etc.);
- Curtea a mai stabilit că termenul de implementare al unei decizii poate fi menționat prin
directivă;

69
 - Pentru a produce efect direct prevederile deciziei trebuie să fie clare, neechivoce, precise și
necondiționate.

35. Cauza Confederației naționale a producătorilor de fructe și legume

Starea de fapt

- În 1962 mai multe asociații ale producătorilor de legume și fructe din Paris formulează o
acțiune în anulare împotriva unui regulament din 1962 care anula restricțiile privind
importurile, precum și măsurile cu efect echivalent acestor restricții, fiind astfel imposibilă
pentru statele membre să favorizeze importurile;
- Consiliul a contestat admisibilitatea acțiunii pe motiv că particularii nu pot ataca prin acțiuni
în anulare acte cu caracter normativ;
- Reclamanții au susținut că regulamentul contestat este de fapt o decizie mascată destinată
să afecteze interesele producătorilor de fructe și legume din statele membre.

Hotărâre/Comentariu

- Acțiunea a fost respinsă ca fiind inadmisibilă datorită lipsei calității procesuale active a
reclamanților;
- Hotărârea relevă diferențele între regulamente și decizii: regulamentele au caracter
normativ, în timp ce deciziile se aplică unor situații determinate; regulamentul are
destinatari reprezentați de categorii generale și abstracte de personae, în timp ce deciziile
au destinatari definiți sau identificabili;
- Pentru ca particularii să aibă dreptul să formuleze acțiuni în anulare împotriva unor acte
legislative cu caracter normativ trebuie să demonstreze că au fost afectați individual
(datorită trăsăturilor lor specifice care îi individualizează față de restul persoanelor) și
nemijlocit (direct, nu prin măsuri de transpunere) prin reglementarea adoptată;
- Tratatul de la Lisabona prevede că în cazul actelor legislative particularii pot formula acțiuni
în anulare dacă sunt afectați individual și direct, în timp ce în cazul actelor normative fără
caracter legislativ și care nu presupun adoptarea de măsuri de executare (cum ar fi actele
adoptate de statele membre în aplicarea unor reglementări unionale sau actele fără
caracter legislative ale Comisiei) prevede doar întrunirea condiției privind afectarea directă,
însă având în vedere datele cauzei soluția Curții ar fi identică și dacă, ipotetic, această cauză
ar fi soluționată acum.

36. Cauza Salvatore Grimaldi

Starea de fapt

- Dl. Grimaldi, un cetățean Italian care a lucrat pentru peste 20 de ani în Belgia, în 1983
solicită despăgubiri de la Fondul Belgian privind bolile profesionale pentru o boală a
articulațiilor de care suferea (boala Dupuytren), invocând prevederile unei recomandări a

70
 Comisiei privind bolile profesionale care menționa pe lista europeană a bolilor profesionale
și bolile similare cu cea de care suferea domnul Grimaldi (fără să menționeze expres boala
cu denumirea ei uzuală);
- Fondul a refuzat solicitarea domnului Grimaldi pe motiv că boala de care suferea nu se afla
pe lista națională a bolilor profesionale;
- Instanța națională competentă să soluționeze conflictul dintre dl.Grimaldi și Fondul Belgian
al bolilor profesionale a formulat o acțiune preliminară având ca obiect stabilirea măsurii în
care o recomandare a Comisiei poate produce efect direct în statele membre.

Hotărâre/Comentariu

- Recomandările nu produc efect direct, dar instanțele naționale sunt obligate să ia în

considerare recomandările la soluționarea litigiilor, în măsura în care acestea pot contribui
la interpretarea reglementărilor naționale sau unionale;
- Recomandările sunt reglementări de tip soft-law, acestea nefiind obligatorii;
- Recomandările pot produce totuși anumite efecte juridice (intepretarea unor dispoziții
obligatorii, legi-model, exprimarea unor angajamente față de anumite valori etc.);
- Reglementările soft-law au avantajul să fie adaptabile și flexibile, dar li se poate reproșa că
nu sunt clare și predictibile;
- Sunt și reglementări soft-law care dau totuși naștere la consecințe juridice importante, cum
ar fi avizele Parlamentului European sau avizul Comisiei în cadrul procedurii de sancționare a
statelor membre pentru încălcarea tratatelor unionale;
- Recomandarea invocată de domnul Grimaldi s-a constatat că nu putea produce efecte
juridice obligatorii.

37. Cauza Skoma-Lux

Starea de fapt

- În 2005 societatea importatoare de vinuri Skoma-Lux din Cehia formulează o acțiune în

anulare împotriva unei decizii a autorităților vamale din Cehia prin care a fost sancționat
pentru încălcarea reglementărilor vamale naționale și pentru săvârșirea unei infracțiuni
vamale incriminate printr-un regulament unional, prin prezentarea unor date insuficiente
pentru clasificarea vamală corectă a unui soritment de vin roșu importat de societate;
- Societatea a invocat inaplicabilitatea dispozițiilor regulamentului adoptat anterior aderării
Cehiei la UE datorită nepublicării regulamentului în cauză în limba cehă;
- Instanța națională competentă a formulat o acțiune preliminară având ca obiect stabilirea
aplicabilității regulamentului în cauză.

Hotărâre/Comentariu

- Regulamentele nepublicate în limba oficială a unui stat membru nu sunt opozabile față de
cetățenii respectivului stat, chiar dacă cetățenii respectivi aveau posibilitatea să afle
conținutul normelor respective din alte surse;

71
 - La aderarea unui stat la UE, limba statului respectiv devine limbă oficială a UE,
reglementările de aplicabilitate generală se redactează în limbile oficiale și jurnalul oficial al
UE se publică în toate limbile oficiale;
- Opozabilitatea sau efectul direct al regulamentelor, indiferent de data adoptării lor (anterior
sau după aderarea statului la UE) se poate neutraliza față de cetățenii statului în limba
căruia nu s-a efectuat traducerea;
- Începând de la 1 iulie 2013, varianta electronică a jurnalului oficial este opozabilă.
38. Cauza Janko Rottman

Starea de fapt

- În 1995 Janko Rottam cetățean austriac își mută domiciliul în Germania, după ce este
cercetat penal pentru înșelăciuni săvârșite în Austria;
- În 1997 se emite mandat național de arestare împotriva lui Janko Rottman;
- În 1998 acesta solicită și în 1999 obține cetățenia germană;
- În 1999 autoritățile din Germania află de mandatul de arestare existent pe numele lui Janko
Rottman și în 2000 emit o decizie de anulare retroactivă a cetățeniei germane;
- Împotriva deciziei, Janko Rottman formulează mai multe contestații în fața instanțelor
naționale din Germania;
- Instanța competentă să soluționeze în recurs cauza lui Rottman formulează o acțiune
preliminară având ca obiect posibilitatea aplicării măsurii de retragere a cetățeniei, dacă
acest lucru ar avea ca și consecință apatridia persoanei respective și implicit pierderea
drepturilor aferente cetățeniei unionale.

Hotărâre/Comentariu

- Statele membre pot retrage cetățenia acordată în mod fraudulos unei persoane cu condiția
ca această măsură să fie una proporțională;
- Statele membre sunt libere să determine condițiile de acordare și retragere a cetățeniei, cu
mențiunea că în cazul cetățenilor unionali măsura de retragerea a cetățeniei poate fi supusă
unui control jurisdicțional efectuat din perspectiva dreptului UE;
- Măsura de retragere a cetățeniei trebuie să fie justificată și proporțională în raport cu
gravitatea infracțiunii comise, iar îndeplinirea acestor condiții va fi verificată de instanța
națională;
- De asemenea trebuie să se analizeze și existența posibilității, raportat la datele cauzei, ca
cetățeanul UE care riscă să piardă cetățenia unui stat membru, să aibă șansa să
redobândească cetățenia statului pe care a deținut-o anterior;
- Cetățenia UE nu este o cetățenie în sensul clasic al cuvântului, având în vedere că nu are o
existență de sine stătătoare și nici nu putem vorbi de existența unui popor european;
- Cetățenia UE completează cetățenia națională și poate fi definit ca un fel de catalog al
drepturilor;
- În cauza Rottman statul German putea să retragă cetățenia lui Janko Rottman, cu acordarea
timpului necesar pentru efectuarea formalităților de redobândire a cetățeniei austriece. 39.
Cauza Zambrano

72
Starea de fapt:

- În 1999 Zambrano cetățean columbian ajunge împreună cu soția sa și cu fiul lor în vârstă de
4 ani în Belgia și solicită azil politic în contextul războiului civil din Columbia;
- În 2000 autoritățile refuză acordarea dreptului de azil și somează cuplul Zambrano să
părăsească teritoriul Blegiei;
- Zambrano formulează o cerere de regularizare a șederii, invocând încheierea de către el a
unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată, deținerea resurselor financiare
suficiente pentru întreținerea familiei sale, precum și integrarea copilului săi în sistemul
educațional din Belgia, dar cererea sa este respinsă;
- În 2005 soții Zambrano depun depun o nouă cerere de regularizare invocând faptul că au
devenit părinții a doi copii care au dobândit la naștere cetățenia belgiană care nu pot fi
somați la părăsirea teritoriului țării de către statul al cărei cetățenie o dețin și fac trimitere
la dreptul fundamental al copiilor la liberă circulație în calitate de cetățeni unionali;
- Părinții au susținut de asemenea că ar avea un drept accesoriu la liberă circulație și ședere,
în calitate de îngrijitori primari ai copiilor;
- În 2006 Zambrano rămâne fără loc de muncă și i se refuza acordarea ajutorului de șomaj
pentru neîndeplinirea condițiilor privind stagiul de cotizare, măsură contestată de
Zambrano în instanță;
- Instanța de muncă competentă formulează acțiune în instanță având ca obiect constatarea
existenței dreptului de ședere în calitate de cetățeni UE în cazul copiilor minori de cetățenie
belgiană și existența dreptului accesoriu de ședere al părinților, respectiv stabilirea
obligativității deținerii unui permis de muncă în cazul persoanelor care se află în situații
similare cu dl Zambrano.

Hotărâre/Comentariu

- Statele membre nu pot refuza acordarea permisului de muncă persoanelor care au calitate
de îngrijitori primari ai unui cetățean UE;
- Drepturile fundamentale care decurg din cetățenia UE beneficiază cetățeanului încă din
momentul nașterii sale, chiar dacă acesta nu poate beneficia de aceste drepturi în mod
independent până la împlinirea unei anumite vârste;
- Între copii și părinții lor se poate constata existența unei legături speciale bazate pe
dependența financiară, emoțională sau socială a copiilor față de părinți, iar în ipoteza în
care obligarea părinților la părăsirea teritoriului unui stat membru, ar avea ca efect limitarea
libertății de circulația a copiilor care sunt cetățeni unionali, părinților trebuie să li se
garanteze un drept accesoriu la liberă circulație și ședere și inclusiv dreptul la desfășurarea
unor activități salarizate chiar și fără permis de muncă;
- În cazul existenței dependenței financiare, emoționale și legale de drepturi accesorii la liberă
circulație pot benefica și îngrijitorii cetățenilor UE care nu sunt minori, dar se află în situații
speciale ;
- Măsurile naționale care ar avea ca scop sau ca rezultat limitarea drepturilor fundamentale
care decurg din cetățenia UE sunt ilegale.

73