Particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o comedie

O scrisoare pierdută
– I. L. Caragiale:
Zoe Trahanache

Scriitorul si dramaturgul Ion Luca Caragiale face parte din Epoca Marilor Clasici,
fiind considerat cel mai mare dramaturg român. Prin comediile sale, Ion Luca Caragiale
satirizează defecte umane ale societății burgheze românești de la sfârșitul secolului al
XIX-lea, înfierând corupția, minciuna, adulterul, setea de putere, bârfa, snobismul.
Opera literară „O scrisoare pierdută” este a treia piesă dintre cele patru scrise de
autor și este considerată o capodoperă a genului dramatic. Comedia se inspiră din
evenimentele politice ale anului 1883, este jucată pe scena Teatrului Național din
București în 1884 și publicată în 1885. Opera aparține genului literar dramatic și este o
comedie de moravuri de tip clasic, deoarece prezintă, cu scop moralizator, obiceiuri ale
clasei politice a vremii, înfățișând tipuri reprezentative: arivistul, demagogul, amorezul,
soțul încornorat, cocheta adulterină.
Zoe Trahanache este singurul personaj feminin al comediei, cea mai distinsă dintre
femeile din comediile lui Caragiale și reprezintă tipul cochetei și al adulterinei.
Statutul social al personajului este fixat încă din lista cu „Persoanele” de la
începutul piesei, prin raportare la soțul ei, Zaharia Trahanache, cel mai important om
politic al județului: „soția celui de sus”. În ciuda faptului că femeile nu aveau drept de vot
în epocă, Zoe îi poate manevra pe ceilalți după voința sa ca pe niște marionete, folosindu-
se de poziția de primă doamnă a orașului de provincie.
În ceea ce privește statutul moral, Zoe întruchipează tipul adulterinei, având o
relație extraconjugală de opt ani cu Ștefan Tipătescu, prefectul județului. Stâlpi ai puterii
locale și prieteni cu interese comune, Ștefan Tipătescu și Zaharia Trahanache alcătuiesc
un triunghi conjugal împreună cu Zoe, fapt care le consolidează relația politică. Zoe se
teme de scandalul provocat de publicarea scrisorii de amor în ziarul lui Cațavencu
„Răcnetul Carpaților”, teatrală și prefăcută, se frământă pentru păstrarea aparențelor de
moralitate și imaginea de femeie onorabilă, dar nu și pentru imoralitatea reală a situației.
Statutul psihologic relevă caracterul puternic al femeii, care-i domină pe cei din
jur. Aflată între cei doi bărbați, soț și amant, ea conduce, de fapt, toată sforăria politică a
județului. Din cauza pierderii scrisorii devine o fire agitată și nestăpânită, care trece ușor
de la o stare la alta: „agitată, scoate gazeta și citește”, „dezolată, revenindu-i deodată toată
energia”. Este o femeie inteligentă, ambițioasă și autoritară, având o personalitate
puternică, subordonând totul intereselor personale.
Trăsătura fundamentală a personajului feminin este voința, puterea de
convingere. Pierderea scrisorii de amor, care este folosită ca armă de șantaj de adversarul
politic pentru a obține mandatul de deputat, provoacă teama femeii că scandalul i-ar putea
distruge imaginea publică. De aceea își folosește toate resursele pentru recuperarea
scrisorii: voința, influența, prefăcătoria, teatralitatea.
 O secvență semnificativă, prin care este redată firea ei voluntară, apare în actul al
II-lea, scena VI, când face uz cu abilitate de mijloacele de convingere feminine pentru a-l
face pe Tipătescu să susțină candidatura avocatului din opoziție, în schimbul scrisorii. În
ciuda văicărelilor, a leșinurilor, dar și a faptului că e considerată o „damă simțitoare”, toți
protejând-o în virtutea acestei aparente sensibilități, este în realitate „femeia bărbată”,
stăpână pe sine, care știe foarte bine ce vrea și care-i manipulează pe toți după propriile
dorințe. Deși face paradă de iubirea pentru Tipătescu și de sacrificiile făcute pentru el
(„Omoară-mă pe mine care te-am iubit, care am jertfit totul pentru tine), în fapt ea n-a
jertfit decât o fidelitate conjugală stânjenitoare. Când Tipătescu refuză compromisul
politic, fiind gata să renunțe la tot de dragul ei („Să fugim împreună...”), ea refuză
„nebunia”, nevrând să renunțe la poziția de primă doamnă a orașului de provincie.
Izbucnirea scandalului o îngrozește mai tare decât pierderea bărbatului iubit.
O altă secvență relevantă pentru firea voluntară și care dezvăluie aceeași dualitate
a personajului apare în discuția pe care o are cu Cațavencu. Cum negocierile dintre
prefect și Cațavencu eșuează, ea îi promite sprijinul ei pentru obținerea mandatului de
deputat în schimbul scrisorii compromițătoare: „Ei! Eu te aleg, eu și cu bărbatul meu; mie
să-mi dai scrisoarea... Primești?”. Răspunsul abilului Cațavencu este afirmativ, potrivit
devizei sale: „Scopul scuză mijloacele”. Atâta timp cât scrisoarea era în mâinile lui
Cațavencu, era dispusă să fie amabilă, generoasă, însă după ce acesta o pierde, devine
arogantă și amenințătoare („Când te-a arestat Fănică te-am scăpat eu! Acum te arestez eu
și n-ai să scapi decât atunci când îmi voi găsi scrisoarea”). După ce lucrurile reintră în
normal, Zoe dă din nou dovadă de pragmatism, deoarece cunoaște dedesubturile vieții
politice, de aceea îl încurajează: „Fii zelos, aceasta nu e cea din urmă Cameră”.
Un element de compoziție este titlul, care pune în evidență contrastul comic
dintre aparență si esență. Pretinsa lupta pentru putere politică se realizează, de fapt, prin
lupta de culise, având ca instrument al șantajului politic „o scrisoare pierdută” – pretextul
dramatic al comediei. Articolul nehotărât „o” indică atât banalitatea întâmplării, cât și
repetabilitatea ei, șantajul politic nefiind un act izolat. Este vorba, de fapt, despre două
scrisori de amor, care vor fi utilizate pentru a șantaja cu scopul obținerii funcției de
deputat. Prima este trimisă de Ștefan Tipătescu amantei sale, Zoe Trahanache, ce ajunge
la Cetățeanul turmentat, apoi la Nae Cațavencu, iar a doua este găsită de Agamiță
Dandanache în buzunarul pardesiului unui tânăr, pe care îl uitase la el și care avea o
relație extraconjugală cu o doamnă măritată din înalta societate a vremii. Dandanache
este construit special de către autor „mai prost ca Farfuridi și mai canalie decât
Cațavencu”, deoarece acesta, după ce este ales deputat, păstrează „scrisorica de amor”
pentru a mai șantaja și cu altă ocazie.
Comedia este structurată în patru acte, în care conflictul dramatic se
construiește prin tehnica „bulgărelui de zăpadă” ce constă în amplificarea treptată a
conflictului, deoarece conflictului principal i se adaugă alte conflicte secundare.
Un alt element de compoziție este conflictul comediei. Conflictul principal
constă în înfruntarea pentru putere politică a două forțe opuse: reprezentanții partidului
aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu, președintele grupării locale a partidului și soția
acestuia, Zoe) și gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios
avocat și proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților”. Conflictul are la bază contrastul
comic dintre aparență și esență, adică între ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele.
Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu, care se
teme de trădarea prefectului. Există, totodată, conflicte minore, precum cel dintre
Cațavencu și Tipătescu, în confruntarea din salonul prefectului, în care Cațavencu refuză
toate funcțiile propuse de Tipătescu în locul celei de propuse de Tipătescu în locul celei
de deputat sau intrările repetate ale Cetățeanului turmentat.
În concluzie, prin Zoe Trahanache, dramaturgul satirizează imoralitatea în viața de
familie. Fiind singurul personaj feminin, Zoe se integrează perfect într-o lume de
carnaval, ridicolă, o lume a ambițiilor și a orgoliilor nejustificate. Abilă și teatrală, Zoe
luptă pentru propriul interes, singurul ei scop fiind de a-și apăra statutul de femeie
onorabilă.