INTERBELICA- Poezie simbolistă, artă poetică

-1916-

PLUMB
George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar veștmânt
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripele de plumb.
Despre autor: George Bacovia este un scriitor reprezentativ al perioadei interbelice, fiind
considerat cel mai original poet de după Eminescu. Poetul este un maestru al surprinderii
toamnelor dezolante, iernilor care dau senzația sfârșitului de lume și al căldurilor toride în care
cadavrele intră în descompunere. Poezia lui George Bacovia este un avertisment transmis lumii
de la care nu așteaptă înțelegere.
Introducere: O operă fundamentală a marelui scriitor este ,,Plumb”, poezie simbolistă
publicată în volumul cu același nume în anul 1916. Momentul publicării volumului marchează o
etapă târzie a simbolismului, poezia având astfel deschideri spre modernism. Scriitorul surprinde
latura decadentista a acestui curent, aflându-se în descendența lui Baudelaire cu ,,Florile răului”.
Simbolismul este un curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX lea în Fra
nța, ca o reacție împotriva parnasianismului, a romantismului retoric si a naturalismului, promov
ând conceptul de poezie modernă. Principiile estetice ale sunt: folosirea simbolurilor, care expri
mă corespondența între diferite elemente ale Universului, cultivarea sugestiei, prin aliterație și as
onanță, sinestezia este folosită ca modalitate de a reda imagini artistice diferite în aceeași structur
ă, întrebuințarea versului liber.
Discursul liric este compus sub forma unui monolog tragic, textul sugerând neliniștea și
starea sufletească de disperare. Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin mărcile
subiectivității: verbe la persoana I: "stam", "am inceput", adjectiv posesiv la persoana I: "amorul
meu".
Tema: Tema centrală a poeziei este condiția poetului izolat într-o lume artificială,
incapabilă să-l înțeleagă. Aceasta este conturată de tema morții ce este prezentată ca pietrificare,
încremenire, aspect sugerat de elementele decorului funerar. Eul poetic apare în ipostaza de
spectator al propriei morți sufletești, de aici reieșind și tema de depresiei.
 Titlul poeziei sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă, cenușiul existențial, înch
iderea spațiului existențial, fără soluții de ieșire.Viziunea despre lume: sumbră, nemetafizică
(fără speranță de salvare) și de un tragism asumat cu luciditate. Poezia bacoviană este a unui
solitar și a unui prizonier, a unei conștiințe înspăimântate de sine, de neant și de lumea în care
trăiește.
Imaginarul poetic din ,,Plumb’’: înfățișează lumea ca pe un imens cimitir, tot ce e viu
(,,flori” și ,,amor”) fiind împietrit, mineralizat sub efectul metalului toxic. Astfel, eul fantomatic
rătăcește fără sens printr-o lume-închisoare aflată în disoluție.
Compozițional: Din punct de vedere compozițional, poezia este împărțită în două strofe,
având două secvențe poetice care respect principiul simetriei. Se disting de asemenea două
planuri: unul al realității exterioare, al unei lumi ostile în care poetul se simte izolat iar celălalt al
realității interioare, iubirea. Plumbul apare ca liantul celor două realități, devenind elementul
principal al universului bacovian.
Cromatica pe care Bacovia o asociază plumbului este galbenul, culoare a dezolării, ce
acaparează ființa: ,,Plumbul ars este galben. Sufletul ars este galben. Galbenul este culoarea
sufletului meu.”
Secvențe poetice:
1) Prima secvență prezintă elementele cadrului spațial închis, sufocant, în care eul liric se
simte claustrat: cavoul și sicriele.
- Secvența debutează cu verbul la imperfect ,,dormeau” , care simbolizează absența
trăirilor interioare, încremenirea psihică, precum și acțiunile nefinalizate ale eului
liric.
- ,,sicriele de plumb” sugerează imposibilitatea evadării și a înălțării
- Personificarea ,,dormeau adânc sicriele” exprimă lipsa comunicării și lipsa de
sensibilitate a contemporanilor poetului.
- Oximoronul ,,flori de plumb” are semnificații simboliste. Florile reprezintă viața,
natura, gingășia, frumusețea care fiind ,,de plumb”, corespund stărilor de angoasă
existențială, povară.
- Pustietatea sufletească este sugerată de sintagma ,,stam singur”, simbolul ,,vânt”
conturând ideea de gol sufletesc.
-
2) A doua secvență debutează sub semnul tragicului existențial, generat de moartea iubirii :
,,dormea întors amorul meu de plumb”.
- Metafora ,,dormea întors” amintește de întoarcerea mortului cu fața spre apus, care la
filosoful Lucian Blaga semnifica moartea.
 - Pentru reprezentarea iubirii se folosește termenul ,,amorul” ce evidențiază
desacralizarea acestui sentiment. Astfel, cuvântul poate fi considerat o replica data
romanticilor ce considerau iubirea o cale de accedere spre absolut, Bacovia
dovedindu-se a fi un veritabil precursor al poeților ironici moderni.
Metafora ,,amorul meu de plumb” evidențiază efectul metalului toxic ce a cuprins
lumea interioară, degradarea trăirilor.
- Eul liric devine spectator al propriului trup, se înstrăinează de sine: ,,stam singur
lângă mort’’, care evidentiaza starea de solitudine – pustietate sufleteasca.
- Metafora ,,aripile de plumb” sugerează zborul în jos, căderea grea și imposibilitatea
salvării, orice aparență de accedere spre absolut fiind complet anihilată. O imagine
asemănătoare se regăsește și în poezia lui Baudelaire ,,Albatrosul’’, care surprinde
zborul frânt al unei ființe ce nu se mai regăsește în transcendent.
Lexical: predomină cuvintele din câmpul semantic al morții, repetarea lor având ca efect
monotonia.
Morfologic: verbe statice la imperfect: ,,dormea”, ,,stam” – scot în evidență permanența stării
de angoasă
Prozodic: La nivel prozodic, poezia are o construcție riguroasă, care sugerează prezența morții,
prin închiderea versurilor cu rimă îmbrățișată și măsura fixă de 10 silabe.

☻ Astfel, viziunea despre lume din ,,Plumb” poate fi asemănată cu cea sugerată de tabloul lui
E. Munch ,,Țipătul’’, care reprezintă criza omului modern ce strigă cu disperare, cauza fiind
imposibil de stabilit cu precizie. Disperarea din poezia lui Bacovia se datorează neîmplinirii
prin iubire, în întreaga sa lume nemaiexistând altceva decât plumb, eternul plumb care
înlocuiește cerul și pământul și dezintegrează materia.
Concluzie:
În lumina celor arătate, poezia ,,Plumb” se situează între simbolism și modernism. Poetul
apelează la tehnici simboliste, însă prezintă condiția omului modern.
Așadar, la Bacovia moartea este un sfârșit continuu, în timp ce la romantici ea este o
Nirvana eliberatoare, potrivite acestui cadru fiind vorbele lui Mihai Eminescu: ,, Lipsește viața
acestei vieți.”