SUBIECTUL I

Textul 1
M-am uitat la tata, care avea și el părul ondulat pieptănat pe spate, ceea ce scotea la
iveală o frunte înaltă, la fel și tatăl verilor mei, doar că al lui era drept. Așa purtaseră toți
tinerii cândva. […]
Aveam ce face, iarna, ordinea celor șapte biblioteci ale familiilor, repartizate pe etaje,
dintre care numai una de știință (medicină, chimie, matematică), era tulburată mai des,
fiecare își alegea ce-i plăcea. În iarna aia, curând după prima zăpadă, tata-mare ne-a citit
unul dintre poemele lui favorite, Dan, căpitan de plai, dar finalurile triste ne supărau. […]
Noi citeam o carte numită Avalanșa, de An Rutgers Van der Leoff, care avea pe copertă
niște schiuri înfipte cruciș în zăpadă, așa cum ni le înfigeam și noi, și doi copii alături. Și
cartea asta, pe care ne-o dăduse tata, avea părți triste, […] dar măcar se termina vesel, iar
copiii erau, cumva, învingătorii.
Ca toate celelalte lucruri ale noastre, și cărțile treceau de la unul la altul. Cărțile aveau un
mare avantaj față de patine: nu erau albe și negre și nu trebuia să aștepți să-ți crească
piciorul ca să le citești, așa că uneori primeam destul de repede o carte citită de Dina.
Părinții spuneau totuși că și mintea crește, la fel ca piciorul, dar, întrucât cărțile nu-ți jucau în
mână ca picioarele în ghete, nu se vedea când îți sunt prea mari și nici când îți rămân mici.
Nici nu li se toceau canturile, ca la schiuri. Era deci mult mai bine, cu cărțile decât cu
celelalte obiecte folosite de noi, rând pe rând.
N-am văzut pe nimeni din casă citind cu atâta poftă ca tata. Cum avea un ban, cum își lua
sau ne lua o carte, pe care o deschidea de parcă ar fi vrut să se mute cu totul acolo,
înăuntru. Nici nu mă auzea, dacă-i vorbeam când citea. Tata avea la îndemână un Larousse
în care mă punea să caut cuvinte franțuzești, chiar înainte de a ști limba asta, mi le spunea
pe litere, și așa franceza s-a amestecat încetul cu încetul între cuvintele mele. Mergeam
uneori cu el la librărie să vadă ultimele noutăți. La câteva zile după ce Tanti mi-a povestit
despre prima ei excursie pe zăpadă, m-am îmbolnăvit de gripă. Făcusem febră mare, care
nu-mi trecea și transpiram de parcă urcasem și eu pe jos, în fustă lungă, până la cabana
Postăvaru. Mama m-a „doftoricit” eficient, cum învățase, ca fiică de medic, că trebuie să
facă, însă tata mi-a adus, pe post de medicament, o carte mare și groasă – cu multe desene
și poezii și fragmente din cărți de copii pentru oamenii mari –, pe al cărei cotor scria, cu un
scris clar, de mână, Antologia inocenței. Am citit din ea zilnic, toată iarna, și nu m-am mai
despărțit de ea niciodată, oriunde am mai locuit.
Ioana Pârvulescu, Inocenții
Textul 2
La început au fost poveștile pe care părinții sau bunica mi le spuneau, ori de câte ori îi
rugam. Mai târziu, după ce am învățat să citesc, cea mai mare bucurie era să mă ascund
într-un colț, cu o carte în mână. Citeam pe nerăsuflate cărți cu poze colorate, fascinată
deopotrivă de text și imagine, legând în mintea mea de atunci ceea ce vedeam în pagina
tipărită cu ceea ce ochii minții proiectau ‒ peisaje fantastice, creaturi himerice, animale
vorbitoare, țări îndepărtate, pirații de pe mările și fluviile lumii, peșteri pline de comori și de
pericole, Nautilus înaintând pe fundul mării, condus de singuraticul căpitan Nemo, personajul
meu favorit multă vreme. […] Citeam oriunde, în casă și afară, în curtea noastră plină de
pomi, unde ai mei puseseră un leagăn în care obișnuiam să visez între două reprize de citit.
Îmi amintesc de o ediție superb ilustrată cu Cele douăsprezece fete de împărat și palatul
fermecat, pe care îmi plăcea să o recitesc la fel de mult pe cât îmi plăcea să o privesc. Mai
târziu, elevă fiind, am avut norocul ca în drumul meu spre școală să se afle o librărie în care
intram zilnic: o încăpere dreptunghiulară, cu dușumea geluită, mirosind a petrosin, cu rafturi
de sus până jos, pe trei dintre cei patru pereți. Librăreasa mă cunoștea, iar eu știam deja
unde se află cărțile pentru copii, învățasem pe de rost titlurile lor, iar colecția de Povești
nemuritoare, numărând mai bine de treizeci de volume, era pentru mine un punct de
atracție, tot așa cum, ceva mai târziu, cărțile din colecția Jules Verne aveau să-mi creeze
dependență.
Biblioteca mea a început să prindă contur încă de atunci, căci nu mă mulțumeam doar să
citesc o carte împrumutată de la biblioteca școlii. Am simțit de mică nevoia de a-mi apropria
cărțile pe care le iubeam, căci voiam să mă pot întoarce oricând la ele, să le răsfoiesc, să le
recitesc, să mă reîntâlnesc cu personajele lor, să reintru în atmosfera ce îmi devenise atât
de familiară. Nici astăzi nu m-am lecuit, deși numărul cărților din biblioteca mea a crescut
amețitor, amenințând să cotropească treptat toți pereții. Descoperisem, citind, că pot trăi mai
multe vieți, că îmi pot alege prietenii și îmi pot identifica mai ușor neprietenii, că pot călători
nu doar în spațiu, în locuri despre care nici nu mi-aș fi imaginat că există, ci și în timp, în
epoci de mult dispărute, acolo unde doar imaginația și lectura te pot transporta. […] Nici
măcar atunci când ai mei insistau că trebuie să dorm la prânz nu mă plictiseam, ba chiar aș
spune că, dimpotrivă, intervalul acela era pentru mine un prilej de a prelungi întâlnirea cu
eroii mei preferați, de a mă alătura lui Robin Hood sau lui Tom Sawyer, căpitanului Nemo și
copiilor căpitanului Grant și de a continua aventura pe cont propriu, schimbând traseele și
inventând personaje noi. Am înțeles atunci, cu intuiția copilului îndrăgostit de cărți, că o
imagine sau un text constituie, de cele mai multe ori, un punct de plecare pentru imaginația
noastră și că ea singură, imaginația, odată pusă în mișcare, ne deschide un număr infinit de
posibilități. […]
Mama și Tata iubeau cărțile și cumpărau și ei mereu, mama mai mult romane de secol
XIX, englezești, franțuzești și rusești, iar Tata, biografii ale unor personalități istorice
(Alexandru cel Mare și Napoleon erau personajele lui istorice preferate și, cu timpul, au
devenit și ale mele) și tratate de istorie universală și națională. […] Cel mai mult mă bucuram
când aveam febră și roșu-n gât: atunci, Mama hotăra că nu pot merge la școală și că trebuie
să stau în pat și să beau ceai cu miere și lămâie. Eram în culmea fericirii, pentru că asta
însemna cel puțin două zile în care puteam citi de dimineață până seara, fără alte obligații.
Carmen Mușat, Ce este literatura și de ce nu putem trăi fără ea?
A.
1. Notează două cuvinte care aparțin câmpului lexical al cărții, valorificând textul 2.
2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din
textul 2.
Mama cumpără:
a) biografii ale istoricilor.
b) cărți din secolul al XX-lea.
c) romane franțuzești.
d) tratate de istorie.
3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din
textul 2.
Prin lectură, fata descoperă cum poate:
a) să adoarmă mai repede seara.
b) să călătorească în alte epoci.
c) să devină bibliotecară.
d) să picteze coperta cărților citite.
4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din
textul 1.
Imaginea de pe coperta cărții Avalanșa conține:
a) patine și cărți.
b) cărți și schiuri.
c) schiuri și copii.
d) schiuri și patine.
5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea
acestuia, bazându-te pe informațiile din cele două texte.

Enunțul Corect Incorect

Dan, căpitan de plai era poemul preferat al tatălui.
În casa în care locuiau copiii erau șapte biblioteci.
Copilul citește din Antologia inocenței când ajunge la cabana Postăvaru.
Colecția Povești nemuritoare cuprinde doar 30 de volume.
Intrarea în librărie devine o obișnuință.
Eroii preferați ai fetei sunt Robin Hood, căpitanul Grant, Nemo, Nautilus și Tom
Sawyer.

6. Precizează, în două-trei enunțuri, o trăsătură morală a tatălui, identificată în fragmentul de

mai jos, precum și mijlocul de caracterizare, ilustrându-l cu o secvență:
„N-am văzut pe nimeni din casă citind cu atâta poftă ca tata. Cum avea un ban, cum își lua
sau ne lua o carte, pe care o deschidea de parcă ar fi vrut să se mute cu totul acolo,
înăuntru. Nici nu mă auzea, dacă-i vorbeam când citea. Tata avea la îndemână un
Larousse* în care mă punea să caut cuvinte franțuzești, chiar înainte de a ști limba asta, mi
le spunea pe litere, și așa franceza s-a amestecat încetul cu încetul între cuvintele mele.
Mergeam uneori cu el la librărie să vadă ultimele noutăți.”
7. Prezintă, în 30-70 de cuvinte, o temă comună celor două texte date, valorificând câte un
element de conținut.
8. Crezi că este important să ai propria bibliotecă? Motivează-ți răspunsul, în 50 – 100 de
cuvinte, valorificând textul 2.
9. Asociază fragmentul din „Inocenții” de Ioana Pârvulescu cu un alt text literar studiat la
clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o valoare
culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.
B.
1. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
Sunt accentuate corect cuvintele din seria:
a) plăcere, dincolo
b) plăcere, dincolo
c) plăcere, dincolo
d) plăcere, dincolo
2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
Seria care conține doar cuvinte derivate este:
a) „dreptunghiular”, „norocul”.
b) „recitesc”, „rafturi”.
c) „titlurile”, „librăreasă”.
d) „vorbitoare”, „englezești”.
3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
Sinonimele potrivite pentru cuvintele subliniate în fragmentul: „Biblioteca mea a început să
prindă contur încă de atunci, căci nu mă mulțumeam doar să citesc o carte împrumutată de
la biblioteca școlii. Am simțit de mică nevoia de a-mi apropria* cărțile pe care le iubeam”
sunt:
a) viață, inutilitatea.
b) circumstanță, obstacolul.
c) formă, necesitatea.
d) chenar, trebuința.
4. Alcătuiește două enunțuri în care să ilustrezi polisemia cuvântului „a vedea”.
5. Transcrie din fragmentul următor trei verbe la moduri diferite, pe care le vei preciza:
„Nici măcar atunci când ai mei insistau că trebuie să dorm la prânz nu mă plictiseam, ba
chiar aș spune că, dimpotrivă, intervalul acela era pentru mine un prilej de a prelungi
întâlnirea cu eroii mei preferați.”
6. Scrie opinia ta despre literatură sub forma unei fraze alcătuite dintr-o propoziție principală
și o propoziție subordonată completivă directă.
7. Rescrie enunțul următor, astfel încât atributul să fie exprimat prin adjectiv pronominal
demonstrativ: „biblioteca mea a început să prindă contur”.
8. Completează spațiile libere din textul de mai jos, reprezentând un mesaj pe care vrei să-l
trimiți colegilor de clasă, cu forma corectă a cuvintelor scrise între paranteze.
Vă salut pe toți!
Am terminat de citit ___________ (ultima) cărți ________ (care, acuzativ) mi le-ați
recomandat. Aș fi vrut ca măcar una dintre ele _________ (a avea, conjunctiv, timpul
prezent) un final fericit.
Voi ce părere aveți?
SUBIECTUL al II-lea
Redactează, în cel puțin 150 de cuvinte, o pagină din jurnalul tău personal despre o zi
deosebită petrecută la bibliotecă. Compunerea ta va cuprinde o secvență de minimum 15
cuvinte în care vei prezenta o emoție și o secvență descriptivă, de minimum 30 de cuvinte.
Data redactării jurnalului este 11 mai 2022.
Punctajul pentru compunere se acordă astfel:

• conținutul compunerii – 12 puncte

• redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct;
coerența textului 1 punct;
proprietatea termenilor folosiți – 1 punct; corectitudine gramaticală – 1 punct;
claritatea exprimării ideilor – 1 punct; respectarea normelor de ortografie – 1 punct;
respectarea normelor de punctuație – 1 punct; lizibilitate – 1 punct).

Notă! Compunerea nu va fi precedată de titlu sau de motto. Punctajul pentru redactare se

acordă doar în cazul în care compunerea are minimum 150 de cuvinte și dezvoltă subiectul
propus.