GENUL DRAMATIC
Genul dramatic cuprinde operele literare în care autorul exprimă, în mod indirect, gândurile,
ideile, viziunea despre lume, prin intermediul unor personaje implicate într-o acțiune ce se
derulează rapid în fața spectatorilor, fiind generat de conflicte puternice.
Termenul provine din fr. ,,dramatique'' și definește genul în care se regăsesc operele literare
destinate reprezentării scenice; transmiterea sentimentelor se face în mod indirect, prin
intermediul personajelor și al acțiunii, având ca mod principal de expunere dialogul.
Genul dramatic este caracterizat de complexitate, fiind considerat un gen sincretic pentru ca
presupune combinarea mai multor arte: pictura, muzica, sculptura, coregrafia etc.
Particularitățile textului dramatic:
este destinat reprezentării scenice;
personajele se prezintă singure în fața cititorilor/spectatorilor;
replicile sunt precedate de numele personajelor ( Tipătescu: Unul... unul care suge
sângele poporului... Eu sug sângele poporului! ,,O scrisoare pierdută” de Ion Luca
Caragiale
conflictul este foarte puternic (exterior sau interior); conflictul este un element esențial
care conduce la dezvoltarea subiectului și a relațiilor dintre personaje. În funcție de
specia abordată, acesta se poate aplana (în comedie), poate duce la moartea eroului (în
tragedie sau unele drame)
Modul de expunere predominant este dialogul (uneori monologul) care dinamizează
acțiunea și marchează numeroase valori expresive: atitudini, sentimente, ezitări ale
personajelor ;
compozițional este structurat în acte, tablouri, scene;
prezenta didascaliilor/indicațiilor scenice redate în forma narativă sau descriptivă
(succint-I.L.Caragiale; amplu-C.Petrescu)
Speciile genului dramatic:
Speciile fundamentale ale genului dramatic sunt:
tragedia;
comedia;
drama.
Subspeciile genului dramatic
melodrama;
farsa;
vodevilul;
tragicomedia;
sceneta/ scheciul;
cântecul comic;
feeria .
Tragedia este specia genului dramatic caracterizată prin acțiune gravă și deznodământ tragic,
reprezentare în acțiune a categoriei estetice a tragicului.
Personajele tragediei sunt puternice, angajate în luptă cu forțe superiore – zeii, destinul,
ordinea prestabilită a lumii. Conflictul este impresionant, iar confruntarea eroilor cu elemente
contrare voinței și aspirațiilor lor denotă măreția și patetismul trăirilor omenești.
Comedia este specia genului dramatic, în proză sau versuri, care prezintă întâmplări,
personaje, moravuri într-o manieră care trezește râsul. Acțiunea și deznodământul sunt vesele,
piesele satirizează realități sociale și slăbiciuni omenești, iar situațiile sunt hazlii. ( ,,O scrisoare
pierdută” de I.L. Caragiale)
Drama – specia cea mai răspândită specie a genului dramatic, în versuri sau proză, cu conținut
grav, profund, cu elemente tragice uneori, și reflectă aspecte variate, sociale, istorice, mitice,
psihologice, morale.
Specia implică acțiune, întâmplări, fapte susținute printr-un conflict important, prin care se
conturează personalitățile eroilor. (,,Păsările tinereții noastre” de Ion Druță, ,,Apus de soare”
de B. Șt. Delavrancea)
Farsa este o scurtă piesă de teatru, cu caracter moralizator, bazată pe comicul de situație
(fapte cotidiene, scene de familie). (,,Neneaca, cuconașul ei și dascălul” de Constantin Stamati)
Melodrama – operă dramatică în care acțiunea complicată, neverosimilă, cu scene pline de
groază, alternează cu scene comice, convenționale, de un patetism violent, rezervându-se un
loc însemnat neprevăzutului.
Vodevilul – specie de comedie ușoară, cu elemente de farsă, în care textul este completat de
cuplete cântate cu acompaniament de orchestră.
STRUCTURA TEXTULUI DRAMATIC
Subiectul dramatic este dat de curgerea întâmplărilor, a interacțiunii mai multor mai multor
personaje, dar și de zbuciumul unui personaj, de mișcarea interioară, sufletească.
Conflictul constă în ciocnirea de idei, opinii, interese, în contradicția și nepotrivirea dintre
sentimentele, concepțiile, interesele diferitelor personaje dintr-o operă dramatică. Poate fi, ca
și în genul epic, de natură exterioară (între două personaje sau între personaje și societate)
sau de natură interioară (între gânduri, stări, sentimente ale unui personaj). În tragedie,
conflictul se rezolvă prin moartea eroului, în comedie sau drame – prin aplanarea tensiunilor
acumulate, prin soluții de compromis. Și unele drame au final tragic.
Conflictul este elementul esențial care susține acțiunea, conduce la dezvoltarea subiectului și a
relațiilor dintre personaje.
Actul este o parte, o diviziune a acțiunii dramatice. Actele se compun din scene și tablouri, ca
subdiviziuni care grupează una sau multe secvențe cu anumite personaje.
Replica corespunde intervenției unui personaj care dă un răspuns interlocutorului sau într-un
dialog cu mai multe personaje. Replicile antitetice evidențiază ideatic și expresiv conflictul
dramatic, sensurile acestuia.
Indicațiile scenice sau didascaliile reprezintă instrucțiunile date de autorii dramatici pentru
reprezentarea piesei. Acestea includ numele personajelor, relațiile dintre acestea, indicații de
rostire și tonalitate a replicilor, sugestii regizorale, referiri la decor, ambianță, mișcare scenică.
Acestea pot fi sumare (în piesele lui V. Alecsandri) sau extinse (Camil Petrescu, Lucian Blaga),
fiind o formă de prezență a eului dramatic în text.
Funcțiile didascaliilor sunt să precizeze cine vorbește și cui se adresează, de a situa dialogul
într-un anumit context, de a descrie acțiuni nonverbale care însoțesc sau întrerup dialogurile
sau de a sugera stări de spirit, sentimente, trăiri implicate în rostire sau mimică.
Personajul este elementul important al construcției dramatice, prin intervențiile, dialogurile și
monologurile pe baza cărora se constituie subiectul și conflictul dramatic.
Caracterizarea acestuia se realizează:
direct: prin portret fizic, moral, psihologic (pe baza indicațiilor scenice cu referiri
individuale, în portrete sumare, schițate doar);
indirect, prin:
- acțiuni, fapte, opinii ale personajului;
- comportament, gesturi, mimică;
- onomastică;
- mediul social, decorul în care se mișcă;
- limbaj.
Caracterizarea se realizează gradat, prin succesiunea de scene și tablouri, de replici și
atitudini, spre trăsăturile de maximă expresivitate. Teatrul modern urmărește personajul și în
interioritatea sa, sondează zonele conștientului și ale subconștientului prin elemente de
introspecție și monolog interior.
Modalitățile de expunere:
dialogul - prin intermediul acestuia comunică personajele între ele și își exprimă
gândurile, ideile, sentimentele;
monologul - modalitate de expunere prin care sunt verbalizate trăirile, gândurile
personajelor;
ATENTIE! Narațiunea și descrierea pot fi regăsite în indicațiile scenice sau în replicile
personajelor. De exemplu, în teatrul modern camilpetrescian, didascaliile sunt ample și conțin
elemente descriptive, semnificative în caracterizarea personajelor.
