Părți de vorbire flexibile Părți de vorbire neflexibile

- își modifică forma în funcție de - NU își modifică forma în funcție de

număr, gen, persoană, etc număr, persoană, gen, etc

verbul, substantivul, adjectivul, adverbul, conjuncția, prepoziția,

pronumele, numeralul, articolul interjecția

VERBUL

DEF: partea de vorbire FLEXIBILĂ, care arată acțiunea, starea, existența.

Felul:

A. – după capacitatea de a îndeplini o f.s. (dacă poate să devină Predicate, Subiecte,

etc.)
 predicativ (=verbele care formează singure f.s.)
*sunt majoritatea verbelor din limba română
*chiar dacă unele verbe sunt la moduri NEPERSONALE/NEPREDICATIVE
(infinitiv, participiu, supin, gerunziu) ele sunt PREDICATIVE !!!!
EX: Ascultând muzică a sunat telefonul.

verb predicativ, la mod nepredicativ, nepersonal, gerunziu

 nepredicativ (=când nu pot forma singure predicat)

 verbele copulative = formează P.N. împreună cu un N.P.
 verbele auxiliare = care ajută la formarea unor moduri și timpuri

VERBELE COPULATIVE (DAFIR)

- arată însușirea și pot fi înlocuite cu „a deveni” (formează Predicatul Nominal

împreună cu Numele Predicativ)
ex: El este inteligent.

vb copulativ N.P.

a. a fi - când ne arată însușirea și nu poate fi înlocuit cu „a exista” sau „a se afla”

ex. El este studios. = P.N.
 vb. cop. N.P.
b. a deveni – aproape întotdeauna este copulativ
ex. Ea a devenit doctor. = P.N.
c. a ieși, a rămâne, a ajunge, a se face = când se pot înlocui cu „a deveni”
ex. După terminarea studiilor, a ieșit inginer. = P.N.
Alexandru a rămas cuminte. (arată însușirea) = P.N.
El a ajuns mare director. = P.N.
Prietenul meu se face doctor. = P.N.
d. a părea, a însemna, a se chema, a constitui
ex. El pare înalt. = P.N. (ne arată o înușire)

!!! este predicativ când apare în structura „se pare”

Ex. Părinții mei înseamnă mult pentru mine.

Respectul înseamnă educație. P.N.
!!! este predicativ când are sensul de „a nota” == El și-a însemnat tema pe caiet.

Ex. Colegul meu este frumos.

este frumos = P.N. format din:

 verbul cop. „a fi” (este), mod ind., timp prezent, pers. a III-a, nr. sg.,
conj. a IV-a + adjectivul prorpiu-zis „frumos”, variabil, cu 4 forme
felxionare, 2 terminații, gen masc., nr. sg., grad de comparație pozitiv,
caz NOMINATIV, f.s. N.P.

VERBELE AUXILIARE (ajută la formarea unor moduri și timpuri)

 A AVEA – mod ind. – timpul [Link]. am mers

- viitor popular am să citesc
-cond. opt. – prezent și perfect aș merge, ai fi mers

 A VREA – mod ind. – timp viitor I, II voi merge, voi fi mers

 A FI - mod ind. – timpul viitor II voi fi citit

- mod cond.-opt. – timpul perfect aș fi citit
 - mod conj. – timpul perfect să fi citit

!!! verbele care nu au persoană  IMPERSONALE

ex. tună, fulgeră, plouă, ninge, se vede, se pare, se zice

conjugările verbului:

I II III IV

-A -EA -E I/-Î

ex. a mânca a avea a merge a citi, a coborî

Locuțiunea verbală = un grup de cuvinte, unitar, care este sinonim cu un verb

= se comportă ca un verb

ex. a da apă la șoareci, a o lua la sănătoasa, a tăia frunză la câini, a băga de seamă, a pune
la inimă, a ajuns la sapă de lemn(= faliment)

Modurile Verbului

A. Personale, predicative
B. Nepersonale, nepredicative

A. Modurile predicative sunt:

 Indicativ
 Imperativ
 Conjunctiv
 Cond-optativ
B. Modurile nepredicative sunt:
 Infinitv
 Gerunziu
 Participiu
 Supin
 1. INIDICATIV = MODUL CARE NE ARATĂ O ACȚIUNE SIGURĂ, REALĂ
= SINGURUL MOD CARE ARE TOATE TIMPURILE (prezent, trecut și
viitor)
Modul= forma verbală pe care o ia verbul pentru a arăta felul în care vorbitorul
consideră acțiunea.
 Acțiunea vebului poate fi de 2 feluri:
- SIGURĂ (modul indicativ) - ex. merg, ascult..
- POSIBILĂ (modurile cond-opt, conj., imperativ)
- - ex. aș merge, să merg,
Mergi!

Timpurile modului indicativ:

a. Prezentul (o acțiune de moment, de prezent)

Ex. stau, citesc, citește, mănânc, etc
b. Trecutul (o acțiune ce s-a petrecut înainte de momentul vorbirii)
 PERFECT COMPUS (vb aux. „a avea” + participiul)

Ex: am citit, ai învățat, a lucrat

!!! Perfectul compus indică o acțiune trecută și terminată în momentul vorbirii.

 IMPERFECTUL (inversul perfectului compus)

Ex: citeam, alergam, lurcram, învățai

!!! Imperfectul arată o acțiune trecută, dar care se desfășoară în paralel cu o altă acțiune
trecută.

 PERFECTUL SIMPLU

Ex: eu mâncai tu mâncași mânca-0- mâncarăm mâncarăți mâncară

citii citiși citi-0- citirăm citirăți citiră

!!! Perfectul simpul arată, în limba literară, o acțiune trecută și terminată în momentul
vorbirii (timpul povestirii, la pers a III-a

 MAI MULT CA PERFECTUL (+se)

Ex. mâncasem mâncaseși mâncase mâncaserăm mâncaserăți mâncaseră

mersesem merseseși mersese merseserăm merseserăți merseseră

!!! Mai mult ca perfectul ilustrează o acțiune trecută , terminată înaintea altei acțiuni
trecute.
c. Viitorul – I (simplu) – vb. aux. „a vrea” + un verb = voi citi
- II (anterior) – vb. aux. „a vrea” + vb. aux. ”a fi” + un verb = voi fi mers
- popular - am să merg, o să merg, oi merge

2. Modul conjunctiv (= arată o acțiune posibilă, probabilă, realizabilă) * SĂ *

 2 TIMPURI – prezent = să mănânc, să citesc, să dansez
- perfect (să + vb aux „a fi” + [Link].) = să fi mers, să fi citit

3. Modul condițional-optativ (= arată o dorință, o acțiune posibilă)

 2 TIMPURI –prezent (vb. aux. „a avea” + vb.) =aș citi, ai învăța, am lua
-perfect (vb. aux. „a avea” + vb. aux. „a fi” + vb. part.) =aș fi mers, ai
fi cântat

4. Modul imperativ (= arată o poruncă, un îndemn, o rugăminte)

 are forme doar pentru pers. a II-a (sg, pl)
 este însoțit de semnul „!” (marcă a adresării directe)
 are două forme:
afirmativă negativă
Tu mergi! Tu nu merge!
Tu mănâncă! Tu nu mânca!
Tu fii cuminte! Tu nu fi cuminte!
!!! vb. la imperativ – negativ, forma
de singular, preia forma infinitivului (dicționar)
!!! Uneori apare forma viitorului în trecut (apare doar însoțit de verbe la trecut)

format din imperfectul vb. „a avea” (aveam) + conj. prez (să citesc)
ex. : Dacă nu veneau musafirii aveam să citesc toată cartea.
ind, viitor în trecut
ATENȚIE!!! Aveam de terminat lecțiile pe mâine. (Nu este la viitor în trecut)
vb. la formă nepers. – supin

[Link] verbale nepersonale (modurile nepersonale)

 INFINITIVUL (=forma verbului din dicționar)
ex. : a merge, a citi, a învăța
!!! Aceste verbe nu vor avea niciodată f.s. de PREDICAT.
 PARTICIPIUL (=verbele terminate în –t/-s)
ex. : mâncat, spus, mers, stat, etc.
!!! Aceste verbe nu vor avea niciodată f.s. de PREDICAT.
Obs! În momentul în care un verb la participiu determină un subst. și se acordă cu el 
ADJ. PROVENIT DIN VERB LA PARTICIPIU
ex. Cartea citită a fost interesantă.
 SUPINUL (prep. LA/DE/DESPRE/PENTRU + verbul la part.)
ex.: de citit, la pescuit, de terminat
 GERUNZIUL (vb + „ând”/ „ind”)
ex. mâncând, citind, mergând ...

FUNCȚIILE SINTACTICE ALE FORMELOR VERBALE NEPERSONALE:

!!! Verbele la aceste moduri NU devin niciodată predicate.

1. INFINITIVUL
1. Subiect: Este bine a citi. -- care este lucrul care e bine?
2. Nume predicativ: Dorința este de a citi. (vb cop + N.P.)
3. Atribut verbal: Dorința de a merge afară e mare. – care, ce fel de?
4. C.D.: Pot alerga cinci km. –ce, care este lucrul PE care?
5. C. prepozițional: Mă gândesc la a citi o carte. – cu cine, cu ce, la cine, la ce, despre cine
despre ce....?
6. Circ. de timp: Înainte de a mânca, spală-te pe mâini. – când?
7. Circ. de mod: A plecat fără a saluta. – cum?
2. PARTICIPIUL
1. Atr. adjectival: Cartea citită a fost interesantă. – care, ce fel de?
 se acordă cu subst. determinat (cartea citită. carțile citite)
2. N.P: El este plecat la munte. (vb cop + N.P)

3. SUPINUL
1. Subiect: Este ușor de învățat. – care este lucrul care e ușor?
2. N.P: Prăjitura nu este de mâncat. – vb cop+NP.
3. C.D.: Avem de lucrat mai mult. – care este lucrul PE care?
4. C. prepozițional: M-am plictisit de făcut mâncare. – de cine, de ce, cu cine, cu ce?
5. Atr. vb: Temele de scris sunt ușoare. –care, ce fel de?
4. GERUNZIUL
- arată o acțiune în desfășurare, care se continuă în mintea cititorului-
1. Subiect: Se aude tunând. –ce, care este lucrul care se aude?
2. Atribut adj.: Mâna tremurândă l-a impresionat. – care mână?

- se acordă cu subst. mână (mâna tremurândă, mâinile tremurânde)

3. Atr. vb: Hainele fluturând se vedeau de departe.
4. C.D.: Am auzit strigând. – care este lucrul PE care l-am auzit?

Construcțiile verbului (DIATEZELE)

1. ACTIVĂ (=verbele la toate modurile și timpurile)
ex. mâncam, să plec, aș dormi, am călătorit, etc.
2. PASIVĂ (=vb „a fi” + participiul verbului)
-urmează după el un Complement de agent (de către cine?)
ex. Afacerea a fost făcută. (de către cineva) – construcție pasivă –
Tema a fost copiata. (de catre cineva)
! Verbele la diateza pasivă au funcție sintactică de Predicat verbal și NU de Predicat
nominal
a fost făcută= vb. pred., conj a III-a, mod ind, timp perf comp, pers a III-a, nr sg, f.s. P.V.
a. Norii au fost pictați. (P.V. – construcție pasivă) de către cineva
b. Norii au fost întunecoși. (P.N. – arată însușirea) NU „de către cineva”
3. REFLEXIVĂ (=vb este însoțit de un pron reflexiv)
 -pron reflexive: mă, te, se, ne, vă, își, și, s
! Pronumele reflexive se analizează împreună cu verbul când NU pot răspunde la întrebările: PE
CINE, CUI? !  Mă gândesc. (pe cine mă gândesc – X - )
! Pronumele reflexive se iau separat când răspund la întrebările: PE CINE, CUI? !
 Mă văd. (pe cine mă văd? – pe mine - )
ex. Mă distrez, se știe, se gândește
Floarea creste incet. – constructie activa  Floarea ESTE CRESCUTA incet. – constructie pasiva
Prajitura a fost gatita de bunica. [Link]  Bunica a gatit prajitura.

Funcțiile sintactice - întrebări

Subiectul: CINE, CE? (=CARE ESTE LUCRUL CARE?)

A cânta e ușor.

Se aude tunând.

Complement direct: PE cine? Ce? (= CARE ESTE LUCRUL PE CARE?)

Am mâncat un măr.

Complement prepozițional: DE cine, de ce? CU cine, cu ce? LA cine, la ce? DESPRE

cine, despre ce? DE LA cine, de la ce? Pe cine, PE ce?

M-am bazat pe cineva.

Mă gândesc la vacanță.

Circumstanțial de loc: UNDE?

Circumstanțial de timp: CÂND?

Circumstanțial de mod: CUM?

Circumstanțialul de cauză: DIN CE CAUZĂ? DE CE? (= sensul negativ)

Circumstanțial de scop: CU CE? CU CE SCOP? (=finalitatea)

Complementul de Agent: de către cine?

Complementul indirect: CUI?

Atributul: (stă lângă un substantiv): Care? Ce fel de? a, al, ai, ale cui?

N.P. (formează P.N. împreună cu un verb copulativ): nu are întrebări

!!! cazul N.P. se identifică în funcție de prepoziție

ex. El este prietenul meu. (caz N – nu are prepoz.)

Casa este de lemn. (caz Ac. – are prepoz specifice)

Lupta este împotriva fumatului. (caz G. –

ÎMPOTRIVA, CONTRA, DEASUPRA, ÎN FAȚA, ÎN SPATELE, ÎN LUNGUL – sunt

articulate hotărât + „MEA”/„MEU”)

Reușita este datorită lui. (caz D. – DATORITĂ,

MULȚUMITĂ, POTRIVIT, CONFORM, CONTRAR, ASEMENEA, GRAȚIE – nu sunt

articulate + „MIE”)