Mihai Oana

Psihologie – Anul I

EMOŢIA ŞI AFECTIVITATEA

Prin intermediul proceselor cognitive (percepţii, reprezentări, gândire, memorie,

imaginaţie) omul ajunge să cunoască realitatea direct sau mijlocit. Activitatea umană
trebuie să dispună însă pe lângă motiv şi scop şi de un puternic suport energetic. Atunci când
ne întâlnim cu situaţii noi, neprevăzute, când trebuie să facem faţă acţiunii unor factori
perturbatori, mijloacele pur intelectuale ne sunt utile, dar nu şi suficiente. În aceste situaţii
este adesea necesară detensionarea sau redistribuirea energiei organismului, aspect care se
realizează cu ajutorul proceselor afective.
Procesele afective reflectă relaţia omului cu diferitele aspecte ale lumii externe
sub forma trăirilor atitudinale. Acelaşi obiect sau situaţie externă poate produce la
acelaşi subiect trăiri afective diferite, la fel cum acelaşi eveniment, situaţie, obiect pot
determina stări afective diferite la persoane diferite. De exemplu, una şi aceeaşi situaţie
externă poate fi trăită ca frustrantă, tensionantă pentru o persoană, în timp ce alteia ajunge să-i
producă stări afective pozitive, de mulţumire şi satisfacţie. Mai mult, chiar acelaşi subiect
poate trăi stări afective diferite în aceeaşi situaţie, în momente de timp diferite, în funcţie de
gradul în care situaţia externă a ajuns să-i satisfacă sau nu anumite trebuinţe şi necesităţi
interne.
Din cele de mai sus rezultă că important pentru individ nu este stimulul extern
în sine, cât mai ales valoarea, semnificaţia pe care acesta îl are pentru subiect. Trăirile
afective rezultă tocmai din modul subiectiv în care omul se raportează la realitatea externă.

Proprietăţile proceselor afective

Caracterul subiectiv se referă la faptul că trăirile afective sunt proprii unei
persoane,ele ţin de subiectivitatea individului.
Intensitatea reprezintă forţă, tăria, profunzimea cu care trăirile afective se manifestă.
Această proprietate depinde de valoarea afectivă a stimulului, de semnificaţia lui pentru
subiect, dar şi de capacitatea afectivă a persoanei însăşi.
Durata constă în întinderea, persistenţa în timp a trăirii afective. Trăirile afective pot
fi pasagere, de scurtă durată (emoţiile, dispoziţiile, afectele) sau durabile, persistente
(sentimentele, pasiunile). O trăire afectivă poate persista în timp chiar dacă stimulul care a
generat-o nu mai este prezent.
Polaritatea se referă la tendinţa stărilor afective de a gravita în jurul polului pozitiv
sau al celui negativ, ele având un caracter plăcut sau neplăcut, stenic sau astenic, încordat sau
Mihai Oana
Psihologie – Anul I

destins, tensional sau relaxant. Trăirile afective sunt polare, fiind grupate în perechi
(bucurie-tristeţe, simpatie-antipatie), dar nu sunt şi exclusiv polare. În realitate, o trăire
afectivă este predominant de un fel sau altul. De asemenea, nu totdeauna o trăire afectivă
pozitivă este şi mobilizatoare (ex. bucuria succesului). Polaritatea trăirilor afective depinde
de particularităţile situaţiei, dar mai ales de particularităţile persoanei: ceea ce pentru
cineva este plăcut pentru altul poate fi neplăcut.
Mobilitatea exprimă trecerea de la o fază la alta în interiorul aceleaşi trăiri emoţionale
sau trecerea de la o stare afectivă la alta. Nu trebuie confundată cu labilitatea trăirilor
afective care se manifestă ca o fluctuaţie extremă a acestora, neconcordantă cu
particularităţile situaţiei, fiind un indiciu al slăbiciunii, imaturităţii sau chiar patologiei
proceselor afective.
Expresivitatea exprimă capacitatea stărilor afective de a se exterioriza sub
forma expresiilor emoţionale. Expresiile emoţionale împreună cu stările afective care le-
au generat şi cărora li se subordonează formează conduita emoţional-expresivă.
Orice proces emoţional presupune trei dimensiuni (aspecte):
- modificările organice, vegetative care apar simultan şi însoţesc trăirea afectivă
(modificări ale activităţii cardiace, ritmului respirator, tensiunii musculare, compoziţiei
sângelui, activităţii electrice a creierului etc.);
- manifestările comportamentale externe concretizate în gesturi, mimică, pantomimică,
modificări ale vocii etc., toate acestea fiind accesibile observaţiei;
- trăirea afectivă propriu-zisă care reprezintă aspectul subiectiv, intern al procesului
emoţional.

Clasificarea proceselor afective

După proprietăţile de care dispun (intensitate, durată, mobilitate, expresivitate), după
gradul lor de conştientizare (puternic/slab conştientizate), precum şi după formele
motivaţionale din care izvorăsc (din satisfacerea/nesatisfacerea trebuinţelor, scopurilor,
aspiraţiilor etc.), procesele afective se împart în următoarele categorii (I. Radu, 1991):
a) procese afective primare - dispoziţiile organice şi afectele;
Dispoziţiile organice sunt stări afective difuze care însoţesc starea de sănătate sau de
boală, de oboseală, precum şi diferitele manifestări organice.
Afectele sunt trăiri afective simple, impulsive, puternice, foarte intense şi violente, de
scurtă durată, cu apariţie bruscă şi desfăşurare impetuoasă. Sunt foarte apropiate de nivelul
biologic al instinctelor, fiind însoţite de o expresivitate bogată şi manifestându-se direct şi
Mihai Oana
Psihologie – Anul I

necontrolat, conducând chiar la acte necugetate. Se supun greu controlului conştient,

dominarea unui afect fiind posibilă dacă efortul de stăpânirea al acestuia are loc chiar în
stadiul său iniţial de apariţie.
- exemple: groaza, spaima, teroarea, mânia, plânsul isteric, râsul în hohote etc.

b) procese afective complexe: emoţiile propriu-zise şi dispoziţiile afective;

Emoţiile sunt procese afective de scurtă durată, active şi intense, care se dezvoltă
gradat, procesual şi care posedă un grad mai mare de diferenţiere şi de interiorizare. Au o
orientare precisă, fiind determinate de un anumit obiect, persoană sau situaţie şi având prin
urmare un caracter situaţional: nu ne este frică în general, ci de o situaţie sau de
ceva anume, la fel cum bucuria, tristeţea, simpatia, antipatia, admiraţia, dezgustul
deznădejdea, speranţa, dispreţul, ca şi alte emoţii sunt provocate de ceva anume, ele apărând
ca efect al satisfacerii sau nesatisfacerii de către acestea a unor trebuinţe, dorinţe, nevoi
interne ale subiectului.
Emoţiile se asociază în cupluri contradictorii (mânie-relaxare, admiraţie-dispreţ etc.),
putând fi emoţii stenice (cele care sporesc activismul persoanei, măresc forţa şi energia ei) şi
astenice (care diminuează energia şi activismul persoanei, determinând la pasivitate, la
inhibarea acţiunii).
Dispoziţiile afective sunt stări afective difuze şi generalizate, de intensitate variabilă şi
durată relativă. Sunt vagi, discrete şi alcătuiesc un fel de fond emoţional care ne colorează
comportamentul şi activitatea noastră de zi cu zi. Chiar dacă nu întotdeauna individul îşi dă
seama de cauza dispoziţiei sale, aceasta nu înseamnă că nu există o cauză anume, de care însă
momentan individul nu este conştient. Dacă dispoziţiile afective se repetă timp
îndelungat, ele ajung să se generalizeze şi să se transforme în trăsături de caracter. Astfel,
spunem despre unele persoane că sunt firi vesele, optimiste sau dimpotrivă mohorâte,
triste, taciturne, aceste trăsături ale lor formându-se tocmai prin repetarea şi prelungirea în
timp, în personalitatea subiectului respectiv, a dispoziţiilor afective trăite de acesta.

c) procese afective superioare: sentimentele şi pasiunile.

Sentimentele sunt procese afective intense, de lungă durată, relativ stabile,
specific umane şi condiţionate social-istoric. Prin gradul lor crescut de stabilitate şi de
generalitate, ele iau forma atitudinilor afective care se păstrează multă vreme, uneori chiar
Mihai Oana
Psihologie – Anul I

toată viaţa, chiar şi atunci când situaţiile noi provoacă noi sentimente. Sentimentele includ

componente de ordin intelectual, motivaţional, voluntar şi ajung să caracterizeze omul ca

personalitate. Se nasc din emoţii prin a căror repetare ajung să se stabilizeze şi să se
generalizeze.
Sentimentele pot fi de următoarele tipuri:
- intelectuale, care apar în procesul cunoaşterii: curiozitatea epistemică, nevoia de
cunoaştere şi creaţie, mirarea, îndoiala, dragostea de adevăr etc.;
- estetice, apărute în procesul reflectării frumosului din viaţă, natură şi societate:
admiraţia, extazul etc.;
- morale: patriotismul, datoria, sentimentul responsabilităţii etc. ;
- sociale, apărute în relaţiile interumane: sociabilitatea, politeţea, respectul, toleranţa,
bunătatea, caritatea, întrajutorarea, cooperarea etc.;
- sentimente ale eului: speranţa, demnitatea, modestia, sentimentele de superioritate sau de
inferioritate, supra / subaprecierea etc.
Pasiunile sunt sentimente cu orientare, grad de stabilitate şi de generalitate foarte mari şi
care antrenează în desfăşurarea lor întreaga personalitate. Pasiunile sunt trăiri afective
complexe, stabile, durabile şi organizate, putând fi de două tipuri:
- pasiuni nobile (lucide) cu efecte benefice pentru subiect şi pentru activitatea acestuia;
exemple: pasiunea pentru cunoaştere, pentru creaţie etc.;
- pasiuni negative, oarbe, denumite şi patimi sau vicii (pasiunea pentru alcool, jocuri de noroc,
fumat etc.).

Rolurile proceselor afective

➢ Rol de adaptare, organizare şi de reglare al conduitei umane
Acest rol se realizează însă diferit, după cum urmează:
• atunci când trăirile afective au o intensitate crescută sau când individul se confruntă cu
situaţii noi, neprevăzute, cu care nu s-a mai întâlnit în experienţa sa anterioară şi pentru care
nu şi-a elaborat încă modele adecvate de comportament, procesele afective produc o
dezorganizare a conduitei persoanei, devenind o piedică în calea realizării eficiente a unei
activităţi. În aceste situaţii, trăirile afective apărute au un caracter dezadaptativ pentru că
blochează individul, îl paralizează sau îl determină să acţioneze haotic, necontrolat, îl fac
agresiv sau neputincios, efectele asupra conduitei fiind vizibil negative;
Mihai Oana
Psihologie – Anul I

• dacă însă trăirile afective au o intensitate medie, ele apărând în situaţii cu care
individul s-a mai întâlnit în experienţa sa anterioară şi pentru care şi-a elaborat deja modele
adecvate de comportament, procesele afective au rol de organizare a conduitei persoanei. În
acest caz, efectul trăirilor afective este unul dinamizant, adaptativ, benefic pentru
activitatea desfăşurată şi pentru rezultatele acesteia.
➢ Rol de susţinere energetică a activităţii
Alături de motivaţie, afectivitatea este un mecanism stimulator – energizant, procesele
afective contribuind la susţinerea energetică a organismului, la redistribuirea resurselor
energetice ale acestuia în funcţie de specificul situaţiilor cu care individul se confruntă,
prin tensionarea sau detensionarea individului. Procesele afective furnizează energia
necesară funcţionării proceselor cognitive, în anumite condiţii ele dobândind un caracter
stimulator sau inhibitor pentru activitatea desfăşurată.
➢ Rol în procesul cunoaşterii interpersonale
Prin afectivitate oamenii se raportează nu doar la obiectele, fenomenele şi situaţiile
obiective ale realităţii externe, ci şi unii la alţii.