ANATOMIE

ANUL I

APARATUL DE SUSŢINERE ŞI MIŞCARE

OSTEOLOGIE
SCHELETUL TRUNCHIULUI
( CURSUL III )

Prof. univ. Dr. Dr. h.c. Gabriel PREDOI

 Fig. 1 Sistematizarea scheletului la ecvine
1- regiunea cervicală a coloanei vertebrale; 2- regiunea toracală a coloanei vertebrale; 3- coaste; 4- regiunea lombară a
coloanei vertebrale; 5- sacrumul/ regiunea sacrală; 6- regiunea coccigiană; 7- zonoscheletul toracal (spata); 8-
zonoscheletul plevin (coxalul – ilium, ischium, pubis); 9-stilopodiul toracal (humerus); 10-stilopodiul pelvin
(femur); 11, 12-zeugopodiul toracal ( ulna, radius); 13,14- zeugopodiul pelvin (fibulă, tibie); 15-patelă; 16- bazipodiul
toracal (oasele carpiene); 17- bazipodiul pelvin (oasele tarsiene); 18- metapodiul toracal (metacarpiene); 19- metapodiul
pelvin (metatarsiene); 20-acropodiul toracal; 21-acropodiul pelvin.
 Fig. 2 Coloana vertebrală la ecvine (vedere laterală)
1- atlas; 2- axis; 3- vertebre cervicale; 4- vertebre toracale; 5- vertebre lombare 6- sacrumul (vertebre sacrale sudate); 7-
vertebre coccigiene; 8- spata; 9- coxalul.
 S C H E L E T U L G Â T U L U I, T R U N C H I U L U I
ŞI COZII

Cuprinde piese osoase ce compun coloana vertebrală, coastele şi sternul.

1. COLOANA VERTEBRALĂ

Coloana vertebrală sau rahisul reprezintă axul sagital al scheletului şi este alcătuită
din succesiunea unor oase scurte numite vertebre.
După caracteristicile morfo-funcţionale ale vertebrelor, în cadrul coloanei vertebrale
se deosebesc cinci regiuni: cervicală, toracală sau dorsală, lombară, sacrală şi coccigiană.
Exceptând regiunea cervicală, unde numărul vertebrelor este constant la mamifere, în
celelalte regiuni numărul vertebrelor este diferit în cadrul speciilor.
În stabilirea elementelor diferenţiale în cadrul speciilor şi regiunilor coloanei
vertebrale se uzitează elemente morfologice din componenţa vertebrelor. Înţelegerea
structurii vertebrelor apelează la descrierea unei vertebre unitare, vertebră definită ca
vertebră tip. Prin aceasta se înţelege o vertebră imaginară care reuneşte caracterele
morfologice ale tuturor vertebrelor.
În principiu, o vertebră cuprinde un corp şi două arcuri; un arc vertebral şi un arc
hemal.
Corpul vertebrei poate fi cilindroid, aplatizat dorso-ventral sau în sens transversal,
prezentând două feţe terminale (articulare) şi două nearticulare, una dorsal şi una ventral.
Faţa terminală cranială poate fi convexă sau relativ plană. Faţa terminală caudală
poate fi concavă, plană sau convexă.
După forma feţelor terminale vertebrele se clasifică în trei tipuri:
- tipul amficelic - cuprinde vertebre care au cele două feţe terminale relativ plane;
- tipul opistocelic - cuprinde vertebre ce au extremitatea cranială convexă, iar cea
caudală concavă;
- tipul amficirţian - caracteristic vertebrelor coccigiene ce au în general ambele
suprafeţe articulare convexe.
Fig. 3 Schema vertebrei tip (vedere
cranială)
1. Corpul vertebrei (ocru); 2. Arcul
neural (albastru); 3. Arcul hemal
(roșu); 4. Gaura vertebrală.

Fig. 4 Schema unei vertebre în

vedere laterală
Ocru -corpul vertebrei; Albastru –
arcul vertebral; 1-fața terminală
cranială; 2. Fața terminală caudală;
3. Fovei costale craniale; 4. Fovei
costale caudale; 5. Incizură
vertebrală caudală; 6. Incizură
vertebrală cranială; 7. Procese
articulare craniale; 8. Procese
articulare caudale; 9. Procese
transverse cu suprafețe articulare
destinate tuberozității coastei (cu
culoare verde); 10. Procese
mamilare deasupra proceselor
transverse; 11. Proces spinos.
 În regiunea toracală corpul vertebrelor prezintă pe părţile dorso-laterale ale
extremităţilor articulare fovei costale, fovei care în succesiunea articulaţiei a două vertebre
realizează o cavitate glenoidă destinată articulării capului coastei.
Faţa dorsală (neurală) formează planşeul găurii vertebrale, prezentând o suprafaţă de
inserţie pentru ligamentul vertebral comun superior dispusă sub forma a două triunghiuri
isoscele reunite prin vârfuri şi flancate de găuri vasculare.
Faţa ventrală este împărţită în două părţi laterale de creasta vertebrală.
Arcul vertebrei circumscrie împreună cu corpul un orificiu larg - gaura vertebrală.
Găurile vertebrale ale tuturor vertebrelor (în succesiune articulate) alcătuiesc canalul
vertebral, neural sau rahidian care adăposteşte măduva spinării. Arcul neural este format din
două lame osoase ce se detaşează de pe părţile latero-dorsale ale corpului pentru a se suda în
plan median dorsal. La nivelul detaşării arcul este mai îngust datorită prezenţei unor incizuri
dispuse cranial şi caudal - incizura vertebrală cranială şi respectiv incizura vertebrală
caudală. Incizurile vertebrale a două vertebre învecinate circumscriu gaura intervertebrală
sau de conjugare, prin care nervii spinali părăsesc canalul rahidian. Uneori incizura
vertebrală poate fi transformată în gaură vertebrală laterală. De la locul de sudură a celor
două lame se detaşează procesul spinos, situat în plan median, iar la joncţiunea arcului cu
corpul se detaşează în sens lateral procesul transvers. În regiunea cervicală, baza acestor
procese este străbătută la unele vertebre de o gaură transversală. La baza procesului spinos,
cranial şi caudal se găsesc procesele articulare.
Arcul vertebrei mai poate prezenta procese mai puţin proeminente care servesc ca loc
de inserţie musculară, cum este procesul mamilar ataşat la unele vertebre proceselor
transverse sau celor articulare craniale şi procese accesorii specifice carnivorelor şi
leporidelor.
Arcul hemal lipseşte la mamifere, el fiind prezent sub formă vestigială doar la canide
şi taurine. Astfel, la canide, el se prezintă sub forma unui arc veritabil care se detaşează de
pe faţa ventrală a primelor vertebre coccigiene - osul ipsiloid. La taurine vestigiul arcului
hemal este reprezentat prin câte doi tuberculi situaţi pe feţele ventrale ale corpurilor
primelor vertebre caudale.
 Fig. 5 Schema unei vertebre lombare de câine în vedere laterală
Ocru -corpul vertebrei; Albastru – arcul vertebral; 1-fața terminală cranială; 2. Fața terminală caudală; 3. Incizură
vertebrală cranială; 4. Incizură vertebrală caudală; 5-procese transverse; 7. Procese articulare craniale cu procese
mamilare dorsal; 8. Procese articulare caudale; 9. Procese accesorii; 10. Proces spinos.

Fig. 6 Schema unei vertebre lombare de câine în vedere cranială

Ocru -corpul vertebrei; Albastru – arcul vertebral; 1-fața terminală cranială; 2. Gaura vertebrală; 3. Creastă vertebrală
ventrală; 4. Procese transverse; 5-Proces spinos; 7. Procese articulare craniale cu procese mamilare dorsal.
 VERTEBRELE CERVICALE

Toate mamiferele, indiferent de lungimea gâtului, prezintă şapte vertebre cervicale. Păsările
au numărul vertebrelor cervicale variabil în funcţie de specie şi anume 14 la galinacee, 15
sau 18 la palmipede (15 la raţă şi 18 la gâscă).
Primele două vertebre - atlas şi axis - care au rolul de a realiza joncţiunea craniului la
axul vertebral şi de a favoriza mobilitatea capului fac subiectul unei descrieri separate.
 Fig. 7 Vertebrele cervicale la ecvine – vedere laterală
1-atlas; 2-axis; 3-7 – vertebre cervicale corespunzătoare numărului.
 Atlasul
Prima vertebră cervicală are o formă cu totul deosebită datorită reducţiei corpului,
care este reprezentat printr-un arc ventral, ornat de un tubercul ventral.
Faţa terminală cranială prezintă două cavităţi glenoide destinate articulării cu condilii
occipitalului, iar cea caudală are suprafeţele articulare uşor ondulate. Faţa dorsală a corpului
este concavă transversal şi prezintă o suprafaţă articulară destinată procesului odontoid al
axisului.

Fig. 8 Atlasul la ecvine - faţa dorsală

1. Aripa atlasului; 2. Tuberculul dorsal; 3. Gaura alară; 4. Gaura vertebrală laterală; 5. Gaura transversă; 6. Suprafeţele
articulare caudale; 7. Tuberculul ventral; 8. Gaura vertebrală.

Arcul dorsal prezintă median un rudiment al procesului spinos care proemină sub
formă de tubercul îngroşat şi rugos.
Procesele transverse, unite cu procesele articulare, formează aripile atlasului, care
apar sub forma unor lame lăţite. În apropierea marginii craniale, aripile sunt străbătute de
găurile alare. La unele specii (carnivore, leporide) gaura alară este transformată în incizură
alară. Medial de gaura alară se află gaura vertebrală laterală. Spre marginea caudală, baza
aripii poate fi străbătută de gaura transversală. Faţa ventrală a aripii atlasului prezintă o
depresiune, mai mult sau mai puţin evidentă - fosa atlasului.
 Fig. 9 Atlasul la ecvine - faţa caudală
1. tubercul dorsal; 2. Gaura vertebrală laterală; 3. Gaura vertebrală a atlasului; 4. Arc dorsal; 5. Tubercul ventral; 6.
Marginea caudală a arcului ventral; 7. Marginea caudală a aripii; 8. Marginea laterală a aripii; 10-marginea cranială a
arcului dorsal; 11- suprafața articulară a arcului ventral (foveea dentis); 12- gaura transversă

Axisul
Vertebra a doua cervicală se caracterizează printr-un corp masiv, având faţa terminală
cranială transformată într-un proces odontoidian flancat de suprafeţe articulare destinate
articulării cu suprafeţele articulare caudale ale atlasului. Faţa terminală caudală apare
excavată de o cavitate cotiloidă adâncă. Procesul spinos este evident şi are aspectul unei
creste înalte alungită cranio-caudal.

Fig. 10 Axisul la ecvine - vedere laterală

1. Corpul axisului; 2. Procesul odontoid; 3. Suprafaţa articulară cranială; 4. Procesul transvers; 5. Gaura transversară; 6.
Faţa terminală caudală; 7. Gaura vertebrală laterală; 8. Procesul spinos; 9. Procesul articular caudal.
 Apofizele transverse, simple, dirijate caudal, sunt perforate la bază de gaura
transversală. Procesele articulare craniale lipsesc, iar cele caudale sunt dispuse pe
extremitatea caudală a procesului spinos, fiind despărţite de corpul vertebrei printr-o
incizură vertebrală caudală adâncă. Incizurile vertebrale craniale sunt transformate la
ecvine, rumegătoare şi suine în găuri vertebrale laterale.
Faţa ventrală a corpului poate prezenta sau nu o creastă vertebrală.

Vertebrele cervicale III - VII

Vertebrele III, IV și V sunt asemãnãtoare și constituie tipul vertebrei cervicale.
Corpul apare dezvoltat în lungime și descrește de la vertebra a III-a la vertebra a VII-a. Fața
terminalã cranialã este reprezentatã printr-un veritabil cap articular, iar fața terminalã
caudalã este excavatã de o cavitate cotiloidã. Arcul neural este dezvoltat, procesul spinos,
redus la primele vertebre, crește în înãlțime în sens caudal. Procesele articulare, planiforme,
sunt bine reprezentate și orientate dorso-medial la procesele craniale și ventro-lateral la cele
caudale. Procesele transverse sunt dezvoltate și înclinate ventral, putând fi unicuspide,
bicuspide și tricuspide.

Fig. 11 Vertebra a III-a cervicală la ecvine - vedere laterală

1. Faþa terminalã cranialã (capul vertebrei); 2. Procesul articular cranial; 3. Incizura vertebralã
cranialã; 4. Procesul spinos; 5. Procesul articular caudal; 6. Faþa terminalã caudalã (fosa vertebrei); 7.
Tuberozitatea ventro-caudalã; 8. Cuspidul ventro-cranial al procesului transvers; 8'. Cuspidul dorso-
caudal al procesului transvers; 9. Gaura transversarã; 10. Incizura vertebralã caudalã.
 Fig. 12 Vertebra a VI-a la ecvine - vedere laterală
1. Faþa terminalã cranialã; 2. Procesul articular cranial; 3. Procesul spinos; 4. Procesul articular caudal; 5.
Incizura vertebralã caudalã; 6. Faþa terminalã caudalã; 7. Cuspidul ventro-cranial al procesului transvers; 7'.
Cuspidul dorso-caudal al procesului transvers; 7". Cuspidul ventro-caudal al procesului transvers; 8. Gaura
transversarã.

Vertebrele VI și VII prezintã o serie de elemente care le diferențiazã de celelalte

vertebre cervicale. Astfel, creasta ventralã a corpului vertebrei lipsește sau este foarte
ștearsã, fața ventralã a corpului vertebral fiind marcatã de un jgheab larg delimitat de douã
expansiuni dependente de procesele transverse. Vertebra a VII-a prezintã un corp scurt, cu
fovei costale caudale, procesul spinos înalt, procesele transverse unicuspide și lipsite de
gaurã transversalã.

Fig. 13 Vertebra a VII-a cervicală la ecvine -

vedere laterală
1. Faþa terminalã cranialã; 2. Procesul articular
cranial; 3. Procesul spinos; 4. Procesul
articular caudal; 5. Incizura vertebralã caudalã;
6. Faþa terminalã cranialã; 7. Procesul
transvers; 8. Fovee costalã.
 VERTEBRELE TORACALE

Vertebrele toracale se articuleazã cu coastele, cu care participã alãturi de stern la

formarea bazei osoase a toracelui.
Corpul în general este scurt, masiv și cilindroid. Marginile dorso-laterale ale fețelor
terminale prezintã fovei costale (fovei costale craniale, respectiv fovei costale caudale).
Fețele terminale pot fi de tip opistocelic sau amficelic. Caracterul esențial al vertebrelor
toracale (numite și dorsale) îl constituie procesul spinos deosebit de dezvoltat.
Procesele transverse, scurte și dirijate lateral, prezintã dorsal tuberculi mamilari
(procese mamilare), iar la extremitatea liberã fațete articulare (costotrasversalã, destinatã
articulãrii tuberozitãții coastei). Procesele articulare, craniale și caudale, sunt reprezentate
prin suprafețe articulare mici, planiforme, atașate bazei lamelor arcului vertebral. Incizurile
vertebrale craniale sunt șterse, iar cele caudale sunt profunde, putând fi transformate în gãuri
vertebrale laterale.
Fig. 14 Seria vertebrelor toracale la ecvine – vedere laterală
 Fig. 15 Vertebră toracală la ecvine – A-vedere cranială; B-vedere laterală; C-vedere caudală
1-proces spinos; 2. Vârful procesului spinos; 3. Marginea caudală a procesului spinos; 4. Baza procesului spinos; 5. Proces mamilar situat deasupra procesului transvers; 6. Suprafața
articulară a procesului transvers; 7. Proces articular cranial; 8. Gaura vertebrală; 9. Fovei costale craniale; 10-fața terminală cranială; 11-creastă vertebrală ventrală; 12-procese
articulare caudale; 13-fovei costale caudale; 14-fața terminală caudală.
 VERTEBRELE LOMBARE

În număr de şase-şapte, formează baza anatomică a tavanului cavităţii abdominale.

Se caracterizează printr-un corp masiv, alungit şi aplatizat dorso-ventral. Extremităţile
articulare sunt relativ plane la toate speciile. Procesele spinoase, în general late şi scurte,
sunt uşor înclinate cranial. Procesele transverse (impropriu denumite procese costiforme)
caracterizează vertebrele lombare fiind excesiv de dezvoltate, orientate lateral sau latero-
cranio-ventral. Proceselor articulare craniale, 76area par bine individualizate şi dezvoltate,
le sunt ataşate procesele mamilare.
 Fig. 16 Vertebrele lombare la ecvine - vedere dorsală
1. Procesul articular cranial; 2. Procesul mamilar; 3. Procesul spinos; 4. Procesul transvers; 5. Suprafaţa
articulară caudală a procesului transvers VI; 6. Procesul articular caudal; 7. Gaură de conjugare; 8.
Articulaţia intertransversară.
 Fig. 17 Vertebră lombară la ecvine – A-vedere cranială; B-vedere caudală
1. proces spinos; 2. Gaura vertebrală; 3. Baza procesului spinos; 4. Procesele mamiloarticulare; 5. Procesele transverse;
6. Fața terminală cranială; 7-fața terminală caudală; 8-creasta vertebrală ventrală; 9-incizura vertebrală caudală; 10-
incizura vertebrală cranială; 11-procese articulare caudale; 12- procese articulare craniale
 VERTEBRELE SACRALE

Particularitatea esenţială a vertebrelor sacrale constă în sudarea acestora într-o

singură piesă numită sacrum. Sacrumul se articulează cu cele două palete iliace şi formează
în mare parte baza anatomică a tavanului cavităţii pelvine.
Cu o formă relativ triunghiulară şi aplatizat dorso-ventral, sacrumul prezintă o bază,
orientată cranial, un vârf, îndreptat caudal, două feţe şi două margini.
Baza sacrumului este reprezentată de faţa cranială a primei vertebre sacrale. Faţa
ventrală a primei vertebre reprezintă promontoriul. Procesele articulare craniale ale primei
vertebre, relativ bine detaşate, au o conformaţie în general asemănătoare cu a proceselor
omoloage din regiunea lombară. Procesele transverse ale primei vertebre, bine detaşate
formează aripile sacrumului fiind sculptate de suprafeţe pentru articularea cu coxalul.
Vârful sacrumului reprezintă faţa caudală a ultimei vertebre şi apare tapetată de o
suprafaţă articulară plană pentru articularea cu corpul primei vertebre coccigiene. Faţa
dorsală este dominată la majoritatea speciilor de creasta sacrată mediană rezultată prin
sudarea completă sau incompletă a apofizelor spinoase. Lateral de aceasta se observă o
excavaţie sacrată laterală, la nivelul căreia se află găurile suprasacrate. Medial fiecare gaură
suprasacrată este limitată de creasta sacrată intermediară, rezultată prin sudarea proceselor
mamilo-articulare. Extremitatea liberă a proceselor transverse circumscrie creasta sacrată
laterală.
Faţa ventrală (pelvină) este în general nertedă şi uşor concavă. De-o parte şi de alta
corpurilor vertebrale se găsesc găurile subsacrale, care descresc în mărime cranio-caudal.
Canalul sacral apare aplatizat dorso-ventral, micşorându-şi lumenul spre vârful
sacrumului.
 Fig. 28 Sacrumul la ecvine - vedere laterală
1. Procesul articular cranial; 2. Creasta sacrată mediană; 3. Aripa sacrumului; 4. Suprafaţa articulară lombo-sacrală;
5. Suprafaţa auriculară; 6. Găurile suprasacrale; 7. Creasta sacrală laterală.
 Fig. 39 Sacrumul la ecvine - vedere cranială (sus) și ventrală (jos)
1. Creasta sacrală mediană; 2-procese articulare craniale; 3-baza aripii sacrumului; 4. Fața terminală cranială a primei
vertebre sacrale; 5. Suprafaţa articulară destinată proceselor transverse ale ultimei vertebre lombare; 6. Incizuri
sacrale craniale; 8-găuri subsacrale; 9-crestesacrale laterale; 10-incizuri sacrale caudale; 11-vârful sacrumului.
 VERTEBRELE COCCIGIENE

Vertebrele coccigiene constituie baza anatomicã a cozii. Principala caracteristicã o

constituie, în prima jumãtate, reducția pânã la dispariție a arcului neural și respectiv în
totalitate în a doua jumãtate a acesteia. Corpurile vertebrale se încadreazã în tipul amficițian
având suprafețele articulare cranialã și caudalã convexe și sunt articulate prin discuri
intervertebrale groase și biconcave.

Fig. 20 Prima vertebră coccigiană la

ecvine (A) și a doua vertebră coccigiană
la taurine (B)
1- corpul vertebrei; 2- fața terminală
cranială; 3- gaura vertebrală; 4- procesul
spinos; 5- procesul mamilar; 6- procesul
transvers; 7- proces hemal; 8- fața
terminală caudală
 2. COASTELE

Sunt oase alungite, perechi, care fac legătura între segmentul toracal al coloanei
vertebrale şi stern. Numărul perechilor de coste este egal cu numărul vertebrelor toracale al
speciei respective.
La mamifere, fiecare coastă prezintă o porţiune dorsală, osoasă, care constituie coasta
propriu-zisă şi o porţiune ventrală, cartilaginoasă - cartilajul costal, care realizează
joncţiunea cu sternul.
Privită în ansamblu, coasta apare recurbată, având porţiunea dorsală orientată ventro-
caudal, iar porţiunea ventrală cu o direcţie ventro-cranială. Cele două porţiuni delimitează
un unghi cu deschidere cranială numit unghiul costo-condral sau genunchiul coastei.
Coastele ale căror cartilaje se articulează direct cu sternul se numesc sternale sau
adevărate; cartilajele următoarelor coaste se articulează succesiv, unul pe celălalt, realizând
hipocondrul, aceste coaste fiind numite coaste asternale.
Descriptiv coasta prezintă o extremitate proximală, un corp şi o extremitate distală.
Fig. 21 Baza anatomică a cavității toracice la ecvine -vedere laterală
1. coloana vertebrală; 2. coaste; 3. stern.
 Fig. 22 Extremitatea proximală a primei
coaste (A) și a coastei a VI-a (B) la ecvine
1- fața articulară cranială a capului coastei;
2- fața articulară caudală a corpului coastei;
3- gâtul coastei; 4- fața articulară a
tuberculului coastei; 5- tuberculul coastei.

Extremitatea proximală, dorsală sau vertebrală, prezintă ca formaţiuni articulare

capul coastei şi tuberculul coastei. Acestea sunt separate printr-o porţiune mai îngustă
numită gâtul coastei. Capul coastei este ornat de două faţete diartrodiale uşor convexe,
separate de un şanţ interarticular destinat inserţiei ligamentare. Gâtul coastei are o lungime
variabilă, fiind cel mai bine reprezentat la coastele din treimea mijlocie a cuştii toracice,
fiind extrem de redus la ultimele două-trei perechi. Tuberculul coastei proemină dorso-
caudal şi prezintă o faţetă articulară diartrodială prin care se articulează cu faţeta
costotransversară a vertebrei toracale de acelaşi rang numeric.
Corpul coastei este arcuit, prezentând o faţă medială concavă dorso-ventral şi plană
în sens transversal, o faţă laterală rugoasă şi convexă dorso-ventral, o margine cranială
subţire şi o margine caudală îngroşată şi prevăzută cu un şanţ vasculo-nervos, mai mult sau
mai puţin evident.
 Extremitatea distală a coastei osoase este puţin bombată şi prezintă o excavaţie
superficială pentru articularea cu cartilajul costal.
La unele specii, ultima sau ultimele două perechi de coste au cartilajele rudimentare
şi libere (fără raporturi articulare), acestea fiind numite coaste flotante.

Fig. 23 Coastele la ecvine (A), taurine (B), ovine (C), suine (D), canide (E)
1- capul coastei; 2- tuberculul coastei; 3- corpul coastei.
 3. STERNUL

Piesă impară situată ventral pe linia mediană la distanţă de coloana vertebrală, sternul
este format dintr-o serie de piese osoase denumite sternebre, articulate prin formaţiuni
fibrocartilaginoase.
Descriptiv prezintă trei porţiuni.
Manubriul sternal, presternul sau apendicele traşelian reprezintă prima sternebră. El
se poate prelungi anterior cu o porţiune ce rămâne neosificată.
Corpul sternului sau mezosternul poate fi aplatizat dorso-ventral sau dintr-o parte în
alta prezentând pe faţa ventrală o creastă sternală (carena sternală). În spaţiul dintre două
sternebre alăturate se delimitează incizurile costale adânci pentru articularea cu cartlajele
costale.
Apendicele xifoidian sau xifisternul reprezintă prelungirea caudală a corpului, fiind
în cea mai mare parte cartilaginos şi de aspectul unei palete mai mult sau mai puţin lăţită.

Fig. 24 Sternul la ecvine - vedere laterală

1. Manubriul sternal; 2. Sternebră; 3. Creasta sternală;
4. Apendicele xifoidian; 5. Incizuri costale; 6. Cartilaj costal.
 Fig. 25 Sternul la ecvine – vedere dorsală
1- manubriu sternal; 2- sternebră; 3- cartilaje costale; 4- corpul sternului; 5- apendice sternal.