GEORGE BACOVIA.

POEZIA (APLICAȚII)
I.Citește textul de mai jos.

Şocul vieții sale s-a petrecut, probabil, la sfârşitul prelungitei adolescențe şi la începutul tinereții: în clipa cînd a
descoperit, în fibra lui intimă, finitudinea vieții umane, viitorul poet nu s-a mai gîndit la altceva. Junele Bacovia s-a
supărat atunci pe Dumnezeu că l-a făcut pe om muritor – şi a respins pentru totdeauna ideea de divinitate. Obsedat de
pragul morții, a refuzat să creadă în existența unui „dincolo”, devenind unul dintre poeții români lipsiți de transcendență.
Asemenea premisă nihilistă i-a ghidat întreaga poezie. Format, literar vorbind, în atmosfera eminesciană de la sfîrşitul
secolului al XIX-lea, debutant apoi în cadrul Cenaclului lui Macedonski, Bacovia a respins atît soluția existențială
eminesciană, cît şi pe cea macedonskiană: a recuzat prin urmare consolarea filozofiei abisale, ca şi pe aceea a Artei cu
majusculă, a religiei estetismului. A optat pentru luciditate măruntă şi disperată.
Descoperirea precoce a tragicului existenței s-a făcut la Bacovia în regim concomitent ontologic şi poetic; debutează
timpuriu, descoperind esența propriei inspirații încă de la primele versuri aşternute pe hîrtie – ceea ce se întîmplă în
general destul de rar. Scria greu. Între diferitele volumaşe care îi compun opera, treceau decenii; îşi retuşa poeziile cu
migală, de-a lungul anilor; însă descoperirea făcută în zorii vieții l-a apăsat continuu. După ce a aflat încă de foarte tînăr
fondul propriei conştiințe, a exprimat imediat acel fond în cîteva poezii şocante, nu mai mult de zece la număr, iar în jurul
lor a construit apoi un întreg univers. Galaxia Bacovia se configurează în variantă aproape finită în doar cîțiva ani.
Într-adevăr, dacă prima sa poezie publicată în „Literatorul” lui Macedonski (veritabilul naş literar al debutantului)
poartă ca dată anul 1899, poeziile ce aveau să-i aducă de timpuriu celebritatea (Plumb, Lacustră sau Amurg violet) datează
de la pragul anilor 1898-1899. Odată cu noul secol, se ivea un nou gen de poezie românească. Poetul scrie versuri de
factură asemănătoare în anii imediat următori lui 1900, aşa încît, în prima decadă a secolului XX, exista deja în poezia
noastră o „voce bacoviană”. Primindu-l solemn în Cenaclul său în anul 1903, patronul „Literatorului” avea certitudinea că
anunță lumii un viitor mare poet; nu putem decît să admirăm încă o dată uluitoarele puseuri vizionare ale lui Macedonski,
mereu gata să lanseze ditirambic noi poeți efemeri, dar avînd de multe ori darul genial de a miza pe unicul număr
cîştigător dintre o sută.
Aflat în posesia unei noutăți prețioase care nu cerea decât să se dezvolte, Bacovia îşi construieşte cu grijă extremă
şi cu neaşteptată subtilitate volumul de debut, pregătit minuțios ani întregi şi apărut finalmente în 1916, Plumb. Pe primele
locuri din volum se vor afla poeme ce nu fuseseră compuse neapărat unul după altul, dar care schițau deja un univers
propriu: Plumb, Pastel, Decor, Amurg, Lacustră, Gri, Tablou de iarnă, Pălind şi Amurg violet. În aceste poezii menite
să-l şocheze pe cititor se găsea deja, întreagă, lumea poetică bacoviană – temele, atmosfera, decorul, dar mai ales stilistica,
ce nu vor mai suferi alterări esențiale în deceniile următoare. Autorul a reținut doar poeziile bîntuite într-un fel sau altul de
spectrul dispariției. În centrul volumului, a plasat cîteva compuneri morbide, unele de-a dreptul necrofore, în care moartea
apare surprinsă ca spectacol – un spectacol penibil, hidos şi fără speranță (Cuptor, Finis, Poem în oglindă).
Deşi scrise în aceiaşi ani, multe poezii nu vor fi reținute în volumul Plumb: ele vor apărea în Scîntei galbene
(1926) şi Cu voi (1930). Grija ca volumul de debut să prezinte o coerență maximă pare deja manifestă la Bacovia, extrem
de conştient de ceea ce înseamnă – şi mai ales de ceea ce va însemna – bacovianismul.

(Mihai Zamfir, GEORGE BACOVIA (1881-1957), în ,,Viața Românească” 7-8 /2013)

1. Indică sensul secvenței în zorii vieții.

2. Menționează momentul în care în poezie se manifestă deja o voce bacoviană.
3. Precizează atitudinea poetului față de condiția efemeră a omului, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă.
4. Explică motivul surprinderii cititorului la lectura poeziilor din volumul Plumb.
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, universul poetic bacovian, așa cum reiese din textul dat.

II. Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificaţia textului, de George Bacovia, din perspectiva
apartenenţei discursului poetic la estetica simbolistă.

Afară ninge prăpădind,

Iubita cântă la clavir, --
Si târgul stă întunecat,
De parcă ninge-n cimitir.
Iubita cântă-un marș funebru,
iar eu nedumerit mă mir :
De ce să cânte-un marș funebru...
Si ninge ca-ntr-un cimitir.

Ea plânge si-a cazut pe clape,

Si geme greu ca în delir...
În dezacord clavirul moare,
Si ninge ca-ntr-un cimitir.

Si plâng si eu si tremurând
Pe umeri pletele-i resfir...
Afară târgul stă pustiu,
Si ninge ca-ntr-un cimitir.

George Bacovia, Nevroză

Repere pentru comentariu

1.Temele, motivele si atitudini simboliste (imaginar poetic specific simbolist)

 teme: natura, contemplarea locurilor exotice, călătoria, condiţia eroului damnat, singurătatea eroului,
boala, moartea, timpul ireversibil, dragostea, visul, evaziunea din real.

 motive: toamna, anotimpul agonic, moina, amurgul, oraşul, ploaia, parcul, fântânile, florile, parfumurile
tari, instrumentele muzicale, cimitirul, cavoul, ninsoarea, coşmarul.
 atitudini: spleenul*, plictisul existenţial, dezolarea, indiferenţa, nevroza, dispreţul,

(*spleen=uratul existential, plictiseala provocata de banalitatea realului

*sinestezie=asociatie intre senzatii de natura diferita)

2. utilizarea simbolurilor cu o funcţie sugestivă, ceea ce oferă posibilitatea unei interpretări multiple;
3/ cultivarea sugestiei cu ajutorul căreia sunt scoase în evidenţă stări sufleteşti vagi, confuze (melancolie,
plictiseală, spaimă, disperare, etc);
4. relevarea corespondenţelor tainice, a legăturilor care se stabilesc între obiecte, între obiecte şi oameni,
între natură şi sentimente. (Ex.: „plumb” simbolizează stările sufleteşti sugerate de trăsăturile acestui
metal: apăsare sufletească, angoasă, instabilitate psihică, claustrare într-un spaţiu, fără posibilitate de
evadare).
-5.muzicalitatea versurilor: fie prin prezenţa instrumentelor, fie prin muzicalitatea interioară a versurilor (creată
de sonorităţi verbale, repetiţii, refren, aliteraţii, laitmotiv, paraleleism sintactic
-6.versul liber, rima fiind considerată o simplă convenţie, accentul punându-se pe forma şi ritmul versului;
7. cromatica -culori cu valoare de simbol (Ex: verdele care sugerează irascibilitatea, nevroza), fie este sugerată
prin corespondenţe (Ex. simbolul „plumb” duce cu gândul la culoarea cenuşiu ce determină un sentiment de
dezolare).
8.cultivarea sinesteziei –perceperea simultană a mai multor senzaţii (auditive, vizuale, olfactive…) Ex.: „parfum
violet” – olfactiv + vizual.
.