Piele (anatomie)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pielea (cutis) constituie un înveliș neîntrerupt care se continuă

la nivelul marilor orificii (gură, nas, etc.) cu o semimucoasă
(parțial cheratinizată) și care, în interiorul cavităților respective,
devine o mucoasă propriu-zisă. Pielea reprezintă o suprafață
receptorie extrem de vastă, care asigură o sensibilitate diversă,
protejează corpul de leziuni mecanice (răni) și
microorganisme, participă la secretarea unor produse finale ale
metabolismului și îndeplinește de asemenea un important rol
de termoregulație, execută funcțiile de respirație, conține
rezerve energetice, leagă mediul înconjurător cu tot
organismul. Imagine mărită a pielii umane

Cuprins
Suprafața
Funcțiile pielii
Structura microscopică
Epidermul
Stratul bazal
Stratul spinos
Stratul granulos
Stratul lucid
Stratul cornos
Dermul
Membrana bazală
Straturile
Celulele
Substanța fundamentală
Hipodermul
Anexele pielii
Fanerele
Unghia
Părul
Tija
Foliculul pilosebaceu

Glandele pielii
Glanda sebacee
Glandele sudoripare
 Referințe
Bibliografie
Legături externe

Suprafața
Suprafața pielii nu e uniformă, pe ea fiind prezente orificii, cute și proeminențe.

Orificiile sunt de 2 tipuri: unele sunt mari, conducând în cavitățile naturale (gură, nas etc.) iar altele sunt
mici, de-abia vizibile cu ochiul liber, dar bine vizibile cu lupa. Ultimele răspund fie foliculilor piloși (din
acestea răsar fire de păr), fie glandelor sudoripare exocrine (porii). Toate orificiile, dar mai ales cele mari,
precum și cele foliculare, sunt intens populate de microbi, fenomen ce explică frecvența mare a foliculitelor.
Orificiile foliculare reprezintă totodată și locul unde absorbția percutanată a apei, electroliților,
medicamentelor (unguente, creme etc.) și altor substanțe, este maximă.

Cutele pielii sunt de 2 feluri: congenitale (sau structurale) și funcționale, ultimele apărând odată cu
îmbătrânirea și scăderea elasticității.

Cutele structurale sunt fie cute mari (plica axilară, inghinală etc.), fie microcute.

Cutele mari au unele particularități fiziopatologice ca: umiditatea mai mare față de
restul pielii, un pH alcalin sau neutru, pilozitate mai accentuată. Datorită acestor
caractere, ele pot prezenta unele îmbolnăviri specifice ca: micoze, fisuri, intetrigo etc.
Cutele mici sau microcutele sunt prezente pe toată suprafața pielii reunind orificiile
porilor; ele determină astfel mici suprafețe romboidale, care constituie expresia unei
elasticități normale. Aceste microcute dispar la nivelul cicatricelor, în stările de atrofie
epidermică sau de scleroză dermică (sclerodermice). La nivelul palmelor și plantelor
microcutele sunt așezate în linii arcuate dispuse paralel, realizând amprentele, cu
caractere transmisibile ereditar, importante pentru identificarea juridică a individului.
Crestele dintre cute, dispuse de asemenea în linii paralele, prezintă pe ele orificiile
porilor sudoripari.

Cutele funcționale se constituie ca urmare a scăderii elasticității cutanate și a

contracțiilor musculare (riduri).

Culoarea pielii depinde de:

cantitatea de pigment melanic care conferă nuanțe de la pielea albă (lipsa

pigmentului), până la cea neagră (excesul de melanină). Cantitatea de melanină este
determinată genetic, dar variațiile culorii pielii, după latitudinea geografică (de la pol la
ecuator), arată și o adaptare. Melanina variază între anumite limite și în funcție de
expunerea la razele ultraviolete.
gradul de vascularizație capilară determină nuanța roz-roșie. Vascularizația mai
abundentă a feții produce și anumite particularități morbide regionale: bolile
congestive ale feței sunt mai numeroase. Culoarea pielii depinde și de cantitatea de
hemoglobină (paloarea în anemii). Pielea copiilor mici este bogat vascularizată și mai
subțire, motiv pentru care e roză.
grosimea pielii influențează culoarea ei: pielea copiilor mici e mai subțire și mai roză,
pielea de pe palme și plante are o culoare gălbuie datorită stratului cornos (keratinei)
mai ales în condiții de hiperkeratoză. Abundența keratohialinei (strat granulos) conferă
pielii o culoare albă.
Mucoasele sunt mai subțiri decât epidermul; keratina, keratohialina și melanina, în mod normal, la acest
nivel, lipsesc, astfel că ele sunt transparente, permițând să se perceapă vascularizația din profunzime, de
unde culoarea lor roșie.

În stările leucoplazice (leucos=alb) apare keratina și keratohialina și suprafețele morbide devin albe și mai
rugoase.

Pigmentogeneza copiilor sub 1 an este deficitară și acomodarea lor la razele solare e deficitară, la ei apărând
mai ușor arsurile actinice, după expuneri la soare sau raze ultraviolete.

Suprafața pielii, la un om matur și talie mijlocie, e de 1,5-1,8 m2. Greutatea ei totală corespunde la circa
20% (în medie 14–16 kg), din care circa 15% reprezintă hipodermul (cu variații largi în raport cu
corpolența), circa 5% de derm și sub 1% de epiderm.

Grosimea pielii variază după regiuni: e subțire pe față, frunte, genitale, este mai groasă pe toracele anterior,
abdomen și marile pliuri. Grosimea crește la spate și pe suprefețele extensorice ale membrelor, cea mai
groasă e la palme și tălpi. Dintre straturile pielii epidermul e cel mai subțire (între 0,03 și 1 mm), dermul este
mai gros (are între 0,5-0,8 mm la față, 2 mm pe torace și 2,5), iar hipodermul are variații mari regionale.

Elasticitatea pielii se datorează, în primul rând sistemului fibrilar dermic și mai ales fibrelor elastice.
Datorită lor pielea e depresibilă. La elasticitatea ei contribuie și paniculul adipos, ai cărui lobuli grăsoși,
înveliți într-un țesut conjunctivo-elastic, funcționează ca niște mingi minuscule de cauciuc ce se deprimă la
apăsare, după care însă revin la forma anterioară. Elasticitatea scade cu vârsta și dispare în stările
edematoase sau de scleroză cutanată. Datorită elasticității, plăgile devin mai mari decât suprafața secționată,
iar excizatele de piele (grefele) mai mici decât suprafața prelevată.

Mobilitatea pielii este variabilă: față de planurile profunde este ușor mobilizabilă la față, torace, membre,
penis și puțin mobilizabilă la nivelul palmelor, tălpilor, pe pavilioanele urechilor și pe aripile nazale. Ea
scade în procesele de scleroză (cicatrici, scleroze secundare, sclerodermii esențiale).

Funcțiile pielii
funcția de apărare, împiedică pătrunderea unor agenți patogeni în organism (bacterii,
substanțe toxice, radiații)
funcția termoregulatoare ajuta la menținerea unei temperaturi constante a corpului, pentru
evitarea supraîncălzirii reduce temperatura prin evaporarea apei din sudoare, la o
temperatură scăzută pentru reducerea pierderii temperaturii corporale, firele de păr prin
Musculus arrector pili se zbârlesc pielea având aspectul de piele de găină..
funcția de apărare față de razele ultraviolete la animale această funcție e realizată de blană
sau pene, la om stratul cornos stratum corneum absoarbe și reflectă cam 50% din radiații,
absorbirea radiațiilor se realizează prin pigmentul din piele melanină producând bronzarea
pielii, la o expunere extremă la aceste radiații se poate produce cancerul de piele.
pielea ca rezervor de celule embrionare această funcție este folosită de chirurgie în
transplanturi.
funcția imunologică a pielii este realizată de celulele Langerhans din piele.
funcția de organ de simț este una din funcțiile de comunicare a pielii cu mediul înconjurător,
aceasta fiind îndeplinit de receptorii:

de durere (fiind până la 200/cm2),

de presiune (corpusculii Vater-Pacini),
termoreceptorii (corpusculii Krause),
receptorii la întindere (corpusculii Ruffini),
 receptorii tactili sunt mai deși la buze, degete, limbă, mamelon, organele genitale
externe (corpusculii Meissner și celulele Merkel).
funcția de camuflaj, dacă pielea este goală sau acoperită cu blană, solzi sau pene, pielea
are structuri de protecție, de colorație care ajută pentru a ascunde animale de prădători sau
pradă.

Structura microscopică
Pielea este constituită din 3 învelișuri: epidermul de
origine ectodermică, dermul și hipodermul (stratul
celular subcutanat) de origine mezodermică
(mezenchimală).

Epidermul

Epidermul este alcătuit dintr-un epiteliu stratificat și

pavimentos, cornificat, celulele sale fiind în
permanență regenerare. El este lipsit de vase sangvine,
nutriția celulelor are loc prin difuzarea limfei
interstițiale din derm, prin intermediul membranei
bazale și prin spațiile înguste (de cca 10 milimicroni),
care separă între ele celulele vitale ale acestui strat.
Epidermul este un protector mecanic contra pierderilor
de apă din straturile profunde ale pielii și împiedică
Structura pielii
pătrunderea microbilor în ele. Celulele epidermului se
împart, după origine, aspect microscopic și funcții, în
două linii distincte: keratinocitele, care constituie marea majoritate a masei celulare și melanocitele mult mai
puțin numeroase.

Keratinocitele provin din celulele stratului bazal, care se divid permanent, celulele fiice fiind împinse spre
suprafață. Se realizează astfel o mișcare celulară lentă-ascendentă, în cursul căreia ele se încarcă progresiv
cu keratină. Melanocitele elaborează pigmentul melanic, care, eliberat din ele, este stocat atât în celulele
epidermice (mai ales în stratul bazal) cât și în macrofagele dermice, care astfel devin melanofore.
Embriologic, ele provin din creasta neurală sub forma de metaboliști care în cursul primelor luni de viață
fetală migrează spre unele regiuni din sistemul nervos central (tuber cinereum, locus niger etc.), în peritoneu
și în piele. În piele se așază între celulele bazale.

Stratul bazal

Stratul bazal (sau generator) este cel mai profund, fiind în contact
cu membrana bazală. Celulele sale au un nucleu mare situat apical.
La polul apical sunt dispuse granule de melanină, care are un rol
fotoprotector, ferind acizii nucleici (mai ales ADN) de razele
ultraviolete, cu acțiune inhibantă asupra acestora. Între celulele
bazale se găsesc melanocitele și corpusculii senzoriali Merkel-
Ranvier.

Stratul spinos
Stratul spinos este situat imediat deasupra celui bazal, din care provine. În mod normal, el este alcătuit din
6-15 rânduri de celule poliedrice, care pe măsură ce urcă spre suprafață devin tot mai turtite. Ele sunt mai
acidofile decât cele bazale, dar sunt intens vitale, acest strat fiind sediul unor transformări importante în
eczemă sau în metaplazii, și în alte numeroase afecțiuni. Celulele sunt separate prin spații înguste de cca 10
milimicroni, prin care circulă limfa interstițială nutritivă, rare celule limfocitare și se găsesc terminații
nervoase amielinice. Aceste spații reunite constituie "sistemul lacunar epidermic" în care coeziunea celulară
e menținută prin punți intercelulare. Citoplasma celulelor se caracterizează pe lângă formațiunile obișnuite,
prin filamente dispuse în mănunchiuri, numite tonofibrile. Ele au un rol important în sinteza keratinei
(precursori).

Stratul granulos

Stratul granulos este situat deasupra celui precedent, fiind compus din 1-5 rânduri de celule turtite.
Caracteristica lor e abundența granulațiilor citoplasmatice de keratohialină. Formează o barieră care
împiedică pierderea apei. Această barieră este însă penetrată de gaze, lipide, vitamine, enzime, hormoni
sexuali, radiații, glucoză, dar și de substanțe nocive (ex. nicotina).

Stratul lucid

Stratul lucid numit și stratul cornos bazal e format din celule bogate în glicogen, eleidină și grăsimi.
Prezența glicogenului atestă existența unor procese vitale necesare etapelor finale în sinteza keratinei. Acest
strat este ultimul strat vital al epidermului, care împreună cu stratul cornos profund constituie așa-numita
"bariera epidermică" (barieră față de apă, substanțele chimice și microorganisme).

Stratul cornos

Stratul cornos este cel mai superficial. El este alcătuit din două straturi: stratul cornos profund sau conjunct
și cel superficial sau disjunct numit și exfoliator. În cel profund celulele cornoase sunt alipite, în cel
superficial celulele au conexiuni laxe, desprinzându-se la suprafață. Celulele cornoase normale au formă de
solzi, nucleul este dispărut ca și organitele celulare, iar celula apare ca un sac format dintr-un înveliș de
keratină și un conținut bogat în grăsimi osmiofile (lipoide de colesterol). Deasupra stratului cornos și
amestecat cu celulele stratului disjunct, se găsește un strat funcțional (fiziologic) rezultat din prelingerea
secreției sudoripare și sebacee, și din debriurile celulelor cornoase și a substanței intercelulare. Acest strat
numit filmul sau mantaua (pelicula) lipo-proteică acidă a pielii (pH=4,5-5,5), conferă o protecție față de
microorganisme și față de substanțele chimice. Pe suprafața pielii și între celulele stratului disjunct, se
găsesc microorganisme din flora saprofită. Numărul acestor germeni scade treptat spre profunzime, ei fiind
opriți la nivelul stratului conjunctiv.

Dermul

Dermul constituie scheletul nerezistent conjunctivo-fibros al pielii. El este separat (și totodată reunit) de
epiderm prin membrana bazală.

Membrana bazală

Membrana bazală este alcătuită dintr-o împletire de fibre epidermice și dermice. Ea îndeplinește o funcție de
filtru selectiv, pentru substanțele provenite din derm și care servesc la nutriția epidermului, dar constituie și a
doua „barieră" pentru substanțele ce ar putea pătrunde din epiderm.
Straturile

Dermul este compus din două straturi. Stratul superficial subepidermic cuprinde papilele dermice și o zonă
subțire situată sub ele. El este denumit strat subpapilar și se caracterizează prin elemente fibrilare gracile,
elemente celulare mai numeroase, substanța fundamentală mai abundentă și o vascularizație și inervație
bogată (plexuri subpapilare). Stratul profund numit dermul propriu-zis sau corionul este mult mai gros, este
mult mai rezistent și e compus preponderent din fibre colagenice, elastice și reticulare.Pielea este 7% din
greutatea corporala.

Celulele

Celulele sunt prezentate de fibroblaști, fibrociți, histocite, mastocite, limfocite și plasmocite cu specificul lor
funcțional.

Substanța fundamentală

Substanța fundamentală afară de mucopolizaharide acide e bogată în apă, conține săruri (mai ales sodiu și
calciu), proteine, glicoproteine și lipoproteine, glucoză (care la acest nivel are o concentrație identică cu cea
din plasmă, în timp ce în epiderm este redusă la 1/3).

Hipodermul

Hipodermul este stratul care separă pielea de straturile subiacente. El este alcătuit din lobuli de celule grase
(lipocite) conținând trigliceride, cu rol de rezervă nutritivă și de izolator termic și mecanic. Acești lobuli sunt
separați prin septe conjunctive, în care se găsesc vase și nervi. O structură tegumentară mai deosebită este
linia apocrină. Ea se întinde de la axilă, în regiunea mamelonară și coboară convergent lateral spre perineu.
Este alcătuită din aglomerări celulare clare ce, structural, se apropie de celulele glandulare mamare. În
această accepțiune glanda mamară poate fi privită ca o glandă apocrină enormă cu o structură corelată cu
funcția sa secretorie. Între modalitatea secretorie a glandei mamare și glandele apocrine sunt relații
apropiate, în sensul că:

celulele secretă un conținut bogat de proteine;

tipul celular secretor se caracterizează prin „decapitarea" polului secretor al celulelor
glandulare.

Anexele pielii
Anexele cutanate sunt reprezenate de fanerele și glandele pielii.

Fanerele

Fanerele sunt organe anexe ale pielii diferențiate la suprafața ei, cu funcție de apărare a organismului, fiind
prezente la om sub forma unghiilor și a părului.

Unghia
Unghia (unguis) este formată dintr-o lamă cornoasă dură, distală, numită corpul unghiei (corpus unguis),
alcătuit din limbul și patul unghial și o rădăcină (radix unguis), situată proximal, corespunzând părții
acoperite de un repliu cutanat, numit plica supraunghială, care se prelungește pe laturile unghiei. Plica
acoperă lunula, porțiunea roză, palidă semilunară a corpului, care în profunzime, se continuă cu rădăcina.

Lama unghială e formată dintr-o porțiune superficială dură și un strat profund moale. Stratul dur este
regenerat de matricea unghială (porțiunea cea mai profundă a rădăcinei), în timp ce stratul moale ia naștere
prin cornificarea celulelor patului unghial, pe care zace unghia. Sub marginea liberă a unghiei se găsește
șanțul subunghial, la nivelul căruia epidermul, cu stratul său cornos, se continuă cu unghia, formând
hiponichium-ul. Limbul unghiei este unghia propriu-zisă și este format din celule solzoase, cheratinizate.
Cele de la suprafața limbului se continuă la nivelul plicii supraunghiale cu stratul cornos al epidermului
formând eponichium (perionix).

Părul

Firul de păr este alcătuit din două părți:

una externă, vizibilă, liberă, numită
tulpină sau tijă și o parte ascunsă
profund în derm, numită folicul
pilosebaceu sau rădăcină (radix pili).
Ultima se termină printr-o parte
umflată ca o măciucă, numită bulb al
părului (bulbi pili) creșterea părului se
produce în regiunea bulbului. Bulbul,
în partea sa cea mai profundă, prezintă
o scobitură în care pătrunde papila
dermică nutritivă a părului, intens
vascularizată. Culoarea firelor de păr
este diferită: blondă, roșie, castanie,
neagră. Ea este determinată de un
pigment brun-grăunțos sau roșiatic,
care se formează în bulb. Părul alb al
senectuții se datorează pătrunderii Strucura pielii umane cu un folicul pilos (rădăcina firului de păr)
aerului în tijă.

Tija

Tija se dezvoltă din epiderm și este cornoasă, flexibilă, elastică, groasă între 0,006-0,6 mm, cu lungimea
care variază între câțiva milimetri, până la peste un metru. Lungimea și densitatea variază regional și este
legată de sex, pilozitatea fiind mai accentuată în regiunea capului, pe față la bărbat, în axile, în regiunea
pubiană, pe torace și abdomen (la bărbat).

Foliculul pilosebaceu

Foliculul pilosebaceu reprezintă o invaginație în profunzime a pielii, care prin vârful său ajunge până în
hipoderm. El conține firul de păr și are anexate glanda sebacee și un o fibră musculară netedă, mușchiul
piloerector.

Glandele pielii
Glanda sebacee

Glanda sebacee este glanda acinoasă (în ciorchină). Ea o holocrină, sebumul secretat luând naștere prin
degenerescența groasă a celulelor care căptușesc pereții glandei. În regiunile numite seboreice (nas, frunte,
menton, ureche, mediosternal etc.) aceste glande sunt hipertrofiate, conferind regiunilor respective o
onctuozitate și o reactivitate particulară. Funcția acestor glande este endocrino-dependentă (sistemul
hipofizo-steroidic cortico-suprarenal și sexual). Ele secretă grăsimea pielii, care unge stratul cornificat al
epidermusului și părul, îi apără de apă, microorganisme, înmoaie pielea. Canalele glandelor sebacee se
deschid de obicei în sacii pieloși.

Glandele sudoripare

Glandele sudoripare sunt tubulare, fiind terminate cu un glomerul secretor. Ele sunt de două tipuri: glandele
ecrine mai mici, dispuse aproape toată suprafața corpului și care se deschid direct la suprafața epidermului
prin pori și glandele apocrine, mult mai mari, dispuse numai la nivelul axilelor, în jurul mamelonului și la
perineu. Glandele ecrine elimină produsul fără a modifica structura celulelor, ce rămân intacte: sudoarea
elaborată de ele e apoasă și bogată în săruri, cu un pH acid, fără conținut proteic sau părți din celulele
secretante. Glandele apocrine sunt merocrine: secreția lor rezultă în parte din eliminarea unei părți din
celulele secretante. Ele intră în funcție după pubertate, fapt ce arată endocrino-dependența lor. Ele se varsă
în infundibulul folicular, sudoarea lor este mai viscoasă, mai bogată în proteine și are un pH neutru, ceea ce
explică infecția lor frecventă. Glandele sudoripare secretă sudoarea, care conține mari cantități de apă și,
evaporând-o reglează astfel temperatura corpului. În afară de apă sudoarea conține produsele
metabolismului azotat (ureea) și diferite săruri.

Referințe

Bibliografie
Kardorff Bernd: Gesunde Haut - Lexikon von A bis Z. Springer Verlag Berlin Heidelberg,
2004, ISBN 3-540-20565-9
Deutschmann Gerhard: Die Haut und ihre Anhangsgebilde. Springer Wien 2005, ISBN 3-
211-83670-5
Robert F. Schmidt, Gerhard Thews, Florian Lang (Hrsg.): Physiologie des Menschen.
Springer, Berlin. 2000. 28. Auflage. ISBN 3-540-66733-4 . Seiten: 649-671 (Temp.) bzw. 555f
(Durchbl.), bzw. 235-243 (Schmerzrez.)

Legături externe
wissenschaft.de: Ein bisschen Sonne pur tut gut (http://www.wissenschaft.de/wissen/news/2
53505.html) Forscher empfehlen, für kurze Zeit auch ungeschützt in die Sonne zu gehen,
um den Vitamin D-Spiegel zu erhöhen
haut.de - die Informationsquelle (http://www.haut.de) - Das Informationsportal zum Thema
Körperpflege
en Rezeptoren der Haut (http://staff.washington.edu/chudler/receptor.html)
en Lab-created skin helps wounds heal (http://articles.cnn.com/2009-11-02/health/growing.
skin_1_skin-grafts-collagen?_s=PM:HEALTH), 02 noiembrie 2009, Val Willingham, CNN
 Cu pielea sub lupă (http://adevarul.ro/sanatate/medicina/cu-pielea--lupa-1_50ac9ee77c42d
5a66386fca7/index.html), 16 mai 2009, Adevarul, Adevărul
De ce au ajuns oamenii să aibă pielea deschisă la culoare? (https://www.descopera.ro/dne
ws/10669027-de-ce-au-ajuns-oamenii-sa-aiba-pielea-deschisa-la-culoare), 15 martie 2013,
Descoperă - sursa (https://www.ft.com/intl/cms/s/2/8cf677e8-85f8-11e2-9ee3-00144feabdc0.
html#axzz2NR2oNxun)
30 de boli de piele amenință sănătatea la serviciu (http://www.evz.ro/detalii/stiri/30-de-boli-d
e-piele-ameninta-sanatatea-la-serviciu-923772.html), 11 martie 2011, Ramona Dragomir,
Evenimentul zilei

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Piele_(anatomie)&oldid=14637120

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 9 noiembrie 2021, ora 01:23.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.