Instituția Publică Colegiul,,Vasile Lupu ” din Orhei

Subiecte pentru proba de calificare la specialitatea ,,Învățământ primar”

Unitatea de curs Didactica limbii române
1. Ilustrează, în baza „Abecedarului”, metoda fonetică, analitico-sintetică la predarea–învățarea sunetului și literei b în
perioada alfabetară, clasa I.
2. Prezintă, în baza manualului „Limba română”, clasele a II-IV-a, particularitățile lecturii explicative la predarea–
invățarea poveștii și a povestirii.
3. Ilustrează, în baza manualului ,,Limba română”, clasele a II-IV-a, particularitățile lecturii explicative la predarea –
învățarea poeziei și a fabulei.
4. Prezintă, în baza manualului „Limba română”, clasele a II-IV-a, particularitățile sistemului concentric la predarea-
învățarea-evaluarea fenomenelor gramaticale Substantivul și Adjectivul.
Substantivul
Clasa a II-a.
În clasa a II-a elevilor nu li se explică noțiunea de substantiv dar li se oferă exemple de cuvinte ce
denumesc obiecte, ființe și fenomene ale naturii.
Exercițiu aplicativ Scrieți cât mai multe cuvinte (cel puțin câte cinci) ce denumesc:
✓ ființe ✓ lucruri (obiecte) ✓ fenomene ale naturii
Clasa a III-a.
În clasa a III-a elevii învață noțiunea de substantiv , scrierea și citirea corectă a substantivelor proprii și comune.
SUBSTANTIVELE COMUNE - Substantivele care denumesc fiinţe, lucruri şi fenomene ale naturii de
acelaşi fel se numesc substantive comune.
Exercițiu aplicativ Scrieţi substantive comune care se înrudesc cu cele enumerate: fotbal,
Geam, zid, pian, pază, schi, flaut. Model: plug – plugar.
SUBSTANTIVELE PROPRII-Substantivul care denumeşte o anumită fiinţă sau un anumit lucru, pentru a-l deosebi de altele de
acelaşi fel,
este un substantiv propriu. Substantivele proprii se scriu întotdeauna cu literă iniţială mare.
Exercițiu aplicativ Formaţi substantive proprii din substantivele comune date.
Model: lemn – Lemnaru. Cojocar – ; violetă – ; zidar – ; morar – .
Clasa a IV-a
În clasa a IV-a elevii își reactualizează cunoștințele despre conceptul de substantiv și învață scrierea corectă a
substantivelor . Numărul și genul substantivelor cu ajutorul exercițiilor aplicative .
a) Spune ce denumesc următoarele substantive:
Elev — haină — fulger — bunic —
Ploaie — bucurie — frumusețe — bunătate —
Luptă — tristețe — alergare — cocoș —
Muncă — stilou — zăpadă — băiat —
b) Găsește pluralul acestor substantive.
Se familiarizează cu noțiunea de număr a substantivului și genul substantivului.
După modul în care se numără, substantivele pot fi grupate astfel:
a) Substantive care se numără la singular cu un și la plural cu doi.
Exemplu: Un copil – doi copii. Aceste substantive sunt de genul masculin.
b) Substantive care se numără la singular cu o și la plural cu două.
Exemplu: O casă – două case. Aceste substantive sunt de genul feminin.
c) Substantive care se numără la singular cu un și la plural cu două.
Exemplu: Un caiet – două caiete. Aceste substantive sunt de genul neutru.
Adjectivul
Clasa a II-a
În clasa a II-a elevilor nu li se explică noțiunea de adjectiv dar li se oferă exemple cuvinte ce denumesc însușiri.
Există multe cuvinte care arată cum sunt ființele și obiectele sau ce fel de fenomene ale naturii sunt. Aceste cuvinte reprezintă
însușiri.
Rolul acestor cuvinte sunt pentru a îmbogăți comunicarea noastră.
Exercițiul aplicativ Găsește cât mai multe însușiri pentru ființele, lucrurile și fenomenele reprezentate.
Ploaie Frunză Măr
Clasa a III-a
În clasa a III-a elevii învață noțiunea de adjectiv și acordul adjectivului cu substantivul.
Adjectivul este partea de vorbire care arată însuşirea unui substantiv (a unui lucru, a unei fiinţe sau a unui
fenomen al naturii). Însuşirile se pot referi la culoare (roşii), formă (rotundă), mărime (gigant), gust (dulce),
miros (îmbietor), trăsături fizice (scund) sau morale (bun).
Exercițiul aplicativ
ACORDUL ADJECTIVULUI CU SUBSTANTIVUL
Adjectivul se acordă (se potriveşte) în număr cu substantivul pe care îl însoţeşte
Ce observăm?
Pe lângă substantive (fiinţe, lucruri şi fenomene ale naturii) pot sta cuvinte-însuşiri. Aceste cuvinte îmbogăţesc
şi înfrumuseţează exprimarea.
Clasa a IV –a . În clasa a IV –a elevii își reactualizează cunoștințele acumulate în clasa a III-neânvățând nimic nou depre adjectiv
și acordul adjectivului cu substantivul.
 Partea de vorbire care exprimă însușiri ale ființelor, lucrurilor, fenomenelor naturii se numește adjectiv.
• El însoțește întotdeauna un substantiv.
• Adjectivul se acordă în număr cu substantivul pe care îl determină.
• Adjectivulstă, de regulă, după substantivul determinat. Când se urmărește
Accentuarea însușirii, adjectivul poate fi așezat în fața substantivului.
Exercițiul aplicativ Schimbă forma adjectivelor pentru a realiza legătura cu substantivele:
Copacii _________ (verde) străjuiesc aleile ____________ (pustie).
Barca _________ (albastre) plutește pe lacul __________ (liniștiți).
Munții _________ (înalt) veghează depărtările ________ (cenușiu).
5. Ilustrează, în baza manualului „Limba română”, clasa a III-a, pașii la predarea-învățarea noțiunii gramaticale
Timpurile verbului.
TIMPURILE VERBULUI
Timpurile verbului se învață în clasa a III-a și inițierea în această temă se face sub forma unor observații identificând
anumite verbe , numind persoana și numărul fiecărui verb. Elevii se familiarizează cu timpurile verbului descoperind
că verbul are trei timpuri:
Prezent – acţiunea se desfăşoară în momentul vorbirii (cânt);
Trecut – acţiunea s-a desfăşurat înainte de momentul vorbirii (cântam, am cântat, cântasem);
Viitor – acţiunea se va desfăşura după momentul vorbirii (voi cânta)
Exerciții aplicative la predarea – învățarea noțiunii gramaticale Timpurile verbului:
Grupaţi verbele în funcţie de timpul lor: cântă, citeam, va pleca, sunt, vor intra, erai, discutasem, vin, vom participa,
văzuserăm, dansezi, voi chema, săreai, sculptaţi, vei picta.

Prezent trecut viitor

 Scrieţi forma corectă a verbului la timpul indicat:
Micul Constantin (a ciopli, timpul trecut) cu pasiune diferite obiecte.
Marele sculptor (a învăţa, timpul prezent) în ţară şi la Paris.
Opera lui Constantin Brâncuşi (a dăinui, timpul viitor) peste ani.
 Analizaţi verbele din următoarele enunţuri:
Bate un vânt aspru. El a spulberat zăpada de pe drumuri şi de pe case. Mâine vom patina pe gheaţa
lucioasă. Unii copii vor schia în pădurea din apropiere. Alţii, cu şiragul de săniuţe, vor porni la vale de
pe culmea dealului.
Model: vor porni – verb, timpul viitor, persoana a III-a, numărul plural.
 Schimbaţi timpul verbelor potrivit celui indicat între paranteze:
Vara, Constantin hoinăreşte prin pădure. (timpul trecut)
Zăpada s-a aşternut peste sat. (timpul viitor)
Ilinca a recitat foarte frumos. (timpul prezent)
Unitatea de curs Didactica educaţiei fizice
1. Aplică etapele de organizare și metodele de predare în cadrul jocului dinamic ”Crabii și creveții”.
„Crabii şi creveţii”
Condiții:
Acest joc se poate desfășura în locuri diverse: teren sport, sală de gimnastică sau sală de jocuri sportive, curte, orice spațiu deschis
plan, putând participa întreg efectivul clasei.
Descriere: terenul se împarte în două printr-o linie de mijloc. La cele două capete opuse ale terenului se marchează câte o linie de
sosire, la depărtare de 3-4 pași de perete, dacă se joacă în sală, sau de 10-15 m de linia de centru daca terenul este destul de mare.
Jucătorii se împart în două echipe egale, aliniate pe două linii aflate față în față, fiecare la un pas de linia de mijloc. O echipă este
formată din crabi iar cealaltă din creveți. Echipa ce este strigată de către profesor fuge s-o prindă pe cealaltă, care încearcă să
scape refugiindu-se în spatele liniei de sosire. Jucătorii atinși acumulează un punct de penalizare. Câștigă cei care au fost prinși de
cele mai puține ori sau niciodată.
Reguli și indicații metodice:
- Cei urmăriți vor fi considerați prinși dacă vor fi prinși și chiar atinși;
- Fiecare jucător prins/atins înainte de a trece linia de sosire (casa), este
penalizat cu un punct;
- Conducătorul jocului va căuta să mai varieze jocul și prin inducerea în
eroare a jucătorilor, prin diferite modulări ale vocii (crrrrrrabi) sau strigând
și alte denumiri asemănătoare (cretă, cremene, cravată, cravașă, etc);
- La varianta b, adversarul este prins dacă este atins tot cu mâna și nu cu
picioarele;
- Dezvoltă viteza de reacție și de repetiție și consolidează deprinderea
motrică de bază – alergarea;
- Acest joc va putea fi folosit și pentru dezvoltarea vitezei reacție și de
deplasare, dacă se va mari distanța până la care vor putea fi prinși jucătorii
(aprox. 30 m).
- Când jocul se folosește pentru dezvoltarea unei forme de manifestare a vitezei atunci va fi tratat ca primă temă din partea
fundamentală, iar când va consolida alergarea, atunci locului va fi în funcție de celelalte teme.
2. Elaborează conținutul etapei pregătitoare a unei lecții de educație fizică în clasa a IV-a.
Etapa pregatitoare:-durata 10-12 min.
Obiective: -organizarea colectivului de elevi captarea si mentinerea atentiei,pregatirea pentru efort a aparatului locomotor,
cardiorespirator si a sistemului nervos;
-actionarea selective asupra diferitor grupuri musculare(bratelor,trunchiului ,picioarelor si a centurii scapulare)
Continutul Etapa Pregatitoare
[Link] elevilor intr-un rind pe o linie;
[Link] de captarea atentiei;
[Link] de mers,alergari si sarituri;
[Link] din coloana cite unul in formatia necesara: mai multe rinduri,coloane,cerc,semicerc,careu,trepte etc.;
5 Complex de exercitii de dezvoltare fizica generala.
3. Elaborează conținutul etapei de bază a unei lecții de educație fizică în clasa a III-a, cu subiectul ”Alergare de viteză”.
4. Elaborează conținutul unui concurs sportiv extradidactic, organizat între două clase de elevi din ciclul primar.

Școala Primară Văsieni

Starturi vesele

”Unde-i unul nu-i putere,

Unde-s doi puterea crește”
Învățător: Savin Antonina

Proiect didactic al activității extracurriculare ”Unde-i unul nu-i putere, Unde-s doi puterea crește”
Instituția: Școala Primară Văsieni
Data28 aprilie 2021
Tipul activității: activitate sportivă – recreativă
Profesori: Tofan Victor, Tomac Dumitru, Cațer Valeria, Zamfir Olga
Numărul de participanți: 30 elevi
Clasele: a II-a și a III-a .
Timp preconizat: 45 minute
Competențe:
- Fortificarea sănătății copiilor şi dezvoltarea deprinderilor motrice prin intermediul distracțiilor sportive, folosind jocurile,
exercițiile şi diferitele probe sportive.
Subcompetenţe:
- Să manifeste emoții pozitive şi curiozitate în cadrul jocurilor de mișcare.
- Să manifeste în timpul activității atitudini de cooperare, spirit de echipă, de competiție.
Obiective operaționale:
- Să utilizeze în jocurile mobile diferite obiecte;
- Să participe la activități fizice orientîndu- se în spaţiu;
- Să încerce activităţi noi care necesită mişcări fizice fără sprijin;
- Să demostrezeindependenţă în desfăşurareadistracţiei;
- Să acţioneze în comun, dezvoltîndu- şi spiritul de echipă;
- Să demostrezecunoaşterea regulilor de siguranţă în timpul jocurilor mobile şi ştafete.

Locul desfășurării : Sala de sport

Resurse:
Embleme, poster pentru notarea punctajului, diplome;
Baloane, două conuri;
Două cutii cu câte 4 ”cartofi”, 10 cercuri mici;
două cuburi, două bastoane, 10 conuri;
două bănci de gimnastică, două sacuri, două saltele, doi clopoței.
Scenariu didactic:

Moment organizatoric:
Organizarea sălii de sport, pregătirea materialelor necesare. Echipele intră în sala sportivă în pas ritmic sub fon de muzică și se
aliniază într-o linie dreaptă.
Cuvânt introductiv: Astăzi vom petrece un concurs sportiv între cele două echipe ale clasei a II-a și a III-a – ”Unde-i unul nu-i
putere, Unde-s doi puterea crește”. Veți avea nevoie de sârguință, perseverență, organizare și disciplină. Indiferent de cine va
câștiga trebuie să nu țineți ură, să fiți amabili și prietenoși.
Pîn-a-ncepe noi concursul
Vă prezint întâii de toate
Făcătorul de dreptate: (se prezintă juriul)
Oferim cuvânt căpitanilor echipelor pentru a se prezenta – prima probă
Echipa Haiduceii:
Salutare, bun găsit,
Haiduceii au venit!
Azi aici ne-am adunat, nu la vorbă, nici la sfat.
La un start de probe alese
Cu voinicii, echipei adverse.
Noi curaj avem în toate
Cine să ne-ntreacă poate?
Aşteptăm cu mare nerăbdare
Să-nvingem mic și mare.
Echipa Voiniceii:
Bună ziua, bun găsit,
Suntem cei mai buni voinici!
Voi, haiducilor, să ştiţi
Suntem foarte iscusiţi!
Şi suntem voinici isteţi,
Îndrăzneţi, descurcăreţi.
Vrem cu voi să ne împrietenim
În școală bine să trăim.
La starturi vesele vom participa
Cu siguranță vom cîștiga!
Moderator: Iar acum cu mic, cu mare,
Hai cu toți la-nviorare!
Pînă juriul stabilește punctajul pentru prima probă, ne vom pregăti organismul pentru efort.

Pregătirea organismului pentru efort

Mergem obișnuit recitând motto-ul activității:
E dator și mic și mare
Ca să facă înviorare
Ca mai mulţi ani să trăiască
Iar cei mici voinici să crească!
”Unu- doi”: mergem în lanț șerpuitor imitînd următoarele mișcări:
Merg soldații-n pas vioi, tot la fel mergem și noi, 1-2, 1-2 (se imită mersul soldatului)
Pot să fiu un uriaș, pasul meu are doi pași, 1-2, 1-2 (se imită mersul uriașului)
Pot să fiu și un pitic și să merg cu pasul mic, 1-2, 1-2 (se imită mersul piticului)
Moșul merge-ncetișor, că-i bătrân și toate-l dor, 1-2, 1-2 (se imită mersul moșneagului)
Iar ștrengarul face saltul de pe un picior pe altul, 1-2, 1-2 (se imită pasul ștrengarului)
„Bucheţelele”: copiii formează un cerc şi merg pe circumferinţa acestuia executînd diferite mişcări după comenzi date:
mers obişnuit, ca piticul, sărituri ca iepuraşul etc. La un moment dat, învăţătoareastrigă un număr, de exemplu 4. Copiii
trebuie săformezebucheţele de cîte 4. Cei care nu au reuşit, vor fi penalizaţisăstea într-un picior, pînă se numără la 4.
Joculcontinuă şi se strigăaltenumere.
”La loc”: ne aranjăm în cerc. Imităm mișcările:
Noi zburăm ca fluturașii,
Ronțăim ca iepurașii,
Desenăm un curcubeu,
Eu pe-al meu și tu pe-al tău,
Iar apoi ne așezăm
Liniștea noi o păstrăm,
O poveste ascultăm.
Dezvoltarea capacităților motrice
La fiecare proba se oferacite doua puncte echipei cistigatoare si un punct pentru cea invinsa. Se anunta punctajul dupa fiecare
proba.
 Proba a 2-a
Balonul buclucaș
Elevii vor conduce un balon la piept în perechi, poziția mâinilor: la spate. De la linia de start conducerea se va realiza prin pași
laterali până la con. Înapoi elevii aleargă ținându-se de mînă, transmițînd balonul următoarei perechi.
Principalele reguli: Mînile stau la spate, elevii nu se ajută cu mîinile. Dacă au scăpat balonul, jocul se reia din locul unde a fost
scăpată mingea. Pentru nerespectarea regulilor se penalizează cu scăderea unui punct din punctajul maxim.
 Proba a 3-a
Sădirea și strîngerea cartofilor
Primul elev ia din cutie ”cartofii” și îi sădește în cercuri alergînd spre con, îl înconjoară și transmite ștafeta. Următorul elev, va
strînge cartofii alergînd spre con, iar cînd ajunge în dreptul cutiei îi lasă în acolo pentru a-i lua următorul elev după ce-i va
transmite ștafeta.
Principalele reguli: Cartofii se sădesc doar în cercuri, în cazul în care cartoful se scapă se ridică și se pune la loc. Următorul elev
începe a alerga doar după ce îi este transmisă ștafeta.
 Proba a 4-a
Hochei
De la linia de start se va conduce cubul pe linie șerpuitoare printre conuri. După ultimul con elevul ridica in mina cubul si bastonul
aleargă la linia de start, pune cubul jos iar bastonul il transmite urmatorului elev.
Principalele reguli: Elevii isiașteaptă coechipierii la linia de start, iar cel care conduce cubul, il ridica doar dupa trecerea
ultimului con.
 Proba a 5-a
Stafeta vesela: tirirea pe banca de gimnastica, trecerea prin sac. Dupaiesirea din sac elevul aleargă spre scaun pentru a suna din
clopoțel. Doar atunci când elevul suna din clopotelurmatorul coechipier se porneste iar cel care a sunat alearga la echipa sa.
Principalele reguli: Urmatorul elev nu se pornestepina nu aude clopotelul.
Revenirea organismului după efort
Ploița(între timp juriul face totalurile activității, pregătesc diplomele) :
Stînd în coloane, elevii se întorc față în față pentru a forma un labirint. Fiecare elev pe rînd va trece printre cele două coloane iar
ceilalți colegi cu atingeri ușoare îl vor ”spăla” de oboseală și supărare. După ce trece prin toată coloana se aranjează la capătul
rîndului pentru a ”spăla” colegii următori.
Formăm un cerc. Moderatorul întreabă cum participanții s-au simțit, ce dificultăți au întîlnit. După ploaie vine soarele –
ținîndu-se de mîini le ridică în sus pentru a forma soarele prieteniei.
Aprecieri și recomandări:
Totalurile juriului.
Înmânarea diplomelor, aplauze.
Unitatea de curs Didactica istoriei
1. Aplică, în baza manualului de istorie, clasa a IV-a, pag. 69, metoda Diagrama Venn la predarea-învățarea subiectului
„Copiii și viața lor în istorie.
Copiii secolelor trecute Asemănări Copii secolului XXI
 copiii munceau alături Ființă umană  Activitatea de bază a copiluluyi este
de părinți la cules și semănat, îngrijeau O parte din copii își învățarea;
de animale. ajută părinții;  Toți copii, indiferent de situația materială, au
 Doar copiii din familii bogate aveau Copiilor le plac acces la învățare
acces la învățare jocurile, indiferent  Copiii frecventează școala;
 Copii învățau pe lângă biserici și de perioada istorică  Își petrec timpul
mănăstiri; liber ocupîndu-se cu sportul, vizionînd
 Copii învățau separat- băieți și fete; filme, citind cărți,
 Acces limitat la informație frecventînd diverse centre de creație,
navigînd pe internet
 Acesibilitatea informației, informația se află
la un click distanță
 În trecut copiii nu aveau drepturi Mulți copii sunt  Conform Convenției cu privire la drepturile
siliți să muncească, copilului, sunt garantate drepturile tuturor
fiind lipsiți de copiilor
plăcerea jocului,  Astfel, ei se bucură de un șir de drepturi: la
ocupațiilor învățătură, la odihnă, la creație, la familie și
preferate libertăți: exprimarea opiniei, libera circulație.
Desigur, au și responsabilități: să respecte
legile, să asculte părinții, să fie ordonați etc.
 Mingile erau nişte bucăți de cîrpă Iubesc jocurile cu  Jucăriile sunt procurate din magazin
sau de piele de animal, umplute cu obiecte
lînă sau cu păr de cal din coadă ori
din coamă.
 Fetițele aveau păpuşi făcute din
ceară sau din țesături, vopsite şi
pictate de ele.

2. Prezintă, în baza manualului de istorie, clasa a IV-a, pag. 45, modalitățile de lucru cu sursa istorică la subiectul „Marea
Unire de la 1918”.
Algoritmul de analiză a unui document istoric:

1. Citirea și analiza documentului propus.

2. Observarea autorului și opera de unde a fost selectat documentul. Indentificarea perioadei în care a fost scris.
Autorul-membrii Sfatului Țării (Ion Inculeț, Pantilimon Halippa), documentul este extras din Declarația de Unire
a Basarabiei cu România, în anul 1918.
3. Selectarea cuvintelor necunoscute, elevii caută în dicționar termenii necunoscuți.
Sfatul Țării- era numit Parlamentul (organul legislativ) al Basarabiei. El întrunea reprezentanți ai tuturor naționalităților
din acest teritoriu. (definiția în manual, pag 44)
Noroade- popoare;
4. Selectarea expresiilor cheie care te pot ajuta să înțelegi subiectul studiat.
„ruptă de Russia”- anexată de către Imperiul Rus în 1918
5. Răspunde la sarcinile propuse în baza testului, care te vor ajuta să înțelegi mai bine conținutul documentului.
Cum înțelegi noțiunile: „drept istoric”, „drept de neam”?
 Drept istoric- drept conform căruia Basarabia este una dintre cele 10 provincii românești și este în drept de a se uni cu
țara mamă, având istorie comună, unii domnitori comuni, limbă, tradiții și obiceiuri comune.
Dreptul de neam- basarabenii și românii de peste Prut sunt frați, sunt un singur neam.
3. Proiectează, în baza manualului de istorie, clasa a IV-a, pag. 30, conversațiile pentru etapele Evocare și Reflecție la
subiectul „Ștefan cel Mare și Sfânt, domnitorul legendar”.
Evocare:
Ștefan, Ștefan, domn cel Mare.
Seamăn pe lume nu are,
Decît numai mîndrul soare ...
Ștefan cel Mare a venit la cârma statului în anul 1457, fiind succesorul lui Petru Aron. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind
timp de 47 de ani (1457-1504), cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române. Ștefan al treilea a urcat pe tronul
Principatului Moldovei într-un moment când țara era sfâșiată de grupuri de boieri orientați fie spre Ungaria, fie spre Polonia.
Devenit domn, Ștefan cel Mare a fost preocupat de fortificarea țării, a desfășurat mai multe campanii militatre cu mai multe țări
(Polonia), forțându-le să încheie tratate de pace. În 47 de ani de domnie, a fost antrenat în 36 de bătălii, câștigând 34 din
[Link] lui Ștefan cel Mare a învins oștiri pe care nu le mai învinsese nimeni pînă atunci. Cea mai renumită victorie a lui a fost
în anul 1475 la Vaslui (în bătălia de la Podul Înalt). După fiecare biruință ctitorea o biserică/mănăstire.
În primii ani ai domniei sale, Ștefan cel Mare a continuat să plătească tribut turcilor, fiind preocupat de rezolvarea problemelor
interne, el a reușit să limiteze influența boierilor, iar pe țărani au primit statutul de „liberi”. Armata, sub conducerea lui Ștefan al
III- lea a devenit una puternică, care se supunea doar voievodului. Au fost create unități de artilerie, formate din mercenari.
El a construit multe cetăți noi și le-a consolidat pe cele existente. În perioada lui Ștefan al III-lea au fost scrise primele cronici
moldovenești. Ștefan cel Mare este cunoscut și ca unul dintre principalii apărători ai Ortodoxiei. După căderea Bizanțului în 1453,
lumea ortodoxă și-a pierdut centrul spiritual. Domnitorul moldovean a folosit toată influența sa pentru a salva Sfântul Munte
Athos și a –l transforma într-un nou centru al credinței ortodoxe. În ciuda numeroaselor războaie, Moldova a fost o țară bogată.
Ștefan a folosit bogăția principatului său pentru a sprijini mănăstirile de pe muntele Athos și pentru a restabili moaștele de acolo.
Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504, când avea peste 70 de ani, lăsând în urma sa o țară mică, dar puternică, de care țineau cont
chiar și cele mai mari puteri din acea vreme.
Reflecție:
Rolul personalității în istorie:
 Personalitate remarcată a Țării Moldovei.
 A promovat o politică externă echilibrată cu statele vecine, păstrând independența țării.
 Comandat iscusit de oști, a condus peste 30 de mari bătălii, demonstrând tactici de luptă pentru a îndeplini scopurile statale.
 Ctitor de biserici și mănăstiri, a înălțat 42 biserici și mănăstiri. Un bun creștin „Atlet al lui Christ”, a apărat Țara Moldovei și
Europa de invazia otomană și de propășirea relegiei musulmane.

Unitatea de curs Didactica matematicii I, II.

1. Prezintă metodologia formării noțiunii de scădere a numerelor naturale în concentrul 0-10.
1. Noţiunea de scădere a numerelor naturale se introduce paralel cu noţiunea de adunare după ce s-a construit progresiv şirul
numeric 0-10. Formarea noţiunii de scădere parcurge următoarea dinamică:
- faza concretă (reprezentare acţională după [Link]), scopul căreia constă în dirijarea elevilor spre înţelegerea sensului concret
al operaţiei de scădere a numerelor naturale, care, pe planul mulţimilor prezintă diferenţa dintre o mulţime şi o submulţime a sa,
adică, la baza operaţiei de scădere stă conceptul de mulţimi complementare;
- faza semiabstractă, în care se introduce semnul grafic al scăderii (– ) şi se denumesc numerele la scădere (descăzut, scăzător,
diferenţă/rest). Prin exemple şi contraexemple se scoate în evidenţă faptul că descăzutul nu poate fi mai mic decît scăzătorul. Ca şi
la adunare, pentru a motiva necesitatea efectuării operaţiei de scădere se rezolvă probleme simple (de aflare a restului şi de
micşorare a unui număr cu cîteva unităţi). Limbajul matematic al elevului se va îmbogăţi treptat cu formele verbale care se traduc
concret prin operaţia de scădere: mai puţin cu, dăm la o parte, separăm, rămîn etc.
2. Tabla scăderii se învaţă paralel cu tabla adunării, urmînd dinamica: - cazurile -1, -2, -3, -4, -5 se dezvăluie în baza sensului
concret al scăderii; - cazurile -6, -7, -8, -9, -10 se dezvăluie în baza cunoaşterii componenţei numerelor 0-10 şi legăturii adunării
cu scăderea. De exemplu, 9 – 6 = (3+6) – 6 = 3. Numărul 9 se descompune ca suma numerelor 3 şi 6. Dacă din sumă scădem un
termen, rămîne celălalt termen. 20 Cazul - 0 relevă proprietatea scăderii de a avea element neutru pe mulţimea numerelor naturale
(0) şi se dezvăluie în baza înţelegerii sensului concret al scăderii.
Tabla scăderii nu se învaţă pe de rost, ci se urmăreşte o memorare conştientă în urma unui sistem de activităţi:
- rezolvarea de exerciţii şi probleme simple cu sau fără suport intuitiv;
- rezolvarea de ecuaţii implicite;
- jocuri didactice;
- concursuri pe echipe şi individuale.
2. Explică modalitatea întroducerii operației de împărțire, împărțirea în părți egale în clasa a II-a.
1. Operaţia de împărţire se introduce în clasa a II-a. Predarea înmulţirii şi împărţirii poate fi organizată şi desfăşurată în baza a
două accepţiuni metodologice: separat sau paralel. Conform manualelor şcolare de bază aceste operaţii se predau separat. Această
alegere este mai indicată întrucît elevii învaţă operaţiile de înmulţire şi împărţire pentru prima dată, iar esenţiale pentru ei sînt
legăturile dintre înmulţire şi adunare repetată, împărţire şi scădere repetată, dar nu legătura dintre înmulţire şi împărţire. Învăţarea
separată a înmulţirii şi împărţirii permite elevilor să se concentreze asupra operaţiei noi, pătrunzînd mai profund în esenţa acesteia.
2. Operaţia de împărţire a numerelor naturale se introduce după ce la elevi s-a format conceptul de înmulţire şi ei au însuşit tabla
înmulţirii. Împărţirea se introduce conform conţinuturilor contextelor problematice concrete legate de împărţire:
- împărţirea în părţi egale;
- împărţirea prin cuprindere.
Împărţirea în părţi egale este mai accesibilă înţelegerii copilului. Exprimarea ei verbală este în concordanţă cu procesul gîndirii
care are loc, iar justificarea operaţiei nu prezintă dificultăţi pentru elevi. Sensul concret al împărţirii în părţi egale constă în
clasificarea unei mulţimi finite date, clasele reprezentînd submulţimi echivalente. Se ştie cîte clase se formează, iar prin împărţire
se află cîte elemente conţine fiecare clasă. Metoda principală de introducere a împărţirii în părţi egale este bazată pe acţiuni
concrete cu obiecte concrete. De exemplu, 12 creioane se împart în mod egal la 3 elevi: - se iau 3 creioane şi se împart cîte unul la
fiecare dintre cei trei elevi; la tabla se scrie operaţia efectuată 12 – 3; - se continuă analog, pînă se termină creioanele. La tabla se
obţine şirul de scăderi repetate: 12 – 3 – 3 – 3 – 3 = 0 - de 4 ori
În concluzie, împărţind 12 creioane în mod egal la 3 elevi se obţin cîte 4 creioane la fiecare elev. Se explică elevilor că această
scădere repetată se poate scrie 12 : 3 = 4. 29 Se introduce simbolul operaţiei de împărţire (:) şi denumirile numerelor la împărţire:
deîmpărţit, împărţitor, cît. Este esenţial ca elevul să înţeleagă semnificaţia cîtului: cîtul arată de cîte ori putem scade împărţitorul
din deîmpărţit. Împărţirea prin cuprindere se introduce în confruntare cu împărţirea în părţi egale, adică simultan cu aceasta,
conducînd progresiv elevii la unificarea celor două procedee de împărţire. Sensul concret al împărţirii prin cuprindere constă, de
asemenea, în clasificarea mulţimii finite date în submulţimi echivalente. Însă, de această dată, se cunoaşte numărul de elemente în
fiecare clasă, iar numărul claselor trebuie aflat. Se acţionează, iarăşi, în plan concret. De exemplu, 12 creioane trebuie împărţite
cîte 3 elevilor: - din 1 creioane se iau 3 şi se dau primului elev. La tablă se scrie operaţia efectuată 12 – 3; - se continue analog
pînă se termină creioanele. Scriind toate scăderile se obţine exerciţiul: 12 – 3 – 3 – 3 – 3 = 0. de 4 ori
În concluzie, 12 creioane pot fi împărţite cîte 3 la 4 elevi. Această scriere elevii au întîlnit-o anterior la împărţirea în părţi egale
şi o vor scrie la fel 12 : 3 = 4. Astfel se atinge unificarea celor două procedee de împărţire, în părţi egale şi prin cuprindere,
înţelegînd că, indiferent de procedeul efectuat, cîtul arată de cîte ori putem scade împărţitorul din deîmpărţit. Totuşi, împărţirea
prin cuprindere prezintă un grad de dificultate sporit în raport cu împărţirea în părţi egale, deoarece justificarea operaţiilor şi
ilustrarea concretă sînt mai dificile. Terminologia aferentă “în părţi egale” şi “prin cuprindere” se introduce abia în clasa a III-a,
fără a accentua folosirea acesteia. Prin contraexemple se va scoate în evidenţă proprietatea: deîmpărţitul nu poate fi mai mic decît
împărţitorul.
3. Tabla împărţirii se predă şi se învaţă în baza înţelegerii şi aplicării legăturii dintre înmulţire şi împărţire. De exemplu, din
împărţirea 3 x 4 = 12 se obţin două împărţiri 12 : 3 = 4 şi 12 : 4 = 3. Tabla împărţirii se memorează conştient, aplicînd un sistem
bine gîndit de activităţi speciale: dictări matematice, jocuri şi concursuri, ecuaţii implicite ş.a. 30
4. Cazurile speciale ale împărţirii se descoperă în baza unei strategii inductive.
a) Împărţirea la 1. A afla cîtul împărţirii lui 3 la 1 înseamnă a calcula de cîte ori putem scădea 1 din 3: 3 – 1 – 1 – 1 = 3, deci 3
: 1 = 3. de 3 ori După cercetarea a cîteva cazuri particulare se ajunge la generalizarea “cîtul împărţirii unui număr la 1 este egal cu
acel număr” şi formalizarea prin scrierea literală a : 1 = a.
b) Împărţirea la acelaşi număr. Se descoperă, în mod analog, printr-o strategie inductivă că numărul poate fi scăzut
din sine însuşi o singură dată, deci a : a = 1.
c) Împărţirea lui 0. Se cercetează, de asemenea, cîteva cazuri particulare, de exemplu 0 : 2, 0 : 3 etc., observînd că orice
număr poate fi scăzut din 0 de 0 ori, deci, 0 : a = 0, a ≠ 0. Acest caz special se ilustrează în manualul de clasa a II-a printr-o
problemă-glumă: “Doi ciobănaşi vor să împartă în mod egal perele dintr-un brad. Cîte pere va primi fiecare ciobănaş?”
d) Împărţirea la 0. Acest caz special se abordează din două perspective. - Împărţirea ca o scădere repetată. Se încearcă a scrie
împărţirea 7 : 0 ca o scădere repetată 7 – 0 – 0 – 0 … şi se observă că este imposibil de a afla cîtul (numărul scăderilor repetate
pînă la restul zero), deoarece niciodată nu se va ajunge la restul 0. - Legătura dintre înmulţire şi împărţire. A împărţi 7 la 0
înseamnă a găsi un număr care înmulţit la 0 ne dă 7, ceea ce este imposibil. Elevii ajung la cocnluzia: împărţirea la 0 nu are sens.
3. Descrie traseul didactic de predare-învăţare a noţiunii de masă şi a unităţilor de măsură a ei pentru clasa a IV-a.
1. Studiul mărimilor şi a unităţilor de măsură în şcoala primară urmăreşte ca, pe baza observărilor şi reprezentărilor intuitive,
elevii să ia cunoştinţă cu unele mărimi şi unităţi de măsură uzuale, necesare omului. De asemenea, se urmăreşte formarea
deprinderii de măsurare, de utilizare a unor instrumente de măsură, formarea capacităţii de a estima unele măsuri, precum şi a
înţelege necesitatea adoptării unităţilor standard de măsură. Cunoaşterea unităţilor de măsură şi formarea capacităţilor de utilizare
a acestora dezvoltă la elevi rigurozitatea raţionamentului, precizia şi exactitatea. Operaţiile cu unităţile de măsură şi transformările
lor duc simultan la dezvoltarea gîndirii active şi operaţionale. Conţinuturile învăţării la tema “Măsuri şi măsurări” prevăzute
currciular sînt:
- lungimea: unitatea standard metrul (m); submultiplii milimetrul (mm), centimetrul (cm), decimetru (dm); multiplii
decametru (dam), hectometru (hm), kilometru (km);
- capacitatea: unitatea standard litru (l); submultiplii ml, cl, dl; multiplii dal, hl, kl;
- masa: unitatea standard: kilogramul (kg); submultiplii mg, cg, dg, g, dag, hg; multiplii qintalul (q), tona (t);
- timpul: unitatea de măsură standard secunda (s); multiplii ora (h), ziua, săptămîna, luna, anul, deceniul, secolul,
mileniul.
Se învaţă unităţile monetare, folosite pentru măsurarea valorii obiectelor în ţara noastră: leul şi banul; formele de
circulaţie a acestora: bancnotele şi monedele. În legătură cu acestea se formează noţiunile de:
- cost: exprimă valoarea mărfii;
- preţ: arată costul unei unităţi de marfă.
În clasa a III-a se cercetează relaţia dintre cantitatea unităţilor de marfă, preţul şi costul mărfii: cantitatea x preţul = costul.
Această dependenţă se antrenează în rezolvarea problemelor cu mărimi proporţionale. Mărimile perimetru al poligonului şi arie a
suprafeţei unei figuri geometrice se studiază în legătură cu elementele de geometrie şi se prevăd pentru clasa a IV-a. Aceste
mărimi sînt derivate ale lungimii. Instrumentele folosite pentru măsurarea:
- lungimilor: rigla, ruleta, metrul croitorului;
- capacităţilor: cana de 1 l, păharul;
- masei: cîntarul cu arc, balanţa, cîntarul electronic etc.;
- timpului: ceasul mecanic şi electronic, calendarul.
 2. A măsura o mărime înseamnă a compara această mărime cu o alta, luată ca unitate de măsură. Măsurarea este un proces mai
complicat decît numărarea, numărarea fiind o componentă a procesului de măsurare. Încă din preşcolaritate, copiii îşi formează
capacităţi de măsurare a unei mărimi cu unităţi nestandarde. Observînd, că dacă se măsoară aceeaşi mărime cu diferite unităţi se
obţin rezultate diferite, elevii ajung să înţeleagă necesitatea introducerii măsurilor standard. Este foarte important să se dea cîteva
date istorice legate de măsurări în ţara noastră şi în alte ţări, din care să se vadă că în procesul intensificării schimbărilor
economice şi ştiinţifice a rezultat necesitatea unificării unităţilor de măsură. Sub aspect metodologic, predarea-învăţarea mărimilor
şi măsurărilor se bazează pe o practică activă în clasă şi în afara ei. Se impune o conştientizare a legăturii dintre factorii care
trebuie luaţi în considerare:
- compararea măsurilor aceeiaşi mărimi;
- tehnica de măsurare;
- necesitatea unei unităţi standard;
- necesitatea unei medii a înregistrărilor rezultatelor măsurării.
4. Prezintă, în baza manualului „Matematică”, clasa a IV-a, metodologia aflării unei fracții dintr-un întreg.
Unitatea de curs Științe și didactica științelor
1. Argumentează, în baza conținuturilor la „Științe” din clasele a II-IV-a specificul efectuării observărilor pe anotimpuri
în viața plantelor și a animalelor.
Toamna:
- Natura începe să adoarmă, declinul plantelor se accentuează prin căderea masivă a frunzelor și îngălbenirea acestora. Iar la
plantele ierboase , organele aeriene mor, rămânând în sol organele subterane. Plantele ierboase anuale se usucă și rămân
semințele.
- Animalele vânează pentru a nu flămânzi pe timpul hibernării. -Păsările călătoare plec în țările calde.
Iarna:
- Din cauza frigului majoritatea plantelor și animalelor au o activitate redusă.
-Anumite animale hibernează, și se oresc din orice activitate. Animalele sălbatice găsesc cu greu hrană pe câmp sau în pădure;
Unele animale se adăpostesc de vremea rea în vizuini sau în scorburi.
-Are loc repausul plantelor. Unele plante sunt moarte (florile), unora le-au căzut frunzele (copacii) iar altele rămân vii și cu frunze
(de ex. bradul).
Primăvara: †
- încolțește iarba și răsar primele flori: ghiocei, viorele, brândușe; †
- înmuguresc și înfloresc arborii; † insectele (albina, musca, gărgărița, cărăbușul) se trezesc la viață; †
- se întorc păsările călătoare: cocori, cocostârci, rândunele, rațe și gâște sălbatice; †
- unele animale se trezesc din hibernare: arici, urși, viezuri, șerpi; †
- unele mamifere și păsări aduc pe lume pui: căprioare, oi, capre, iepuri, găini, rațe, berze etc.

- în livadă, primăvara devreme, pentru ca pomii să rodească cât mai bine, se sapă pământul, se taie ramurile uscate, se stropesc
pomii împotriva dăunătorilor.
Vara:
- Încălzirea aerului, a apei și a pământului vara fac ca activitatea plantelor și animalelor să fie intensă și creeaza conditii bune
pentru cresterea si dezvoltarea plantelor;
- Vara se seceră grâul și se culeg unele fructe și legume.
- Pomii fructiferi au inflorit si florile sunt gata de cules.
- Puii animalelor cresc și învață să se descurce singuri. Toate animalele si-au facut rost de hrana si vaneaza doar cand le este
foame.
2. Ilustrează, cu exemple din stagiile de practică, modalitățile de cunoaștere a elevilor cu mediile de viață a animalelor:
terestru, subteran, acvatic, aerian.
Pe tablă prezint elevilor imagini cu diferite medii de viață ale animalelor. Elevii descoperă mediul de viață a fiecărui animal.
Analizează forma, culoarea corpului și modul de deplasare.
Invitație la discuție:
-Ce știi despre aceste animale?
-Care este rolul animalelor în natură?
-Care este modul lor de deplasare?
Lucru în grup: Elevii grupează animalele după mediul lor de viață. Fiecare grup va descrie un animal din diferite medii,
folosind algoritmul de descriere.
Vizionarea filmulețului: „Lumea animalelor este numeroasă și variată. Pentru a trăi animalele au nevoie de aer, căldură, hrană,
adăpost. Toate acestea le găsesc în mediul lor de viață. Multe specii de animale au dispărut sau sunt pe cale de dispariție, ele sunt
înscrise în Cartea Roșie a Republicii Moldova”.
Întrebări și răspunsuri în baza filmulețului prin Metoda Explozia Stelară.
-Care sunt mediile de viață ale animalelor?
-Ce le oferă animalelor mediile în care trăiesc?
-Cum deosebim mediul de viață a fiecărui animal?

Metoda Diagrama Wenn: să compare două medii de viață ale animalelor. (Asemănări/Deosebiri).
Se adresează elevilor întrebări, se evaluează punctele forte ale lecției și momentele mai puțin înțelese de elevi.
Temă pentru acasă: Să prezinte informații despre mediul de viață a unui animal.
3. Relatează despre rolul excursiilor în familiarizarea elevilor cu natura, elaborând planul de idei al excursiei în natură cu
subiectul «Excursia de primăvară», clasa a II-a.
 Rolul excursiilor în familiarizarea elevilor cu natura:
- excursiile contribuie la lărgirea orizontului ştiinţific şi cultural al elevilor , la dezvoltarea spiritului de observaţie şi de investigare
a mediului ambiant;
- cu ajutorul excursiilor se realizează legătura dintre şcoală şi viaţă, dintre teorie şi practică;
- obligaţiile care revin elevilor în timpul excursiilor le dezvoltă spiritul de iniţiativă şi de răspundere, simţul răspunderii faţă de
grupul din care fac parte.
Vizitele şi excursiile au rolul de a completa lecţiile. În cursul acestora se pot transmite o serie de cunoştinţe noi, se pot fixa,
verifica sau sistematiza cunoştinţe dobândite anterior de elevi, se pot realiza diferite aplicaţii practice. Ele oferă prilejul de a
observa fenomenele naturii, mediile de viață ale plantelor și animalelor.
Planul de idei:
Subiectul: „Excursia de primăvară”.
I. Organizarea excursiei:
1. Alegerea traseului ( în pădure, la natură).
2. Stabilirea programului.
3. Evaluarea costului excursiei.
4. Asigurarea documentării. (Hărți, ghiduri)
[Link] grupului de elevi.
6. Echipamentul necesar. (îmbrăcăminte, încălțăminte).
II. Desfășurarea excursiei:
7. Aprobarea Inspectortului Școlar.
8. Crearea unei atmosfere plăcute.
9. Observarea, analiza și descrierea mediului ambiant (fauna, flora și obiectele din împrejur).

III. Valorificarea instructiv-educativă a rezultatelor excursiei şcolare.

10. Prezentarea tuturor informațiilor culese.
11. Prezentarea rezultatelor excursiei, prin mijloace verbale (rezumat, descrieri) și vizuale (hărți, fotografii, videoclipuri,
expoziții).
Unitatea de curs Didactica educației plastice
1. Argumentează, în baza stagiilor de practică, elementele de limbaj artistic utilizat la lecțiile de educația plastică, clasele a
II - IV-a.
2. Prezintă, în baza lecției de educația plastică, clasa a IV-a, materialele și instrumentele de lucru pentru subiectul „Florile
de primăvară”, folosind tehnica pictură.
3. Caracterizează, în baza lecției de educația plastică, clasa a III-a, subiectul „Păsările călătoare”, elementele și principiile
compoziției decorative.
Unitatea de curs Didactica educației muzicale
1. Expune metodologia organizării audiției muzicale la piesa pentru pian ,,[Link]” deLudwig van Beethoven în clasa a
II-a.
Audierea creațiilor muzicale în cadrul unei lecţii include cinci etape de bază:
I – cuvânt introductiv;- Muzica celebrului compozitor german Ludwig van Beethoven încîntă inimile iubitorilor de muzică mai
mult de 200 de ani. Din copilărie, Beethoven a fost un talentat interpret la mai multe instrumente muzicale (clavecin, orgă, pian,
vioară). La 8 ani a dat cel dintîi concert în public. Primele sale compoziţii le-a făcut la vîrsta de 12 ani. Piesa pentru pian „Vesel.
Trist” este alcătuită din trei părţi. După expresia unei dispoziţii vesele (în partea I) urmează expresia unei dispoziţii triste (partea
a II-a).
II – audiţia propriu-zisă;
III – analiza-discuţie;-determinaţi cum se exprimă sentimente- le omului în cele trei părţi.
-cum este caracterl muzicii in cele 3 parti- ce stari va trezit audiere acestei creatii.
IV – reaudierea;
V – aprecierea artistică. Elevul apreciază, ia o poziţie faţă de lucrare – o acceptă sau o respinge, îi place sau nu, este clară sau
absconsă, „frumoasă” sau ”urâtă” etc.
2. Descrie metodologia însușirii jocului muzical ,,Dacă vesel se trăiește” din clasa a III-a.
Jocul, la lecţia de Educaţie Muzicală, poate fi îmbinat cu alte activităţi didactice, contribuind la formarea aptitudinilor muzicale
generale la elevi și a muzicalităţii lor. Pentru a produce diferite sunete, putem folosi mișcările corpului (percuţia corporală): bătăi
din palme, pocnituri din degete, lovituri ușoare în piept, bătăi cu palmele pe picioare, bătăi cu picioarele, emiterea
unor sunete cu buzele și altele.
Jocul muzical „Dacă vesel se trăiește”se desfaoar cu ajutorul percuţia corporală. Aranjaţi-vă în formă de cerc și intonați melodia
jocului muzical de mai multe ori. La fiecare interpretare, unul dintre elevi arată un model de percuţie corporală pe care îl vor
repeta ceilalţi la sfârșitul fiecărei fraze din cântec.
Dacă vesel se trăieşte bate aşa,
Dacă vesel se trăieşte bate aşa,
Dacă vesel se trăieşte
Unul altuia-i zâmbeşte
Dacă vesel se trăieşte bate aşa.
Dacă vesel se trăieşte strigă aşa, hei, hei!
Dacă vesel se trăieşte strigă aşa, hei, hei!
Dacă vesel se trăieşte
 Unul altuia-i zâmbeşte
Dacă vesel se trăieşte strigă aşa, hei, hei!
Dacă vesel se trăieşte bine e,
Dacă vesel se trăieşte bine e,
Dacă vesel se trăieşte
Unul altuia-i zâmbeşte
Dacă vesel se trăieşte bine e.
3. Aplică metodologia de predare a notației muzicale la Durata sunetelor muzicale în clasa a II-a.
Formarea competențelor de citit-scris muzical, adică de cunoaștere a notaţiei muzicale este un aspect important al instruirii
muzicale a elevilor, contribuind în mod direct la înţelegerea artei musicale
Prima noțiune pe care o învăță elevii la lecțiile de Educație Muzicală este portativul și această noțiune trebuie să fie predată într-
un mod captivant ,,5 lini paralele cu 4 spatii intre ele.’’
Sunetele alcătuiesc lucrările muzicale. Ele sînt diferite ca lungime: unele durează mai mult, altele – mai puţin. Durata sunetelor
muzicale se măsoară în timpi. Sunetele muzicale se înscriu cu semne speciale numite note.
Durata de un timp – pătrimea
Durata de jumătate de timp – optimea
Procesul de învățare a notaţiei muzicale trebuie să se realizeze prin citirea/ scrierea categoriilor de durată (elementul „ritm”),
înălţime (elementul „melodie”), intensitate (elementul „dinamică”), viteză (elementul „tempo”).
În felul acesta elevii însuşesc valorile de note şi a pauzelor respective (pătrime – „pas” sau „ta”, optime – „iu-te” sau „ti-ti”)

Unitatea de curs Didactica educației tehnologice

1. Implementează trei metode activ-participative la pradarea-învățarea unui subiect în clasa I, educația tehnologică,
modulul Educația digitală la clasa I.
1. Brainstorming-ul este o metoda prin care se dezvoltă creativitatea elevilor prin exersarea gândirii divergente, care solicită
găsirea unor solutii proprii pentru problemele propuse. Etimologic, brainstorming provine din engleza, din cuvintele
“brain”=creier si “storm”=furtună, ceea ce înseamnă furtună în creier, o stare de intense activitate imaginative, un asalt de
idei.

2. Cvintetul (Cinquains) – reprezintă instrumentul de sistematizare a informatiilor, de evaluare a întelegerii și creativitatii

elevilor si mijlocul de exprimare a creativității lor.
Este o poezie de 5 versuri care se elaborează individual, în perechi sau în grup si respectă urmatoarele repere :
- titlul ( un singur cuvânt – substantiv) ;
- descriere ( 2 cuvinte – adjective) ;
- acțiune ( 3 cuvinte – verbe) ;
- sentimente ( 4 cuvinte – construcție, enunț) ;
 - esența subiectului ( un cuvât cheie) ;
Subiectul: Calculatorul- dispozitiv digital
Calculator
Util, complex
Stochează, procesează, memorează
Mașină a rațiunii umane
Dispozitiv.
3. Explozia stelară (Starbursting) este o metodă care contribuie la dezvoltarea creativităţii. Se aseamănă cu brainstormingul.
Profesorul prezintă un concept central pe baza căruia se adresează întrebări, determinând o explozie de întrebări asemănătoare
cu o explozie stelară. Paşii ce trebuie urmaţi în realizarea acestei metode sunt:
1. Împărţirea elevilor în grupuri de 4-6 elevi;
2. Problema ce va fi dată spre studiu va fi scrisă în centrul unei steluţe cu 5 colţuri ;
3. În vârful fiecărui colţ al steluţei se scriu întrebări de tipul: Ce? Cum? Unde? Care? De ce?
4. Fiecare grupă completează steluţa dată cu cât mai multe întrebări care au legătură cu problema dată.
Facultativ se poate proceda şi la elaborarea de răspunsuri la unele dintre întrebări. Este de specificat faptul
că lista de întrebări iniţiale poate genera altele, neaşteptate.
5. Fiecare grupă îşi alege un reprezentant şi comunică întregii clase rezultatele muncii lor.

Subiectul: Omul și lumea digitală

 Cum a apărut lumea digitală ?
 Ce se întâmplă în lumea digitală ?
 De ce avem nevoie de lumea digitală ?
 Care sunt dispozitivele digitale ?
 Cum comunică între ele dispozitivele digitale ?
 Unde sunt folosite dispozitivele digitale ?
 Cum să conectezi și să deconectezi corect un dispozitiv digital ?
 Ce protecție îți oferă un dispozitiv digital în diferite situații ?
 De ce lumea digitală este importantă pentru oameni?

2. Elaborează proiectul didactic al lecției de educație tehnologică în clasa a IV-a, care va fi desfășurată la atelierul unui
meșter popular. (Anexa 1)
3. Prezintă modul de organizare și desfășurare a unei ativități practice în clasa a III-a, modulul Reciclare creativă,
descriind, în cuvinte proprii, demersul tehnologic la desfășurarea lucrării decorative plane.
Dragi elevi, astăzi la lecția de educație tehnologică, vom realiza o lucrare decorative plană cu denumirea „Felinar”. Pentru
realizarea ei, vom avea nevoie de următoarele materiale:
 Tuburi de hârtie igienică.
 Hârtie de împachetat sau bucăți de tapet.
 Tub de lipici.
 Foarfecă.
 Lumânări-pastilă cu LED.
 Bandă dublu adezivă.
 Sfoară.
Demersul tehnologic la desfășurarea lucrării:
1. Mai întâi, acoperă tuburile cu hârtie colorată, fixând-o cu lipici.
2. În continuare, taie tuburile longitudinal și aplatizează-le. Apoi îndoaie-le în jumătate pe lungime.
3. Acum fă tăieturi de-a lungul părții de jos, pe marginea pliată, și lasă aproximativ 1 cm pe partea de sus.
4. Îndreaptă-le și înfășoară partea de jos în jurul lumânării. Dacă nu ai o lumânare-pastilă cu LED, poți folosi un obiect rotund de
aceeași formă și mărime sau o lumânare-pastilă obișnuită (dar nu o aprinde!). Fixeaz-o cu bandă dublu adezivă, apoi lipește și
partea.
5. În cele din urmă, taie bucle de sfoară și fixează-le în partea de sus a felinarelor.

Subiectele pentru proba de absolvire Pedagogia și metodici particulare

Unitatea de curs Teoria educației
1. Motivează valoarea pedagogică a educației morale, în formarea-dezvoltarea personalității, prin intermediul
conținutului și a metodologiei educației morale.
Morala ca fenomen social , reflectă relațile ce se stabilesc între oameni , ca subiecți reali într-un context social
delimitat în spațiu și timp. Ea este o formă a conștiinței sociale care include într-un tot unitar idealul moral,
valorile, normele, regulile morale prin care se reglementează raporturile cu ceilalți oameni , cu societatea și cu
[Link] punct de vedere pedagogic sistemul moral al societății sau morala reprezintă fondul pe care se desfășoară
acțiunea educativă.
Conținutul său se concretizează în idealul moral, valorile, normele și regulile morale. În centrul său se află idealul
moral considerat ca o imagine a perfecțiunii din punct de vedere moral, care cuprinde, sub forma unui model,
chintesența morală a personalității umane. Esența acestui ideal se manifestă prin valorile, regulile, normele
morale. Valorile morale reflectă anumite cerințe ce se impun comportamentului uman în virtutea idealului moral.
Dintre cele mai semnificative putem menționa : patriotism, libertate, cinste, responsabilitate, cooperare, modestie
etc. Valorile morale se referă la un câmp larg de situații și manifestări comportamentale. Spre deosebire de
acestea, normele și regulile morale se referă la o situație concretă, ele generând nemijlocit cerințe de comportare
în conformitate cu idealul și valorile morale. Normele moralei profesionale, ale moralei școlare sunt exemple
concludente din acest punct de vedere. Normele şi regulile morale se pot exprima printr-un ansamblu de propoziții
prescriptive sub forma de obligații, interdicții și permisiuni privitoare la acțiuni morale. Nerespectarea acestor
norme și reguli constituie obiect al sancțiunii morale care, la nivel social, se înfăptuiește de către opinia publică.
Componentele moralei sociale au un caracter determinant față de conștiințele morale individuale ale oamenilor.
Acceptarea și asimilarea celor dintâi are întotdeauna loc într-un context psihosocial de către individ, totul fiind
filtrat prin prisma subiectivității sale( experiență, capacitate de înțelegere, interese, trebuințe, aspirații, stări
afective).
Deducem de aici că dezvoltarea morală a personalității sau construcția morală a acesteia este rezultatul
interdependenței dintre determinarea externă, întruchipată de morala socială (ideal, valori, norme, reguli) și
autodeterminarea internă, personală, reprezentată de factorii subiectivi, proprii fiecărui individ. Prezența normei
sau regulii morale nu înseamnă implicit și asimilarea ei. In sens psihopedagogic asimila- rea este interiorizare,
proces prin intermediul căruia cerințele exterioare, expresie a normelor și regulilor morale, se transformă, prin an-
trenarea factorilor subiectivi, in mobiluri interne și elemente de conduită ale personalității morale.
2. Explică procesualitatea formării atitudinii estetice faţă de valorile frumosului din artă, societate, natură și
dezvoltarea aptitudinilor creatoare în diferite domenii ale artei, la elevii de vârstă școlară mică.
Cultura estetică școlară cuprinde un sistem de cunoștințe și capacități estetice prevăzute în documetele școlare
care sunt transmise și asimilate în procesul de învățământ. La școlarii mici valorile estetice sunt preluate treptat de
conținutul obiectelor de învățământ (limba română, muzica, desenul , lucru manual , cunoștințe despre natură , ,
istoria , etc).
Educația literară –Literatura are un rol important în educația esteticii , prin conținutul interesant de idei și
sentimente (mesajul artistic, prin personaj și situații tipice, prin forma de expresie (limbajul artistic. Preșcolarii
manifestă un interes deosebit pentru lumea basmelor. A poveștilor cu personaje și întâmplări fantastice. Le ascultă
cu plăcere atunci când sunt prezentate de educatori sau de alte personaje și, adesea sunt nerăbdători să le spună
ei înșiși, să, corecteze „pe povestitor (dacă a uitat vreun amănunt) sau chiar să adauge de la ei elaborând” noi
versiuni. Copiii de vârstă școlară mică sunt atrași , în egală măsură, de literatura clasică (basmele lui Eminescu,
povestirile lui Creangă și ale lui Sadoveanu etc.), dar și de literatura științifico-fantastică de anticipare, care-i
introduce de timpuriu în tainele naturii, ale cosmosului.
În literatura accesibilă preșcolarilor şi școlarilor mici, educatoarea, învățătoarea caută să le dezvolte acestora
receptivitatea fată de expresivitatea și frumusețea limbii, priceperea de a se exprima în mod corect, plastic și viu,
dorința și străduința de a compune mici povestiri, poezii sau alte încercări literare.
Cercurile literare și dramatice vin sa completeze varietatea continua și frumusețea expresivităților prin
intermediul cuvântului. Diferite emisiuni de radio și TV, piesele vizionate la teatru, în mele de pe marele
ecran, serbări școlare, întâlnirile cu oameni de litere, simpozioanele literare-artistice și mai ales (la școlari)
lectura cărților constituie surse la îndemâna oricărui copil, care, dacă sânt orientate cu prețul de către
învățătoare , constituie instrumente eficiente mare estetică, morală și patriotică a copiilor.
Educația muzicală – Muzica angajează viața psihică a copiilor sub toate aspectele ei, cu repercusiuni adânci asupra
întregilor personalități: afectivitate, intelect, voință. La lecțiile de muzică și la diversele manifestări muzicale
colective ale copiilor crește voioșia, buna dispoziție, elanul de muncă și spiritul colectiv. Se adâncesc și se
intensifică emoțiile pozitive față de educatori, față de locul unde învață și se joacă, față de natura patriei, față de
realizările oamenilor muncii. Se asigură, astfel, condiții optime pentru educație patriotică și cetățenească. Pornind
de la receptivitate, aproape general, a copiilor față de lumea sunetelor, educației, învățătorului vor căuta să le
dezvolte vocea și să le cultive auzul muzical, simțul ritmic, la armonie, să le formeze prețurile și deprinderi
elementare de la cântă. Prin educația muzicală nu este posibil și nici nu trebuie să fie pregătiți toți copiii pentru a
deveni artiști.
„Explozia” de sunete muzicale ce-l asaltează pe copil în toate mediile (familie, grădiniță, scoală, societate) poate,
însă, în anumite condiții, bloca” interesul pentru lumea sunetelor. Aceasta poate deveni obișnuită ca aerul pe care-l
respiră și, la un moment dat, să n-o mai sesizeze. De aici se impune respectarea mai multor cerințe: organizarea
regimului de viață și de muncă, în care muzica să ocupe un loc de seamă, însă a se neglija alte obligații școlare şi
sociale, selectarea cântecelor, pentru a oferi copiilor o artă autentică, din care să nu lipsească muzica populară ;
pregătirea copiilor pentru audiții, organizarea de exerciții accesibile în scopul audierii, receptării și interpretării
textelor muzicale. Se cere o grijă deosebită pentru ocrotirea specială împotriva unor încordări prea mari, pentru
selectarea cântecelor, care nu trebuie să suprasolicite organele vocale, atât de fragile la aceste vârste. In educația
muzicală se va ține seama că muzica este obiect al sensibilității copilului, înainte de a fi obiect al activității sale
intelectuale de învățare. La preșcolari şi la școlarii mici se va pune accent pe formarea și adâncirea experienței
muzicale directe, pe trăirea și, pe îmbogățirea și adâncirea impresiilor, a emoțiilor, pe dezvoltarea interesului
pentru acest domeniu al artei. Înainte de a putea explica și înțelege muzica, trebuie asimilată o mare bogăție de
impresii, de trăiri afective intense care să constituie, ulterior, la preadolescenți și la adolescenții, o bază solidă și
pentru abordarea teoretică a muzicii.
Educația artistică plastică –Artele plastice contribuie în mod deosebit la educația estetică și multilaterală a
preșcolarilor și școlarilor, formând și dezvoltând spiritul de observație, atenția, reprezentările spațiale, imaginea
creatoare, interesul și plăcerea de a desena, de a colora, de a modela și de a aranja după cerințele frumosului
obiectele din jur, camera de locuit, sala de clasă, locul de joacă etc. Învățarea citit-scrisului este precedată de
exercițiile de exprimare a simțămintelor și a gin- durilor prin desen, picturi (spontane și naive), prin modelarea
diferitelor obiecte, prin lucrul manual. Ori de câte ori are la îndemână un creion sau o cretă, copilul este atentat să
„mâzgălească“ să știe ce anume, numai din plăcerea de a se exprima pe această cale.
Instituțiile cultural-artistice, mass-media, monumentele și clădirile care prezintă interes sub raport artistic, străzile
parcurile, întregul mediu ambiant oferă copiilor de azi nenumărate surse de „inspirație” și mai ales de imitație. Ca
forme și mijloace de educație estetică prin artele plastice amintim : activitățile obligatorii sau la liberă alegere
(pentru preșcolari), de desen. Și de modelaj, de lucru manual, de asemenea lecțiile de desen și de lucru manual (la
școlarii mici), vizitarea muzeelor și a expozițiilor de pictură, cercurile de arte plastice, concursurile, manifestările
speciale (cum ar fi „desenele pe asfalt“).
Diferite emisiuni de radio specializate pe domenii oferă prilej de întâlnire cu literatura, muzica și pictura prin
intermediul personalităților scriitori, muzicieni, pictori care fi introduc pe copii în artistice lumea mirifică a muzelor
inițiindu-i în ABC-ul artelor, dar mai ales pregătindu-i să vibreze la frumusețea exprimată în poezii și cântece, în
tablouri, în diferite aspecte ale naturii, in peisajul pitoresc al muncii si creației. Anumite emisiuni mai adecvate
educației prin artele plastice. Ii pun pe copii în contact nemijlocit, pe cale vizuală, cu „desenele animate , sculptură
și cu marile creații ale arhitecturii din alte timpuri si aura tării noastre și cu cea exotică, cu expoziții de pictură.
3. Argumentează esența și obiectivele educației intelectuale, determinând modalitățile de realizare a educației
intelectuale în învățământul primar.
Termenul provine din latinescul intellectus - minte, gadire, ratiune, act rational, capacitate de a gandi, rational,
cunoastre, de a opera cu notiuni, concepte (Jinga, Istrate, 1998).
Educatia intelectuala,se realizeaza prin intermediul valorilor stiintifice si umaniste pe care le prelucreaza. selecteaza si
transmite sub forma de cunostinte. priceperi si deprinderi. In felul acesta se contribuie la formarea si dezvoltarea
personalitatii rationale, precum si la perfectionarea tuturor capacitatilor intelectuale, functiilor cognitive si
instrumentale, a tuturor mobilurilor care declanseaza, orienteaza si intretin activitatea celui care se educa (Nicola,
1994, Salade, 1998, Cretu, 1999).
Obiectul educatiei intelectuale il constituie comportamentul intelectual, astfel ca ea nu se indentifica cu educatia
pentru stiinta, iar tendinta de a include in sfera ei de preocupari problematica conceptiei despre lume este incorecta,
stiindu-se ca toate componentele educatiei contribuie la construirea unei astfel de concept!
Dezideratele educatiei intelectuale
Acestea privesc transformarile calitative ale intelectului uman (intersectat cu mediul socio-cultural extern):
•asimilarea unui sistem de cunostinte fundamentale si a deprinderilor specifice unor domenii de cunoastere;
•dezvoltarea capacitatilor cognitive;
•dezvoltarea resurselor afectiv-motivationale ale invatarii;
•cultivarea unui stil de munca intelectual;
•dezvoltarea creativitatii si autonomie intelectuala
Scopurile educatiei intelectuale sunt punct exersarea capacitatilor psihice generale si specifice diferitelor continuturi
ale stiintei;
 cunoasterea si intelegerea terminologiei stiintifice si de utilizare a unor instrumente si proceduri practice, care
apartin unor domenii; 
 dezvoltarea capacitatii de rezolvare de probleme;
  stimularea curiozitatii si imaginatiei, tenacitatii si increderii in fortele proprii, a spiritului critic si de
obiectivitate etc.
Metodologia educatiei intelectuale
Include mai multe componente :
 experienta personala de cunoastere a copilului si adolescentului (datorata activitatilor periscolare);
 instruirea ocazionala (observarea na-turii, reinnoirea informatiilor, prin intermediul muzeelor si a mass-
mediei);
 instruirea scolara sistematica, cu indrumare euristica din partea profesorului si prin modalitati de activitate
independenta, creativa si de investi-gare critica;
 instruire complementara (activitati parascolare);
 autoinstruirea. 
Educatia intelectuala se va realiza diferentiat in functie de particularitatile individuale a celor care se educa.
Obiectivul principal al scolii trebuie sa fie insusirea unui sistem de metode de lucru si investigate, astfel incat cel care
se educa sa fie capabil de continuarea efortului de instru-ire/autoinstruire, de adaptare la cerintele societatii (Jinga,
Istrate, 1998). Cei care se educa trebuie sa-si insuseasca nu numai principii, legi, teoreme, dar si sensul social si uman
al acestora.
Se iau in vedere trei operatii:
 selectarea, 
 prelucrarea si 
 transmiterea valorilor de la societate la individ
4. Explică conceptul și conținutul valoric al „Noilor educații” - o problematică pentru teoria educației,
reflectând aspecte instructiv-educative din stagiile de practică.
Noile educaţii ca stare a conştiinţei pedagogice:
Conceptul de ,,nou” este asociat, de obicei, ideii de inedit, origi- nal, neobişnuit, cu ceea ce se întâmplă prima oară,
dar şi cu ceea ce vine să înlocuiască vechiul, existentul, obişnuitul, perimatul. Aceste sensuri însă nu se transferă în
mod automat şi asupra trăsăturilor uma- ne, deoarece nu putem accepta că ceea ce a fost omul până la noile educaţii
poate fi numit cu învechit, perimat etc. Problema este dacă noţiuneaşi termenul de ,,educaţii noi” exprimă cu adevărat
noi reali- tăţieducaţionale sau termenul dat nu este decât o metaforă care redă o nouă atitudine faţă de educaţie.
Se ştie că educaţia este de o seamă cu omul, îi însoţeşte întreaga lui viaţă, are loc oriunde există oameni, este
universală (proprie tuturor oamenilor şi antrenează toate valorile date omului sau create de omenire), se realizează
preponderent în sens pozitiv şi reprezintă măsura de devenire a omului întru fiinţă.
A trata deci despre noile educaţii înseamnă a defini educaţia ca valoare perenă a conştiinţei pedagogice.
Noile educaţii– reprezintă demersul societăţii actuale pentru edu- caţie, o suită de strategii şi obiective generale
răspunzând imperative- lor indicate de problemele societăţii actuale, şi nu nişte concepte sau teorii educaţionale cu
privire la conţinuturileeducaţionale.
Noile educaţii decurg din tipurile de educaţie care s-au constituit tradiţional: educaţia intelectuală, educaţia morală,
educaţia estetică, educaţia religioasă etc.
Analiza problematicii contemporane si identificarea noilor teme de meditatie au condus la construirea –in plan
international- a unor raspunsuri specifice, prin potentarea ,,noilor educatii” sau a unor noi tipuri de continuturi:
educatia pentru pace, educatia ecologica, educatia pentru participare si democratie, educatia demografica, educatia
pentru mass-media, educatia nutritionala, educatia economica si casanica moderna, educatia pentru timpul liber,
educatia privind drepturile fundamentale ale omului, educatia pentru o noua ordine internationala, educatia
comunitara, etc. Este de asteptat ca aceasta lista sa se modifice (fie prin disparitia unor ,,educatii”, in masura in care
realitatea ingaduie asa ceva, fie mai degraba- prin impunerea unor noi cerinte si continuturi educative).
Ca modalitati practice de introducere a “noilor educatii”, sunt mentionate trei posibilitati (Vaideanu, 1988, p. 109):
a) – prin introducerea de noi discipline centrate pe un anumit tip de educatie (dificultatea consta insa in
supraincarcarea programelor de invatamant)
b) – prin crearea de module specifice in cadrul
Analiza problematicii contemporane si identificarea noilor teme de meditatie au condus la construirea –in plan
international- a unor raspunsuri specifice, prin potentarea ,,noilor educatii” sau a unor noi tipuri de continuturi:
educatia pentru pace, educatia ecologica, educatia pentru participare si democratie, educatia demografica, educatia
pentru mass-media, educatia nutritionala, educatia economica si casanica moderna, educatia pentru timpul liber,
educatia privind drepturile fundamentale ale omului, educatia pentru o noua ordine internationala, educatia
comunitara, etc. Este de asteptat ca aceasta lista sa se modifice (fie prin disparitia unor ,,educatii”, in masura in care
realitatea ingaduie asa ceva, fie mai degraba- prin impunerea unor noi cerinte si continuturi educative).
Ca modalitati practice de introducere a “noilor educatii”, sunt mentionate trei posibilitati (Vaideanu, 1988, p. 109):
a) – prin introducerea de noi discipline centrate pe un anumit tip de educatie (dificultatea consta insa in
supraincarcarea programelor de invatamant)
b) – prin crearea de module specifice in cadrul
 Analiza problematicii contemporane si identificarea noilor teme de  meditatie au condus la construirea –in plan
international a unor  raspunsuri specifice, prin potentarea ,,noilor educatii” sau a unor noi tipuri 
de continuturi: educatia pentru pace, educatia ecologica, educatia pentru  participare si democratie, educatia
demografica, educatia pentru mass- media, educatia nutritionala, educatia economica si casanica moderna,  educatia
pentru timpul liber, educatia privind drepturile fundamentale ale  omului, educatia pentru o noua ordine internationala,
educatia  comunitara, etc.
Este de asteptat ca aceasta lista sa se modifice (fie prin disparitia unor ,,educatii”, in masura in care realitatea
ingaduie asa ceva,  fie mai degraba- prin impunerea unor noi cerinte si continuturi educative).
5. Argumentează esența, obiectivele și modalitățile de realizare a educației ecologice în procesul de învățământ.
Educația ecologicӑ, есо-сivicӑ, ambientala, realizeaza legatura intre științele educației și științele naturii. Ea
ilustreaza tendința actuală de deschidere a științelor educației spre celelalte știnte, precum si realizarea unei conexiuni
generale a științelor.
Educația ecologica , trebui sӑ fie un proces аctiv, continuu, desfășurat la scara globala si in toate clasele si categorile
sociale; ea trebuie sa fie o educație despre mediu, prin mediu si in mediu; educatorul trebuie sӑ aibӑ solide si actuale
cunoștințe de specialitate, sӑ stăpânească foarte bine procedeele pedagogice si sӑ cunoască psihologia grupului cu care
lucreazӑ; . mijloacele si formele utilizatе trebuie sa fie selectate, sӑ fie atractive, sugestive, actuale". Educația
ecologicӑ este o forma а educatiei care printr-un sistem de actiuni specifice, asigura formarea unei cunoștințe
ecologice si a unui comportament ecologic.
Principiile care trebuie aplicate in realizarea educației ecologice sunt:
1. Considerarea mediului in totalitatea sa (natural, сonstruit, tehnologic, social, еconomic, politic, etnic,
cultural-istoric, estetic);
2. Educafia ecologicӑ este un proces continuu;
3. Educafia ecologicӑ presupune o abordare interdisciplinarӑ, holistica;
4. Educatia ecologica trebuie focalizata pe probleme de mediu actuale sau potenfiale;
5. Educafia ecologica utilizeaza o gama larga de abordari educafionale directe.

6. Argumentează rolul și obiectivele educaţiei prin muncă, elucidând genurile de muncă și conținutul educației
muncii la elevi în ciclul primar.
Munca este o componenta a mediului social formată din teorii, acțiuni, tehnici, mijloace și deprinderi practice, care
are ca finalitate producerea de bunuri materiale si spirituale necesare dezvoltarii si existenței omului șisocietății.
Însocietatea contemporană demоcratica, bazata рe еconomia de piață, munca este subordonată omului, omul fiind
agentul principal al creării si perfecționării munci, ca un instrument complex teoretico-acțional de producere a
bunurilor materiale in folosul omului șisocietății. Progresul tehnico-știintific obiectivat in mecanizare, robotizare,
automatizare si îndeosebi informatizare, creație a omului,îlajutăsă-șiperfecționeze munca, s-ofacă mai productivășisă-i
aducӑ tot mai multa placere si satisfactie.
Genuri de muncӑ
a) in funcție de implicațiileforțelor psihofizice ale omului exista doua genuri de muncă: manuală si intelectuală.
Munca manuală (fizica) este aceea făcută cu mâna, cu eforturi fizice. Ea cuprinde o serie de îndeletniciri din
domeniile agricol, industrial, de construcții, de birou, casnice etc. Desi progresul tehnico-științifice va reduce
ponderea muncii manuale (fizice), asa cum s-a arătat, ea se va mai menține la unele activități.
Munca intelectuală este aceea care apartine minții, intelectului, intr-o măsurăimportantă. Ea Implică
antrenarea informațiilordobânditeși a cараcitatilor cognitive(intelectuale), așa cum sunt atenția, memoria,
gândirea, imaginațiaetc. în rezolvarea problemelor, îndeplinirea unor activități profesionale. Еа este specificӑ
anumitor profesii, așa cum sunt cele de inginer, medic, economist, artist, profesor, manager etc. Munca
intelectuală va cunoaște o dezvoltare deosebită, datorită pro- gresului tehnicо-stiintific- mecanizarea,
robotizarea, automatizarea, informatizarea etc. Specialistii care lucreaza intr-o măsură mare cu mintea
alcătuiesc categoria socială a intelectualității.
Este cunoscutcăgenul de muncӑ intelectuală nu se instalează intr-un "turn de fildeș". ci se ancorează in realitate, are
implicații practice, contribuie la producerea bunurilor materiale si spirituale. Mai mult, unele profesii imbinӑ nu numai
munca intelectuala сu асtivitatea pгас- tică, ci îmbină chiar munca intelectuală cu munca manualaӑ, așa cum sunt
ргofesiile din domeniile chimiei, electronicii, artei, agriculturi, сonstructilor, activităților casnice etc.
b) in funcție de domeniile sociale se pot evidenția alte genuri convenționale de muncă, cum sunt cele: сulturală,
artisticӑ, științifică,economică, industriali, agricolă,comercială, pedagogică, sanitară, juridică,sportivă,politică,
diplomatici, managerialăetc. În cadrul acestor genuri de muncӑ se pot regăsiși genurile ce implica fortele
psihofizice umane - muncа manuală (munca fizică) si munca intelectuală, cu implicații si aplicații practice. Сa
urmare a aсestor genuri de muncă, învățământul de toate gradele trebuie să se implice, sa prevadă timp,
conținuturișiactivități adecvate, care să asigure tinerilor pregătirea pentru genurile de muncӑ prezentate,
desigur aceasta făcându-sediferențiat, in funcțiede calificarea ca personal de execuție sau calificarea cа
реrsonal de specialitate, realizând, totodată, si educațiamuncii, dobândirea unei atitudini corecte față de fiecare
gen de muncă.
Сontinutul educatiei muncii. El include următoareletrăsăturișisemnificații:
-înțelegerea rolului șinecesitățiînvățăturiiși a muncii sociale pentru om și societate, considerând ca muncă este un
instrument creat si perfecționat de om subordonat lui, in folosul lui si al semenilorsăi, care contribuiе, prin
intervențiași conducerea lui de către om, la dezvoltarea oamenilor șisocietății prin intermediul bunurilor materiale
și spirituale produse (create)drepturi egale la învățătură, la muncӑ pentru toțicetățenii,fără nicі о discriminare;
-realizarea unei pregătiri teoretice și practice temeinice, de performanțășieficiență, prin intermediul învățăturiia
tinerelor generați;
- spirit de independență,inițiativași creativitate in muncӑ, însoțit de dragoste, respect, devotament și
responsabilitate față de muncă;
-organizarea științifică a munci, însoțită de disciplina muncii, a unei discipline liber consimțeminte, conștiente
-protectia, securitatea și igiena muncii;
- competiție loiala, cooperare si intr-ajutorare in muncă
- fundamentarea științifică a muncii, evitândpregătirea mestesugareasca;
- protecția minorilor, în sensul de a nu fi folosițiînmunci dăunătoaresănătății. moralitățiișidezvoltării normale;
- interzicerea muncii forțate;
- combaterea fenomenului de indiferențăși neangajare înmuncă;
lupta împotriva celor ce participă la furtul sau distrugerea produselor muncii, cu aplicarea sancțiunilor (pedepselor)
prevazute de lege;
-recompensarea materiala, financiarășimorală a celor ce obțin rezultate înmunса, înfuncție de calificare,
realizări,importanțasocială a muncii et.., urmărindu-se producerea plăceriișii satisfacția in munca, a sporirii сantitatii
șii calitățiimunci
desfășurarea unei munci, inclusiv a învățăturii, susținute si eficacе, șirespectarea normelor ergonomice, între care
munca rațională, îmbinatăcu acțiunile compensatorii, îndeosebi odihna activӑ si cu evitarea suprasolicitarilor
provocatoare de obosealăaccentuată, a stimulentelor nocive, cum sunt alcoolul, drogurile si altele.
Obiectivele educatiei munci
Potențialul eticosocioeducativ al conținutuluieducației muncii, al trăsăturilorșisemnificațiilor ei se valorifică prin
proiectarea si finalizarea următoarelorobiective:
a) Cunoașterea, ре baza de înțelegere, a conținutuluieducației muncii, a valentelor eticosocioeducative, ale
trăsăturilorșisemnificațiilor ei - ca obiectiv cognitiv;
b) Formarea convingerilor și sentimentelor de dragoste și devotament față de muncă,înconcordanță cu valențele
eticosocioeducative ale conținutuluieducațieimuncii, ale trăsăturilor si semnificatiilor lui - ca obiectiv cognitiv-
formativ- afectiv, care împreună cu primul obiectiv formeaza conștiința muncii
c) Formarea dеprinderilor și obisnuințelor de muncӑ, care se valorificăîn fapte de muncăproductivă
(materialășispirituală), înstrânsălegătură cu valențele eticosocioeducative ale conținutuluieducației muncii - cа
obiectiv psihomotor, acțional, care formeazăconduitamuncii.
Finalizarea obiectivelor educației muncii înșcoală se facе prin toate formele de învățătură (аctivitati didactice și
extradidactice), câtși prin formele de activitate extrașcolara, printre care se pot menționa:
- lecții de toate tipurile desfășurateîn clasa; lucrări practice de laborator, atelier etc.;
-practica de specialitate înunitățile economico-sociale de profil; consultațișimeditații, vizite și excursii didactice;
studiul individual; activitățiînn cercuri pe obiecte sau сercuri tehnico-știintifice;
- activitățiîncluburi cultural-artistice, sportive - concursuri profesionale și alte genuri de competițiișcolare
O educație a muncii, făcută cu competența, cu conținuturi cognitive, actionale șiafective dense, elevate, moderne,
strâns legate de o pregătiregeneralășiprofesionala temeinicӑ a tinerilor, de formare multidimensionala а personalități
lui, încare au fost prezente eforturile psihofizice conștiente, active, responsabile si eficiente ale elevilor (studenților)
aduce in profilul moral al acestora o componența de mare importanță, care va duce la conștientizarea ideii cӑ tot ceea
ce a produs și a acumulat omenirea, toată cultura materialășispirituală, reprezintӑ rezultatul muncii omului șicăfără
muncӑ, subordonatӑ omului si condusă de acesta, nu se poate realiza dezvoltarea si prosperitatea omului si a societății.

Unitatea de curs Pedagogia generală

1. Definește noţiunea de pedagogie ca ştiinţă a educaţiei şi rolul ei la pregătirea specialiştilor pentru activitatea
instructiv-educativă.
Pedagogia este știința care studiază fenomenul educational, cu toate implicațiile sale asupra formării personalității
umane în vederea integrării sale active în viața socială.
Știința pedagogică oferă profesorilor de specialitate reperele metodologice în baza cărora se organizează și se
desfășoară procesul educational.
Statutul de știință este asigurat de un ansablu coerent de cunoștințe, legi, principia referitoare la fenomenul educației
cu ajutorul cărora sunt explicate procesele educative.
Pedagogia oferă învățătorilor drept sistem de metode, mijloace, forme de organizare a procesuui educațional care
stau la baza formării managementului sistemului instituțiilor eudcaționale prin care este orientat și susținut procesul
educațional, prin care este este orientat și susținut procesul educative astfel pedagogia îndeplinește aspec practice.
2. Explică traiectoria constituirii pedagogiei ca știință, caracterizând etapele de evoluție a științelor educației.
Educația a apărut odată cu societatea umană, fiind implicate nemijlocit în procesul muncii. Pe o anumită treaptă de
evoluție a societății, datorită dezvoltării forțelor de producție, ea s-a desprins din procesul muncii transformându-se
într-o activitate de sine stătătoare, respectiv o funcție special a societății. Din aceste moment educația devine obiect al
reflectării sistematice.
Am putea delimita două etape în elaborarea teoriei pedagogice:
- etapa reflectării educației în conștiința comună a oamenilor;
Această etapă, care corespunde în linii mari orinduirii comunei primitive, se caracterizează prin aceea că fenomenul
educational se reflectă în conştiinţa oamenilor sub formă de reprezentări și idei izolate, sporadice, ocazionale,
constituite în mod empiric in procesul activităţii practice nemijlocite. Ele se transmit în mod oral de la o generatie la
alta sub formă de sfaturi, îndemnuri, povete, maxime etc.
- etapa reflectării științifice a fenomenului educational;
Carcateristic pentru această etapă este preocuparea de a unifica într-un tot diferite idei privitoare la educație, cu
scopul de a oferi explicație mai profundă și o imagine mai cuprinzătoare asupra acestui fenomen. Se încheagă în acest
mod adevărate sisteme teoretice cu menirea nu numai de a explica, ci și de a orienta activitatea educativă practică.
Asemenea sisteme sânt rodul activității unor personalități care, la rândul lor, servesc interesele unei anumite societăți.
3. Determină sistemul ştiinţelor pedagogice, precizând ramurile pedagogiei şi obiectul lor de studiu.
Știința educației include mai multe ramuri sau discipline. Delimitarea lor se face în funcție de componentele sau
laturile acţiunii educaționale, care intră în aria lor de studiu, de relațiile dintre ele, de metodele şi tehnicile folosite
pentru cunoaşterea acelui domeniu.
Tinând seama de acest lucru, putem vorbi de următoarele ramuri ale ştiinţei educației:
Pedagogia generală. Este o disciplină teoretică ce studiază acfiunea educaţională dintr-un unghi general de vedere,
urmărind să-i surprindă anumite legităti, valabile indiferent de locul şi timpul în care se desfăşoară. Vorbind despre
educație, arătam că ea a apărut odată cu societatea şi va exista atâta timp cât există societatea. Aceasta înseamnă că,
indiferent de modificările ce au intervenit pe parcursul evoluției societății, educația și-a păstrat şi-şi va păstra anumite
trăsături esentiale şi stabile pe care le studiază pedagogia generală.
Pedagogia preşcolară. Aria ei se delimitează în functie de vârstaobiectului educației, ocupându-se, deci, de
problematica și tehnologia desfăşurării acțiunii educaţionale cu copii de vârstă preşcolară
Pedagogia şcolară. Se preocupă de problematica și tehnologia organizării şi desfăşurării actiunii educationale în
cadrul școlii, ca principală instituție de educație, cu copii normal dezvoltati din punct de vedere fizic şi psihic.
Pedagogia specială. Se delimitează în funcție de anumite parlicularități ale obiectului educației care-l plasează pe
acesta în afara normalului, ocupându-se de problematica și tehnologia desfășurării acțiunii educaționale privind pe
acești copii deficienți din punct de vedere fizic, psihic și psihomotric, în şcoli și instituții special.
Pedagogia experimentală. Obiectul ei se delimitează în alt mod, după criteriul posibilităţii de investigație
experimentală a educatiei. Pornind de la anumite probleme reale pe care le pune procesul instructiv-educativ,
pedagogia experimentală organizează şi provoacă situații noi, înregistrează, prelucreaz și interpretează cele constatate,
pentru ca, pe această bază, să se pronunțe în legătură cu valoarea și utilitatea unor principii și tehnici noi pentru
activitatea practică.
Pedagogia comparata este acea ramură a ştiinţei educatiei care a apărut din necesitatea cercetării realității
educationale din diverse fări și se ocupă cu particularitățile naționale ale educatiei, cu ceea ce este specific fiecărui
sistem educational, ca și cu ceea ce este tipic și universal. Studierea acestora se realizeaza cu ajutorul metodologiei
comparate, apelându-se în acest fel la inventarierea şi prelucrarea datelor ce caracterizează un sistem național de
educație.
Sociologia educației. Revendicată de sociologi ca fiind o ramură aplicativă a sociologiei, putem s-o considerăm în
același timp o ramură a stiintei educatiei. Ea studiază fenomene cum ar fi relatia dintre educatie și societate, fenomene
sociale ce apar la nivelul şcolii, ca instituție socială, fenomene privitoare la conportamentul social al colectivului de
elevi.
Filosofia educației. Este o disciplină în plină constituire ca urmare a implicațiilor tot mai profunde pe care educația le
are în lumea contemporană. Reflecțiile în cadrul acestei discipline se referă, pe de o parte, la interpretarea finalității
educației prin prisma contribuţiei sale la dezvoltarea personalităţii umane, iar pe de altă parte la fundamentarea
dialectică a cunoaşterii ştiinţifice a fenomenului educational.
Metodicile predării diferitelor obiecte de specialitate. Se ocupă de problemele organizării și desfășurării procesului
de învățământ la un obiect determinat . Ele au, prin excelență, un caracter normative, indicând modalitățile concrete
după care profesorul trebuie să se conducă în activitatea sa.
4. Analizează rolul școlii ca factor instituțional principal al educaţiei tinerii generații, argumentând influența
procesului instructiv-educativ în formarea personalității umane.
Scoala- este o instituție de învățământ creată în mod special pentru educarea tinerii generații. Este un sistem, un
ansamblu de componente organizate rațional care asigură funcționalitatea ei internă, urmărind realizarea unor
obiective, instructiv educative.
Rolul:
-Școala pregătește tinerii pentru prelucrarea și continuarea activităților sociale;

-Școala realizează idealul educațional impus de cerințele sociale;

-Școala organizează și este influențat de forme în învățământ (îmbunătățirea calității în învățare, reforme în
documentul de
programe, abordarea noilor concepții și paradigme educaționale);

-Școala valorifică acțiunile educative pe care le exercită ceilalți factori (grădinița, familia, mass-media etc.);

-Școala dispune de personal-calificat (cadre didactice) și organ managerial, de infrastructură- bază materială
adecvată necesară procesului de învățământ.
5. Explică rolul eredităţii, mediului social și al educației în formarea personalității.
Ereditatea este ansamblul dispozițiilor de natură anatomofiziologice înnăscute sau transmise prin mecanismele și
informațiile genetice de la generațiile anterioare la generațiile tinere prin intermediul părinților.
Mediul este factorul extern în care omul trăiește și dezvoltă, acționează, muncește și creează. El presupune
ansamblul elementelor naturale sociale și culturale cu care omul interacționează pe tot parcursul vieții. Mediul social
este totalitatea condițiilor economice, politice și culturale.
Mediul este factorul extern care asigură copilului atmosfera socială-globală și psihosocială în care își trăiește direct
experiența de viață prin situații educaționale pe care le parcurge în familie, la școală sau alte medii sociale prezente în
viața omului.
Educația este considerat principal factor în formarea personalității și este într-o interacțiune cu cei doi factori
ereditatea și mediul. Educația are un rol îndrumător în dezvoltarea personalității care:
- crează un climat favorabil psiho-educațional;
- oferă o anumită direcție a dezvoltării ;
- formează la individ calități morale estetice, intelectuale, religioase etc. ;
- educația crează mijloace necesare pentru rezolvarea contradicțiilor dintre posibilitățile interne și cerințele externe ale
mediului.
Educația decurge cu succes dacă se ia în seamă nivelul de dezvoltare a personalității , a proceselor psihice: voința,
memoria, afectivitatea, atenția, motivația.
6. Argumentează rolul și interdependenţa dintre formele generale ale educaţiei în baza criteriilor: locul de
desfășurare, durata, conținutul, agenții implicați, evaluarea.
Formele educației:
-Educația formală
-Educația nonformală
-Educația informală
Educația formală
Locul de desfășurare
-Se realizează într-un cadru instituțional,în contextul sistemului învățământului,în rețeaua de instituții școlare
structurate pe trepte și niveluri.
Durata
-În raport cu viața și fenomenul educației permanente,are o durată mai mică în comparației cu alte forme ale educației:
începe odată cu încadrarea persoanei în sistemul de învățământ și se termină odată cu ieșierea acesteaia din sistem.
Conținutul
-Este centrul de interes al politicii educaționale a statului.
-Are caracter organizat,sistemic și sistematic.
-Influențele educative sunt bine proiectate,subordonate unor finalități clare.
-Are caracter obligatoriu,ce reflectă preocuparea societății pentru achiziționarea pentru tânăra generație a valorilor
culturii materiale și spirituale în scopul progresului social.
Agenții implicați:
-Responsabilitatea revine cadrelor didactice, investite cu acest rol, având o pregătire special.
Evaluarea:
-Evaluare este stresantă, exterioară şi se soldează cu note, sau calificative pe baza cărora se asigură promovarea.
Educația nonformală
Locul de desfășurare:
-Într-un cadru instituţionalizat, dar situat în afara şcolii.
Durata:
-Se realizează pe o durată mare de timp: între limitele de implicare conștientă și activă a individului în propria sa
formare .
Conținutul
-context mai puțin formalizat, dar nu mai puțin formativ
-conţinutul, mai flexibil, este prevăzut în documente special elaborate şi diferenţiat după vârstă, sex, interes,
aptitudini, categorii socio-profesionale, interesul participanţilor, aptitudinile şi înclinaţiile acestora.
-are un caracter aplicativ imediat.
Agenții implicați
-Educatorii nonformali sunt moderatori, animatori, adresându-se publicului larg, interesat.
Evaluarea
-Evaluarea este mai puţin evidentă; se bazează pe autocontrol; uneori se acordă diplome de absolvire şi certificate de
participare

Educația informală
Locul de desfășurare
-Se realizează în afara unui cadru instituționalizat în activități pedagogice,în cadrul larg al mediului social care oferă
persoanei modele de comportament și-l informează asupra modului de a acționa în diverse situații de viață.
Durata
-Derulează pe parcursul întregii vieți.
Conținutul
-Achizițiile fiind întâmplătoare, conţinutul este variat, nediferenţiat, neorganizat ori structurat din punct de vedere
pegagogic.
Agenții implicați
-Educatori informali pot fi părinţii, prietenii, colegii, rudele sau alte persoane.
Evaluarea
-Evaluarea se realizează la nivelul opiniilor şi reuşitelor personale şi sociale , pe baza analizei comportamentale şi
factuale.
7. Motivează importanța mediului familial prin intermediul funcțiilor și a formelor de colaborare cu alți factori
instituționali.
Familia - este o unitate socială, grup social constituit din adulți și copii între care există relații de filiere socială și
naturală. Ea este celula de bază a societății ce are un rol complex în creșterea și educarea tinerii generații.

Familia este celula de bază a societății ce are un rol complex în creșterea și educarea tinerii generații care
îndeplinește mai multe funcții precum:
-funcția biologică
-funcția psihologică
-funcția socială
-funcția economică
-funcția culturală
-funcția educativă -aceasta se exercită de către membrii familiei în mod intenționat având un scop și folosind metode
adecvate pentru ca copii să capete priceperi și deprinderi necesare,fiecrae membru a familiei își are autoritate,atribuții
și rol în familie(rol de mamă,fiică,frate,tată)
Formele de colaborare ȘCOALĂ-GRĂDINIȚĂ-FAMILIE
- Colaborarea dintre grădiniță,școală,familie rezultă din obiectivul comun pe care îl umăresc ,, dezvoltarea
personalității cipilului,,
-Învățătorii trebuie să cunoască pregătirea ce se realizează în grădiniță,educatorii trebuie să
cunoască cerințele față de copii la școală
-Familia trebuie să fie moderatorul care să ducă evidență și să participe activ în viața
copilului,realizând cu succes procesul de educație și instruire
-Colaborarea permanentă dintre școală-famile- grădiniță devine o condiție a realizării a
idealului educațional
ȘCOALĂ-FAMILIE
-Vizite reciproce
-Adunările cu părinții
-Comitetul de părinți pe clasă
-Lecturate cu părinții
-Vitrine cu cărți și broșuri
-Corespondența cu părinții(orice modalitate)
Parteneriatul educațional dintre părțile implicate are un rol important pentru:
-Egalitatea șanselor de participare la o acțiune educativă comună
-Înteracțiuni acceptate de toți partenerii
-Comunicare eficientă între participanți
-Cooperare și colaborare
Concluzie
Atunci când părinții,cadrele didactice și celilalti membri a comunității devin parteneri în
educație în jurul elevului se formează un suport, astfel parteneriatele constituie o componentă
esențială în organizarea și desfășuarea activității instructiv-educative în școală.
Unitatea de curs Didactica educației I
1. Definește conceptul și obiectul de studiu al didacticii, elucidând problemele didacticii generale.
Termenul ,,didactică,, provine de la cuvântul grecesc ,,didaske,, sau ,,didaskein,, ceea ce înseamnă a învăța pe
alții,instruire,învăț[Link]ția acestui cuvânt din latină înseamnă știința învățării sau predării.
Didactica în sens larg înseamnă ramură principală a științelor pedagogice,ce studiază componentele procesului de
învățămâ[Link] de didactica a fost introdus pentru prima oară în teoria și practica școlii în secolul XVII de către
Jan Amous Comenius(1592-1670)considerat fondatorul didacticii și a pedagogiei.
Obiectul de studiu al didacticii este procesul de învățământ.
Procesul de învățământ este un act de investigație,de descoperire a adevărului științific,de elaborare și clarificare a
informației ceea ce-l dezvoltă pe elev din aspect multilateral.
Problemele didacticii sunt:
-esența procesului de învățământ (predare-învățare)
-conținutul procesului de învățământ
-principiile didactice
-mijloacele de învățământ
-metodele,procedeele didactice
-evaluarea cunoștințelor și randamentul școlar.
2. Clasifică mijloacele didactice după doi autori, argumentând importanța integrării mijloacelor ultramoderne
în învățământul primar.
Mijloacele didactice reprezintă un ansamblu de instrumente materiale,naturale,tehnice,[Link] metodelor și
procedeelor didactice ce presupun realizarea sarcinilor didactice,proiectate la nivelul lecției instructiv educative.
Mijloacele didactice de învățământ după [Link]:
-Mijloace didactice vizuale;
-Mijloace didactice sonore;
-Mijloace didactice audiovizuale;
Mijloacele didactice de învățământ după [Link]:
-Mijloace didactice informativ-demonstrative;
-Mijloace didactice de exersare-formare a deprinderilor;
-Mijloace didactice de raționalizare a timpului didactic;
-Mijloace didactice de evaluare a rezultatelor.
Mijloacele didactice au o importanță sporită fiindcă îl ajută pe profesor să realizeze la nivel superior sarcinile
instructiv-educative a lecției,iar pe elev mijloacele didactice îi sprijină operațiile gândirii,stimulează activitatea de
cercetare,afectează pozitiv imaginația și creativitatea și participă la înțelegerea eficientă a activității de învățare a
cunoștintelor.
3. Caracterizează tipurile de învățare școlară, formulând condițiile învățării eficiente în dependență de factorii
interni și externi ai învățării.
Învățarea școlară este un proces care determină o schimbare de durată a comportamentului celui care învață,a
modului de a gândi,a simți și a acț[Link] o modificare în comportamentul unui individ ,prin experiențe repetate,în
interacțiune cu medu..Procesele de învățare se realizează prin produsele obținute(cunoștințe,noțiuni,
idei,atitudini,comportamente).
Învățarea poate fi definită ca act de elaborare de operații și de strategii mintale/cognitive.
Aspectul procesual al învațării –cuprinde momente sau procesele care compun o secvență de învățare.
În activitatea procesuală se disting următoarele etape:
- perceperea materialului
- înțelegerea
- însusirea cunostințelor
- fixarea în memorie
- aplicarea
- actualizarea cunostințelor
- transferul cunostințelor
⮚ Tipuri de învățare
- Învățare tradițională
- Învățare prin acțiune directă asupra obiectivelor și fenomenelor
- Învățare prin învățare
Învățarea tradiționată-presupune repetare,imitare,memorizare,exersare,experințe senzoriale,învățare prin receptarea
comunicării orale și scrise(pune accetul pe memorizare și reproducere).
Învățare prin acțiune directă asupra obiectivelor și fenomenelor-include observarea sistematică.învățarea prin
rezolvarea de probelem,experimente,învățarea prin trăirile afective,învățare prin koc,prin
descoperire,cercetare,învățare creativă.
Învață prin învățare-unii elevi învață prin indicația învățătorului îi învață pe alții.
⮚ Aspecte ale învățării.
Învățarea este analizată în trei aspecte
- Învățare ca proces
- -învățare ca produs
- Învățare –condiționată(învățare în funcție de diverși factori)
Învățarea ca proces-este succesiunea de operații,acțiuni,stări și evenimente,schimbări în felul de a gândi ,a simți,a
acțiuona,reflectânduse cu timpul în comportamentul elevului.
Învățare ca produs-ansamblu de rezultate exprmate,cuniștințe,idei,noțiuni,priceperi și deprinderi
comportamentale,moduri de gândire,atitudine cu efect cantitativ și calitativ.
Învățare-condiționată –presupune condițiile și cauzele care influențează asupra procesului de învățare,facilitează
învățarea,reușita sau insuccesul.
⮚ Condițiile învățarii.
În general, la baza oricărei acţiuni umane, deci şi la baza invăţării se află:
- factori interni (de pildă, motivaţia persoanei);
- factori externi (situaţii concrete, presiunea socială, dorinţa de apreciere din
partea semenilor)
Factorii externi
1. Factori sociali/culturali-familia,mediul cultural-educațional,mediul socio-economic,mediul local,urban-rural.
2. Factorii școlari/pedagogici-prezintă relația profesor-elev,calitatea instruirii,conținuturile învățării sunt predate
după documentele școlare,învățarea este realizată pe clase.
Factorii socio-organizaționali din mediul școlar, familial social se referă la modalitatile de organizare a procesului
învățării de către școală, profesor, familie, mass-media. Funcționalitatea spațiilor școlare și diversificarea lor în funcție
de situațiile de învățare, schimbarea locurilor de învățare (cabinete, săli de clasa, laborator), atmosfera de muncă din
școală și din clasa de elevi.
Factorii interni.
În procesul învățătrii sunt implicate majoritatea proceselor cognitive, volitive, afective, apoi atenția si limbajul,
motivațiile, aptitudinile, interesele de cunoaștere și profesionale, fiecare având un rol bine definit.
Invatarea scolara se desfasoara pe baza unor conditii interne, in cadrul carora actioneaza o multitudine de factori,
biologici si psihologici, determinandu-i eficienta sau ineficienta.
[Link] biologici, cu influențe mai importante asupra procesului învățării sunt: vârsta, dezvoltarea
mecanismelor neurodinamice ale învățării, funcțiile analitico-sintetice ale creierului, irigarea cu sange a scoarței
cerebrale, particularitățile anatomo-fiziologice ale analizatorilor, starea sănătății organismului, potențialul genetic,
somnul și bioritmul intelectual.
2. Factorii psihici sunt: stadiul dezvoltării instincturilor cognitive, operatorii, psihomotorii, afective și socio-
morale, nivelul de inteligență, aptitudinea scolară, aptitudinile speciale, spiritul de observare ,presupune
dezvoltarea proceselor cognitive,volitive,dezvoltarea nivelului de performanță,a motivației.

4. Prezintă patru criterii de clasificare a fomelor evaluării, caracterizând formele evaluării inițiale, formative și
sumative conform criteriilor: perioada de desfășurare, scop, funcții, modalități de evaluare.
Evaluarea este componenta principăală a procesului de învățământ ce presupune verificarea și aprecierea
cunoștințelor,priceperilor și deprinderilor calitative și cantitative la un moment dat inițial,periodic sau final.
Evaluarea este actul didactic ce determină promovarea sau nepromovarea elevului,într-un an de studiu,ciclu de
învățământ.
Evaluarea presupune orientarea sistematică a unor date specifice,privind performanțele evidențiate în situația de
evaluare.
Formele evaluării
1. După cantitatea de infromații verificate
- Parțială
- Totală
2. După autorul care efectuează evaluarea
- Internă
- Externă
- Autoevaluarea(efectuată de subiectul însuși).
3. După domeniul de dezvoltare
- Evaluare în domeniul psihomotor(capacități,deprinderi0.
- Evaluare în domaniul socio-afectiv(atitudini,emoții).
- Evaluare în domeniul cognitiv
4. Modul în care se pot sau nu pot fi cuantificate rezultatele
- Evaluarea cantitativă(rezultate sunt măsurate în funcție de punctaj)
- Evaluare calitativă(rezultatele nu pot fi măsurate)
5. După momentul în care se realizează evaluarea
- Evaluarea inițială
- Evaluarea formativă(continuă)
- Evaluarea finală(sumativă).
6. După procedele de efectuare
- Evaluare orală
- Evaluare scrisă
- Evaluare practică
Tipuri Perioada de desfășurare Scopul Funcțiile Modul de realizare
Evaluare La începutul perioadei de De stabilire a nivelului de Evaluarea cunoștințelor Probe scirse sau
inițială instruire(an școlar, pregătire a elevilor anterioare. orale,fișe,jocuri
sementru) Diagnostică .

Evaluare Pe parcusrusl procesului de Indică unde se situează Facilitează și motivează Verificarea orală
formativă instruire rezultatele parțiale față de învățarea. sau scrisă,sau
cele finale Evidențiază progresului parctică.
elevilor în cadrul Sicuții orale
procesului de învățare. Fișe de lucru

Evaluarea Se realizează la finalul unei Furmizează infromațiile Evaloarea cunoștințelor. Lucrări scrise,
sumativă etape de instruire sau la despre nivelul de pregătire teste,examene
finalul studieri unui capitol a elevilor.

5. Descrie conceptul și caracteristicile sistemului principiilor didactice.

⮚ Conceptul
Principiul provine de la cuvântul latinesc principim ceea ce înseamnă început,origine.
Principiile didactice sunt norme generale care fundamentează teoria și practica educativă și care orientează
conceperea,organizarea și desfășurarea procesului de învățare-predare-evaluare.
⮚ Valoare principiilor servesc drept punct de reper în modul în carte urmează să se desfășoare procesul d
eînvățare.
⮚ Principiile didcatice sunt pentru tot procesul de învățământ,pentru toate disciplinele școlare,adresate
tuturor cadrelor didactice,pentru că fiecare să activeze la fel la formarea obiectivelor prevă[Link]
pricnipiilor a fost tratata de pedagogul Ioan Amos Comenius,în lucrarea Didactica Magna,care a propus
28 de principii,care s-au păstrat și sunt recunoscute în prezent.
⮚ Caracteristicile sistemului principiilor didactice
● Au caracter legic-ce exprimă raporturișe esențiale și generale ,care orientează conceperea și desfășurarea a
procesului de învățare.
● Caracter algoritmic-se exprimă prin sistem de reguli,cerințe,ce se ceer cunoscute și respectate în realizarea
eficientă a procesului de învățare.
● Caracter obiectiv-principiile sunt descopwerite,formulate și acționează în afara conștiinței învățării și a
levului,orientând procesul de învățare,în concordanță cu legile dezvoltării psihice și cele de dezvoltare socială.
 ● Caracter dinamic-principiile sunt elemente deschise ,în pas cu schimbările și comutațiile ce intervin în actul
didactic,principiul orientează procesul instructiv-educativ în schimbarea și creativitate.
● Caracter sistemic-fiecare principiul întră în relațiile cu cele lalte principii,alcătuind un sistem
unitar,normativ,ale căror componente se recondiționează receproc,de accea pricnipiile acționează într-o
interdependență.

⮚ Sistemul principiilor
1. Principiul participării conștiente și acrtive a elevului în procesul de învățare
2. Principiul caracterului intuitiv al învățământului(principiul intuiției)
3. Principiul legări teoriei de practică.
4. Principiul încățământului sistematic și continuu.
5. Principiul însușiri temeinice a cunoștințelor,priceperilor și deprinderilor.
6. Principiul accesibilității și individualizării învățământului.
7. Pricnipiul asigurării conexiunii inverse în procesul de învățământ.
8. Procesul formațiunii creative.
9. Principiul învățării prin acțiune.
10. Principiul stimulării și dezvoltării motivației penrtu învățare.
11. Principiul acceptării și dezvoltării stadiale ale inteligenței.
12. Princpiul dezvoltării strcuturilor intelectuale.

6. Definește categoriile de finalități educaționale, stabilind condițiile pedagogice de proiectare a obiectivelor

operaționale.
Finalitățile educaționale- desemnează totalitatea sistematizată a idealurilor,scopurilor, obiectivelor educaționale de
diferite categorii care orientează formularea-dezvoltarea personalității,în baza cărora sunt organizate și orientate
sistemele de educație.

Ideal educațional-model de persoane ce se doresc a fi formate în procesul de învățământ.

Ideal educațional reprezintă tipul de persoane,la anumită societate, într-o anumită epocă, îl proiectează, la care aspiră
sau pe care îl propune ca model,cel mai general,de referință pentru valorile împărtășite de societate.
Scopurile educaționale - sunt finalitățile educaționale cu nivel mediu,de generalizare,care se realizează în intervale
medii de [Link] sunt perspective mai apropiate ce vizează stadii de vârstă,cicluri de învățare.
Obiective educaționale -sunt enunțuri cu caracter intențional finalist,care anticipează o modificare în personalitatea
elevului,ca urmare aplicării lui în activitatea instructivă lecție sau situații de învățare.
Totalitatea obiectivelor sunt sistematizate pe domenii și sunt încadrate în taxonomie.
•obiectivele educaționale reprezintă niște finalități micro-structurale ,care asigură orientarea valorica a activităților cu
funcție formativă, organizate în contextul procesului de învățare, în concordanță cu concepțiile politice educaționale,
stabilite la nivel de sistem și din perspectivă curriculară
Finalitățile educaționale sunt evidențiate pe 2 categorii:
1. Finalitățile macro-structurale(idealul educațional și scopul educațional)
2. Finalități micro-structurale(obiectivele educaționale).

7. Determină sistemul de competențe profesionale ale învățătorului necesare pentru realizarea activității
instructiv-educative în învățământul primar.
Competențele reprezintă ansambluru integrate de cunoștințe, capacități și abilități de aplicare , operare și transfer a
achizițiilor care permit desfășurarea cu succes a unei activități , rezolvarea eficientă a unei probleme sau situații.
Competența profesională - reprezintă capacitatea de a aplica, transfera și combina cunoștințele , deprinderile și
abilitățile în situații și medii de muncă diverse, pentru a realiza activitățile cerute de la locul de muncă la nivel calitativ
Cadrul didactic va dispune de următoarele competențe profesionale:
1. Competența gnoseologică/științifică/conceptuală.
2. Competența de cercetare.
3. Competența comunicațională.
4. Competența predictiv-teologică.
5. Competența de organizare și realizare a procesului educațional.
6. Competențe de evaluare.
7. Competența proiectivă/de proiectare.
8. Competența managerială.

Unitatea de curs Didactica educației II

1. Elaborează portretul socio-psihopedagogic al învățătorului, determinând calitățile, rolurile și atribuțiile
profesionale.
 În cadrul școlii, învățătorul este conducătorul activității didactice care se desfășoară în vederea atingerii obiectivelor
și competențelor, prevăzute în documentele școlare, dând sens și finalitate educativă tuturor competentelor implicate
în procesul de învățământ.
Personalitatea profesorului presupune şi o serie întreagă de calități, determinate de specificul şi complexitatea
muncii pe care o desfăşoară.
[Link]ătile atitudinale:
a. umanismul, în general, şi dragostea de copii, în special
b. calitati atitudinale de natură caracterial-morală: corectitudinea, modestia, fermitatea, răbdarea, optimismul,
stăpănirea de sine
[Link]ştiinţa responsabilităţii si a misiunii sale : in mâinile sale se află, într-un fel, nu numai viitorul copilului, ci şi al
naţiunii al cărei membru este.
[Link]:
1. organizează şi coordonează:
a) activitatea colectivului de elevi;
b) activitatea consiliului clasei;
c) întâlniri cu părinţii, tutorii sau susţinătorii legali la începutul şi sfârşitul semestrului şi ori
de câte ori este cazul;
d) acţiuni de orientare şcolară şi profesională pentru elevii clasei;
e) activităţi educative şi de consiliere;
f) activităţi extracurriculare şi extraşcolare în unitatea de învăţământ activităţi
extracurriculare.
2. monitorizează:
a) situaţia la învăţătură a elevilor;
b) frecvenţa la ore a elevilor;
c) participarea şi rezultatele elevilor la concursurile şi competiţiile şcolare;
d) comportamentul elevilor în timpul activităţilor şcolare, extraşcolare şi extracurriculare;
e) participarea elevilor la programe sau proiecte şi implicarea acestora în activităţi de
voluntariat;
3. colaborează cu:
a) profesorii clasei;
b) coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare;
c)consilierul scolar;
d)conducerea scolii;
e)parintii elevilor;
f)secretariatul;
g) persoana care gestioneaza baza de date;
4. informează:
a) elevii şi părinţii despre diferite regulamente;
b)elevii si parintii cu privier la examene/testari nationale;
c)parintii despre situatia scolara, frecventa si comportamentul elevilor in cadrul sedintelor cu parinti;
d)familiiile elevilor, in scris,in legatura cu situatii de corigenta, sanctionari;
[Link] învățătorului:
 expert al actului de predare-învăţare: el poate lua decizii privitoare la tot ceea ce se întâmplă în procesul de
învăţamânt.
 agent motivator: declanşează şi întreţine interesul elevilor, curiozitatea şi dorinţa lor pentru activitatea de învăţare.
 lider: conduce un grup de elevi, exercitându+şi puterea asupra principalelor fenomene ce se produc aici. Este un
prieten şi confident al elevilor, un substitut al părinţilor, obiect de afecţiune, sprijin în ameliorarea stărilor de
anxietate.
 consilier: este un observator sensibil al comportamentului elevilor, un îndrumător persuasiv şi un sfătuitor al
acestora.
 model: prin întreaga sa personalitate, prin acţiunile şi comportamentul său este un exemplu pozitiv pentru elevi.
 profesionist reflexiv: se străduieşte tot timpul să înţeleagă şi să reflecteze asupra întămplărilor inedite din clasă, să
studieze şi să analizeze fenomenele psihopedagogice cu care se confruntă.
 manager: supravegheză întraga activitate din clasă, asigură consensul cu ceilalţi profesori, cu părinţii şi cu ceilalţi
factori.
2. Descrie conceptul și nivelurile proiectării didactice, explicând suscesiunea respectării etapelor de proiectare
a procesului instructiv-educativ.
Proiectare didactică- ansamblul de procese şi operaţii de anticipare a desfăşurării activităţii instructiv-educative.
Proiectarea se realizează la două niveluri:
-macrostructural, la nivelul procesului de învăţământ în ansamblul său (elaborarea planurilor de învăţământ, a
programelor şcolare etc.);
-microstructural, la nivelul disciplinei (elaborarea planificărilor calendaristice pentru unităţi de învăţare, capitole,
teme, alte activităţi didactice realizate în şcoală).
Etapele proiectării pedagogice:
1) Ce voi face? - Precizarea obiectivelor instructiv-educative ale activităţii didactice;
2) Cu ce voi face? - Analiza resurselor educaţionale disponibile;
3) Cum voi face? - Elaborarea strategiei educaţionale;
4) Cum voi ştii dacă s-a realizat ce trebuia? - Stabilirea unui sistem de evaluare;

3. Analizează etapele și secvențele specifice cadrului ERRE ca format metodologic de proiectare și învățare
zilnică.
Cadru ERRE este un cadru de învățare și gândire prin care urmărește realizarea unui demers didactic în cadrul
lecției.
Evocarea (implica-te) - Ce voi face?
• Precizarea obiectivelor operaționale.
- Elevul își amintește ce știe despre subiectul abordat;
- Motivarea elevului pentru explorarea subiectului nou;
- Corelarea noului conținut cu cunoștințele anterioare și experiența elevului (aceasta permite motivarea pentru
cunoașterea subiectului și stabilirea scopului).
• Motivarea este cuvântul cheie.
Realizarea sensului ( informează-te, procesează informația) - Cu ce voi face?
Analiza resurselor educaționale.
- Predarea noului conținut;
- Elevii procesează informația, participă la înțelegere, asimilare, explorare, prin întrebări, înlătură neclarități și
își îmbogățesc cunoștințele cu noi informații;
- Învățătorul provoacă elevii la discuție, realizează diverse activități, experimentează, rezolvă probleme,
abordează critic aspectele informative ceea ce contribuie la formarea competențelor.
Reflecția (comunică și decide, apreciază) - Cum voi face?
• Elaborarea structurii didactice.
- Consolidarea și restructurarea schemelor cognitive;
- Realizarea conexiunii inverse, aplicarea cunoștințelor în practică, prin munca independentă; Consolidarea
cunoștințelor noi;
- Verificarea obiectivelor propuse la subiectul dat.
Extensie (acționează, aplică, creează) - Cum voi ști dacă ceea ce am făcut este bine?
• Evaluarea.
- Extinderea și utilizarea materialului, lărgirea și aprofundarea cunoștințelor individual sau în grup;
- Cercetare și creație;
- Transfer de cunoștințe și aplicarea celor însușite la lecții situații de integrare în contexte diferite, în viața
socială ( situații autentice sau similare).
4. Definește noțiunile de curriculum și conținut al învățământului, determinând funcțiile, însușirile și
caracteristicile conținutului procesului de învățământ.
Conținut al învățământului este un ansamblu de cunoștințe, abilități intelectuale, profesionale și artistice, atitudini și
modele de comportare, organizate sistematic și etapizate pe cicluri de învățământ în vederea formarii unei personalități
armonioase în concordanță cu cerințele actuale și viitoare ale dezvoltării societății.
Curriculum este un sistem de concepte, procese, produse și finalități care în integritatea sa asigură funcționalitatea și
dezvoltarea acestui nivel de învățământ.
Funcțiile:
-Funcția de scop (ideal) se referă la anticiparea obiectivelor operaționale și a conținuturilor diferitor discipline de
învățământ (a temelor), unităților de conținut.
-Funcția de mediere se referă la participarea conținutului în organizarea și desfășurarea procesului de predare-învățare,
asigurând furnizarea informații necesare realizării obiectivelor instructiv-educative.
Aceste două funcții acționează între ele rând luând în considerație cantitatea și calitatea cu conținutului sub raport
teoretic și rațional, cât și între caracterul formativ și informativ a procesului de învățământ.
Însușirile:
- Cantitatea provine de la cuvântul latinesc ,,cantitas,, ce înseamnă volum, mărime, număr.
- Cantitatea reprezintă însușirea conținutului care exprimă mulțimea sau volumul de conținut teoretic sau practic în
funcție de profilul și obiectivele instructiv-educative ale acesteia.
Cantitatea răspunde la întrebarea cât trebuie transmis și învățat la o disciplină de învățământ ceea ce determină
caracterul informativ a conținutului.
Calitatea de la cuvântul latinesc ,,qualitas,, ceea ce înseamnă însușire bună, valoroasă, importantă. Calitatea
evidențiază valoarea profundă valoarea, profunzimea, durabilitatea și eficiența cunoștințelor în dezvoltarea
personalității, a capacităților intelectuale și practice a tineretului.
Calitatea răspunde la întrebarea ce anume se transmite și învață, determinând caracterul formativ al conținutului.
Caracteristicile
Stabilitatea conținutului asigură valabilitatea și durabilitatea, permanența în timp îndelungat anumitor cunoștințe,
idei, teoreme, principii, metode de calcul. Aceste cunoștințe sunt numite fondul de aur al cunoașterii și practicii
umane.
Mobilitatea conținutului- caracteristica conținutului de a se schimba, de a se înnoi în permanență ca urmare a
progresului economic, științific. Înnoirea cu conținutul nou și valoros și scoaterea cunoștințelor depășite moral este o
cerință a înlăturării supraîncărcării conținutului cu informații inutilă și fără valoare.
Diversificarea și specializarea conținutului. Diversificarea se referă la apariția diferitor discipline de învățământ de
transmitere a cunoștințelor din diferite domenii: știință, tehnică, cultură, artă.
Amplificarea conținutului. Această caracteristică se referă la îmbogățirea conținutului și completarea informației de
la o treaptă de învățământ la alta pentru un demers liniar sau concentric.
5. Definește conceptul de comunicare didactică, explicând funcțiile, caracteristicile și elementele structurale ale
comunicării didactice.
Comunicarea didactică reprezintă un transfer complex multifazial și prin mai multe canale ale informării între doi
indivizi sau grupuri ce își asumă simultan sau succesiv, rolurile receptor și emițător, semnificând conținuturi
dezirabile în procesul instructiv-educativ.
Funcțiile
 Informativă, de transmitere a mesajului didactic și educativ;
 Formativă, de stimulare a gândirii și a imaginației la elevi;
 Educativă de transmitere a influențelor educaționale, de coeziune și afirmare a grupurilor școlare;
 Evaluare și reglare a procesului de predare – învățare;
 De rezolvare a problemelor educaționale și a conflictelor școlare.
Caracteristicile
 se desfășoară între doi sau mai mulți agenți: profesori și elevi, având ca scop comun instruirea acestora, ei
folosind comunicarea verbală, scrisă, nonverbală, paraverbală și vizuală, dar mai ales forma mixtă;
 mesajul didactic este conceput, selecționat, organizat și structurat logic de către profesor;
 stilul didactic al comunicării este determinat de concepția didactică a profesorului și de structura lui psihică;
 mesajul didactic are o dimensiune explicativ-demonstrativă și este transmis elevilor utilizându-se strategii
didactice adecvate dezvoltării intelectuale și nivelul de cunoaștere al lor;
 comunicarea se reglează și autoreglează cu ajutorul unor retroacțiuni înlocuind blocajele care pot să apară pe
parcurs.
Elemente structurale
- factorii comunicării (actori/agenți)
- distanța și poziția dintre personaje/actori
- canalul de transmitere a mesajelor
- cadrul și contextul instituțional
- tip de cod (oficial, secret, didactic)
- situația enunțiativă (interviu, lecție)
- repertoriile active sau lente ale emițătorului și receptorului
- efectele de bruiaj/blocaje
6. Clasifică formele de organizare a procesului de învățământ după trei criterii, stabilind avantajele și
dezavantajele formelor de activitate în cadrul lecției.
7. Identifică tipurile și structura lecțiilor din perspectiva formării competențelor, formulând cinci condiții de
desfășurare eficientă a lecției.
 Lecția de formarea capacităților de dobândire a cunoștințelor:
-Organizarea clasei
-Verificarea temei pentru acasă. Reactualizarea cunoaștințelor și a capacitățior
-Predarea-învățarea materiei noi
-Consolidarea materiei și formarea capacităților, la nivel de reproducere
-Evaluarea curectă, instructivă, pentru materia nouă
-Bilanțul lecției. Concluzii
-Anunțarea temei pentru acasă
 Lecția de formare a capacităților de înțelegere a cunoștințelor
-Organizarea clasei
-Verificarea temei pentru acasă. Reactualizarea cunoștințelor și a capacităților.
-Consolidarea materiei și formarea capacităților la nivel
a) de reproducere;
b) productiv;
-Evaluarea curentă, instructivă
-Bilanțul lecției. Concluzii
-Anunțarea temei pentru acasă
 Lecția de formare a capacităților de aplicare a cunoștințelor
-Organizarea clasei
-Verificarea temei pentru acasă. Reactualizarea cunoștințelor și a capacităților
-Consolidarea materiei și formarea capacităților la nivel:
a)productiv;
b)de transferuri în alte domenii
-Evaluarea curentă, instructivă
-Bilanțul lecției. Concluzii
-Anunțarea temei pentru acasă
 Lecția de formare a capacităților de analiză-sinteză a cunoștințelor
-Organizarea clasei
 -Verificarea temei pentru acasă
-Analiza-sinteza materiei teoretice studiate (sistematizarea, clasificarea, generalizarea)
-Analiza-sinteza metodelor de rezolvare studiate la nivel:
a)productiv, cu transferuri în alte domenii;
b)creativ
-Evaluarea curentă, instructivă
-Bilanțul lecției. Concluzii
-Anunțarea temei pentru acasă
 Lecția de formare a capacităților de evaluare a cunoștințelor
-Organizarea clasei
-Instrucțiuni privind realizarea lucrării de evaluare
-Realizarea lucrării de evaluare
-Bilanțul lecției. Concluzii
-Anunțarea temei pentru acasă
 Lecția mixtă
-Organizarea clasei
-Verificarea temei pentru acasă. Reactualizarea cunoștințelor și a capacităților
-Predarea-învățarea materiei noi
-Consolidarea materiei și formarea capacităților la nivel:
a)de reproducere;
b)productiv, cu unele transferuri în alte domenii
-Evaluarea curentă, instructivă, pentru materia nouă
-Bilanțul lecției. Concluzii
-Anunțarea temei pentru acasă
Condiții de desfășurare eficientă a lecției:
1. Crearea unei atmosfere psihologice productive axată pe stimă și încredere reciprocă.
2. Formarea motivației pentru învățare.
3. Stabilirea unei ținte clare, măsurabilă.
4. Înarmarea elevilor cu tehnici de a învăța să învețe.
5. Oferirea unui conținut informațional funcțional necesar pentru rezolvarea anumitor situații din viață.
8. Analizează conceptele: metodologie, metodă, procedeu, identificând funcțiile și clasificarea metodelor de
învățământ după trei criterii.
Metodologie-parte componentă a tehnologiei didactice și reprezintă ansamblul metodelor și procedeelor utilizate în
organizarea procesului de instruire și învățare;aceasta studiază natura,funcțiile și clasificarea metodelor și a regulior ce
stau la baza utilizării lor.
Metodă-este o cale de urmat în vederea atingerii obiectivelor instructiv-educative dinainte stabilite de transmitere și
asimilare a cunoștințelor noi,formarea priceperilor și deprinderilor.
*Reprezintă modalitatea adecvată de instruire care asigură desfășurarea eficientă a procesului de predare-învățare,ce
include în structura ei o suită de procedee.
Procedee-sunt operații concrete,acțiuni auxiliare,soluții practice didactice în detalii simplu sau o componentă de
realizare a metodei [Link] exemplu:explicația poate deveni un procedeu în cadrul metodei demonstrației unui
fenomen,obiect,dar ca procedeu pentru metoda demonstrației este prezentarea obiectului unei planșe,fișe.
Funcțiile metodelor didactice:
1)Funcția cognitivă-de la cuv.,, cogniție"- de organizare și dirijare a procesului de învățământ.
2)Funcția instrumentală(operațională)-intermediară dintre elev și materia de studiu între
obiective și rezultate.
3)Funcția normativă-arată cum anume să se procedeze,să se predea materialul,și să se învețe pentru obținerea celor
mai bune rezultate (reguli de aplicare a metodelor)
4)Funcția motivațională(stimulativă)- interesul elevului de a cunoaște,de a acționa,satisface curiozitatea la elev.
5)Funția formativ-educativă-de dezvoltare și exersare a proceselor psihice,formarea deprinderilor,dezvoltarea
atitudinilor,opiniilor,convingerilor,sentimentelor în relație cu cunoștințele studiate,sau chiar aducă calități morale.
Clasificarea metodelor didactice
I. Criteriul istoric
1)Metode tradiționale clasice
a)expunerea
b)conversația
c)exercițiul
II. Criteriul sferei de cuprindere
1)Metode moderne(active)
a)problematizarea
 b)dramatizarea
2)Metode generale
a)expunerea
b)demonstrarea
3)Metode particulare
a)analiza gramaticală
b)analiza literară
c)analiza stilistică
d)analiza statistică
III. Criteriul organizării învațarii
1)Metode de învățare individuală
a)observația independentă
b)experimentul
c)conspectul
2)Metode de învățare în grup
a)braimstorming
b)sinectica
c)delphi