Cuvintele intre care se stabilesc anumite relatii si alcatuiesc o comunicare minimala, cu

sens, devin parti ale unei propozitii.

Partile de propozitii sunt exprimate prin parti de vorbire.
O parte de propozitie se identifica pe baza unei intrebari (cine?, ce face?, pe cine?, cui?,
unde? , cand? , cat?, in ce fel?, etc ) pusa pe langa o parte de vorbire.

Parti de propozitie: SUBIECT, PREDICAT, ATRIBUT, COMPLEMENT

Parti de vorbire: substantiv, adjectiv, verb, adverb, pronume, numeral, interjectie,
prepozitie

Subiectul
Este partea principală de propoziție care arată cine face acțiunea exprimată
de predicatul verbal, cine suferă acțiunea exprimată de un predicat verbal pasiv sau
cine are o anumită caracteristică exprimată de numele predicativ.
Altfel spus, subiectul este partea principală de propoziție despre care se spune ceva cu
ajutorul predicatului.

Subiectul răspunde la întrebările:

CINE? CE? sau despre cine se vorbeste in propozitie?
În fața casei latră voios un cățel. (cățel ‒ subiect, face acțiunea exprimată de
predicatul verbal; cine latră?)

Cărțile sunt aranjate în bibliotecă. (cărțile ‒ subiect, are caracteristica exprimată de

numele predicativ; cine sunt aranjate?)

Ea este lăudată de părinți. (ea ‒ subiect, arată cine suferă acțiunea predicatului

verbal pasiv; cine este lăudată?)

Pe masă se află o carte. (o carte ‒ subiect, face acțiunea exprimată de predicatul

verbal; e se află? )

! Există și propoziții care nu pot avea subiect. 

În propozițiile în care acțiunea nu poate fi atribuită unei persoane sau unui obiect, acea
propoziție nu are subiect. Este cazul propozițiilor cu predicat exprimat prin verbe
impersonale, care arată fenomene ale naturii și care nu au autor al acțiunii: plouă, tună,
ninge, se înnoptează, se înserează.
Afară plouă cu găleata.
Vara se înserează târziu.

Lipsa subiectului este valabilă și pentru propozițiile formate cu expresiile verbale

impersonale: e bine, e rău, e important, e vai; locuțiunile verbale: a-i părea bine, a-i părea
rău; interjecțiile: iacă, uite, iată.
E bine așa.

Recunoașterea subiectelor
În cele mai multe situații, subiectele se află cu ajutorul întrebărilor cine? (pentru ființe
umane) ce? (pentru lucruri, alte ființe decât cele umane). Se poate formula și o întrebare cu
caracter general, cu ajutorul căreia poate identifica subiectul: despre cine  (ce) ni se spune
că?
! În anumite propoziții subiectul ar putea răspunde și la alte întrebări (care, câți), ca în
exemplele de mai jos. Folosirea acestora poate induce în eroare, iar subiectul să fie
confundat cu altă parte de propoziție.
Mihai a plecat. (care a plecat?)
Doi au plecat. (câți au plecat?)

Cea mai sigură metodă de aflare a subiectelor este prin analizarea propoziției și identificarea
calității de autor al acțiunii (pentru verbele active) sau de parte care suferă acțiunea (pentru
verbele pasive). [Vezi exemplele de mai sus, după definiție]

Clasificarea subiectelor
În funcție de prezența sau absența subiectului  în propoziție, subiectele sunt de două
feluri: exprimate 
Subiectul exprimat poate fi simplu,  multiplu sau dezvoltat, iar cel neexprimat poate
Merii au inflorit. – subiect simplu
Merii, perii si caisii au inflorit. - subiect multiplu
N-are cine mă ajuta. – subiect dezvoltat
A ajuns frate-meu. – subiect dezvoltat

neexprimate:
Afara ploua. – subiect impersonal
Mergem la piață. (noi mergem) – subiect inclus
 Acum se uită la film. Maria este o cinefilă împătimită. (în prima propoziție
subiectul „Maria” este subînțeles)
Să fim serioși! (noi = eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele – subiect inclus
nedeterminat, autor necunocut)

Mijloace de exprimare
Părțile de vorbire prin care poate fi exprimat un subiect sunt: substantiv, locuțiune
substantivală, numeral, pronume, verb, interjecție.

- substantiv (comun sau propriu, simplu sau compus)

Trenul a sosit în gară. (substantiv comun)
România este o țară din Uniunea Europeană. (substantiv propriu)

- pronume (personal, posesiv, de întărire, demonstrativ, interogativ, relativ, nehotărât,

negativ)
Voi nu mai participați. (pronume personal)
Fiecare își știe meseria. (pronume nehotărât)
Nimeni nu m-a pârât. (pronume negativ)

- numeral cu valoare substantivală (cardinal, ordinal, colectiv; în cazul N)

Cei trei au venit. (numeral cardinal)
Al doilea a întârziat. (numeral ordinal)
Amândoi au Iphone. (numeral colectiv)

! Există o serie de părți de vorbire care prin substantivizare devin substantive (adjectiv,
pronume, numeral, verb, adverb, interjecție) și pot avea funcția de subiect.
Leneșul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubește. (de la adjectivul leneș)
Binele făcut altora m-a bucurat. (de la adverbul bine)
! Există și situații speciale (în metalimbaj; exemplu în definirea conceptelor) când orice
parte de vorbire primește valoarea de substantiv și poate fi subiect.
La este o prepoziție simplă.
Care poate fi pronume relativ sau interogativ.

Subiectul și predicatul verbal a fi

De cele mai multe ori în cazul propozițiilor cu verbul „a fi”, atunci când are sensul a exista, a
se afla, subiectul stă după predicat și poate fi confundat cu numele predicativ.

În curtea casei este un câine. (un câine – subiect)

Substantivul care se află după predicatul verbal exprimat prin verbul „a fi” este subiect,
dacă substantivul exprimă: anotimpuri (E iarnă, E primăvară), părți ale zilei (E dimineață, E
seară), fenomene atmosferice (E frig, E ger, E ceață), senzații sau stări sufletești (Mi-e frig,
Mi-e sete, Mi-e dor).

Subiect gramatical versus subiect logic

Atunci când predicatul verbal este exprimat printr-un verb la diateza pasivă sau verb
reflexiv cu un sens pasiv, pe lângă subiectul gramatical, propoziția are și un subiect logic.
Din punct de vedere gramatical subiectul logic este un complement de agent, iar din punct
de vedere logic, subiectul gramatical este obiectul acțiunii.

Legea a fost stabilită de către parlament. (legea – subiect gramatical, parlamentul –

subiect logic)

Locul subiectului în propoziție

Subiectul nu are un loc fix în propoziție. Deși de cele mai multe ori stă la începutul
propoziției, el poate fi întâlnit la sfârșitul sau în interiorul propoziției. Nici față de predicat nu
are un loc fix, astfel că subiectul poate fi regăsit atât înaintea predicatului, cât și după
acesta.

Ochii copilului sunt triști.
Unde este plecat colegul meu de bancă?
Pe stradă trec multe mașini.

Punctuația subiectului
Subiectul, cu sau fără atribut, nu se desparte prin virgulă.

Copii liniștiți mergeau spre școală.

Adverbele sau locuțiunile adverbiale (firește, desigur, prin urmare, fără îndoială,
bineînțeles), intercalate între subiect și predicat, se pun între virgule.
Tu, firește, mă vei ajuta.
Acordul predicatului cu subiectul
 Verbul prin care se exprima predicatul se acorda cu partea de vorbire prin care se
exprima subiectul.
Eu am spus.
 Eu – pronume personal persoana I, nr. singular
Am spus - verb, persoana I, nr. singular
 Daca subiectul este multiplu, predicatul verbal are forma de plural
Ratele, gainile si gastele s-au bagat la umbra.
 Daca subiectul se exprima prin pronume personale de personae diferite se respecta
urmatoarele reguli:
o Persoana I are prioritate fata de celelalte:
Eu si el cream o poveste
o Persoana a II- a are prioritate fata de persoana a III- a
Tu si el nu ati completat fisele de lucru.

Predicatul

Predicatul este partea principală de propoziție de care depinde existența unei propoziții,

care spune ceva despre subiect, conferă subiectului o acțiune, o caracteristică, o stare, o
identitate sau o însușire. În general predicatul indică ce face, cine este, ce este, cum
este subiectul.

Predicatul raspunde la intrebarile: ce face?, cine este?, ce este?, cum este? Sau ce se
spune despre?

Copilul merge voios spre școală. (spune ceva despre subiect; ce face copilul?)

Elevul citește o carte. (atribuie subiectului o acțiune ; ce face elevul?)
Pisica stă pe sobă. (atribuie subiectului o stare; ce face pisica?)
Mașina aceasta este frumoasă. (atribuie subiectului o însușire ; cum este?)
Maria este premiantă. (atribuie subiectului o calitate; ce este Maria?)
Prietenul meu este Mihai. (atribuie subiectului o identitate; cine este
prietenul?)

Model de analiză
Am văzut un film amuzant. (ce se spune despre subiectul “noi”? am văzut)
 am văzut ‒ predicat verbal, exprimat prin verb , timpul trecut, persoana I, singular,
forma afirmativă

Pronumele

Pronumele este o parte de vorbire flexibilă care înlocuiește un substantiv și, de regulă, își

schimbă forma (flexionează) după gen, număr, caz și persoană.
Pronumele personal indica diferitele personae care participa la actiune.

Vasile, vrei tu să-i oferi Mariei cartea pe care ți-a cerut-o?

(tu, ți țin locul substantivului Vasile, -i ține locul substantivului Maria, iar o ține locul
substantivului cartea)

Pronumele personal are 3 persoane:

- Persoana I – indica persoana/persoanele care vorbesc (eu/noi)

- Persoana II – indica persoana/persoanele cu care se vorbeste (tu/voi)

- Persoana III – indica persoana/persoanele despre care se vorbese (el,ea/ei,ele) Exista

si alte forme pt persoana III: dansa, dansele, dansul, dansii

Pronumele personal are 2 forme:

- Forma accentuate: eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele, pe mine, pe tine, noua, voua, lui, lor

- Forma neaccentuata: m-, mi-, ti-, iti, ne- v-,

mi-a spus mie, baietelul ma face sa rad, v-ar placea sa zburati cu balonul?
De obicei, unei forme neaccentuate ii corespunde o forma accentuate a pronumelui:
Formei neaccentuata ti ii corespunde forma accentuate tie
Tie ti se cuvin toate laudele.

Pronumele personal are 2 numere:

- Singular : eu, tu, el, ea

- Plural: noi, voi, ei, ele

Pronumele personal are 2 genuri:

- Feminin: ea, ele

- Masculin: el, ei