Joc secund
de Ion Barbu
-TEMA SI VIZIUNEA DESPRE LUME-
Poezia „Joc secund” este scrisă de către Ion Barbu și face parte din volumul
cu același nume, apărut în anul 1930. Opera este una ce se încadrează în curentul
modernist. Tema poeziei și viziunea despre lume a poetului sunt unele specifice
modernismului, acestea fiind reprezentate de ideea autocunoașterii și cea a
lumii purificate prin reflectarea în oglindă, exprimându-se concepția autorului
despre artă și rolul artistului în lume. Prin intermediul poemului „Joc secund”,
autorul explorează lumea poetică, dar și cea înconjurătoare, prin introspecție și
autoreflecţie.
Inițial autorul a publicat poezia fără titlu, criticii literari referindu-se la
aceasta prin versurile primei strofe, „[Din ceas, dedus]”. Titlul a fost dat în anul
1964, de către editori, identic cu titlul volumului în care a fost publicat poemul:
„Joc secund”. În opinia scriitorului și criticului Tudor Vianu, cuvântul „joc”
semnifică „o combinație a fanteziei, liberă ca orice tendință practică”. Potrivit
viziunii poetului, redată în titlu, poezia în sine este o copie a realității, un joc
secund, exprimată prin imaginația acestuia, aceasta în condițiile în care realitatea
este o copie a lumii ideilor.
Poeziile lui Ion Barbu, autor de profesie matematician, sunt originale,
ilustrând ermetismul, o variantă extremă a modernismului, care se caracterizează
prin crearea de metafore complexe, construcții sintactice neobișnuite sau
încifrarea mesajului poetic. Specifice modernismului sunt și sintagmele ce
conțin figuri de stil diferite, cum sunt „ceas dedus”, „calmei creste” sau „mântuit
azur”, ce au rol atât de metafore, cât și de epitete. De asemenea, neologismele ce
descriu termeni abstracți, preluaţi din limbajul științific: „nadir”, „latent”,
„însumarea”, „dedus” conferă caracterul modernist și ermetic al poemului.
Din punct de vedere compozițional, poezia „Joc secund” este structurată
în două secvențe lirice, ce corespund celor două strofe care o alcătuiesc. În aceste
versuri se evidențiază atât tema operei, cât și viziunea despre lume a autorului.
Ion Barbu reflectă aceste idei în stilul propriu, unul original, specific
modernismului și ermetismului.
Elemente moderniste, cum sunt construcțiile originale ale textului, ce nu
respectă structura tradițională a frazei, regăsim în prima secvență lirică,
echivalentul primei strofe, ce are un caracter descriptiv și nu conține niciun
predicat. Metaforele utilizate de către autor sunt și ele specific moderniste, fiind
greu de descifrat și conținând mai multe idei și concepte încriptate, inspirate din
cariera matematică a poetului.
Tema poeziei explorează ideea autocunoașterii eului liric, în același timp
ilustrând viziunea autorului despre creație. Aceste idei se desprind încă din
primul vers al primei strofe, ce corespunde primei secvențe lirice. Astfel,
concepția autorului despre poezie este prezentată ca fiind asemănătoare cu cea a
lui Platon. Potrivit acesteia, lumea este compusă din realitatea înconjurătoare, pe
care Ion Barbu o descrie prin sintagma „calma creastă” și realitatea ideilor, care
este exprimată de către poet prin sintagma „adâncul crestei”. În acest context, arta
și implicit poezia sunt copii ale ideilor, poetul având rolul de a le lega pe cele
două. Această conexiune este realizată de către Ion Barbu prin motivul oglinzii,
folosit ca mijloc de autoanaliză, ce are menirea de a reflecta imaginea lumii
înconjurătoare, prin metafora „grupurile apei”.
În viziunea lui Ion Barbu, ce reiese din prima strofă a poeziei, rolul
artistului este acela de a separa cele două lumi, cea omenească, de cea divină, a
artei și a frumosului. Folosind metafora „un joc secund mai pur”, autorul exprimă
ideea că arta este o copie a realității, una mai pură și mai apropiată de universul
ideilor.
Prima strofă exprimă universalitatea lirismului, transmițând ideea că
poezia este atemporală. Autorul descrie procesul de materializare a poeziei în
realitate, destructurând concepte, analizându-le sub propria lupă, în oglindă și
remodelându-le după bunul plac, transformând elementele concrete în elemente
abstracte.
Atât tema poeziei, cât și viziunea poetului despre lume se regăsesc și în
cea de-a doua strofă, ce corespunde celei de-a doua secvențe lirice. După ce a
delimitat cele două aspecte ale realității, lumea omenească și cea a ideilor, în
prima strofă, Barbu continuă explicând rolul poetului în societate. În viziunea
autorului, rolul poetului este acela de a sintetiza ideile și de a duce poezia pe
noi culmi, căutând inspirație în realitatea înconjurătoare. Sursele de inspirație ale
poetului trebuie căutate în realitatea concretă și nu în universul ideilor. Cei care
se abat de la acest tipar și nu reușesc să atingă aceste idealuri sunt departe de a
crea arta, potrivit sintagmei „zbor invers le pierzi”. Aceștia sunt, în viziunea
autorului, artiști falși, care nu înțeleg lumea înconjurătoare, și în consecință, nu o
pot modela pentru a o transforma într-o formă pură de artă.
În opinia mea, tema poeziei „Joc secund” și viziunea despre lume a
poetului sunt redate prin procesul de introspecție și observație prin care
trebuie să treacă artistul, pentru a reuși să creeze adevărate opere de artă, inspirate
din realitatea înconjurătoare și care reușesc să o descrie fidel. Poezia este
un elogiu adus artei pure, dar totodată și un exercițiu de explorare și purificare
al eului liric.
În concluzie, poezia lui Ion Barbu, „Joc secund” este una dintre cele mai
reprezentative pentru curentul modernist în literatura română. Aceasta
descrie procesul creator al artistului, în încercarea de a aduce la viață adevărate
opere de artă, ce ies din tiparele convenționale. Viziunea modernistă a
autorului reflectă ideea creării prin explorarea sinelui, aceasta fiind singura rețetă
prin care se poate atinge cea mai pură formă de artă.
