UNIVERSITATEA “ VALAHIA “ DIN TARGOVISTE
FACULTATEA DE DREPT SI STIINTE ADMINISTRATIVE
SPECIALIZAREA DREPT –ID
REFERAT
Titlul lucrarii:
Autoritati ale administratiei publice centrale in
Romania.
Student: Dedu Romulus Irinel
Anul I
Cuprins
1. Consideraţii generale……………………………………………………Pag.2
2. Caracteristicile autorităţilor administrative………………………….....Pag.5
3. Competenţa autorităţilor administrative………………………………..Pag.8
Bibliografie………………………………………………. …………………Pag.9
1 . Consideraţii generale
Termenul de autoritate provine din latinescul “auctoritas” care deriva de la
“augere” ce înseamna “a creşte”, “a spori”, “ a consolida ”.
Constituţia României, se referă în Titlul III, la autoritaţile publice. Astfel, sunt cuprinse în
acest titlu următoarele organisme, calificate de constituent drept autorităţi publice:
-Parlamentul;
-Preşedintele Romaniei;
-Guvernul;
-Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate – ministere, alte organe de
specialitate din subordinea Guvernului, autorităţi administrative autonome;
-Autorităţile administraţiei publice locale – consiliile locale, judeţene şi primării;
-Autoritatea judecătorească – instanţele judecătoreşti, Ministerul Public, Consiliul
Superior al Magistraturii.
Se observă ca în fiecare “putere” din stat îi corespund autorităţile care realizează
sarcinile acesteia.
Astfel, sarcinile puterii legislative, de adoptare a legilor, se realizează de către cele
două Camere ale Parlamentului (Camera Deputaţilor şi Senat), sarcinile puterii
judecătoreşti, de a soluţiona cu putere de adevăr legal, conflicte juridice care apar în
societate, se realizează de către instanţele judecătoreşti (judecatori, tribunale judeţene
ale municipiului Bucureşti, curţi de apel şi Curtea Suprema de Justiţie), iar sarcinile
puterii executive sunt realizate de Preşedinte şi de Guvern, aceasta din urmă având
conducerea generală a administraţiei publice.
De-a lungul timpului, practica democratică a impus necesitatea unor autorităţi la nivel
central, cu sarcini de coordonare sau de control, inclusiv jurisdicţional, care să fie
independente faţă de Guvern, uneori chiar faţă de şeful statului. Dintre acestea, unele,
-2-
fie prin Constituţie, fie prin legi speciale, au fost instituite ca autorităţi (de natura
administrativă) dependente de Parlament, altele nu.
Autorităţile de stat care prin atribuţiile lor nu pot fi încadrate nici în categoria
autorităţilor legislative şi nici în aceea a instanţelor judecătoreşti, trebuie să fie
încadrate, cu tot specificul lor, în categoria autorităţilor executive, administrative, pentru
ca ceea ce este esenţial la aceste autorităţi este faptul că intreaga lor activitate se
desfăşoara pe baza legii şi în vederea executării legii. Faptul că unele din aceste
autorităţi prezintă anual Parlamentului rapoarte asupra activităţii desfăşurate sau ca
organele lor de conducere sunt desemnate de către Parlament, nu sunt argumente care
să le schimbe natura lor juridică de autorităţi administrative autonome, aşa cum le
numeşte Constituţia în art. 116 (2).
Raportându-ne la autorităţile publice consacrate de Constituţia României, se pot reţine
ca autorităţile administrative autonome:
- Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;
- Curtea de Conturi;
- Avocatul Poporului;
- Consiliul Legislativ.
Mai pot fi incluse în categoria acestor autorităţi, având un statut legal: Serviciul Român
de Informaţii, Banca Naţională a României, Consiliul Naţional al Audiovizualului, etc.
Apoi sunt autorităţi locale, alese, precum consiliul judeţean, consiliile locale, şi primarii.
Prin urmare ,putem aprecia ca autoritatea administrativă reprezintă acea
categorie a autorităţilor publice care are o structura stabilă şi o activitate continuă,
înzestrata cu capacitate juridică ce-i permite participarea în nume propriu, la înfăptuirea
puterii executive în limitele competenţei legal specifice .
Din cele prezentate reiese ca noţiunea de autoritate publică este mai largă decat
cea de autoritate administrativă, pe care o include. De astfel, prin Decizia nr. 197/1997
a Curţii Constituţionale, s-a statuat ca în ceea ce priveşte noţiunea de autoritate publică,
prevazută de art. 1 din Legea nr. 29/1990 , aceasta a fost înlocuită cu noţiunea de
autoritate publică, prevăzută de art. 48, alin. 1 din Constituţie şi ca noţiunea de
autoritate publică are o sfera mai largă decât cea de autoritate administrativă, fără a se
arăta de Curtea Constituţionala, sensul şi sfera celor două noţiuni.
-3-
În literatura juridică, s-a susţinut şi ideea că, dimpotrivă, noţiunea de autoritate
administrativă are o sferă mai largă decât noţiunea de autoritate publică. Din rândul
autorităţilor administrative, unele sunt considerate autorităţi ale administraţiei publice
pentru ca acestea fac parte din sistemul administraţiei publice.
În Constituţie se utilizează şi noţiunea de organ : în art. 61 alin. 1, chiar dacă se
prevede ca Parlamentul este «unica putere legiuitoare a ţării», el este calificat, mai întai,
ca fiind, «organul reprezentativ al poporului român». De asemenea, în art.116 se
prevede ca «alte organe de specilitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a
ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome», iar potrivit art. 116 alin.2,
Guvernul şi ministerele «pot înfiinţa organe de specialitate în subordinea lor». Art. 123
alin 2, referindu-se la prefect, prevede ca acesta conduce serviciile publice
descentralizate ale ministerelor şi «ale celorlate organe centrale, din unităţile
administrativ-teritoriale».
Din analiza prevederilor constituţionale cât şi cea de organ, ambele cu privire la
structuri organizatorice din sfera celor trei puteri ale statului – legislativă, executivă şi
judecătorească, dar predomina dipoziţiile cu privire la «autorităţi», notiunea care are o
sferă de cuprindere mai întinsa decat cea de «organ», este utilizată numai în legatură
cu unele «autorităţi» statale subordonate, mai puţin pentru Parlament, în caz în care
noţiunea de organ a fost prevăzută de Constituţie, deşi nu este vorba de o autoritate
subordonată.
Administraţia centrală
Administraţia ministerială
autorităţile puterii administraţia de
executive specialitate Administraţia extraministerială de
specialitate
Preşedintele
Autorităţile administraţiei Autorităţile administraţiei
Guvernul
autonome subordonate Guvernului
2. Caracteristicile autoritatilor administratiei publice centrale
Administratia publica centrala reprezinta totalitatea activitatilor desfasurate in regim
de putere publica, de oranizare a executarii si executare in concret a legii si de prestare
de servicii publice, in scopul satisfacerii interesului public national/general.
In contextul regimului administrativ, care dupa cum se stie, oglindeste modul de
reglementare a raporturilor dintre autoritatea centrala (executiva) si cea locala
(administratia publica locala), oscileaza, in general, intre principiile de autoritate si
libertate. Prin aceste principii se incearca rezolvarea celor doua tendinte care se
manifesta in guvernarea si administrarea unei tari : tendinta de unitate si de diversitate.
Potrivit principiilor care guverneaza statul unitar, solutionarea problemelor
administratiei, pe intreg teritoriul, este dependenta de existenta unei administratii
centrale si a unei administratii locale, organizate in toate unitatile administrativ
teritoriale. Gradul de dependenta a administratiei locale de administratia centrala
reprezinta criteriul care separa sistemele centralizate de cele descentralizate.
Centralizarea concentreaza ansamblul sarcinilor administrative pe teritoriul national
in persoana statului, a caror indeplinire o asuma printr-o administratie ierarhizata si
unificata. Prin descentralizare se fac concesii conceptului de unitate administrativa,
acordandu-se administratiei colectivitatilor umane locale din circumscriptiile
administrativ- teritoriale ,sarcina de a satisface propriile lor interese specifice. Prin
dreptul administrativ, centralizarea si descentralizarea au luat forme juridice prin care se
concretizeaza in realitatile sociale.
Centralizarea administrativa
Centralizarea este sistemul (regimul) administrativ care, in general, implica o
stransa dependenta a autoritatilor locale fata de autoritatea centrala, prin numirea de
catre aceasta a autoritatilor administratiei publice locale.
Prin centralizare se intelege 'regimul administrativ in care autoritatile publice locale
si speciale sunt numite de autoritatea publica centrala, fiind subordonate acesteia '. In
sistemul centralizarii, 'autoritatea publica centrala ia deciziile si conduce, iar autoritatile
locale raporteaza si executa deciziile primite de la centru.1
In consecinta, centralizarea in administratia publica inseamna,
in plan organizatoric, subordonarea ierarhica a autoritatilor locale fata de cele centrale
si numirea functionarilor publici din conducerea autoritatilor locale de catre cele
centrale, carora li se subordoneaza si le raporteaza modul cum exercita conducerea, iar
in plan functional, emiterea actului de decizie de catre autoritatile centrale si executarea
lui de catre cele locale.
1. VEDINAS, V.,Drept administrative,Editia a VI-a, Editura ‘ Universul Juridic’,
Bucuresti,2011.
-5-
Centralizarea imbraca, de regula, forma concentrarii si cea a deconcentrarii
administrative. Concentrarea consta in atribuirea puterii de decizie in totalitate
autoritalilor superioare ale ierarhiei administrative, autoritati stabilite incapitala. Agentii
statului din teritoriu nu au decat un rol de pregatire si executie a deciziilor adoptate in
capitala.
Asadar ,aplicata sistemului administratiei publice, centralizarea 'inseamna, in
plan organizatoric, subordonarea ierarhica a autoritatilor locale fata de cele centrale si
numirea functionarilor publici din conducerea autoritatilor locale de catre cele centrale,
carora li se subordoneaza si le dau socoteala de modul cum conduc, iar in plan
functional, emiterea actului de decizie de catre autoritatile centrale si executarea lui de
catre cele locale”.2
Sistemele centralizate prezinta drept caracteristica principala dependenta directa
sau indirecta a exercitiului atributiilor specifice ale diferitelor autoritati administrative fata
de puterea ierarhica superioara a autoritatilor executive centrale. Acest control exercitat
de catre centrul etatic se manifesta in aceste sisteme atat a priori, asupra activitatii
autoritatilor administrative din plan local, cat si a posteriori, cand va privi fie anularea, fie
suspendarea, fie reformarea actelor edictate de catre autoritatile din subordine, motivele
putand fi de oportunitate sau de ilegalitate, sau chiar sanctionarea ori ori revocarea din
functie a personelor sau organelor din plan local.
Practic, intr-un sistem administrativ centralizat 'nu exista viata administrativa in
afara organelor centrale”. Aceste organe sunt singurele care au abilitatea de a adopta
decizii cu caracter administrativ cu aplicabilitate generala pe intreg teritoriul statului.
Deciziile adoptate reprezinta astfel o exercitare a puterii suverane a statului, singura
persoana juridica recunoscuta.
Statele unitare centralizate sunt deci state in care nu exista persoane publice
teritoriale deoarece sunt absorbite in personalitatea juridica a statului, putand exista
insa unitati administrativ-teritoriale, simple forme de manifestare concreta a puterii
centrale.
Centralizarea nu exclude deci existenta unor functionari care sa exercite
competente administrative in anumite parti din teritoriul statului, insa aceasta 'implantare
locala” ce are drept scop facilitarea contactelor administratori-administrati nu ii
atenueaza cu nimic din rigoarea pe care o are. Acesti functionari-administratori sunt
subordonati ierarhic organelor centrale care dirijeaza activitatea prin transmiterea de
instructiuni, acestia neadispunand propriu-zis de o putere proprie. Acest efort de
adaptare, de ponderare a principiului centralizarii, nu poate fi in realitate decat in van,
deoarece acesti agenti ai statului plasati in teritoriu nu pot decat sa aplice mecanic
deciziile impuse de centru.
Pe langa avantaje, mai degraba teoretice ale centralizarii, sistemul prezinta
numeroase si importante dezavantaje prin prisma faptului ca in esenta erodeaza
structurile statului si il deturneaza de la realizarea functiilor sale fundamentale, afectand
direct si raporturile de la nivelul societatii civile:
-interesele locale in sistemul centralizat nu pot fi exprimate, pe de o parte datorita
distantei prea mari intre centrul decizional si perifirie care are drept rezultat o reala
necunoastere a acestor interese, iar pe de alta parte, chiar si in situatia in care centrul
2 IORGOVAN,A.,Tratat de drept administrative, vol.I,editia a IV-a ,Editura ‘All Beck’,Bucuresti,2005
-6-
ar recepta acest gen de interese, ele nu se pot regasi in actele adoptate la nivel central
datorita caracterului general al acestora, ce este incompatibil cu multitudinea intereselor
locale din diferitele zone ale statului ;
-conducerea centralizata implica un singur centru decizional care se vede asaltat
cu o multitudine de probleme ce trebuie reglementate si asupra carora treptele
inferioare nu se pot pronunta definitiv, fapt ce are drept rezultat o intarziere sau chiar o
supreficialitate a rezolvarii acestora datorita unei reprezentari inaxacte si neclare a
problemelor;
-sistemul centralizat se bazeaza pe numirea persoanelor ce vor exercita functiile
publice de sus in jos de catre centrul etatic, astfel incat electoratul nu poate avea nici o
initiativa si nu poate participa nici macar indirect la administrarea treburilor care il
privesc.
Formele centralizarii:
Sistemele administrative centralizate pot cunoaste doua forme in functie de
gradul de centralizare a puterii la nivelul statului: concentrarea administrativa si
deconcentrarea admnistrativa. Trebuie subliniat inca de la inceput faptul ca in ambele
variante statul ramane tot centralizat, chiar daca, dupa cum vom observa, cea de-a
doua varianta presupune o decongestionare a centrului etatic de comanda.
a) Concentrarea administrativa
Aplicat statului, sistemul de centralizare si concentrare administrativa presupune
o aglomerare a tuturor autoritatilor competente in materie administrativa la nivel central,
si implicit adoptarea directa a tuturor deciziilor de catre aceste organe ale puterii
centrale. In acesta forma colectivitatile teritoriale nu dispun de nici un mijloc de
exprimare a vointei si intereselor locale, orice problema ce apare la nivel periferic
trebuind in mod obligatoriu sa fie rezolvata doar de autoritatile de la nivel central.
Consecintele unei astfel de centralizari absurde sunt evidente si au drept rezultat
blocarea totala a sistemului administrativ, si astfel a intregii vieti din interiorul statului,
pentru ca la un moment dat se ajunge rara indoiala la 'apoplexie la centru si paralizie la
extremitati “.
Intelegerea intr-o astfel de maniera a fundamentului juridic al sistemelor
centralizate (principiul unitatii si indivizibilitatii statului) nu poate conduce decat la o
disparitie a entitatii statale datorita fortelor distructive care macina insasi esenta sa, caci
centrul devine asaltat de o multitudine de decizii pe care trebuie sa le adopte, fiind
singurul abilitat in acest sens, iar colectivitatile locale nu au capacitatea de a se
exprima, orice astfel de exprimare decizionala fiind promt si aspru sanctionata de catre
centru.
b) Deconcentrarea administrativa
Forma a centralizarii, deconcentrarea administrativa apare ca o modalitate prin
care se doreste o ameliorare a consecintelor presupuse de o aplicare stricta si rigida a
principiului centralizarii, un 'paleativ” al acesteia, o solutie provizorie, dar practic
ineficienta a problemelor. -7-
In esenta deconcentrarea administrativa presupune un fenomen de intruziune a
centrului in viata colectivitatilor teritoriale. Sistemul presupune existenta pe de o parte, a
unor autoritati administrative centrale, iar pe de alta parte a unor autoritati administrative
locale, implantate in teritoriu chiar de catre centru si care au capacitatea de a adopta
decizii in plan local.
3. Competente ale autoritatilor publice centrale:
Exercitarea functiei de analiza, sinteza, decizie, coordonare, monitorizare si
planificare la nivel central pentru domeniul serviciilor comunitare de utilitati publice este
incredintata Ministerului Internelor si Reformei Administrative, in calitate de autoritate a
administratiei publice centrale de specialitate , avand urmatoarele atributii:
1- Elaboreaza si promoveaza Strategia nationala a serviciilor comunitare de utilitati
publice.
2- Elaboreaza si promoveaza strategiile sectoriale pe termen mediu si lung cu
privire la dezvoltarea serviciilor de utilitati publice si a infrastructurii tehnico-
edilitare aferente.
3- Initiaza, elaboreaza si promoveaza proiecte de legi, hotarari ale Guvernului si
alte acte normative pentru domeniul sau de activitate.
4- Fundamenteaza , avizeaza si coordoneaza la nivelul central , stabilirea
prioritatilor in alocarea resurselor financiare guvernamentale pentru domeniul
serviciilor in conformitate cu Strategia nationala a serviciilor comunitare de utilitati
publice.
5- Monitorizeaza, centralizeaza si evalueaza realizarea indicatorilor de performanta
pentru serviciile comunitare de utilitati publice.
6- Coordoneaza si monitorizeaza implementarea programelor guvernamentale de
investitii in sectorul serviciilor de utilitati pubice , inclusiv a programelor de
investitii realizate prin cofinantarea externa de fonduri ale Uniunii Europene sau
imprumuturi de la organismele financiare international.
7- Avizeaza proiectele de acte normative elaborate de alte autoritati ale
administratiei publice centrale ce au implicatii si consecinte asupra activitatilor
specific serviciilor de utilitati publice.
8- Colaboreaza cu autoritatile administratiei publice centrale si locale care au
atributii si responsabilitati in domeniul serviciilor de utilitati publice in legatura cu
acestea.
9- Solicita informatii ministerelor, altor autoritati ale administratiei publice centrale si
locale, precum si persoanelor fizice si juridice cu privire la activitatile specific
utilitatilor publice.
10- Furnizeaza informatii cu privire la activitatile specifice serviciilor de utilitati
publice altor autoritati ale administratiei publice locale si centrale.
-8-
Bibliografie
1. APOSTOL TEOFAN, Drept Administrativ, vol II, editia a II-a, Editura ‘ CH Beck
’,Bucuresti ,2009 .
2. IORGOVAN,A., Tratat de drept administrative,vol.I,editia a IV-a,Editura ‘All
Beck’,Bucuresti,2005.
3. VEDINAS, V.,Drept administrative,Editia a VI-a, Editura ‘ Universul Juridic’,
Bucuresti,2011.
-9-
