TEMĂ: VIZIUNEA ȘI MISIUNEA PROFESORULUI

Imaginea profesorului ideal

Profesor consilier școlar – Ion Emilia

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională

MOTTO: Dacă nu îl laşi pe profesor să afle cât ştii –

lăsându-i să îţi pună o întrebare, sau mărturisindu-ţi singur necunoaşterea-
nu vei învăţa cum să progresezi.
A ne recunoaşte ignoranţa este, de multe ori,
cel dintâi pas în educarea noastră. (Stephen Covey )

În instruirea şi educarea elevilor, locul primordial îl poate

ocupa profesorul, lui i se încredinţează această misiune dificilă. Ce altă profesie poate să aducă o mai mare
mulţumire, decât aceea de a vedea cum copilul se deschide şi se dezvoltă sub ochii profesorului ca o floare?
Această ,,înflorire” constituie desigur răsplata cea mai valoroasă.
Se recunoaşte unanim că analele istoriei nu au avut prilejul până în zilele noastre să consemneze o
muncă atât de plină de spirit creator şi care să urmărească ţeluri atât de nobile în munca poporului nostru
Pentru slujitorii şcolii, a munci în mod creator înseamnă a vedea cum se dezvoltă sub priviri copilul.
Înseamnă a forma cu dăruire şi simţ de răspundere adultul de mâine, omul multilateral pregătit, care să
înţeleagă ceea ce este cu adevărat frumos în viaţă.
Profesorul este omul spre care ar trebui să privească cu respect şi speranţă majoritatea cetăţenilor,
fiindcă el este chemat să ţină, în primul rând, seama de aspiraţiile spre cultură ale epocii noastre, să facă în
aşa fel încât şcoala pe care o slujeşte să se adapteze noilor cerinţe ale vieţii, să răspundă interesului pentru
cunoaştere, dorinţei tinerilor spre cultură, să-l educe.
Munca lui este complexă şi cere o mare dăruire. Pentru a învăţa pe altul trebuie să ai o înaltă pregătire
culturală şi ideologică, o voinţă puternică şi un caracter ferm necesar în atingerea scopului propus.
În şcoală, profesorul este conducătorul activităţii didactice ce se desfăşoară în vederea realizării
obiectivelor prevăzute în documentele şcolare. El fiind cel care dă un sens şi o finalitate educativă tuturor
premiselor şi condiţiilor atât subiective cât și obiective, participante şi implicate în procesul de învăţământ.
Privite în sine, informaţiile cuprinse în programele şi manualele şcolare constituie doar premise latente din
punct de vedere al formării personalităţii umane, ele capătă, însă, valenţe educative ca urmare a prelucrării
şi transmiterii lor de către profesor.
Aşa se întâmplă şi cu mijloacele de învăţământ, oricât de perfecţionate ar fi ele, numai utilizarea lor de către
profesor prin integrarea într-o situaţie de învăţare le asigură valoarea educativă așteptată. Profesorul dă
acestor mijloace un sens pedagogic prin modul în care le foloseşte şi prin rezultatele la care ajunge.
Profesorii desfăşoară, o activitate intelectuală,spirituală, ei facând parte din categoria socială a
intelectualităţii, specialişti ce lucrează cu mintea, reprezentând un detaşament socio-uman important şi
valoros. Astfel, activitatea lor devine eficientă numai atunci când este legată de realitate,de practica socială.
Profesorul îndeplineşte o profesiune de o deosebită importanţă, aceea că asigură formarea şi pregătirea
personalităţii tinerelor generaţii şi pregătirea lor profesională în cadrul instituţiilor de învăţământ, strâns
legate de viaţă, activitate socio-profesională, morală şi cetăţenească. Prin aceasta profesorul contribuie la
realizarea celui mai important ,,produs” al societăţii,tânărul pregătit prin studii, omul calificat, ce se
integrează în activitatea social-utilă, aducându-şi aportul la producerea bunurilor materiale şi spirituale,la
dezvoltarea societăţii. Profesorul e investit cu un rol de îndrumător în formarea generaţiilor de tineri,
contribuind la pregătirea viitorului adult pentru activitatea şi creaţia independentă, în contextul unor relaţii
de cooperare şi ajutor reciproc între el şi tânăra generaţie.
Munca şi personalitatea educativă a profesorului pot lăsa amprente frumoase și de durată în mintea
generaţiilor tinere, oferindu-le prilejul de a-şi aminti cu plăcere, , chiar cu recunoștiință de foştii profesori,
care pot menţine anumite legături spirituale pentru toată viaţa.
În vederea îndeplinirii cât mai eficientă a activităţii sale,profesorul trebuie să-şi formeze şi să
manifeste multiple calităţi ale personalităţii sale, care să-l definească ca specialist,om de cultură, pedagog,
cetăţean şi manager.
Astfel,putem menționa:
 pregătirea de specialitate
 capacitatea de creaţie ştiinţifică
 orizont cultural larg
 pregătire, competenţă, măiestrie şi tact pedagogic
 preocupare şi capacitate de perfecţionare profesională şi psihopeda-gogică, sistematică şi
continuă
 profil moral-cetăţenesc demn, civilizat
 capacitate managerială
 conştiinţa responsabilităţii şi a misiunii sale .
 calităţi aptitudinale evidențiate:
 Calităţile gândirii - aptitudinile pedagogice presupun anumite calităţi ale gândirii cum
ar fi:capacitatea de analiză şi sinteză, flexibilitatea, originalitatea.
 Calităţile limbajului - capacitatea de a comunica este prezentă în toate aptitudinile
pedagogice: inteligibilitatea, claritatea, plasticitatea, expresivitatea, fluenţa.
 Calităţile atenţiei - concentrarea, intensitatea, distributi-vitatea, cumutativitatea etc.
 Calitatățile memoriei. -rapiditatea, trăinicia păstrării şi promptitudinea recunoaşterii
şi reproducerii sunt indispensabile în activitatea profesorului.
Reprezentarea acestor calităţi, precum şi modul lor de îmbinare diferă de la o aptitudine la alta.
Astfel, putem recunoaște câteva aptitudini speciale cum ar fi:
 Aptitudinea de a cunoaşte şi înţelege psihicul celui supus acţiunii educative ce
presupune capacitatea intuitivă, de pătrundere şi sesizare a particularităţilor psihice
individuale.
 Aptitudinea empatică oferă profesorului posibilitatea de a privi toate influenţele prin
prisma celor cărora li se adresează şi de a prevedea, în acest fel, nu numai eventualele
dificultăţi ce ar putea fi întâmpinate, ci şi rezultatele posibile ce ar putea fi atinse.
 Aptitudini organizatorice ce se manifestă în întreaga activitate pe care o desfăşoară
profesorul.
  Spiritul de observaţie permite profesorului să poată surprinde starea de spirit şi
intenţiile elevilor, după expresia feţei şi anumite mişcări.
Procesul de învăţământ fiind un proces bilateral presupune în mod obiectiv şi necesar stabilirea şi
manifestarea de relaţii interumane eficiente între profesori şi elevi. De –a lungul timpului s-auevidențiat mai
multe tipuri de relaţii dintre profesor şi elevi,acestea fiind: autoritariste, libere şi democratice. Pentru a se
face ascultat, educatorul este dator să cunoască preocupările tineretului, aspiraţiile şi frământările lui. Dorinţa
de a-i veni în ajutor, de a-l susţine în înţelegerea şi însuşirea unei sfere cât mai largi cunoştinţe, grija de a-i
călăuzi cu folos paşii în alegerea şi pregătirea în profesiunea cea mai adecvată particularităţilor şi aspiraţiilor
lui.
Munca profesorului reprezintă o permanentă descoperire, o continuă luptă cu formele rigide, cu stilul
de viaţă de tip conservator . Un profesor ce se mărginește, în zilele noastre, în activitate numai la
comunicarea cunoştinţelor şi verificarea modului cum au fost ele memorate, se poate considera a trăi în afara
timpului. Sunt apreciați acei profesori care sunt preocupaţi să găsească căile şi mijloacele cele mai adecvate
pentru a cere elevului eforturi şi antrenarea întregii capacităţi intelectuale. Degeaba este şcoală nouă,
modernă, degeaba există material didactic, mijloace moderne de predare, dacă profesorul este încorsetat de
rutină şi indiferenţă, după cum şi reciproca, un profesor bun, cu tragere de inimă, reuşeşte cu mijloace simple,
dar ingenioase, să se facă înţeles şi să dezvolte interes pentru studiu.
Pas cu pas, la fiecare lecţie profesorul trebuie să arate că este din ce în ce mai bun. Cei mai mulţi sunt de
părere că profesorul trebuie să aibă şi vocaţie, dar ca în orice artă reuşita se datoreşte şi capacităţii de muncă,
virtuţilor personale-inteligenţa, conştiinţa îndeplinirii datoriei, competenţa şi, mai ales, pasiunea, cu care îti
desfășori activitatea.
Pentru a educa pe altul trebuie să ai o înaltă pregătire culturală şi psihopedagogică, o voinţă puternică
şi un caracter bine definit necesar în atingerea scopului propus.

BIBLIOGRAFIE

[Link]ş,Ioan-Pedagogie,Bucureşti,[Link],1994
[Link],Ioan-Tratat de pedagogie şcolară, Bucureşti, E.D.P,RA, 1996
[Link],[Link]ă,Bucureşti,[Link].7,1996
4. Păun,Stelian-Omul de la catedră, Bucureşti, [Link], 1974