CONTRACT DE CONTINGENȚĂ
Este o modalitate de stimulare a comportamentelor adecvate cu rezultate în cazul
adolescenților. Constă în a stabili un contract între toate părțile implicate (elev, profesor, părinți)
care specifică comportamentele pe care trebuie să le aibă aceștia și consecințele realizării/
nerealizării lor în termeni preciși. Se va specifica data încheierii acestui contract, termenul de
valabilitate și va fi semnat de toți cei implicați.
Acest contract este un instrument în zona proximei dezvoltări a adolescentului care
reglează relațiile între el și celelalte persoane. Ideea de bază este că părțile să conlucreze și să
ajungă la un acord cu privire la câteva obiective specifice, realiste, observabile și măsurabile.
Contractele de contingență funcționează pentru că sunt o declarație publică prin care părțile se
obligă la acțiuni viitoare și o fac în mod voluntar. În plus, printr-un astfel de contract îi arătăm
elevului că îl tratăm ca pe un adult responsabil de comportamentul lui și capabil să-și respecte
cuvântul dat.
Conținutul contractului trebuie negociat astfel încât fiecare parte să simtă că a avut ceva de
spus și că are reale beneficii de pe urma încheierii acestuia. Este util să se lase loc de renegociere
daca nu se pot onora obligațiile contractuale de către una dintre părți .
Exemplu
Prezentul contract a fost încheiat la data de 15.10.2019, cu o perioadă de valabilitate de 1
an, între colectivul clasei de elevi a V-a B, diriginta clasei și părinții elevilor. Responsabilitățile
fiecărei părți sunt prezentate în cele ce urmează :
Elevul își asumă Diriginta este Părinții elevilor
responsabilitatea să de acord să sunt de acord să
Vorbească politicos Efectueze întâlniri cu Fie prezenți la ședința cu părinții
elevii zilnic pentru a de fiecare dată când e necesar
discuta problemele
apărute în cursul zilei
Nu-și lovească colegii Discute calm și să îi Discute cu dirigintele orice
asculte cu atenție inconvenient apărut
Realizeze temele primite pentru Îi informeze pe părinți Se implice în activitatea școlară
acasă despre comportamentul a copiilor lor
elevilor
Pregătească lecțiile pentru Asigure un climat propice pentru
următoarea zi educația copiilor
Contribuie la activitățile realizate de
către profesorii de la clasă
Nerespectarea acestor atribuții și responsabilități duce la sancționarea părților conform
regulamentului intern al clasei.
Data Semnătură