UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL CONSTANTA

SPECIALIZAREA: FINANTE BANCI
MANAGEMENT
ANUL I
SEMESTRUL I
FORMA DE INVATAMANT: ZI, FR, ID
SESIUNE IARNA 2009
DISCIPLINA: MICROECONOMIE
TITULAR CURS LECTOR UNIV. DR. NICULESCU NICOLAE

Introducere

La nceputul noului mileniu, omenirea ncearca sa proiecteze o anume imagine a viitorului

sau. Aceste eforturi pornesc de la realitatile actuale privind avutia materiala si naturala, resursele
umane si potentialul lor productiv si creativ, structurile organizationale si culturale, polarizarea
bogatiei si aspiratiile comune ale popoarelor de bunastare si pace.
n prezent mai mult ca oricnd se actioneaza pe toate planurile si n primul rnd pe cel al
cercetarilor sa se defineasca un nou concept de societate care sa elimine disfunctionalitatile trecute
si cele existente. n acest cadru, stiinta economica este chemata sa formuleze noile concepte, legitati,
principii teoretice, pe baza carora sa se proiecteze si sa se implementeze mecanismele care sa
asigure crestea si dezvoltarea economica ceruta de civilizatia mileniului III. n acord cu anumite
nevoi, stiinta economica trebuie sa narmeze specialistii din domeniul economiei si din celelalte
sectoare de activitate cu cunostintele necesare pentru ndeplinirea n conditii corespunzatoare acestei
misiuni cutezatoare. Acestei dorinte se subnscrie si efortul depus pentru elaborarea acestei lucrari
care se adreseaza studentilor si tuturor celor interesati sa descifreze mecanismul de functionare si
evolutie a economiei la nivel national si mondial.

Scopul si obiectivele disciplinei

Cursul si propune ca obiective principale:

insusirea de catre studenti intr-o maniera riguroasa si sistematica a conceptelor si categoriilor

acestei stiinte;

cunoasterea metodelor de cercetare si analiza utilizate in practica si teoria economica, a
proceselor economice reale, a mecanismelor de functionare a economiei;

intelegera complexitatii proceselor de tranzitie care se produc in economie la nivel
microeconomic, national si mondial, a fenomenului contemporan al mondializarii activitatii
economico-sociale.
 o Bibliografie

1. Coordonatori Constantin Enache, Constantin Mecu Economie Politica, vol I, Editura

Universitatii Spiru Haret, 2007, Bucuresti - cap I pag. 13 28
- cap II pag. 28 44
- cap III pag. 45 59
- cap V pag. 71 94
- cap VI pag. 95 114
- cap VII pag. 115 137
- cap VIII - pag. 138 154
- cap X pag. 167 179
- cap XI pag. 181 196
- cap XII pag. 197 213
- cap XIII pag. 214 222

2. Niculescu N. Economie Politica, Editura Europolis, 2007, cap. I , II, III

o Note de curs

ECONOMIA POLITICA - STIINTA A RATIONALITATII

Stiintele pe care se bazeaza cunoasterea umana si dezvoltarea societatii, au parcurs n timp un lung proces de
formare si dezvoltare. Stiinta economica se ncadreaza si ea n aceasta regula.
Cercetarea evolutiei cunoasterii economice a condus la concluzia acceptata de mai multi specialisti ca se
remarca cinci faze mai importante :
 faza prestiintifica, care ncepe din antichitate si se desfasoara pna n sec. al XVIII-lea ;
 faza constituirii propriu-zise a stiintei economice 1750-1870;
 faza descoperirii si elaborarii principiilor sale teoretice fundamentale 1870-1930;
 faza a patra a evolutiei stiintei economice , care se ncadreaza ntre anii 1930-1970;
 faza a cincea, din deceniul al 8-lea al secolului nostru pna n prezent.

Analiza evolutiei stiintei economiei atesta ca bazele teoretice ale economiei politice au fost puse de mari
economisti ca: A Smith, David Ricardo, Jean Batiste Say, John Stuart, Mill si alti remarcabili economisti care si-au adus
contributia la ridicarea acestei stiinte pe noi trepte de cunoastere.
Studierea evolutiei obiectului de studiu al economiei politice evidentiaza ca definirea acestuia a preocupat n
timp toate curentele de gndire economica.
La nceput, datorita nediferentierii stiintei economice de celelalte stiinte, obiectul de studiu al economiei
politice se identifica cu cel al stiintei n ansamblul ei.
Initial se limita la productia agricola, apoi a fost extins la productia n ansamblu, dupa care, la circulatia,
repartitia si consumul avutiei. Conceptia clasicilor privind obiectul de studiu al economiei politice s-a dovedit deficitara ,
deoarece nu cuprindea n aria ei de cercetare serviciile care n prezent n tarile dezvoltate detin mai mult de jumatate din
produsul national.
Deficitar s-a dovedit si curentul marxist aparut la mijlocul sec al XIX-lea care reducea obiectul de studiu al
economiei politice la raporturile sociale de productie, generate de desfasurarea procesului de productie.
La sfrsitul sec. al XIX-lea obiectul de studiu al economiei politice a fost orientat cu deosebire spre schimbul
de marfuri cu accent pe trebuintele umane si pe utilitatea economica. Numeroase scoli economice si curente de gndire
au situat n centrul vietii economice elementele psiho-sociale dnd teoriei economice o pronuntata nuanta psihologica
subiectiva.
n sec. XX s-a impus opinia potrivit careia economia politica este stiinta optiunilor rationale eficiente. Aceasta
conceptie porneste de la realitatea ca trebuintele de consum ale omului sunt nelimitate cantitativ si ca diversitate, n timp
ce resursele de satisfacere a lor sunt rare si limitate. Aceasta impune compararea si comensurarea nevoilor de consum cu
resursele si satisfacerea selectiva prioritara a unora fata de altele n baza analizei costului de oportunitate, adica a
compararii cstigului si pierderii generate de satisfacerea prioritara a unor trebuinte n raport cu altele. De-a lungul
timpului, se remarca preocuparea oamenilor si a societatii de a asigura un echilibru ntre nevoile de consum n continua
crestere si diversificare si resursele rare si limitate.
n concordanta cu aceasta realitate, n teoria definirii stiintei economice s-au formulat mai multe variante dintre
care retine atentia:

stiinta economica reprezinta "stiinta care studiaza comportamentul ca o relatie ntre teluri si resursele rare,
care au ntrebuintari alternative".

stiinta economica studiaza actiunile indivizilor si ale grupurilor de indivizi n procesul de productie, schimbul
si consumul de bunuri si servicii n scopul satisfacerii cu resurse limitate a trebuintelor nelimitate ale
oamenilor.

stiinta economica studiaza resursele limitate pentru a produce bunuri (marfuri, produse) evaluabile si a le
distribui pe grupe.
n concluzie, se poate formula ideea ca stiinta economica studiaza optiunile rationale ale oamenilor si
grupurilor sociale n procesul de productie, schimb, repartitie si consum al bunurilor si serviciilor n scopul satisfacerii
cu resurse limitate a cerintelor nelimitate ale civilizatiei umane aflate n plin progres.
Fata de politica economica, economia politica trebuie sa fie antemergator, avnd rolul de a furniza idei pe baza
carora oamenii politici sa poata stabili masuri practice.
Stiinta economica opereaza cu notiuni si concepte specifice cu ajutorul carora cerceteaza activitatea economica,
dinamica ei, n timp si spatiu.
Relatiile de suprafata se caracterizeaza printr-o multitudine de manifestari individuale, de aspecte exterioare si
vremelnice. Acestea pot fi observate, si cercetate n mod empiric, pe baza de experienta si sunt reflectate n gndire prin
termenul de fenomen economic.
Fenomenul economic reprezinta forma exterioara a activitatii economice, respectiv acele aspecte si acte
economice care apar si se manifesta la suprafata acesteia si pot fi cunoscute de oameni n mod direct.
Privite n miscarea lor temporala, fenomenele devin procese economice.
Procesul economic exprima transformarile cantitative, structurale si economice n timp si spatiu. Astfel daca
marimea pretului unui lucru poate fi considerata fenomenul, cresterea (modificarea) acestuia pe o perioada de timp este
procesul economic.
Fenomenele economice se leaga ntre ele, iar procesele economice se desfasoara n timp pe baza unor relatii de
interdependenta proprii si a legaturilor de interdependenta cu cele de alta natura: tehnologica, ecologica, sociala,
psihologica etc.
Dependentele reciproce dintre fenomenele si procesele economice, ca si posibilitatea devenirii unora dintre ele
din cauza n efecte si invers sunt denumite stare dependenta mutuala.
Legile economice exprima raporturi stabile, cu un grad ridicat de repetabilitate, ntre procese si fenomene
economice. Cele mai multe din aceste fenomene sunt de cauzalitate, altele exprima functionalitatea sistemelor
economice, iar unele sunt raporturi de interdependenta si variatie reciproca a fenomenelor. n toate cazurile legile
economice exprima relatii de profunzime trainice si de durata care se regasesc si se impun n activitatea indivizilor
participanti la viata economica.
Activitatea economica implica riscul. Riscul este definit ca un eveniment viitor si probabil a carui producere
ar putea provoca anumite pagube sau pierderi. Analiza riscului ncepe cu definirea termenului de incertitudine, de
nesiguranta n viitor.
Incertitudinea exprima o stare de nesiguranta cu privire la viitor. Nesiguranta economica are ca sursa fie
caracterul obiectiv, impredictibil al unui proces economic, fie caracterul aproximativ al cunostintelor existente la un
moment dat.
Incertitudinea se refera deci la starea de nesiguranta legata de rezultatele scontate a se obtine n urma unei
actiuni economice. O actiune este considerata incerta atunci cnd este posibila obtinerea mai multor rezultate fara sa se
cunoasca probabilitatea de aparitie a uneia sau alteia dintre ele.
Riscul se caracterizeaza prin posibilitatea descrierii unei serii de probabilitati pentru rezultatele scontate, ca
si prin cunoasterea acestei legi de cei interesati.
Riscul si incertitudinea se gasesc combinate n diverse proportii.
Incertitudinea devine o potentiala sursa de risc atunci cnd decurge dintr-o informare incompleta sau sunt
folosite surse informationale care sunt incompatibile. Participantii la viata economica acorda o atentie deosebita
masurarii riscului cu ajutorul probabilitatilor.
Probabilitatea arata n ce masura este posibila producerea unui fapt, unui anumit eveniment, n conditii
bine determinate. Riscul este o caracteristica a ntregii distributii de probabilitati.
 Metode de cercetare economic

Unitatea inductie-deductie reprezinta o cale de cercetare economica.

Inductia este modul de a rationa trecnd de la particular la general, de la fapte la generalizari teoretice. Ea este
operatiunea intelectuala de cunoastere a esentei sau a principiilor plecnd de la abordarea atenta a fenomenelor, faptelor
si actelor economice.
Deductia realizeaza operatiunea intelectuala de ntelegere a unor manifestari sau fenomene, plecnd de la
principiul (legea) sau esenta acestora. Este modul de a cerceta economia plecnd de la general la particular.
Inductia si deductia reprezinta o singura metoda de cercetare ce se desfasoara n trei etape (aprecia Charles
Gide) :
observarea faptelor, fara o idee preconceputa si mai ales observarea acelor fapte care par nensemnate;
imaginarea unei explicatii generale, formularea de legi care sa faca posibila apropierea ntre fapte, legarea
ntre ele de la efect la cauza si invers;
verificarea fondului acestei ipoteze, observarea daca legile formulate corespund faptelor si daca politica
economica este fundamentata pe ele.
Principiul "caeteris paribus" prin care unele elemente ale analizei se considera stabile, n timp ce altele variaza.
Acest principiu nu este propriu economiei ci logicii conform careia "interpretarea evolutiei fenomenului se face prin
recunoasterea unui punct stabil de referinta". De regula sunt considerate elemente stabile cele care se pot determina
matematic. Cererea de piata pentru pantofi presupune un element stabil (numarul de consumatori) si variabil (moda).
Abstractia stiintifica reprezinta o componenta a metodologiei economiei politice. Caracterul complex al
economiei si posibilitatile limitate ale fiecarui cercetator sau al echipei de cercetare fac necesara concentrarea atentiei
asupra unui anumit aspect spre a-l analiza facnd abstractie de celelalte elemente. Cunoasterea unei laturi a realitatii
economice se concretizeaza ntr-un simbol lingvistic - o notiune, un concept.
Unitatea dintre analiza si sinteza. Analiza nseamna descompunerea fenomenului procesului cercetat n
elementele sale componente si sinteza presupune unirea elementelor analizate separat n cadrul ntregului unitar legat
prin relatii cauzale sau functionale.
Unitatea dintre metoda istorica si cea logica de analiza. Metoda istorica presupune reflectarea, descrierea si
fixarea faptelor si evenimentelor asa cum s-au petrecut n timp. Cercetarea logica presupune trecerea de la abstractie la
concret, prelund din procesul istoric real numai ceea ce este esential si reprezinta verigi necesare. Cercetarea logica este
istoria eliberata de elementele ntmplatoare fara a fi rupta de realul economiei.
Unitatea analizei cantitative si calitative. Cercetarea trebuie sa tina seama de conexiunile dintre actele si
faptele economice, de aspectul calitativ al lor ct si de masura si intensitatea acestora, de aspectul lor cantitativ.
Modelarea matematica (reproducerea schematica a unui proces economic sub forma unui sistem linear sau
analog, n scopul studierii modului de desfasurare a fenomenului sau a procesului real) reprezinta o treapta importanta
pentru trecerea de la abstract la concret.

NEVOI UMANE SI RESURSE

Prin nevoi umane se ntelege mai nti ceea ce resimt oamenii direct sau indirect ca fiindu-le necesar pentru
existenta, formarea si manifestarea personalitatii lor. Oamenii resimt fiecare n felul lor si cu intensitate diferita
nevoia de a mnca, de a bea, de a se mbraca, de a se informa si instrui, de a-si ngriji sanatatea, de a se distra etc.
Nevoile umane reprezinta doleantele, cerintele oamenilor de a avea si folosi bunuri materiale si servicii care
devin nevoi efective n functie de conditiile de productie existente la un moment dat.
Nevoile, fiind eminamente subiective, desi au izvorul n doleantele omului ca fiinta biologica, rationala si
sociala, pot fi grupate astfel:
a) nevoi biologice - care sunt primele resimtite, inerente fiecarui individ (nevoi alimentare, de
mbracaminte, locuinte, pastrarea sanatatii);
b) nevoi spirituale psihologice - care apar pe masura progresului general (morale, instructive, afective, de
petrecere a timpului liber);
c) nevoile de grup - care sunt resimtite de oameni ca participanti la un anume socio-grup (institutie,
ntreprindere, oras, tara) si pot fi satisfacute numai prin actiunea unor colectivitati locale sau nationale
(educative, amenajarea teritoriala).
Nevoile umane au urmatoarele caracteristici proprii:
1. nelimitate ca numar
2. limitate n capacitate(ca volum)
3. concurente si substituibile, unele din ele se dezvolta n detrimentul altora, nlocuindu-se reciproc n
timp si spatiu;
 4. complementare
Transformate n mobiluri directe ale activitatii economice nevoile, devin interese economice.
Nevoile umane ntelese de oameni si devenite mobiluri ale confruntarii si cooperarii lor n vederea dobndirii
resurselor si bunurile necesare satisfacerii trebuintelor , reprezinta interesele economice.
Resursele economice reprezinta totalitatea elementelor, premiselor - directe sau indirecte - ale actiunii
sociale practice - care sunt utilizate n producerea de noi bunuri.
Resursele sunt formate din:
a) resursele naturale si umane- formeaza resursele originare sau primare;
b) resursele economice derivate- masinile de toate categoriile, tehnologiile de fabricatie, infrastructurile
materiale, laboratoarele stiintifice, baza materiala a nvatamntului, potentialul stiintific al populatiei etc.
Aceste resurse sunt rezultatul folosirii si acumularii resurselor primare, ce potenteaza eficienta utilizarii
resurselor primare.
Dupa forma lor de existenta, resursele pot fi grupate :
1) resurse materiale- ele cuprind resursele primare si pe cele derivate (bogatiile solului si subsolului,
echipamente tehnologice etc.);
2) resursele umane- cuprind resurse umane primare , ct si pe cele derivate (stocul de nvatamnt, cunostintele
stiintifice, inovatii etc.).Resursele economice sunt relativ limitate.
Satisfacerea fiecarei nevoi umane presupune bunuri.
Bunul cuprinde ansamblul materialelor identificabile si masurabile luate din natura, prelucrate sau produse si al
serviciilor de orice fel care pot satisface o anumita trebuinta umana.
Bunurile economice se mpart n:
a) bunuri libere- cele existente n natura n cantitati relativ nelimitate (aer, lumina solara etc.);
b) bunuri economice rezultat al activitatii (economice) umane.
Efortul de alegere a resurselor si ierarhizarea folosirii lor pentru o ct mai buna satisfacere a nevoilor
nelimitate, reprezinta problema economica generala ce formuleaza ntrebarile : ct sa produca, cum sa produca, pentru
cine, etc.
Rolul jucat de nevoie n ansamblul actiunii economice si legea raritatii fac ca economia sa fie considerata
normativa sau pozitiva.
Economia normativa se defineste prin aceea ca aprecierea bunei folosiri a resurselor rare se face prin prisma
gradului de satisfacere a trebuintelor, acestea fiind privite ca doleante, aspiratii.
Economia pozitiva porneste de la anumite optiuni ale indivizilor si socio-grupurilor si de la resursele
disponibile, eficienta fiind criteriul de apreciere a modului de solutionare a problemei generale.
Activitatea economica reprezinta lupta mpotriva raritatii, proces complex ce reflecta faptele,
comportamentele privitoare la atragerea si utilizarea resurselor economice n vederea producerii, circulatiei,
repartitiei si consumului de bunuri, n functie de nevoile si interesele economice.
Privite n timp, activitatile economice se caracterizeaza printr-un amplu proces de diversificare, specializare si
integrare, cunoscut sub denumirea de diviziune sociala a muncii.
Diviziunea sociala a muncii reprezinta procesul obiectiv de desprindere, diferentiere, separare si combinare a
diferitelor genuri de activitati si fixare a acestora, prin functiile ndeplinite, ca laturi inseparabile ale actiunii sociale.

Structura economiei nationale:

Microeconomia se refera la totalitatea fenomenelor si proceselor economice, la raporturile cauzale si
functionale care se formeaza ntre participantii la viata economica care se structureaza la nivelul unitatilor economice, al
familiilor si al verigilor administrativ - teritoriale de baza.
Mezoeconomia cerceteaza viata economica de la nivelul ramurilor, subramurilor si zonelor economice.
Macroeconomia reprezinta ansamblul formelor de economie din cadrul unei tari, desfasurate n unitatea lor la
nivelul unitatilor, ramurilor si zonelor teritoriale.
Economia nationala reprezinta sistemul istoriceste constituit al activitatilor economico-sociale, activitati care
se desfasoara si se ntretin reciproc n cadrul unei tari si care se raporteaza la posibilitatile si la interesele generale
national - statale.
La nivelul economiei nationale, elementele structurale se diversifica n plan orizontal n: structuri tehnologice,
de ramura, teritoriale, sectoriale, etc.
 FACTORII DE PRODUCTIE
Ansamblul activitatii economice are ca premisa resursele productive, reprezentate de mijloace disponibile si
susceptibile de a fi valorificate n producerea de bunuri materiale si servicii.
n masura n care resursele productive si disponibile sunt atrase si utilizate n activitatea economica, acestea
reprezinta n fapt factorii productiei.
Resursele productive cuprind o diversitate de forme, clasificarea lor se face pe diferite criterii:
n consecinta, ca elemente ale avutiei unei tari gasim toate resursele productive si celelalte bunuri sau valori
acumulate ce apar ca stocuri la un moment dat, sursa fiind natura si munca depusa de-a lungul timpului de generatiile de
oameni care s-au succedat pe teritoriul lor national.
Avutia nationala este n general structurata pe mai multe componente principale.
1) Resursele naturale utilizate n activitatea economica cuprind:
a) fondul funciar pe categorii de folosinta;
b) rezervele naturale se mpart n:
- rezerve regenerabile (apa, pamnt)
- rezerve neregenerabile (minerale)
c) dupa volumul rezervelor disponibile:
- resurse recuperabile;
- resurse deficitare.
d) din punct de vedere al posibilitatilor de reutilizare :
- resurse recuperabile;
- resurse nerecuperabile (materii prime, n special combustibili fosili).
2) Resursele de munca, n calitate de component al avutiei nationale se refera la acele caracteristici ce
definesc capacitatea oamenilor de a munci, care mpreuna cu traditiile si experienta n productie
constituie principala forma de acumulare n avutie.
3) Bunurile materiale sau avutia materiala acumulata cuprinde: capitalul fix, respectiv aparatul de
productie care constituie factorul cel mai dinamic al economiei unei tari, stocurile materiale pentru
productie, bunurile din inventarul gospodaresc personal al populatiei, stocurile financiar - valutare etc.
4) Bunurile spirituale (avutie acumulata)
Ansamblul elementelor de avutie atrase sau care pot fi atrase n circuitul economic n calitate de factori de
productie definesc potentialul economic al unei tari.
n functie de sfera de cuprindere si posibilitatile efective de punere n valoare, potentialul economic poate fi
exprimat n :
1) potentialul economic valorificabil, format din totalitatea resurselor economice susceptibile de a fi utilizate n
producerea de bunuri si servicii.
2) potentialul atras n circuitul economic reprezinta numai o parte din potentialul economic valorificat , din
acesta se scade stocul sub forma de rezerve n vederea utilizarii viitoare.
Diferenta dintre potentialul economic valorificat si cel atras n circuitul economic reprezinta resursele
neutilizate, aflate n stare latenta.
Ca factor de productie, munca reprezinta activitatea specific umana, normala si / sau intelectuala prin care
oamenii si folosesc aptitudinile, cunostintele si experienta ajutndu-se de instrumente corespunzatoare n scopul
producerii bunurilor necesare satisfacerii trebuintelor lor imediate si de perspectiva.
1) Sub raport cantitativ, munca trebuie analizata n primul rnd n legatura cu populatia, cu factorul
demografic n general.
2) Structura populatiei active, distributia ocuparii resurselor de munca este determinata de schimbarile care
au loc datorita progresului tehnico - stiintific si economic.
3) Calitatea fortei de munca este strns legata de nivelul de cultura generala si instruire profesionala, de
nivelul de dezvoltare economica a tarii, care presupune o anumita traditie si o experienta acumulata n productie pentru
diferite cereri si profesii.
Factorul natural al productiei sau natura se refera la toate resursele brute din natura care pot fi folosite la producerea
bunurilor si serviciilor.
n aceasta categorie intra: solul, aerul, mineralele, apa, lemnul brut din padure etc., resurse denumite generic
pamnt sau factorul natural al productiei.
Activitatea economica, pentru a se putea desfasura, necesita acumularea si utilizarea de bunuri reproductibile a
caror existenta a dat nastere conceptului de capital.
Dupa modul n care participa la productie se combina si se nlocuiesc elementele sale, capitalul se mparte n:
- capital fix;
- capital circulant.
 n miscarea sa circulatorie capitalul real n functiune parcurge trei stadii distincte:
 Stadiul I - l constituie procesul de aprovizionare prin care banii sau capitalul lichid(B) se transforma n
capital productiv (Kp) - cumpararea de bunuri de capital necesar productiei.
 Stadiul II - l constituie procesul de productie - utilizarea si transformarea capitalului productiv n
combinatie cu ceilalti factori productivi n bunuri destinate vnzarii ca marfuri.

 Stadiul III - trecerea acestuia din forma marfa n forma baneasca (B' )

B - Kp - P - M - B'

I II III
Reluarea permanenta a acestei miscari reprezinta rotatia capitalului, iar timpul necesar pentru parcurgerea unui
circuit complet reprezinta durata sau viteza de rotatie a capitalului.
Viteza de rotatie a capitalului este influentata de doua grupe de factori:
- structura capitalului productiv si circulatia sa.
Capitalul real se formeaza, se realizeaza prin:
- formarea bruta a capitalului fix;
- variatia stocurilor- capital circulant.
Consumul capitalului fix reprezinta deprecierea bunurilor din capitalul fix survenite n decursul unei perioade
de timp ca urmare a uzurii normale si a nvechirii previzibile.
Deprecierea capitalului fix se datoreaza uzarii acestuia si se prezinta sub doua forme: - uzura fizica si uzura
morala.
Uzura fizica consta n pierderea treptata a capacitatii de functionare a capitalului fix datorita folosirii lui n
productie sau a actiunii distructive a agentilor naturali. Corespunzator uzurii fizice se calculeaza amortizarea care se
include n costul de productie.
Amortizarea reprezinta procesul de recuperare treptata a cheltuielilor de achizitionare a capitalului fix prin
includerea n costul produsului. Prin amortizare se asigura n cazul fiecarei ntreprinderi un fond de amortizare pe seama
caruia va fi posibila nlocuirea capitalului fix, la sfrsitul vietii sale tehnice.
Progresul calitativ al factorilor de productie vizeaza att fiecare factor n parte ct si procesul combinarii si
utilizarii lor n activitatea economica.
Ameliorarea calitativa a factorilor de productie se nfaptuieste prin progresul tehnic.
Progresul tehnic desemneaza totalitatea realizarilor cunoasterii umane prin care activitatea economica devine
mai eficienta .
n conditiile progresului tehnico-stiintific actual dinamica ameliorarii calitative a factorilor de productie se
accelereaza fata de orice perioada anterioara.
Realizarile stiintei, ale cunoasterii umane n general, alcatuiesc stocul de informatii disponibile si refolosibile.
Acestea pot fi integrate n fiinta umana sub forma de cunostinte si experienta si altele sunt depozitate pe diferiti suporti
materiali.
Informatiile disponibile si nefolosibile depozitate pe diferiti suporti materiali reprezinta n sensul cel mai larg
resurse informationale.

COMBINAREA SI SUBSTITUIREA FACTORILOR DE PRODUCTIE. COSTUL DE

PRODUCTIE

Combinarea factorilor de productie reprezinta deci un proces tehnico-economic specific de unire a factorilor
de productie sub raport cantitativ, structural si calitativ n vederea producerii unui bun economic si de alegere a
variantei optime de combinare din mai multe posibile, n scopul utilizarii ct mai rationale a factorilor.
Combinarea factorilor de productie este un proces care se caracterizeaza prin:
1. Latura tehnica
2. Latura economica
n adoptarea deciziilor privind combinarea factorilor de productie, ntreprinderile se confrunta cu o serie de limite sau
constrngeri tehnico-economice ce decurg din posibilitatile mai mari sau mai mici de substituire a factorilor.
Aceste posibilitati sunt determinate de specificul tehnologiei de productie si de particularitatile factorilor de
productie antrenati n activitatea respectiva.
n aceasta situatie pot apare trei cazuri:
1. Factorii nu sunt substituibili - n cazul celor la care proportia utilizarii este fixa, determinata de
coeficientii tehnici, cu caracter imperativ;
 2. Factorii de productie sunt perfect substituibili - ei putnd fi folositi n proportii foarte diferite pentru a
obtine acelasi volum de productie; n agricultura si n industria carbonifera produsele se pot obtine pe
baza folosirii muncii manuale sau n conditiile unui grad ridicat de mecanizare;
3. Factorii de productie sunt imperfect substituibili, ei fiind complementari - reprezinta situatia cea mai
des ntlnita n activitatea economica.
Legea randamentelor neproportionale exprima relatia care exista ntre volumul productiei obtinute si
schimbarile factorilor de productie, respectiv ntre productia suplimentara obtinuta si factorii suplimentari.
Progresul tehnic deplaseaza momentul n care randamentele ncep sa descreasca, dupa cum cresterea
dimensiunilor productiei da nastere la randamentele de scara crescatoare.
n procesul de combinare si utilizare a factorilor de productie acestia se consuma.
Expresia valorica a consumului de factori de productie pentru obtinerea de bunuri si servicii necesare pietei
formeaza costul de productie .
Fiecare factor de productie are o forma specifica de a se consuma n cadrul procesului de productie, participnd
diferit la formarea costului de productie respectiv.
Consumul factorului uman, care consta n utilizarea potentialului de munca al lucratorilor se regaseste n costul
de productie prin salariile platite de agentul economic respectiv.
Consumul capitalului fix se face n mai multe cicluri de productie, regasindu-se n costul de productie prin
amortizare.
Consumul capitalului circulant are loc ntr-un singur ciclu de productie prin valoarea integrala.
Consumul factorului natural - pamntul, se regaseste n costul productiei prin suma de bani platita de agentul
economic pentru dobndirea si folosirea lui.
Consumul factorului de productie poate fi privit pe ntreaga productie - element de consum global - sau pe
unitatea de produs (tona, metru, etc.)
Costul de productie reprezinta totalitatea cheltuielilor corespunzatoare factorilor pe care producatorii le
ntrebuinteaza pentru producerea si vnzarea de bunuri materiale sau pentru prestarea de servicii.
Costul sansei sau al optiunii sau al oportunitatii, reprezinta valoarea sanselor sacrificate.
ntr-o asemenea viziune, se considera cost real al oricarei actiuni valoarea sansei alternative care trebuie
sacrificata n vederea ntreprinderii actiunii respective. De exemplu: posesorul unei sume de bani nu-i foloseste pentru
cumpararea unui autoturism, ci pentru efectuarea unei excursii n strainatate, costul acesteia este reprezentat prin
valoarea autoturismului la care a renuntat, devenit si costul de alegere.
Producatorii si consumatorii trebuie sa aiba n vedere costurile sanselor, deoarece n luarea deciziilor ei sunt
confruntati cu alternative si aleg dintre ele; optiunile au la baza rationamentul economic, comparnd costuri si beneficii
anticipate de pe urma alternativelor.
Marimea costului de productie se determina: pe produs si pe ntreaga productie;
- marimea costului pe ntreaga productie (C) este dependenta de cantitatea de produse obtinute (Q) si de costul
unitar (Cu):
C = f(Q,Cu) ; Cu =C/Q

- marimea costului pe unitatea de produs difera de la un produs la altul.

Costul global este definit ca ansamblul costurilor corespunzatoare unui volum de productie dat. n cadrul
acestuia, n mod traditional, se disting ca elemente structurale :
costul fix (Cf)
costuri variabile (Cv)
costul total (Ct)
costul marginal (Cm)
costurile medii sau unitare reprezinta costurile pe unitatea de produs sau pe unitatea de efect util.
Minimizarea costului nseamna reducerea cheltuielilor pe unitatea de efect util, realizarea unui cost minim pe
unitatea de rezultat si are o deosebita importanta economica.
Obtinerea de profit depinde de capacitatea producatorilor de a fabrica bunuri de calitate superioara la un cost
ct mai redus, pe care sa le vnda la preturi ct mai competitive.
Notiunea de pret competitiv nu exclude, ci presupune ca producatorii sa ofere clientilor lor marfuri la preturi
care sa nu reduca puterea lor de cumparare.
Micsorarea costurilor si vinderea marfurilor la un pret competitiv, trebuie sa corespunda intereselor
producatorilor si ale clientilor lor.
1) Costul de productie influenteaza oferta de bunuri - cu ct costurile sunt mai mici, cu att oferta este mai
mare si invers.
2) Minimizarea costurilor se reflecta n cadrul schimburilor economice, asigura competitivitatea pe piata
interna si externa permite schimburi economice eficiente.
 Reducerea costurilor de productie presupune rationalitate n orientarea si mobilizarea eforturilor, spirit de
competitie, cunoastere bazata pe calcul economic.
Optimul producatorului.
nseamna acea modalitate de realizare a productiei prin care producatorul urmareste ca la un cost de productie dat sa
maximizeze productia obtinuta, adica sa produca ct mai mult posibil.
Trebuie sa tina seama de unele restrictii :

nivelul resurselor disponibile (limitele factorilor de productie)

pretul factorilor de productie
O alta ipoteza a optimului producatorului o reprezinta minimizarea costului de productie determinata de utilizarea
factorilor de productie .
O componenta esentiala a gestiunii optimale o reprezinta asigurarea unei dimensiuni optime a firmei - dimensiune
dincolo de care costul mediu creste.
Procesul combinarii si utilizarii factorilor de productie se concretizeaza n iesiri, denumite rezultate economice sub
forma de bunuri materiale si servicii.
Rezultatele economice urmarite si evidentiate la nivelul fiecarui agent economic ntreprinzator sunt cunoscute sub
denumirea de rezultate microeconomice.
Principalii indicatori microeconomici:
 cifra de afaceri
 valoarea adaugata
 venitul global
 profitul (beneficiul net)

Probleme de reflexie, ntrebri:

- Etapele procesului formrii tiinei economice

- Metode de analiz i structura economic
- Nevoile umane i interesele economice
- Activitatea economic

ECONOMIA DE PIATA CONTEMPORANA. TRASATURI CARACTERISTICE

Satisfacerea nevoilor umane se realizeaza din productie proprie, prin autoconsum sau prin apelarea la produsele
altora si obtinerea lor prin schimb.
Economia naturala reprezinta acea forma de organizare si desfasurare a activitatii economice n care nevoile de
consum sunt satisfacute din rezultatele propriei activitati, fara a se apela la schimb.
Economia de schimb reprezinta acea forma de organizare si desfasurare a activitatii economice n care agentii
economici produc bunuri pentru vnzare, obtinnd n schimbul lor alte bunuri, necesare satisfacerii nevoilor.
Legaturile economice dintre agenti se desfasoara sub forma tranzactiilor bilaterale; bunurile produse mbraca
forma de marfa .
Economia la nivel mondial, a diferitelor zone geografice si al fiecarei tari prezinta o mare diversitate, este
extrem de eterogena. Venind n ntmpinarea tendintei de generalizare a economiei de schimb teoria economica s-a
preocupat de elaborarea unor modele de organizare si functionare capabile sa rezolve problema raritatii si sa atenueze
conflictul dintre resursele limitate si nevoile nelimitate, dintre capacitatea modului tehnic si utilizarea resurselor. Pe baza
acestor modele au fost imaginate sistemele economice, ca tipuri specifice de organizare si reglare a activitatii
economice, n sensul de mecanism de fundamentare si aplicare n viata a deciziilor pentru a raspunde problemei raritatii.
Modalitatile concrete de fundamentare, adaptare, aplicare, si urmarire a deciziilor impuse de raritatea
economica au fost definite sub forma a doua sisteme teoretice de organizare si functionare a economiei de schimb ( care
sa raspunda la problemele ce si ct sa produca, cum si pentru cine se produce) :
a) sistemul economiei de piata ;
b) sistemul economiei de comanda (de economie centralizata).
n practica economica, nici unul din modelele teoretice de organizare a economiei de schimb nu a functionat n
forma pura. n orice economie contemporana se ntrepatrund n proportii diferite elemente si mecanisme specifice
sistemului de piata libera cu cele dirijiste, se poate vorbi despre o anume convergenta ntre diferitele componente ale
acestor sisteme.
 BANII SI FUNCTIILE LOR N ECONOMIE
Punctul de plecare n aparitia banilor l-a constituit schimbul care la nceput s-a facut n mod direct: bunuri
contra bunuri fara mijlocitor sub forma trocului sau trampei.
Prima forma de existenta a banilor a constituit-o banii-bunuri
Erodarea metalului pretios prin folosire si falsificarile de mare amploare au facut necesara aparitia
nlocuitorilor.
Banii-bilete de banca, ca nscrisuri ce atestau faptul ca posesorii lor au depus n depozitul bancii emitente
cantitatea de aur conform nsemnului de pe ele.
Mai trziu au aparut banii de hrtie (hrtie-moneda) care reprezinta nscrisuri care n procesul de circulatie
nlocuiesc banii cu acoperire n bunuri reale.
O noua etapa n evolutia banilor reprezinta utilizarea banilor de cont. Din cele prezentate rezulta ca si evolutia
banilor este marcata de trei etape distincte n devenirea si continutul economic al acestora:

etapa cnd moneda era fixata asupra unui bun economic avnd utilitate prin ea nsasi;

moneda simbol, reprezentant al unor marfuri aflate n circulatie;

moneda conventie, ca activ recunoscut si acceptat sa ndeplineasca functia de mijloc de schimb si de plata, sa
fie simbol de valoare n cadrul unei comunitati;
n general banii se definesc prin raportarea lor fie la marfuri (bani-marfa speciala) fie la semnele de valoare
(bani-simbol).
Natura si rolul banilor pot fi ntelese prin tratarea functiilor lor: masura a activitatilor economice si etalon
general; mijloc de schimb; mijloc de plata; instrument de rezerva si economisire; mijloc de realizare a transferurilor;
bani universali.
a) Banii ca instrument de masura a activitatilor economice si etalon general
b) Functia mijloc de schimb
c) Functia de mijloc de plata
d) Functia de instrument de rezerva si economisire
e) Functia de bani universali

PROPRIETATEA
Problema proprietatii a preocupat omenirea nca cu mii de ani n urma, n timp ea a devenit element al
confruntarilor sociale si obiect de studiu al stiintelor sociale. Privita n timp, proprietatea s-a miscat de la proprietatea
funciara colectiva, la cea individuala asupra uneltelor, la forme mai evoluate "ager publicus", la cea privata si invers. De
natura ei a depins n diverse perioade istorice forta stimulentelor umane care au potentat n grade diferite, forta lor
creatoare n multiplicarea avutiei materiale si spirituale.
Continutul proprietatii a fost interpretat diferit de anumite categorii de oameni, structurndu-se trei optici de
abordare: juridica, filozofica si economica.
Subiectii proprietatii sunt fie persoane fizice (indivizi, familii), fie persoane juridice (sociogrupuri si
organizatii) care detin anumite bunuri n proprietatea lor exclusiva si care si exercita direct si nemijlocit drepturile
asupra lor.
Relatiile economice au fost cercetate din antichitate. Dreptul roman, de pilda, reglementa si conserva riguros
dreptul de utilizare, de culegere a roadelor si de dispunere de bunuri - obiect ale proprietatii. Cu timpul, atributele
raportului de proprietate s-au diversificat, ajungndu-se n prezent la urmatoarele:
 apropierea, ca drept de dispozitie al proprietarului asupra bunului aflat n proprietatea sa, puterea lui deplina de
a dispune de el;
 nsusirea de catre o persoana a unui bun, dreptul ei de posesiune, ca dominatie directa asupra obiectului;
 utilizarea obiectului proprietatii pe care l are n posesiune, unirea factorilor de productie cu cei umani;
 nsusirea roadelor date de bunurile aflate n proprietate, extinderea raportului de proprietate si asupra
rezultatelor economice;
 apropierea ca drept de gospodarire, administrare si gestionare a obiectelor proprietatii, atribut aparut odata cu
revolutia manageriala.
n prezent coexista urmatoarele forme de proprietate: privat - particulara, publica si mixta.
 Proprietatea privat - particulara
 Proprietatea publica (de stat)
 Proprietatea mixta-nationala (privat-publica) si internationala (privat-publica).
ntre aceste forme de proprietate existente n economia de piata are loc o permanenta competitie manifestata n
procesul concurential general.
 AGENTII ECONOMICI
Agentii economici sunt persoane sau grupuri de persoane fizice si/sau juridice care n calitate de participanti la
viata economica ndeplinesc roluri si au comportamente economice similare.
Delimitarea si gruparea lor se poate face pe baza mai multor criterii:
1. dupa tipologia subiectilor de proprietate
2. dupa forma de organizare si folosire a factorilor de productie
3. dupa sfera sau domeniul de activitate
4. dupa functiile economice ndeplinite, etc.
fiecare raspunznd unor cerinte si probleme specifice de analiza economica.
Dupa criteriul institutional n economia de piata se manifesta n principal urmatoarele categorii de agenti
economici:
1. ntreprinderile (firmele nonfinanciare)
2. gospodariile sau menajele
3. institutiile de credit si asigurari
4. administratiile publice si cele private
5. restul lumii (strainatatea)
Unitatile economice producatoare sunt acele entitati tehnico-organizatorice, economice, sociale, juridice, care
produc bunuri materiale si presteaza servicii pe baze comercial-lucrative. Aceste unitati sunt deosebit de variate si pot fi
grupate dupa mai multe criterii:
a) dupa profil - unitatile economice pot fi industriale, agricole, de constructii, comerciale, bancare,
ateliere de reparatii, birouri de consulting, institute de proiectari si cercetari etc.
In conditiile adncirii diviziunii sociale a muncii s-a adncit procesul de profilare a unitatilor
economice. In industrie acestea s-au profilat n unitati: miniere, siderurgice, constructoare de
masini, alimentare, textile etc.; n agricultura n unitati agricole cerealiere, zootehnice, avicole,
viticole etc.
b) dupa dimensiune - unitatile economice sunt: ntreprinderi mici, mijlocii, mari si gigantice. Aceasta
structura cuprinde unitati ncepnd de la o mica ferma sau atelier n care lucreaza membrii unei
familii pna la marile firme - conglomerate, avnd zeci sau sute de mii de salariati.
c) dupa nivelul de nzestrare tehnica - unitatile economice pot fi : manufacturi, unitati mecanizate,
automatizate, semirobotizate si robotizate.
d) dupa criteriul tehnico-economic, organizational si juridic-unitatile economice pot fi: stabilimente
(ferme, fabrici, mine), firme (organizatii) de afaceri si ntreprinderi.
ntreprinderea - este acea unitate economica producatoare care se caracterizeaza printr-un gen specific de
activitate, functionalitate si organizare tehnologica, prin capacitatea de a produce anumite bunuri, de a conduce si
gestiona economic, prin autonomia sa financiara.
a) concentrarea orizontala- grupeaza stabilimente, ntreprinderi care fabrica acelasi produs si vizeaza o
specializare pe plan tehnologic;
b) concentrarea verticala, reuneste ntreprinderile complementare, noua unitate cuprinznd un ntreg circuit
economic de la aprovizionarea cu materii prime pna la controlul pietelor de desfacere si la organizarea
serviciului pentru clienti;
c) concentrarea prin conglomerat- regrupeaza unitati independente din punct de vedere tehnic, economic si juridic
ce se leaga ntre ele doar prin interesul financiar si de difuzare a riscurilor asupra tuturor unitatilor care fac parte
din conglomerat.
ntreprinderile se deosebesc ntre ele dupa formele de proprietate care stau la baza constituirii lor. Pe baza unor
criterii economice si juridice se defineste urmatoarea tipologie:
1. ntreprinderi - persoane fizice (individuale- ferme de familie, private de familie);
2. ntreprinderi - asociere (cooperative);
3. ntreprinderi - societati comerciale (juridice):
a) ca persoane n nume colectiv si n comandita simpla;
b) de capitaluri, n comandita pe actiuni si societati pe actiuni (corporatii);
c) societati cu raspundere limitata (mixte: de persoane si de capitaluri).
4. Regii autonome- nationalizate sau constituite din resursele statului; directe si indirecte.

Probleme de reflexie, ntrebri:

- Economia natural i de schimb
- Diviziunea social a muncii
- Economia de pia consecvenial: concept, tipuri
 - Banii i funciile lor
- Proprietatea i atribuiile ei
- Agenii economici i tipologia lor

PIATA SI CONCURENTA

CONCURENTA SI MECANISMUL DE FORMARE A PRETULUI

Trasatura esentiala a economiei de piata este concurenta care reprezinta forma activa de manifestare a liberei
initiative.
Concurenta reprezinta confruntarea specifica dintre agentii economici ofertanti, vnzatori pentru a
atrage de partea lor cumparatori (clientela, solicitanti).
Ea exprima comportamentul specific interesat al tuturor subiectilor de proprietate care actioneaza n economia
de piata.
Lupta de concurenta se desfasoara cu ajutorul unor mijloace economice si extraeconomice.
a) Mijloace economice:
 reducerea costurilor bunurilor economice sub cele ale concurentilor;
 reducerea pretului de vnzare;
 ridicarea calitatii produselor;
 acordarea unor facilitati clientilor: transport gratuit, garantie si service, etc.
b) Mijloace extraeconomice:
 furnizarea de informatii generale pentru toti clientii cu privire la produsele oferite;
 sponsorizarea unor actiuni sociale de interes local ori national;
 in unele situatii agentii economici n relatiile cu clientii folosesc presiunile morale, speculnd
situatiile critice (razboi, crize, calamitate) ncalcnd legile tarii.
n functie de instrumentele luptei de concurenta aceasta poate fi loiala si neloiala.
a) Concurenta loiala se defineste prin folosirea nediscriminatorie de catre vnzator a instrumentelor
economice enumerate n conditiile accesului liber pe piata si a deplinei posibilitati de cunoastere a
mijloacelor de reglementare a relatiilor de vnzare-cumparare.
b) Concurenta neloiala este generata de marirea artificiala a propriilor produse, de acordarea unor
stimulente deosebite clientilor, de utilizarea unor mijloace extraeconomice de patrundere si mentinere
pe piata.
Concurenta prin functiile ei generale este considerata ca legea economica cu cel mai mare rol n asigurarea
progresului economic si a egalitatii ntre oameni.
Concurenta are urmatoarele functii n economia de piata:
1. Stimuleaza progresul general.
2. Determina reducerea pretului de vnzare, ea opunandu-se scumpetei.
3. Contribuie la egalizarea progresiva a veniturilor si a conditiilor de viata.
Teoria economica defineste urmatoarele tipuri de concurenta: perfecta, monopolistica si imperfecta.
a) Concurenta perfecta sau pura presupune existenta unui raport de piata, nct toti producatorii
(vnzatorii) sa-si vnda toata productia, toate marfurile oferite la pretul pietei, fara ca unul dintre ei si toti
mpreuna sa-l poata influenta hotartor, iar cumparatorii sa poata procura ceea ce au nevoie si ct doresc
din fiecare bun la acelasi pret fara a-l putea modifica dupa vointa lor.
b) Concurenta monopolistica Aceasta forma ntruneste toate premisele concurentei perfecte cu exceptia
omogenitatii produselor, care este substituita cu diferentierea produsului, cumparatorii au posibilitatea sa
aleaga produsul pe care l prefera dintr-o anumita categorie, iar vnzatorii pot impune pretul si cantitatea
prin politica noilor sortimente de produse care se deosebesc de cele vechi .
c) Concurenta imperfecta se manifesta pe acea piata n care agentii economici - vnzatori si cumparatorii
pot sa influenteze prin actiunile lor unilaterale raportul dintre cererea si oferta de marfuri si nivelul
preturilor n vederea obtinerii de profituri mari si stabile.

Probleme de reflexie, ntrebri:

- Concurena: concept, mijloace economice i contra economice

- Formele de concuren
- Funciile concurenei
 PIATA. CEREREA SI OFERTA

Piata este locul de ntlnire, mai mult sau mai putin distinct, dintre oferta vnzatorilor si cererea cumparatorilor,
prima fiind forma de manifestare a productiei n conditiile economiei de piata, a doua exprimnd nevoile umane
solvabile, nsotite de capacitatea oamenilor de a cumpara marfurile oferite si care se dovedesc a fi convenabile pentru ei.
Piata ndeplineste multiple functii:
piata verifica concordanta sau neconcordanta dintre volumul, structura si calitatea ofertei (productiei) cu
nivelul, structura si calitatea cererii (a nevoilor umane);
piata ofera informatii obiective , ieftine si rapide agentilor economici participanti la piata;
piata selecteaza agentii economici pe baza criteriului eficientei activitatii lor;
piata stabileste pretul bunurilor si serviciilor economice care fac obiectul vnzarii-cumpararii.
Clasificarea pietei se face dupa mai multe criterii:
1. dupa natura bunurilor ce fac obiectul tranzactiilor comerciale;
2. dupa forma obiectelor schimbate;
3. dupa starea obiectelor supuse vnzarii-cumpararii, n functie de existenta sau inexistenta lor n
momentul tranzactiei;
4. dupa locul de desfasurare a relatiilor de schimb;
5. dupa timpul n care se transfera obiectele tranzactionate la cumparatori;
6. dupa numarul si importanta relativa a participantilor;
7. dupa raportul dintre cererea si oferta unui bun sau categorii de bunuri.

Sistemul pietelor cuprinde:

 piata bunurilor de consum personal - care cuprinde bunurile corporale si incorporale;
 piata bunurilor destinate productiei (factorilor de productie);
 piata financiara, ca sistem de relatii prin care resursele banesti temporar disponibile sunt
oferite acelor agenti economici care au nevoi suplimentare de aceste resurse;
 piata resurselor naturale, de exemplu a petrolului si gazelor naturale, a devenit o piata de
interes general;
 piata monetara;
 piata muncii;
 piata informatiilor;
 piata serviciilor manageriale, de marketing, a tuturor serviciilor tehnice, stiintifice, juridice
s.a.
Piata n ansamblul ei se prezinta ca piata reala si piata fictiva aflate n strnsa legatura.
Piata reala exprima cererea si oferta de bunuri de consum si de factori de productie.
Piata fictiva are ca obiect cererea si oferta de titluri de proprietate, vnzarea si cumpararea de semne banesti ale
bunurilor economice.

Cererea
Cererea reprezinta cantitatea totala dintr-o anumita marfa dorita care poate fi cumparata de un individ, ntr-o
perioada de timp la un pret unitar dat.
n functie de natura bunurilor cererea poate fi:
a) cererea pentru bunuri substituibile (ulei de masline - ulei de floarea soarelui - ulei de porumb - ulei de soia);
b) cererea pentru bunuri complementare (autoturisme-benzina, obiecte electrocasnice - energie electrica);
c) cererea derivata (cererea pentru faina este determinata de cererea pentru pine).
Marimea si dinamica cererii pentru un anumit bun sunt determinate de nivelul si dinamica pretului pentru bunul
respectiv care reprezinta cauza extinderii sau contractiei cererii.

Raporturile de cauzalitate dintre modificarea pretului unitar al unui bun si schimbarea cantitatii cerute
constituie continutul legii generale a cererii.
Potrivit acestei legi: cresterea pretului unitar al unui bun determina reducerea cantitatii cerute din acel bun si
invers.
Exceptiile de la legea generala reflectate n "Paradoxul Giffen", dupa numele celui care a studiat fenomenul, se
poate explica prin cele doua efecte generale ale cresterii pretului la un anumit bun:
1. cresterea cantitatii la alte bunuri ale caror preturi nu au crescut - care sunt substituibile;
 2. reducerea venitului real - pentru bunurile inferioare, ntre reducerea veniturilor reale si cantitatea
ceruta exista o relatie inversa, negativa.
n cazul cresterii pretului unui bun inferior, iar efectul de venit este mai mare dect efectul de substituire,
cantitatea ceruta creste.
ntr-o perioada de timp dat cererea pentru un anumit bun poate sa creasca sau sa scada n functie de evolutia
urmatorilor factori care poarta denumirea de conditiile cererii:
- modificarea veniturilor banesti ale consumatorilor;
- modificarea pretului altor bunuri;
- modificarea numarului de cumparatori;
- modificare preferintelor cumparatorilor;
- previziunile privind evolutia pretului si a venitului.
Elasticitatea cererii exprima sensibilitatea cererii la modificarea pretului sau a altei conditii a cererii. Ea se
determina cu ajutorul coeficientului elasticitatii cererii.
Coeficientul elasticitatii cererii arata fractiunea sau procentul modificarii cererii n functie de schimbare a
pretului sau a altei conditii a cererii.
Modificarea pretului unui anumit bun sau a oricareia din conditiile cererii determina schimbari pozitive sau
negative n cererea pentru bunul respectiv. Aceste schimbari pot fi masurate numai daca se cunoaste influenta factorilor
care determina elasticitatea cererii. Factorul cel mai important este schimbarea pretului care determina modificarea
cererii si anume :
a) Ponderea venitului cheltuit pentru un anume bun n bugetul total al familiei. Cu ct ponderea cheltuielilor
pentru cumpararea unui bun este mai ridicata, cu att coeficientul elasticitatii la pret Ecp) este mai mare si invers. Unele
categorii de bunuri au o pondere mai mare n cheltuielile totale iar altele mai reduse. Astfel, pe masura ce veniturile
cresc, ponderea cheltuielilor pentru produsele alimentare se reduce. De aceea aceste cheltuieli au o pondere mult mai
mare n totalul cheltuielilor persoanelor cu venituri reduse fata de cele cu venituri mari.
b) Gradul necesitatii de consum, reprezinta un factor important care actioneaza asupra coeficientului
elasticitatii cererii. Din punct de vedere al naturii trebuintelor satisfacute, bunurile pot fi de doua categorii :
1) bunuri necesare ( vitale )
2) bunuri de lux
Nivelul coeficientului elasticitatii cererii pentru bunurile de lux, n functie de pretul acestora, este mai mare dect a celui
pentru bunurile necesare.
c) Durata perioadei de timp de la schimbarea pretului la un anumit bun si marimea coeficientului elasticitatii
cererii la pret exista o relatie directa pozitiva. Daca pretul unui bun se dubleaza ntr-o perioada scurta de timp cererea
se va reduce mai putin, iar ntr-o perioada ndelungata de timp se va reduce cu un procent mult mai mare.
Oferta reprezinta cantitatea maxima dintr-un anumit bun pe care un vnzator intentioneaza sa o vnda
ntr-o perioada determinata de timp, la un anumit pret.
Dimensiunile si dinamica ofertei deriva din comportamentul economic al producatorilor.
n functie de nivelul cererii, cantitatea vnduta poate sa difere de cantitatea oferita. nsumarea cantitatilor
oferite la acelasi pret de catre toti vnzatorii reprezinta oferta de piata care exprima :
a) cantitatea maxima dintr-un anumit bun pe care vnzatorii doresc sa o vnda la un anumit pret unitar.
b) pretul unitar minim acceptat de vnzatori pentru o cantitate dintr-un anumit bun pe care ei doresc sa l
vnda.
Dupa natura bunurilor se pot remarca urmatoarele forme de oferta:
1. oferta de bunuri independente - exemplu oferta de autoturisme, confectii, alimente;
2. oferta complementara cnd din productia unor bunuri principale - productia de miere, carne,
rezulta unele lucruri secundare;
3. oferta mixta cnd mai multe bunuri oferite satisfac o anumita cerere (cafea, lapte, ceai).

Raporturile de cauzalitate dintre schimbarea pretului si cantitatea oferita constituie continutul legii generale a
ofertei.
Potrivit acestei legi:
 cresterea pretului determina cresterea ofertei
 reducerea pretului determina reducerea ofertei.
n conditiile n care ceilalti factori care determina modificarea ofertei ramn neschimbati, rezulta ca ntre
evolutia preturilor si cantitatea oferita exista o relatie directa pozitiva.
Modificarea cantitatii oferite la acelasi nivel al pretului este determinata de o serie de factori denumiti conditiile
ofertei si care sunt :
- costul de productie
- pretul altor bunuri
- numarul firmelor care produc acelasi bun
 - taxele si subventiile
- previziunile privind evolutia pretului
- evenimentele social - politice si naturale
Elasticitatea ofertei exprima dimensiunile sau gradul modificarii ofertei n functie de schimbarea pretului sau a
oricareia din conditiile ofertei.
Elasticitatea ofertei este determinata de urmatorii factori :
- costul de productie;
- posibilitatea de pastrare si depozitare a bunurilor;
- perioada de timp de la modificarea pretului.
Potrivit acestei legi:
a) pretul de pe piata este determinat de miscarea cererii si a ofertei.
b) pretul de pe piata a oricarui bun tinde permanent spre un nivel de echilibru.

Probleme de reflexie, ntrebri:

- Piaa i criterii de clasificare

- Funciile pieei
- Cererea i clasificarea ei
- Oferta i clasificarea ei
- Echilibrul pieei

PRETUL

Preturile, ca valori concrete la care circula bunurile, reprezinta cea mai complexa forma de masurare
economica, denumita si monetara (baneasca). n sens general, pretul exprima cantitatea de moneda ce trebuie platita
pentru achizitionarea unor bunuri si servicii n cadrul tranzactiilor de piata.
Nivelul si evolutia pretului sunt influentate din partea cererii si a ofertei:
a) din partea cererii de :
 utilitatea bunurilor ce urmeaza a fi achizitionate de consumatori;
 capacitatea de plata a cumparatorului; nevoile consumatorilor si structurile cererii;
 costul cumpararii din alta parte ( de pe alta piata a bunului respectiv).
b) din partea ofertei de :
 costul de productie, respectiv consumul de factori necesari producerii bunului respectiv oferit;
 preturile bunului respectiv practicate pe alte piete.
Factorii externi ai formarii pretului (exogeni pietei) sunt :

interventia indirecta guvernamentala asupra ofertei ct si a cererii n sensul cresterii sau reducerii lor pentru ca
mecanismul lor sa functioneze normal;

masurile adoptate de stat pentru mentinerea unor echilibre social - economice pe piata muncii, protectia unor
producatori agricoli s.a. care s-au reflectat n nivelul si dinamica pretului;

comportamentul unor organizatii economice mari cu piata monopolista.
n vederea reflectarii si analizei pietelor concurentiale si a mecanismelor formarii pretului pe aceste piete,
economistii au formulat doua modele fundamentale prin care se evidentiaza fortele pietei si pretul bunurilor: 1) unul
pentru o piata concurenta pura sau perfecta; 2) pentru o piata de monopol.
Ele sunt modele teoretice, deoarece libera concurenta perfecta sau monopolul generalizate nu functioneaza
niciodata n mod exclusivist.
De aceea miscarea efectiva a fortelor economice ale pietei si procesul material al formarii preturilor n viata
economica moderna se bazeaza pe principii ce nu apartin n ntregime nici liberei concurente , nici monopolului.
Cu toate acestea, modelele mentionate constituie importante instrumente analitice necesare ntelegerii
realitatilor complexe n cadrul carora are loc o ntrepatrundere a trasaturilor celor doua tipuri de concurenta.
Pe o piata cu concurenta perfecta, pretul se formeaza la nivelul pretului de echilibru dintre curbele cererii si ale
ofertei, situatie n care cantitatile cerute sunt egale cu cele oferite.
Caracteristicile esentiale ale pretului de echilibru:
a) Apare spontan, ca rezultat al jocului liber al fortelor pietei fiecarui bun si reprezinta acel nivel al pretului la care are
loc egalitatea cantitatilor cerute din bunul respectiv si cele oferite.
b) Formarea pretului de echilibru al fiecarui bun este legata si de situatia pietelor independente, de preturile de
echilibru ale celorlalte bunuri.
Din punct de vedere al naturii si obiectului pietei , exista:
  preturi ale bunurilor materiale si serviciilor;
 preturi ale factorilor de productie;
 preturi sau cursuri ale titlurilor de valoare
 preturi ale bancilor - corespunzator pietei titlurilor financiare si pietei monetare.

Dupa natura obiectului schimbului:

 preturi industriale
 preturi agricole
 tarife pentru servicii etc.

Dupa stadiul schimbului :

 preturi cu ridicata
 preturi cu amanuntul

Prin functiile lui economice, pretul este numai o categorie valorica dar si o importanta prghie economica prin
intermediul careia se realizeaza anumite obiective economice si sociale.

1) Functia de calcul si masurare a cheltuielilor si rezultatelor

2) Functia de stimulare a producatorilor
3) Functia de recuperare a costurilor si de distribuire a veniturilor
Interventia statului n procesul formarii si evolutiei preturilor porneste de la obiectivele urmarite n fiecare tara,
el foloseste metode economice sau extraeconomice, administrative, caracterizate printr-o mare diversitate a extinderii n
timp si spatiu al rigurozitatii si fermitatii aplicarii lor si se refera la:
a) modalitatile principale de influentare a costurilor:
asigurarea unor preturi avantajoase la materii prime de baza , la masini si utilaje
mentinerea unor tarife reduse la transporturi si servicii industriale, acordarea gratuita sau la pret
redus a unor licente, patente sau tehnologii.
b) n vederea asigurarii unor conditii favorabile de dezvoltare se urmareste totodata frnarea cresterii preturilor
n general, prin mentinerea la nivel scazut a celor din sectorul de stat, sector ce cuprinde ndeosebi domeniile industriei
extractive, cercetarii stiintifice si transporturilor.
c) evolutia raportului cerere si oferta-factorul fundamental al formarii si miscarii preturilor - este influentata
direct de volumul de marfuri si de resurse financiare de care dispune statul.
Achizitionarea unor cantitati apreciabile de materii prime minerale , cereale, materiale strategice s.a.m.d. la
preturi minime garantate si manevrarea lor n perioada cresterii preturilor unor astfel de bunuri, cale importanta de
influentare generala a evolutiei preturilor.
d) politicile n domeniul subventiilor bugetare, al creditelor, impozitelor si taxelor duc de regula la
dimensionarea profitului.
n tarile cu economie de piata se recurge la subventionarea preturilor mai ales n conditiile n care unele ramuri se
confrunta cu dificultati financiare la stabilirea nivelului minim al salariilor.
e) nghetarea preturilor, fixarea nivelului si respectiv a limitelor modificarii lor la produsele industriale, se
stabileste o limita maxima, iar la cele agricole o limita minima .
f) reglementarea modului de calculare a componentelor definitorii, ale costului si profitului - actiune n
realizarea careia un rol determinant revine conventiilor si preturilor de deviz.
n raport de dimensionarea spatiala si temporala a utilizarii de catre stat a metodelor de interventie se
structureaza trei tipuri de politici n domeniul preturilor.
1. Politicile care limiteaza interventia puterii publice la un numar redus de produse
2. Politici bazate pe coexistenta unui sector reglementat relativ important si unui sector liber sau doar simplu
supravegheat
3. Politici ce tind sa impuna o disciplina de ansamblu a preturilor pe timp ndelungat

Probleme de reflexie, ntrebri:

- Preul i formarea lui

- Clasificarea preurilor
- Funciile preului
- Politici de preuri
 PIATA MUNCII. SALARIUL
Factorul munca, care reprezinta conditia generala a oricarei activitati se asigura ca si ceilalti factori de productie
prin intermediul pietei.
Piata muncii are la baza ntlnirea si confruntarea cererii cu oferta de munca.
Conditia generala ca nevoia de munca sa ia forma cererii de munca este salarizarea ei.
Cererea de munca reprezinta nevoia de munca salariata care se formeaza la un moment dat ntr-o
economie de piata.
Cererea se exprima prin numarul de locuri de munca .
Oferta de munca este formata din munca pe care o pot depune membrii societatii n conditii salariale.
Oferta de munca se exprima prin numarul celor apti de munca sau populatia apta de munca din care se scade
numarul femeilor casnice, elevilor si studentilor, militarilor n termen, celor care desfasoara activitati nesalariate, celor
care nu doresc sa se angajeze.
Cererea si oferta de munca se desfasoara n doua etape:
- la nivelul economiei sau al ramurilor
- la nivelul ntreprinderii sau firmei.
1) La nivelul economiei sau al ramurilor determinate de particularitatile tehnico-economice ale activitatilor
se formuleaza conditiile generale de angajare ale salariatilor, se contureaza principiile care stau la baza stabilirii
salariilor si tendinta lor spre un nivel nalt sau scazut (acestea sunt impuse n contractul colectiv pe ramura).
2) La nivelul de ntreprindere se continua prima faza de la nivelul economiei sau ramurii. Are loc ntlnirea
cererii si a ofertei n termeni reali n functie de conditiile concrete ale firmei si salariatilor ei.
Cererea se dimensioneaza precis ca volum (numar de locuri si persoane) si structura (pe meserii si nivel de
calificare) pe baza contractelor de munca si a altor angajamente asumate.
Oferta se delimiteaza pornind de la programul de munca si orele suplimentare pe care le accepta salariatii.
Din confruntarea cererii si ofertei la acest nivel se determina marimea si dinamica salariului nominal.
Studierea si analiza pietei muncii se realizeaza folosind indicatorii:
 produsul fizic marginal al muncii;
 valoarea produsului marginal al muncii;
 echilibrul - venitul marginal al muncii = costul marginal al muncii;
 salariul de echilibru;
 salariul negociat colectiv.
Economiile dezvoltate se caracterizeaza prin existenta mai multor segmente ale pietei muncii ntre care exista
bariere care mpiedica trecerea fortei de munca dintr-un sector n altul, si ca urmare mobilitatea acesteia se manifesta
mai intens n cadrul fiecarei piete dect ntre ele.
n cadrul conceptiei dualiste privind piata muncii se numara trei puncte de vedere:
1. piata salariatilor (liberi) sau nestructurata si piata celor sindicalizati sau structurata;
2. piata muncii pentru marile firme si pentru cele mici;
3. existenta pietei ntreprinderilor de stat (n principal cele cu profil militar ) si cea a restului
ntreprinderilor.
Ipoteza segmentarii pietei muncii se bazeaza pe patru aspecte fundamentale:
a) Existenta unui sistem economic dualist structurat:
- unul central sau primar al marilor ntreprinderi monopoliste
- un sector secundar, periferic al marilor ntreprinderi supuse concurentei ntre care exista o relatie esentiala de
dependenta ntre ele.
b) Existenta unei piete a muncii, de asemenea dualista, fiecarui sector de productie i corespunde o piata a muncii
specifica si izolata prin "bariere de mobilitate".
c) Pietele respective se caracterizeaza prin particularitati specifice referitoare la posibilitatea de avansare,
conditiilor de munca si salarizare, de organizare sindicala si profesionala, pentru apararea intereselor comune
s.a.
d) Efecte ce rezulta din categoriile respective de piete, din diviziunea muncii si diferentieri de rasa, sex, vrsta ori
nationalitate.
Salariul reprezinta suma platita pentru serviciul factorului uman si se obtine dupa ce munca s-a consumat,
salariul este considerat un venit prin munca.
n definirea salariului se remarca mai multe pozitii ale specialistilor:
1. unii considera ca salariile sunt plati legate de nchirierea fortei de munca de catre utilizatori;
2. altii apreciaza ca salariul reprezinta chiria, respectiv pretul muncii
3. altii apreciaza ca salariul se comporta ca pret al oricarei marfi
n toate tarile salariul conditioneaza situatia economica a 50-93% din populatia ocupata, ponderea fiind mai mica
 n tarile slab dezvoltate si mare n tarile dezvoltate.
n abordarea naturii salariului se remarca doua categorii principale de conceptii: cele moniste si cele dualiste.
Conceptiile moniste explica natura salariului printr-un singur factor:
1. factorul costul formarii resurselor - salariul reprezinta suma care asigura strictul necesar pentru existenta
salariatului si ntretinerea familiei lui;
2. factorul productivitatea muncii - salariul reprezinta o parte din rezultatul muncii. O varianta moderna a acestei
explicatii o reprezinta teoria salariului de eficienta care sustine ca salariul decurge direct din eficienta muncii si
ca urmare relatia salariu-productivitatea muncii nu poate fi identica pentru toate ntreprinderile si activitatile
ceea ce sta la baza diferentierii salariilor.
Salariul nominal si salariul real nu evolueaza ntotdeauna n acelasi sens si ca urmare se pot remarca trei situatii:
a) cresterea mai rapida a preturilor dect a salariului nominal va determina scaderea salariului real.
b) cresterea mai rapida a salariului nominal fata de preturi va determina cresterea salariului real;
c) mentinerea constanta a nivelului salariului nominal si reducerea preturilor bunurilor economice
antreneaza o crestere a salariului real.
n practica economica se cunosc trei forme principale de salarizare: n regie, acord si mixta.
n problema marimii salariului, n literatura de specialitate se delimiteaza n principal trei conceptii:
a) marimea salariului este determinata de nivelul si dinamica productivitatii ;
b) salariul trebuie fixat aprioric la un nivel care sa asigure cele mai bune conditii de viata;
c) marimea salariului este determinata exclusiv de raportul dintre cererea si oferta fortei de munca.
n mod obiectiv marimea salariului are doua limite care pot oscila:
 minima - n optica celui care se angajeaza salariul sa se situeze cel putin la nivelul costului
fortei de munca ;
 maxima pentru ntreprindere - cnd el este egal cu productivitatea marginala a muncii.
Dinamica salariului depinde de urmatorii factori:
a) costul resurselor de munca.
b) productivitatea muncii.
c) raportul dintre cererea si oferta de munca.
d) n regimul salariilor dependente de beneficiu (profit) firma trece de la un salariu fix la o salarizare n care
posesorii fortei de munca primesc un salariu de baza mai mic, la care se adauga partea care le revine din
beneficiu (profit).
e) dinamica preturilor.
f) gradul de organizare n sindicate si capacitatea sindicatelor.
g) migratia internationala a fortei de munca.
h) legislatia cu privire la miscarea sindicala revendicativa din fiecare tara.

Probleme de reflexie, ntrebri:

- Cererea i oferta de munc

- Caracteristicile pieei muncii
- Salariul i factorii care influeneaz dinamica lui
- Forme de salarizare

PIATA MONETARA

Functionarea pietei concurentiale si mecanismele formarii preturilor sunt organic legate de mecanismele si
functiile specifice pietelor ca: piata muncii, piata monetara, piata capitalului si piata valutara. Desi aceste piete
functioneaza pe baza unor legi proprii si au la baza mecanisme specifice, aceste piete se ntrepatrund tot mai mult.
n prezent piata monetara, piata capitalurilor si piata financiara (primara si secundara) se interconditioneaza tot
mai puternic.
Bancile aparute cu multe secole n urma (prima banca din Amsterdam 1609) si-au extins de-a lungul timpului
rolul si atributiile. Din simple mijlocitoare ntre diversi participanti la viata economica, bancile si ceilalti intermediari
financiari s-au impus n ultimul secol ca un agent economic agregat foarte activ.

Functiile active

a) acordarea de mprumuturi solicitantilor care ntrunesc conditiile de bonitate financiara

b) gestionarea conturilor deponentilor
c) organizarea nfiintarii de societati comerciale si pastrarea titlurilor de valoare ale acestora.
 Functiile pasive

a) primirea spre pastrare a economiilor populatiei si agentilor economici nonfinanciari (depozitul reprezinta principala
functie pasiva a bancilor).
b) primirea de depuneri ale unor clienti pentru a efectua din ele anumite plati;
c) conducerea operatiunilor de casa ale ntreprinderilor si institutiilor care solicita acest lucru.

Sistemul bancar si rolul sau

Dupa rolul principal ndeplinit, bancile se grupeaza n: banci de emisiune (una pentru fiecare tara) si banci
comerciale.
Banca de emisiune - banca centrala sau nationala are o pozitie speciala n sistemul bancar al fiecarei tari.
Rolul ei decurge din operatiunile pe care le efectueaza n conformitate cu mandatul national atribuit si care cuprinde
urmatoarele atributii:
 emite bilete de banca;
 crearea si gestionarea puterii de plata n tara ;
 supravegherea societatilor bancare si a altor institutii de credit n vederea reglarii volumului si costului creditului;
 conlucrarea cu Trezoreria pentru a conduce programul de mprumut al Guvernului;
 conduce politica monetara si valutara a tarii;
 identifica caile economice de mentinere a stabilitatii monetare si de asigurare a functionalitatii sistemului bancar;
Bancile Comerciale sunt ntreprinderi lucrative specializate care furnizeaza bani - capital celorlalti agenti
economici, persoane fizice si / sau juridice nonfinanciare. Activitatea lor se bazeaza pe resursele banesti atrase si a
capitalului lor propriu. Bancile comerciale se grupeaza n : banci de depozit si banci ipotecare.
Bancile comerciale de depozit si formeaza mijloacele financiare de pe piata din depunerile pe termen scurt ale
clientilor. Din aceasta categorie fac parte:
 banci de depozit propriu-zis care primesc depuneri la vedere si pe termen si care acorda credite pe termen scurt;
 banci de afaceri care dispun de nsemnate capitaluri proprii si si procura mijloacele necesare prin emisiunea de
obligatii sau actiuni si pot sa acorde credite pe termen lung;
Bancile ipotecare dobndesc mijloacele banesti prin emisiuni de nscrisuri si obligatiuni ipotecare.
n sistemul financiar-bancar, un rol tot mai important l ocupa diferitele societati financiare si de asigurari.
Sistemul financiar-bancar din Romnia cuprinde:
1 - Banca Nationala a Romniei,.
2 - Institutiile financiar-bancare (intermediarii financiari din Romnia)
Moneda reprezinta n principal, o categorie macroeconomica la care se raporteaza toti agentii economici dintr-o tara.
Pentru facilitatea derularii tranzactiilor economice, moneda nationala trebuie sa ntruneasca urmatoarele
atribute:
 acceptabilitatea - sa fie acceptata de toti ca mijloc de plata;
 durabilitatea - sa aiba o viata naturala rezonabila, sa nu se deterioreze ndata ce este folosita de agentii economici;
 convertibilitatea - sa o poti folosi cu usurinta;
 divizibilitatea - sa poata mijloci oricare tranzactie indiferent de marimea ei;
 uniformitatea - fiecare din instrumentele monetare acceptate sa fie de aceeasi calitate si sa ndeplineasca aceleasi
functii;
 greutatea falsificarii - ea trebuie sa contina elemente tehnice care sa faca dificila sau imposibila reproducerea de
catre indivizi;
 stabilitatea valorii ei - mentinerea puterii de cumparare a ei o perioada ct mai mare de timp.
Ca stoc, masa monetara reprezinta totalitatea instrumentelor banesti de care dispune sectorul financiar dintr-o
economie nationala la un moment dat, destinate achizitionarii de bunuri si servicii, achitarii datoriilor, constituirii
economiilor, pentru investitii si altor plasamente.
Ca flux, masa monetara reprezinta masa medie de bani care circula ntr-o anumita perioada de timp n
economia nationala (trimestru, an).
Dupa criteriul asigurarii lichiditatii banesti exista mai multe agregate monetare:
1. Agregatul monetar M1 care reprezinta masa monetara n sens ngust, formata din: numerarul n circulatie - de
hrtie si moneda divizionara, conturile bancare operabile prin cecuri apartinnd rezidentilor nonfinanciari si
cecurile la purtator (de calatorie).
2. Agregatul monetar M2 - reprezinta suma monetara n sens larg. El cuprinde fata de M1 urmatoarele depozite:
 depozite de economii la vedere, aflate n conturile bancare neoperabile prin cecuri;
 depunerile la casele de economii;
 depunerile pe termen scurt la banca;
 actiuni ale fondului de ajutor reciproc, ce pot face obiectul unei tranzactii monetare.
 Componentele suplimentare ale lui M2 (m2 = M2 - M1) reprezinta disponibilitati ale rezidentilor nonfinanciari
gestionate de unitatile financiar - bancare.
3. Agregatul monetar M3 - cuprinde alte plasamente pe termen scurt care nu pot fi ncadrate n masa
semimonetara (m2). Componentele agregatului (m3) sunt:
 depunerile pe termen nelimitat si bonurile de economii;
 depunerile si titlurile de comert n devize (monede straine);
 bonurile de tezaur si bonurile de subscriere la mprumuturile de stat, bonuri negociabile;
 bonurile de economii PTT etc.
Componentele agregatelor m2 si m3 mpreuna (M3 - M1) formeaza economiile lichide depuse pe termen scurt.
4. Agregatul monetar patru (L) cuprinde pe lnga cele ce fac parte din agregatul monetar M3 economiile
contractuale depuse pe termen si diferite alte plasamente negociabile, titluri de valoare emise de agenti
nonbancari.
Exista deosebiri nsemnate de la tara la tara privind numarul instrumentelor de schimb si de plata, denumirile
acestora si raporturile de marime ntre ele.
Cererea generala de moneda, precum si cea pentru fiecare agregat n parte sunt conditionate de factori obiectivi
si subiectivi.
 Masa monetara n circulatie depinde de volumul total al schimburilor mijlocite efectiv si viteza de rotatie
a acestora.
 Masa monetara depinde de marimea creditului, de raportul ntre vnzarile pe datorie si platile facute n
contul creditelor ajunse la scadenta n perioada respectiva;
 Masa monetara este influentata de comportamentul agentilor economici fata de moneda reflectat de
intensitatea nclinatiei spre lichiditate care are la baza mai multe mobiluri:
 mobilul venitului de a purta bani lichizi si de a nu-i cheltui pe masura ncasarii lor;
 mobilul afacerilor - pastrarea unui volum de bani lichizi n asteptarea unor plasamente mai
avantajoase n viitor;
 mobilul prudentei - pentru a face fata unor situatii neprevazute sau fructificarea unor situatii mai
favorabile;
 mobilul speculatiei - n anumite mprejurari banii lichizi sunt un bun financiar superior fata de
diferitele titluri de valoare.
Stocul de moneda n societate, moneda existenta la agentii economici si cea folosita ntr-un orizont de timp se
masoara prin lichiditatea monetara, care se exprima n marimi absolute si relative.
Rata lichiditatii reprezinta raportul ntre nivelul mediu anual al sumei agregatelor monetare si nivelul
tranzactiilor economice mijlocite de moneda. Acesta este un indicator pe baza caruia se fundamenteaza politica
monetara si de apreciere a eficientei ei.
Intensitatea utilizarii masei monetare este masurata prin viteza de circulatie a monedei. Ea se exprima printr-un
raport ce evidentiaza rapiditatea tranzactiilor si viteza cu care circula veniturile.
Oferta de moneda nseamna punerea n circulatie a diferitelor instrumente monetare.
Bancile comerciale pot sa creeze moneda si sa sporeasca masa monetara. Acest proces este cunoscut sub
denumirea de multiplicatorul creditului.
Bancile comerciale pot conveni sau poate fi impus prin Legea societatilor comerciale ca rezervele lor sa fie de
10% din volumul depozitelor la vedere.
Multiplicatorul monedei de cont este definit ca raportul dintre volumul noilor depozite si noilor rezerve si se
determina dupa relatiile Mm = D / R = 1 / r, unde
Mm = multiplicatorul monedei
D = depozitul la vedere
R = rezervele bancilor
r = rata rezervelor dorite sau impuse.

Echilibrul pietei monetare

Oferta de moneda (Mo -M'o) creste pe masura cresterii ratei dobnzii (d'), rata rezervelor dorite sau obligatorii
(legale) pe care le pastreaza bancile, masa monetara, comportamentul publicului.
Cererea de moneda este influentata si de alti factori ca: marimea venitului national, anticiparile privind evolutia
ratei dobnzii, modificarea ratei de schimb.
Piata monetara se afla n stare de echilibru atunci cnd la un anumit nivel al ratei dobnzii cantitatea de moneda
oferita este egala cu cererea.
Cresterea cererii de moneda determina sporirea cantitatii de moneda pe piata si cresterea ratei dobnzii
Scaderea ofertei de moneda determina o crestere a ratei dobnzii si reducerea cantitatii de moneda
tranzactionata pe piata monetara.
 Schimbarile de pe piata monetara, n special a ofertei de moneda, afecteaza si dinamica venitului national
datorita modificarii ratei dobnzii.
Creditul presupune schimbul de bunuri actuale contra unor bunuri viitoare, cu scopul de a sustine o afacere.
Spre deosebire de celelalte schimburi n cazul creditului prestatia si contraprestatia implica doua categorii speciale de
persoane: creditorii si debitorii.
Creditul consta n transmiterea de bunuri pe un timp limitat fixat dinainte si numit scadenta, contra unei sume
de bani numita dobnda.
Creditul ndeplineste urmatoarele functii economice:
a) nlesneste sporirea capitalului real, asigurnd o mai buna folosire a factorilor de productie existenti; un
agent economic care are o suma economisita si pe care nu o poate utiliza cu folos o transmite altui
agent economic care o foloseste direct sau indirect n scopuri productive;
b) contribuie la concentrarea ntreprinderilor, creditul nlesneste distribuirea resurselor banesti ntre
diferite ntreprinderi si ramuri economice, orientndu-le spre unitati eficiente si le sporeste forta lor
concurentiala pe piata;
c) accelereaza tranzactiile comerciale, favorizeaza desfacerea marfurilor pe scara mare. Comerciantul
detailist obtine marfuri pe credite n schimbul unui efect comercial (polita) pe care comerciantul
angrosist o poate sconta la banca.
d) sporeste viteza de rotatie a monedei si contribuie la dimensionarea masei monetare, si ca urmare banii
de credit contribuie la asigurarea mijloacelor de plata necesare n economia nationala;
e) Exercita o influenta pozitiva asupra consumului prin cumpararea pe credite si plata n rate a unor
bunuri de folosinta ndelungata.

Tipurile de credite

a) dupa forma de proprietate a destinatarului, avem credit:

 privat, care se acorda persoanelor particulare si ntreprinderilor private; persoane fizice si / sau juridice;
 public, care se acorda statului si societatilor de drept public;
b) dupa durata de timp pe care se acorda, creditul poate fi:
- la vedere: 48 ore lucratoare
- pe termen : scurt - pna la un an
mediu - ntre 3-5 ani
lung - peste 5 ani
c) dupa modalitatile de garantare, creditul poate fi:
 credit personal, care se acorda pe baza de ncredere personala;
 credit real, care se contracteaza pe baza unei garantii. Garantiile sunt de mai multe feluri care definesc si
felurile de credit.
d) dupa scopul urmarit de debitor, exista:
 credite de consum (acordate gospodariilor, menajelor) pentru sustinerea nevoilor de consum;
 credit de productie acordat agentilor economici pentru modernizarea si dezvoltarea productiei, a vietii
economice n general.
Politica monetara se defineste ca o actiune exercitata de autoritatile monetare - Banca Centrala si Trezoreria -
asupra masei monetare si a activelor financiare n vederea orientarii activitatii economice pe termen scurt sau mediu.
Politica monetara reprezinta ansamblul de reglementari pe care Banca Centrala le impune celorlalte banci n
vederea realizarii unor obiective generale, care privesc:
- stabilitatea;
- expansiunea;
- deschiderea economiei nationale catre exterior, etc.

Probleme de reflexie, ntrebri:

- Bncile i funciile lor
- Moneda i atribuiile ei
- Masa monetar
- Agreaiile monetare
- Multiplicatorul de moned
- Echilibrul pieei monetare
- Creditul i clasificarea lui
- Politici monetare
 PIATA CAPITALULUI (FINANCIARA)
Obiectul pietei capitalului, n sens general l constituie activele financiare al caror rol n economia de piata
contemporana creste si se diversifica continuu.
Moneda ca prim termen al tranzactie se schimba pe mai multe categorii de bunuri:
a) cumpararea de bunuri materiale si servicii (proprietati funciare, materii prime, produse finite, servicii ale
muncii fizice si intelectuale etc.);
b) moneda nationala se mai schimba pe monede straine si pe aur (sub forma de lingouri si/sau piese. n aceste
tranzactii fluxurile monetare apar n subsidiar ca instrumente de schimb);
c) moneda (sub forma cash) se schimba contra diferitelor creante pe termen scurt si pe termen lung, adica
cumpararea unor titluri (hrtii si nscrisuri) ce dovedeste participarea detinatorului lor la activele si
beneficiile viitoare ale societatii comerciale emitente. n cazul cumpararii de titluri (hrtii, nscrisuri)
fluxurile monetare apar ca scop, ele devenind componente ale pietei capitalurilor fiind un criteriu de
delimitare a pietei capitalurilor.
Pentru definirea si caracterizarea obiectului pietei capitalului apare ca necesara si precizarea conceptului de
active si clasificarea lor.
Activele reprezinta bunuri care au capacitatea de a genera fluxuri de venituri n viitor. Cea mai generala
clasificare a activelor consta n gruparea lor n fizice si financiare.
Dupa orizontul de timp al valabilitatii se clasifica n: hrtii de valoare pe termen scurt si hrtii de valoare pe
termen lung.
Modificarea pretului hrtiilor de valoare genereaza tranzactii speculative .
Acestea sunt de doua feluri : unele se bazeaza pe anticipari ale reducerii pretului, altele pe anticipari ale
cresterii pretului pe baza carora fiecare parte mizeaza ca va cstiga.
Piata capitalului cuprinde: piata primara si piata secundara.
Functionarea pietei capitalului (financiara) presupune existenta unor institutii specifice ca: comisia hrtiilor de
valoare, casele de brokeraj, bursa de valori.
Comisia hrtiilor de valoare este un organism guvernamental care are responsabilitati n ceea ce priveste
coordonarea acestei piete cum sunt :
 nregistrarea tuturor hrtiilor de valoare emise pe piata primara si confirmarea prospectelor de emisiune;
 atestarea brokerilor si a caselor de brokeraj si urmarirea activitatii lor ;
 controlul activitatii burselor de valori;
 aprobarea nfiintarii unor noi burse de valori. Aceste atribute sunt adaptate si concretizate n fiecare tara.
Casele de brokeraj ndeplinesc urmatoarele functii principale :
 introducerea noilor emisiuni n piata primara ;
 tranzactii pe pietele secundare ;
 tranzactii pe cont propriu (dealing) ;
 gestionarea portofoliului de hrtii de valoare ;
 consultanta n probleme de investitii ;
 pastrarea n custodie a hrtiilor de valoare.
Principalul actor al pietei capitalului este brokerul. Din punct de vedere institutional brokerul este conceput la
trei niveluri :
persoana fizica ce practica profesiunea de broker ;
case de brokeraj ce opereaza cu intermedieri ntre cumparatorii si vnzatorii de hrtii de valoare ;
asociatii de brokeri.
Bursa de valori este o piata publica (fictiva) organizata pentru tranzactiile cu hrtii de valoare pe termen lung
emise anterior de catre cele mai importante societati pe actiuni si de catre autoritatile publice .
Operatiunile bursiere se mpart n operatiuni la vedere si n operatiuni la termen.
n sistemul pietelor, bursa de valori si-a demonstrat rolul foarte important n economia moderna care se reflecta
n urmatoarele functii :
 stimuleaza procesul investitional concomitent cu dezvoltarea sentimentului de siguranta economica si de
proprietar( la cei care cumpara active financiare);
 actioneaza pozitiv asupra pietei muncii, a pietei bunurilor si serviciilor de consum si capital; aceasta functie
decurge din preferinta menajelor pentru patrimoniul financiar n detrimentul celui fizic;
 transforma rapid, operativ, capitalul banesc n capital real (factor de productie) si invers;
 favorizeaza libera intrare pe piata capitalului si nalta sa mobilitate;
 stimuleaza procesul de concentrare a puterii economice, de preluare a controlului asupra unor societati pe
actiuni, care se obtine prin detinerea pachetului actiunilor de control;
 este un barometru sensibil al starii economiei; scaderea brusca a cursurilor prevesteste declansarea unei
 crize; ridicarea cursurilor este un semnal de expansiune;
 operatiunile speculative la bursa sustrag nsa disponibilitati banesti nsemnate de la procesele economice
reale;
 favorizeaza asanarea circulatiei monetare.

Probleme de reflexie, ntrebri:

- Piaa de capital
- Hrtiile de valoare: aciuni i obligaiuni
- Instituiile pieei de capital
- Funciile pieei de capital

PIATA VALUTAR - FINANCIARA

Piata valutara este expresia amplificarii schimburilor economice ntre state si functioneaza n strnsa
interdependenta cu pietele monetare, a capitalului si a muncii.
Termenul de valuta este cel sub care circula moneda nationala pe plan international.
Valuta - moneda nationala a unui stat utilizata n tranzactii internationale, precum si monedele compuse
cum ar fi DTS (Drepturi Speciale de Tragere), ECU (Unitatea Europeana de Cont).
Piata valutara reprezinta totalitatea tranzactiilor de vnzare - cumparare a monedelor convertibile ce apartin
diverselor tari.
Pe aceasta piata se ntlnesc cererea si oferta de valute si are rolul sa atraga mijloacele de plata internationale
sub forma de bancnote, moneda divizionara, instrumente de plata si de credit emise n valuta.
Pe piata se fac tranzactii cu valuta si cu titluri de credit, cambii, bilete de ordin, cecuri, valori mobiliare, ordine
de plata etc., numite devize.
Piata valutara se caracterizeaza prin elemente specifice ca:
a) agenti economici autorizati sa realizeze operatiuni cu valuta;
b) normele legale referitoare la organizarea, desfasurarea si controlul operatiilor cu valuta;
c) metodele de determinare a cursului valutar si de protectie a sa prin actiuni ale Bancii Nationale;
d) timpul n care functioneaza piata valutara;
e) riscul si profitul pe piata valutara;
Pe piata valutara actioneaza urmatoarele categorii de subiecti:
1) operatori principali, ndeosebi bancile;
2) operatori comercianti - agentii economice care desfasoara activitati de comert international;
3) operatori intermediari, mai ales brokeri;
4) operatori speculatori, ca persoane fizice sau juridice.
Obiectul activitatii pietei valutare l reprezinta un ansamblu de fluxuri ca:
 vnzare - cumparare de valute convertibile;
 schimbarea unei valute efective pe valuta din cont sau invers;
 vnzare - cumparare de efecte de comert exprimate n ECU pe efecte exprimate n alta valuta
aflata n cont, etc.
Cererea si oferta de valuta se formeaza pe baza unor procese specifice determinate de economiile nationale si
de relatiile internationale.
Cererea de valuta se formuleaza de agentii economici pentru urmatoarele nevoi:
 extinderea activitatii economice;
 interese speculative;
 protejarea sau apararea mpotriva unei dinamici nefavorabile a cursului de schimb al diverselor
monede nationale.
Oferta valutara se formeaza pe baza deciziilor bancare si a banilor persoanelor fizice si juridice ca agenti
economici care activeaza n comert, industrie, agricultura, turism, asigurari etc.; numerarul nu are un rol semnificativ n
procesul de formare a ofertei de valuta.
O conditie a functionarii pietei valutare o reprezinta convertibilitatea.
Conceptul de convertibilitate a evoluat n timp de la schimbarea libera a monedei pe o cantitate de metal pretios
la convertibilitatea valutara n prezent.
n viziunea F.M.I. convertibilitatea reprezinta dreptul rezidentilor si nerezidentilor de a schimba o moneda
nationala cu alta moneda straina n mod liber prin vnzare - cumparare pe piata fara nici o restrictie.
n prezent convertibilitatea nu mai are nici o legatura cu etalonul de schimbare n aur. Drept urmare
functionalitatea convertibilitatii se confrunta cu dificultati n conditiile inflatiei.
 Mecanismul functionarii convertibilitatii se bazeaza pe strategia care coreleaza urmatoarele elemente:
a) stabilirea unui curs de schimb real
b) liberalizarea preturilor, n sensul ca preturile nationale sunt fundamentate economic prin influentele
favorabile ale folosirii unui curs de piata echilibrat pentru schimbul valutar;
c) eliminarea restrictiilor n utilizarea monedei nationale pe teritoriul tarii respective;
d) crearea rezervelor valutare ale tarii n devize sau linii de credite externe care acopera necesarul de import
al tarii pe o perioada de 6 - 7 luni pentru a asigura credibilitatea
Convertibilitatea monedei are efecte economice pozitive si negative.
Cursul valutar reprezinta pretul unei monede nationale sau internationale exprimat ntr-o alta moneda nationala
cu care se compara valoric n anumite conditii de spatiu si timp.
Stabilirea cursului valutar depinde de mai multi factori care influenteaza puterea de cumparare a monedei
nationale:
 ritmul cresterii P.I.B.;
 nivelul si dinamica preturilor, bunurilor economice;
 masa monetara;
 creditul;
 dobnda etc.
Cursul valutar economic sau cursul pietei este cursul efectiv zilnic ce se foloseste n tranzactiile internationale
care are la baza paritatea preturilor de cumparare a monedelor nationale.
Cursul valutar se formeaza pe pietele valutare n functie de raportul dintre cererea si oferta de monede nationale
care se schimba si care este determinat de:
dimensiunile si directia dezvoltarii tranzactiilor internationale cu monedele respective;
corelatia dintre datoriile si creantele externe ale unei tari care participa la piata valutara.
Cursul valutar este influentat de o serie de factori interni si externi:
Datoria externa a unei tari rezulta din mprumuturile sau creditele primite de aceasta de la o tara sau de la agenti
economici particulari n cadrul relatiilor internationale si alte obligatii financiare generate de integrarea economica
mondiala.
Datoria externa cuprinde:
a) datoria externa bruta n sens larg - sumele provenite din toate sumele de credit si alte valori pe care
rezidentii unei tari le datoreaza exteriorului;
b) datoria externa n sens restrns: din totalul obligatiilor banesti se scad:
Balanta de plati externe reprezinta un instrument economico-statistic n care se cuprind si se compara ncasarile
si platile realizate de o tara n relatiile sale cu alte tari pe o perioada de timp, de regula un an.
n balanta de plati externe se nscriu toate fluxurile valorice cu strainatatea, nu se includ stocul activ sau
pasivele, sumele financiar-valutare care se afla la dispozitia economiei nationale la un moment dat.
Balanta de plati externe cuprinde sintetic totalul ncasarilor si platilor efectuate ntre agentii economici din tara
de referinta cu cei straini ordonate ntr-o anumita grupare.
Metodologia FMI prevede ordonarea conturilor balantei de plati externe pe grupe n vederea asigurarii
comparabilitatii internationale:
Balanta de plati externe poate sa se gaseasca n trei situatii si poate fi:
 o balanta echilibrata cnd ncasarile sunt egale cu platile;
 o balanta excedentara sau activa cnd ncasarile internationale sunt mai mari dect platile;
 o balanta deficitara sau pasiva cnd platile sunt mai mari dect ncasarile.
Primele doua situatii sunt favorabile pentru tara respectiva nsa cea mai avantajoasa este cnd balanta de plati
externe este echilibrata ntruct toate resursele sunt folosite integral pentru dezvoltarea economiei tarii respective.
Balanta deficitara sau pasiva afecteaza dezvoltarea economiei tarii respective.

Probleme de reflexie, ntrebri:

- Valuta i piaa valutar

- Cererea i oferta de valut. Cursul de schimb.
- Operaiunii pe piaa valutar
- Convertibilitatea monedei naionale
- Datoria extern
- Balana de piee externe
 ESECUL PIETEI. EXTERNALITATI SI BUNURI PUBLICE
Teoria economica a bunastarii este o abordare normativa a actelor si comportamentelor participantilor
individuali la viata economica, a problemelor microeconomice. Scopul acesteia l reprezinta evaluarea, daca economia
functioneaza bine si performanta sa sociala ce se asigura pe baza actiunilor si comportamentelor indivizilor n cadrul
universului social.
Resursele sunt alocate eficient daca nu este posibil sa se produca mai mult dintr-un bun fara a produce mai
putin din altul sau daca orice realocare a lor face o persoana mai nstarita fara ca aceasta sa conduca la saracirea alteia.
Alocarea eficienta a resurselor este denumita alocare optima sau Pareto - optima
Eficienta economica cuprinde doua componente :
 eficienta productiva
 eficienta alocativa.
Atunci cnd ipotezele concurentei perfecte nu sunt respectate, alocarea resurselor contravine criteriului paretian
de eficienta. Aceste situatii de piata coroborate cu actiunea corectoare a guvernelor sunt privite ca un esec al pietelor.
Cauzele esecului pietelor sunt urmatoarele :
- dificultatea individualizarii dreptului de proprietate;
- existenta unor costuri tranzactionale semnificative;
- esecul negocierii unor acorduri mutuale avantajoase de schimb;
Individualizarea dreptului de proprietate se face uneori cu dificultate ca urmare a excluziunii imperfecte si a
gradului redus de transferabilitate.
a) Excluziunea imperfecta apare n primul rnd cnd dreptul de proprietate asupra unui bun este detinut de un
grup de persoane, de exemplu drumul public apartine tuturor detinatorilor de autovehicule. n al doilea
rnd excluziunea imperfecta se refera la capacitatea redusa a societatii de a exclude un participant din
rndul potentialilor utilizatori ai unui bun.
b) Gradul redus de transferabilitate apare cnd sunt limitate drepturile legale de vnzare a bunurilor, ca
urmare proprietarii nu dispun de posibilitatea sa ncheie cele mai avantajoase contracte privind transferarea
controlului asupra utilizarii bunurilor.
c) Esecul negocierii unor acorduri de schimb avantajoase se datoreaza existentei mai multor posibilitati
privind schimbul mutual avantajos. Fiecare participant cauta sa obtina pentru sine ct mai multe avantaje.
Ajungerea la un acord convenabil pentru parteneri presupune concesii si renuntari.

Bunurile publice
Bunurile publice reprezinta o categorie de bunuri a caror delimitare se face dupa caracteristicile nonexclusiviste
( nonconcurenta ) si nonrivalitatea .
Un bun public este nonconcurent n consum cnd este disponibil n egala masura pentru oricare persoana
indiferent de intensitatea preferintei si imposibilitatea de a exclude de la consum vreun consumator potential, imediat ce
bunul a fost produs.
Bunurile de merit sunt acele bunuri pe care guvernul le impune oamenilor sau ii ncurajeaza sa le cumpere
deoarece indivizii nu cunosc adevaratul beneficiu ce se obtine n urma consumarii bunurilor respective( ex.: centurile
auto).
Bunurile de nemerit sunt acele bunuri pe care guvernul le interzice n consum deoarece indivizii nu sunt
constienti ca vor suferi de pe urma consumarii lor (drogurile).
Aceasta forma de esec a pietelor este legata de acele bunuri care au efecte raspndite, producerea si consumarea
acestora afecteaza indirect si alte persoane dect cele care le produc sau le consuma si ca urmare unele cote de costuri
sau beneficii sunt asociate altor persoane ( sunt externi).
Externalitatile se concretizeaza n urmatoarele elemente:

ele deriva din activitatea unui alt participant ( producator sau consumator); dect cei care le suporta sau sunt
influentati de ele ;

nu sunt nregistrate de piata n mod direct si nu influenteaza echilibrul concurential.
Externalitatile se grupeaza pe baza mai multor criterii configurndu-se tipologia acestora dupa:
1) Conditiile de exprimare a interdependentelor dintre agentii economici avem externalitati:
 tehnici si tehnologii de productie;
 tehnica de consum ;
 relatii de preferinta.
2) Dupa interdependentele care genereaza efecte de pret avem externalitati:
 pecuniare - economii sau pierderi pecuniare ntre ntreprinderi;
 nepecuniare, pot avea o natura tehnologica n sensul ca afecteaza functiile de transformare
 asociate unui producator sau consumator si cea psihologica cnd afecteaza direct functiile de
preferinta ale consumatorului.
3) Externalitatile pot fi dupa modul de manifestare :
 personale cnd individul este afectat de consumul altuia ;n functie de intensitatea sa externalitatea
se declina n raport cu individul;
 impersonale - daca individul este afectat numai de cantitatea consumata.
4) Externalitatile pot fi pozitive si negative.
Eliminarea ineficientei provocate de externalitati se poate face pe calea internalizarii efectelor externe.
Internalizarea externalitatilor negative presupune crearea de institutii adecvate si adoptarea de reguli de
conduita care sa-l determine pe producatorul unor astfel de efecte sa considere costurile si veniturile sociale ca si cum ar
fi costuri si venituri private .

Probleme de reflexie, ntrebri:

- Eecul pieelor i cauzele lui

- Bunurile publice
- Externalitile i clasificarea lor