Sfârșitul lunii noiembrie a prilejuit apariția primei ediții a Festivalului-Concurs Klavier Art dedicat tinerilor muzicieni din Petroșani și nu numai, la Casa de Cultură Ion Dulămiță. Astfel, sâmbătă 24 noiembrie 2012, cu începere de la ora 11:00, s-a desfășurat concursul de muzică clasică la care s-au înscris 19 participanți, elevi ai Școlii Gimnaziale I.G.Duca, secția muzică. Din cei 19 concurenți, unul a fost chitarist. Festivalul a fost deschis de către Primarul Municipiului Petroșani, Tiberiu IACOB-RITZI, cu un cuvânt de susținere și încurajare adresat concurenților. În prezența unui public numeros și a televiziunii locale, tinerii pianiști și-au dezvăluit talentul cu dăruire, punându-și în valoarea calitățile tehnice și artistice. Juriul festivalului, alcătuit din pianista dr. Corina RĂDUCANU (Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti din București) – președintele juriului, pianistul dr. Eugen DUMITRESCU (Atelierul de muzică și creativitate Mozartinno din București) – președinte onorific, prof. Adina STAN (Școala Gimnazială I.G.Duca din Petroșani, secția muzică), prof. Lucia TELELEU (Grup Școlar Dimitrie Leonida Petroșani), prof. Clara LAPȘANSCHI (Casa de Cultură Ladislau Schmidt Petrila, Casa de Cultură Ion Dulămiță din Petroșani), a avut plăcuta dar dificila misiune de a pune în balanță performanțele interpretative ale concurenților. La ora 18:00 a avut loc concertul de gală susținut de pianiștii Corina RĂDUCANU și Eugen DUMITRESCU, care au prezentat un program atractiv și divers din literatura duo-ului pianistic. Au putut fi ascultate Sonata KV 381 de Wolfgang Amadeus MOZART, Bolero-ul de Maurice RAVEL, Rapsodia Română op.11 nr.2 de George ENESCU (transctipție Marius SIRETEANU) și Oblivion de Astor PIAZZOLLA (transcripție Marius SIRETEANU). Concertul a fost urmat de decernarea premiilor primei ediții a Festivalului-Concurs Klavier Art. Laureații concursului au fost: Prcsina Fabiani Andrei Gabriel – Premiul I absolut, Moniță Diana Larisa – Premiul I; Ilie Damaris – Premiul Special Debussy; Ilie Maria – Premiul II, Elekes Albert – premiul II (chitară), Olarius Ovidiu Eugen – Premiul III, Bulf Raisa – Premiul III, Lapșanschi Adrian – Premiul III, Tradnik Peter – Premiul III. Au mai fost acordate mențiuni și mențiuni speciale. În încheierea concertului de gală au putut fi ascultați laureații Premiilor I și a Premiului special Debussy care au încântat publicul prin muzicalitate, siguranță scenică și acuratețe în interpretare. Au fost interpretate Arabesque nr.1 de Claude DEBUSSY, Preludiu din Suita op.3 de George ENESCU și Sonatina de Aram HACIATURIAN. În finalul festivalului, laureații, alături de juriu și organizatori, s-au aflat pe scenă în ropotele de aplauze ale sălii, o recompensă binemeritată pentru un eveniment cultural în premieră în Petroșani. Organizarea foarte bună a festivalului se datorează doamnei Maria ALBESCU (Director, Casa de Cultură Ion Dulămiță Petroșani), doamnei Nicoleta DEMETER MOHORA (Director, Școala Gimnazială I.G.Duca Petroșani), domnului Cristian DRĂGHICI (Primăria Petrila) și Asociației Klavier ART din București. Mulțumiri pentru sprijinul acordat Primăriei Municipiului Petroșani și Music&More București.
Prcsina Fabiani Andrei Gabriel – Laureatul Premiului I Absolut – Festivalul Klavier Art Petroșani 2012





