ISTORIE și MUZICĂ IV

Etichete

, , , , , , , , ,

ISTORIE și MUZICĂ, seria culturală interdisciplinară centrată pe evocarea unor personalități și momente importante din istoria României, prin conferințe-concert ce îmbină istoria culturii cu muzica clasică, se deschide pe data de 1 octombrie 2025 la Rădăuți, de Ziua Internațională a Muzicii.
Ediția de anul acesta va avea loc în perioada 1- 9 octombrie, la Rădăuți, la Casa de Cultură, Muzeul Mănăstirii Bogdana și Templul Mare. Invitații celei de a IV-a ediții – actrița Maia Morgenstern, dramaturgul Matei Vișniec, Preasfințitul Damaschin Dorneanul, muzicologul Constantin Răileanu, Ansamblul cameral de muzică veche Anton Pann, flautistul Ion Negură, NSCo Ensemble format din Andrei Mihail Radu, Corina Răducanu, Eugen Dumitrescu și Ovidiu Foca, Corala „Sfântul Leontie” Rădăuți și istoricul Daniel Hrenciuc, moderatorul ediției – vor aduce în atenție momente importante din viața culturală a anului 2025.
„Ne bucurăm că și anul acesta sunetul muzicii clasice este pus în valoare printr-o formă de expresie contemporană – conferința-concert, creând o punte între arii culturale, oameni, generații, locuri și idei. Astfel, pornind de la diversitatea culturală și etnică a zonei, publicul este invitat să ia parte la reflecții și reflexii ale istoriei în prezent.” – Ovidiu Foca, manager Casa de Cultură Rădăuți
Prin Patrimoniul Muzical, la pas! ne va purta Ansamblul cameral de muzică veche Anton Pann, miercuri – 1 octombrie, de la ora 19, la Casa de Cultură, cu un program de muzică veche din creația compozitorilor Dimitrie Cantemir, Anton Pann și George Ucenescu și din culegerile Codex Transilvanae, Codex Moldavae și Codex Anonimus. Concertul face parte dintr-un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național susținut în mai multe orașe ale țării. Vineri, 3 octombrie, de la ora 19, pe scena Casei de Cultură, Daniel Hrenciuc, Constantin Răileanu și NSCo Ensemble – Ovidiu Foca (voce), Andrei Mihail Radu (vioară), Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu (pian la patru mâini) ne vor aduce în atenție pagini de istorie interbelică cu O viață dedicată muzicii – Gică Petrescu 110. Duminică, 5 octombrie, la Muzeul Mănăstirii Bogdana, va fi marcat Centenarul Bisericii Ortodoxe Române de către Preasfințitul Damaschin Dorneanul și Corala Sfântul Leontie, dirijor Ovidiu Foca, de la ora 19. Pe 7 octombrie, la Casa de Cultură, dramaturgul Matei Vișniec, va dialoga cu istoricul Daniel Hrenciuc despre semnificația cuvintelor în zilele noastre pornind de la Eu sunt cuvântul OM. Îi vor însoți muzical solistul Sălii cu Orgă din Chișinău, Ion Negură, alături de pianiștii Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu. În data de 9 octombrie, la Templul Mare din Rădăuți, Maia Morgerstern și Klezmer Band vor încheia ediția de anul acesta, de Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului în România.
Accesul la toate evenimentele se va face pe bază de rezervare la numărul de telefon 0787 559 112 sau pe formularul de rezervări https://forms.gle/RvJMHRzAvzZUAz346 disponibil și pe pagina de Facebook a Casei de Cultură din Rădăuți.

ISTORIE și MUZICĂ este organizat de Casa de Cultură Rădăuți, Primăria Municipiului Rădăuți și Asociația Klavier ART, avându-i pe Ovidiu Foca, în calitate de director al festivalului și pe Corina Răducanu – director artistic, în parteneriat cu Protopopiatul Rădăuți și Templul Mare – Comunitatea Evreilor Rădăuți.

BUCURA 7.0

Bucura 7.0” – un eveniment inedit, care prezintă muzica clasică și muzica românească contemporană în mijlocul naturii

În perioada 15 – 17 august, Asociația Klavier ART, în parteneriat cu Asociația de Turism Retezat (unitatea de management al Destinației Ecoturistice Țara Hațegului) organizează, la Lacul Bucura, în Masivul Retezat, un eveniment cultural atipic, care pune în valoare muzica clasică, într-un cadru natural protejat, pentru a ridica nivelul de conștientizare a legăturii organice dintre om, cultură și natură. Evenimentul inedit marchează 90 de ani de la înființarea primului parc național din România, Parcul Național Retezat.

Practic, turiștii prezenți la mijlocul lunii august la Lacul Bucura, vor avea parte de trei zile de concerte de muzică clasică, dar și de proiecții de filme documentare despre natură.

 „Bucura 7.0” prezintă o serie de 21 flashmob-uri și 3 concerte de muzică clasică, cu 7 piese în primă audiție absolută scrise de 7 compozitori români contemporani, în interpretarea a 14 muzicieni din România și Republica Moldova și proiecția a 3 filme-documentar dedicate naturii.

Vor putea fi ascultate 7 lucrări unice semnate de compozitorii Dan Dediu, Cătălin Crețu, Sabina Ulubeanu, Marius Sireteanu, Dan Variu, Oana Vardianu și Mihnea Brumariu, pentru 7 formații camerale inedite și compoziții din literatura universală, în 24 evenimente dedicate muzicii clasice în concept interdisciplinar.

Muzicienii care vor transforma arealul natural în sală de concert sunt: Ion Negură (flaut), Emin Curtgeafar (oboi), Alexandru Domnari (caval), Abel Chircă (vioară), Andrei Mihail Radu (vioară), Andrieș Cigulea (violă), Iosif Constantinescu (chitară), Corina Răducanu (pian), Eugen Dumitrescu (pian), Ovidiu Foca (voce) și Grupul vocal ISON.

Filmele proiectate în cele 3 seri sunt: „Apă și Talpă”, „România Sălbatică” și „Oamenii Drumului – Terra Banatica”. Invitații speciali ai celor trei zile sunt parapantistul Toma Coconea, ultramaratonistul Tibi Ușeriu și fotograful Dan Dinu.

„Între 15 și 17 august natura devine scenă de concert și cinema în aer liber, prezența muzicii clasice în locuri atipice punând cultura în consonanță cu natura, pentru publicul iubitor de munte. Ne-am dorit mult să realizăm acest eveniment în Retezat, la Lacul Bucura, și ținem să le mulțumim tuturor celor care au înțeles și au sprijinit conceptul nostru inedit, începând cu Asociația de Turism Retezat – Destinația Ecoturistică Țara Hațegului, Administrația Parcului Național Retezat și Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara și continuând cu Administrația Fondului Cultural Național – co-finanțator al proiectului –  și partenerii noștri. De-a lungul timpului am avut ocazia să organizăm diverse evenimente culturale în locații neconvenționale în Țara Hațegului și este o plăcere să revenim de fiecare dată.” – Corina Răducanu, Asociația Klavier ART.

„Retezatul, primul parc național din România, trebuia sărbătorit, la aniversarea a 90 de ani, și prin intermediul unui eveniment inedit, așa cum va fi Bucura 7.0. Totuși, ținem să facem apel la responsabilitate, așa că îi rugăm pe cei prezenți la eveniment să respecte locul de desfășurare, situat în mijlocul unui parc național și să consulte condițiile de acces și participare, care sunt afișate pe Facebook, pe pagina evenimentului, dar care se primesc și în format tipărit, alături de caietul program, o dată cu achiziționarea biletului de acces pe teritoriul Parcului Național Retezat” – Anca Rusu, Asociația de Turism Retezat – manager Destinația Ecoturistică Țara Hațegului.

Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Organizatori: Asociația Klavier ART, Asociația de Turism Retezat/Destinația Ecoturistică Țara Hațegului

Parteneri strategici: Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA – Administrația Parcului Național Retezat, Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara  

Parteneri: Inspectoratul de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara, Primăria comunei Râu de Mori, ZMBR Team, Casa de Cultură Rădăuți, Liceul Teoretic „Ion Constantin Brătianu” Hațeg, DMO Photovoltaic System.

Parteneri Media: Radio România Muzical, VIVA FM, GO Hunedoara, BIG FM, Rădăuți Ziar Live.

https://www.romania-muzical.ro/articol/bucura-70-un-eveniment-inedit-care-prezinta-muzica-clasica-i-muzica-romaneasca-contemporana-in-mijlocul-naturii/3871311/2631/1

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe