Dramatic Art and Cinema

Un aspect definitoriu pentru creaţia lui Lucian Blaga îl constituie estomparea graniţelor între marile ei compartimente: lirica, dramaturgia, sistemul filozofic. Ceea ce le separă nu poate disimula ceea ce le uneşte. Le sesizăm cu uşurinţă înrudirea, simţim că s-au născut din acelaşi elan al spiritului. În poezia şi în teatrul lui Blaga se aud, în surdină, ecourile metafizicii sale; în sistemul filozofic, frapează lirismul la nivelul expresiei şi construcţia metaforică la nivel conceptual. Poeziile, dramele, reflecţia filozofică şerpuiesc în interiorul unui spaţiu spiritual unic şi se intersectează repetat, conferind operei o omogenitate puţin obişnuită.

Au cours de toute son histoire, la comédie a eu des racines dans l'actualité de son temps et y a réverbéré fortement. La définition du théâtre comme miroir de la vie, cachant sous son apparente naïveté une vérité essentielle, trouve dans le genre comique son illustration la plus vive.

Ce papier donne un aperçu sur l’évolution du théâtre roumain depuis le début des années 20 jusqu’en 1948. La Roumanie de l’entre-deux guerres connaît une efflorescence culturelle sans précédent, où se juxtaposent des tendances diverses, du traditionalisme à l’iconoclastie de l’avant-garde. Le théâtre participe, lui aussi, à cette renaissance intellectuelle et artistique. Il est à la recherche d’un nouveau sens et d’un nouveau langage, il subit des mutations sous l’influence des courants qui émergent sur la scène européenne. Et pourtant, l’art du spectacle se développe plutôt par continuité que par rupture, en s’illustrant par un nombre de représentations mémorables qui se nourrissent du réalisme poétique ou stylisé. Vers la fin des années 30 et pendant la guerre, la vie théâtrale se détériore. Dans un climat de tension et d’incertitude politique, le public cherchait le divertissement facile. Le principe de rentabilité remplace le principe esthétique, et les spectacles légers inondent même les scènes nationales. L’évolution du théâtre reflète en miroir l’évolution de la société roumaine. L’époque pleine de promesses qui s’annonçait dans les années vingt fut riche et fertile, mais bientôt l’histoire trouble lui met fin. Après la guerre, commence l’offensive idéologique du régime communiste. Avec la suppression des compagnies privées en 1948, le théâtre roumain entre dans sa période proletkultiste.

În primăvara lui 1915, Tudor Arghezi -unul dintre cei mai intransigenţi cronicari dramatici ai vremii -scrie cu înflăcărat lirism despre Maria Ventura: "…totul e atât de inefabil şi de simplu acordat în această făptură, născută pentru teatru şi pentru desfătarea cerebrală a unui joc prin lumina rampei. (…). În Teatrul Naţional, aşezat ca o gospodărie cu socotelile făcute, cu deficitul prevăzut, o gospodărie serioasă, ospitalieră şi cam veche, roasă pe dinafară, Maria Ventura a intrat cu o sburdălnicie genială necunoscută, ca un căprior trezit din munte în salonul uitat deschis al conacului moşiei" (Cronica, 5 aprilie 1915). * Versiunea arhivată electronic de autoare a unui articol publicat în Teatrul azi, nr. 11-12, noiembriedecembrie 2004.

Când într-un spaţiu cultural apare o personalitate de talia lui Marin Preda, apare în mod aproape reflex şi necesitatea de a te raporta, într-un fel sau altul, la ea. Criticului care comentează opera i se adaugă scriitorii cărora această operă le deschide un nou orizont tematic şi stilistic, cineaştii care o transpun pe ecran, oamenii de teatru care o aduc sub luminile rampei, plasticienii ori compozitorii pentru care constituie sursă de inspiraţie. Şi, nu în ultimul rând, i se adaugă publicul însuşi, tot mai numeros în ani -publicul pentru care creaţia unui astfel de artist acţionează ca reper estetic şi ca modelator de conştiinţe.

Vers la fin du XVIe siècle et au début du XVIIe, commence en Europe la construction des bâtiments spécifiquement dédiés au théâtre. En Angleterre et en Espagne, les premiers édifices préservent la structure simple du lieu où on jouait avant : la cour d’auberge et le patio – modèles pour le théâtre élisabéthain et pour les corrales de comedias. En Italie, l’architecture théâtrale connut une autre évolution ; à la recherche du Beau idéal, on élève des élégants bâtiments clos, où la salle est richement ornée, où les décors créent l’illusion de perspective et où l’on utilise des machineries scéniques sophistiquées. Le modèle du théâtre « à l’italienne » allait être adopté, avec des variations, partout en Europe. Mais les coûts d’un tel édifice sont bien chers ; ils exigent un certain niveau de prospérité et de développement urbain. La tradition et le goût des habitants pour l’art du spectacle jouent, eux aussi, un rôle pas négligeable. Ce papier examine l’histoire du bâtiment théâtral dans les villes portuaires danubiennes, dans la perspective de l'influence qu'exerça le développement du commerce et des activités connexes sur la vie urbaine. Artère fluviale majeure de l’Europe, le Danube fut utilisé au long du temps par plusieurs réseaux marchands ; celles-ci ont contribué à l’essor des bourgs riverains et à l’ascension des couches moyennes. Ainsi se forme une bourgeoisie qui peut financer, d’une manière ou d’une autre, des théâtres municipaux et qui fournit un nombreux public payant. Il est vrai que cette évolution ne fut pas simultanée dans tout le bassin danubien ; des circonstances historiques diverses ont généré un décalage significatif, surtout entre la région occidentale et celle orientale du fleuve. Néanmoins, des similitudes existent, et le but de cet article est de les mettre en lumière.

This paper traces back the 50 years’ history of The Small Theatre (Teatrul Mic) in Bucharest, as well as the centennial history of its house. Opened in 1913 in a fine French-style building on Sarindar Street, the theatre has undergone a few name changes starting out as Alhambra; over time, it was home to many acting companies and to a wide variety of shows, from revues and operettas to comedies and dramas. Under the management of great actress Maria Filotti (1939-1949) and with her private company, the theatre enjoyed a period of steady success. From 1964 until today, the building fosters The Small Theatre, a company renowned – especially during the communist regime – for its gifted actors and the innovative work of stage directors such as Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Andrei Șerban, Dinu Cernescu, Mircea Daneliuc, Cătălina Buzoianu, Silviu Purcărete, Cristian Hadji‑Culea, Alexandru Darie.
This is the first part of our essay.

This paper traces back the rich history of a well-known playhouse in Bucharest, Sărindar Street (today, Constantin Mille Street), home since 1964 of The Small Theatre (Teatrul Mic). As we showed in the first part of our study, this entertainment venue opened in 1913 in a fine French-style building. Over time it has fostered several acting companies and a wide variety of shows, from revues and operettas to comedies and dramas. The second part of our essay focuses on the theatre and revue ensembles that played here either occasionally or for whole seasons from the autumn of 1929 till the spring of 1939. Among them, the most successful was the Alhambra Revue Company, run by Nicolae Vlădoianu and Nicușor Constantinescu. Together with composer Ion Vasilescu and a team of young and gifted performers, they managed to create an institution that matched Cărăbuș Theatre, founded in 1919 by the famous comedian Constantin Tănase, much loved by Romanian public.

Le grand metteur en scène Liviu Ciulei, auto-exilé en Occident pendant le régime communiste, revient en Roumanie en 1990. Après dix années d'absence, il trouve ici un climat confus et troublé, pas seulement sur la scène politique, mais aussi dans la vie théâtrale. Améliorer les structures institutionnelles existantes ou initier des changements radicaux ? Revigorer les théâtres financés par l'État ou soutenir la fondation des théâtres indépendants ? Garder le système des troupes permanentes ou créer des « troupes-projet » temporaires ? Bref : conservation ou réforme ? Voilà les dilemmes, voilà les polémiques qui enflammaient le monde du théâtre à l'époque ! Liviu Ciulei fut peu sensible aux débats du jour. Il apportait avec soi le sens d'équilibre qui avait gouverné toute sa carrière, en Roumanie et ailleurs. Pour lui, la création scénique doit être un vrai oeuvre d'art, née d'une lecture rigoureuse et en même temps fraîche du texte, du jeu brillant des acteurs et d'un langage visuel riche en symboles : un oeuvre qui émeut et qui parle à tous. Avec les premiers spectacles qu'il met en scène après son retour, Le Songe d'une nuit d'été de W. Shakespeare et L'Éveil du printemps de Frank Wedekind (Théâtre Bulandra, 1991), Ciulei offre encore une fois au public la joie de découvrir qu'une pièce de théâtre est classique quand elle est moderne. C'était sa définition-mais aussi, permettons-nous de le dire, la devise de cet uomo universale : metteur en scène, scénographe, acteur, architecte, la plus complexe personnalité du théâtre roumain. Mots-clés : la scène roumaine, les années 1990, le « canon » théâtral, Ciulei et la modernité classique. Simpozionul nostru, consacrat regizorilor întorși din exil după Revoluție, nu putea, în mod evident, să epuizeze tema. Activitatea acestora, de creatori și de mentori ai generațiilor mai tinere, are consecințe vizibile până în stricta contemporaneitate, chiar dacă, poate, începem să nu le mai observăm... Este motivul pentru care ne-am propus să inițiem o analiză sistematică a impactului exercitat din 1990 încoace de munca Colpacci ș.a. asupra practicilor scenice, asupra conturării unor noi preferințe în rândul publicului, asupra formării unor tineri actori. Un obiectiv implicit al evenimentului desfășurat astăzi este de a impulsiona cercetări privitoare la subiecte conexe temei noastre. Cred că este important, pentru o viitoare istorie a teatrului, să schițăm harta emigrației culturale de dinainte de 1989, dar și o hartă a mobilității culturale din perioada postdecembristă. Și, totodată, o hartă a destinelor artistice-fiindcă, desigur, regizorii, scenografii, actorii care au părăsit țara în timpul regimului comunist nu alcătuiau un grup omogen. Nu aparțineau toți aceleiași generații, nu aveau toți-ca să apelăm la o sintagmă din showbizz-aceeași cotă de piață, iar viața lor în exil nu a urmat, sub aspect profesional, aceeași traiectorie. Exilul Reamintim că drumul spre vest-o hemoragie de talente, o pierdere uriașă pentru scena autohtonă-s-a produs în marea majoritate a cazurilor după adoptarea Tezelor din iulie 1971 1. Nicolae Ceaușescu (sedus * Dr. Daniela Gheorghe este cercetător științific la Institutul de Istoria Artei "G. Oprescu" al Academiei Române. Adresă

The aim of this paper is to trace back the history of an old playhouse in Bucharest, still functional today as location of The Small Theatre (Teatrul Mic). As we showed in the first two chapters of our essay, this entertainment venue, inaugurated in 1913 in a French-style building, fostered through time several acting companies and a wide variety of shows, from revues and operettas to comedies and dramas. The third chapter of our study focuses on the beginnings of the theatre company led by Maria Filotti, a great actress and a gifted manager.