De Crăciun ţăranii de pe moşia baronului îşi aduceau familiile la castel ca să sărbătorească naşt... more De Crăciun ţăranii de pe moşia baronului îşi aduceau familiile la castel ca să sărbătorească naşterea Domnului. În toată ziua de ajun posteau, iar copiii se uitau pe fereastră ca să vadă * * * În anul următor, pe la începutul primăverii, Richard a făcut o nouă achiziţie în schimbul investirii de capital într-un bărbat
Se numeşte "cantarella" : un praf otrăvitor atât de mortal încât o simplă picătură este suficient... more Se numeşte "cantarella" : un praf otrăvitor atât de mortal încât o simplă picătură este suficientă pentru a omorî un om, pentru a îl doborî în doar câteva zile. Efectele sunt înspăimântătoare: o durere de cap ca o menghină, privirea devine înceţoşată, iar trupul se zvârcoleşte de febră. Intestinele elimină un flux de sânge şi sunt cuprinse de crampe, într-o agonie ce face victima să urle.
Original: El Ángel Perdido (2011) Traducere din limba spaniolă: GRAAL SOFT virtual-project.eu RAO... more Original: El Ángel Perdido (2011) Traducere din limba spaniolă: GRAAL SOFT virtual-project.eu RAO International Publishing Company 2015 3 4 … Fiii lui Dumnezeu văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase și-au luat dintre ele soții, care pe cine și-a ales. Dar Domnul Dumnezeu a zis: "Duhul Meu nu va rămâne pururea în oamenii aceștia, pentru că ei sunt numai trup; așadar, zilele lor vor fi o sută douăzeci de ani". Facerea 6, 2-3 Qui non intelligit, aut taceat, aut discat. (Cine nu pricepe, ori să tacă, ori să învețe.) JOHN DEE (1527-1608) 13 zona de penumbră în care era scufundat restul catedralei. Uneori, schimbările de lumină provocau astfel de neînțelegeri. Dar tot nu reușeam să mă autoconving. Nu fusese o simplă reflexie, în înțelesul strict al cuvântului. Nici vreo insectă. Nici licărirea vreunei lumânări de altar pe piatră. -Salut!… Salut!… În continuare, tăcere.
Geoffrey S hafer, îmbrăcat elegant, cu un sacou albastru la un rând, cămaşă albă, cravată în dung... more Geoffrey S hafer, îmbrăcat elegant, cu un sacou albastru la un rând, cămaşă albă, cravată în dungi şi pantaloni gri, strâmţi, de la firma H. Huntsman & S ons, ieşi din casă la ora şapte şi jumătate dimineaţa şi urcă într-un Jaguar XJ12, negru.
PROLOG Felicitări! Faptul că citeşti aceste rânduri înseamnă că ai făcut un pas uriaş spre suprav... more PROLOG Felicitări! Faptul că citeşti aceste rânduri înseamnă că ai făcut un pas uriaş spre supravieţuirea până la următoarea ta zi de naştere. Da, tu, de colo, care răsfoieşti aceste pagini. Nu pune cartea jos. Vorbesc cât se poate de serios... viaţa ta ar putea depinde de ea. Asta-i povestea mea, povestea familiei mele, însă ar putea fi, la fel de bine, şi povestea ta. Suntem cu toţii băgaţi în chestia asta, crede-mă pe cuvânt. N-am mai făcut niciodată ceva asemănător, aşa că am de gând să-i dau drumul, iar tu ai să încerci să ţii ritmul. OK. Eu sunt Max. Am paisprezece ani. Locuiesc împreună cu familia mea, alcătuită din cinci copii, nu suntem înrudiţi, dar sunt întru totul familia mea. Suntem... ei bine, suntem puţin cam ciudaţi. Acum nu că mă dau mare, dar nu ne comparăm cu nimic din ce-ai văzut tu până acum. Practic, suntem destul de cool, simpatici, isteţi... Însă deloc obişnuiţi, din nidun punct de vedere. Noi şase-eu, Fang, Iggy, Nudge, the Gasman şi Angel-am fost creaţi cu un scop anume, de către cei mai demenţi, mai oribili "savanţi" pe care ţi i-ai putea imagina. Ne-au creat ca un experiment. Un experiment în urma căruia am ajuns să fim oameni doar într-o proporţie de 98%. Celelalte două procente au avut un impact covârşitor, crede-mă. Am fost crescuţi într-un laborator-închisoare, numit Şcoala, în cuşti, ca şobolanii de laborator. Este destul de şocant că putem gândi sau chiar vorbi de aşa ceva. Dar putem, ba chiar mai mult decât atât. A mai existat încă un experiment la Şcoală, care a trecut de faza copilăriei. O parte om, o parte lup, animale de pradă în totalitate: li se spune Eliminatori. Sunt duri, deştepţi, şi greu de controlat. Arată ca oamenii, însă atunci când doresc, se pot transforma în oameni-lupi, cu blană cu tot, colţi şi gheare. Şcoala îi foloseşte ca paznici, poliţişti... şi călăi. Pentru ei, noi nu suntem decât şase ţinte mişcătoare, pradă suficient de descurcăreaţă ca să fie distractiv de vânat. Practic, vor să ne sfâşie gâtlejul. Şi să se asigure că lumea nu află de existenţa noastră. Dar încă nu mă dau la fund. Îţi spun ţie, da? Această poveste ar putea fi despre tine... sau despre copiii tăi. Dacă nu astăzi, atunci cât de curând. Aşa că, te rog, ia asta cât se poate de în serios. Risc tot ceea ce contează povestindu-ţi... dar trebuie să ştii. Continuă să citeşti, nu lăsa pe nimeni să te oprească.-Max. Şi familia mea: Fang, Iggy, Nudge, Gasman şi Angel. Bun venit în coşmarul nostru. PARTEA 1 SPAIMA STOLULUI 1 Lucrul cel mai ciudat, atunci când te confrunţi cu moartea iminentă, este că asta-ţi pune, brusc, toate lucrurile într-o anumită perspectivă. Să luăm situaţia actuală, de exemplu. Fugi! Haide, fugi! Ştii că poţi. Am tras, adânc, câteva guri de aer. Creierul meu era turat la maxim; goneam pentru a-mi scăpa pielea. Singurul meu scop era să scap. Nu mai conta nimic altceva. Că-mi erau zgâriate braţele fâşii-fâşii de mărăcinişul în care intrasem? Mare brânză. Că tălpile mele goale loveau fiecare piatră tăioasă, rădăcină dură, sau ţăruş ascuţit? Nicio problemă. Că mă dureau plămânii din lipsă de aer? Mă puteam descurca.
De scrie re a CIP a Bibliote cii Naţionale a Românie i PATTERSON JAMES De te ctivul Ale x Gross /... more De scrie re a CIP a Bibliote cii Naţionale a Românie i PATTERSON JAMES De te ctivul Ale x Gross / Jame s Patte rson; trad.: Cristina-Te odora Brait / Lingua Conne xion. -Bucure şti: Editura RAO, 2012 ISBN 978-606-609-310-1 I. Brait, Cristina-Te odora (trad.) 821.1 ll (73)-312.4= 135.1 Editura RAO Grupul Editorial RAO Str. Turda nr. 117-119,
Dana: era deşteaptă, amuzantă, echilibrată şi hotărâtă. Era o persoană cu care puteai discuta, şi... more Dana: era deşteaptă, amuzantă, echilibrată şi hotărâtă. Era o persoană cu care puteai discuta, şi aveam încredere în ea. Şi, pe deasupra, nu era o snoabă sau genul de progenitură bogată răsfăţată, ceea ce era un fel de miracol, având în vedere mediul din care provenea.
VOLUMUL 1 CAPITOLUL 1 FAMILIA DASHWOOD ERA STABILITA de mult în Sussex. Domeniul era mare, iar re... more VOLUMUL 1 CAPITOLUL 1 FAMILIA DASHWOOD ERA STABILITA de mult în Sussex. Domeniul era mare, iar reşedinţa era la Norland, în mijlocul proprietăţii unde, timp de mai multe generaţii, familia dusese o viaţă atât de respectabilă încât trezise admiraţia unanimă a cunoştinţelor din vecinătate. Fostul proprietar al acestui domeniu fusese un burlac care trăise până la o vârstă foarte înaintată şi care, pe parcursul a mulţi ani din viaţă, o avusese pe sora sa drept tovarăşă constantă şi menajeră. Dar moartea ei, cu zece mai înainte de a lui, aduse mari schimbări în casă; pentru a-i suplini lipsa, el invită şi primi în casa lui familia nepotului său, domnul Henry Dashwood, moştenitorul legal al domeniului Norland şi persoana căreia intenţiona să i-l lase moştenire. În societatea nepotului, a nepoatei şi a copiilor lor, bătrânul domn îşi petrecea în mod plăcut zilele. Afecţiunea faţă de ei spori, Atenţia constantă a doamnei şi a domnului Dashwood faţă de dorinţele lui, atenţie care nu izvora din interes, ci din bunătatea inimii, îi oferi bătrânului tot confortul pe care vârsta lui înaintată l-ar fi putut primi; iar veselia copiilor lor adăugă culoare existenţei lui. Dintr-o fostă căsătorie, domnul Henry Dashwood avea un fiu, iar de la actuala sa soţie trei fete. Fiul, un tânăr serios şi respectabil, era un om cu stare, căci la majorat primise jumătate din averea considerabilă a mamei lui. Mai mult decât atât, prin căsătorie, care avusese loc la scurt timp după aceea, îşi sporise averea. De aceea, pentru el moştenirea domeniului Norland nu era chiar atât de importantă ca pentru surorile lui; lăsând deoparte ceea ce le-ar fi putut reveni de pe urma faptului că tatăl lor moştenea acea proprietate, averea lor era mică. Mama lor nu avea nimic, iar tatăl lor dispunea doar de şapte mii de lire; cealaltă jumătate a averii primei sale soţii îi revenea tot fiului ei, domnul Henry Dashwood beneficiind doar de uzufructul acesteia. Bătrânul domn muri; i se citi testamentul şi, ca mai toate testamentele, şi acesta pricinui tot atâta dezamăgire câtă plăcere. Bătrânul nu fusese nici atât de nedrept, nici atât de nerecunoscător încât să nu-i lase nepotului său domeniul, dar i-l lăsase în astfel de condiţii încât valoarea moştenirii era redusă la jumătate. Domnul Dashwood şi-o dorise mai mult de
Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o... more Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă. Oricît de puţin cunoscute ar fi simţămintele sau vederile unui asemenea bărbat atunci cînd apare pentru prima oară într-un loc, acest adevăr este atît de înrădăcinat în minţile celor din jur, încît burlacul este socotit ca proprietate de drept a uneia sau alteia dintre fiicele familiilor din vecinătate.-Dragă domnule Bennet, îi spuse doamna sa într-o zi, ai aflat că Netherfield Park a fost în sfîrşit închiriat? Domnul Bennet răspunse că nu a aflat.-Dar a fost, îi replică ea; căci doamna Long a trecut tocmai pe aci şi mi-a povestit totul de-a-fir-a-păr. Domnul Bennet nu dădu nici un răspuns.-Nu vrei să ştii cine l-a închiriat? strigă nerăbdătoare soţia sa.-Dumneata vrei neaparat să mi-o spui şi eu n-am nimic împotrivă so aud. Această invitaţie a fost de ajuns.-Ei bine, dragul meu, trebuie să ştii că doamna Long zice că Netherfield a fost luat de un tînăr putred de bogat, din nordul Angliei; că a sosit luni într-un cupeu cu patru cai ca să vadă locul şi a fost atît de încîntat, încît a şi căzut la învoială cu domnul Morris; că trebuie să se instaleze înainte de sfîntul Mihail şi că vreo cîţiva dintre servitorii săi vor veni acolo, pînă la sfîrşitul săptămînii viitoare.-Cum se numeşte?-Bingley.-E însurat sau burlac?-Oh! burlac, dragul meu, sigur! Burlac şi putred de bogat; patru sau cinci mii pe an. Ce lucru minunat pentru fetele noastre!-Cum aşa? Ce legătură are asta cu ele?-Dragul meu Bennet, îi răspunse soţia, cum poţi fi atît de sîcîitor? Ştii, desigur, că mă gîndesc co să se în-soare cu una dintre ele.-Cu scopul ăsta se stabileşte oare aici?-Scopul? Ce absurditate! Cum poţi vorbi astfel? Dar este foarte posibil să se îndrăgostească de una dintre ele şi de aceea trebuie să-i faci o vizită, îndată ce va sosi.-Nu cred că e cazul. Dumneata şi fetele puteţi merge, sau le poţi trimite singure, ceea ce ar fi încă şi mai bine, deoarece, dat fiind că eşti tot atît de frumoasă ca oricare dintre ele, s-ar putea ca domnul Bingley să te placă cel mai mult.-Dragul meu, mă măguleşti. Desigur am avut şi eu epoca mea de frumuseţe, dar nu pretind că aş mai fi cine ştie ce acum. Cînd o femeie are cinci fete mari, trebuie să renunţe să se mai gîndească la propria-i frumuseţe.-Adeseori, în asemenea cazuri, o femeie nu prea mai are cine ştie ce frumuseţe la care să se gîndească.-Dar, dragul meu, trebuie să-i faci neapărat o vizită domnului Bingley cînd va deveni vecinul nostru.-Este mai mult decît îţi pot promite, crede-mă.-Dar gîndeşte-te la fiicele dumitale. Gîndeşte-te numai ce situaţie ar fi pentru una dintre ele. Sir William şi Lady Lucas sînt hotărîţi să se ducă numai cu scopul acesta, căci în general, ştii bine, nu fac vizite noilor veniţi. Trebuie, trebuie să te duci pentru că, dacă dumneata nu te vei duce, nouă ne va fi imposibil să-i facem o vizită.-Eşti exagerat de scrupuloasă, crede-mă. Domnul Bingley va fi, desigur, foarte fericit să vă cunoască; îi voi trimite prin dumneata cîteva rînduri şi-l voi asigura de consimţămîntul meu total la căsătoria lui cu una dintre fetele mele care îi va plăcea; totuşi, trebuie să pun o vorbă bună pentru mica mea Lizzy.-Nu vreau să faci una ca asta. Lizzy nu e cu nimic mai bună decît celelalte şi sînt convinsă că nu-i nici pe jumătate frumoasă ca Jane, nici pe jumătate veselă ca Lydia. Dumneata însă o preferi totdeauna pe ea.-Nici una dintre ele nu prea are cu ce să se laude, răspunse domnul Bennet. Sînt toate prostuţe şi ignorante ca şi alte fete! Lizzy e însă mai isteaţă decît surorile ei.-Domnule Bennet, cum poţi vorbi aşa de urît de copiii dumitale? Îţi face plăcere să mă jigneşti. N-ai nici un pic de milă de bieţii mei nervi.-Te înşeli, scumpa mea. Am un mare respect pentru nervii dumitale. Sînt vechile mele cunoştinţe. Te aud pomenindu-i, cu mare consideraţie, de cel puţin douăzeci de ani.-Ah, nu ştii cît sufăr!-Sper însă că-ţi va trece şi că vei trăi să vezi mulţi tineri domni cu un venit de patru mii pe an instalîndu-se prin vecinătate.-Nu ne va fi de nici un folos, dear veni şi douăzeci din ăştia, dacă nu vrei să le faci o vizită.-Contează pe mine, scumpa mea, atunci cînd vor fi douăzeci, îi voi vizita pe toţi, deodată.
CAPITOLUL I. Familia Dashwood se stabilise de multă vreme în Sussex. Avea moşie mare, iar reşedin... more CAPITOLUL I. Familia Dashwood se stabilise de multă vreme în Sussex. Avea moşie mare, iar reşedinţa îi era la Norland Park, în centrul proprietăţii, unde timp de mai multe generaţii dusese o viaţă atât de onorabilă încât se bucura de aprecierea unanimă a celor din jur. Fostul stăpân al acestei moşii era un celibatar, care ajunse să trăiască până la o vârstă înaintată şi a cărui soră îi fu vreme îndelungată o credincioasă menajeră şi o prietenă de nădejde. Dar moartea ei, care surveni cu zece ani înaintea morţii lui, aduse mari schimbări la conac; căci pentru a nu-i mai simţi lipsa, el invită, să se stabilească la Norland, familia nepotului lui, domnul Henry Dashwood, moştenitorul legal al domeniului şi persoana căreia intenţiona să i-l lase prin testament. Bătrânul domn îşi petrecu în mod plăcut zilele, în societatea nepotului, a nepoatei lui şi a copiilor lor. Afecţiunea ce o simţea pentru ei toţi crescu. Permanenta atenţie a doamnei şi domnului Dashwood de a-i îndeplini dorinţele, atenţie ce nu izvora pur şi simplu din interes, ci din bunătatea sufletului lor, îl făcu pe bătrân să se bucure de toate mângâierile în ultimii ani ai vieţii; iar veselia copiilor dădu savoare existenţei lui. Domnul Henry Dashwood avea un fiu dintr-o primă căsătorie şi trei fete cu actuala lui soţie. Fiul lui, un tânăr onorabil, de ispravă, era un om cu dare de mână, căci mama lui avusese o avere mare, din care băiatului îi revenise jumătate când ajunsese la majorat. Îşi spori apoi această avere prin căsătoria pe care o făcu în scurt timp după aceea. Pentru el, aşadar, moştenirea domeniului Norland era de mai puţină importanţă decât pentru surorile lui; căci ele nu puteau căpăta o avere prea mare chiar dacă tatăl lor ar fi moştenit acea proprietate. Mama lor n-avea nici un ban, iar tatăl lor nu dispunea de mai mult de şapte mii de lire; căci cealaltă jumătate din averea primei lui soţii era, după cum s-a mai spus, la dispoziţia băiatului ei, Henry Dashwood beneficiind doar de uzufructul ei. Bătrânul gentilom îşi dădu duhul: când i se deschise testamentul, ca aproape oricare alt document de acest fel, el pricinui pe câtă dezamăgire, pe atâta bucurie. Bătrânul nu fu nici atât de nedrept şi nici atât de nerecunoscător să nu-i lase domeniul moştenire nepotului lui; dar i-l lăsă în nişte condiţii care reduceau valoarea moştenirii la jumătate. Domnul
Partea 1 Fără părinţi, fără şcoală, fără reguli 1 Vijelioşi, năpustindu-ne în picaj, avântându-ne... more Partea 1 Fără părinţi, fără şcoală, fără reguli 1 Vijelioşi, năpustindu-ne în picaj, avântându-ne în înalt, plutind pe curenţii de aer-nu-i nimic mai grozav ca asta. Pe distanţă de kilometri în jur eram singurele prezenţe în spaţiul infinit, deschis, albastru curat al cerului. Vrei o doză de adrenalină? Încearcă să-ţi strângi aripile, intrând într-un picaj pe o lungime de un kilometru şase sute, direct în jos, pentru ca apoi vâjjjj! Desfaci aripile, pui laba pe un curent de aer, ca un pitbull, şi te ţii de cursa vieţii tale. Doamne, nimic nu-i mai grozav ca asta, mai distractiv, mai incitant. OK, eram nişte ciudăţenii de mutanţi, fugeam mâncând pământul, dar, prietene, zburam-şi există un motiv pentru care oamenii au visat întotdeauna să zboare.-Oh, Doamne! a exclamat Gasman entuziasmat, arătând ceva cu degetul. Un OZN! Am numărat până la zece. Nu exista nimic în direcţia arătată de Gasman. Ca de obicei.-A fost distractiv în primele cincizeci de ori, Gazzy, am zis. Dar s-a răsuflat deja. A bombănit ceva la câteva bătăi de aripă depărtare de mine. Nu există aşa ceva, adică simţul umorului la un copil de opt ani.-Max? Cât mai e până ajungem în DC? a întrebat Nudge, trăgându-se mai aproape de mine.
Capitolul I. SĂ FACEM CUNOŞTINŢĂ CU JOHN BARLEYCORN. Toată povestea începe întro zi de alegeri. Î... more Capitolul I. SĂ FACEM CUNOŞTINŢĂ CU JOHN BARLEYCORN. Toată povestea începe întro zi de alegeri. Întro dupăamiază toridă, aşa cum se întâlneşte numai în California, am descălecat în Valea Lunii. Plecasem de la micul meu ranch şi venisem în sat pentru a vota o serie întreagă de reforme ce urmau să se aducă constituţiei statului califomian. Era atât de cald, încât dădusem peste cap câteva pahare înainte chiar de ami fi pus buletinul în urnă precum şi numeroase altele după aceea. La întoarcere, străbătui la trap colinele acoperite de podgorii, ogoarele ranchului şi ajunsei tocmai bine la ora aperitivului şi a mesei.
Jerry of the Islands Macmillan CAPITOLUL I. JERRY. Jerry îşi dădu seama că se petrecea un lucru n... more Jerry of the Islands Macmillan CAPITOLUL I. JERRY. Jerry îşi dădu seama că se petrecea un lucru neobişnuit abia când domnul Haggin îl luă sub braţ destul de brusc şi îl trase către balenieră. De şase luni de când se născuse Jerry, domnul Haggin îi era stăpân. Totuşi, cuvântul "stăpân" lipsea din vocabularul acestui frumos terier cu păr roşcat şi lins. În schimb, expresia "domnul Haggin" cuprindea întreaga semnificaţie pe care o are cuvântul "stăpân" pentru oameni, cel puţin în felul de a înţelege al câinilor. "Domnul Haggin" îi spuneau stăpânului său atât Bob, contabilul, cât şi Derby, cel care supraveghea plantaţia. Jerry îi mai auzise şi pe ceilalţi bipezi, destul de puţini, cum ar fi cei de pe Arangi, care veneau în vizită la ei, numindul tot aşa pe stăpân. Câinii au însă o inteligenţă deosebită şi, datorită pasiunii lor şi afecţiunii nelimitate pe care o manifestă faţă de cei de care ascultă, stăpânul are pentru ei o semnificaţie mai amplă decât neo imaginăm. Omul se crede numai stăpân al câinelui. Câinele îl venerează însă ca pe un zeu. Cuvântul "zeu" neaflânduse în vocabularul restrâns şi special al lui Jerry, sinonimul "domnul Haggin" reprezenta pentru el omnipotenţa binefăcătoare şi suverană. Astfel că, atunci când omul îl luă sub braţ şi îl urcă în balenieră, câinele deveni neliniştit şi simţi că urma să se întâmple ceva deosebit. Negrii trecură imediat la vâsle. Nu mai fusese niciodată la bordul lui Arangi, care, cu fiecare efort făcut de vâslaşi, se mărea şi se apropia de ei. Cu o oră înainte, Jerry părăsea casa de pe plantaţie şi cobora pe plajă ca să asiste le plecarea navei Arangi. În scurta lui viaţă, se bucurase de două ori la un asemenea eveniment. Ce era mai plăcut decât să alergi în galop pe plaja de nisip fin şi, ghidat cu grijă de Biddy şi Terrence, părinţii lui, să ia parte la bucuria care stăpânea peste tot? Săi fugăreşti pe negri! Ce plăcere pentru Jerry, carei detesta pe negri şi ştia că Biddy, mama lui, ca şi Terrence, tatăl său, îi urau. Negrii erau făcuţi ca să mârâi la ei. Excepţie făceau doar servitorii din casă. Restul negrilor meritau
Aceasta este o poveste din viaţa strămoşilor noştri, iar istoria lor este şi istoria noastră. Con... more Aceasta este o poveste din viaţa strămoşilor noştri, iar istoria lor este şi istoria noastră. Considerăm de necontestat faptul că întro bună zi am sărit jos din copacii care ne fuseseră până atunci locuinţă şi am început să umblăm în două picioare, un fapt la fel de sigur ca şi cel că întrun stadiu încă mult mai timpuriu neam târât afară din oceanul primordial, pe uscatul unde ne aşteptau primele aventuri. CAPITOLUL I-Imagini! Imagini! Imagini! exclamă Phil Adams, începând să povestească întrun cerc de prieteni una dintre ciudatele lui poveşti despre visele carel terorizaseră în copilărie.-De multe ori mam minunat de asta pe vremea când nu aveam destulă experienţă. De undemi venea puzderia de istorii caremi năpădeau visele, imagini pe care nu mi le arătase nimeni la lumina zilei? Mau chinuit toată copilăria acele arătări fantomatice şi înfiorătoare care pătrundeau în visele mele în fiecare noapte, astfel că, încetul cu încetul, am ajuns la convingerea că sunt altfel decât ceilalţi oameni, o creatură nefirească şi blestemată. Erau grozave poveştile pe care mi le spunea el despre aventurile din visele lui de fiecare noapte. În copilărie nu se simţise cât de cât fericit decât în timpul zilei. Nopţile stăteau sub semnul fricii-şi încă ce frică! Dintre toţi oamenii care trăiau pe suprafaţa pământului, nici unul nu fusese nevoit să îndure o asemenea teamă. Teama lui Phil era un vestigiu din timpuri imemoriale, o moştenire din preistoria omenirii în devenire, o teamă care îşi croise drum până în prezent şi carel teroriza acum pe băiat. Este posibil ca în Pleistocenul mijlociu *1 teama săi fi stăpânit pe toţi. Cum se poate explica aşa ceva? Cum îşi pot explica în mod raţional oamenii moderni existenţa şi acţiunile acelor făpturi monstruoase şi amăgitoare, dintro lume trecută, arătări care îl terorizau în vis pe prietenul nostru? Ce puteau presupune neiniţiaţii despre prietenia lui cu "Clăpăugul", ce le păsa lor de chemările pătimaşe ale "Mlădioasei", ce însemna pentru ei lăcomia şi primitivismul lui "Ochi Roşii"?
De Crăciun ţăranii de pe moşia baronului îşi aduceau familiile la castel ca să sărbătorească naşt... more De Crăciun ţăranii de pe moşia baronului îşi aduceau familiile la castel ca să sărbătorească naşterea Domnului. În toată ziua de ajun posteau, iar copiii se uitau pe fereastră ca să vadă * * * În anul următor, pe la începutul primăverii, Richard a făcut o nouă achiziţie în schimbul investirii de capital într-un bărbat
Se numeşte "cantarella" : un praf otrăvitor atât de mortal încât o simplă picătură este suficient... more Se numeşte "cantarella" : un praf otrăvitor atât de mortal încât o simplă picătură este suficientă pentru a omorî un om, pentru a îl doborî în doar câteva zile. Efectele sunt înspăimântătoare: o durere de cap ca o menghină, privirea devine înceţoşată, iar trupul se zvârcoleşte de febră. Intestinele elimină un flux de sânge şi sunt cuprinse de crampe, într-o agonie ce face victima să urle.
Original: El Ángel Perdido (2011) Traducere din limba spaniolă: GRAAL SOFT virtual-project.eu RAO... more Original: El Ángel Perdido (2011) Traducere din limba spaniolă: GRAAL SOFT virtual-project.eu RAO International Publishing Company 2015 3 4 … Fiii lui Dumnezeu văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase și-au luat dintre ele soții, care pe cine și-a ales. Dar Domnul Dumnezeu a zis: "Duhul Meu nu va rămâne pururea în oamenii aceștia, pentru că ei sunt numai trup; așadar, zilele lor vor fi o sută douăzeci de ani". Facerea 6, 2-3 Qui non intelligit, aut taceat, aut discat. (Cine nu pricepe, ori să tacă, ori să învețe.) JOHN DEE (1527-1608) 13 zona de penumbră în care era scufundat restul catedralei. Uneori, schimbările de lumină provocau astfel de neînțelegeri. Dar tot nu reușeam să mă autoconving. Nu fusese o simplă reflexie, în înțelesul strict al cuvântului. Nici vreo insectă. Nici licărirea vreunei lumânări de altar pe piatră. -Salut!… Salut!… În continuare, tăcere.
Geoffrey S hafer, îmbrăcat elegant, cu un sacou albastru la un rând, cămaşă albă, cravată în dung... more Geoffrey S hafer, îmbrăcat elegant, cu un sacou albastru la un rând, cămaşă albă, cravată în dungi şi pantaloni gri, strâmţi, de la firma H. Huntsman & S ons, ieşi din casă la ora şapte şi jumătate dimineaţa şi urcă într-un Jaguar XJ12, negru.
PROLOG Felicitări! Faptul că citeşti aceste rânduri înseamnă că ai făcut un pas uriaş spre suprav... more PROLOG Felicitări! Faptul că citeşti aceste rânduri înseamnă că ai făcut un pas uriaş spre supravieţuirea până la următoarea ta zi de naştere. Da, tu, de colo, care răsfoieşti aceste pagini. Nu pune cartea jos. Vorbesc cât se poate de serios... viaţa ta ar putea depinde de ea. Asta-i povestea mea, povestea familiei mele, însă ar putea fi, la fel de bine, şi povestea ta. Suntem cu toţii băgaţi în chestia asta, crede-mă pe cuvânt. N-am mai făcut niciodată ceva asemănător, aşa că am de gând să-i dau drumul, iar tu ai să încerci să ţii ritmul. OK. Eu sunt Max. Am paisprezece ani. Locuiesc împreună cu familia mea, alcătuită din cinci copii, nu suntem înrudiţi, dar sunt întru totul familia mea. Suntem... ei bine, suntem puţin cam ciudaţi. Acum nu că mă dau mare, dar nu ne comparăm cu nimic din ce-ai văzut tu până acum. Practic, suntem destul de cool, simpatici, isteţi... Însă deloc obişnuiţi, din nidun punct de vedere. Noi şase-eu, Fang, Iggy, Nudge, the Gasman şi Angel-am fost creaţi cu un scop anume, de către cei mai demenţi, mai oribili "savanţi" pe care ţi i-ai putea imagina. Ne-au creat ca un experiment. Un experiment în urma căruia am ajuns să fim oameni doar într-o proporţie de 98%. Celelalte două procente au avut un impact covârşitor, crede-mă. Am fost crescuţi într-un laborator-închisoare, numit Şcoala, în cuşti, ca şobolanii de laborator. Este destul de şocant că putem gândi sau chiar vorbi de aşa ceva. Dar putem, ba chiar mai mult decât atât. A mai existat încă un experiment la Şcoală, care a trecut de faza copilăriei. O parte om, o parte lup, animale de pradă în totalitate: li se spune Eliminatori. Sunt duri, deştepţi, şi greu de controlat. Arată ca oamenii, însă atunci când doresc, se pot transforma în oameni-lupi, cu blană cu tot, colţi şi gheare. Şcoala îi foloseşte ca paznici, poliţişti... şi călăi. Pentru ei, noi nu suntem decât şase ţinte mişcătoare, pradă suficient de descurcăreaţă ca să fie distractiv de vânat. Practic, vor să ne sfâşie gâtlejul. Şi să se asigure că lumea nu află de existenţa noastră. Dar încă nu mă dau la fund. Îţi spun ţie, da? Această poveste ar putea fi despre tine... sau despre copiii tăi. Dacă nu astăzi, atunci cât de curând. Aşa că, te rog, ia asta cât se poate de în serios. Risc tot ceea ce contează povestindu-ţi... dar trebuie să ştii. Continuă să citeşti, nu lăsa pe nimeni să te oprească.-Max. Şi familia mea: Fang, Iggy, Nudge, Gasman şi Angel. Bun venit în coşmarul nostru. PARTEA 1 SPAIMA STOLULUI 1 Lucrul cel mai ciudat, atunci când te confrunţi cu moartea iminentă, este că asta-ţi pune, brusc, toate lucrurile într-o anumită perspectivă. Să luăm situaţia actuală, de exemplu. Fugi! Haide, fugi! Ştii că poţi. Am tras, adânc, câteva guri de aer. Creierul meu era turat la maxim; goneam pentru a-mi scăpa pielea. Singurul meu scop era să scap. Nu mai conta nimic altceva. Că-mi erau zgâriate braţele fâşii-fâşii de mărăcinişul în care intrasem? Mare brânză. Că tălpile mele goale loveau fiecare piatră tăioasă, rădăcină dură, sau ţăruş ascuţit? Nicio problemă. Că mă dureau plămânii din lipsă de aer? Mă puteam descurca.
De scrie re a CIP a Bibliote cii Naţionale a Românie i PATTERSON JAMES De te ctivul Ale x Gross /... more De scrie re a CIP a Bibliote cii Naţionale a Românie i PATTERSON JAMES De te ctivul Ale x Gross / Jame s Patte rson; trad.: Cristina-Te odora Brait / Lingua Conne xion. -Bucure şti: Editura RAO, 2012 ISBN 978-606-609-310-1 I. Brait, Cristina-Te odora (trad.) 821.1 ll (73)-312.4= 135.1 Editura RAO Grupul Editorial RAO Str. Turda nr. 117-119,
Dana: era deşteaptă, amuzantă, echilibrată şi hotărâtă. Era o persoană cu care puteai discuta, şi... more Dana: era deşteaptă, amuzantă, echilibrată şi hotărâtă. Era o persoană cu care puteai discuta, şi aveam încredere în ea. Şi, pe deasupra, nu era o snoabă sau genul de progenitură bogată răsfăţată, ceea ce era un fel de miracol, având în vedere mediul din care provenea.
VOLUMUL 1 CAPITOLUL 1 FAMILIA DASHWOOD ERA STABILITA de mult în Sussex. Domeniul era mare, iar re... more VOLUMUL 1 CAPITOLUL 1 FAMILIA DASHWOOD ERA STABILITA de mult în Sussex. Domeniul era mare, iar reşedinţa era la Norland, în mijlocul proprietăţii unde, timp de mai multe generaţii, familia dusese o viaţă atât de respectabilă încât trezise admiraţia unanimă a cunoştinţelor din vecinătate. Fostul proprietar al acestui domeniu fusese un burlac care trăise până la o vârstă foarte înaintată şi care, pe parcursul a mulţi ani din viaţă, o avusese pe sora sa drept tovarăşă constantă şi menajeră. Dar moartea ei, cu zece mai înainte de a lui, aduse mari schimbări în casă; pentru a-i suplini lipsa, el invită şi primi în casa lui familia nepotului său, domnul Henry Dashwood, moştenitorul legal al domeniului Norland şi persoana căreia intenţiona să i-l lase moştenire. În societatea nepotului, a nepoatei şi a copiilor lor, bătrânul domn îşi petrecea în mod plăcut zilele. Afecţiunea faţă de ei spori, Atenţia constantă a doamnei şi a domnului Dashwood faţă de dorinţele lui, atenţie care nu izvora din interes, ci din bunătatea inimii, îi oferi bătrânului tot confortul pe care vârsta lui înaintată l-ar fi putut primi; iar veselia copiilor lor adăugă culoare existenţei lui. Dintr-o fostă căsătorie, domnul Henry Dashwood avea un fiu, iar de la actuala sa soţie trei fete. Fiul, un tânăr serios şi respectabil, era un om cu stare, căci la majorat primise jumătate din averea considerabilă a mamei lui. Mai mult decât atât, prin căsătorie, care avusese loc la scurt timp după aceea, îşi sporise averea. De aceea, pentru el moştenirea domeniului Norland nu era chiar atât de importantă ca pentru surorile lui; lăsând deoparte ceea ce le-ar fi putut reveni de pe urma faptului că tatăl lor moştenea acea proprietate, averea lor era mică. Mama lor nu avea nimic, iar tatăl lor dispunea doar de şapte mii de lire; cealaltă jumătate a averii primei sale soţii îi revenea tot fiului ei, domnul Henry Dashwood beneficiind doar de uzufructul acesteia. Bătrânul domn muri; i se citi testamentul şi, ca mai toate testamentele, şi acesta pricinui tot atâta dezamăgire câtă plăcere. Bătrânul nu fusese nici atât de nedrept, nici atât de nerecunoscător încât să nu-i lase nepotului său domeniul, dar i-l lăsase în astfel de condiţii încât valoarea moştenirii era redusă la jumătate. Domnul Dashwood şi-o dorise mai mult de
Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o... more Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă. Oricît de puţin cunoscute ar fi simţămintele sau vederile unui asemenea bărbat atunci cînd apare pentru prima oară într-un loc, acest adevăr este atît de înrădăcinat în minţile celor din jur, încît burlacul este socotit ca proprietate de drept a uneia sau alteia dintre fiicele familiilor din vecinătate.-Dragă domnule Bennet, îi spuse doamna sa într-o zi, ai aflat că Netherfield Park a fost în sfîrşit închiriat? Domnul Bennet răspunse că nu a aflat.-Dar a fost, îi replică ea; căci doamna Long a trecut tocmai pe aci şi mi-a povestit totul de-a-fir-a-păr. Domnul Bennet nu dădu nici un răspuns.-Nu vrei să ştii cine l-a închiriat? strigă nerăbdătoare soţia sa.-Dumneata vrei neaparat să mi-o spui şi eu n-am nimic împotrivă so aud. Această invitaţie a fost de ajuns.-Ei bine, dragul meu, trebuie să ştii că doamna Long zice că Netherfield a fost luat de un tînăr putred de bogat, din nordul Angliei; că a sosit luni într-un cupeu cu patru cai ca să vadă locul şi a fost atît de încîntat, încît a şi căzut la învoială cu domnul Morris; că trebuie să se instaleze înainte de sfîntul Mihail şi că vreo cîţiva dintre servitorii săi vor veni acolo, pînă la sfîrşitul săptămînii viitoare.-Cum se numeşte?-Bingley.-E însurat sau burlac?-Oh! burlac, dragul meu, sigur! Burlac şi putred de bogat; patru sau cinci mii pe an. Ce lucru minunat pentru fetele noastre!-Cum aşa? Ce legătură are asta cu ele?-Dragul meu Bennet, îi răspunse soţia, cum poţi fi atît de sîcîitor? Ştii, desigur, că mă gîndesc co să se în-soare cu una dintre ele.-Cu scopul ăsta se stabileşte oare aici?-Scopul? Ce absurditate! Cum poţi vorbi astfel? Dar este foarte posibil să se îndrăgostească de una dintre ele şi de aceea trebuie să-i faci o vizită, îndată ce va sosi.-Nu cred că e cazul. Dumneata şi fetele puteţi merge, sau le poţi trimite singure, ceea ce ar fi încă şi mai bine, deoarece, dat fiind că eşti tot atît de frumoasă ca oricare dintre ele, s-ar putea ca domnul Bingley să te placă cel mai mult.-Dragul meu, mă măguleşti. Desigur am avut şi eu epoca mea de frumuseţe, dar nu pretind că aş mai fi cine ştie ce acum. Cînd o femeie are cinci fete mari, trebuie să renunţe să se mai gîndească la propria-i frumuseţe.-Adeseori, în asemenea cazuri, o femeie nu prea mai are cine ştie ce frumuseţe la care să se gîndească.-Dar, dragul meu, trebuie să-i faci neapărat o vizită domnului Bingley cînd va deveni vecinul nostru.-Este mai mult decît îţi pot promite, crede-mă.-Dar gîndeşte-te la fiicele dumitale. Gîndeşte-te numai ce situaţie ar fi pentru una dintre ele. Sir William şi Lady Lucas sînt hotărîţi să se ducă numai cu scopul acesta, căci în general, ştii bine, nu fac vizite noilor veniţi. Trebuie, trebuie să te duci pentru că, dacă dumneata nu te vei duce, nouă ne va fi imposibil să-i facem o vizită.-Eşti exagerat de scrupuloasă, crede-mă. Domnul Bingley va fi, desigur, foarte fericit să vă cunoască; îi voi trimite prin dumneata cîteva rînduri şi-l voi asigura de consimţămîntul meu total la căsătoria lui cu una dintre fetele mele care îi va plăcea; totuşi, trebuie să pun o vorbă bună pentru mica mea Lizzy.-Nu vreau să faci una ca asta. Lizzy nu e cu nimic mai bună decît celelalte şi sînt convinsă că nu-i nici pe jumătate frumoasă ca Jane, nici pe jumătate veselă ca Lydia. Dumneata însă o preferi totdeauna pe ea.-Nici una dintre ele nu prea are cu ce să se laude, răspunse domnul Bennet. Sînt toate prostuţe şi ignorante ca şi alte fete! Lizzy e însă mai isteaţă decît surorile ei.-Domnule Bennet, cum poţi vorbi aşa de urît de copiii dumitale? Îţi face plăcere să mă jigneşti. N-ai nici un pic de milă de bieţii mei nervi.-Te înşeli, scumpa mea. Am un mare respect pentru nervii dumitale. Sînt vechile mele cunoştinţe. Te aud pomenindu-i, cu mare consideraţie, de cel puţin douăzeci de ani.-Ah, nu ştii cît sufăr!-Sper însă că-ţi va trece şi că vei trăi să vezi mulţi tineri domni cu un venit de patru mii pe an instalîndu-se prin vecinătate.-Nu ne va fi de nici un folos, dear veni şi douăzeci din ăştia, dacă nu vrei să le faci o vizită.-Contează pe mine, scumpa mea, atunci cînd vor fi douăzeci, îi voi vizita pe toţi, deodată.
CAPITOLUL I. Familia Dashwood se stabilise de multă vreme în Sussex. Avea moşie mare, iar reşedin... more CAPITOLUL I. Familia Dashwood se stabilise de multă vreme în Sussex. Avea moşie mare, iar reşedinţa îi era la Norland Park, în centrul proprietăţii, unde timp de mai multe generaţii dusese o viaţă atât de onorabilă încât se bucura de aprecierea unanimă a celor din jur. Fostul stăpân al acestei moşii era un celibatar, care ajunse să trăiască până la o vârstă înaintată şi a cărui soră îi fu vreme îndelungată o credincioasă menajeră şi o prietenă de nădejde. Dar moartea ei, care surveni cu zece ani înaintea morţii lui, aduse mari schimbări la conac; căci pentru a nu-i mai simţi lipsa, el invită, să se stabilească la Norland, familia nepotului lui, domnul Henry Dashwood, moştenitorul legal al domeniului şi persoana căreia intenţiona să i-l lase prin testament. Bătrânul domn îşi petrecu în mod plăcut zilele, în societatea nepotului, a nepoatei lui şi a copiilor lor. Afecţiunea ce o simţea pentru ei toţi crescu. Permanenta atenţie a doamnei şi domnului Dashwood de a-i îndeplini dorinţele, atenţie ce nu izvora pur şi simplu din interes, ci din bunătatea sufletului lor, îl făcu pe bătrân să se bucure de toate mângâierile în ultimii ani ai vieţii; iar veselia copiilor dădu savoare existenţei lui. Domnul Henry Dashwood avea un fiu dintr-o primă căsătorie şi trei fete cu actuala lui soţie. Fiul lui, un tânăr onorabil, de ispravă, era un om cu dare de mână, căci mama lui avusese o avere mare, din care băiatului îi revenise jumătate când ajunsese la majorat. Îşi spori apoi această avere prin căsătoria pe care o făcu în scurt timp după aceea. Pentru el, aşadar, moştenirea domeniului Norland era de mai puţină importanţă decât pentru surorile lui; căci ele nu puteau căpăta o avere prea mare chiar dacă tatăl lor ar fi moştenit acea proprietate. Mama lor n-avea nici un ban, iar tatăl lor nu dispunea de mai mult de şapte mii de lire; căci cealaltă jumătate din averea primei lui soţii era, după cum s-a mai spus, la dispoziţia băiatului ei, Henry Dashwood beneficiind doar de uzufructul ei. Bătrânul gentilom îşi dădu duhul: când i se deschise testamentul, ca aproape oricare alt document de acest fel, el pricinui pe câtă dezamăgire, pe atâta bucurie. Bătrânul nu fu nici atât de nedrept şi nici atât de nerecunoscător să nu-i lase domeniul moştenire nepotului lui; dar i-l lăsă în nişte condiţii care reduceau valoarea moştenirii la jumătate. Domnul
Partea 1 Fără părinţi, fără şcoală, fără reguli 1 Vijelioşi, năpustindu-ne în picaj, avântându-ne... more Partea 1 Fără părinţi, fără şcoală, fără reguli 1 Vijelioşi, năpustindu-ne în picaj, avântându-ne în înalt, plutind pe curenţii de aer-nu-i nimic mai grozav ca asta. Pe distanţă de kilometri în jur eram singurele prezenţe în spaţiul infinit, deschis, albastru curat al cerului. Vrei o doză de adrenalină? Încearcă să-ţi strângi aripile, intrând într-un picaj pe o lungime de un kilometru şase sute, direct în jos, pentru ca apoi vâjjjj! Desfaci aripile, pui laba pe un curent de aer, ca un pitbull, şi te ţii de cursa vieţii tale. Doamne, nimic nu-i mai grozav ca asta, mai distractiv, mai incitant. OK, eram nişte ciudăţenii de mutanţi, fugeam mâncând pământul, dar, prietene, zburam-şi există un motiv pentru care oamenii au visat întotdeauna să zboare.-Oh, Doamne! a exclamat Gasman entuziasmat, arătând ceva cu degetul. Un OZN! Am numărat până la zece. Nu exista nimic în direcţia arătată de Gasman. Ca de obicei.-A fost distractiv în primele cincizeci de ori, Gazzy, am zis. Dar s-a răsuflat deja. A bombănit ceva la câteva bătăi de aripă depărtare de mine. Nu există aşa ceva, adică simţul umorului la un copil de opt ani.-Max? Cât mai e până ajungem în DC? a întrebat Nudge, trăgându-se mai aproape de mine.
Capitolul I. SĂ FACEM CUNOŞTINŢĂ CU JOHN BARLEYCORN. Toată povestea începe întro zi de alegeri. Î... more Capitolul I. SĂ FACEM CUNOŞTINŢĂ CU JOHN BARLEYCORN. Toată povestea începe întro zi de alegeri. Întro dupăamiază toridă, aşa cum se întâlneşte numai în California, am descălecat în Valea Lunii. Plecasem de la micul meu ranch şi venisem în sat pentru a vota o serie întreagă de reforme ce urmau să se aducă constituţiei statului califomian. Era atât de cald, încât dădusem peste cap câteva pahare înainte chiar de ami fi pus buletinul în urnă precum şi numeroase altele după aceea. La întoarcere, străbătui la trap colinele acoperite de podgorii, ogoarele ranchului şi ajunsei tocmai bine la ora aperitivului şi a mesei.
Jerry of the Islands Macmillan CAPITOLUL I. JERRY. Jerry îşi dădu seama că se petrecea un lucru n... more Jerry of the Islands Macmillan CAPITOLUL I. JERRY. Jerry îşi dădu seama că se petrecea un lucru neobişnuit abia când domnul Haggin îl luă sub braţ destul de brusc şi îl trase către balenieră. De şase luni de când se născuse Jerry, domnul Haggin îi era stăpân. Totuşi, cuvântul "stăpân" lipsea din vocabularul acestui frumos terier cu păr roşcat şi lins. În schimb, expresia "domnul Haggin" cuprindea întreaga semnificaţie pe care o are cuvântul "stăpân" pentru oameni, cel puţin în felul de a înţelege al câinilor. "Domnul Haggin" îi spuneau stăpânului său atât Bob, contabilul, cât şi Derby, cel care supraveghea plantaţia. Jerry îi mai auzise şi pe ceilalţi bipezi, destul de puţini, cum ar fi cei de pe Arangi, care veneau în vizită la ei, numindul tot aşa pe stăpân. Câinii au însă o inteligenţă deosebită şi, datorită pasiunii lor şi afecţiunii nelimitate pe care o manifestă faţă de cei de care ascultă, stăpânul are pentru ei o semnificaţie mai amplă decât neo imaginăm. Omul se crede numai stăpân al câinelui. Câinele îl venerează însă ca pe un zeu. Cuvântul "zeu" neaflânduse în vocabularul restrâns şi special al lui Jerry, sinonimul "domnul Haggin" reprezenta pentru el omnipotenţa binefăcătoare şi suverană. Astfel că, atunci când omul îl luă sub braţ şi îl urcă în balenieră, câinele deveni neliniştit şi simţi că urma să se întâmple ceva deosebit. Negrii trecură imediat la vâsle. Nu mai fusese niciodată la bordul lui Arangi, care, cu fiecare efort făcut de vâslaşi, se mărea şi se apropia de ei. Cu o oră înainte, Jerry părăsea casa de pe plantaţie şi cobora pe plajă ca să asiste le plecarea navei Arangi. În scurta lui viaţă, se bucurase de două ori la un asemenea eveniment. Ce era mai plăcut decât să alergi în galop pe plaja de nisip fin şi, ghidat cu grijă de Biddy şi Terrence, părinţii lui, să ia parte la bucuria care stăpânea peste tot? Săi fugăreşti pe negri! Ce plăcere pentru Jerry, carei detesta pe negri şi ştia că Biddy, mama lui, ca şi Terrence, tatăl său, îi urau. Negrii erau făcuţi ca să mârâi la ei. Excepţie făceau doar servitorii din casă. Restul negrilor meritau
Aceasta este o poveste din viaţa strămoşilor noştri, iar istoria lor este şi istoria noastră. Con... more Aceasta este o poveste din viaţa strămoşilor noştri, iar istoria lor este şi istoria noastră. Considerăm de necontestat faptul că întro bună zi am sărit jos din copacii care ne fuseseră până atunci locuinţă şi am început să umblăm în două picioare, un fapt la fel de sigur ca şi cel că întrun stadiu încă mult mai timpuriu neam târât afară din oceanul primordial, pe uscatul unde ne aşteptau primele aventuri. CAPITOLUL I-Imagini! Imagini! Imagini! exclamă Phil Adams, începând să povestească întrun cerc de prieteni una dintre ciudatele lui poveşti despre visele carel terorizaseră în copilărie.-De multe ori mam minunat de asta pe vremea când nu aveam destulă experienţă. De undemi venea puzderia de istorii caremi năpădeau visele, imagini pe care nu mi le arătase nimeni la lumina zilei? Mau chinuit toată copilăria acele arătări fantomatice şi înfiorătoare care pătrundeau în visele mele în fiecare noapte, astfel că, încetul cu încetul, am ajuns la convingerea că sunt altfel decât ceilalţi oameni, o creatură nefirească şi blestemată. Erau grozave poveştile pe care mi le spunea el despre aventurile din visele lui de fiecare noapte. În copilărie nu se simţise cât de cât fericit decât în timpul zilei. Nopţile stăteau sub semnul fricii-şi încă ce frică! Dintre toţi oamenii care trăiau pe suprafaţa pământului, nici unul nu fusese nevoit să îndure o asemenea teamă. Teama lui Phil era un vestigiu din timpuri imemoriale, o moştenire din preistoria omenirii în devenire, o teamă care îşi croise drum până în prezent şi carel teroriza acum pe băiat. Este posibil ca în Pleistocenul mijlociu *1 teama săi fi stăpânit pe toţi. Cum se poate explica aşa ceva? Cum îşi pot explica în mod raţional oamenii moderni existenţa şi acţiunile acelor făpturi monstruoase şi amăgitoare, dintro lume trecută, arătări care îl terorizau în vis pe prietenul nostru? Ce puteau presupune neiniţiaţii despre prietenia lui cu "Clăpăugul", ce le păsa lor de chemările pătimaşe ale "Mlădioasei", ce însemna pentru ei lăcomia şi primitivismul lui "Ochi Roşii"?
Uploads
Papers by Mihaela Iftene