International Journal on Humanistic Ideology, 2024
This article takes note of the crisis in critical pedagogy. The success of so-called alternative ... more This article takes note of the crisis in critical pedagogy. The success of so-called alternative pedagogies has led to the assimilation of Paulo Freire's revolutionary theories to didactic methodologies, forgetting that the core of these conceptions requires a rewriting of the principles of the organisation of society through the learning of adults and children. The assimilation of education to the political act was the work of the Enlightenment thinkers. Given the current collapse of radical educational projects, we return to the intersection between politics and pedagogy in the writings of Immanuel Kant.
The conscience of the machine and the inner voice. This article approaches the history of poststr... more The conscience of the machine and the inner voice. This article approaches the history of poststructuralism through the writings of Dany-Robert Dufour. The author, who participated in the Mai 68 revolt, finds himself in prison. Then, he began his research on the limits of structuralism, under the advice of Michel de Certeau. For him, modernity is a battle between binary man and trinitarian man. The fall of structuralism is due to the impossibility of making a binary reading of man, but this philosophical project is taken over by the computer science, genetics and also by the technophilosophy of Peter Sloterdijk or of Douglas R. Hofstadter. For Dufour, this theories, inspired by deleuzian concept of desiring-machine, correspond of the demands of last capitalism. His answer is a return to the critical and nevrotic subject of the modernity.
This short book by one of France's leading historians deals with a big question: how was it that ... more This short book by one of France's leading historians deals with a big question: how was it that Christianity, that masterpiece of religious invention, managed, between 300 and 400 AD, to impose itself upon the whole of the Western world? In his erudite and inimitable way, Paul Veyne suggests three possible explanations.
Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Philosophia, 2012
Childhood is a central topic for Enlightenment’s philosophers, due to the emerging interest in th... more Childhood is a central topic for Enlightenment’s philosophers, due to the emerging interest in the epoch for pedagogy, as well as an evaluating criterion for the level of mutual understanding within a political community. For Rousseau, the education of a child is a Socratic practice which implies acknowledging a pre-rational experience, unintegrable to memory. Reason is not an independent faculty, but the synthesis of man’s bodily development, the strengthening of social relations and the technical evolution of humanity. It is born out of the passions which constitute our first relation with the world and its animated or non-animated items. The origin of sociability and consequently, of the citizen virtues is not a rational calculation, but a natural compassion for our fellows. At the basis of pedagogy, as well as of the political life, lies the capacity of unlearning the desire to dominate the others, often known in the modern world under the name of Reason.
" L’homme d’esprit est une figure dont les traits apparaissent au seuil du Grand Siècle. Ses... more " L’homme d’esprit est une figure dont les traits apparaissent au seuil du Grand Siècle. Ses préoccupations morales envisagent l’être social, en dénonçant l’idéal contemplatif représenté par le sage isolé et par la vie de cloître. L’émergence d’une nouvelle culture de soi se fait à travers des échafaudages métaphysiques, des repositionnements religieux, des stratégies littéraires et des techniques du pouvoir qui s’entrecroisent de manière exemplaire dans le traité de la Sagesse de Pierre Charron. Le concept de prudence s’impose comme le fil directeur de cette étude, du fait du scepticisme de Charron, lequel remet en question le savoir théorique tout en se nourrissant des différentes traditions de pensée pratique. Sa sagesse retrouve les traits de la phronesis aristotélicienne dans une tentative de compréhension des conflits qui bouleversaient les esprits à la fin de la Renaissance. (L’Auteur) Comment une « méditation sur la faiblesse de l’intellect humain », assortie d’une « critique de la pulsion vaniteuse qui anime les positions dogmatiques », peut-elle aboutir à la proposition d’une nouvelle forme de maîtrise de soi et de rationalité éthique ? C’est ce que ce livre entreprend de détailler, plaçant son lecteur toujours à la pointe des problèmes philosophiques dont l’œuvre de Charron est soit l’héritière soit la source. Nul doute que cette étude aiguë, première monographie charronienne à paraître depuis une quinzaine d’années, ne soit appelée à donner l’exemple, à relancer la discussion et à attirer sur la Sagesse l’attention de nouveaux chercheurs. (Denis Kambouchner) "
L’homme d’esprit est une figure dont les traits apparaissent au seuil du Grand Siècle. Ses préocc... more L’homme d’esprit est une figure dont les traits apparaissent au seuil du Grand Siècle. Ses préoccupations morales envisagent l’être social, en dénonçant l’idéal contemplatif représenté par le sage isolé et par la vie de cloître. L’émergence d’une nouvelle culture de soi se fait à travers des échafaudages métaphysiques, des repositionnements religieux, des stratégies littéraires et des techniques du pouvoir qui s’entrecroisent de manière exemplaire dans le traité de la Sagesse de Pierre Charron. Le concept de prudence s’impose comme le fil directeur de cette étude, du fait du scepticisme de Charron, lequel remet en question le savoir théorique tout en se nourrissant des différentes traditions de pensée pratique. Sa sagesse retrouve les traits de la phronesis aristotélicienne dans une tentative de compréhension des conflits qui bouleversaient les esprits à la fin de la Renaissance. (L’Auteur) TESTIMONIA Comment une « méditation sur la faiblesse de l’intellect humain », assortie d’une « critique de la pulsion vaniteuse qui anime les positions dogmatiques », peut-elle aboutir à la proposition d’une nouvelle forme de maîtrise de soi et de rationalité éthique ? C’est ce que ce livre entreprend de détailler, plaçant son lecteur toujours à la pointe des problèmes philosophiques dont l’œuvre de Charron est soit l’héritière soit la source. Nul doute que cette étude aiguë, première monographie charronienne à paraître depuis une quinzaine d’années, ne soit appelée à donner l’exemple, à relancer la discussion et à attirer sur la Sagesse l’attention de nouveaux chercheurs. (Denis Kambouchner)
Class Society and Psychoanalysis. Despite being sidelined, Michel Clouscard was a prolific writer... more Class Society and Psychoanalysis. Despite being sidelined, Michel Clouscard was a prolific writer and taught sociology at the Université de Poitiers from 1975 to 1990. Clouscard focused on describing the peculiar discourse of emancipation that resulted from the marriage of psychoanalysis and Marxism, which was then termed Freudo-Marxism, and was gaining currency in the aftermath of May '68. For Clouscard, the emancipation of desire and productivity upheld by the Freudo-Marxists went hand-in-hand with the emergence of new markets and techno-structures which defined the development of social democracy in France. Two of his works, The Treatise of Mad Love and the Capitalism of Seduction are telling us the story of the birth of class society at the very dawn of Middle Age and his postmodern transformation. The first work is an interpretation of Tristan and Iseul myth. The second describe how the capitalism gave birth to a new category with veritable ferocity: parasitic non-productive jobs (a large category extending from the false artists of "modern art" to the intellectual sellouts to the system, passing through publicists and other dealers).
L’homme d’esprit est une figure dont les traits apparaissent au seuil du Grand Siècle. Ses préocc... more L’homme d’esprit est une figure dont les traits apparaissent au seuil du Grand Siècle. Ses préoccupations morales envisagent l’être social, en dénonçant l’idéal contemplatif représenté par le sage isolé et par la vie de cloître. L’émergence d’une nouvelle culture de soi se fait à travers des échafaudages métaphysiques, des repositionnements religieux, des stratégies littéraires et des techniques du pouvoir qui s’entrecroisent de manière exemplaire dans le traité de la Sagesse de Pierre Charron. Le concept de prudence s’impose comme le fil directeur de cette étude, du fait du scepticisme de Charron, lequel remet en question le savoir théorique tout en se nourrissant des différentes traditions de pensée pratique. Sa sagesse retrouve les traits de la phronesis aristotélicienne dans une tentative de compréhension des conflits qui bouleversaient les esprits à la fin de la Renaissance. (L’Auteur)
TESTIMONIA
Comment une « méditation sur la faiblesse de l’intellect humain », assortie d’une « critique de la pulsion vaniteuse qui anime les positions dogmatiques », peut-elle aboutir à la proposition d’une nouvelle forme de maîtrise de soi et de rationalité éthique ? C’est ce que ce livre entreprend de détailler, plaçant son lecteur toujours à la pointe des problèmes philosophiques dont l’œuvre de Charron est soit l’héritière soit la source. Nul doute que cette étude aiguë, première monographie charronienne à paraître depuis une quinzaine d’années, ne soit appelée à donner l’exemple, à relancer la discussion et à attirer sur la Sagesse l’attention de nouveaux chercheurs. (Denis Kambouchner)
International Journal on Humanistic Ideology, 2024
This article takes note of the crisis in critical pedagogy. The success of so-called alternative ... more This article takes note of the crisis in critical pedagogy. The success of so-called alternative pedagogies has led to the assimilation of Paulo Freire's revolutionary theories to didactic methodologies, forgetting that the core of these conceptions requires a rewriting of the principles of the organisation of society through the learning of adults and children. The assimilation of education to the political act was the work of the Enlightenment thinkers. Given the current collapse of radical educational projects, we return to the intersection between politics and pedagogy in the writings of Immanuel Kant.
The conscience of the machine and the inner voice. This article approaches the history of poststr... more The conscience of the machine and the inner voice. This article approaches the history of poststructuralism through the writings of Dany-Robert Dufour. The author, who participated in the Mai 68 revolt, finds himself in prison. Then, he began his research on the limits of structuralism, under the advice of Michel de Certeau. For him, modernity is a battle between binary man and trinitarian man. The fall of structuralism is due to the impossibility of making a binary reading of man, but this philosophical project is taken over by the computer science, genetics and also by the technophilosophy of Peter Sloterdijk or of Douglas R. Hofstadter. For Dufour, this theories, inspired by deleuzian concept of desiring-machine, correspond of the demands of last capitalism. His answer is a return to the critical and nevrotic subject of the modernity.
This short book by one of France's leading historians deals with a big question: how was it that ... more This short book by one of France's leading historians deals with a big question: how was it that Christianity, that masterpiece of religious invention, managed, between 300 and 400 AD, to impose itself upon the whole of the Western world? In his erudite and inimitable way, Paul Veyne suggests three possible explanations.
Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Philosophia, 2012
Childhood is a central topic for Enlightenment’s philosophers, due to the emerging interest in th... more Childhood is a central topic for Enlightenment’s philosophers, due to the emerging interest in the epoch for pedagogy, as well as an evaluating criterion for the level of mutual understanding within a political community. For Rousseau, the education of a child is a Socratic practice which implies acknowledging a pre-rational experience, unintegrable to memory. Reason is not an independent faculty, but the synthesis of man’s bodily development, the strengthening of social relations and the technical evolution of humanity. It is born out of the passions which constitute our first relation with the world and its animated or non-animated items. The origin of sociability and consequently, of the citizen virtues is not a rational calculation, but a natural compassion for our fellows. At the basis of pedagogy, as well as of the political life, lies the capacity of unlearning the desire to dominate the others, often known in the modern world under the name of Reason.
" L’homme d’esprit est une figure dont les traits apparaissent au seuil du Grand Siècle. Ses... more " L’homme d’esprit est une figure dont les traits apparaissent au seuil du Grand Siècle. Ses préoccupations morales envisagent l’être social, en dénonçant l’idéal contemplatif représenté par le sage isolé et par la vie de cloître. L’émergence d’une nouvelle culture de soi se fait à travers des échafaudages métaphysiques, des repositionnements religieux, des stratégies littéraires et des techniques du pouvoir qui s’entrecroisent de manière exemplaire dans le traité de la Sagesse de Pierre Charron. Le concept de prudence s’impose comme le fil directeur de cette étude, du fait du scepticisme de Charron, lequel remet en question le savoir théorique tout en se nourrissant des différentes traditions de pensée pratique. Sa sagesse retrouve les traits de la phronesis aristotélicienne dans une tentative de compréhension des conflits qui bouleversaient les esprits à la fin de la Renaissance. (L’Auteur) Comment une « méditation sur la faiblesse de l’intellect humain », assortie d’une « critique de la pulsion vaniteuse qui anime les positions dogmatiques », peut-elle aboutir à la proposition d’une nouvelle forme de maîtrise de soi et de rationalité éthique ? C’est ce que ce livre entreprend de détailler, plaçant son lecteur toujours à la pointe des problèmes philosophiques dont l’œuvre de Charron est soit l’héritière soit la source. Nul doute que cette étude aiguë, première monographie charronienne à paraître depuis une quinzaine d’années, ne soit appelée à donner l’exemple, à relancer la discussion et à attirer sur la Sagesse l’attention de nouveaux chercheurs. (Denis Kambouchner) "
L’homme d’esprit est une figure dont les traits apparaissent au seuil du Grand Siècle. Ses préocc... more L’homme d’esprit est une figure dont les traits apparaissent au seuil du Grand Siècle. Ses préoccupations morales envisagent l’être social, en dénonçant l’idéal contemplatif représenté par le sage isolé et par la vie de cloître. L’émergence d’une nouvelle culture de soi se fait à travers des échafaudages métaphysiques, des repositionnements religieux, des stratégies littéraires et des techniques du pouvoir qui s’entrecroisent de manière exemplaire dans le traité de la Sagesse de Pierre Charron. Le concept de prudence s’impose comme le fil directeur de cette étude, du fait du scepticisme de Charron, lequel remet en question le savoir théorique tout en se nourrissant des différentes traditions de pensée pratique. Sa sagesse retrouve les traits de la phronesis aristotélicienne dans une tentative de compréhension des conflits qui bouleversaient les esprits à la fin de la Renaissance. (L’Auteur) TESTIMONIA Comment une « méditation sur la faiblesse de l’intellect humain », assortie d’une « critique de la pulsion vaniteuse qui anime les positions dogmatiques », peut-elle aboutir à la proposition d’une nouvelle forme de maîtrise de soi et de rationalité éthique ? C’est ce que ce livre entreprend de détailler, plaçant son lecteur toujours à la pointe des problèmes philosophiques dont l’œuvre de Charron est soit l’héritière soit la source. Nul doute que cette étude aiguë, première monographie charronienne à paraître depuis une quinzaine d’années, ne soit appelée à donner l’exemple, à relancer la discussion et à attirer sur la Sagesse l’attention de nouveaux chercheurs. (Denis Kambouchner)
Class Society and Psychoanalysis. Despite being sidelined, Michel Clouscard was a prolific writer... more Class Society and Psychoanalysis. Despite being sidelined, Michel Clouscard was a prolific writer and taught sociology at the Université de Poitiers from 1975 to 1990. Clouscard focused on describing the peculiar discourse of emancipation that resulted from the marriage of psychoanalysis and Marxism, which was then termed Freudo-Marxism, and was gaining currency in the aftermath of May '68. For Clouscard, the emancipation of desire and productivity upheld by the Freudo-Marxists went hand-in-hand with the emergence of new markets and techno-structures which defined the development of social democracy in France. Two of his works, The Treatise of Mad Love and the Capitalism of Seduction are telling us the story of the birth of class society at the very dawn of Middle Age and his postmodern transformation. The first work is an interpretation of Tristan and Iseul myth. The second describe how the capitalism gave birth to a new category with veritable ferocity: parasitic non-productive jobs (a large category extending from the false artists of "modern art" to the intellectual sellouts to the system, passing through publicists and other dealers).
L’homme d’esprit est une figure dont les traits apparaissent au seuil du Grand Siècle. Ses préocc... more L’homme d’esprit est une figure dont les traits apparaissent au seuil du Grand Siècle. Ses préoccupations morales envisagent l’être social, en dénonçant l’idéal contemplatif représenté par le sage isolé et par la vie de cloître. L’émergence d’une nouvelle culture de soi se fait à travers des échafaudages métaphysiques, des repositionnements religieux, des stratégies littéraires et des techniques du pouvoir qui s’entrecroisent de manière exemplaire dans le traité de la Sagesse de Pierre Charron. Le concept de prudence s’impose comme le fil directeur de cette étude, du fait du scepticisme de Charron, lequel remet en question le savoir théorique tout en se nourrissant des différentes traditions de pensée pratique. Sa sagesse retrouve les traits de la phronesis aristotélicienne dans une tentative de compréhension des conflits qui bouleversaient les esprits à la fin de la Renaissance. (L’Auteur)
TESTIMONIA
Comment une « méditation sur la faiblesse de l’intellect humain », assortie d’une « critique de la pulsion vaniteuse qui anime les positions dogmatiques », peut-elle aboutir à la proposition d’une nouvelle forme de maîtrise de soi et de rationalité éthique ? C’est ce que ce livre entreprend de détailler, plaçant son lecteur toujours à la pointe des problèmes philosophiques dont l’œuvre de Charron est soit l’héritière soit la source. Nul doute que cette étude aiguë, première monographie charronienne à paraître depuis une quinzaine d’années, ne soit appelée à donner l’exemple, à relancer la discussion et à attirer sur la Sagesse l’attention de nouveaux chercheurs. (Denis Kambouchner)
L’homme d’esprit est une figure dont les traits apparaissent au seuil du Grand Siècle. Ses préoc... more L’homme d’esprit est une figure dont les traits apparaissent au seuil du Grand Siècle. Ses préoccupations morales envisagent l’être social, en dénonçant l’idéal contemplatif représenté par le sage isolé et par la vie de cloître. L’émergence d’une nouvelle culture de soi se fait à travers des échafaudages métaphysiques, des repositionnements religieux, des stratégies littéraires et des techniques du pouvoir qui s’entrecroisent de manière exemplaire dans le traité de la Sagesse de Pierre Charron. Le concept de prudence s’impose comme le fil directeur de cette étude, du fait du scepticisme de Charron, lequel remet en question le savoir théorique tout en se nourrissant des différentes traditions de pensée pratique. Sa sagesse retrouve les traits de la phronesis aristotélicienne dans une tentative de compréhension des conflits qui bouleversaient les esprits à la fin de la Renaissance. (L’Auteur)
Comment une « méditation sur la faiblesse de l’intellect humain », assortie d’une « critique de la pulsion vaniteuse qui anime les positions dogmatiques », peut-elle aboutir à la proposition d’une nouvelle forme de maîtrise de soi et de rationalité éthique ? C’est ce que ce livre entreprend de détailler, plaçant son lecteur toujours à la pointe des problèmes philosophiques dont l’œuvre de Charron est soit l’héritière soit la source. Nul doute que cette étude aiguë, première monographie charronienne à paraître depuis une quinzaine d’années, ne soit appelée à donner l’exemple, à relancer la discussion et à attirer sur la Sagesse l’attention de nouveaux chercheurs. (Denis Kambouchner)
Construcţia mitică medicală implicând în acelaşi timp reglementare poliţienească şi viziune coşm... more Construcţia mitică medicală implicând în acelaşi timp reglementare poliţienească şi viziune coşmardescă s-a activat cu ocazia crizei COVID -19 implicând însă un aspect puţin băgat în seamă: dispariţia medicilor, corespunzând cu omniprezenţa mediatică a figurii medicale. Memoria de durată medie e, alături de dezbaterea intelectuală, una din victimele mediatizării societăţii. Nu doar că nu s-a recurs la o analiză istorică a crizelor şi a prezenţei bolii în societate, dar chiar şi istoria relativ recentă a abandonului sistemului public sanitar a fost făcută uitată în favoarea răspândirii panicii, împărtăşirii privirii stupefiate, anatemizării chestionării.
Membri uneia din cele două facţiuni rivale ale social-democraţiei ruse de la începutul secolului ... more Membri uneia din cele două facţiuni rivale ale social-democraţiei ruse de la începutul secolului al XX-lea. Prin extensie, adjectiv referitor la faptele sau doctrinele acestora.
fr. Bolchevisme; engl. bolshevism; ger. (der) Bolschewismus BOLŞEVISM (< fr. bolchevisme <rus. Бo... more fr. Bolchevisme; engl. bolshevism; ger. (der) Bolschewismus BOLŞEVISM (< fr. bolchevisme <rus. Бoльщвизм/ bolşevism < rus. Болшеви́к/ boşevic < rus. Большинство/ bolşinstvo = majoritate) Teoria revoluţionară elaborată de Lenin şi pusă în practică de partidul pe care l-a fondat şi condus. E adaptare a teoriei marxiste la situaţia Rusiei de la începutul de secolului al XX-lea: o ţară puţin industrializată, aflată în pragul unei revoluţii burgheze, guvernată de un monarh absolut. În funcţie de poziţia ideologică a istoricilor, b. este privit fie ca o deturnare a sensului iniţial al marxismului, fie ca o radicalizare a acestuia. Sarcina marxiştilor ruşi, conform social-
Fr. Austromarxisme; eng. Austro-marxism; ger. (der) Austromarxismus; AUSTROMARXISM (<fr. Austroma... more Fr. Austromarxisme; eng. Austro-marxism; ger. (der) Austromarxismus; AUSTROMARXISM (<fr. Austromarxisme<eng. Austro-marxism; cuvânt telescopat din "austriac" + "marxism") Curent teoretic marxist din primele trei decade ale secolului al XX-lea, care se inspiră şi participă la transformările ştiinţifico-filosofice ale vremii, la dezbaterile din cadru social-democraţiei europene şi la polemicile legate de reorganizarea statului multinaţional habsburgic. Principalii săi reprezentanţi, Otto Bauer, Max Adler, Rudolf Hilferding sau Otto Neurath, continuă linia de gândire a lui Marx şi Engels în efervescenţa intelectuală a unui fin de siècle vienez. Ei alcătuiesc
Antisistem. (< fr. Antisystème < anti+ système,) Calificativ acordat sau asumat de o persoană sau... more Antisistem. (< fr. Antisystème < anti+ système,) Calificativ acordat sau asumat de o persoană sau de o grupare politică percepută ca opusă sistemului politic, instituţional sau economic în funcţiune. Din punct de vedere istoric, termenul este pentru prima dată folosit în Franţa Luminilor. A. era poziţia economiştilor tradiţionalişti în
fr. agiprop; engl. agiprop; ger. (die)Agiprop; AGITPROP. (< rus. 0 3 0 1 Агитпроп; cuvânt telesco... more fr. agiprop; engl. agiprop; ger. (die)Agiprop; AGITPROP. (< rus. 0 3 0 1 Агитпроп; cuvânt telescopat din " agitaţie " + " propagandă ") Propaganda politică comunistă în Uniunea Sovietică difuzată prin educaţie şi artă folosind mijloacele de difuzare în masă. Este numele prescurtat al Secţiei de Agitaţie şi Propagandă al Secretariatului Comitetului Central al Partidului Comunist Sovietic. Prin extensie, termenul se foloseşte pentru orice formă de răspândire a unei ideologii şi are adesea o conotaţie peiorativă. Spre deosebire de preocuparea strict instrumentală din teoriile contemporane ale comunicării " agitaţia şi propaganda " sau " munca de educare politică " e subordonată unor scopuri ideologice predefinite. Principiile sale au fost formulate în condiţiile luptei socialiştilor ruşi pentru răspândirea ideilor lor. Ele şi-au dovedit eficienţa în perioada revoluţionară. Stabilizarea şi birocratizarea regimului sovietic au schimbat destinaţia iniţială a termenilor, " agitptop " desemnând modul prin care puterea caută să-şi ghideze şi să-şi însufleţească pe cetăţenii. Asocierea celor doi termeni este fixată de Lenin, care sintetizează o întreagă polemică începută la sfârşitul secolului al XIX-lea între diversele mişcări revoluţionare ruse pe tema raportului intelectualilor cu marea masă ţărănească şi noile pături proletare. Propagandistul şi agitatorul reprezintă pentru el două tipuri de retorică, primul orientat spre general, celălalt spre particular. De pildă, a considera propagandistic problema şomajului înseamnă a desluşi în spatele inactivităţii şi sărăciei natura capitalistă a crizelor economice şi caracterul lor de neocolit în societăţile moderne pentru a proclama necesitatea socialismului. Dimpotrivă, agitaţia presupune evocarea unui exemplu tulburător şi bine-cunoscut de publicul vizat, cum ar fi moartea în mizeri a unei familii de şomeri, pentru a dezvolta o singură idee, de exemplu, contradicţia dintre acumularea bogăţiei şi sporirea mizeriei. Agitaţia, spre deosebire de propagandă, nu urmăreşte să ofere o explicaţie, ci să provoace nemulţumirea şi revolta. Arma predilectă a propagandistului va fi scrisul persuasiv, pe când agitatorul e mai ales un orator inspirat. Propaganda are ca scop prezentarea totalităţii luptei politice împotriva opresiunii de orice tip-religioase, culturale, feudale-dincolo de îngustimea unei viziuni sindicaliste ce acuză doar abuzurile patronale din întreprinderi. Scopul acestei extinderi a combativităţii dincolo de înfruntarea strict economică e plasarea social-democraţiei în fruntea mişcărilor revoluţionare. Agitaţia urmăreşte prin implicare personală revolta împotriva oricărei nedreptăţi a puterii. Propaganda sovietică se inspiră din diversele experienţe europene şi americane din timpul primei conflagraţii mondiale privind războiul psihologic sau menţinerea moralului trupelor şi a
The comic strip appears as a parody of total art. History
of comics, according to one traditiona... more The comic strip appears as a parody of total art. History
of comics, according to one traditional history, began somewhere
in the last decade of the century 19th century, in the pages of the supplements of tabloid newspapers.Left behind as a "poor man's movie theater", the comics is flourishing precisely because infrastructure (lack of infrastructure movie theaters and networks distribution networks) that affect the majority of regions of the world.
Mehdi Belhaj Kacem, în toate marile dezbateri filosofice, are mereu ceva
de spus în răspărul trad... more Mehdi Belhaj Kacem, în toate marile dezbateri filosofice, are mereu ceva de spus în răspărul tradiției universitare consacrate. Și nu doar că spune și scrie, dar și erotizează și estetizează conceptele și pe purtătorii lor.
Amnezia este unul din principalii feritilizatori ai vieţii culturale, permiţând reînnoirea, fie ș... more Amnezia este unul din principalii feritilizatori ai vieţii culturale, permiţând reînnoirea, fie și prin repetiţie, a preocupărilor spirituale. Începând cu Socrate, rolul inoportun al filosofiei e de a practica anamneza, de a imagina experienţe sau a relua practici care permit comparaţia, analiza, aprecierea. În ce priveşte inteligenţa artificială, există deja un dosar istoric voluminos. Să recitim doar câteva pagini, pornind de la vechea imagine din creştinismul popular în care zbaterile conştiinţei sunt ilustrate de cei doi însoţitori permanenţi: pe umărul stâng avem un drăcuşor ce ne îndeamnă la rele, iar de pe cel drept se aude vocea mereu aproape stinsă a îngerului ce ne struneşte din cădere. Problema e să identifici corect vocile.
Autorul unui program pedagogic din vremea dezvoltării națiunilor moderne ar putea fi definit de u... more Autorul unui program pedagogic din vremea dezvoltării națiunilor moderne ar putea fi definit de un antropolog structuralist ca: (1) un solicitant/un decident; (2) persecutat/persecutor în raport cu autoritatea religioasă; (3) implicat în dezbateri intelectuale și politice; (4) având ca scop domolirea pulsiunilor interne și/sau a tensiunilor sociale. Noutatea României educate e lipsa autorului. Dacă nu avem autor, nu avem nici adresant: o operă birocratică care se adresează însăși.
Uneori, marginile unui sistem politic arată mai bine tendiţele camuflate ale centrului. Aşa e şi-... more Uneori, marginile unui sistem politic arată mai bine tendiţele camuflate ale centrului. Aşa e şi-n lumea post-politică europeană. În 2004 campania electorală din România pierduse orice interes politic. La sfârşit, Adrian Năstase a ratat la mustaţă prima bătălie electorală românească devenită reality show, în faţa unui candidat care intuia mai bine regulile spectacolului de televiziune. A fost sfârşitul alegerilor bipolare în care se înfruntau două viziuni generaţionale şi existenţiale, aşa cum le lăsaseră confruntările dintre Ion Iliescu şi Emil Constantinescu din 92 şi 96. Atunci aveam un tehnocrat-activist al PCR, convertit la postsocialism, în faţa unui lider al opoziţiei civice, prozelit în ale neoconservatorismului. Pe scurt, iluzia continuităţii etatismului vs. iluzia liberalismului inocent. Abandonul laş şi scârbit al ultimului în 2000 a prelungit iluzia perpetuării vieţii politice. Ion Iliescu reintră în funcţie după patru ani de opoziţie, în urma unei competiţii electorale în care în locul unui contracandidat cu şanse a apărut doar sperietoarea "extremismului" de operetă al lui Vadim, preferat în primul tur de încetineala ardelenească necumpătată şi dorinţa bănăţeană de a se distinge de restul ţării. Dar omul forte devenise deja Adrian Năstase, premierul unui guvern stabil vreme de patru ani. Prea asemănători pentru a convieţui paşnic Spre deosebire Nicolae Văcăroiu, până atunci singurul şef al unui cabinet comparabil în longevitate din istoria post-decembristă, Năstase nu e chemat să acopere absenţa unei figuri puternice, ci o încarnează. El ţine frâiele partidului la putere, domină executivul şi tinde să controleze opinia publică. Când intră în lupta electorală pentru preşedinţie, are în faţă un personaj ce se va dovedi mult mai abil, însă nimic nu-i învrăjbeşte mai tare decât asemănările dintre ei. De ochii lumii, sunt amândoi "social-democraţi". Traian Băsescu preluase în urmă cu trei ani conducerea partidului din mâinile lui Petre Roman cu o platformă politică intitulată "România puternică-România Social-Democrată". Adrian Năstase modernizase fostul PDSR, aşa încât împărtăşea acum aceleaşi poziţii cu schismaticii de odinioară ai lui Petre Roman în privinţa integrării euro-atlantice, reformei economice, dreptului la proprietate, relaţiilor cu minorităţile sau desprinderii de trecut. Mai mult, politiceşte, fuseseră colegi în două cabinete nouăzeciste. Pe plan personal, au simpatii comune şi în timpul exercitării funcţiilor de conducere
Migraţiile au devenit o chestiune religioasă. Mai ales pentru stânga europeană, unde e marca unui... more Migraţiile au devenit o chestiune religioasă. Mai ales pentru stânga europeană, unde e marca unui punct orb al poziţionărilor ideologice, analizelor politice sau chestionărilor filosofice. Dovadă sunt excomunicările mediatice cu care au fost întâmpinaţi Slavoj Žižek sau, mai recent, Giorgio Agamben. Dogma stângistă asupra circulaţiei populaţiei, într-o mai mare măsură decât poziţiile conservatoare, transpune asupra mişcărilor parcului uman tiparul liberei circulaţii a capitalului. Elaborarea unor răspunsuri socialiste la criza migraţiei presupune delimitarea de această formă de parazitare ideologică. Dar orice istorie religioasă, oricât de modestă, trebuie să înceapă cu o clarificare terminologică. Mai întâi, s-a renunţat la termenul de "refugiat", care implica recunoaşterea juridică internaţională a unui pericol vital pentru cel care îşi părăseşte locul de origine şi implica datoria altor ţări de a acorda azil şi sprijin. Mijloacele media au impus această rădăcină neutră: "migrant", adică nici emigrat, cu accentul pe ex-patriere, dezrădăcinare, plecare, rătăcire, nici imigrat, cel ajuns undeva, primit, acceptat. Prin simplă opţiune lingvistică, obiectul a devenit problematic: ce facem cu ei? chiar au plecat? chiar îi primim? Cuvântul e încărcat de referinţele cultural-istorice pentru dreapta folclorică: marile migraţii, căderea lumii romane, hoardele de agresori ai bunelor noastre moravuri şi a femeilor civilizate. Şi de conotaţii implicit-biologice pentru stânga: marile cicluri ale migraţiei anuale ale păsăretului insectivor, fenomen natural, trecător, care nu necesită prin urmare decât un tratament ecologic: să protejăm natura şi mişcările ei! Renunţarea la opoziţia, până la urmă vetustă, dintre refugiat şi emigrant era logică, doar că se face în defavoarea nomazilor. Nu există demarcaţie strictă între fugarul din mijlocul liniilor frontului şi pelerinul economic dintr-un teritoriu post-statal distrus de o intervenţie aeriană occidentală. Cum deosebeşti între doi pretendenţi la un paradis social fantasmat: unul care fuge de tirania potenţial sângeroasă şi real preconsumeristă a vreunei satrapii central-asiatice şi unul care pleacă în căutarea unui trai mai bun dintr-o ţară prădată de hedge fund-uri şi elite aservite?
În Pedagogia autonomiei (1996), Paulo Freire pare să renunțe la
unitatea viziunii teoretice a ped... more În Pedagogia autonomiei (1996), Paulo Freire pare să renunțe la unitatea viziunii teoretice a pedagogiei ca act revoluționar, dezvoltată în celebra sa lucrare Pedagogia oprimatului (1968), menținând însă radicalismul propunerilor sale.
Recenzie: Barbara Stiegler, "Trebuie să ne adaptăm!" Despre un nou imperativ politic, traducere d... more Recenzie: Barbara Stiegler, "Trebuie să ne adaptăm!" Despre un nou imperativ politic, traducere de Bodgan Ghiu, Contrasens, Timişoara, 2023
Rencenzie: Quentin Meillassoux, După finitudine. Eseu asupra necesității contingenței, traducere ... more Rencenzie: Quentin Meillassoux, După finitudine. Eseu asupra necesității contingenței, traducere și postfață: Ovidiu Stanciu; prefață: Alain Badiou; Editura Tact, Cluj, 2014
Uploads
Papers by Claudiu Gaiu
TESTIMONIA
Comment une « méditation sur la faiblesse de l’intellect humain », assortie d’une « critique de la pulsion vaniteuse qui anime les positions dogmatiques », peut-elle aboutir à la proposition d’une nouvelle forme de maîtrise de soi et de rationalité éthique ? C’est ce que ce livre entreprend de détailler, plaçant son lecteur toujours à la pointe des problèmes philosophiques dont l’œuvre de Charron est soit l’héritière soit la source. Nul doute que cette étude aiguë, première monographie charronienne à paraître depuis une quinzaine d’années, ne soit appelée à donner l’exemple, à relancer la discussion et à attirer sur la Sagesse l’attention de nouveaux chercheurs. (Denis Kambouchner)
TESTIMONIA
Comment une « méditation sur la faiblesse de l’intellect humain », assortie d’une « critique de la pulsion vaniteuse qui anime les positions dogmatiques », peut-elle aboutir à la proposition d’une nouvelle forme de maîtrise de soi et de rationalité éthique ? C’est ce que ce livre entreprend de détailler, plaçant son lecteur toujours à la pointe des problèmes philosophiques dont l’œuvre de Charron est soit l’héritière soit la source. Nul doute que cette étude aiguë, première monographie charronienne à paraître depuis une quinzaine d’années, ne soit appelée à donner l’exemple, à relancer la discussion et à attirer sur la Sagesse l’attention de nouveaux chercheurs. (Denis Kambouchner)
Comment une « méditation sur la faiblesse de l’intellect humain », assortie d’une « critique de la pulsion vaniteuse qui anime les positions dogmatiques », peut-elle aboutir à la proposition d’une nouvelle forme de maîtrise de soi et de rationalité éthique ? C’est ce que ce livre entreprend de détailler, plaçant son lecteur toujours à la pointe des problèmes philosophiques dont l’œuvre de Charron est soit l’héritière soit la source. Nul doute que cette étude aiguë, première monographie charronienne à paraître depuis une quinzaine d’années, ne soit appelée à donner l’exemple, à relancer la discussion et à attirer sur la Sagesse l’attention de nouveaux chercheurs. (Denis Kambouchner)
of comics, according to one traditional history, began somewhere
in the last decade of the century 19th century, in the pages of the supplements of tabloid newspapers.Left behind as a "poor man's movie theater", the comics is flourishing precisely because infrastructure (lack of infrastructure movie theaters and networks distribution networks) that affect the majority of regions of the world.
de spus în răspărul tradiției universitare consacrate. Și nu doar că spune
și scrie, dar și erotizează și estetizează conceptele și pe purtătorii lor.
unitatea viziunii teoretice a pedagogiei ca act revoluționar, dezvoltată
în celebra sa lucrare Pedagogia oprimatului (1968), menținând însă
radicalismul propunerilor sale.