Eugen Huzum
I am Senior Researcher at "Gh. Zane" Institute for Economic and Social Research, Romanian Academy, Iasi Branch, where I work from 2004. My main research interests are in political philosophy, epistemology, metaphilosophy, and the intersections between these three domains of philosophical reflection. In political philosophy I am specially interested in contemporary theories of justice, multiculturalism, and democratic theory. In epistemology, my primary interest lie in epistemic justification in general, and foundationalism in particular. Finally, my main metaphilosophical concern is the methodology of political philosophy (especially ideal theory).
I serve as editor-in-chief two journals: Logos & Episteme. An International Journal of Epistemology and Symposion: Theoretical and Applied Inquiries in Philosophy and Social Sciences. For more information about Logos & Episteme, please visit http://logos-and-episteme.acadiasi.ro/. For more more information about Symposion, see http://symposion.acadiasi.ro/.
I serve as editor-in-chief two journals: Logos & Episteme. An International Journal of Epistemology and Symposion: Theoretical and Applied Inquiries in Philosophy and Social Sciences. For more information about Logos & Episteme, please visit http://logos-and-episteme.acadiasi.ro/. For more more information about Symposion, see http://symposion.acadiasi.ro/.
less
Related Authors
InterestsView All (15)
Uploads
Books by Eugen Huzum
Except for the foreword (which sets its scene and explorative framework) and the afterword (which concludes its argumentative approach and reminds some of its key explanations and observations), the volume is organized in three chapters. The first chapter discusses John Rawls` view on the distinction between ideal and nonideal theory. Its basic intention is to clarify, assess and synthetize the main claims and theses specific to the Rawlsian outlook. This analysis is followed, in the second chapter, by an investigation of the main post-Rawlsian contributions to the project of clarifying the ideal-nonideal distinction in theorizing justice. The third chapter rejects the claim according to which the distinction between ideal and nonideal theory is unjustified or, at least, not categorical.
Based on its argumentative and explanatory undertaking, the book proposes the following simple definition of the ideal-nonideal distinction in theorizing justice: ideal theory is the theory aiming to offer an (adequate) answer to the question “what is social justice?”. In other words, ideal theory is the theory of defining or specifying the concept of social justice. Nonideal theory is, instead, the area of academic research interested in answering (and bound to answer) all the other imperative questions about justice and injustice: „is social justice an achievable ideal here and now?”, „which are the best policies in correcting or mitigating the current social injustices?”, „which is the most appropriate strategy for achieving the institutional design that best realizes the principles of justice?”, „in what way are the duties of justice affected when the others fail to conform to these duties?”, „which are the requirements of retributive justice?” or „which are the principles of rectificatory justice?”.
The four conclusions can be synthesized in the general conclusion that realists – be they radical or moderate – are wrong when they argue (and believe they have good reasons for the thesis) that political philosophy is not (just) a branch of ethics or for the thesis that it should be done completely “outside ethics”. The most central questions of political philosophy are, in their overwhelming majority, moral questions (about the political). In addition, the recourse to “pre-political” moral principles or values is imperative and inescapable for political philosophy. Therefore, political philosophy has no other option than remaining what, essentially, it has ever been: an area of moral philosophy, a discipline whose research interests are continuous with those of ethics. As its title suggests, this book can be described, as well, as a (new) defence of this general conclusion concerning the specific of and the path to follow by political philosophy.
Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie.
Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani.
Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile
prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru."
Cartea de faţă este principalul rezultat al acestui workshop. Ea a fost gândită şi propusă spre publicare în primul rând din speranţa că va fi utilă celor care doresc să se iniţieze – sau celor care încearcă să-i iniţieze pe alţii – în teoria şi filosofia social-politică (mai ales cea contemporană). Aceasta cu atât mai
mult cu cât, la noi, lucrările de acest tip (fie semnate de autori români, fie traduceri) sunt încă destul de rare. Mă refer aici la lucrările care acordă o atenţie specială (şi) filosofiei politice (teoriei politice normative), nu doar ştiinţei politice sau politologiei (teoriei politice empirice). Dacă cele din urmă apar din ce în ce mai frecvent în ultima vreme, cele dintâi rămân, din păcate, foarte puţine, chiar insuficiente.
Cartea nu este nici pe departe una exhaustivă. În ciuda acestui „defect”, cred că ea îşi poate îndeplini totuşi obiectivul fundamental, fie şi numai pentru că oferă analize, prezentări şi comentarii despre câteva dintre cele mai importante concepte şi teorii din teoria socială şi politică recentă. Mai mult, în cadrul
ei sunt discutate inclusiv unele concepte sau/şi teorii încă puţin analizate la noi (precum „multiculturalismul”, „dreptatea socială”, „genul” sau „democraţia deliberativă”).
Se obişnuieşte uneori ca autorul introducerii unui volum de acest tip să prezinte în rezumat şi principalele idei apărate sau/şi metodologii utilizate de autorii fiecăruia dintre capitole. Eu nu voi face acest lucru. Motivul? Aş risca să fiu redundant, de vreme ce astfel de precizări şi rezumate au fost deja realizate de autorii volumului, chiar în debutul capitolelor pe care le semnează.
Acestea fiind spuse, ţin să mai evidenţiez doar un singur lucru: aşa cum se va observa cu siguranţă, multe dintre capitolele lucrării nu sunt simple texte introductive (deşi au, fără îndoială, şi o astfel de dimensiune). Altfel spus, autorii acestor capitole nu s-au mulţumit să prezinte doar ideile, argumentele sau teoriile altor autori (şi în special ale celor consideraţi de referinţă) în problemele pe care le analizează. De multe ori, ei prezintă, dimpotrivă, şi idei, opinii, interpretări, argumente, perspective sau chiar teorii ori măcar „semiteorii” proprii asupra conceptelor şi problemelor pe care le abordează. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Pentru fiecare dintre autorii capitolelor din acest volum, conceptele şi problemele pe care le prezintă aici constituie o preocupare sistematică şi constantă, dacă nu chiar preocuparea lor fundamentală, cel puţin în ultimii ani. De altfel, cel puţin în România, preocupările şi contribuţiile în domeniu ale multora dintre ei sunt deja cunoscute şi comentate, fie şi doar în cercul restrâns al specialiştilor şi al celor interesaţi de teoria social-politică.
Papers by Eugen Huzum
James FILLER, Recovering Plato: A Platonic Virtue Epistemology
B.J.C. MADISON, Epistemic Internalism, Justification, and Memory
Frederic PETERS, Consciousness Should Not be Confused With Qualia
Debate
Benjamin W. McCRAW, Virtue Epistemology, Testimony, and Trust
Moti MIZRAHI, Phenomenal Conservatism, Justification, and Self-Defeat
Reviews
Susan HAACK, Putting Philosphy to Work. Inquiry and Its place in Culture. Essays on Science, Religion, Law, Literature, and Life, reviewed by Teodor Dima
Adrian COSTACHE, From Historical Change to Historical Knowledge: Directions of a New Epistemology of the Human Sciences
Simon D'ALFONSO, Explicating a Standard Externalist Argument against the KK Principle
Andrew McFARLAND, Misfired Slingshots: A Case Study on the Confusion of Metaphysical and Semantic Considerations
Teodor NEGRU, Self: A Dynamic Approach
Debate
Thomas KROEDEL, Why Epistemic Permissions Don’t Agglomerate – Another Reply to Littlejohn
Robin McKENNA, Why Assertion and Practical Reasoning Are Possibly Not Governed by the Same Epistemic Norm
Reviews
David CHRISTENSEN and Jennifer LACKEY, eds., The Epistemology of Disagreement: New Essays, reviewed by Eugen Huzum
Philippe HUNEMAN, ed., Functions: Selection and Mechanism, reviewed by Ciprian Jeler
Stephen HETHERINGTON, ed., Epistemology: The Key Thinkers, reviewed by Cătălina-Daniela Răducu
In cele ce urmează voi analiza pe rând, în limitele spațiului pe care îl am la dispoziție, fiecare dintre aceste solicitări. Obiectivul meu fundamental este acela de a arăta că – și de a explica de ce – niciuna dintre ele nu este o solicitare „rezonabilă”. Prin aceasta înțeleg că niciuna dintre solicitările Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu este suficient susținută argumentativ și – mai ales – că niciuna dintre ele nu este compatibilă cu idealul unei societăți organizate și guvernate în baza unor valori precum libertatea, egalitatea și echitatea în relațiile dintre cetățeni. Ceea ce sper să arăt este, cu alte cuvinte, că, dat fiind respectul pe care îl datorăm acestor valori, România trebuie să rămână și în viitor un stat laic sau, poate mai corect spus, unul neutru din punct de vedere religios, așa cum statuează în prezent articolul 9 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Articolul precizează, reamintesc, că în România „nu există religie de stat” și că „statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee” .
de stânga precum cei menţionaţi, ci şi libertarieni. Robert Nozick, probabil cel mai important filosof libertarian, este unul dintre cele mai bune exemple în acest sens.
Acest răspuns despre ceea ce conferă înainte de orice specificitate liberalismului este, desigur, unul controversat. Argumente rezonabile au fost avansate nu doar pentru, ci şi împotriva sa. În orice caz, mulţi filosofi politici care se declară (şi care sunt consideraţi de obicei) liberali au respins neutralismul. De asemenea, probabil pentru a fi consistente cu faptul că nu toţi filosofii care se consideră liberali sunt şi adepţi ai neutralismului, foarte multe dintre definiţiile oferite de obicei liberalismului pun foarte puţin accent, dacă nu chiar ignoră complet neutralismul. Dincolo de cum anume ne plasăm în această controversă pe marginea definirii liberalismului, cel puţin un lucru rămâne totuşi incontestabil: acela că neutralismul reprezintă un element constitutiv central pentru foarte multe concepţii liberale contemporane. Mai mult, deşi unii dintre criticii săi s-au grăbit nu cu foarte mult timp în urmă să-i facă deja „autopsia”, neutralismul rămâne şi astăzi una dintre principalele teorii politice apărate de o serie importantă de filosofi liberali.
În cele ce urmează voi prezenta această teorie politică urmând, în esenţă, patru paşi. Voi începe cu definirea neutralismului şi cu unele precizări şi explicaţii importante pentru înţelegerea adecvată a susţinerii lui fundamentale. Al doilea pas este dedicat evidenţierii şi explicării celor mai importante argumente neutraliste. Mă voi concentra apoi asupra caracterizării principalelor versiuni ale acestei teorii politice şi a reliefării argumentelor pe baza cărora se legitimează ele. În sfârşit, într-un ultim pas, voi expune obiecţiile sau argumentele anti-neutraliste şi – totodată – replicile neutraliştilor liberali la ele. Şi de această dată va fi vorba, trebuie să precizez, doar despre obiecţiile cele mai importante (şi mai „rezonabile”), nu despre toate obiecţiile, mai mult sau mai puţin plauzibile, care au fost aduse neutralismului de criticii săi
Ţin să fac, de la bun început, o precizare: probabil că titlul corect al acestui capitol ar fi trebuit să fie „Egalitarianismul domestic”. Aceasta deoarece el prezintă doar teoriile egalitariene interesate cu precădere sau chiar exclusiv de problema dreptăţii în cadrul unei comunităţi statale. Dezvoltările recente ale egalitarianismului ne obligă însă să distingem şi un egalitarianism global sau internaţional (unul care extinde problema dreptăţii dincolo de graniţele statului) şi un egalitarianism local sau specific (focalizat doar pe distribuţia unui anume bun în cadrul comunităţii, de cele mai multe ori accesul la îngrijirea medicală sau, mai recent, sănătatea). Nu în ultimul rând, egalitarianismul a fost dezvoltat şi ca poziţie referitoare la problema dreptăţii între generaţii. Nici egalitarianismul global, nici cel local şi nici cel intergeneraţional nu vor fi însă, după cum am sugerat, discutate aici. Aceasta nu pentru că ele nu ar fi trebuit sau nu ar fi meritat să fie prezentate în acest capitol. Totuşi, dacă aş fi făcut acest lucru, capitolul s-ar fi extins nepermis de mult. În plus, în decizia mea a contat foarte mult şi faptul că cel puţin egalitarianismul local sau specific (aşa cum a fost el dezvoltat în teoria dreptăţii în distribuţia serviciilor de îngrijire medicală) beneficiază deja de o prezentare şi o analiză (critică) atentă şi extinsă la noi.
Exceptând această introducere, capitolul este structurat în patru secţiuni principale. El debutează aşa cum se aşteaptă de obicei de la un text introductiv: cu o încercare de definire sau caracterizare generală a egalitarianismului. Deşi poate părea surprinzător, definirea egalitarianismului este o problemă controversată. În cadrul acestei secţiuni prezint pe scurt opinia mea în problema în cauză şi – totodată – alte câteva aspecte importante legate de specificul egalitarianismului ca teorie filosofico-politică.
Prima secţiune evidenţiază, de asemenea, că egalitarianismul a fost şi este apărat în mai multe versiuni de către filosofii politici contemporani. De o importanţă fundamentală în acest sens este distincţia între egalitarianismul distributiv şi egalitarianismul relaţional. Fiecare dintre aceste versiuni fundamentale ale egalitarianismului contemporan, dar mai ales prima dintre ele, a fost apărată, la rândul său, în mai multe variante. De altfel, egalitarienii se află de ceva vreme într-o dezbatere adesea aprigă şi furtunoasă cu privire la care dintre aceste variante reprezintă cea mai bună interpretare a egalitarianismului. Următoarele două secţiuni ale capitolului prezintă cât mai exhaustiv mi-a stat în putinţă cele mai importante idei, intuiţii şi argumente aflate la baza celor mai influente teorii egalitariene şi a dezbaterilor şi controverselor dintre apărătorii lor.
Capitolul se încheie tot „la modul clasic” pentru un text introductiv. Astfel, ultima lui secţiune este dedicată unei scurte prezentări şi analize a principalelor obiecţii aduse egalitarianismului de către criticii săi."
Except for the foreword (which sets its scene and explorative framework) and the afterword (which concludes its argumentative approach and reminds some of its key explanations and observations), the volume is organized in three chapters. The first chapter discusses John Rawls` view on the distinction between ideal and nonideal theory. Its basic intention is to clarify, assess and synthetize the main claims and theses specific to the Rawlsian outlook. This analysis is followed, in the second chapter, by an investigation of the main post-Rawlsian contributions to the project of clarifying the ideal-nonideal distinction in theorizing justice. The third chapter rejects the claim according to which the distinction between ideal and nonideal theory is unjustified or, at least, not categorical.
Based on its argumentative and explanatory undertaking, the book proposes the following simple definition of the ideal-nonideal distinction in theorizing justice: ideal theory is the theory aiming to offer an (adequate) answer to the question “what is social justice?”. In other words, ideal theory is the theory of defining or specifying the concept of social justice. Nonideal theory is, instead, the area of academic research interested in answering (and bound to answer) all the other imperative questions about justice and injustice: „is social justice an achievable ideal here and now?”, „which are the best policies in correcting or mitigating the current social injustices?”, „which is the most appropriate strategy for achieving the institutional design that best realizes the principles of justice?”, „in what way are the duties of justice affected when the others fail to conform to these duties?”, „which are the requirements of retributive justice?” or „which are the principles of rectificatory justice?”.
The four conclusions can be synthesized in the general conclusion that realists – be they radical or moderate – are wrong when they argue (and believe they have good reasons for the thesis) that political philosophy is not (just) a branch of ethics or for the thesis that it should be done completely “outside ethics”. The most central questions of political philosophy are, in their overwhelming majority, moral questions (about the political). In addition, the recourse to “pre-political” moral principles or values is imperative and inescapable for political philosophy. Therefore, political philosophy has no other option than remaining what, essentially, it has ever been: an area of moral philosophy, a discipline whose research interests are continuous with those of ethics. As its title suggests, this book can be described, as well, as a (new) defence of this general conclusion concerning the specific of and the path to follow by political philosophy.
Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie.
Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani.
Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile
prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru."
Cartea de faţă este principalul rezultat al acestui workshop. Ea a fost gândită şi propusă spre publicare în primul rând din speranţa că va fi utilă celor care doresc să se iniţieze – sau celor care încearcă să-i iniţieze pe alţii – în teoria şi filosofia social-politică (mai ales cea contemporană). Aceasta cu atât mai
mult cu cât, la noi, lucrările de acest tip (fie semnate de autori români, fie traduceri) sunt încă destul de rare. Mă refer aici la lucrările care acordă o atenţie specială (şi) filosofiei politice (teoriei politice normative), nu doar ştiinţei politice sau politologiei (teoriei politice empirice). Dacă cele din urmă apar din ce în ce mai frecvent în ultima vreme, cele dintâi rămân, din păcate, foarte puţine, chiar insuficiente.
Cartea nu este nici pe departe una exhaustivă. În ciuda acestui „defect”, cred că ea îşi poate îndeplini totuşi obiectivul fundamental, fie şi numai pentru că oferă analize, prezentări şi comentarii despre câteva dintre cele mai importante concepte şi teorii din teoria socială şi politică recentă. Mai mult, în cadrul
ei sunt discutate inclusiv unele concepte sau/şi teorii încă puţin analizate la noi (precum „multiculturalismul”, „dreptatea socială”, „genul” sau „democraţia deliberativă”).
Se obişnuieşte uneori ca autorul introducerii unui volum de acest tip să prezinte în rezumat şi principalele idei apărate sau/şi metodologii utilizate de autorii fiecăruia dintre capitole. Eu nu voi face acest lucru. Motivul? Aş risca să fiu redundant, de vreme ce astfel de precizări şi rezumate au fost deja realizate de autorii volumului, chiar în debutul capitolelor pe care le semnează.
Acestea fiind spuse, ţin să mai evidenţiez doar un singur lucru: aşa cum se va observa cu siguranţă, multe dintre capitolele lucrării nu sunt simple texte introductive (deşi au, fără îndoială, şi o astfel de dimensiune). Altfel spus, autorii acestor capitole nu s-au mulţumit să prezinte doar ideile, argumentele sau teoriile altor autori (şi în special ale celor consideraţi de referinţă) în problemele pe care le analizează. De multe ori, ei prezintă, dimpotrivă, şi idei, opinii, interpretări, argumente, perspective sau chiar teorii ori măcar „semiteorii” proprii asupra conceptelor şi problemelor pe care le abordează. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Pentru fiecare dintre autorii capitolelor din acest volum, conceptele şi problemele pe care le prezintă aici constituie o preocupare sistematică şi constantă, dacă nu chiar preocuparea lor fundamentală, cel puţin în ultimii ani. De altfel, cel puţin în România, preocupările şi contribuţiile în domeniu ale multora dintre ei sunt deja cunoscute şi comentate, fie şi doar în cercul restrâns al specialiştilor şi al celor interesaţi de teoria social-politică.
James FILLER, Recovering Plato: A Platonic Virtue Epistemology
B.J.C. MADISON, Epistemic Internalism, Justification, and Memory
Frederic PETERS, Consciousness Should Not be Confused With Qualia
Debate
Benjamin W. McCRAW, Virtue Epistemology, Testimony, and Trust
Moti MIZRAHI, Phenomenal Conservatism, Justification, and Self-Defeat
Reviews
Susan HAACK, Putting Philosphy to Work. Inquiry and Its place in Culture. Essays on Science, Religion, Law, Literature, and Life, reviewed by Teodor Dima
Adrian COSTACHE, From Historical Change to Historical Knowledge: Directions of a New Epistemology of the Human Sciences
Simon D'ALFONSO, Explicating a Standard Externalist Argument against the KK Principle
Andrew McFARLAND, Misfired Slingshots: A Case Study on the Confusion of Metaphysical and Semantic Considerations
Teodor NEGRU, Self: A Dynamic Approach
Debate
Thomas KROEDEL, Why Epistemic Permissions Don’t Agglomerate – Another Reply to Littlejohn
Robin McKENNA, Why Assertion and Practical Reasoning Are Possibly Not Governed by the Same Epistemic Norm
Reviews
David CHRISTENSEN and Jennifer LACKEY, eds., The Epistemology of Disagreement: New Essays, reviewed by Eugen Huzum
Philippe HUNEMAN, ed., Functions: Selection and Mechanism, reviewed by Ciprian Jeler
Stephen HETHERINGTON, ed., Epistemology: The Key Thinkers, reviewed by Cătălina-Daniela Răducu
In cele ce urmează voi analiza pe rând, în limitele spațiului pe care îl am la dispoziție, fiecare dintre aceste solicitări. Obiectivul meu fundamental este acela de a arăta că – și de a explica de ce – niciuna dintre ele nu este o solicitare „rezonabilă”. Prin aceasta înțeleg că niciuna dintre solicitările Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu este suficient susținută argumentativ și – mai ales – că niciuna dintre ele nu este compatibilă cu idealul unei societăți organizate și guvernate în baza unor valori precum libertatea, egalitatea și echitatea în relațiile dintre cetățeni. Ceea ce sper să arăt este, cu alte cuvinte, că, dat fiind respectul pe care îl datorăm acestor valori, România trebuie să rămână și în viitor un stat laic sau, poate mai corect spus, unul neutru din punct de vedere religios, așa cum statuează în prezent articolul 9 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Articolul precizează, reamintesc, că în România „nu există religie de stat” și că „statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee” .
de stânga precum cei menţionaţi, ci şi libertarieni. Robert Nozick, probabil cel mai important filosof libertarian, este unul dintre cele mai bune exemple în acest sens.
Acest răspuns despre ceea ce conferă înainte de orice specificitate liberalismului este, desigur, unul controversat. Argumente rezonabile au fost avansate nu doar pentru, ci şi împotriva sa. În orice caz, mulţi filosofi politici care se declară (şi care sunt consideraţi de obicei) liberali au respins neutralismul. De asemenea, probabil pentru a fi consistente cu faptul că nu toţi filosofii care se consideră liberali sunt şi adepţi ai neutralismului, foarte multe dintre definiţiile oferite de obicei liberalismului pun foarte puţin accent, dacă nu chiar ignoră complet neutralismul. Dincolo de cum anume ne plasăm în această controversă pe marginea definirii liberalismului, cel puţin un lucru rămâne totuşi incontestabil: acela că neutralismul reprezintă un element constitutiv central pentru foarte multe concepţii liberale contemporane. Mai mult, deşi unii dintre criticii săi s-au grăbit nu cu foarte mult timp în urmă să-i facă deja „autopsia”, neutralismul rămâne şi astăzi una dintre principalele teorii politice apărate de o serie importantă de filosofi liberali.
În cele ce urmează voi prezenta această teorie politică urmând, în esenţă, patru paşi. Voi începe cu definirea neutralismului şi cu unele precizări şi explicaţii importante pentru înţelegerea adecvată a susţinerii lui fundamentale. Al doilea pas este dedicat evidenţierii şi explicării celor mai importante argumente neutraliste. Mă voi concentra apoi asupra caracterizării principalelor versiuni ale acestei teorii politice şi a reliefării argumentelor pe baza cărora se legitimează ele. În sfârşit, într-un ultim pas, voi expune obiecţiile sau argumentele anti-neutraliste şi – totodată – replicile neutraliştilor liberali la ele. Şi de această dată va fi vorba, trebuie să precizez, doar despre obiecţiile cele mai importante (şi mai „rezonabile”), nu despre toate obiecţiile, mai mult sau mai puţin plauzibile, care au fost aduse neutralismului de criticii săi
Ţin să fac, de la bun început, o precizare: probabil că titlul corect al acestui capitol ar fi trebuit să fie „Egalitarianismul domestic”. Aceasta deoarece el prezintă doar teoriile egalitariene interesate cu precădere sau chiar exclusiv de problema dreptăţii în cadrul unei comunităţi statale. Dezvoltările recente ale egalitarianismului ne obligă însă să distingem şi un egalitarianism global sau internaţional (unul care extinde problema dreptăţii dincolo de graniţele statului) şi un egalitarianism local sau specific (focalizat doar pe distribuţia unui anume bun în cadrul comunităţii, de cele mai multe ori accesul la îngrijirea medicală sau, mai recent, sănătatea). Nu în ultimul rând, egalitarianismul a fost dezvoltat şi ca poziţie referitoare la problema dreptăţii între generaţii. Nici egalitarianismul global, nici cel local şi nici cel intergeneraţional nu vor fi însă, după cum am sugerat, discutate aici. Aceasta nu pentru că ele nu ar fi trebuit sau nu ar fi meritat să fie prezentate în acest capitol. Totuşi, dacă aş fi făcut acest lucru, capitolul s-ar fi extins nepermis de mult. În plus, în decizia mea a contat foarte mult şi faptul că cel puţin egalitarianismul local sau specific (aşa cum a fost el dezvoltat în teoria dreptăţii în distribuţia serviciilor de îngrijire medicală) beneficiază deja de o prezentare şi o analiză (critică) atentă şi extinsă la noi.
Exceptând această introducere, capitolul este structurat în patru secţiuni principale. El debutează aşa cum se aşteaptă de obicei de la un text introductiv: cu o încercare de definire sau caracterizare generală a egalitarianismului. Deşi poate părea surprinzător, definirea egalitarianismului este o problemă controversată. În cadrul acestei secţiuni prezint pe scurt opinia mea în problema în cauză şi – totodată – alte câteva aspecte importante legate de specificul egalitarianismului ca teorie filosofico-politică.
Prima secţiune evidenţiază, de asemenea, că egalitarianismul a fost şi este apărat în mai multe versiuni de către filosofii politici contemporani. De o importanţă fundamentală în acest sens este distincţia între egalitarianismul distributiv şi egalitarianismul relaţional. Fiecare dintre aceste versiuni fundamentale ale egalitarianismului contemporan, dar mai ales prima dintre ele, a fost apărată, la rândul său, în mai multe variante. De altfel, egalitarienii se află de ceva vreme într-o dezbatere adesea aprigă şi furtunoasă cu privire la care dintre aceste variante reprezintă cea mai bună interpretare a egalitarianismului. Următoarele două secţiuni ale capitolului prezintă cât mai exhaustiv mi-a stat în putinţă cele mai importante idei, intuiţii şi argumente aflate la baza celor mai influente teorii egalitariene şi a dezbaterilor şi controverselor dintre apărătorii lor.
Capitolul se încheie tot „la modul clasic” pentru un text introductiv. Astfel, ultima lui secţiune este dedicată unei scurte prezentări şi analize a principalelor obiecţii aduse egalitarianismului de către criticii săi."
Keywords: distributive egalitarianism, formal equality, pure egalitarianism, relational egalitarianism, social justice, substantial equality
Keywords: social justice, transcendentalism, feasibility objection, redundancy objection, Amartya Sen, John Rawls
punct de vedere conceptul de „dreptate socială”. Pe ce îmi bazez această bănuială? Pe faptul că, aşa cum se poate constata examinând cărţile sau revistele din acest domeniu, dreptatea socială este unul dintre cele mai abordate şi mai dezbătute subiecte din filosofia politică a ultimilor cincizeci de ani.
Această situaţie nu este rezultatul întâmplării. Problema identificării principiilor organizării drepte a unei societăţi este considerată – şi, fără îndoială, este – una dintre cele mai importante probleme ale filosofiei politice. Pentru mulţi filosofi politici, ea este chiar cea mai importantă problemă a filosofiei politice, la fel cum dreptatea este cea dintâi virtute a unei „societăţi bune”. John Rawls, spre exemplu, filosoful care a avut cea mai mare contribuţie la concentrarea filosofiei politice recente pe problema dreptăţii sociale (din păcate, de multe ori în detrimentul celorlalte probleme importante ale acesteia), şi-a dezvoltat celebra sa teorie a dreptăţii sociale (şi) ca urmare a convingerii că dreptatea „este prima virtute a instituţiilor sociale, la fel cum este adevărul pentru sistemele de gândire. Oricât de elegantă sau economică ar fi, o teorie trebuie respinsă sau revizuită dacă nu este adevărată; la fel, indiferent de cât de eficiente sau bine organizate ar fi, instituţiile trebuie reformate sau abolite dacă sunt nedrepte. (…) Singurul lucru care ne permite să acceptăm o teorie eronată este lipsa uneia mai bune; în mod analog, o nedreptate este tolerabilă numai atunci când este necesară pentru a evita o nedreptate şi mai mare. Fiind primele virtuţi ale activităţilor umane, adevărul şi dreptatea sunt de necompromis”.
Conceptul de „dreptate socială” este, însă, şi unul dintre cele mai controversate concepte ale filosofiei politice. Foarte puţine aspecte legate de acest concept nu sunt înconjurate de controverse şi dezbateri argumentative. Cred că nu greşesc dacă afirm că există doar trei astfel de aspecte. Primul este acela că
dreptatea, fie ca virtute individuală, fie ca virtute a unei societăţi, constă, în esenţă, în a da fiecăruia ceea ce i se cuvine (sau ceea ce i se datorează, ceea ce este îndreptăţit să primească). Al doilea este acela că, spre deosebire de conceptul de „dreptate distributivă”, introdus în vocabularul filosofic încă de Aristotel,
conceptul de „dreptate socială” este unul mult mai recent, utilizat pentru prima dată abia în prima jumătate a secolului XIX. În sfârşit, al treilea este acela că dreptatea socială nu trebuie confundată cu dreptatea legală sau retributivă (dreptatea în pedepsirea celor vinovaţi de infracţiuni).
Unii autori ar introduce pe lista aspectelor necontroversate legate de conceptul de „dreptate socială” şi un al patrulea aspect. Mă refer la ideea că dreptatea socială se distinge în mod clar de caritate. Este adevărat, cei mai mulţi filosofi operează o astfel de distincţie. De obicei, caritatea este prezentată ca o
virtute morală privată şi strict voluntară faţă de ceilalţi membri ai societăţii, în vreme ce dreptatea este prezentată ca o virtute sau o datorie morală a cărei respectare poate fi impusă (enforced) în mod legitim de către stat. Există însă şi filosofi care au contestat, mai mult sau mai puţin explicit, legitimitatea şi semnificaţia morală a acestei distincţii. Doi dintre aceşti filosofi sunt Allen Buchanan şi Jeremy Waldron. Ambii au încercat să arate că, de fapt, şi respectarea exigenţelor carităţii poate fi uneori impusă în mod legitim din punct de vedere moral de către stat. Buchanan a făcut chiar mai mult: a încercat să demonstreze caracterul problematic al tuturor modalităţilor prin care filosofii politici au încercat să traseze o distincţie netă între dreptatea socială şi caritate.
Unele dintre cele mai importante controverse declanşate de conceptul de „dreptate socială” sunt cele legate de definirea, de specificarea şi de legitimitatea acestui concept. Prima este, în esenţă, o controversă în privinţa răspunsului la următoarea întrebare: care este cadrul conceptual care surprinde cel mai
bine trăsătura fundamentală a dreptăţii şi nedreptăţii sociale? A doua este o controversă în privinţa exigenţelor sau a principiilor „corecte” sau „adecvate” ale dreptăţii sociale. În sfărşit, a treia este o controversă pe marginea acceptabilităţii apelului la conceptul de „dreptate socială”.
În cea mai mare parte a capitolului de faţă prezint pe scurt principalele idei, poziţii şi argumente invocate de filosofii politici recenţi în cadrul fiecăreia dintre aceste controverse. Pentru a respecta specificul unui capitol introductiv, am încercat să fiu cât mai imparţíal în prezentarea lor. Există însă şi locuri în care am exprimat sau măcar am sugerat propriile mele opinii. Sper totuşi că acest lucru nu îl va împiedica prea mult pe cititor să caute să-şi formeze şi să-şi întemeieze cât mai solid propriile sale opinii cu privire la chestiunile în dispută.