INTEGRALE

∫ 1𝑑𝑥 = 𝑥 + 𝐶
)*
∫ 𝑥 𝑑𝑥 = *
+ 𝐶

, -./
∫ 𝑥 + 𝑑𝑥 = + 𝐶
+01

∫ 𝑒 , 𝑑𝑥 = 𝑒 , + 𝐶

∫ 𝑒 3, 𝑑𝑥 = −𝑒 3, + 𝐶
6 7)
∫ 𝑒 5, 𝑑𝑥 = + 𝐶
5

9)
∫ 𝑎 , 𝑑𝑥 = + 𝐶
:; 9

97)
∫ 𝑎5, 𝑑𝑥 = + 𝐶
<:; 9

3CDE 5,
∫ sin 𝑥 𝑑𝑥 = − cos 𝑥 + 𝐶 ∫ sin 𝛼𝑥 𝑑𝑥 = + 𝐶
5

EF; 5,
∫ cos 𝑥 𝑑𝑥 = sin 𝑥 + 𝐶 ∫ cos 𝛼𝑥 𝑑𝑥 = + 𝐶
5

3 :; |CDE 5,|
∫ tg 𝑥 𝑑𝑥 = − ln|cos 𝑥| + 𝐶 ∫ tg 𝛼𝑥 𝑑𝑥 = + 𝐶
5

:;|EF; 5, |
∫ ctg 𝑥 𝑑𝑥 = ln|sin 𝑥| + 𝐶 ∫ ctg 𝛼𝑥 𝑑𝑥 = + 𝐶
5

1 1
∫ , 𝑑𝑥 = ln|𝑥| + 𝐶 ∫ ,±9 𝑑𝑥 = ln|𝑥 ± 𝑎| + 𝐶

1 1 , , 1
∫ , *09* 𝑑𝑥 = 9 arctg 9 + 𝐶 ∫ , *09* 𝑑𝑥 = N ln (𝑥 N + 𝑎N ) + 𝐶

1 1 ,39 , 1
∫ , *39* 𝑑𝑥 = N9 ln Q,09 Q + 𝐶 ∫ , *39* 𝑑𝑥 = N ln|𝑥 N − 𝑎N | + 𝐶

1 ,
∫ √, *09* 𝑑𝑥 = lnS𝑥 + √𝑥 N + 𝑎N T + 𝐶 ∫ √, *09* 𝑑𝑥 = √𝑥 N + 𝑎N + 𝐶

1 ,
∫ √, *39* 𝑑𝑥 = lnU𝑥 + √𝑥 N − 𝑎N U + 𝐶 ∫ √, *39* 𝑑𝑥 = √𝑥 N − 𝑎N + 𝐶
 1 , ,
∫ √9*3, * 𝑑𝑥 = arctg 9 + 𝐶 ∫ √9*3, * 𝑑𝑥 = −√𝑎N − 𝑥 N + 𝐶
W
- W , - ./
∫ √𝑥 V 𝑑𝑥 = ∫ 𝑥 𝑑𝑥 = - W
01
+ 𝐶
-

1 , X-./
∫ , - 𝑑𝑥 = ∫ 𝑥 3+ 𝑑𝑥 = + 𝐶
3+01

1
∫ CDE* , 𝑑𝑥 = tg 𝑥 + 𝐶

1
∫ EF;* , 𝑑𝑥 = − ctg 𝑥 + 𝐶

Formula integrarii prin părți:

h h
_ 𝑓∙ 𝑔^ 𝑑𝑥 = 𝑓 ∙ 𝑔|h9 − _ 𝑓′ ∙ 𝑔
9 9

h
𝐴𝑟𝑖𝑎 = 𝐴SΓ]^ T = _ |𝑓(𝑥)|𝑑𝑥 → 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑜 𝑓𝑢𝑛𝑐𝑡𝑖𝑒 𝑓
9
h
^
𝐴𝑟𝑖𝑎 = 𝐴SΓ],j T = _ |𝑓(𝑥) − 𝑔(𝑥)|𝑑𝑥 → 𝑑𝑒𝑙𝑖𝑚𝑖𝑡𝑎𝑡 𝑑𝑒 2 𝑓𝑢𝑛𝑐𝑡𝑖𝑖 𝑓 𝑠𝑖 𝑔
9
h
𝑉𝑜𝑙𝑢𝑚𝑢𝑙 = 𝑉 = 𝜋 _ 𝑓 N(𝑥)𝑑𝑥
9

, ^ u(,) ^

r_ 𝑓(𝑡)𝑑𝑡s = 𝑓(𝑥); r_ 𝑓(𝑡)𝑑𝑡s = 𝑓(𝑢(𝑥)) ∙ 𝑢^ (𝑥)

9 9

9 ^ 9 ^
r_ 𝑓(𝑡)𝑑𝑡s = −𝑓(𝑥); r_ 𝑓(𝑡)𝑑𝑡 s = −𝑓(𝑢(𝑥)) ∙ 𝑢′(𝑥)
, u(,)

x(,) ^

r_ 𝑓(𝑡)𝑑𝑡s = 𝑓(𝑣(𝑥)) ∙ 𝑣 ^(𝑥) − 𝑓(𝑢(𝑥)) ∙ 𝑢′(𝑥)

u(,)

Unde a =constanta
 h
_ 𝑓 ^(𝑥)𝑑𝑥 = 𝑓(𝑥)|h9 = 𝑓(𝑏) − 𝑓(𝑎)
9

h
_ 𝑓 ^^ (𝑥)𝑑𝑥 = 𝑓′(𝑥)|h9
9

Primitive:
𝐹 𝑑𝑒𝑟𝑖𝑣𝑎𝑏𝑖𝑙𝑎
1) Pentru a demonstra ca F este primitiva a lui f trebuie ca: { ^( )
𝐹 𝑥 = 𝑓( 𝑥 )
2) Pentru a afla primitivele unei functii f se calculeaza ∫ 𝑓(𝑥)𝑑𝑥 si avem
∫ 𝑓(𝑥)𝑑𝑥 = 𝐹(𝑥) + 𝐶
3) Pentru a demonstra ca o functie admite primitive se demonstreaza ca este
continua, adica: f continua pe ℝ − {𝑥• } fiind obtinuta prin operatii cu functii
continue elementare. (1)

Studiem continuitatea lui f in 𝑥• :

𝑙• (𝑥• ) = 𝑙‚ (𝑥• ) = 𝑓(𝑥•) ⇒ 𝑓𝑐𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛𝑢𝑎 𝑖𝑛 𝑥• (2)

Din (1) si (2) ⇒ f continua pe ℝ ⇒ f admite primitive pe ℝ.

Pentru a demonstra ca orice primitiva a lui f este strict crescatoare (sau

descrescatoare ) se procedeaza astfel:
𝐹 𝑑𝑒𝑟𝑖𝑣𝑎𝑏𝑖𝑙𝑎
⟶Fie F primitiva a lui f ⇒ { ^( )
𝐹 𝑥 = 𝑓(𝑥 )

⟶F crescatoare (descrescatoare) daca 𝐹 ^ (𝑥) > 0 ( 𝑠𝑎𝑢 < 0)

Dar 𝐹 ^ (𝑥) = 𝑓(𝑥). Deci e suficient sa demonstram ca 𝑓(𝑥) > 0 (𝑠𝑎𝑢 < 0)

Pentru a demonstra ca orice primitiva a lui f este convexa (respectiv concava) se

procedeaza astfel:
𝐹 𝑑𝑒𝑟𝑖𝑣𝑎𝑏𝑖𝑙𝑎
⟶ Fie F primitiva a lui f ⇒ { ^ ( )
𝐹 𝑥 = 𝑓 (𝑥)

⟶F este convexa (respectiv concava) daca 𝐹 ^^ (𝑥) > 0 (𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣 < 0)

⟶Calculam 𝐹′′(𝑥)
Mai intai 𝐹 ^ (𝑥) = 𝑓(𝑥) ⇒ 𝐹 ^^ (𝑥) = 𝑓′(𝑥). Deci e suficient sa demonstram ca
𝑓 ^ (𝑥) > 0 (𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣 < 0)
 DERIVATE
𝑐 ^ = 0

𝑥 ^ = 1

(𝑥 + )^ = 𝑛 ∙ 𝑥 +31

(𝑒 , )^ = 𝑒 ,

(𝑒 3, )^ = −𝑒 3,

(𝑒 5, )^ = 𝛼 ∙ 𝑒 5,

(𝑎 , )^ = 𝑎 , ∙ ln 𝑎

(𝑎3, )^ = −𝑎3, ∙ ln 𝑎

(𝑎5, )^ = 𝛼 ∙ 𝑎5, ∙ ln 𝑎
1
(ln 𝑥)^ = ,

1
(log 9 𝑥)′ = ,∙:; 9
^ 1
S√𝑥T = N ,
√
^ 1
S -√ 𝑥 T = -
+ √, -X/

(sin 𝑥)^ = cos 𝑥 (sin 𝛼𝑥)^ = 𝛼 ∙ cos 𝛼𝑥

(cos 𝑥)^ = − sin 𝑥 (cos 𝛼𝑥)^ = −𝛼 ∙ sin 𝛼𝑥

1 1
(tg 𝑥)^ = CDE* , (ctg 𝑥)^ = − EF;* ,

1 1
(arcsin 𝑥)^ = √13, * (arccos 𝑥) ^ = − √13, *

1 1
(arctg 𝑥) ^ = 10, * (arcctg 𝑥)^ = − 10, *

Funcţii compuse:
(𝑢+) ^ = 𝑛 ∙ 𝑢+31 ∙ 𝑢′

(𝑒 u )^ = 𝑒 u ∙ 𝑢′

(𝑎u )^ = 𝑎u ∙ ln 𝑎 ∙ 𝑢′
1
(ln 𝑢)^ = u ∙ 𝑢′
^ 1
S√𝑢T = N u ∙ 𝑢′
√
^ 1
S -√ 𝑢T = - ∙ 𝑢′
+ u-X/
√

(sin 𝑢)^ = cos 𝑢 ∙ 𝑢′

(cos 𝑢)^ = − sin 𝑢 ∙ 𝑢′

1
(tg 𝑢)^ = CDE* u ∙ 𝑢′

1
(ctg 𝑥)^ = − EF;* u ∙ 𝑢′

1
(arcsin 𝑢)^ = √13u* ∙ 𝑢′

1
(arccos 𝑢)^ = − √13u* ∙ 𝑢′

1
(arctg 𝑢)^ = 10u* ∙ 𝑢′

1
(arcctg 𝑢)^ = − 10u* ∙ 𝑢′

 REGULI DE DRIVARE
(𝑓 ± 𝑔)^ = 𝑓′ ± 𝑔′

(𝑓 ∙ 𝑔)^ = 𝑓 ^ ∙ 𝑔 + 𝑓 ∙ 𝑔′

𝑓 ^ 𝑓 ^ ∙ 𝑔 − 𝑓 ∙ 𝑔′
ˆ ‰ =
𝑔 𝑔N

(𝑐 + 𝑓) ^ = 𝑓′

(𝑐 ∙ 𝑓) ^ = 𝑐 ∙ 𝑓 ^ c = constantă

• f este crescătoare dacă f′(x) > 0 simbol:ä

• f este descrescătoare dacă f′(x) < 0 simbol:æ
• Pentru intervale de monotonie, puncte de extreme, imaginea
funcției, inegalități se alcătuiește tabelul de variație pentru 𝑓 ^ astfel:
Ø Se egalează f ^(x) = 0 și se află x
Ø Tabelul:

x
f′(x)
f(x)

o f este convexă dacă f ^^ (x) > 0 simbol: ∪

o f este concavă dacă f ^^ (x) < 0 simbol: ∩
o Pentru intervale de convexitate si de concavitate și pentru puncte de
inflexiune se alcătuiește tabelul de variație pentru 𝑓′′ astfel:
Ø Se egalează f ^^ (x) = 0 și se află x
Ø Tabelul:

x
f′′(x)
f(x)
Pentru a demonstra că o funcție este continuă în 𝑥• :

𝑙𝑠 ( 𝑥• ) = ,→,
lim“ 𝑓(𝑥)
⎧
⎪ ,”,“
𝑙𝑑 (𝑥• ) = ,→,
lim 𝑓(𝑥)
⎨ ,•,“
“
⎪
⎩𝑓 (𝑥•)

Trebuie să fie egale.

𝑓(𝑥) − 𝑓(𝑎)
lim = 𝑓 ^(𝑎)
,→9 𝑥−𝑎
𝑓′(𝑥) − 𝑓′(𝑎)
lim = 𝑓′′(𝑎)
,→9 𝑥−𝑎
!!! Ecuatia tangentei la 𝑮𝒇 in 𝒙𝟎:

𝒚 − 𝒇(𝒙𝟎) = 𝒇^(𝒙𝟎 )(𝒙 − 𝒙𝟎)

Pentru a demonstra ca o functie 𝑓: 𝐴 → 𝐵 este inversabila se procedeaza astfel:

→ 𝑓 𝑖𝑛𝑣𝑒𝑟𝑠𝑎𝑏𝑖𝑙𝑎 𝑑𝑎𝑐𝑎 𝑓 𝑏𝑖𝑗𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎

𝑓 𝑖𝑛𝑗𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎
→ 𝑓 𝑏𝑖𝑗𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎 𝑑𝑎𝑐𝑎 {
𝑓 𝑠𝑢𝑟𝑗𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎

Injectivitate:
Se calculeaza 𝑓 ^ (𝑥) si se demonstreaza ca 𝑓 ^ (𝑥) > 0 sau 𝑓 ^ (𝑥) < 0 pe tot
domeniul A ⇒ f este strict crescatoare (sau descrescatoare) pe A ⇒ f injectiva.

Surjectivitatea:
Se calculeaza limitele la capetele domeniului A .
Exemplu:

Sa zicem ca 𝐴 = ℝ = (−∞, +∞); 𝐵 = (1, ∞)

lim 𝑓(𝑥 ) = 1 (𝑠𝑎𝑢 ∞)

,→3Ÿ
lim 𝑓(𝑥) = ∞ (𝑠𝑎𝑢 1) ¡ ⇒ 𝐼V 𝑓 = (1, ∞) = 𝐵 ⇒
,→0Ÿ
𝑓 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛𝑢𝑎 𝑝𝑒 𝐴 ⇒ 𝑓 𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑒𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝐷𝑎𝑟𝑏𝑜𝑢𝑥

f surjectiva.
 GEOMETRIE
I. Ecuația unei drepte:
1. Când se cunosc 2 puncte ale dreptei 𝐴(𝑋¤ , 𝑌¤ ) ; 𝐵(𝑋¦ , 𝑌¦ )
𝒙 𝒚 𝟏
𝒅𝒆𝒕. 𝑨𝑩 = - 𝑿𝑨 𝒀𝑨 𝟏- = 𝟎
𝑿𝑩 𝒀𝑩 𝟏

2. Când se cunoaste un puncte al dreptei 𝑀(𝑋• , 𝑌• ) și e perpendiculară

sau paralelă pe o altă dreaptă d

𝑫: 𝒚 − 𝒚𝟎 = 𝒎(𝒙 − 𝒙𝟎 ) → se folosește și pentru ecuația înălțimii

𝒎 = 𝒑𝒂𝒏𝒕𝒂 𝒍𝒖𝒊 𝑫 = 𝒎𝑫
𝐃 ⊥ 𝐝 ⇒ 𝐦𝐃 ∙ 𝐦𝐝 = −𝟏
Dacă
𝐃 ∥ 𝐝 ⇒ 𝐦𝐃 = 𝐦𝐝
3𝒂
Dacă se dă ecuația lui 𝒅: 𝒂𝒙 + 𝒃𝒚 + 𝒄 = 𝟎 ⇒ 𝒎𝒅 = 𝒃

𝐘 3𝐘
Dacă se dau punctele 𝑨(𝑿𝑨 , 𝒀𝑨) ; 𝑩(𝑿𝑩 , 𝒀𝑩 ) ⇒ 𝐦𝐀𝐁 = 𝐗𝐁3𝐗𝐀
𝐁 𝐀

II. Distanțe:
1. Distanța între 2 puncte 𝐴(𝑋¤ , 𝑌¤ ) ; 𝐵(𝑋¦ , 𝑌¦ ) (lungimea lui AB)
𝐴𝐵 = Í (𝑋¦ − 𝑋¤)N + (𝑌¦ − 𝑌¤ )N
2. Distanța de la un punct 𝐴(𝑋• , 𝑌• ) la o dreaptă d: ax + by + c = 0 este
|𝑎𝑥• + 𝑏𝑦• + 𝑐|
𝑑(𝐴, 𝑑) =
√𝑎N + 𝑏 N
ò
se folosește și pentru lungimea înălțimii

III. Aria triunghiului: A

1. Când se dau 2 laturi și unghiul dintre ele:
¤¦∙¤Ö∙EF; ¤
𝐴ÒÓÔÕ = N
B C
 2. Când se dau toate laturile a,b,c:
90h0×
𝐴Ò¤¦Ö = Í𝑝(𝑝 − 𝑎)(𝑝 − 𝑏)(𝑝 − 𝑐) ; 𝑝= (semiperimetru)
N

3. Când se dau vârfurile 𝐴(𝑋¤ , 𝑌¤) ; 𝐵(𝑋¦ , 𝑌¦ ) ; 𝐶(𝑋Ö , 𝑌Ö )

𝑋¤ 𝑌¤ 1
1
𝐴Ò¤¦Ö = N ∙ |∆| ; ∆= -𝑋¦ 𝑌¦ 1-
𝑋× 𝑌× 1

𝑋¤ 𝑌¤ 1
Dacă ∆= - 𝑋¦ 𝑌¦ 1- = 0 ⇒ 𝐴, 𝐵, 𝐶 − 𝑐𝑜𝑙𝑖𝑛𝑖𝑎𝑟𝑒
𝑋× 𝑌× 1
Ö/∙Ö*
4. 𝐴Ò‚Ù6ÚÛu+jÜÝ× = ; înălțimea = ℎÒ‚Ù6ÚÛu+jÜÝ× = Ö!ÝÚ∙Ö"
N
ß *√à ß√ à
𝐴Ò6×ÜÝß9Û6Ù9ß = ; ℎÒ6×ÜÝß9Û6Ù9ß =
á N
IV. Teorema cosinusului ș𝐢 Teorema sinusurilor
1. Teorema cosinusului:
- se aplică atunci când se dau toate laturile și se cere un unghi
sau un cosinus
- se mai aplică atunci când se dau 2 laturi și unghiul dintre ele
și se cere a treia latură
𝐵𝐶 N = 𝐴𝐵N + 𝐴𝐶 N − 2 ∙ 𝐴𝐵 ∙ 𝐴𝐶 ∙ cos 𝐴
𝐴𝐶 N = 𝐴𝐵N + 𝐵𝐶 N − 2 ∙ 𝐴𝐵 ∙ 𝐵𝐶 ∙ cos 𝐵
𝐴𝐵N = 𝐴𝐶 N + 𝐵𝐶 N − 2 ∙ 𝐴𝐶 ∙ 𝐵𝐶 ∙ cos 𝐶
2. Teorema sinusurilor:
- se aplică atunci când se cere un sinus, când în problemă apar
mai multe unghiuri, când se cere sau când apare R
¤¦ ¤Ö ¦Ö
= EF; ¦ = EF; ¤ = 2𝑅 ; R=raza cercului circumscris
EF; Ö

9∙h∙×
𝑅= ; a,b,c= laturile Δ,
á∙ä
S= aria Δ = Í𝑝(𝑝 − 𝑎)(𝑝 − 𝑏)(𝑝 − 𝑐)
Raza cercului înscris:
ä
𝑟=Ú
S= aria
90h0×
𝑝= (semiperimetru)
N
 Linii importante în triunghi
I. MEDIANA:
1. Cum se află ecuația medianei duse din A în DABC
æç0æè éç0éè
ðSe află M mijlocul lui BC ⇒ 𝑀( , )
N N

𝑥 𝑦 1
ðSe scrie ecuația medianei AM: 𝐴𝑀: - 𝑋¤ 𝑌¤ 1- = 0
𝑋ê 𝑌ê 1
2. Cum se află lungimea medianei din A

ðSe află M mijlocul lui BC

ðSe scrie formula: 𝐴𝑀 = Í(𝑋ê − 𝑋¤ )N + (𝑌ê − 𝑌¤ )N

3. Cum se află centrul de greutate (intersecția medianelor):

𝑋¤ + 𝑋¦ + 𝑋Ö 𝑌¤ + 𝑌¦ + 𝑌Ö
𝐺( , )
3 3

II. INALTIMEA:
1. Cum se află ecuația înalțimii dusă din A:
 ð se scrie formula: 𝐴𝐷: 𝑦 − 𝑦• = 𝑚(𝑥 − 𝑥• ), unde (𝑥• , 𝑦• ) sunt
coordonatele punctului cunoscut al înalțimii, adică în acest caz A

ðapoi se află 𝑚 = 𝑚¤í Din 𝐴𝐷 ⊥ 𝐵𝐶 ⇒ 𝑚¤í ∙ 𝑚¦Ö = −1 iar

é 3é
𝑚¦Ö = æî 3æç
è ç

2. Cum se află lungimea înălțimii din A

|9,“ 0hï“ 0×|
ðse scrie formula: 𝐴𝐷 = 𝑑(𝐴, 𝐵𝐶) = , unde ax+by+x=0 este
√9* 0h*
𝑥 𝑦 1
ecuația lui BC (care trebuie aflată după formula 𝐵𝐶: -𝑋¦ 𝑌¦ 1 - = 0),
𝑋Ö 𝑌Ö 1
iar (𝑥• , 𝑦• ) sunt coordonatele lui A.
3. Cum se află ortocentrul ( intersecția înălțimilor = H)
ðse află ecuațiile a doua înălțimi ale triunghiului, de exemplu: înălțimea
din A și înălțimea din B (cum am vazut mai sus) și apoi se face sistem
din cele 2 ecuații și se află x si y care sunt coordonatele lui H.
III. Mediatoarea: unui segment BC (perpendicular pe mijlocul lui BC)

1. Cum se află ecuația mediatoarei:

ðse scrie formula: 𝑑: 𝑦 − 𝑦• = 𝑚(𝑥 − 𝑥• ), unde (𝑥• , 𝑦• ) sunt
æç 0æè éç 0éè
,
N N
coordonatele lui M → 𝑚𝑖𝑗𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝐵𝐶 ð ↓ ↓ ò
𝑥• 𝑦•
é 3é
ðapoi: 𝑑 ⊥ 𝐵𝐶 ⇒ 𝑚‚ ∙ 𝑚¦Ö = −1, iar 𝑚¦Ö = æ è3æç .
è ç
 TRIGONOMETRIE
sinN 𝑥 + cos N 𝑥 = 1 → se aplică atunci când se știe sinusul și se cere
cosinusul (sau invers).

sin 𝑥
tg 𝑥 =
cos 𝑥
cos 𝑥
ctg 𝑥 =
sin 𝑥
sin(𝑎 + 𝑏) = sin 𝑎 ∙ cos 𝑏 + sin 𝑏 ∙ cos 𝑎

sin(𝑎 − 𝑏) = sin 𝑎 ∙ cos 𝑏 − sin 𝑏 ∙ cos 𝑎

cos(𝑎 + 𝑏) = cos 𝑎 ∙ cos 𝑏 − sin 𝑎 ∙ sin 𝑏

cos(𝑎 − 𝑏) = cos 𝑎 ∙ cos 𝑏 + sin 𝑎 ∙ sin 𝑏

 tg 𝑎 + tg 𝑏
tg(𝑎 + 𝑏) =
1 − tg 𝑎 ∙ tg 𝑏
tg 𝑎 − tg 𝑏
tg(𝑎 − 𝑏) =
1 + tg 𝑎 ∙ tg 𝑏

sin 2𝑥 = 2 ∙ sin 𝑥 ∙ cos 𝑥

cos N 𝑥 − sinN 𝑥
cos 2𝑥 = ó 2 ∙ cos N 𝑥 − 1
1 − 2 ∙ sinN 𝑥
2 ∙ tg 𝑥
tg 2𝑥 =
1 − tg N 𝑥
1
ctg 𝑥 =
tg 𝑥
𝑎+𝑏 𝑎−𝑏
sin 𝑎 + sin 𝑏 = 2 ∙ sin ∙ cos
2 2
𝑎−𝑏 𝑎+𝑏
sin 𝑎 − sin 𝑏 = 2 ∙ sin ∙ cos
2 2
𝑎+𝑏 𝑎−𝑏
cos 𝑎 + cos 𝑏 = 2 ∙ cos ∙ cos
2 2
𝑎+𝑏 𝑎−𝑏
cos 𝑎 − cos 𝑏 = −2 ∙ sin ∙ sin
2 2
1
sin 𝑎 ∙ sin 𝑏 = ∙ [ cos(𝑎 − 𝑏) − cos (𝑎 + 𝑏)]
2
1
sin 𝑎 ∙ cos 𝑏 = ∙ [sin(𝑎 + 𝑏) + sin (𝑎 − 𝑏)]
2
1
cos 𝑎 ∙ cos 𝑏 = ∙ [cos(𝑎 + 𝑏) + cos (𝑎 − 𝑏)]
2
sin 3𝛼 = 3 ∙ sin 𝛼 − 4 ∙ sinà 𝛼

cos 3𝛼 = 4 ∙ cos à 𝛼 − 3 ∙ cos 𝛼

 𝜋
sin ÷ − 𝑥ø = cos 𝑥
2
𝜋
cos ÷ − 𝑥ø = sin 𝑥
2
sin(𝜋 − 𝑥) = sin 𝑥

cos(𝜋 − 𝑥) = − cos 𝑥

sin 0 = 0 cos 0 = 1
ù ù
sin N = 1 cos N = 0

sin 𝜋 = 0 cos 𝜋 = −1
àù àù
sin = −1 cos =0
N N

sin 2𝜋 = 0 cos 2𝜋 = 1
1, 𝑘 → 𝑝𝑎𝑟
sin 𝑘𝜋 = 0, 𝑘𝜖Ζ cos 𝑘𝜋 = {
−1, 𝑘 → 𝑖𝑚𝑝𝑎𝑟
) )
N∙ýþ* 13ýþ* *
sin 𝑥 = ) cos 𝑥 = )
10ýþ* * 10ýþ* *

ýþ* , 1
sinN 𝑥 = cos N 𝑥 =
10ýþ* , 10ýþ* ,

, 13CDE , 13CDE N,
sin = ±ÿ sinN 𝑥 =
N N N

, 10CDE , 10CDE N,
cos = ±ÿ cos N 𝑥 =
N N N

𝛼 sin 𝛼
tg =
2 1 + cos 𝛼
 Ecuații trigonometrice
sin 𝑥 = 𝑎 ∈ [−1,1 ] ⇒ 𝑥 = (−1) " ∙ arcsin 𝑎 + 𝑘𝜋, 𝑘𝜖ℤ

cos 𝑥 = 𝑎 ∈ [−1,1] ⇒ 𝑥 = ± arccos 𝑎 + 2𝑘𝜋, 𝑘𝜖ℤ

tg 𝑥 = 𝑎 ⇒ 𝑥 = arctg 𝑎 + 𝑘𝜋, 𝑘𝜖ℤ

ctg 𝑥 = 𝑎 ⇒ 𝑥 = arcctg 𝑎 + 𝑘𝜋, 𝑘𝜖ℤ

sin 𝑓(𝑥) = sin 𝑔(𝑥) ⇒ 𝑓(𝑥) = (−1)" ∙ 𝑔(𝑥) + 𝑘𝜋, 𝑘𝜖ℤ

cos 𝑓(𝑥) = cos 𝑔(𝑥) ⇒ 𝑓(𝑥) = ± 𝑔(𝑥) + 2𝑘𝜋, 𝑘𝜖ℤ

tg 𝑓(𝑥) = tg 𝑔(𝑥) ⇒ 𝑓(𝑥) = 𝑔(𝑥) + 𝑘𝜋, 𝑘𝜖ℤ

ctg 𝑓(𝑥) = ctg 𝑔(𝑥) ⇒ 𝑓(𝑥) = 𝑔(𝑥) + 𝑘𝜋, 𝑘𝜖ℤ

sin(arcsin 𝑥) = 𝑥, 𝑥 ∈ [−1,1]
𝜋 𝜋
arcsin(sin 𝑥) = 𝑥, 𝑥 ∈ $− , %
2 2
cos(arccos 𝑥) = 𝑥, 𝑥 ∈ [−1,1]

arccos(cos 𝑥) = 𝑥, 𝑥 ∈ [0, 𝜋]

tg(arctg 𝑥) = 𝑥, 𝑥 ∈ ℝ
𝜋 𝜋
arctg(tg 𝑥) = 𝑥, 𝑥𝜖 ÷− , ø
2 2
ctg(arcctg 𝑥) = 𝑥, 𝑥 ∈ ℝ

arcctg(ctg 𝑥) = 𝑥, 𝑥 ∈ (0, 𝜋)
 ALGEBRA
1. Progresii aritmetice: 2, 5, 8, 11, ...
𝒂𝒏 = 𝒂𝟏 + (𝒏 − 𝟏) ∙ 𝒓

(𝒂𝟏 + 𝒂𝒏 ) ∙ 𝒏
𝑺𝒏 =
𝟐
𝒓 = 𝒂𝟐 − 𝒂𝟏 𝒔𝒂𝒖 𝒂𝟑 − 𝒂𝟐 𝒔𝒂𝒖 𝒂𝒏0𝟏 − 𝒂𝒏

a,b,c termini consecutivi ai unei progresii aritmetice ⇔ 𝟐 ∙ 𝒃 = 𝒂 + 𝒄

2. Pregresii geometrice: 𝟑, 𝟑𝟐 , 𝟑𝟑 , 𝟑𝟒 , …
𝒃𝒏 = 𝒃𝟏 ∙ 𝒒𝒏3𝟏
𝒃𝟏 (𝒒𝒏 − 𝟏)
𝑺𝒏 =
𝒒−𝟏

𝒃𝟐 𝒃𝟑 𝒃𝒏0𝟏
𝒒= 𝒔𝒂𝒖 𝒔𝒂𝒖
𝒃𝟏 𝒃𝟐 𝒃𝒏

a,b,c termini consecutivi ai unei progresii geometrice ⇔ 𝒃𝟐 = 𝒂 ∙ 𝒄

3. Numere complexe: 𝒊𝟐 = −𝟏
𝒛 = 𝒂 + 𝒃𝒊

𝒛0 = 𝒂 − 𝒃𝒊 (conjugatul), 𝑹𝒆(𝒛) = 𝒂, 𝑰𝒎(𝒛) = 𝒃

−𝒃 ± 𝒊Í|𝚫|
𝒛𝟏,𝟐 =
𝟐𝒂

|𝒛| = Í𝒂𝟐 + 𝒃𝟐

Forma trigonometrica a unui numar complex:

𝒛 = 𝒓(𝐜𝐨𝐬 𝜶 + 𝒊 ∙ 𝐬𝐢𝐧 𝜶) , 𝒓 = |𝒛|
 𝒌 = 𝟎, 𝒅𝒂𝒄𝒂 𝑴(𝒂, 𝒃)𝝐 𝑪𝚰
𝒃
𝜶 = 𝐚𝐫𝐜𝐭𝐠 + 𝒌𝝅, ?𝒌 = 𝟏, 𝒅𝒂𝒄𝒂 𝑴(𝒂, 𝒃)𝝐 𝑪𝚰𝚰 𝒔𝒂𝒖 𝑪𝚰𝚰𝚰
𝒂
𝒌 = 𝟐, 𝒅𝒂𝒄𝒂 𝑴(𝒂, 𝒃)𝝐 𝑪𝚰𝐕

(𝐜𝐨𝐬 𝜶 + 𝒊 ∙ 𝐬𝐢𝐧 𝜶)𝒏 = 𝐜𝐨𝐬 𝒏 ∙ 𝜶 + 𝒊 ∙ 𝐬𝐢𝐧 𝒏 ∙ 𝜶 (Formula lui MOIVRE)

3𝟏±𝒊√𝟑
𝒛𝟏,𝟐 = sunt solutiile ecuatiei:
𝟐

𝟏±𝒊√𝟑
𝒛𝟏,𝟐 = sunt solutiile ecuatiei:
𝟐

𝒛𝟐 − 𝒛 + 𝟏 = 𝟎 ⇒ 𝒛𝟑 + 𝟏 = (𝒛 + 𝟏) EF
(𝒛𝟐FFGF
−𝒛+ 𝟏) = 𝟎 ⇒ 𝒛𝟑 = −𝟏
FFH
𝟎

𝟏, 𝒏 = 𝟒𝒌
𝒊, 𝒏 = 𝟒𝒌 + 𝟏
𝒊𝒏 = I
−𝟏, 𝒏 = 𝟒𝒌 + 𝟐
−𝒊, 𝒏 = 𝟒𝒌 + 𝟑

4. Combinatorica:
𝒏! 𝒏!
𝑪𝒌𝒏 = 𝒌!(𝒏3𝒌)! ; 𝑨𝒌𝒏 = (𝒏3𝒌)!
, 𝒏 ≥ 𝒌 𝒔𝒊 𝒏, 𝒌𝝐ℕ
𝑷𝒌 = 𝒌! = 𝟏 ∙ 𝟐 ∙ 𝟑 ∙ … ∙ 𝒌

Suma coeficientilor binomiali:

𝑪𝟎𝒏 + 𝑪𝟏𝒏 + 𝑪𝟐𝒏 + … + 𝑪𝒏𝒏 = 𝟐𝒏
Suma coeficientilor binomiali de rang par:
𝑪𝟎𝒏 + 𝑪𝟐𝒏 + 𝑪𝟒𝒏 + … = 𝟐𝒏3𝟏
Suma coeficientilor binomiali de rang impar:
𝑪𝟏𝒏 + 𝑪𝟑𝒏 + 𝑪𝟓𝒏 + … = 𝟐𝒏3𝟏

𝑷𝝐(𝒂 + 𝒃)𝒏 ⇒ 𝑻𝒌0𝟏 = 𝑪𝒌𝒏 ∙ 𝒂𝒏3𝒌 ∙ 𝒃𝒌

𝑷𝝐(𝒂 − 𝒃)𝒏 ⇒ 𝑻𝒌0𝟏 = (−𝟏)𝒌 ∙ 𝑪𝒌𝒏 ∙ 𝒂𝒏3𝒌 ∙ 𝒃𝒌
 Ø Numarula tuturor submultimilor unei multimi cu nn
elemente: 𝟐𝒏
Ø Numarul submultimilor de k elemente ale unei multimi
cu n elemente este: 𝑪𝒌𝒏
Ø Numarul submultimilor ordonate de k elemente ale unei
multimi cu n elemente: 𝑨𝒌𝒏
Ø Cate numere de k cifre distincte se pot forma dintr-o
multime cu n elemente: 𝑨𝒌𝒏
Ø Numarul functiilor injective: 𝒇 ∶ ⏟ 𝑨 → 𝑩 ⏟ este 𝑨𝒌𝒏
𝒌 𝒆𝒍𝒆𝒎. 𝒏 𝒆𝒍𝒆𝒎.
Ø Numarul functiilor bijective: 𝒇 ∶ 𝑨
⏟ → 𝑨 este 𝒏!
𝒏 𝒆𝒍𝒆𝒎.
Ø Numarul tuturor functiilor: 𝒇 ∶ ⏟
𝑨 → ⏟ este 𝒏𝒌
𝑩
𝒌 𝒆𝒍𝒆𝒎. 𝒏 𝒆𝒍𝒆𝒎.
Ø Numarul functiilor strict crescatoare (sau descrescatoare)
𝒇∶𝑨
⏟→𝑩 ⏟ este 𝑪𝒌𝒏
𝒌 𝒏
Ø Numarul diagonalelor unui poligon convex cu n laturi:
𝑪𝟐𝒏 − 𝒏
5. Functii: 𝒇 ∶ 𝑨 → 𝑩

f injectiva: 𝒇(𝒙) = 𝒇(𝒚) ⇒ 𝒙 = 𝒚

f surjectiva: ∀ 𝒚𝝐𝑩, ∃ 𝒙𝝐𝑨 a. î. 𝒇(𝒙) = 𝒚
f inversabila ⟺ f bijectiva ⟺ f injectiva si f surjectiva

Cum aflam inversa unei functii ???

𝒇3𝟏 ∶ 𝑩 → 𝑨, 𝒇(𝒙) = 𝒚 si-l aflam pe x in functie de y

f para ⟺ 𝒇(−𝒙) = 𝒇(𝒙), ∀ 𝒙𝝐𝑨

f impara ⟺ 𝒇(−𝒙) = −𝒇(𝒙), ∀ 𝒙𝝐𝑨
f periodica de perioada T⟺ 𝒇(𝒙 + 𝑻) = 𝒇(𝒙), ∀ 𝒙𝝐𝑨

Functia de gradul I : 𝒇(𝒙) = 𝒂𝒙 + 𝒃

Semnul functiei de gradul I:

𝑥 −∞ 𝑥1 +∞
𝑓(𝑥) semn contrar lui a 0 semnul lui a

𝑐𝑟𝑒𝑠𝑐𝑎𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑎𝑐𝑎 𝑎 > 0

𝑓(𝑥) = 𝑎𝑥 + 𝑏 este:
𝑑𝑒𝑠𝑐𝑟𝑒𝑠𝑐𝑎𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑎𝑐𝑎 𝑎 < 0

{𝑥} = 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑓𝑟𝑎𝑐𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟𝑎

{𝑥} = 𝑥 − [𝑥]

Explicitarea modulului:
𝑏
𝑎𝑥 + 𝑏, 𝑑𝑎𝑐𝑎 𝑎𝑥 + 𝑏 ≥ 0 ⇒ 𝑥 ≥ −
|𝑎𝑥 + 𝑏| = I 𝑎
𝑏
−𝑎𝑥 − 𝑏, 𝑑𝑎𝑐𝑎 𝑎𝑥 + 𝑏 < 0 ⇒ 𝑥 < −
𝑎

Functia de gradul II: 𝒇(𝒙) = 𝒂𝒙𝟐 + 𝒃𝒙 + 𝒄

XU X∆
Varful parabolei: 𝑉 ˆ *V , WV ‰
9h•×Ý•9 XÙ‚X+9Û9
−𝑏
𝑥= 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑎𝑥𝑎 𝑑𝑒 𝑠𝑖𝑚𝑒𝑡𝑟𝑖𝑒
2𝑎
 3∆
Valoarea maxima sau minima pentru functia de gradul II:
á9
𝑎 > 0 ⇒ 𝑓 𝑎𝑟𝑒 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑖𝑚𝑎
Daca
𝑎 < 0 ⇒ 𝑓 𝑎𝑟𝑒 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑚𝑎𝑥𝑖𝑚𝑎
3h 3∆
Punctul de minim sau de maxim: 𝑉 ÷ N9 , á9 ø
h
Abscisa punctului de minim sau de maxim: 𝑋Y = − N9

3∆
𝑎 > 0 ⇒ 𝐼𝑚 𝑓 = $á9 , +∞ø
Daca 3∆ → 𝑖𝑚𝑎𝑔𝑖𝑛𝑒𝑎 𝑓𝑢𝑛𝑐𝑡𝑖𝑒𝑖
𝑎 < 0 ⇒ 𝐼𝑚 𝑓 = ÷−∞, á9 %

Monotonia functiei de gradul II:

h
Daca 𝑎 > 0 : f strict descrescatoare pe ÷−∞, − N9% si strict
h
crescatoare pe $− N9 , +∞ø

h
Daca 𝑎 < 0 : f strict crescatoare pe ÷−∞, − N9% si strict
h
descrescatoare pe $− N9 , +∞ø

Semnul functiei de gradul II:

Daca ∆> 0 ⇒ 𝑥1, 𝑥N𝜖ℝ :

𝑥 −∞ 𝑥1 𝑥N +∞
𝑓(𝑥) 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝑎 0 𝑠𝑒𝑚𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑎𝑟 𝑙𝑢𝑖 𝑎 0 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝑎

Daca ∆= 0 ⇒ 𝑥1 = 𝑥N :
𝑥 −∞ 𝑥1 +∞
𝑓(𝑥) 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝑎 0 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝑎
Daca ∆< 0 ⇒ ∄ 𝑥1, 𝑥N𝜖ℝ :

𝑥 −∞ +∞
𝑓(𝑥) 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝑎

𝑓(𝑥 ) = 𝑎𝑥 N + 𝑏𝑥 + 𝑐 , ∀ 𝑥𝜖ℝ
∆<0
{𝑎 > 0 (𝑐𝑎 𝑖𝑛 𝑖𝑛𝑒𝑐𝑢𝑎𝑡𝑖𝑒)

Rezolvarea inecuatiei de grad II: 𝑎𝑥 N + 𝑏𝑥 + 𝑐 < 𝑠𝑎𝑢 > 0

Ø Mai intai se rezolva ecuatia atasata 𝑎𝑥 N + 𝑏𝑥 + 𝑐 = 0

Ø Tabelul semnelor
Intersectia 𝐺] cu axele de coordonate:

𝐺] ∩ 𝑂, ⇒ 𝑦 = 0 ⇒ 𝑓(𝑥) = 0 ⇒ 𝑥1, 𝑥N ⇒ 𝐴(𝑥1, 0) , 𝐵(𝑥N, 0)

𝐺] ∩ 𝑂ï ⇒ 𝑥 = 0 ⇒ 𝑦 = 𝑓 (0) ⇒ 𝑥1, 𝑥N ⇒ 𝐶(0, 𝑦)

Punctele de intersectie a doua functii f si g se afla: 𝑓 (𝑥 ) = 𝑔(𝑥)

- 𝐺] intersecteaza 𝑂, in doua puncte distincte (ecuatia are doua

solutii distincte: ∆> 0
- 𝐺] intersecteaza 𝑂, intr-un punct (ecuatia are doua solutii egale
sau o solutie): ∆= 0 (𝐺] tangent la 𝑂, )
- 𝐺] nu intersecteaza 𝑂, (ecuatia nu are solutii): ∆< 0
Relatiile lui Viète
𝑏
𝑆 = 𝑥1 + 𝑥N = −
𝑎
𝑐
𝑃 = 𝑥1 ∙ 𝑥N =
𝑎
𝑥1N + 𝑥NN = 𝑆 N − 2𝑃

𝑥1à + 𝑥Nà = (𝑥1 + 𝑥N )(𝑥1N − 𝑥1 ∙ 𝑥N + 𝑥NN ) = 𝑆(𝑆 N − 3𝑃)

∆
Parabola deasupra axei 𝑂, : − á9 > 0

∆
Parabola pe axa 𝑂, : − á9 = 0 (𝑎𝑑𝑖𝑐𝑎 ∆= 0)

∆
Parabola sub axa 𝑂, : − á9 < 0

h N ∆
Forma canonica a functiei de gradul II: 𝑓(𝑥) = 𝑎 ÷𝑥 + N9ø − á9

Formarea ecuatiei de gradul II cand se stiu:

a) 𝑆 si 𝑃 : 𝑥 N − 𝑆𝑥 + 𝑃 = 0
b) 𝑥1 si 𝑥N : 𝑓 = 𝑎(𝑥 − 𝑥1 )(𝑥 − 𝑥N )

6. Ecuatii
a) Logaritmice: log 9 𝑥 = 𝑏
ð Mai intai se pun conditii de existenta:
o Ce este langa logaritm > 0 (𝑥 > 0)
o Baza 𝑎 ≠ 1, 𝑎 > 0
ð 𝑥 = 𝑎h

log 9 𝑥 + log h 𝑦 = log 9 𝑥 ∙ 𝑦

 𝑥
log 9 𝑥 − log h 𝑦 = log 9
𝑦

log 9 𝑥 + = 𝑛 ∙ log 9 𝑥
1
log 9 𝑏 =
log h 𝑎
:Dþ h
Schimbarea bazei: log 9 𝑏 = :Dþî 9
î

𝑎:DþV ] = 𝑓 , log 9 𝑎 = 1 , log 9 1 = 0

b) Exponentiale : 𝑎 , = 𝑏 ⇒ 𝑥 = log 9 𝑏
Cand notam 𝑎 , = 𝑡 > 0
1
𝑎3, = ,
𝑎

c) Irationale (cu radicali):

√𝑎𝑥 + 𝑏 = 𝑐𝑥 + 𝑑
𝑎𝑥 + 𝑏 ≥ 0
𝐶. 𝐸 ∶ ` ⟶ se obtin 2 intervale care se intersecteaza
𝑐𝑥 + 𝑑 ≥ 0
La radicalii de ordin impar nu se pun conditii.
 VECTORI
𝐴(𝑋¤ , 𝑌¤ ) 𝐵(𝑋¦ , 𝑌¦ )

aaaaa⃗
𝐴𝐵 = (𝑋¦ − 𝑋¤ ) ∙ 𝚤⃗ + (𝑌¦ − 𝑌¤ ) ∙ 𝚥⃗

Daca aaa⃗
𝑟¤ = 𝑎𝚤⃗ + 𝑏𝚥⃗ vectorul de pozitie al punctului 𝑀(𝑎, 𝑏) vectorul de pozitie al
Ù
aaaaa⃗0Ù
f aaaa⃗0Ù
ç aaaa⃗
è
centrului de greutate al ∆𝐴𝐵𝐶 este 𝑟aaa⃗
e = .
à

𝑢
a⃗ = 𝑎𝚤⃗ + 𝑏𝚥⃗

𝑣⃗ = 𝑐𝚤⃗ + 𝑑𝚥⃗
𝑎 𝑏
𝑢
a⃗ ∥ 𝑣⃗ (𝑐𝑜𝑙𝑖𝑛𝑖𝑎𝑟𝑖) ⇔ = (𝑎𝑢 𝑎𝑐𝑒𝑒𝑎𝑠𝑖 𝑑𝑖𝑟𝑒𝑐𝑡𝑖𝑒)
𝑐 𝑑
𝑢
a⃗ ⊥ 𝑣⃗ ⇔ 𝑎 ∙ 𝑐 + 𝑏 ∙ 𝑑 = 0 (𝑠𝑎𝑢 𝑢a⃗ ∙ 𝑣⃗ = 0)

→𝑢
a⃗ ∙ 𝑣⃗ = 𝑎 ∙ 𝑐 + 𝑏 ∙ 𝑑 → 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑠𝑢𝑙 𝑠𝑐𝑎𝑙𝑎𝑟

a⃗| = Í 𝑎N + 𝑏 N (𝑙𝑢𝑛𝑔𝑖𝑚𝑒𝑎)
|𝑢

< 0 − 𝑢𝑛𝑔ℎ𝑖 𝑜𝑏𝑡𝑢𝑧

g 𝑢a
⃗ ∙ 𝑣
⃗
cos(𝑢
a⃗, 𝑣⃗) = ó= 0 − 𝑢𝑛𝑔ℎ𝑖 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡
|𝑢
a⃗| ∙ |𝑣⃗|
> 0 − 𝑢𝑛𝑔ℎ𝑖 𝑎𝑠𝑐𝑢𝑡𝑖𝑡

→𝑢
a⃗ ∙ 𝑣⃗ = |𝑢 g
a⃗| ∙ |𝑣⃗| ∙ cos(𝑢
a⃗, 𝑣⃗)

aaaaa⃗ ∙ 𝐴𝐶
→ 𝐴𝐵 aaaaa⃗ = 𝐴𝐵 ∙ 𝐴𝐶 ∙ cos 𝐴
 SUBIECTUL II
I. Matrice:
O matrice A este inversabila ⇔ det 𝐴 ≠ 0
Calculul inversei 𝐴31
1
→ 𝑠𝑒 𝑐𝑎𝑙𝑐𝑢𝑙𝑒𝑎𝑧𝑎 det 𝐴 ≠ 0 ⇒ 𝐴 𝑖𝑛𝑣𝑒𝑟𝑠𝑎𝑏𝑖𝑙𝑎 𝑠𝑖 𝐴31 = ∙ 𝐴∗
det 𝐴
𝐴11 𝐴1N 𝐴1à
𝐴∗ = j𝐴N1 𝐴NN 𝐴Nà k → 𝑎𝑑𝑗𝑢𝑛𝑐𝑡𝑎
𝐴à1 𝐴àN 𝐴àà
𝐴Û = 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝐴 𝑑𝑒𝑣𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑙𝑜𝑎𝑛𝑒
∙ ∙
𝐴11 = (−1)101 ∙ Q∙ ∙Q (𝑠𝑒 𝑐𝑎𝑙𝑐𝑢𝑙𝑒𝑎𝑧𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑝𝑢𝑠𝑎)

Rezolvarea ecuatiei matriciale:

𝐴 ∙ 𝑋 = 𝐵 |∙ 𝐴31 𝑙𝑎 𝑠𝑡𝑎𝑛𝑔𝑎 ⇒ 𝑋 = 𝐴31 ∙ 𝐵
𝑋 ∙ 𝐴 = 𝐵 |∙ 𝐴31 𝑙𝑎 𝑑𝑟𝑒𝑎𝑝𝑡𝑎 ⇒ 𝑋 = 𝐵 ∙ 𝐴31
∙ 𝐴31 𝑙𝑎 𝑠𝑡𝑎𝑛𝑔𝑎
𝐴 ∙ 𝑋 ∙ 𝐵 = 𝐶 l 31 ⇒ 𝑋 = 𝐴31 ∙ 𝐶 ∙ 𝐵31
∙ 𝐵 𝑙𝑎 𝑑𝑟𝑒𝑎𝑝𝑡𝑎

Rezolvarea ecuatiilor de tipul: 𝑋 + = 𝐴

1) Daca matricea A este de ordin 2 si are det 𝐴 = 0 se poate folosi
relatia Hamilton-Cayley:
𝑋 N − (𝑡𝑟 𝑋) ∙ 𝑋 + det 𝑋 ∙ 𝐼N = 𝑂N
𝑋 = ÷𝑎 𝑏 ø
𝑐 𝑑
Cum 𝑋 + = 𝐴 ⇒ det 𝑋 + = det 𝐴 = 0 ⇒ (det 𝑋)+ = 0 ⇒ det 𝑋 = 0
si ramane 𝑋 N − (𝑡𝑟 𝑋) ∙ 𝑋 = 𝑂N ⇒ 𝑋 N = (𝑡𝑟 𝑋) ∙ 𝑋 𝑒𝑡𝑐
𝑡𝑟 𝑋 = 𝑎 + 𝑑 (𝑢𝑟𝑚𝑎 𝑚𝑎𝑡𝑟𝑖𝑐𝑖𝑖) →suma elementelor pe diagonala
2) Daca det 𝐴 ≠ 0 se poate rezolva astfel

𝑋 + = 𝐴|∙ 𝑋 𝑙𝑎 𝑑𝑟𝑒𝑎𝑝𝑡𝑎 ⇒ 𝑋 +01 = 𝐴 ∙ 𝑋

l ⇒𝑋∙𝐴=𝐴∙𝑋
𝑋 + = 𝐴|∙ 𝑋 𝑙𝑎 𝑠𝑡𝑎𝑛𝑔𝑎 ⇒ 𝑋 +01 = 𝑋 ∙ 𝐴
 𝑋 = ÷𝑎 𝑏ø
𝑋∙𝐴=𝐴∙𝑋,
𝑐 𝑑
Se calculeaza ∙ 𝐴 , 𝐴 ∙ 𝑋 se egaleaza si se obtine un sistem astfel incat raman mai
putine necunoscute.

Rangul matricei 𝐴𝜖ℳV,+ (ℝ) 𝑚 − 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑖, 𝑛 − 𝑐𝑜𝑙𝑜𝑎𝑛𝑒

𝑟𝑎𝑛𝑔 𝐴 ≤ min (𝑚, 𝑛). Sa zicem ca cel mai mic intre m si n este n. Cautam
un determinant ≠ 0 (de ordin n). Daca gasim atunci 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝐴 = 𝑛. Daca nu,
cautam un minor de ordin (𝑛 − 1) diferit de zero. etc.

Sisteme de ecuatii:
1) Pentru sisteme patratice (numarul de ecuatii = numarul de necunoscute)
a. Sistem compatibil determinat (solutie unica) daca det 𝐴 ≠ 0 (A
∆,
matricea sistemului ) si se rezolva cu regula lui Cramer: 𝑥 = opý ¤ ,
∆ï ∆q
𝑦 = opý ¤ , 𝑧 = opý ¤
∆𝑥 → determinantul obtinut din det 𝐴 in care inlocuim prima coloana
cu coloana termenilor liberi ( = cea de dupa egal la sistem )
∆𝑦 → e inlocuita a II − a coloana din det 𝐴 cu ce este dupa egal, …
b. Sistem compatibil nedeterminat (o infinitate de solutii) daca
det 𝐴 = 0
{
∆𝑐 = 0 → 𝑠𝑒 𝑜𝑏𝑡𝑖𝑛𝑒 𝑑𝑖𝑛 ∆𝑝 (𝑚𝑖𝑛𝑜𝑟 𝑐𝑎𝑟𝑎𝑐𝑡𝑒𝑟𝑖𝑠𝑡𝑖𝑐) 𝑠𝑎𝑢 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝐴 = 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝐴̅
𝐴̅ = matricea extinsa = matricea sistemului la care se adauga coloana
termenilor liberi.
→ 𝑖𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑐𝑎𝑧 𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑚𝑢𝑙 𝑠𝑒 𝑟𝑒𝑧𝑜𝑙𝑣𝑎 𝑐𝑢 𝑛𝑒𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠𝑐𝑢𝑡𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑐𝑖𝑝𝑎𝑙𝑒,
𝑛𝑒𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠𝑐𝑢𝑡𝑒 𝑠𝑒𝑐𝑢𝑛𝑑𝑎𝑟𝑒
c. Sistem incompatibil (nu are solutii) daca `det 𝐴 = 0
∆𝑐 ≠ 0
Ex: Cum se formeaza ∆𝑐
X Y Z
1 1 2
𝐴 = j0 1 3k
1 1 2
 Cum det 𝐴 = 0 se alege un minor de ordin 2 (ca la rang ) ≠ 0 si
1 1
anume ∆𝑝 = Q Q = 1 ≠ 0 minor principal.
0 1
1 1 ↓
Din el se alcatuieste ∆𝑐 = -0 1 𝑐𝑜𝑙𝑜𝑎𝑛𝑎 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟-
1 1 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑖
Necunoscute principale → sunt cele din minorul principal (aici x, y). Necunoscuta
secundara se noteaza cu 𝛼. Aici 𝑧 = 𝛼, 𝛼𝜖ℝ

Ecutiile principale → tot din minorul principal, aici ec. 1, 2

Mergem in ecuatiile principale, inlocuim 𝑧 cu 𝛼 si aflam x,y in functie de 𝛼.

2) Daca sistemul este nepatratic (numarul de ecuatii ≠ de numarul de

necunoscute)
Se lucreaza cu rangul.
a) Daca 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝐴 = 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝐴̅ ⇒ sistem compatibil
b) Daca 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝐴 ≠ 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝐴̅ ⇒ sistem incompatibil
 Polinoame
→ a radacina pentru f ⇒ 𝑓(𝑎) = 0

𝑓 ^( 𝑎) = 0
→ a radacina dubla ⇒ {
𝑓 (𝑎 ) = 0

𝑓 (𝑎 ) = 0
→ a radacina tripla ⇒ t 𝑓 ^(𝑎) = 0
𝑓 ^^ (𝑎 ) = 0

→ Restul impartirii lui 𝑓 la (𝑥 − 𝑎) este 𝑓(𝑎)

→ 𝑓 divizibil cu (𝑥 − 𝑎)daca 𝑓(𝑎) = 0

𝑓 (𝑎 ) = 0
→ 𝑓 divizibil cu (𝑥 − 𝑎)N daca { ^
𝑓 (𝑎 ) = 0

𝑓(𝑎) = 0
→ 𝑓 divizibil cu (𝑥 − 𝑎)à daca t 𝑓 ^ (𝑎 ) = 0
𝑓 ^^( 𝑎) = 0

𝑓(𝑎) = 0
→ 𝑓 divizibil cu (𝑥 − 𝑎)(𝑥 − 𝑏)daca {
𝑓 (𝑏 ) = 0

𝑓 (𝑥1 ) = 0
→ 𝑓 divizibil cu (𝑎𝑥 N + 𝑏𝑥 + 𝑐)daca {
𝑓 (𝑥N ) = 0

!!! Daca f este de grad mare iar g de gradul II atunci se afla restul cu teorema
impartirii cu rest: 𝑓(𝑥) = 𝑔(𝑥) ∙ 𝑞(𝑥) + 𝑟(𝑥) , unde 𝑔𝑟𝑎𝑑𝑢𝑙 𝑟(𝑥) <
𝑔𝑟𝑎𝑑 𝑔(𝑥) = 2 ⇒ 𝑟(𝑥) = 𝑎𝑥 + 𝑏

𝑓(𝑥) = 𝑔(𝑥) ∙ 𝑞(𝑥) + 𝑎𝑥 + 𝑏 (relatia 1)

𝑓(𝑥1 )
Se egaleaza 𝑔(𝑥) = 0 se afla 𝑥1 , 𝑥N si se calculeaza { din polinom si din
𝑓(𝑥N )
relatia 1 si se obtine sistem cu a si b
Relatiile lui Viète Pentru 𝑎𝑥 à + 𝑏𝑥 N + 𝑐𝑥 + 𝑑 = 0

𝑏
⎧𝑆1 = 𝑥1 + 𝑥N + 𝑥à = −
⎪ 𝑎
𝑐
𝑆N = 𝑥1 𝑥N + 𝑥1 𝑥à + 𝑥N 𝑥à =
⎨ 𝑎
⎪ 𝑑
⎩ 𝑆à = 𝑥1 𝑥N 𝑥à = −
𝑎
𝑥1N + 𝑥NN + 𝑥àN = 𝑆1N − 2𝑆N

Pentru 𝑥1à + 𝑥Nà + 𝑥àà sau grad mai mare:

𝑎𝑥 à + 𝑏𝑥 N + 𝑐𝑥 + 𝑑 = 0

𝑎𝑥 à = −𝑏𝑥 N − 𝑐𝑥 − 𝑑

𝑎𝑥1à = −𝑏𝑥1N − 𝑐𝑥1 − 𝑑

𝑎𝑥Nà = −𝑏𝑥NN − 𝑐𝑥N − 𝑑

𝑎𝑥àà = −𝑏𝑥àN − 𝑐𝑥à − 𝑑

⇒ 𝑎(𝑥1à + 𝑥Nà + 𝑥àà ) = −𝑏(𝑥1N +𝑥NN + 𝑥àN ) − 𝑐(𝑥1 + 𝑥N + 𝑥à ) − 3𝑑

= −𝑏(𝑆1N − 2𝑆N ) − 𝑐 𝑆1 − 3𝑑

Pentru 𝑥1á + 𝑥Ná + 𝑥àá =?

𝑎𝑥 à = −𝑏𝑥 N − 𝑐𝑥 − 𝑑 | ∙ 𝑥

𝑎𝑥 á = −𝑏𝑥 à − 𝑐𝑥 N − 𝑑𝑥

𝑎𝑥 á = −𝑏𝑥 à − 𝑐𝑥 N − 𝑑𝑥

𝑎𝑥1á = −𝑏𝑥1à − 𝑐𝑥1N − 𝑑𝑥1

Ca mai sus.
Pentru 𝑎𝑥 á + 𝑏𝑥 à + 𝑐𝑥 N + 𝑑𝑥 + 𝑒 = 0
𝑏
𝑆1 = 𝑥1 + 𝑥N + 𝑥à + 𝑥á = −
𝑎
×
𝑆N = 𝑥1 𝑥N + 𝑥1 𝑥à + 𝑥1 𝑥á + 𝑥N 𝑥à + 𝑥N 𝑥á + 𝑥à 𝑥á = 9

𝑑
𝑆à = 𝑥1 𝑥N 𝑥à + 𝑥1 𝑥N 𝑥á + 𝑥1 𝑥à 𝑥á + 𝑥N 𝑥à 𝑥á = −
𝑎
𝑒
𝑆á = 𝑥1 𝑥N 𝑥à 𝑥á =
𝑎
𝑥1N + 𝑥NN + 𝑥àN + 𝑥áN = 𝑆1N − 2𝑆N

Pentru 𝑥1à + 𝑥Nà + 𝑥àà + 𝑥áà

𝑎𝑥 á = −𝑏𝑥 à − 𝑐𝑥 N − 𝑑𝑥 − 𝑒 |: 𝑥
𝑒
𝑎𝑥 à = −𝑏𝑥 N − 𝑐𝑥 − 𝑑 −
𝑥
𝑒
𝑎𝑥1à = −𝑏𝑥1N − 𝑐𝑥1 − 𝑑 −
𝑥1
𝑒
𝑎𝑥Nà = −𝑏𝑥NN − 𝑐𝑥N − 𝑑 −
𝑥N
𝑒
𝑎𝑥àà = −𝑏𝑥àN − 𝑐𝑥à − 𝑑 −
𝑥à
𝑒
𝑎𝑥áà = −𝑏𝑥áN − 𝑐𝑥á − 𝑑 −
𝑥á

⇒ 𝑎(𝑥1à + 𝑥Nà + 𝑥àà + 𝑥áà = −𝑏(𝑥1N + 𝑥NN + 𝑥àN + 𝑥áN ) − 𝑐(𝑥1 + 𝑥N + 𝑥à + 𝑥á ) − 3𝑑

,* ,{ ,W| ,/ ,{ ,W| ,/ ,* ,W| ,/ ,* ,{|
1 1 1 1‰
−𝑒 ˆ + + +
,/ ,* ,{ ,W

ä
= −𝑏(𝑆1N − 2𝑆N ) − 𝑐 𝑆1 − 3𝑑 − 𝑒 ∙ ä{
W

Descompunerea unui polinom 𝑓 = 𝑎(𝑥 − 𝑥1)(𝑥 − 𝑥N) … (𝑥 − 𝑥+ )

H subgrup al lui G daca:

1) ∀ 𝑥, 𝑦 𝜖Η ⇒ 𝑥 ∘ 𝑦 𝜖Η
2) ∀ 𝑥 𝜖Η ⇒ 𝑥 ^ 𝜖Η (x ^ 𝑠𝑖𝑚𝑒𝑡𝑟𝑖𝑐𝑢𝑙)

Pentru ( 𝐺 , ∙ ) → 𝑜𝑟𝑑𝑖𝑛𝑢𝑙 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑒𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑥𝜖𝐺 este prima putere n pentru care
𝑥 + = 𝑒, 𝒆 − 𝒆𝒍𝒆𝒎𝒆𝒏𝒕 𝒏𝒆𝒖𝒕𝒓𝒖.

Pentru ( 𝐺 , + ) → 𝑜𝑟𝑑𝑖𝑛𝑢𝑙 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑒𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑥𝜖𝐺 este prima putere n pentru care ∙
𝑥 = 𝑒, 𝒆 − 𝒆𝒍𝒆𝒎𝒆𝒏𝒕 𝒏𝒆𝒖𝒕𝒓𝒖.
 Legi de compozitie
(𝐺, ∘)

1) Partea stabila (Lege de compozitie interna):

∀ 𝑥, 𝑦𝜖𝐺 ⇒ 𝑥 ∘ 𝑦 𝜖𝐺
2) Comutativitate:
𝑥 ∘ 𝑦 = 𝑦 ∘ 𝑥 , ∀ 𝑥, 𝑦 𝜖𝐺
3) Asociativitate:
(𝑥 ∘ 𝑦) ∘ 𝑧 = 𝑥 ∘ (𝑦 ∘ 𝑧) , ∀ 𝑥, 𝑦, 𝑧 𝜖𝐺
4) Element neutru:
∃ 𝑒 𝜖𝐺 𝑎. 𝑖. 𝑥 ∘ 𝑒 = 𝑒 ∘ 𝑥 = 𝑥 , ∀ 𝑥 𝜖𝐺
5) Element simetrizabil:
∀ 𝑥 𝜖𝐺, ∃ 𝑥 ^ 𝜖𝐺 𝑎. 𝑖. 𝑥 ∘ 𝑥 ^ = 𝑥 ^ ∘ 𝑥 = 𝑒

𝑃. 𝑆 + 𝑐𝑜𝑚. +𝑎𝑠𝑜𝑐. +𝐸. 𝑁 + 𝐸. 𝑆 ⇒ (𝐺, ∘) − 𝑔𝑟𝑢𝑝 𝑎𝑏𝑒𝑙𝑖𝑎𝑛 (𝑐𝑜𝑚𝑢𝑡𝑎𝑡𝑖𝑣)

𝑓: (𝐺1 , ∘) → (𝐺N , ∗) − 𝑖𝑧𝑜𝑚𝑜𝑟𝑓𝑖𝑠𝑚 𝑑𝑒 𝑔𝑟𝑢𝑝𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑎𝑐𝑎

1) 𝑓 𝑚𝑜𝑟𝑓𝑖𝑠𝑚: 𝑓 (𝑥 ∘ 𝑦) = 𝑓(𝑥 ) ∗ 𝑓 (𝑦 ), ∀𝑥, 𝑦 𝜖𝐺1

{
2) 𝑓 𝑏𝑖𝑗𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎: 𝑓 𝑖𝑛𝑗𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎 + 𝑓 𝑠𝑢𝑟𝑗𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎

!!! 𝑓(𝑒1 ) = 𝑒N , 𝑒1 − element neutru pentru “∘” (prima relatie)

𝑒N − element neutru pentru “∗”

(𝐺, ∘, ∗ ) − 𝑖𝑛𝑒𝑙 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑡𝑎𝑡𝑖𝑣 daca

(𝐺,∘)𝑔𝑟𝑢𝑝 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑡𝑎𝑡𝑖𝑣
⎧
(𝐺,∗)𝑚𝑜𝑛𝑜𝑖𝑑 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑡𝑎𝑡𝑖𝑣
⎨+ 𝐷𝑖𝑠𝑡𝑖𝑏𝑢𝑡𝑢𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎: 𝑥 ∗ (𝑦 ∘ 𝑧) = (𝑥 ∗ 𝑦 ) ∘ (𝑥 ∗ 𝑧 )
⎩ (𝑥 ∘ 𝑦) ∗ 𝑧 = (𝑥 ∗ 𝑧) ∘ (𝑦 ∗ 𝑧)

Daca (𝐺, ∗) este grup atunci (𝐺, ∘, ∗) devine corp.

𝑓: (𝐺1 , ∘, ∗) → (𝐺N , +) izomorfism de inele:

𝑓 (𝑥 ∘ 𝑦) = 𝑓(𝑥 ) + 𝑓(𝑦)
1) 𝑓 𝑚𝑜𝑟𝑓𝑖𝑠𝑚: {
t 𝑓(𝑥 ∗ 𝑦) = 𝑓(𝑥) ∙ 𝑓(𝑦)
2) 𝑓 𝑏𝑖𝑗𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎
 𝑓 (𝑒1 ) = 0, 𝑒1 − 𝑒𝑙𝑒𝑚. 𝑛𝑒𝑢𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑡 "∘",0 − 𝑒𝑙𝑒𝑚. 𝑛𝑒𝑢𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑡 " + "
‼! {
𝑓(𝑒N ) = 1, 𝑒N − 𝑒𝑙𝑒𝑚. 𝑛𝑒𝑢𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑡 " ∗ ", 1 − 𝑒𝑙𝑒𝑚. 𝑛𝑒𝑢𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑡 " ∙ "

Daca 𝐺1 = 𝐺N – izomorfismul se numeste automorfism

𝐺1 = 𝐺N – morfismul se numeste endomorfism